sâmbătă, mai 18, 2024

Parteneriatul Transatlantic pentru Investiții și Comerț – între simbolism și pragmatism

Autori: Antonia Colibășanu[i], Victor Grigorescu

Criza economică mondială și criza politică la nivelul Uniunii Europene au readus în prim plan cooperarea economică ca generator de bunăstare și parteneriatul cu SUA ca factor esențial de stabilitate. A privi Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) doar ca o altă rundă de liberalizare comercială ar fi o dovadă de înțelegere limitată a ceea ce se discută între părți.

De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, parteneriatul transatlantic a fost perceput ca aparținând mai mult sferei de securitate decât celei economice, cu toate că la Bretton Woods, în 1944, Occidentul pusese bazele instituționale ale unui sistem de guvernare financiar-comercială al cărui impact durabil se face simțit și astăzi. Instituții precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, precum și ideea unei Organizații Mondiale a Comerțului au luat ființă atunci. Negocierile TTIP răspund aceleiași necesități ca și Bretton Woods, de reinventare a unei arhitecturi politice trainice. În plus față de Bretton Woods, Europa de Est stă de partea bună a mesei, de data aceasta.

Criza economică a arătat care sunt limitele și riscurile globalizării necoordonate (vezi piețele de capital), obligând comunitatea internațională să caute răspunsuri și la alte chestiuni cu potențial impact planetar, dincolo de amenințarea nucleară. Schimbările climatice, resursele energetice ale viitorului, sustenabilitatea politicilor de dezvoltare, sunt deziderate reale. Dincolo de un spațiu de liber schimb pentru mărfuri și servicii, TTIP își propune inițiative ce vor modela lanțurile valorice de producție la nivel mondial, desemnând centrele de creștere economică ale următoarelor decade ale secoului XXI.

În ciuda globalizării, UE și SUA reprezintă încă, unul pentru celălalt, cel mai important partener extern; investițiile europene în Statele Unite acoperă circa 60% din totalul investițiilor străine directe, iar cele americane în UE în jur de 56% din total, în condițiile unei prezențe americane mai reduse în estul continentului. Din multitudinea de chei de interpretare a efectelor TTIP, ne oprim succint doar asupra a ceea ce am identificat[ii] ca fiind efecte integratoare și transformative, acelea care, exploatând dependețe funcționale la nivel economic, social sau politic între cele două economii, vor genera noi spații de convergență, depășind frontierele convenționale, dar și tiparele curente ale proceselor de globalizare.

Cel puțin două capitole de negociere ale Parteneriatului au potențial integrator și transformativ în relația transatlantică în sensul enunțat mai sus: mecanismul de soluționare a diferedelor, de tip investitor – stat (ISDS) și armonizarea politicilor în domeniul standardelor și conformității produselor și serviciilor. ISDS va democratiza procesul de soluționare a disputelor între investitorul străin și statul gazdă, transferându-l din zona de acțiune guvernamentală către arbitrajul comercial, în zona principiilor de nediscriminare, echitate și bună credință. Armonizarea politicilor în domeniul standardizării și reglementărilor tehnice, fie că vizează bunuri sau servicii, va stabiliza, pe termen mediu, o zonă de conformitate transatlantică, cu costuri asociate, inclusiv pe zona de cercetare-dezvoltare, substanțial reduse.

Având în vedere factorii de mai sus, contribuie viitorul Parteneriat la consolidarea pieței interne unice a UE sau este un element de disoluție? Va reprezenta TTIP un motiv solid pentru menținerea proiectului monedei unice sau al uniunii bancare, respectiv pentru consolidarea rolului coordonator al Comisiei Europene în relațiile internaționale? Negocierile cu SUA întăresc rolul politic și expertiza tehnică a instituțiilor și agențiilor europene în relația transatlantică, în detrimentul legislatorilor și reglementatorilor naționali. Transferul de competențe către Bruxelles nu este complet în toate domeniile pe care acesta le negociază sub umbrela TTIP, dar, de facto, UE câștiga mai multă influență decât oricând. Rămâne ca statele membre să treacă pragul psihologic și testul politic asociat deciziei de face din TTIP un motor de convergență, chiar dacă politicienii UE nu dau dovezi excepționale de curaj zilele acestea. Aparent, statele membre UE se declară în favoarea unui acord ambițios dar pozițiile lor pe subiecte punctuale par a fi mai degrabă prudente, dacă nu chiar divergente. Politicieni importanți din Germania și Franța încurajează deschis opiniile dizidente, punându-se chiar în fruntea unor mișcări centrifuge, atrași în vârtejul curentului popular. Guvernul Spaniei nu reușește să explice alegătorilor beneficii economice evidente în confruntarea cu mișcarea Podemos iar în Grecia, partidul de guvernare Syriza își declară deschis opozitia față de TTIP, în ciuda avantajelor pe care grecii le-ar dobândi din noul acord.

