Anul trecut, pe 27 aprilie, papa Ioan Paul al II lea era canonizat, astăzi editura Humanitas ne propune un volum, În Mâinile Domnului, ce strânge însemnările personale ale lui Karol Wojtyla din 1962 până în 2003. Cu această ocazie, am discutat în studioul HotNews/Contributors.ro cu părintele profesor Wilhelm Dancă despre însemnătatea unei astfel de cărți. Însemnările papei nu au fost menite publicării. Lăsate prin testament secretarului direct al papei, Stanislaw Dziwisz, aceste scrieri trebuiau arse. Părintele Dancă ne vorbește despre situația specială care a justificat încălcarea acestui protocol privind respectarea ultimei dorințe a unui om și despre ce câștigăm noi având ocazia de a intra în comuniune cu scrierile lui Ioan Paul al II lea.
Sunt foarte multe cărți în a căror lectură te poți avânta fară a ști nimic nici despre autor nici despre povestea ce urmează să se desfășoare, cartea de față nu intră în această categorie. Înainte de a o deschide este nevoie de o pregătire pentru a înțelege ce avem sub ochi: o serie de însemnări, unele mai dezvoltate, altele mai puțin dezvoltate care urmează o ordine formală ce necesită o descifrare. Explicațiile părintelui Dancă serversc drept propedeutică la o carte care nu este nici un jurnal ce relatează evenimentele din viața zilnică, nu are nici un fir narativ ce poate fi urmărit și nu este nici un eseu. Părintele Dancă explică care este structura și miza exercițiilor spirituale, gândite după logica ignațiană a îmbinării între rugăciune și meditație. Textele scurte și condensate sunt adnotăriile papei în timpul desfășurării exercițiilor spirituale. Pentru a le descifra sensul avem nevoie de o metodă hermeneutică specială, ce presupune expandarea textului prin efortul imaginației.
Potrivit părintelui Dancă, stilul în care se înscrie această carte este cel al apoftegmei patericale. Textul se pretează la trei niveluri de lectură, facilitate de modalitatea de prezentare editorială. Cei grăbiți pot citi doar pasajele subliniate, ele conțin esența mesajului, cei conservatori pot citi totul de la un capăt la altul, intrând în relație directă cu felul de a fi și de a scrie al papei. Într-un final, cei înclinați către detaliu pot descoperi însemnări despre lecturile papei și despre oamenii cu care se vedea în perioadă în care scria aceste meditații. Această ultima metodă poate fi foarte interesantă pentru cei care știu să plaseze aceste scrieri în contextul lor religios și politic. Cititorul trebuie să facă arheologie, să descopere de la frânturi notate în josul paginii, lumea și și referințele intelectuale ale lui Karol Wojtyla.
Această carte este o mărturie, o mărturie a modului de a trăi în relație cu Hristos al papei. Prin ea avem și noi aces la viața de rugăciune a sfântului părintelui, suntem primiți în comuniunea dintre el și Hristos. Suntem obișnuiți cu imaginea publică a papei, a suveranului absolut, de deciziile căruia depinde întreaga Biserica Catolică, prin aceste scrieri putem afla ce se afla în spatele acelei imagini, putem avem acces la intimitatea vieții spirituale a unuia dintre sfinții contemporani. Putem vedea grija pastorală, întrebările pe care și le pune despre autenticitatea propriei credințe despre servirea și mărturia pe care el însuși le aduce. Citind, ușor ușor, din carte se degajă o stare de spirit, vorba lui Noica, în care ești prins și pe care vrei să o duci mai departe în viața ta și după ce ai închis cartea.
Idei principale:
- Congregația pentru Cauza Sfinților l-a apostrofat pe cardinalul Dziwisz pentru că a făcut publice aceste însemnări ale lui Ioan Paul al II lea, ei considerau că testamentul unui muribund trebuie respectat.
- Toți cei care l-au cunoscut pe Ioan Paul al II lea vor fi interesați să afle mai multe despre el cu ajutorul acestei cărți. Aici vezi măsura adevărată a unui om, ceea ce rămâne din existența unui om după un pontificat, un apostolat. Ceea ce ramâne este omul interior, fațetele acestei relației cu Dumnzeu, aici putem să vedem noblețea lui, calitatea lui umană, izvorul din care el s-a hrănit.
- Putem afla cu ce autori s-a hrănit Ioan Paul al II-lea în timpul Exercițiilor Spirituale, primul autor la care face referință este Karl Rahner cu cartea Secolul XX, un secol de har?, apoi alți autori Walter Kasper, cu o carte despre Iisus Hristos, Henri de Lubac cu un comentariu la Simbolul credinței, Joseph Ratzinger cu Privind la cel pe care l-am strâpuns, toate aceste cărți au un caracter cristologic. Pe fapt, este una dintre coordonatale principale ale spiritualității lui Ioan Paul al II-lea. O altă coordonată ce poate fi desprinsă este cea mariană.
- Sunt două agende adunate în acest volum care reunesc însemările cronologice 1962-1984 și 1985-2003. Adevărata diferență apare din momentul în care a fost ales papă, căci din 1979 exercițiile spirituale capătă o altă configurație, reflecțiile sale capătă o tentă universală.
- Cartea e foarte bogată, s-ar preta la o lectură tradițională patristică, în maniera apoftegmelor, este vorba de niște însemnări pe care papa și le nota în timpul exercițiilor spirituale și la care apoi, peste jumătate de un an, peste un an, revenea.
