Presa românească prin ochelari americani

Marcată de răfuieli mici, în consonanță cu zvârcolirile mediului politic, mass-media din România ratează des posibilitatea de a se evalua cu unități de măsură standardizate. În anii ’90 exista scuza că, abia ieșiți de sub cenzura comunistă, jurnaliștii nu operau cu standarde editoriale și etice practicate în lumea liberă. După un sfert de veac de traininguri, studii academice la zecile de facultăți înființate după Revoluție, după ce jurnalismul s-a copt iar companiile media au proliferat, după ce drepturi și libertăți au fost cucerite, scuza nu mai stă în picioare. O dată pe an, puținele organizații autohtone interesate de starea mass-media ca ActiveWatch sau Centrul pentru Jurnalism Independent  dau publicității studii sau rapoarte, cum este raportul FreeEx, semn de minimă vigilență profesională. Cu ochii pe Europa Centrală și de Est, americanii, (ca și partenerii din Uniunea Europeană), pun diagnostic pe progresul democratic în care libertatea presei constituie o filă importantă. Rapoartele și scorurile de țară urmează în timp aceleași reguli, astfel încât evoluțiile să se poată compara. Freedom House măsoară anual libertatea presei în 197 de țări, ordonate după un punctaj incluzând analiza mediului politic și economic, precum și a condițiilor legale. În 2014 România a păstrat locul 84, la fel ca Botswana și Republica Dominicană și calificativul ”presă parțial liberă”, situându-se binișor în coada altor state din regiune ca Cehia-27, Slovacia-36, Lituania-39, Polonia-49, Ungaria-71, Serbia-74, Bulgaria-78. Raportul Nations in Tranzit 2015, finanțat de Freedom House, menține România în grupul țărilor cu democrații semiconsolidate. Din evaluarea de la 1 la 7 a procesului electoral, corupției, guvernanței, sistemului legal, societății civile, independenței presei, ultimul domeniu primește cel mai prost punctaj, 4,25, apropiat scorurilor unor regimuri autoritare: ”Jurnalismul de investigaţii ca gen aproape că a dispărut complet din mass-media mainstream, iar calitatea sa a scăzut. În parte, acest lucru este din cauza condiţiilor economice precare care au dus la o mai mare tabloidizare a conţinutului media, care pare să fie singurul gen viabil din punct de vedere financiar. Starea canalelor media locale şi regionale este şi mai proastă decât cea a celor naţionale. Presa locală este chinuită de greutăţi financiare şi patronate dubioase. Ştirile sunt adesea părtinitoare politic iar jurnaliştii locali lucrează în condiţii deplorabile”, arată NIT, care observă și lipsa de eficacitate a CNA, netransparența finanțărilor presei prin firme off-shore sau publicitate de stat, precum și faptul că ”politicienii au încercat să restrângă libertatea presei prin tentative de a incrimina calomnia şi divulgarea de informaţii legate de anchete penale”.

La concluzii similare ajunge și Departamentul de Stat SUA în raportul publicat recent care  remarcă destule bube la genunchiul guvernului în relația cu presa:”Pe parcursul anului, au existat cazuri în care politicieni și cetățeni au insultat sau hărțuit uneori jurnaliști…Atât prim-ministrul Ponta, cât și fostul său purtător de cuvânt, Mirel Palada, au denigrat public jurnaliști care lucreazaă pentru instituțiile de presă care au criticat politicile guvernului. În luna iulie, Ponta i-a numit pe reporterii agenției de presă Mediafax „mujahedini” și „talibani”, iar în luna august, pe pagina sa de Facebook, Palada i-a numit pe jurnaliști „dobitoci”, adaugând că i-a executat electric cu plăcere”. Atât presa, cât și ONG-urile au considerat că Ponta și Palada au intenționat să-i intimideze pe reporterii independenți. Comentariile lui Palada l-au determinat pe prim-ministru să îl înlocuiască din funcția de purtător de cuvânt”. Cu toate că magistrații au avut în jurnaliști aliați în lupta anticorupție, totuși CSM a elaborat un ghid de comunicare restrictiv cu media, ca și CNA, ca instituție netransparentă și politizată. Concret, raportul privind respectarea drepturilor omului, pune degetul pe plăgile deschise ale presei în 2014: ”Deși mass-media independentă a fost activă și a exprimat o varietate de opinii fără restricții evidente, politicieni și persoane apropiate diferiților politicieni sau grupuri politice au deținut sau au controlat indirect numeroase instițutii de presă naționale și locale. Știrile și tonul editorial al acestor instituții au reflectat în mod frecvent vederile proprietarilor. Au existat de asemenea speculații că proprietarii au eliminat știrile care contraveneau intereselor lor sau i-au amenințat pe autorii unor astfel de articole. Instituțiile de presă deținute de politicienii Dan Voiculescu (Partidul Conservator) și Sebastian Ghita (Partidul Social Democrat) au agresat verbal în mod repetat jurnaliști care au relatat despre afacerile controlate de ei sau despre activitatea guvernului. În luna ianuarie, peste 340 de jurnaliști din întreaga țară au protestat față de„practicile de presă degradante” folosite de postul de televiziune al lui Dan Voiculescu, Antena 3”. Și ce dacă nu ieșim bine în rapoarte, zic unii, gândindu-se la absența unor consecințe sancționatoare. Nu e chiar așa: presei îi strică la finanțări internaționale, la prestigiu și …la frumusețe.

Articol apărut și în revista ”22”