Premise.
Există un larg consens în mediile politice și societatea civilă privind finanțarea sănătății: trebuie să atingem minim 6% din PIB. Există chiar numeroase proiecte de lege care definesc această obligație, însă toate au în comun un element important: nu spun cum vom atinge 6% din PIB.
Una din soluțiile văzută ca fiind providențială este aceea a asigurărilor private de sănătate. Însă aceste au șanse reduse de a se dezvolta în România, motivul fiind unul legat de business: costul administrării. În întreaga lume administrarea asigurărilor de sănătate costă pentru că trebuie evaluat riscul de boală, tipul și calitatea serviciilor contractate, calitatea serviciilor prestate, tarifele serviciilor, combaterea fraudei, etc. Toate aceste costuri sunt de 3% din totalul fondului de asigurare; o cheltuială care CNAS a redus-o la 1,6-1,7% din FNUASS. Un asigurător privat din Germania va încasa pentru fiecare asigurat 3% din 3300 euro/an, adică aproximativ 99 euro. În România 3% din 250 euro/an, înseamnă 7,5 euro și dacă vorbim de 1,7% atunci suma ajunge la 4,25 euro. La o asemenea sumă este greu de crezut că vre-o firmă serioasă de asigurări va veni în România. Azi în România există “asigurări private” dar ele acționează pe o piață neconcurențială, distorsionată: asigură doar tineri 25-45 ani, sănătoși, cu venituri peste medie.
Pe de altă parte o asigurare de sănătate, de tip asigurare de risc, va “defavoriza” pe cei care trăiesc sănătos: dacă ești sănătos, și nu consumi servicii de sănătate, primele de asigurare sunt bani aruncați, pentru că nu primești nimic în schimb.
Job to be done.
Trebuie să găsim un mecanism de asigurare care să răspundă criticilor de mai sus: să fie ușor de administrat, să încurajeze un stil de viață sănătos, să fie atractiv pentru plătitorul de contribuții.
Contul de economii de sănătate, CES, este un asemenea mecanism. CES este un cont de economii, făcut de angajator, în numele și pentru uzul angajatului, destinat în exclusivitate acoperirii costurilor legate de sănătate. CES poate fi, în final, atașat pensiei, respectiv o parte poate fi, la un moment dat transferată în pilonul III de pensie.
În acest cont angajatorul depune lunar o sumă, care este definită de contractul individual de muncă, dar care nu poate fi mai mică decât 2,05% din fondul de salarii. Suma cu destinație CES, în cuantum de 2,05% se scade din contribuția angajatorului către FNUASS, respectiv din 5,2% + 0,85%. Suma depusă în CES este deductibilă fiscal, în limita stabilită prin codul fiscal.
Banii aparțin angajatorului (cuantumul său) și pot fi folosiți doar de angajat, în condițiile prevăzute de lege.
Banii din CES pot fi folosiți numai la:
– plata/coplata serviciilor medicale (inclusiv onorarii)
– plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă[1], datorate de angajator
În cazul în care angajatul nu utilizează banii, aceștia se acumulează progresiv și în anumite condiții[2] pot fi folosiți de persoana respectivă și pentru alte scopuri, sau pot face chiar obiectul moștenirii.
Așa cum spuneam banii sunt ai angajatorului, și pot fi folosiți de angajat pînă la încetarea contractului de muncă. Dacă contractul de muncă încetează amiabil (ex.: pensionare, sau restructurarea postului, sau încetarea de drept, la termen a contractului de muncă), atunci banii rămân angajatului și “pleacă” cu ei. În această situație, banii vor constitui baza de plecare a noului CES, unde noul angajator va depune 2,05%.
Dacă contractul de muncă încetează în condiții neamiabile (indisciplină, demisie, etc) banii rămân în contul companiei.[3]
Banii din CES sunt administrați de un asigurător privat, pentru și în numele angajatului/persoanei. Acest asigurător getionează CES și și poate gestiona și asigurarea personală facultativă.
