Are nevoie România de partide politice noi? Unul din efectele modificării legii electorale și a legii partidelor politice, la care se lucrează momentan, ar putea fi exact acesta – apariția unor partide noi. La ce bun, se întreabă unii, când încrederea în partidele politice este în scădere constantă? Doar 25% din populație declară că ar vota, ipotetic, cu un partid politic nou înființat, conform unui sondaj INSCOP. Nici măcar în rândul noilor mișcări sociale, unde s-au concentrat rezervele de activism civic din ultimii ani, precum Uniți Salvăm, ideea de partid politic și politică nu este deloc populară. În toate protestele care au loc din 2012 încoace, se strigă constant Suntem apolitici. Generațiile care vin după noi nu dezmint această tendință – studiile despre tinerii din România, cum e cel realizat de Friedrich-Ebert- Stiftung România, ne arată că interesul acestei categorii de vârstă pentru manifestările politicii convenționale – vot, alegeri, partide – este foarte scăzut.
Îndrăznesc să afirm că acest dezinteres – chiar fobie – față de politică este rezultatul unei deformări sau mutații lingvistice, care pune semnul egalității între politic și partid politic. În accepțiunea uzuală a termenului, politic înseamnă partinic, respectiv apolitic vrea să însemne, de fapt, apartinic. Încrederea scăzută în partidele politice antrenează o discreditare și delegitimare a politicii însăși, iar uzanțele limbajului întăresc această atitudine – e greu să concepi politicul și politica în afara instituțiilor statului și a partidelor politice. Dar este oare justificată această echivalență între politică și activitatea partidelor politice?
De fapt, lucrurile stau exact pe dos. Marea, adevărata problemă în România e că NU avem DELOC partide politice. Organizațiile care azi își arogă titulatura de partid politic sunt, de fapt, niște extensii bolnave ale mecanismelor pieței, care folosesc diverse pârghii instituționale pentru atingerea unor scopuri preponderent economice. Partidele și-au pierdut natura politică devenind niște excrescențe economice care nu reprezintă nimic și pe nimeni, în afară de propriii lor lideri. Politicul, în ceea ce are el esențial, se află întotdeauna acolo unde e situat antagonismul central, acea fisură majoră din colectivitatea umană pe care politica o întrupează și o pune apoi în scenă. Pentru ca ceva să aibă un caracter politic, e necesar ca acesta să reflecte și să reprezinte conflictele care traversează și divizează socialul, încercând să le găsească soluționarea prin jocul politic. Atunci când jocul politic nu reprezintă o punere în scenă a acestor conflicte, el încetează să fie politic, devenind un soi de formă fără fond.
Or, adevăratele conflicte care străbat socialul nu sunt reflectate în nici un fel în viața politică românească și în speță în activitatea partidelor politice autohtone. Inegalitatea accesului și a distribuției, frământările cultural-identitare, bătălia pentru resurse – toate aceste probleme sunt evacuate din spațiul politic, rezervat doar unui set restrâns de actori zis politici. Ceea ce ni se prezintă drept bătăli politice reprezintă cel mia adesea lupte intestine ale clasei dominante: spre exemplu, pretinzând că se poartă în numele egalizării accesului, lupta anticorupție constituie principalmente o bătălie în interiorul elitelor politico-economice. De câte ori am avut în ultimii ani o politizare a jocului politic, aceasta s-a produs în urma unui impuls venit din afara partidelor, dinspre mișcările sociale, care au redesenat de fiecare dată problematica. Așa s-a întâmplat cu legea Roșia Montana, concepută ca o cârdășie între capitalul global și o mână de reprezentanți ai elitei locale și care doar urmare a protestelor străzii a fost rescrisă ca o narațiune politică. Așa s-a întâmplat cu proiectul de lege a sănătății, care dintr-un aranjament între principalii actori cu interese în sfera medicală s-a transformat, sub presiunea străzii, într-o problemă politică.
Funcția de bază a politicului – aceea de a căuta soluționarea și reglarea conflictelor din societate – este total ignorată și substituită prin căutarea de oportunități personale sau profituri economice. În acest moment, în România avem o sferă politică care este în fapt ne-politică și o sferă socială care e politică prin substanța sa, dar care nu poate îmbrăca formele politice tradiționale din cauză că accesul său la scena politică este blocat prin tot felul de legi și norme menite să mențină monopolul actualei clase așa zis politice asupra activității politice.
