Pe 6 noiembrie a.c. va avea loc la Cracovia, în organizarea Clubului Jagiellonian din cadrul prestigioasei universităţi poloneze, prima masă rotundă dedicată parteneriatului strategic româno-polon. Ideea mi s-a părut de la început foarte interesantă şi promiţătoare, atât academic cât şi politic, mai ales că evenimentul este planificat să aibă loc la puţină vreme după alegerile legislative din Polonia, care vor duce, prin rezultatul lor astăzi cunoscut (dar oricum previzibil, în urma scrutinului prezidenţial din luna mai, aşa cum am mai scris[1]) la înlocuirea guvernului liberal al Platformei Civice cu unul conservator, al Partidului Justiţie şi Dreptate (PiS). Cu toate consecinţele aş adăuga imediat, interne şi externe, care decurg de aici.
Polonia tocmai începe aşadar un proces de schimbare politică la toate nivelurile, care se va dovedi probabil substanţial şi destul de contondent, virând din nou spre o dreaptă naţională fermă, principială până la rigiditate, intrată în trecut în coliziune cu Bruxelles-ul şi cu politicile Uniunii Europene. Din precedenta experienţă a regimului conservator al gemenilor Kaczynski, din perioada 2005-2007 (din care doar fostul premier Jaroslaw mai trăieşte acum), reţinem în special încordarea şi chiar crizele care au însoţit dialogul Varşovia-Bruxelles, pe diverse teme, stinse de fiecare dată cu greutate şi prin compromisuri de ultim moment.
Spuneam totuşi, în precedentul meu articol dedicat Poloniei, că practica guvernării conservatoare ar putea aduce o atenuare a „asprimii” discursului electoral al PiS, în esenţă unul populist, naţionalist, intransigent şi antieuropean. Una a fost campania, şi alta va fi guvernarea, iar prin asta nu sugerez nicidecum că noii lideri de la Varşovia îşi vor uita alegătorii şi promisiunile (cum nu au făcut-o nici după câştigarea prezidenţialelor din octombrie 2005), ci doar că guvernul care se va instala va intra până la urmă în mecanismul inevitabil al procedurilor, deciziilor şi rutinei comunitare, deci în „matca” apartenenţei la Uniune. Nu va exista, de fapt, o alternativă reală la această opţiune politică. Noul guvern va face unele schimbări, dar nicidecum o Revoluţie. Relevantă în acest sens este şi observaţia lui Piotr Buras de la European Council on Foreign Relations, care semnalează importanţa gestului politic discret al Partidului Justiţie şi Dreptate de a retrage de pe site, înaintea alegerilor, un „proiect orbán-esc de revizure a Constituţiei Poloniei”[2], şi de a se dezice sec de el, ca şi când nici n-ar fi fost. Polonia va trebui cu alte cuvinte, dincolo de retorica din timpul campaniei recent încheiate şi de respectarea angajamentelor electorale interne, să rămână parte a Proiectului European, ca primă putere a Europei Centrale postcomuniste şi a şasea naţiune, ca mărime, a Uniunii Europene. Personal, nu mă îndoiesc că aşa va fi, iar schimbarea de tonalitate la Varşovia şi posibilele asperităţi iniţiale în relaţia cu Bruxelles-ul vor fi depăşite.
Un aspect inedit îl va constitui relaţia conducerii conservatoare a Poloniei (preşedinte, premier) cu Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, pe care Partidul Justiţie şi Dreptate l-a criticat sever în calitatea anterioară de prim-ministru, pentru „trădarea intereselor poloneze în faţa Uniunii Europene”.
Dacă Polonia tocmai a ieşit din ecuaţia alegerilor, România, cea mai importantă ţară din sudul Europei Centrale şi a şaptea naţiune a Uniunii, intră în schimb într-un an electoral complicat, cu alegeri locale şi parlamentare, la capătul căruia Preşedintele Iohannis va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL. Va avea loc o schimbare de guvernare şi la Bucureşti, la fel cum am prevăzut-o şi pe cea de la Varşovia, când alegerea lui Andrzej Duda a fost semnalul clar al apropierii unui guvern de aceeaşi culoare politică cu noul preşedinte.
