Nu demult presa indiană a fost invadată de știri, prezentate cu o oarecare notă de entuziasm, despre precizia și acuratețea operațiunii de tip Geronimo, prin care trupele speciale indiene i-au eliminat pe insurgenții Naga. Cea mai mare problema a indienilor, din punct de vedere diplomatic, a fost că au desfășurat aceste operațiuni pe teritoriul Myanmarului1.
Pentru cei mai puțin conectați la actualitățile Indiei, o intervenție militară în Myanmar, în condițiile în care acum câteva săptămâni armata a tras un semnal de alarmă cu privire la penuria de muniții, a venit pe neașteptate. Nu mai punem la socoteală câte pagini s-au scris despre achiziția noului avion multi-rol, despre întoarcerea la avioanele Mirage, în uz, din Franța, despre posibila achiziție a unei nave Mistral (destinate Rusiei), despre inițierea programului submarin, la care ar fi aderat și Japonia, despre alianța militară India-Vietnam-Thailanda, și multe altele.
În consecință, deși operațiunea n-a fost documentată video, sau, mai degrabă nu s-au scurs încă documente, pe televiziunile indiene au rulat într-atât de multe filme din arhivă cu trupele speciale, încât au reușit să provoace reacția pakistanezilor, prin deja celebra: “Pakistan nu este Myanmar”. Punem la socoteală și faptul că, în aprilie (a.c.), India a oprit timp de 5 zile emisia Al-Jazeera, pentru că a folosit o hartă a Kashmirului în care teritorul era indicat ca aparținând Pakistanului și Chinei2. Totuși, gurile rele spun că Statele Unite s-ar putea să nu poată opri India, dacă același scenariu se va repeta și insurgenții vor fi identificați în Pakistan. De reținut este turneul lui Modi, din Mongolia până în Israel, și faptul că platforma cu care a câștigat alegerile include un răspuns în forță și toleranță zero față de terorism. Alții spun altceva, și anume că India se comportă exact după scenariul Imperiului Austro-Ungar din secolul al XIX-lea3. La sfârșitul săptămânii trecute, a ajuns și mustrarea din Statele Unite, care a îndemnat India și Pakistanul la dialog, Myanmarul aproape nefiind menționat, însă tonul a fost mult mai amenințător față de Islamabad, care tocmai făcuse vânt organizației internaționale Salvați Copiii4.
Așadar, India preia doctrina Monroe, după startul Rusiei, Iranului sau al Arabiei Saudite, cautând să intervină ca o mare putere, dacă vrea să fie văzută ca o mare putere. Ca fapt divers, tocmai în timp ce incursiunea din Myanmar se finaliza, Mark Mobius declara, pentru suplimentul economic din El Pais, că Iranul și Myanmarul sunt țările emergente cu cel mai mare potențial economic. Mai mult, există ceva așteptări că India își va proiecta puterea în întreg Oceanul Indian, din Cornul Africii până în Malayezia.
Tot în luna mai am văzut în funcțiune doctrina Monroe în cazul Arabiei Saudite, care pare să fi luat locul Egiptului, învadând Yemenul acum câteva decenii în urmă, în compania unei mari coaliții panarabe. Ironia sorții este că Egiptul de atunci căuta să alunge toate casele regale din zonă (mai ales Casa de Saud, dar și pe Hașemiți), în timp ce saudiții de astăzi fac total opusul. Deși de la distanță conflictul din Yemen pare un proxy war între suniți și șiiți, el este de fapt cu mult mai complex. Nu demult, războaiele și invaziile din lumea arabă nu erau motivate de o fractură religioasă, cât mai degrabă de o ostilitate între state seculare, dominate de elita militară, monarhii și republici islamice, toate trei aflându-se în compeție spre a oferi un model societal. Înapoi la Yemen, cel mai interesant lucru care s-a petrecut recent a fost felul stingher în care Pakistanul a răspuns la invitația de a face parte din coaliție. Totodată, într-un interviu luat unui lider Taliban din nordul Pakistanului, s-a subliniat mult idea că războiul dintre suniți și șiiți este unul instrumentat de Arabia Saudită, ca un credincios executant al Statelor Unite. Am putea spune că opinia unui insurgent este puțin relevantă, dar capată importanță în momentul în care guvernul pakistanez nu se implică, având în vedere că este evident că acesta își caută noi alianțe spre a le împotrivi Indiei, iar promisiunea căii ferate ce urmează a fi construită de chinezi spre Karachi, nu ține de echilibru strategic.
Acum, dincolo de capacitatea Arabiei Saudite de a forma coaliții internaționale, și de capacitatea Indiei de a face incursiuni printre vecini, răsare un nou punct de proiecție a puterii, de data asta în Atlanticul de Sud, unde aceeași doctrină și-a făcut apariția, de data aceasta folosită de Brazilia, care încearcă să delimiteze o zonă, care ar putea deveni mai puțin accesibilă europenilor și nord-americanilor.
