Introducere.
În anul 1976, Francois Revel remarcabil politolog francez publică o carte intitulată “ La Tentation Totalitaire” – o profundă analiză a dictaturilor din primele 7 decenii ale secolului XX. Este o carte de referinţă pentru înţelegerea mecanismului acestui fenomen atât de caracteristic în ultimul secol.
Au trecut 40 de ani de la cartea lui Revel şi situaţia evenimentelor politice din lume, ne determină să reflectăm asupra modului cum a evoluat acest mecanism dealungul timpului.
Cu modestia de rigoare, propunem în cele ce urmează unele idei pe această temă.
I. Dictaturile „ clasice” înainte şi după 1976.
Să reamintim mai întâi care au fost dictaturile „ clasice” înainte de 1976 şi pe care le analizează Revel în cartea sa.
Fără pretenţia de a respecta o strictă cronologie, trebuie să începem cu dictatura comunistă instalată în Rusia după Revoluţia din 1917. Lenin, Trotki, Stalin, au zguduit din temelii marele stat rus, unde s-a purtat un lung război civil cu milioane de morţi şi sărăcirea completă a ţării.
După moartea lui Lenin ( 1924) , a urmat lunga dictatură a lui Stalin, care poate fi împărţită în două perioade : până la începerea celui de al 2-lea război mondial şi apoi perioada postbelică. Ambele perioade au fost caracterizate de o cumplită teroare politică şi de milioane de victime , această cifră halucinantă datorându-se în parte maniei paranoide de dictator sanguinar care l-a caracterizat pe Stalin.
Dictatura lui Hitler în Germania, declanşată de accederea acestuia la putere în anul 1933 ( prin mijloace parlamentare legale ) a fost mult mai scurtă, luând sfârşit în anul 1945, odată cu înfrângerea hitlerismului în cel de al doilea râzboi mondial. Efectele acestei dictaturi au fost însă înspăimântătoare. Se poate spune că cel de al 2-lea război mondial, cu cele ale sale 40 de milioane de victime şi distrugerile teribile pe care le-a cauzat , s-a declanşat tot din cauza unei manii paranoide, prin care Hitler vroia ca Germania să stăpânească lumea pentru 1000 de ani.
În Italia, Mussolini şi-a început dictatura cu 10 ani înaintea celei a lui Hitler, dar aceasta nu a avut caracteristici atât de dure şi dacă nu ar fi fost alianţa funestă cu Hitler, nu ar fi avut efecte atât de dramatice pentru Italia.
Lista dictaturilor de tip „ clasic” , trebuie desigur continuată cu cea exercitată după 1948, în imensa Chină de Mao Zedong. El a adus o notă nouă, demenţială a terorii roşii, în special în perioada „ revoluţiei culturale”.
Dictaturile comuniste din ţările Indochinei, au fost şi ele cumplite, cea care a bătut recordul de monstruozitate , fiind exercitată de Pol Pot , în Cambogia, unde acesta a ucis jumătate din populaţia ţării şi a pus să se construiască piramide din cranii umane.
În categoria dictaturilor de tip clasic, intră desigur şi cele din ţările est- europene, cotropite de sovietici, după anul 1945 : Polonia, Ţările Baltice, Germania de Est , Cehoslovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.
Un statut mai special în această categorie revine Jugoslaviei lui Tito şi Albaniei lui Enver Hodja, în care partidele comuniste conduceau dictatorial, dar rupte de tutela sovietică.
II. Dictaturile de tip „special”.
Nu exista nici o îndoială că, în Japonia antebelică , exista un regim dictatorial. Acesta avea însă caracteristici cu totul speciale, datorită psihologiei, tradiţiilor şi credinţelor religioase nipone.
Instituţia Imperială era respectată cu sfinţenie dar, secole dearândul, puterea politică efectivă şi absolută o aveau shogunii.
Comportamentul acestora, tipic dictatorial, era legat de respectarea Codului Bushido, un cod al onoarei samurailor.