De aceea, avem nevoie de partide noi, care să mute conflictele din spațiul social în spațiul politic – singurul loc în care acestea pot fi rezolvate pașnic, evitîndu-se războaiele civile sau revoltele. E nevoie de partide care să re-politizeze politica. Iar acest lucru e valabil atât în România, cât și aiurea, inclusiv în vestul Europei, unde politicul e exilat prin ideologia quasi-hegemonică a transpoliticului și a transideologicului, având în centru mitul tehnocratului și a expertului atoateștiutor, mit născut pe ruinele deziluziei față de performanța partidelor politice tradiționale de-politizate. Este o situație paradoxală – carențelor politicului li se răspunde prin soluția evacuării totale a politicului. Suntem in fața unei capcane, rezultate din manipularea limbajului și din monopolizarea termenului de politic de către actualele instituții de stat și partide. În esența sa mitul tehnocratului, foarte popular și în România, reprezintă o formă de inginerie socială, născută din idea că prin știinta unor iluminați – experții – se pot aplana conflictele și se poate atinge pacea socială. Pacea socială e, însă, o utopie la fel de toxică, dacă vreți, precum utopia comunistă – singurul lucru realist și conform cu imperativul democratic este negocierea permenantă între diversele grupuri și interese, iar singurul ideal tangibil este reprezentarea corectă și întruparea fidelă de către politic a acestor interese.
Deși reforma electorală e imperios necesară, rămâne sub semnul întrebării care vor fi rezultatele sale. Experiența formațiunilor politice de tip nou din alte țări, cum ar fi Partidul Piraților din Germania este mai degrabă dezamăgitoare, acesta căzând în irelevanță, după ce cu un an înainte de alegeri sondajele situau intenția de vot pentru acesta pe la 13%. Alte partide, precum Podemos sau Ciudadanos sunt abia la început de drum pentru a putea indica o direcție clară a evoluției noilor formațiuni. Intenția de vot crescândă din sondaje ne indică doar saturația față de formele învechite de acțiune politică, dar nu garantează succesul demersului noilor formațiuni, așa cum nici un scor electoral mare nu înseamnă o schimbare a regulilor jocului politic și o repolitizare a acestuia. Presupunând că vom asista la crearea unor noi partide în România, fie ele de dreapta sau de stânga, rămâne de văzut în ce măsură vor reuși ele să transpună în act politic conflictele actuale și să forțeze sistemul politic către soluționarea acestora. La urma urmei, nu e deloc exclus ca democrația reprezentativă să fie pur și simplu inadecvată pentru punerea în scenă a conflictelor complexe care traversează azi socialul. Este posibil ca partidele politice, noi sau vechi, să fie pur și simplu structural incapabile să satisfacă exigențele vremurilor în care trăim. Iar dacă politicul e veșnic, formele politice sunt trecătoare. Cu ce va fi înlocuită democrația reprezentativă, în caz că va fi înlocuită? Nu știm, nu cred că cineva ar putea ști așa ceva, chiar dacă s-au scris volume despre democrația directă, despre democrația participativă sau despre democrația prin tragere la sorți. Și cred că tocmai aceasta e ideea – într-o democrație, imaginea și forma politicului sunt obiectul unui continuu proces de negociere și deliberare a actorilor. Iar în acest moment, când politica nu a fost doar furată, ci a fost de-a dreptul anihilată de o minoritate privilegiată, marea provocare pentru cetățeni este să își politica înapoi. Rămâne de văzut ce vor face după aceea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Partidele sunt forme de organizare si dezbatere care se construiesc in jurul unor platforme ideologice.
Lumea nu mai are nevoie, azi, de partide politice, nu mai e timp pentru asa ceva. Inclusiv ciclurile pe care le descrieti sunt prea lente.
Platformele de colaborare online: Contributors, Facebook, bloguri asigura cadrul de discutii. Trebuie doar ca oamenii sa constientizeze potentialul acestor platforme precum si abilitatea proprie de a schimba lucrurile.
Pai cum asa, „lumea nu mai are nevoie de partide politice”!? Ce sistem propuneti in schimb? Cine si cum sunt desemanti cei care iau decizii?
Toata lumea ia decizii asa trebuie sa fie intr-o lume libera si normala. Nu unii iau decizii si ceilalti executa. Modelul asta e perimat. In urma discutiilor de pe platformele de colaborare online se cern ideile cu potential reformator si cu asta basta.
– „Toata lumea ia decizii asa trebuie sa fie intr-o lume libera si normala.”
Va puteti imagina o asemenea „toata lumea”?