De cealaltă parte, liberalizarea pieței achizițiilor publice în SUA pentru companiile europene, la nivel federal dar și pe palierul sub-federal, pune noi probleme. Un parteneriat de succes cu UE va încuraja și alți membri OCDE să solicite un tratament similar. Este greu de spus dacă establishment-ul politic american este mai pregătit decât omologul său european să se orienteze către un set de politici în sensul real al globalizării despre care tot vorbim de ani buni. SUA, de altfel, a dat de înțeles că legislația Buy American nu va dispărea cu totul în urma noului acord. Congresul american nu a acordat președintelui Obama „fast track authority″ pentru negocierea TTIP sau a parteneriatului Trans-Pacific (TPP). Deși cei mai mulți dintre republicani susțin TTIP, obiectivul lor principal pare a fi acela de a nu încredința administrației Obama mai multă putere. În acest context nefericit, nu este greu de înțeles de ce negocierile avansează cu viteza melcului.

TTIP este în egală masură despre comerțul transatlantic și despre poziționarea UE și SUA în raport cu Rusia, China sau „tigrii asiatici”. Impactul acestuia asupra statelor terțe va fi major, atât cantitativ dar mai ales calitativ. O parte din statele terțe care au parteneriate comerciale cu UE sau SUA își vor pierde statutul preferențial datorită TTIP,  în afară de statele cele mai sărace ale lumii, care beneficiază de acces liber pe piețele celor doi. Coordonarea aprofundată a politicilor publice între cei doi titani economici va reechilibra, inevitabil, balanța de putere la nivel global, va reașeza potențial alianțele strategice în arena internațională, în condițiile în care, în 2013, UE și SUA produceau 41.11% din Produsul Intern Brut mondial, cu doar 12% din populația Globului.

NOTE________________


[i] Antonia Colibășanu este economist și are doctoratul în economie și afaceri internaționale, specializându-se în evaluarea riscului geopolitic pentru fundamentarea deciziilor de investiții. Este Partener – Director regional Eurasia și marketing internațional la Stratfor, unde lucrează din 2006. Este de asemenea cadru didactic asociat la Universitatea București.

[ii] Colibasanu, Antonia and Grigorescu, Victor Vlad, The Trans-Atlantic Trade and Investment Partnership – A Challenge for the European Union? (December 30, 2014). Romanian Journal of European Affairs, ISSN 1841:4273, Forthcoming. Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=2558431

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Dincolo de limbajul sofisticat, TTIP ar aduce o crestere economica de vreo 13% pentru SUA si vreo 5% pentru UE. In acest proces, conform clauzelor actuale:

    -Tarile UE ar trebui sa se supuna tribunalelor ISDS, o mana de „consultanti” care o luna sunt avocati, in urmatoarea luna arbitreaza procesele (rol de judecator).

    -Standardele de calitate a hranei ar fi compromise, etichele de genul „Contine Soia Modificata Genetic” ar disparea, ceea ce e un atac direct asupra libertatii cetatenilor de a alege.

    Pretul cerut de corporatiile americane este prea mare.

    Si de ce se negociaza pe ascuns, dar este permis accesul lobbyistilor? Se pregateste cumva o mare teapa pentru cetatenii UE?

    • Foarte frumos, dar clauza ISDS nu va trece de CJUE (vezi opiniile CJ despre mecanisme de dispute settlement ref. la EEA, ECAA, ECPC si mai nou CEDO), iar fara ISDS, TTIP is dead in the water. Tehnic vorbind, acronimul ISDS e usor inexact – UE nu e un stat. Alternativa e revizuirea tratatelor UE si restrangerea semnificativa a rolului si competentelor CJUE – not gonna happen..

      Ma rog, aici e treaba de juristi dar proiectiile de genul 5,3%, 12,19% etc etc crestere economica sunt niste conjecturi bazate pe wishful thinking/junk economics si nu fac decat sa valideze folclorul anticapitalist si el plin de dezinformari, exagerari si zvonuri de pe facebook si youtube (e.g. americanii si TTIPul ne vor obliga sa mancam OMG, arbitrii sunt niste nenea rai pusi de corporatii sa pacaleasca statele etc etc). De acord cu pledoaria pentru functia integrativa a TTIP, dar in rest eu sunt deocamdata foarte sceptic in legatura cu reusita tratatului astuia.

      • Fără a comenta asupra poziției CJUE, as atrage doar atentia ca actualele acorduri bilaterale de investitii ale statelor membre cu terti contin deja prevederi de tip ISDS. Preponderent, acest tip de mecanism a fost utilzat de companiile europene pt. a se indrepta asupra unor guverne din state terte. Mai rar pe dos. Tehnic insa, acest lucru a fost posibil si acum.

        EEA are o curte de justitie per se, concurenta cu CJEU. CEDO este de asemenea un organism cu atributii jurisdictionale concurent. In cazul ISDS/TTIP nu se pune problema unui organism concurent.

        Este important, iarasi, de evaluat care va fi subiectul disputelor. Atat timp cat disputele privesc aspecte care nu sunt armonizate la nivel UE, adica nu sunt de competenta CJUE, nu vad motive pentru care Curtea s-ar putea opune.