În aceeaşi categorie a dictaturilor de tip „special”, pot fi incluse cele din Africa unde, în condiţiile unei cumplite înapoieri, numeroase ţări au fost guvernate în chip dictatorial sângeros. ( Kadhafi, Mugabe, Bokassa etc)
Franco, reprezintă şi el un tip de dictator special. După războiul civil din anii 1936-1938, el a introdus un regim dictatorial, ca mijloc de a stăvili regimul comunist, pe care sovieticii vroiau să-l impună Spaniei. Franco a evitat cu abilitate să se alieze cu Hitler şi spre sfârşitul vieţii a pregătit reîntoarcerea la democraţie. Acest lucru s-a întâmplat efectiv în anul 1975, după moartea lui Franco, prin reinstalarea Monarhiei Constituţionale. ( Regele Juan Carlos).
Au existat şi dictaturi mai de scurtă durată, cum a fost cea a Regelui Carol II al României , care în anul 1938 a suspendat Constituţia democratică şi a înfiinţat un soi de partid unic. Carol al II –lea a ordonat asasinarea principalilor lideri ai mişcării legionare, ce este drept, şi ei vinovaţi de asasinate politice. Carol al II-lea a fost obligat să abdice în septembrie 1940, când conducerea ţării a fost preluată cu mână de fier de Generalul Ion Antonescu. Acesta s-a aliat cu Germania lui Hitler şi a participat la războiul împotriva URSS în care şi-au pierdut viaţa sute de mii de ostaşi români.
Un tip de dictatură cu conotaţii oarecum amuzante, a fost cea a lui Peron – în Argentina anilor 1950-1960. Peron a fost căsătorit de două ori, ambele consoarte fiind foste prostituate. Prima dintre ele, Eva Peron – supranumită Evita, a fost adorată de populaţie şi atunci când a murit, răpusă de un cancer, a avut loc un veritabil doliu naţional. a doua soţie, a devenit Preşedinte a Argentinei, după ce Peron s-a stins din viaţă. Ambele soţii nu au avut însă roluri importante în evoluţia Argentinei.
III. Dictatura de azi.
Deşi evenimentele după încheierea războiului rece au redus numărul dictaturilor de tip „clasic” , mai există cel puţin 3 ţări, unde acestea au supravieţuit : Coreea de Nord, China şi Cuba. În Coreea de Nord , Kim Ir Sen a instaurat o dictatură ereditară, cu structură cvasidemenţială. Sprijinită de China şi probabil de Rusia, Coreea de Nord a reuşit să fabrice propria-i armă nucleară, cu care ameninţă pacea mondială.
China, cu partid comunist ( bine înţeles unic, la conducere ) reprezintă o combinaţie bizară de dictatură de tip „ clasic” , cu elemente ale economiei libere, prin care a realizat modernizarea infrastrucurii zonei de est a imensei ţări asiatice.
Peste un miliard de locuitori din restul Chinei, trăiesc încă în condiţiile dictaturii de tip Mao-ist.
Şi în Cuba , până acum câţiva ani – ţară dictatorială de tip „clasic” ceva a început să se mişte, după retragerea lui Fidel Castro din motive de boală. Recent, noul dictator Raul Castro a reluat relaţiile cu SUA, întrerupte de peste 50 de ani.
Unele ţări sunt conduse în prezent de dictaturi cosmetizate, oarecum spre democraţie. În acest sens , o combinaţie tipică o reprezintă Rusia, în care , după
prăbuşirea URSS, Boris Elţân a introdus un soi de struţo cămilă politică : pluralism politic de tip european, amestecat cu marea corupţie instituţionalizată.
Urmaşul lui Elţân, Putin, a cotit-o din nou spre visul lui Petru cel Mare – cucerirea Europei. El a intreprins în mod dictatorial acţiunile agresive asupra Georgiei şi în ultimul an, împotriva Ucrainei fără ca Occidentul să reacţioneze, decât prin proteste şi represalii economice cu eficienţă discutabilă.
Dictaturile islamice reprezintă probabil cel mai mare pericol pentru civilizaţia contemporană. Ţări ca : Iranul, Siria, Noul Stat Islamic răspândesc în lume teroarea.
Mai sunt şi alte state cu regimuri instabile, în care teroriştii Al Qaeda controlează zone importante ( Afganistan, Pakistan, Libia, etc ). Acestea pot provoca oricând conflicte majore , care ar putea deveni devastatoare.