Teoretic, două guverne de centru-dreapta au şanse mai mari să se plaseze pe diverse teme în discuţie de aceeaşi parte a mesei decizionale de la Bruxelles, deşi avem suficiente exemple şi în sens contrar. Considerentele doctrinare contează însă mai puţin decât interesele strategice ale statelor membre. În fine, ar mai trebui spus şi că, în materie de politică externă cel puţin, colaborarea poate avea loc, la urma urmei, în bune condiţii şi între state guvernate de partide aflate în grupuri parlamentare europene diferite. Deci, nu văd un impediment (din acest punct de vedere) în apropierea celor două ţări, nici înainte, nici după alegerile legislative din România.
Un aspect cu adevărat major în ecuaţia relaţiei bilaterale ar putea fi mai degrabă colaborarea şi „chimia” personală între cei doi preşedinţi, ambii aflaţi la început de mandat. Preşedintele Iohannis a declarat dealtfel, în primăvară, cu ocazia vizitei pe care i-a făcut-o fostului preşedinte Bronislaw Komorowski (cu două luni înainte de alegerile pierdute de acesta din urmă), că pentru Bucureşti „relaţia cu Polonia este o prioritate, atât pe plan european cât şi transatlantic”. Din câte cunosc, Polonia ar fi dat recent României semnalul unei dorinţe de colaborare mai strânsă, cel puţin punctual, în vederea unei poziţii comune la Summitul NATO de la Varşovia, din iulie 2016, dar poziţia pe care ar pregăti-o Polonia şi ţările baltice (cererea de înfiinţare de baze militare permanente ale NATO pe flancul estic) nu este deocamdată agreată de tandemul Germania-Franţa.
Dar să vedem, pe scurt, care ar fi argumentele şi contra-argumentele unui tandem România-Polonia, în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Când spun „tandem” (fireşte, termenul nu este şi nu va fi brevetat în limbaj oficial, deşi „tandemul franco-german” este demult acceptat de analişti şi jurnalişti), am în vedere mai mult decât parteneriatul strategic actual, un concept bun dar oarecum banalizat prin numărul cam mare de astfel de acorduri încheiate de România. La urma urmei, şi Coreea de Sud este partener strategic al României, dar presupun că suntem cu toţii de acord că relaţia cu Polonia ar avea o altă încărcătură.
Argumente certe:
– Apartenenţa comună la Uniunea Europeană şi la NATO (deci, state partenere şi aliate);
– Apropierea geografică;
– Compatibilitatea ca dimensiuni populaţionale şi de teritoriu, ca dezvoltare economică şi influenţă regională (desigur, cu un plus incontestabil pentru Polonia, dar nu unul care să o includă în categoria marilor puteri occidentale);
– Relaţiile bilaterale tradiţional bune (după 1918, de la crearea statului polonez modern independent), nefericita experienţă comunistă comună (1945-1989) şi lipsa diferendelor de orice fel;
– Actualul parteneriat strategic, pe care se poate clădi o apropiere substanţială a economiilor şi societăţilor din cele două ţări, desigur cu mai multă voinţă, creativitate şi inspiraţie la nivel guvernamental, non-guvernamental şi privat decât până în prezent;
– Ponderea combinată a Poloniei şi României în structurile decizionale ale Uniunii Europene (60 de milioane de locuitori), ca număr de voturi, ar depăşi-o pe cea a unor puteri consacrate precum Spania, Italia, Marea Britanie sau chiar Franţa;
– Interesele geostrategice convergente, care fac ca ambele ţări, poziţionate pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice („coridorul” de la Marea Baltică în nord la Marea Neagră în sud), să fie interesate de coordonarea şi consolidarea securităţii militare regionale;
– Relaţiile de parteneriat strategic al ambelor ţări cu Statele Unite, Bucureştiul şi Varşovia fiind aliaţii cei mai importanţi ai Washington-ului în Europa Centrală.