- Cel care se roagă este teologul, teologul este cel care se roagă, spune Evagrie Ponticul, pentru a vorbi despre Dumnezeu, trebuie înainte să vorbești cu Dumnezeu.
- O nouă direcție în cadrul abordărilor telogice este mărturia, papa sugerează pentru Biserica din Europa o focalizare pe mărturie, el face referire în primul rând la experiențele Bisericii din Estul Europei, la cea a Polonei în primul rând, dar și la biserica din România. Această atenție către mărturie s-a concretizat în numărul mare de beatificări și canonizări, prin care Biserica recunoaște meritele eroice ale unui credincios, care în iubirea lui față de Dumnezeu și de semeni, a excelat. În cazul martirilor, nu se cere nici o mărturie, e de ajuns că au murit pentru Hristos.
- A-l promova pe Ioan Paul al II-lea, un sfânt contemporan, e un act de curaj în zilele noastre și de mișcare contra curentului, unde valoarea sfințenie, idealul omului interior, al omului autentic, bunatatea neconditionata, țin de o lume parca apusă – o astfel de figură totuși atrage.
- Sfinții ar trebui văzuți astăzi ca niște persoane vii, transparente, care lasă să treacă spre noi lumina lui Dumnezeu.
- Potrivit imaginii de pe copertă, papa se uită pe fereastră, cred că astăzi, de acolo de sus din cer, papa se uită la noi și, probabil, zâmbește. Papa, de acolo de sus, vede lumea întreagă, vede și România pe care a și vizitat-o în anul 1999.
- Așa cum sugerează Rainer Maria Rilke, copacii se diferențează prin tulpină și coroană, dar pe dedesubt rădăcinile se întâlnesc. La fel reușesc să facă și sfinții, trec dincolo de granițele acestea confesionale și prin viata lor de har se întâlnesc cu noi toți, cei care vrem să-i urmăm.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multumesc de informatii.
Din pacate, card. Dziwisz e cam controversat. Acum e foarte aproape de guvernul PIS, Tusk, Komorowski, Sikorski, care sunt foarte aprope de nemti si de rusi. Tusk s-a pupat efectiv cu Putin la Katin. PIS organizase si zborul conducerii Poloniei la Smolensk. Pe delegati nu ii astepta nici o colana de masini.
Sa ne aducem aminte ca in mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a fost in Romania.
Dupa liturghia din Piata Iyvor, cativa participati au inceput sa strige Unitate. Papa a inteles cuvantul, l-a reluat de la microfon si astfel toata lumea a auzit si a inceput sa strige Unitate, ortodocsii si catolicii la fel.
Cand intelectualii nostri nu pot decat sa dispretuiasca poporul roman si sa ne informeze ca Romania a fost romanizata acum 2 ore, sa ne amintim cu a vorbit Papa despre noi:
Discursul din timpul ceremoniei de bun venit
(Aeroportul Băneasa, vineri, 7 mai 1999)
http://www.magisteriu.ro/discursul-papei-la-sosirea-in-romania-1999/
… Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând.
…Iată-mă, în sfârşit, între voi, pelerin de credinţă şi de speranţă. Pe voi toţi, preaiubiţi fraţi şi surori catolici din fiecare comunitate şi dieceză, preoţi, călugări şi laici, vă cuprind într-o îmbrăţişare plină de afecţiune şi emoţie, în timp ce vă salut cu cuvintele apostolului Paul: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 1,3).
Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru.
Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, „un adevărat atlet al credinţei creştine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea.
Preaiubiţi fraţi şi surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârşit ororile unor dure sisteme totalitare, împărtăşind în suferinţă soarta a numeroase alte ţări din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită cu Roma, a persecutat episcopi şi preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, dintre care nu puţini au plătit cu sângele fidelitatea lor faţă de Cristos. Unii au supravieţuit torturilor şi sunt încă printre noi. Gândul meu pătruns de emoţie se îndreaptă acum spre merituosul şi prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraş şi Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare şi 27 în domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinţa acceptată cu creştinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, îşi continuă slujirea de fidelitate faţă de Biserică, aş dori să aduc un cuvenit tribut de recunoştinţă şi celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română şi din celelalte Biserici şi comunităţi religioase, au îndurat persecuţii similare şi grave limitări. Moartea i-a unit pe aceşti fraţi ai noştri de credinţă în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecţie de neuitat de iubire faţă de Cristos şi Biserica sa.
Slavă Domnului, după iarna cumplită a dominaţiei totalitare, a început primăvara speranţei. O dată cu evenimentele din 1989 şi România a început un proces de restaurare a statului de drept în respectul libertăţilor, între care cea religioasă. Este vorba, desigur, de un proces, nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvgardând legalitatea şi consolidând instituţiile democratice. Urez ca în acest efort de reînnoire socială naţiunea voastră să nu fie lipsită de sprijinul politic şi financiar al Uniunii Europene, din care România face parte prin istorie şi cultură.
Pentru a vindeca rănile unui trecut crud şi dureros este nevoie de răbdare şi chibzuinţă, de spirit întreprinzător şi onestitate. Această îndatorire grea, dar înălţătoare, le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteţi viitorul acestui generos popor. Nu vă fie teamă să vă asumaţi cu curaj responsabilităţile şi să priviţi spre viitor cu încredere. Din partea sa, Biserica Catolică este gata să-şi ofere contribuţia, străduindu-se prin orice mijloc posibil să contribuie la formarea unor cetăţeni atenţi la adevăratele exigenţe ale binelui comun.
Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.
Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!