România este din nefericire , un alt exemplu de dictatură mascată, printr-o faţadă democratică, deoarece imediat după revoluţie, foştii nomenclaturişti comunişti şi securişti au pus mâna pe putere şi nu vor să o lase din mână nici astăzi. Să sperăm că noul Preşedinte Klaus Iohannis va pune capăt acestei situaţii.
* * *
Francois Revel a surprins extrem de pertinent fenomenul supravieţuirii dictaturilor chiar atunci când există condiţii de evoluţie spre democraţie. Ideile sale sunt confirmate de cele întâmplate după apariţia cărţii sale în anul 1976. Se adevereşte astfel, binecunoscuta teză conform căreia puterea corupe, iar puterea absolută, corupe absolut.
Dictaturile vechi mor greu şi uneori apar chiar noi dictaturi, dar, la nivel global, s-ar părea că tendinţa spre democraţie câştigă teren. Spre binele omenirii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
sa vedem daca paragraful cu romania va va atrage comenturili dimocratilor rumini !?
dictatorul nu ajunge singur sa dicteze ; el ara de cele mai multe ori familia alaturi si apoi grupul de mici dictatori
statul romin comunist a fost sustinut de 4 milioane si jumatate (atitia spuneau ca sint !) de comunisti.ii singurul stat din lume in care un comunist condamna regimul comunist ! cam hilar in opinia mea, mai ales ca persoana era un comunist important pina la intoarcerea armelor
Hilar intr-adevar. Mai bine il lasa pe Nastase sa ajunga presedinte. El ar fi condamnat comunismul asa cum trebuie. Sau pe Geoana, ca tot e copil de general de securitate si stie mai bine. Dar nu disperati, mai avem o sansa. Oprescu, tot odrasla de securist, poate ajunge presedinte si condamna el cum trebuie, sa fie multumita toata lumea!
nu stiu ce sa zic domnule adrian d ; dvs va vin in minte doar asemenea indivizi !?
dvs nu simtiti retinere in a crede o persoana care aproape toata viata a profitat ca comunist si deodata spune ca se dezice de el ?ciudat
ori dvs vreti sa mi spuneti ca poporul rumin apreciaza doar astfel de caractere si altii n au sustinerea poporului ?
Asta e doar o manifestare a alergiei la Basecu in forma paroxistica. Un pur care crede ca vine din afara vremii si a istoriei, care se crede intelept si drept, indreptatit sa judece lumea si sa dea sentinte, se plange ca a fost condamnat comunismul in mod necorespunzator.
Nu am auzit nici un fost detinut politic sa aiba discursul acesta. De ce oare? Or fi basisti si ei.
As intelege ca Dl Prof. Boldur Latescu sa aiba obiectii, ca dansul a fost la Pitesti.
cred ca ptr cei care judeca normal e suficient raspunsul dvs
@ dusu – ”Trebuie să faci binele din rău, că nu ai altceva din care să-l faci”. V-ați intersectat vreodată cu citatul ăsta?
Deși vi se pare că sunteți în afara atmosferei și mentalității comuniste, de fapt judecați oamenii după ceea ce sunt, nu după ceea ce fac. Exact cum făceau și comuiniștii când clasificau oamenii în funcție de ”originea sănătoasă”.
dvs domnule harald trebuie sa stiti mai bine !
Nu se știe în ce măsură Franco ar fi pregătit întoarcerea Spaniei la democrație dacă bascii nu l-ar fi aruncat pe Carrero Blanco peste o clădire de 5 etaje, cu mașină cu tot.
Carrero Blanco era privit de toată lumea drept succesorul desemnat a lui Franco și succesiunea asta, dacă ar fi reușit, nu prea ar fi îndreptat Spania spre democrație.