      • CJUE a respins proiectul de tratat EEA cu o curte EEA (vezi Op. 1/91). Curtea la care va referiti dvs este Curtea EFTA care are jurisdictie doar cu privire la litigiile intre statele EFTA (Norvegia, Lichtenstein, Elvetia si Islanda), state care sunt nu sunt membre UE. Curtea EFTA trebuie sa respecte jurisprudenta CJUE, insa hotararile curtii EFTA nu sunt obligatorii pt CJUE (vezi Op.1/92). Deci, nu vad in ce sens ar putea fi „concurente” cele doua curti.

        Faptul ca Statele Membre au deja incheiate tratate bilaterale de protectie a investiilor este irelevant, pentru ca CJUE sustine ca UE trebuie sa ramana o ordine de drept autonoma, nu sa fie tratata ca un stat (vezi comentariul recent din Op 2/13). Asta inseamna ca UE nu poate intra intr-un tratat international care sa aiba un mecanism de solutionare a disputelor care sa fie competent sa emita acte cu caracter obligatoriu pt institutiile UE (in special pt CJUE), atunci cand aceste acte au efecte directe sau indirecte asupra dreptului UE.

        Cum am mai putea spune ca un tribunal arbitral pe dr investitiilor nu e un „organism concurent” cand avem jurisprudenta CJUE in legatura cu aceasta chestiune (vezi Comisia v. Austria 2009, Comisia v. Suedia 2009, Comisia v. Finlanda 2009) si cand destul de recent avem o cauza ICSID in care e implicata chiar Romania (cauza Micula), in care un tribunal arbitral a ordonat plata unor despagubiri pentru incalcarea unui standard de protectie a investiilor, iar Comisia Europeana se opune acum executarii acestei hotarari pe motiv ca aceasta executare ar implica un „ajutor de stat” incompatibil cu tratatele UE?

        CJUE e competenta pe tot dreptul UE, inclusiv libertatile de miscare a capitalului, a bunurilor, a serviciilor si a persoanelor, plus materia dreptului competitiei, reglementari care vin din „legislatia secundara” care sunt regimuri esentiale pt orice investitie straina. Daca TTIP ar avea o clauza „ISDS” in care un tribunal arbitral nu ar avea competenta sa verifice in mod impartial daca s-au incalcat standardele de protectie si sa emita hotarari care sa aiba efecte directe sau indirecte cu aceste regimuri, atunci dvs ca investitor strain american la ce fel de protectie a investitiilor va asteptati?

        Si inca ceva: faptul ca mecanismele ISDS au fost folosite preponderent de catre statele europene impotriva tarilor din „global south” e irelevant pt TTIP. Intre UE si SUA nu exista raporturi de genul exportator de capital-importator de capital cum exista de pilda intre Austria, Germania, Suedia etc si Pakistan, Vietnam, Argentina, Madagascar, Sri Lanka etc. Doar tarile importatoare de capital sunt cele care sunt (de facto) univoc vulnerabile la litigii intr-un tratat bilateral cu un stat exportator de capital. Nu e cazul in ceea ce le priveste pe UE si pe SUA.

        • Multumesc pentru comentarii. Discutia este extrem de interesanta dar prea tehnica pentru un articol totusi generalist. De ce nu scrieti un articol pe aceasta tema? Cred ca este benefica o dezbatere pe subiect.

          Inteleg argumentele Dvs., achiesez la unele dintre ele dar nu cred ca ele sustin neaparat concluziile pe care le trageti. Strict in cazul Micula, Comisia Europeana nu se opune platii despagubirilor. Este o eroare de preluare in presa.

          Protectia acordata investitorului se materializeaza in obligatii de nediscriminare, tratament national, interzicerea expropierii fara justa cauza/despagubire, inclusiv a expropierii indirecte. Aplicarea in practica a acestor principii este dedusa judecatii unui tribunal arbitral, nu legislatia europeana per se.

    • Inclin sa cred ca situatia este mai echilibrata. Si coproratiile europene au solicitari ambitioase. Pentru modul de recrutare a arbitrilor se vor discuta, probabil, standarde sticte privind conflictul de interese. Ne indoim ca OMG-urile vor face subiectul negocierilor sau ca se va obtine un progres aici. Transparenta negocierilor ramane o provocare reala.

      Credem ca este important ca miza demersurilor a fie corect inteleasa de catre toate partile interesate.

  2. pt lupta cu rusia exista deja NATO.
    pt „lupta” cu china nu trebuie sa devenim mai chinezi decat chinezii, adica sa incalcam drepturile omului in favoarea economiei (democratie corporatista)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Grigorescu
Victor Grigorescu
Victor Grigorescu este consultant în politici publice, specializat în politica comerciala comuna a UE și energie. Are 8 ani de experiență în administrația publică românească, inclusiv în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE. În 2014, a lucrat în cadrul Departamentului pentru Energie, între altele, în poziția de consilier al ministrului delegat pentru Energie. Este membru in Consiliul de Administratie la Electrica SA, dupa listarea acesteia pe bursele de la Bucuresti si Londra

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro