Prognoza meteo nu mai este de multă vreme la televiziune un gen informativ scurt, clar și înfipt, constând în anunțarea obiectivă a unor fenomene meteorologice și a temperaturilor. Sunt aproape 20 de ani de când Pro TV lansa o emisiune non-conformistă, pe muchia divertismentului, în care Gianina Corondan se răsfăța prezentând strident vremea. Prima apariție de acest fel de la noi contrasta cu maniera protocolară, încheiată la nasturi, în care știrile meteo fuseseră abordate la televiziunea publică. De atunci, toate televiziunile, fără excepție, s-au descătușat și au trecut la atac, folosind pretextul prognozelor pentru a-și spori audiența. Cu mesaj și recuzită schimbate, anunțul meteorologic s-a transferat în divertisment, păstrând totuși ceva informație pentru a-i justifica existența în grilă. Curat infotainment!
Deși este, de regulă, o emisiune scurtă, apendice la programele de știri sau la pachetele matinale, prezentarea vremii se bucură de toată atenția din partea producătorului. Alegerea prezentatorilor se face după aceeași grilă cu cea a emisiunilor cu vedete: fete frumoase, picioare lungi, profil agreabil sau băieți tineri cu alură sportivă. Internetul spune că Meteo este cea mai populară emisiune în Mexic, de când a poposit aici o foarte sexy prezentatoare, cu voce explozivă și poponeț impetuos, dublând audiența emisiunii. Bătălia pentru audiență trece și prin știri, așadar prezentarea vremii probabile rămâne un pretext excelent. Oricât ar fi de pragmatică nevoia oamenilor de a afla cum e vremea pentru a-și adapta activitățile, îmbrăcămintea, călătoriile etc., felul cum se împachetează aceste informații – altminteri ușor de accesat pe Internet de pe site-uri specializate ca accuweather.com, vremea.net, meteo.ro sau, și mai sigur, inmh.ro – contează în epoca presei emoționale, a senzaționalismului declarat.
S-a schimbat și decorul devenit, de când cu tehnicile digitale, interactiv, cu hărți fabuloase arătând ciclonul și anticiclonul, norul sau curentul direct din satelit. Prezentatorii ating, ca niște magicieni, harta, punându-i telespectatorului pe tavă informații complexe și spectaculoase, de neimaginat acum două decenii. Animații, efecte speciale, grafice, toate sunt antrenate pentru a ține atenția și audiența. Mai mult, Digi24 vine cu imagini în timp real din orașele patriei cu temperaturile și precipitațiile aferente, asistat de Google Earth și alte minuni ale noilor tehnologii. Decorul ca decorul, dar și costumația contează. Pro Tv, care a dat cândva tonul, se deosebește și azi de alte televiziuni îmbrăcând un actor, pe Florin Busuioc-Busu, în haine fistichii și punându-l în dialog amical cu prezentatorii știrilor matinale. Pentru a-i spori popularitatea, prezentatorului i s-a distribuit un rol, între filosof și măscărici, care lansează ghicitori și probleme de perspicacitate fără legătură cu starea vremii. Dealtfel, tot Pro TV a experimentat transformarea unui băiat de la Meteo, altminteri destul de șters, în mire-vedetă, cu nuntă transmisă live și divorț în mai multe episoade. Excepție de la aceste formate face Săptămâna de vreme de la Realitatea TV, cu un pronunțat caracter info-educativ, o excepție în peisajul televizual. O excepție pozitivă.
Nimic nu se economisește când e vorba de provocarea emoției. S-a renunțat la termenii prea tehnici, preferându-se descrieri expresive.Textul prognozelor este când complice, când apocaliptic, cu exaltări și lacrimi.”Avem vești proaste.”, avertizare de cod galben, portocaliu, roșu”,”temperaturi incendiare”,”cea mai friguroasă iarnă din ultima sută de ani”,”fenomene extreme”,”caniculă fără precedent” etc. , așa sună Apocalipsa zilnică, interpretată ca în filme. Chiar dacă potopul se dovedește a fi, în realitate, o banală ploaie, atenția telespectatorului este mobilizată. Într-o cercetare publicată acum câțiva ani de ActiveWatch cu titlul Un om a mușcat o știre, sunt analizate formatele, durata, formulările, tehnica de captare a audienței în știri, ilustrând cu felul cum s-au prezentat ninsorile unei zile de iarnă:”Vampirismul emoţional pare să devină o practică tot mai întâlnită în televiziunea contemporană. Jurnalul de ştiri nu mai este doar un produs informativ, ci o adevarată incursiune în universul psiho-afectiv al tuturor actorilor implicaţi (prezentatorii, corespondenţii, personajele ştirii, dar şi telespectatorii). În încercarea de a da consistenţă actului jurnalistic, buletinul de ştiri nu se mai adresează unor telespectatori anonimi, ci unor martori. Se construieşte o buclă atemporală şi aspaţială în care contează doar sentimentele de moment pe care ştirile le pot stârni. Practic, telespectatorul-martor nu mai trebuie să evalueze sau să ia decizii. Trebuie doar să simtă”, este concluzia studiului.