Buna si o trecere in revista; cine vrea sa aprofundeze problematica gaseste probabil destule materiale de specialitate; in ce ma priveste am gasit de curand ceva ce s-ar potrivi in contextul actual: „egoismul este cauza superioritatii oarbe, iar superioritatea da nastere clanurilor, iar clanul da nastere autoritatii care duce la discordie si subjugare”. Cred ca fraza este prin vreo culegere de sfaturi intelepte; vremurile sunt in continuare tulburi si oamenii sub „vremi”; asist in fiecare zi la o dictatura a arivistilor; spunea cineva ca democratia este cea mai nefericita dintre situatiile posibile si asta mai ales la noi si iin zilele noastre se vede cu prisosinta, pentru ca accederea in functii nu se face pe criteriiul valorii; acum citesc/aud ca incepem sa asteptam de la noul presedinte… sa schimbe mentalitatile? e uluitor cat de repede au invatat cei tineri aroganta organelor de partid si de stat care taiau si spanzurau inainte de ’89; e uluitor cat de repede au uitat unii frigul, intunericul si „economia” care se facea inainte de ’89 si cu cata nonsalanta se face acum risipa si totul se duce de rapa; nu-ti vine sa le dai crezare acelora care anunta sfarsitul lumii?
Prima mea reactie a fost sa spun ca autorul exagereaza, ca nu e totusi dictatura la noi, ca e cam sever sa consideram situatia actuala ca o dictatura mascata.
Pe urma m-am gandit ca diagnosticul nu e atat de exagerat, daca ne gandim cat e de fragila libertatea castigata cu mare greu dupa 1989, cata capacitate de minciuna si perpetuare au vechile structuri, cat de lipsiti de scrupule si gata de tradare sunt cei care le animeaza.
E suficient sa ne uitam la procesul lui Visinescu. Lui nu ii are rau nici un pic. Nimeni nu vorbeste de retelele si cardasiile care l-au format ca tortionar si l-au imputernicit sa faca atrocitatile pe care le-a facut. Nici acum nu sunt cunoscuti eroii, nu se stie cine si de ce a fost considerat dusman ireductibil al comunismului si dus la inchisoarea de exterminare de la Rmanicu Sarat. Presa si intelectualii au si uitat de Visinescu si de Ramnicu Sarat.
Nu e dictatură mascată, da’nici democrație nu e. Există doar decorurile, se organizează alegeri, însă doar pentru a legitima puterea, nu pentru a guverna în funcție de voința electoratului.
Exact cum Putin era deja președinte în 2001 când a câștigat primele alegeri, fiindcă Boris Elțîn îi oferise fotoliul cu 6 luni mai devreme, tot așa Ponta era deja prim-ministru la alegerile din 2012. Și e în continuare prim-ministru, deși pierderea alegerilor prezidențiale l-ar fi dus la demisie în orice țară civilizată.
Într-o democrație autentică ar fi fost necesare alegeri (anticipate sau la termen) în 2012 înainte ca Ponta să poată fi numit premier.
O vrea Ponta sa fie ca Puitin sau chiar ca Mao, cert e insa nu a putut nici in 2012, nici in 2014 si nu poate nici acum, pt ca suntem in UE si NATO. Astea sunt faptele, asta e diferenta fata de Rusia si nu e un amanunt.
Ar fi mai bine sa fie lucurile mai clare si mai simple, dar solutia nu e nihilismul.
Sigur că soluția nu e nihilismul, însă peste 4 milioane de români l-au votat pe Ponta așa cum e. Deci se simt reprezentați de el ca primi-ministru, adică nu avem la ce schimbări să ne așteptăm din partea politicienilor. Dimpotrivă, ei vor să revină la votul pe liste, unde controlul partidului asupra candidaților proprii e mult mai mare.
Exact cum în 1985 nu aveam la ce schimbare să ne așteptăm din partea lui Ceaușescu (deși existau naivi care sperau că după încheierea plăților în contul datoriei externe avea să curgă lapte și miere) tot așa nu avem nici în prezent la ce schimbări să ne așteptăm din partea politicienilor. Mai degrabă vor încerca să-și sporească puterea asupra societății, în niciun caz nu vor încerca să și-o reducă.
Iar NATO și UE nu vin să reducă numărul de taxe și impozite și nici nu vin să schimbe sistemul electoral și modul de numire a premierului. NATO și UE intervin doar când lucrurile tind să se dezintegreze cu totul, ca în vara lui 2012. Exact cum poliția îi poate împiedica pe niște scandalagii să-și dea cu parul în cap, însă nu vine poliția să le găsească un loc de muncă sau o sursă de vent.