Evident că angajatul poate contribui el însuși la CES, sume care sunt proprietatea lui.
Efecte
Primul efect este acela a înființării unei piețe concurențiale de asigurari private de sănătate. CES reprezintă minim 2,05% din fondul de salarii, adică ceva mai mult de 2,2 mld ron/an, o sumă semnificativă, în condițiile în care piața asigurărilor non-life reprezintă 0,45 mld ron. Aceasta sumă va genera o competiție acerbă între asigurători pentru înrolarea CNP-urilor angajaților, pentru gestionarea CES și ulterior să facă pasul următor: asigurarea facultativă[i].
Apoi, ca o consecință directă a acestei concurențe apare albirea contractelor de muncă. Cei 25.000 de agenți de asigurare se transformă în agenți informali de inspecție a muncii; fiecare agent va “trage” de fiecare angajat să îi facă un CES și vor ieși la suprafață toate cazurile de muncă la negru. Odată încheiat un contract de CES, este foarte ușor pentru angajat să afle care este valoarea reală a contractului său de muncă, dacă banii primiți în mână sunt “albi” sau “gri”, să vadă dacă contribuția la pensie este făcută în totalitate, în concordanță cu drepturile sale.
CES este o formă modernă de finațare a serviciilor de sănătate, o formă de “asigurare de sănătate” care are multiple avantaje:
– ușor de administrat, neimplicând analize complicate de risc de înbolăvire și deci nici costuri de administrare mari;
– fiind o formă de asigurare este deductibilă fiscal în limita a 250 euro/an[4];
– reprezintă primul pas real în profilaxie, pentru că starea de boală înseamnă bani pentru pacient;
– este un factor real de retenție a forței de muncă[ii];
___________________________
[1] Este vorba de primele 5 zile de concediu medical, pentru boala obișnuită. Evident indemnizațiile pentru sarcină, lăuzie, creșterea copilului până la un an sunt plătite din bugetul de stat prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale. La fel indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în caz de boli cronice în programele naționale de sănătate, plătite de MSP.
[2] Condițiile trebuie definite prin lege: s-au acumulat mai mult de 30.000 euro, sau mai mult decât este rezonabil să considerăm că va avea nevoie persoana pentru acoperirea cheltuielilor medicale. Evaluarea acestor sume cade în sarcina administratorilor acestor conturi.
[3] Atenție, aviz sindicaliștilor: banii sunt ai angajatorului de la bun început.
[4] 2,05% este estimat azi la aprox 130 euro/an, în medie
________________________
[i] În acest moment asigurătorii privați au o forță de muncă de peste 25.000 de agenți de asigurare, pregătiți sâ înroleze CNP-urile (cei care au inrolat CNP-uri la pensile private). Se crează peste 25.000 de “agenti ITM” care vor îndemna oamenii sa ceara imperativ angajatorilor sa le faca CES / asigurare. In acest fel se creaza o presiune uriasa de a legaliza toate contractile de munca. N.B. studiile sociologice arata ca in Romania sunt aproximativ 6,5 milioane de oameni (persoane) care muncesc, dar ITM are doar 4,2 milioane de CNP-uri unice. Ceea ce inseamna ca sunt aprox 2 milioane de oameni care muncesc la negru si ei nici nu stiu. Concomitent cei 25.000 de agenti vor incasa o cota din prima de asigurare, deci ei vor calcula pornind de la venitul “in mână” al persoanei, forțând angajatorii să albească contractele gri.
[ii] Mobilitatea forței de muncă este unul din costurile ascunse ale muncii. Plecarea unui angajat, costă bani pentru angajator, bani necesari calificării unui alt muncitor. Cu cât este mai calificat cu atât costul formării crește și pierderea generată de plecarea acestuia crește. Costurile estimate în 2010, au fost de peste 50 milioane euro la nivel național. CES este un instrument de retenție a muncitorilor calificați: un angajator care este interesat să rețină angajații buni va depun în CES sume atractive, care în final rămân angajatului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sa garantam in continuare finantarea serviciilor de sanatate. In acest fel, costul lor va creste nedefinit. Si tot la deficite se va ajunge, nu-i asa?
„Suma cu destinație CES, în cuantum de 2,05% se scade din contribuția angajatorului către FNUASS, respectiv din 5,2% + 0,85%.”
Prin urmare, daca nu am inteles eu gresit, suma cu destinatie CES reduce obligatiile angajatorului fata de plata CASS. In aceste conditii contributia totala la CASS poate fi redusa prin faptul ca acelasi angajator „scapa de” angajatii care au acumulat un fond CES substantial, ramanand cu banii.
Credeti-ma, nu este complicat pentru un angajator sa determine un angajat sa demisioneze. Mai mult, chiar daca am miza pe buna credinta a angajatorilor aceasta masura ar fi un impediment in calea angajatilor care doresc sa-si schimbe locul de munca pentru un salariu mai bun.
N.B. Sunt angajator, deci nu pledez in niciun caz „pro domo” dar nici nu pot accepta masuri care pot determina legarea angajatilor de glie! In firma mea exista o regula: faci un curs platit de catre firma, ramai in firma pana ce il „platesti” (prin surplusul de calificare). Daca vrei sa pleci mai devreme achiti contravaloarea cursului – pro rata fata de timpul ramas – dar sa amenint un tanar angajat fara probleme de sanatate ca ii retin cei 10-20.000 EUR din CES daca decide sa-si schimbe traseul carierei mi se pare o mare magarie!
Practic, propuneti o redistribuire a muncii angajatului intre asigurator, angajator si angajat. Banii care se duceau inainte doar la sanatate, vor ajunge partial in alte 3 buzunare. Totul in functie de efortul pe care angajatul il face ca sa fie sanatos.
Cateva hibe:
1. scade clar contributia neta la sanatate, desi incepeti articolul sugerand ca tinta de 6% din PIB ar fi mai usor de atins
2. sustineti in mod eronat ca este „primul pas real in profilaxie”. primul pas real in profilaxia a fost facut prin introducerea spoturilor publicitare cu avertismente despre consumul de zahar, alcool etc si nevoia de a face miscare zilnic. al doilea pas real in profilaxie este coplata insasi. o „asigurare de coplata”, cum propuneti dvs, ar contracara tocmai efectul profilactic al coplatii.
3. exista costuri individuale (per asigurat CNAS)? stie cineva exact cat s-a cheltuit pentru o persoana? daca nu, atunci fondul CES nu poate fi folosit decat pentru a acoperii coplata. daca da, atunci se poate institui direct un sistem de deduceri personale in functie de „profitul net” al CNAS per asigurat…
4. este o masura care vizeaza doar 4 milioane de salariati din 20 de milioane populatie. sistemul „public” de sanatate ar trebui gandit pentru toti.
Inainte de a pompa bani in sistem trebuie facut sa functioneze. Altfel se arunca banii pe geam.
Asigurarile private nu sint bune nici macar pentru tarile bogate. Vezi referendumul din Elvetia pe tema desfiintarii lor.
Contul de mai sus e o soluție incompletă.
În SUA există ceva care se cheamă HSA (Health Spending Account).
Pe lângă cele de mai sus sunt următoarele avantaje:
1. Banii depuși acolo sunt proprietatea angajatului
2. Banii nu sunt taxabili prin impozitul pe venit dacă sunt folosiți pentru cheltuieli medicale autorizate (chirurgie plastică nu e acceptată)
3. Banii pot fi investiți într-un cont de pensionare dacă nu sunt folosiți și pot veni înapoi în HSA când e nevoie de ei.
4. Pot fi folosiți și pentru alte scopuri decât cele medicale în caz de urgență, însă se plătește un impozit și o penalitate pentru folosirea improprie a banilor.