Printre contra-argumentele posibile (nicidecum certe, aşa cum sunt argumentele) care ar putea apărea în timp, se cuvin menţionate:
– O eventuală pretenţie a Varşoviei ca Bucureştiul să susţină automat toate iniţiativele şi interesele poloneze, pe criteriul unui presupus leadership regional. De exemplu, în 1920 mareşalul Pilsudski, şefului noului stat polonez, a adresat Guvernului Averescu propunerea de a participa împreună la administrarea Ucrainei de Vest, dar România a respins oferta, pentru a nu se angrena în războiul polono-sovietic. Totuşi, România a permis tranzitarea teritoriului său de către trupele şi armamentul Poloniei, precum şi de către refugiaţii civili polonezi din Ucraina, fiind indirect de partea Varşoviei în războiul cu Uniunea Sovietică;
– Deranjarea tandemului Berlin-Paris, dacă noul regim conservator de la Varşovia va alege calea obstrucţionării frecvente a deciziilor europene (de exemplu, încercarea de formare a unor minorităţi de blocaj în Consiliu, la care să atragă şi România). Bucureştiul nu ar fi interesat de o asemenea atitudine, ci de consolidarea relaţiilor cu Berlinul şi Parisul;
– Incapacitatea administraţiilor de a da substanţă efectivă tandemului politic, deci de a transpune enormul potenţial al alianţei celor două ţări în proiecte comune specifice (infrastructură de transport şi comunicaţii, industrie, investiţii comune, comerţ, educaţie, cultură, turism etc.), ceea ce ar putea lăsa ideea la nivelul unor semnături puse pe hârtie, fără valoare practică şi reflectare în oportunităţi de colaborare directă (un exemplu: ca să zbori de la Cluj la Cracovia, în regiuni „înfrăţite” aflate la o distanţă de circa 650 km, trebuie să faci escală la München iar costul biletului devine demotivant, undeva în jur de 500-600 de Euro – la urma urmei, asta este ceea ce contează pentru oamenii de rând);
– Neutralitatea (în cel mai bun caz) a opiniei publice din cele două ţări faţă de ideea unei apropieri foarte strânse a relaţiilor, din cauza lipsei unei imagini deosebit de atractive a României în Polonia şi invers, fiind necesar probabil un efort îndelungat de diplomaţie publică reciprocă pentru a asigura suportul unui asemenea proiect politic, în condiţiile în care opinia publică ar favoriza probabil o apropiere strategică de una sau alta din marile puteri ale Uniunii Europene (Germania, Franţa, Marea Britanie).
Bilanţul beneficiilor şi al riscurilor este totuşi, în opinia mea, pozitiv. Decidenţii vor trebui să evalueze trei aspecte: dacă „blocul” româno-polon în Europa Centrală este necesar, dacă este posibil şi dacă este benefic. Proiectul merită oricum analizat cu mare atenţie, mai ales în condiţiile în care, aşa cum am spus cu alte ocazii, România nu are în acest moment, la aproape opt ani de la aderare, nicio relaţie bilaterală foarte apropiată (şi asta se vede!) cu vreuna din marile puteri europene, respectiv Germania, Franţa sau Marea Britanie, în pofida tuturor „axelor” şi parteneriatelor strategice pe care le-am aşternut de-a lungul timpului pe hârtie.
NOTE ________________
[1] https://www.contributors.ro/global-europa/surpriza-alegerilor-din-polonia-un-nou-orban-in-europa-continua-intarirea-platformelor-nationalist-conservatoare/
[2]http://www.ecfr.eu/article/commentary_polands_choice_the_day_after_4083
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Romania are absoluta nevoie de un parteneriat strategic cu Polonia, comparabil cu cel existent cu SUA, sau unul chiar mai profund.
Trebuie sa ne imbunatatim relatiile cu aliatii nostri regionali fiindca s-a vazut ce parere are Merkel despre noi si faptul ca Hollande o urmeaza pe Merkel in orice decizie.
Nu putem astepta ca occidentul (a se citi: Germania) sa ne dea rusilor pe un pumn de arginti pentru a-si salva propria „piele”, cum a amenintat Merkel relativ recent.
Axa Polonia Romania are taria celei mai slabe verigi ale sale, care este fara nici o indoiala Klaus Iohannis. Consilierii sai pe Polonia sunt niste nulitati, au ratat toate prognosticurile pana acum. Iohannis nu are cultura politica si istorica. Nu are in nici un caz statura intelectuala, cultura si maneierele aristocratice ale presedintelui Duda (conteaza fff mult la polonezi), si nici smerenia sa puna mana pe carte si pe internet ca sa citeasca ce nu stie. Lazar Comanescu, Andrei Muraru, Dudu Ionescu, MRU, Carmen Iohannis si cei de care mai asculta presedintele Romaniei sunt incompetenti in legatura cu Polonia.
Indiferent ca se cheama axa, parteneriat strategic sau relatie bilaterala, legatura noastra cu Polonia este extrem de importanta pentru noi si pt Europa. Romania e importanta azi, asa cum e ea acum, indiferent cat ar porcai-o proprii ei intelectuali, care nu sunt la inaltimea exigentelor momentului si nu stiu decat sa se vaiete si sa critice coroziv tara lor.
Asta e o alta deosebire imensa dintre noi si polonezi: intelectualii lor tin cu tara lor si cauta sa o ajute, in timp ce ai nostri nu pot sa iasa din cliseele lor meschine si nu umbla decat dupa sponsorizari si imagine proprie.
@Ben : pe profesorul Mihai Razvan Ungureanu il puteti acuza de orice numai de incompetenta nu … Revizuiti-va asadar generalizarile , in rest nu cred ca presedintele se rezuma doar la sfaturile consilierilor domniei sale !
Buba e in alta parte : consilierii economici , expertii pe politici economice sunt foarte putini la noi, ca un asemenea proiect sa functioneze …. De exemplu Romania are foarte putini juristi pregatiti pe partea de transporturi navale internationale, cunoasteti acest aspect, aceasta veriga slaba ?
Eu raman la opinia mea, fara conexiuni la nivel local economic intre orase,dar si la nivelul schimburilor turistice (de pilda cunoasteti ca vara si toamna aceasta au fost sute de turisti polonezi numai pe traselee superbe din Muntii Fagaras ?) parteneriatul solid romano-polonez ramane fara substanta, chiar daca la nivel militar ar fi un succes …(nu stiu insa daca pentru partea poloneza, cu mult superioara ar fi un motiv de mandrie , mai degraba ar fi o stagnare pentru dansii, contactul cu „mioritismele” balcanice de la noi…)
Nu m-ati convins. MRU o fi competent in multe domenii, nu si pe relatia cu Polonia. Nu aveti dovezi ca a inteles-o. Nu a avut nicio initiativa. Nu a realizat nimic in domeniu. Sorry.
E adevarat ca fara legaturi directe intre romani si poloniezi nu prea se poate avansa. Dar astfel de legaturi exista mai mult decat stie MRU de exemplu. Problema e ca fitzosii din administratie, mai ales MAE, se uita de sus la polonezi (ca asa au invatat ei la Bruxelles) si nu tin seama de ce exista deja.
Chiar daca „Romania are absoluta nevoie de un parteneriat strategic cu Polonia” urmatoarea intrebare ar fi daca Polonia are nevoie de un parteneriat strategic cu Romania. Orice parteneriat trebuie sa ofere anumite avantaje, in primul rand de ordin economic, tuturor partenerilor. De exemplu, China a anuntat noua sa strategie regionala „Calea Matasii” in care, printre altele, sunt incluse peste 10 state care fac legatura terestra intre China si UE. Toate aceste state vor beneficia de finantari din partea Bancii Asiatice de Investitii in Infrastructura in primul rand in cai de transport Est-Vest. Ideea acestei strategii este clara – sa constuiasca o cale alternativa de acces pentru marfurile chinezesti pe piata UE.
Ma intreb si eu care ar fi justificarea economica a unui parteneriat romano-polon. Cred ca ar avea sens sa impumutam ideea de la chinezi – de ce nu am incerca sa reconstruim Calea Chihlimbarului, mai exact o ramificatie a acesteia intre Marea Baltica si Marea Neagra? Aceasta cale a aparut cu vre-o 3500 de ani in urma si ca vechime si incarcatura simbolica poate concura cu Calea Matasii. Insa marea intrebare ar fi urmatoarea: care marfuri ar trebui sa circule pe acest coridor de transpost ca investitiile in infrasructura sa aduca profit?
Good point.
Cine cunoaște felul în care gândesc polonezii despre români, povestea asta cu ” axa strategica româno-poloneză” stie că e ridicolă. Polonezii nu îi iau în serios pe români la nici un capitol. În general, polonezii fac lucrurile bine și nu se înhăitează cu oricine. … Din păcate, oricât ne-ar plăcea nouă, românilor să ne vedem în aceeași ligă cu Polonia, adevărul e ca nu suntem. Suntem în liga ” oricine „. Suntem priviți ca fiind neserioși, gregari, corupți. O parte din această imagine este promovată în Polonia la nivelul conducerii statului și de propaganda rusească dar noi românii le facem rușilor munca mai ușoară prin felul în care ne comportăm și ” facem politică”.
Oare Romania nu ar trebui sa construiasca o axa a intereselor Estului cu Polonia, plecand de la doi minipoli de interes regional? Asa cum Polonia are o anumita influenta in tarile baltice si in dosarul ucrainean, Romania ar trebui sa catalizeze inteligent energiile din Balcani, o formula buna de plecare fiind grupul de la Craiova cu Bulgaria si Serbia. Handicapul este ca Romania nu are o diplomatie suficient de activa si nici nu este un motor economic regional.
Dar daca diplomatia si economia ar suda o pozitie de putere a Balcanilor axa cu Polonia ar da o greutate strategica in contextul situatiei din Ucraina si a pozitiei Rusiei. Probabil si SUA ar fi interesata sa sustina un tandem polono – roman in Est..
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Next_100_Years
Around 2015, a Polish-led military alliance of countries in Eastern Europe will begin to form, which is referred to in the book as the „Polish Bloc.”
” Deranjarea tandemului Berlin-Paris, dacă noul regim conservator de la Varşovia va alege calea obstrucţionării frecvente a deciziilor europene (de exemplu, încercarea de formare a unor minorităţi de blocaj în Consiliu, la care să atragă şi România). Bucureştiul nu ar fi interesat de o asemenea atitudine, ci de consolidarea relaţiilor cu Berlinul şi Parisul;”. Asta e fraza cheie.
Paiata de la cotroceni nu se va opune niciodata merkellilor, holanzilor si junckerilor care conduc uniunea spre destramare.
Axa asta Romania – Polonia (mai degraba invers) seamana cu „marea” axa Franta – Germania. La fel de dezechilibrate, la fel de inutile. Este interesant cum acest tip de aliante sunt denumite axe si nu simplu aliante, tocmai pentru a mima echilibrul care de fapt este total inexistent in realitate.
De fiecare data citesc cu placere articolele autorului. Apreciez discernamantul si decenta autorului.
Am un comentariu de facut. Din nefericire, Polonia nu are o anvergura economica suficienta pentru ca Romania sa adopte o strategiein directia aceasta. Romania va ramane dependenta de comertul cu Germania si probabil va deschide un culoar comercial spre Turcia.
Dar Romania poate dezvolta un parteneriat politic si militar cu Polonia. Spre exemple, comertul Australiei este dominat de comertul cu China si Japonia. Dar Australia ramane aliniata cu America la nivel politic si militar.
O alianta cu Polonia ar fi un moment de cotitura in politica externa romaneasca, ar putea fi acel vecin care ne lipseste, Marea Neagra face si ea ce poate, dar prea mult nu ne ajuta.
Din pacate Romania e in mod traditional (voit sau nu) izolata, va fi destul de greu sa iesim din acest sablon. Mai avem si problema lipsei unei strategii reale, dincolo de „urmam neabatut…”, practic prima pozitie diferita (cea in problema refugiatilor) a fost si primul esec. Si mai avem problema lipsei de diplomati veritabili, datorata influentelor politice. In rest, sa speram ca asa cum justitia incepe sa mearga, economia cat de cat, si diplomatia va reveni la gloria de alta data.
O idee interesanta, dar mai putin sustinuta de realitate. Presedintele nostru este din pacate mult prea absent iar guvernul are cu totul alte prioritati. Ca impresie generala, cred ca putem spune ca Polonia si-a construit, prin fapte, o pozitie solida in UE. Rezultatele economice incontestabile, vocea distincta in cadrul UE o pun intr-un contrast flagrant cu epopeea damboviteana post-decembrista.Avem interese commune de securitate, avem un istoric de relatii amicable. dar o „axa” presupune mai mult effort din partea noastra pentru reechilibrarea balantei.
Apoi, cred ca ar trebui sa fim mai retinuti in a vedea noul guvern polonez ca fiind „populist, naţionalist, intransigent şi antieuropean”. Cred ca punerea in cauza a modului in care se iau actualemente deciziile in UE nu este anti-europeana. Apoi, „nationalism” nu are neaparat conotatii negative, atunci cand aperi interesele propriei tari. Dna Merkel nu este tocmai europeana cand da mana cu Rusia peste capul celor mai expuse tari europene, ci este foarte nationalista in apararea intereselor economice ale Germaniei.
Cred ca ar trebui sa renuntam la ortodoxia aceasta in care criticarea unei emanatii de la Bruxelles este apriori anti-europeana.
„…într-un an electoral complicat, cu alegeri locale şi parlamentare, la capătul căruia Preşedintele Iohannis va desemna, cel mai probabil, un premier din partea PNL.”
Noteaza ora, ziua si locul cand ai scris asta.
Confundati „nominalizeaza un candidat” cu „desemneaza Prim-ministrul” . Nu e grav, e o confuzie comuna in linie cu aceea dinre „legea unica a salarizarii” si „legea salarizarii unice”.
Oamenii lipsiti de cultura si instruire politica fac deseori respectivele confuzii. Cel mai simplu este sa retineti urmatoarele: presedintia nu desemneaza nimic.
I-am auzit recent pe doi oameni cu certe cunostinte in domeniul ” informatiilor „, amindoi de formatie militara, ceea ce nu este deloc de lepadat in lumea de azi in care solutiile ” manu militari ” primeaza.
Dl. Grumaz, prevede si argumenteaza evolutia Poloniei catre o pozitie de frunte in Europa, poate nu numai in Uniunea Europeana.
Dl.Talpes, nu oboseste in a explica absenta noastra dela masa marii politici europeane , prin lipsa de traditie si chiar de ” legitimitate recunoscuta ” ( dinsul nu foloseste chiar aceasta expresie, dar o subintelege si eu mi-am permis sa o scriu pe sleau ) a Romaniei, a statului roman.