Cu puține zile în urmă, Foreign Affairs publica un articol prin care sublinia cât de mult au crescut interacțiunile Braziliei cu Africa, atât la nivel economic, cât și din punct de vedere militar. Pentru cineva care cunoaște numărul vizitelor președinților brazilieni în Africa, sau numărul noilor ambasade africane inaugurate în Brasilia, ori despre comerțul în creștere dintre continentul African și Brazilia, care a crescut de la 4.3 mld dolari în 2000, la 28.5 mld în 2013, și angajamentele preluate de Dilma Rousseff de la fostul președinte Lula, expansiunea Braziliei este reală și palpabilă. Spre exemplu, EMPRABA (Compania Braziliană de Cercetari Agricole) are proiecte și investiții de mare amploare, în derulare, în Benin, Burkina Faso, Chad, Mali și Togo, unde joacă rolul instructorului, dar și investiții semnificative în țări competitive, ca Angola, Nigeria și Mozambic5. Cu toate astea, ideile Braziliei nu sunt noi, pentru ca, în 1986, împreună cu Argentina, Uruguay și alte 21 de state africane, Brazilia a propus crearea Zonei de Pace și Cooperare a Atlanticului de Sud. La câteva decenii depărtare, Brazilia face lobby pentru inițiativa sa, Blue Amazon, Amazonia Azul, care ar trebui să devină o zonă economică exclusivă a Braziliei, ai căror peste 4,500 de mile de coastă vor fi supravegheate de o marină în plin proces de dezvoltare, dar și cu ajutorul sateliților, radarelor și dronelor6. Există deja voci care susțin că Brazilia își poate proiecta sistemul de securitate din Antarctica, chiar până pe coastele Africii. Asadar, răspunsul la întrebarea “Ce au în comun India, Arabia Saudită și Brazilia?” nu este singular, pentru că au mai întâi de toate dorința de a furniza securitate, dublată de nevoia în creștere de a se afirma în propria vecinătate, dar și acolo unde va fi motorul creșterii noii lumi, și anume în Africa.
1 http://thediplomat.com/2015/06/indias-myanmar-operation-a-signal-of-intent/
2 http://thediplomat.com/2015/04/india-bans-al-jazeera-for-broadcasting-wrong-maps-of-kashmir/
3 http://www.huffingtonpost.com/franzstefan-gady/the-united-states-china-a_b_2423016.html
5 http://www.huffingtonpost.com/robert-muggah/what-is-brazil-really-doi_b_6413568.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu sunt convinsa ca Arabia Saudita, principalul aliat SUA in zona (!), ar avea in comun, cu Brazilia si India, acel „ceva” subtil, la care faceti referinta, dupa cum am inteles eu din acest remarcabil text, dar si din actiunile recente ale acestor 3 state…
Ceea ce constat, este coerenta Braziliei si a Indiei, in tentativele lor de a se delimita de suprematia SUA&co prin actiuni punctuale survenite, daca nu ma insel, toate(!), in urma creerii acelei „alte” zone de referinta (influenta?), respectiv BRIC (Brazilia, Rusia, India, China).
In acest context, daca intrebarea dvs ar exclude Arabia Saudita, raspunsul meu ar fi Putin ;)
Ce mă întristează ar fi sindromul de ”mare putere” care bîntuie mentalul unor țări emergente. Seamănă atît de bine cu fantasmele (armate) ale ”marilor puteri” europene din preajma Primului Război Mondial ! Semn că politicienii așa-zisei ”lumi a treia” nu au învățat nimic din istorie (sau nu o cunosc, ceea ce e cam același lucru).
Și atunci cum să nu dai dreptate USA în asumarea rolului de ”jandarm mondial” ?
N-or fi americanii prea culți, dar, după două conflagrații nimicitoare, au învățat lecția: cheltuim MULȚI bani ACUM, ca să ținem în frîu orice Hitler-Stalin, ORIUNDE pe glob (Putin intră și el la socoteală). Sacrificăm dolari, rachete, tancuri, portavioane ȘI UN NUMĂR MINIM DE SOLDAȚI PROFESIONIȘTI, ca să nu mai fim nevoiți ÎNCĂ ODATĂ să mobilizăm milioane de recruți nevinovați (vezi și catastrofala bîjbîială din Vietnam).
@Vasiliu Mircea
…” n-or fi americanii prea culți”…
Am inceput sa obosesc citind peste tot in presa romanească ca americanii de rând sunt tâmpiți, inculți … etc.
Nimeni nu iși rotește privirea printre români, se pare. … Gradul de incultura al populației generale in Romania si in Europa de Est este absolut peste cea a americanilor. Mă intreb cați români de la sat, o majoritate a populației române, știe și înțelege cu adevarat cum funcționează o bancă. Americanii, cei mai săraci, știu asta. Ah… ca nu știu unde e România pe hartă, e altceva si nu cred că asta ne îndreptațește să -i facem inculți.
Chiar și numai că românii folosesc pasta de dinți din când in când, de obicei cand merg la chermeze, ne pozitioneaza sub americanii de rând.
Americanii simpli au niste valori pe care noi, in Romafia, doar visam ca romanul de rand sa le aiba. Una din ele este respectul față de muncă si față de banul muncit . Aici ma opresc.
Ar trebui sa locuiti si sa traiti in America inainte sa ii faceti pe americani tâmpiți.