@ Dalv – realitatea e că vremea platformelor ideologice (pe care se bazează ideea de partide) a trecut. Măsurile pot fi de dreapta sau de stânga, dar ele voir fi luate în funcție de necesități, nu în funcție de doctrina partidului aflat la guvernare. pentru că însăși ideea de doctrină a unui partid e depășită azi.
Un număr mai mare de partide pare fezabil azi, cu niște oameni reuniți în jurul unor idei și soluții necesare la momentul respectiv, dar nu în jurul unei ideologii. Ideologiile au născut monștri de pe la 1850 încoace, iar societățile europene par să fi depășit faza ideologică. Chiar și în România, din fericire.
Fara indoiala, avem nevoie de cel putin un partid nou. Dar nou cu totul. Plecand de la modul de selectie a conducerii, trecand prin crearea unei doctrine luminate, coerente si realiste si elaborarea unui statut care sa nu lase loc pentru lichelism, traseism, oportunism si coruptie si terminand cu o permanenta preocupare pentru oamenii care-l compun si-l sustin.
Eu cred ca ar putea avea succes un partid facut pentru oamenii onesti care muncesc, citesc, gandesc si pot avea pareri pertinente despre ceea ce trebuie sa se intample in tara asta.
Bineinteles, un partid nou ar trebui sa intre pe scena politica intr-un mod nou si creativ. Ar putea incepe ca o platforma interactiva online. Ar putea organiza, de exemplu, un „concurs de programe, strategii si masuri”, pe cateva domenii (invatamant si educatie, cultura, administratie publica, sanatate, aparare, economie etc.), la care sa poata participa oricine are competente intr-un domeniu si oricine poate inchega, pe 2-3 pagini, ideile principale ale unui program de guvernare pe domeniul respectiv. O jurizare corecta a concursului ar putea scoate la lumina oameni de valoare, care ar putea deveni piloni ai noului partid. Unele idei din programele inscrise la concurs ar putea sta la baza programului de guvernare al partidului. Se pot face multe lucruri si exista modalitati eficiente si originale de a scoate diamante din pamant si a le slefui.
Oricum, chiar daca ar fi initiate de oameni politici cu experienta (dar nepatati, desigur), noile partide ar trebui sa se bazeze pe oameni care nu au fost implicati in politica, pana acum, pe oameni nepervertiti de sistemul politic post-’89. Nu neaparat oameni tineri, dar, obligatoriu, oameni nepatati.
Imi pare ca e cam (prea) liniste, pe scena noastra politica. Sper ca noul partid de succes care va aparea sa nu fie unul pro-rus. :)
Eu cred ca un nou partid inteligent, transparent si corect are sanse sa stranga 10-15% voturi, in 2016. Odata intrat in parlament, daca are o evolutie corecta si are candidatul potrivit la prezidentialele din 2019, are sanse sa faca guvernul, in 2020 si sa arunce la gunoi toate deseurile politice ce vor mai rezista pana atunci.
As fi tentat sa votez cu o noua formatiune de centru-stanga, care sa nu lase dreptei monopolul luptei pentru o politica mai curata si mai orientata catre interesul cetateanului, si care in timp sa inlocuiasca dinozaurul PSD. Chiar m-as bucura ca d-na Stoiciu sa se regaseasca printre liderii acestei formatiuni, spiritul vremurilor cerand o mai mare prezenta a femeilor in viata politica. Modelul meu de societate preferat este cel scandinav, unde coruptia este cantitate neglijabila.
De aceea nu pot fi de acord cu afirmatia autoarei : „pretinzând că se poartă în numele egalizării accesului, lupta anticorupție constituie principalmente o bătălie în interiorul elitelor politico-economice”. Nu, lupta anticoruptie nu este o simpla reglare de conturi intre membrii elitei, la care noi ceilalti, „poporul”, trebuie sa asistam pasiv. Cred dimpotriva ca trebuie sa o sprijinim cat mai activ, stiut fiind ca deturnarea fondurilor prin coruptie vaduveste tara de resurse care ar putea fi utilizate in educatie, in sanatate, in cercetare, in sistemul social…. Nu lasati dreptei monopolul luptei anticoruptie; altfel, condamnati potentiali suporteri ai dvs sa voteze cu dreapta, sau sa nu voteze deloc.
