In cercul terapeutilor de factura jungiana Ruth Ammann este foarte cunoscuta. Practica terapia de peste 35 de ani, a condus Societatea Internationala de Terapie prin Sandplay, preda la Institutul Jung din Zurich, a supervizat nenumarati terapeuti si a calatorit mult. Inclusiv in Romania, unde a lucrat cu tineri terapeuti.
Cartea “Terapia prin jocul cu nisip –Sandplay”, aparuta la editura Trei, este conceputa ca un manual adresat in primul rand terapeutilor. Dar, este o lectura extrem de atragatoare pentru oricine este familiarizat, intr-o masura, cu psihologia lui Carl Jung.
Comanda cartea cu autograful autoarei de pe Giftbooks
Ati devenit terapeut pentru ca ati luat decizia de a deveni terapeut la un moment dat?
N-am luat o astfel de decizie. Nu am dorit sa devin terapeut. Am fost arhitecta, am divortat de sotul meu, si el arhitect, si am ramas cu trei copii mici. Am inceput sa ma interesez de psihologie si am audiat mai multe conferinte de psihologie la Institutul Jung. Dar nu am vrut sa devin terapeut. Am vrut doar sa invat. Apoi m-am gandit ca as putea face stagiul de pregatire pentru terapeuti si dupa examenele de la mijlocul pregatirii trebuie sa lucrezi cu pacienti sub supervizare. Incepand sa lucrez am continuat pregatirea si atunci m-am gandit ca as putea sa-mi castig in acest fel existenta. A fi arhitect cu trei copii mici era foarte dificil. Deci nu a fost o decizie, a fost o adaptare la circumstantele vietii.
Prima mea carte a fost despre case, iar a doua si a treia, despre gradini. Am spus ca sandplay este un fel de gradina a sufletului. “Garden”, cuvintul “gradina” vine de la cuvantul “gart” [din limba germana inalta. Nota red.] care inseamna a imprejmui, a imprejmui o bucata de pamant din salbaticie; a face o gradina inseamna a cultiva o bucata de pamant.
Care-s provocarile cu care are de-a face terapeutul astazi?
Traim intr-o vreme in care timpul nu mai are aceeasi valoare pe care o avea inainte. Suntem mereu in graba, totul trebuie facut imediat. Pana si terapia trebuie sa fie scurta. Si trebuie sa schimbe ceva imediat. Ca si cum ar fi un miracol, o magie. Acest lucru nu e bun. Psihoterapii precum sandplay, terapia jungiana sau cea freudiana iau mult timp, pentru ca noi dorim o schimbare profunda in personalitate. Iar pentru aceasta schimbare e nevoie de timp si dedicatie. Structura creierului nu se schimba pocnind din degete. Trebuie sa muncim iar si iar pana ce creierul nostru se schimba. Deci, cel mai dificil lucru pentru terapeut astazi consta in ideea oamenilor ca instantaneu terapeutul ar putea repara ce nu merge pentru ca apoi totul sa fie OK.
Iar cea de-a doua problema o reprezinta aspectul legal al psihoterapiei. De exemplu, asigurarea de sanatate plateste 30 – 40 de ore de terapie, dar daca omul are nevoie de 50 de ore? Toate aceste aspecte legale sunt necesare, dar nu sunt potrivite pentru psihicul uman. Pentru ca psihicul uman este incet. Noi suntem inceti. Avem nevoie de 15 -20 de ani ca sa ne maturizam iar apoi vrem sa schimbam ceva in 10 ore.
Exista suferinte ale sufletului, imagini sau fantasme pentru fiecare timp? Cat de important este timpul istoric pentru analiza psihicului?
Istoria este forte importanta pentru ca suntem incastrati in istorie, traim intr-un timp istoric. Cel de-al doilea Razboi Mondial a provocat enorme schimbari in psihologia lui Jung care si-a avut inceputul inainte sau in timpul Primului Razboi. Sa luam de pilda schimbarile pe care au trebuit sa le infrunte femeile in timpul razboiului cand trebuiau sa fie puternice si sa faca de toate, iar apoi dupa razboi sa se intoarca la ce erau inainte. Deci au suferit. In China, acum cativa ani, i-am intrebat pe studentii tineri (22 -24 de ani) care este rolul istoriei in psihologie. “Nu avem timp pentru asta” mi-au spus. Si n-am putut intelege asta. Istoria si cultura fac parte din psihicului nostru, din creierul nostru. Am lucrat cu studenti romani si ei au probleme diferite de cele ale studentilor nostri. Depinde de varsta lor, de felul cum au experimentat perioada comunista., de felul cum au fsot influentati de tatal si mama lor. Sunt experiente diferite de cele ale studentilor din Elvetia. In Elvetia oamenii au o atitudine specifica in viata pentru ca Elvetia nu a fost in razboi, razboiul a fost in jurul nostru, iar acest lucru a creat o mentalitate specifica. Vedeti spiritul timpului in fiecare tara, in fiecare arhitectura si in fiecare psihic. Freud astazi ar fi diferit. El a fost un om al timpului sau. Jung, la fel.
Jung facea o analiza asupra psihicului germanilor intr-un articol intitulat Wotan unde identifica un complex periculos in psihicul germanilor in anii ’30. Care ar fi “zeul” care se intoarce in zilele noastre?
Sunt doua aspecte aici, Din punct de vedere personal, daca oprimi o persoana, daca o umilesti, poti sa fii absolut sigur ca persoana va incerca sa reactioneze. Poporul german a fost umilit dupa primul razboi, apoi a venit cineva care a spus, “voi veti fi alesii”. Deci psihicul lor a fost ranit si apoi a rabufnit. Acesta este principiul psihicului, daca reprimi ceva, psihicul incepe sa fiarba. Daca iti reprimi furia, psihicul fierbe si la un moment dat explodeaza. De aceea e bine sa cauti ceea ce e reprimat si ce este periculos. Jung a inteles ca se va intampla ceva foarte periculos pentru lume. Si eu cred ca noi nu suntem departe de un moment asemantor. Doar ca nu in Europa, in alta parte.
Si care-s pericolele? Suntem, de pilda, mai narcisisti decat inainte, exista o furie narcisica mai puternica azi?
E dificil a spune. Sa ne referim la lucrurile pe care punem pret astazi. Punem pret pe intelect, pe mintea rationala, si facem acest lucru reprimand simturile si corpul. De aceea avem atat de multi oameni deprimati. Nu mai cautam sensul vietii. Iar Jung spune ca fiinta umana nu poate trai fara un sens in viata. Avem atatia oameni deprimati in spitale si vedem ca ei nu au un sens, o semnificatie a vietii. Al doilea pericol il constituie, sa spunem asa, telefonul mobil. Vezi copii sau alti oameni care nu mai traiesc cu ei insisi, sunt mereu conectati la ceva. Merg pe strada si nu te vad, dar vad ecranul. Este un pericol. Alt pericol este computerul. Oamenii nu mai gandesc. Mergi pe Wikipedia, dai copy-paste in lucrarea ta si gata ai o lucrare desteapta. Cred ca reflectia, gandirea independenta si dezvoltarea vietii personale sunt tulburate.
Vezi toti acesti copii luand Ritalin pentru ca sunt nervosi. Daca stai toata ziua cu telefonul mobil, cu computerul, cu jocuri mai poti oare sa iti gasesti pacea si listea? Nu. Creierul este tulburat pentru ca creierul nostru functioneaza incet, are nevoie de pace si de somn pentru a se recupera. Neodihna, acesta este marele pericol al timpurilor noastre. Credeti-ma, foarte multi oameni nu au o ora de pace totala intr-o saptamana.
Cum ajungi un terapeut specializat in sandplay?
Este greu. Cineva care nu e familiarizat cu sandplay poate crede ca oricine poate ajunge terapeut. Dar un terapeut specialist in sandplay are nevoie de baza teoretica in psihologie. Sandplay este o tehnica, nu este o teorie psihologica, o tehnica bazata pe filosofia si psihologia lui Jung. Mai intai, trebuie sa fii un terapeut licentiat la tine in tara. Apoi incepe propriul tau proces in sandplay, experimentezi ceea ce inseamna aceasta tehnica pentru tine. Apoi, incepi sa lucrezi cu oameni sub supervizare, un proces in care te afli in dialog cu supervizorul tau. Apoi, cad ai capatat experienta trebuie sa prezinti Asociatiei Internationale de Sandplay o analiza a unui caz. In aceasta analiza trebuie sa descrii inclusiv transferul si contra-transferul, totul trebuie sa fie clar si sa fie consistent. Si daca esti acceptat, primesti un certificat.
Ruth Ammann, analistă jungiană, s-a format sub îndrumarea Dorei Kalff, creatoarea terapiei prin jocul cu nisip. Este formatoare la Institutul Jung din Zürich. A fost presedinta Societatii internationale de Terapie prin Sandplay. A publicat cărţi despre simbolistica grădinii şi casei.
Despre carte:
Sandplay reprezintă o abordare terapeutică eficientă şi accesibilă de vindecare a persoanei în întregul ei. Bazându-se pe vaste cunoştinţe de mitologie şi folclor, dar mai cu seamă pe dezvoltările analizei jungiene, autoarea explică felul în care imaginile în nisip contribuie la autoreglarea psihicului, iar interpretarea simbolurilor spaţiale ajută la clarificarea şi depăşirea blocajelor interioare. La fel ca pictura, analiza viselor sau imaginaţia activă, modelarea în nisip are meritul de a aduce într-un spaţiu imaginar procese inconştiente şi emoţii nespuse, care sunt mult mai greu de accesat în urma unei simple „cure prin vorbire”. Prin coimplicarea trup şi suflet în jurul cutiei cu nisip, analistul şi pacientul obţin o imagine concretă a evoluţiei relaţiei terapeutice, dar mai ales descătuşează capacitatea pacientului de autovindecare.
Volumul include o serie de istorii de caz, dar şi ilustraţii fotografice şi sfaturi practice pentru psihologii care sunt tot mai interesaţi de metoda sandplay. Pe lângă virtuţile sale vindecătoare, terapia prin jocul cu nisip serveşte şi diagnosticării, putând fi utilizată atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.Comanda cartea cu autograful autoarei de pe Giftbooks
Citeste si Lansare cu Ruth Ammann: despre Sandplay, arhitectură și inconștient
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Din punct de vedere personal, daca oprimi o persoana, daca o umilesti, poti sa fii absolut sigur ca persoana va incerca sa reactioneze. Poporul german a fost umilit dupa primul razboi, apoi a venit cineva care a spus, “voi veti fi alesii”.”
Afirmația e de bun simț și a fost făcută de foarte multă lume imediat după Pacea de la Versailles (începînd cu diplomatul francez Alcide Ebray – La paix malpropre, Societa editrice UNITAS Milano, 1924 și de John Maynard Keynes în numeroase lucrări). Adăugînd criza din 1929-1933 povestea a condus în linie dreaptă la succesul naziștilor la alegerile din 1933. Ceea ce nu a putut prevedea NIMENI au fost așa-zisele ”efecte colaterale” derivate din particularismele individului Hitler (mă refer la Holocaust). Dar război a ieșit.
Aicea aș vrea să relev o afirmație a Dnei. Margaret MacMillan în jurul căreia s-a făcut foarte mult tapaj cu ocazia lansării cărții sale ”Războiul care a pus capăt păcii” (Editura Trei). Onorabila istorică oxfordiană mai are la activ un op despre subiect (Primul Război Mondial): ”Cei ce au făcut pacea: Conferința de la Paris din 1919 și eforturile ei de a încheia războiul”, 2001 (netradusă). Acolo se spune cu cea mai deplină nonșalanță „The book argues that the conditions imposed on Germany in the Treaty of Versailles DID NOT LEAD to the rise of Adolf Hitler” (Wikipedia). Îmi pare rău că nu pot posta desenul profetic al lui Will Dyson apărut în Daily Herald din 13 mai 1919 sub titlul înspăimîntător ”Pacea și viitoarea carne de tun” unde, printre alți ”arhitecți” ai nenorocitei păci apare și Lloyd George, STRĂBUNICUL Dnei MacMillan.
Doar atît este suficient pentru ca cei ce doresc să ”lectureze” ”Războiul care a pus capăt păcii” să-și ascută la maximum atenția fiindcă, de fapt, au de a face cu o propagandă retroactivă. Dincolo de sentimentele specific ”familiale”, cartea conține enorm de multe greșeli (pe care un simplu forum nu le suportă).