In stilul anecdotic care l-a facut celebru, Marshall McLuhan descria ziarul modern ca pe „o institutie magica, asemanatoare unui vraci aducator de ploaie. Este scris pentru a elibera sentimente si pentru a ne tine intr-o perpetua emotie. Prin intermediul lui, nu se intentioneaza prezentarea unor scheme sau modele rationale de digerare a stirilor. Ziarul nu ofera vreodata priviri in adancul evenimentelor, ci doar fiorul lor. De fapt, oamenii nu citesc ziarele, ci intra in ele ca intr-o baie fierbinte”.
„O presa cinica, mercenara si demagogica va produce, in timp, cetateni de aceeasi speta, la fel de joasa” declara Joseph Pulitzer, fondatorul celebrului premiu omonim, acum mai bine de 100 de ani.
Cel care se laudă că oferă ceea ce crede el că vrea publicul creează adesea o nevoie iluzorie de standarde mai scăzute pe care apoi o va satisface.
John Reith, director general al BBC, 1924
„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)
:P
:)
Binevenite, toate cele trei citate, domnule Vasiliu!
As completa, spunand ca cetatenii pe care-i va produce presa „cinica, mercenara si demagogica”, daca isi vor fi invatat lectia, vor prezenta si un soi de imunitate la manipulare. Vor privi totul ca pe un soi de spectacol de teatru, de fictiune golita de orice fel de continut informational. Nu vor mai lua in serios nicio stire, indiferent de „orientarea” canalului ce propaga acea stire. Atunci vom putea spune ca presa a murit pe limba ei.
Mainstream media (aka „Presstitute Media”) si cei care se folosesc de ea ca de o arma au o mare parte din vina pentru tot ce se intimpla rau in lumea de azi.
Dintr-un articol care merita citit in intregime, „Murder by Cherry-Picking” by Jim Goad:
„Dupa ce un politist alb l-a impuscat si omorit pe negrul Michael Brown din Ferguson pe 9 august, povestea i-a explodat natiunii in fata si a dominat titlurile din presa vreme de doua saptamini.
Dar in South Salt Lake, UT, pe 11 august – la doar doua zile dupa ce Brown a fost omorit – un politist descris ca “not white” l-a impuscat si omorit pe Dillon Taylor, un tinar de 20 de ani, ale carui fotografii il arata a fi cel putin predominant caucazian, daca nu cumva un descendent direct al schiorilor Nordului. Taylor e, evident, fenotipic alb si arata mult mai alb decit George Zimmerman, pe care presa socialista l-a descris initial ca “white” din motive care lasa sa se vada ca s-a urmarit o agenda. Si, spre deosebire de impuscarea lui Brown, exista o inregistrare video a omoririi lui Taylor disponibila public, care ar trebui sa inflameze pasiunile albilor pina la a se rascula – in cazul in care albii americani moderni ar fi ca si negrii, in sensul de a instiga la incendierea oraselor atunci cind unul de-al lor e omorit.
E greu sa fii revoltat atunci cind nici macar nu stii ca ceva revoltator s-a intimplat. O cautare pe Google News dupa “Michael Brown” alaturi de “Ferguson” furnizeaza 13.700.000 resultate, in timp ce “Dillon Taylor” si “Salt Lake” abia scoate la iveala 4.250 referinte.
De ce avem asa o harmalaie cu decibeli inalti despre omorirea lui Brown, dar abia un cri-cri de greieras despre moartea lui Taylor? Nu poate fi din cauza ca politia omoara mai multi negri in America decit albi, pentru ca asta nu e adevarat. Statisticile arata ca in perioada 1999-2011 “2,151 whites died by being shot by police compared to 1,130 blacks.”
Aveati habar de statistica asta?”
Un alt caz de manipulare media e descris de Eric Margolis in „CAUTIOUS OUTRAGE”:
„Pretinsa decapitare (pretinsa – pentru ca nu stim daca a fost reala sau e un fals marca Hollywood) de catre ISIS a ziaristului amator James Foley a cutremurat lumea.
In aceeasi zi in care Foley a fost decapitat, 19 indivizi din Arabia Saudita, un aliat apropiat al US, au fost decapitati in public pentru diverse crime. Unul dintre barbati a fost executat pentru vrajitorie. Nu au existat nici un fel de proteste fata de aceste orori medievale. Nici macar un scincet timid in media US ocupata sa trimbiteze povestea lui Foley. ”
Judson Phillips scrie despre Foley in washingtontimes.com (A view to a beheading):
„Se zice ca a fost ziarist. Sa il numesti ziarist inseamna sa tragi de acel cuvint dincolo de orice semnificatie. Foley a fost un activist si un propagandist. Nu a mers acolo ca sa raporteze adevarul. Nu a fost “fair and balanced”. Nici macar nu l-a interesat sa prezinte adevarul asa cum era el.
Astea nu contau.
Cauza sa a fost lupta islamistilor sunni impotriva guvernului sirian. A „ciripit” (pe Twitter) in mod repetat despre asta, ignorind atacurile islamistilor impotriva crestinilor si repetind punctele de vedere pro-islamiste.
A urit Israelul. A urit America. L-a dispretuit pe Mitt Romney si pe republicani. „
Multumesc!