„ Iar în acest moment, când politica nu a fost doar furată, ci a fost de-a dreptul anihilată de o minoritate privilegiată, marea provocare pentru cetățeni este să își politica înapoi. Rămâne de văzut ce vor face după aceea“. Să presupunem că cineva vrea (dorește) ca Rusia să devină în cel mult cinci ani membră U.E. și N.A.T.O., iar resursele subsolului să fie „în mâinile“ proprietarului de la nivelul solului în tot acest spațiu economic și militar, în timp ce spațiul aerian să fie stratificat pe zone de altitudine și primul nivel să aparțină proprietarului de la nivelul solului, următorul entității administrative de rang minim, putînd fi închiriat, etc., ultimul strat fiind domeniu liber. E o dorință fantezistă? E realistă/realizabilă, dar în afara mecanismelor politicii? Ar fi cazul să se pregătească prin pași mai mici „în politica internă“?
Normal …
Vreau sa spun ca, mi se pare potrivit articolul pentru aceasta interventie, exista persoane care publica pe Contributors si care aleg sa modereze comentarii care nu contin injurii sau limbaj licentios. Este regretabil ca oamenii care au ales sa discute in spatiul public nu reusesc sa faca o distinctie de discursul personal si cel public. Cei care scriu pe Contributors ar trebui sa aiba in vedere interesul public ori pentru ca opinia publica sa-si poata forma o parere corecta e nevoie de transparenta. Oamenii deceleaza singuri, vor fi surprinsi poate dar eu cel putin reusesc sa filtrez articole, comentarii, emisiuni si in general continut in functie de interesele personale. Deci oamenii filtreaza singuri informatiile. Asa se cultiva si obiectivitatea … lucrurile trebuie lasate sa circule mai ales in discursul public, altfel interventiile incep sa capete o tenta de subiectivitate care aduce mai degraba cu promovarea unor agende sau interese personale.
25% e votanti pentru partide noi??? Oho, e mult, si e bine – zic eu. Numai sa se materializeze.
Stimata doamna Stoiciu, m-am abtinut vat am putut dar nu pot da nu va dau un raspuns:
1. „Pacea socială e, însă, o utopie la fel de toxică, dacă vreți, precum utopia comunistă – singurul lucru realist și conform cu imperativul democratic este negocierea permenantă între diversele grupuri și interese, iar singurul ideal tangibil este reprezentarea corectă și întruparea fidelă de către politic a acestor interese.”
Pacea sociala se asigura atunci cand fiecare stie ca beneficiaza de rezultatele activitatii sale, fara a fi obligat sa contribuie la bunastarea celor care nu produc nimic. Desigur, productia este stimulata (sau inhibata) de catre stat iar cei care raman pe dinafara au dreptul sa se planga, doar ca solutia este neinterventia statului in functionarea pietei,nu rsdistributia!
2. „La urma urmei, nu e deloc exclus ca democrația reprezentativă să fie pur și simplu inadecvată pentru punerea în scenă a conflictelor complexe care traversează azi socialul.”
Aici sunt perfect de acord, mi se pare absurd ca altcineva – un „cineva” care nu contribuie la bugetul statului – sa poata decide ce anume se intampla cu banii celor care contribuie… ca deh, e democratie deci ne bazam pe principiul „un om, un vot”. Astept si aplicarea reversului: „un om, o taxa” si dupa aceea mai stam la discutii!
3. ” Iar în acest moment, când politica nu a fost doar furată, ci a fost de-a dreptul anihilată de o minoritate privilegiată, marea provocare pentru cetățeni este să își politica înapoi. Rămâne de văzut ce vor face după aceea.”
Daca ma intrebati pe mine, o greva fiscala de toata frumusetea si un „bank run” care sa lase guvernul fara fonduri. Si sa-i vedem cum dau din colt in colt, dau legi anticonstitutionale si incearca sa transforme tara in dictatura… doar ca nu se mai poate, ca suntem membri UE si nu mai tine „reeducarea” traditionala!
Democratia reprezentativa inadecvata? Da. Avem ce pune in loc? Nu. Ce ne facem atunci? Dam jos si asteptam o minune, sau reparam ce avem – daca trebuie, cu forta?
Partide politice.Comentariul se apropie de realitate.Toate incercarile de infintare a unor noi partide din ultimii ani au fost un esec.In secolul XXI, destul de tensionat in toate directiile, termenii de stanga- dreapta nu au nici o relevanta.Poate, aparitia unui nou partid in Romania, avand o conducere tehnocrata, cu planuri realiste de incurajare a unor noi investitii rentabile, de protectie a resurselor naturale, a mediului, a unor masuri realiste pentru apararea celor defavorizati ar putea avea un succes.Distrugerile din Romania din ultimii 25 de ani, strans legate de indiferenta unor factori politici, pentru care numai interesul personal a primat, atarna greu in balanta aparitiei unor noi forte politice.