Nu reiau argumentele dinsilor, dar este evidenta sterilitatea absoluta a incercarilor Romaniei, din 1859 si pina astazi de a-si gasi un loc stabil in Europa, de a-si construi un sistem stabil de aliante. Toate au esuat fara exceptie si acest lucru nu poate fi imputat numai trasaturilor de character ale poporului roman sau incapacitatii / lipsei de viziune a conducatorilor sai.
Vecinii nostri directi, Ungaria, Rusia ( sa lasam de o parte, fictiunea numita Ucraina ) si chiar Bulgaria au traditie imperiala si au fost recunoscuti in istorie . Nu am nevoie de argumente pentru Rusia si Ungaria, dar sa nu uitam ca imperiul bulgar al lui Petru , Asan si Ionita a fost recunoscut de Papa, in timp ce nici un nuntiu apostolic nu a vizitat vreodata Tarile Romane, in perioada lor de glorie a independentei si rezistentei antiotomane din 1350-1600..
Intre tarile estice ale Uniunii Europene de azi, numai Polonia a avut si are in singe inca vocatia si traditia imperiala, in ciuda perioadei de inexistenta de peste 200 de ani. Asta, alaturi de filo- americanismul pronuntat si evident, ar pleda pentru o apropiere rapida de Polonia.
Da, eu sustin ca singura cale pe care trebuie sa o aleaga Romania este ce a legaturilor strinse si fara echivoc cu Statele Unite, singura super putere reala inca a lumii de azi, si singura putere a lumii ” albe ” care nu da doi bani pe traditii imperiale, recunoasteri papale, pe testamente imperiale , sau pe a treia Roma , contind numai interesele pragmatice.
Puterea economica si militara Americana este inca de neatins pentru citeva decenii , timp sufficient pentru ca Romania , cuplata cu Polonia si Tarile Baltice , care mizeaza clar pe USA, sa ajunga la puterea economica necesara pentru a sta in viitor pe propiriile picioare politice.
Alta solutie decit Statele Unite si linia estica a Europei dela Baltica la Marea Neagra, intarita si garantata de prezenta militara Americana, nu exista decit in minti slabe sau vindute .
sa nu uitam ca mai avem o pozitie de aparat. cea cistigar=ta si inca nepierduta total in oriental Mijlociu, unde trebuie sa avem relatii bune, concomitent cu Israelul , cu tarile arabe si Iranul. Sintem prea mici pentru a ne ” da mari” in situatia din Orientul Mijlociu.
In rest, sa lasam morii sa-si ingroape mortii, adica Crimeea, Ucraina, migratia musulmana, prietenia echivoca cu Rusia, ISIS, Siria, etc., etc.
Daca economia Romaniei creste pe masura potentialului, ne putem ocupa si de aparare si de politica externa si mai putini ar cauta motive istorice sa se fereasca de noi. Pana atunci ne aliem cu cine putem, ca singuri nu putem face fata in regiunea unde ne aflam.
Economia Romaniei nu va creste niciodata suficient de mult astfel incat sa sustina o putere militara adecvata. Pur si simplu nu suntem in stare de nimic serios ca națiune.
E bine de observat ca cei mai mari manufacturieri industriali si exportatori in Romania sunt firme straine, fara excepție. Cu agricultură, chiar și performantă, nu se poate construi o putere militară credibilă. :))).
Aproape toate contra-argumentele nu stau in picioare, daca e sa nu ne referim la un stat perceput marioneta sau de mana a doua, ci la unul care sa aiba un cuvant de spus – ma refer la noi, nu la polonezi care sunt bine vazuti oarecum si au un cuvant mai greu de spus decat al nostru.
din pacate mi-aduc aminte de un studiu facut referitor la care dintre europeni ne dispretuiesc mai mult (studiul era despre cum sunt percepute popoarele prin europa de ceilalti europeni); daca nu ma inseala memoria, % cel mai ridicat care nu ne vedeau cu ochi buni era din randul polonilor, nu al altora; surprinzator, desigur, tinand cont de contactele relativ limitate cu polonezii.
Polonia e obisnuita sa trateze cu cei mari (vezi ww2), si nu cred ca ar accepta o axa Bucuresti-Varsovia, cu ata mai mult cu cat interesele regionale nu prea sunt tangente. Daca am vrea sa ne ridicam stacheta si sa avem un cuvant mai puternic la masa smecherilor din conducerea UE (ca au si aia o parsivenie in ei de cazi pe jos, noi suntem tarani naivi pe langa ei), ar trebui sa convingem ungaria, bulgaria, si grecia ca e bine sa ne sprijinim reciproc si sa fim un fel de lider al coalitiei – din pacate ne-ar trebui o clasa politica foarte competenta, ceea ce nu prea avem. Daca am reusi sa ne impunem local, francezii si germanii ar putea sa turbeze linistiti in plen, influenta ne-ar fi prea mare ca sa ne pese. Cred ca strategia cea mai buna de viitor e o coalitie locala, si nu jinduitul dupa paris-berlin, o jinduiala de uriah heep, dupa parerea mea.
Romania a fost primita in UE la presiunea Washington-ului, la fel si Bulgaria. Ecuatia strategica a USA s-a schimbat mult in ultimii 7 ani de cand administratia Obama este la White House. Da, presedintele Obama este o dezamagire pentru partizanii sai, a sovait de prea multe ori cand se cereau decizii clare si a reusit sa mareasca neincrederea in alatii sai de pretutindeni. Exista motive pentru acest policy. USA sunt epuizate dupa o recesiune care a inceput in 2008 si care continua usor pe o panta descendenta in ciuda raportarilor entuziaste de scadere a somajului. Oamenii castiga mai putin si muncesc mai mult, gap-ul dintre cei care au prea mult (foarte bine ca au, ma bucur pentru ei) si cei care abia reusesc sa-si plateasca bill-urile si sunt in credit pana la urechi (asta nu este okay) continua sa creasca, middle class a ajuns o gluma.
Pur si simplu nu mai sunt bani sa intreti o forta mobila pe tot mapamondul. De mai bine de 5 ani USA s-a axat pe Asia-Pacific si va continua sa o faca pana cand incet-incet China va reusi sa-i scoata din zona. China se apropie de GDP-ul USA, au trecut printr-o criza urata si conducerea Chinei inca reuseste sa controleze economia tarii.
Toata strategia tarilor est-Europene sa bazeaza in continuare pe sprijinul neconditionat al SUA. Este timpul ca liderii est-Europeni sa se trezeasca la realitate si sa negocieze cu Rusia. Europa Occidentala nu a sprijinit, nu sprijina si nu va sprijini Europa de Est acesta este un lucru clar. Germania oricand va negocia deal-uri cu rusii pe spezele esticilor asa cum au facut-o si pana acum. Bine si ce vrea Rusia la urma urmei, fie ca este Putin sau oricare alt leader? Vor sa traiasca pe spinarea altora asa cum au facut in toata istoria lor. Au nevoie de resurse umane si de produse sa-si hraneasca cei 143.5 de milioane de betivi, lenesi, infatuati de maretia unui imperiu maret care exista numai in mintea lor. Vor continua sa ia tehnologie din Germania si doresc „tratate” economice cu estul Europei din care esticii, ca intotdeauna vor iesi prost. Da, vor oferi resurse naturale pe care altii o sa le extraga si o sa le prelucreze pentru ei. Putem considera atat USA cat si China (in devenire) ca imperii. Fara tagada putem considera Germania ca o forta economica puternica. Diferenta intre USA, China, Germania si Rusia este ca primii muncesc de le sar ochii iar ultimii iau cu japca. Asta-i toata filozofia pe scurt.
Indiferent cine va veni la White House la anul, interesul si sprijinul pentru Europa de Est va fi formal. For face prea putin si prea tarziu pentru ca nu mai sunt interesati de asta, la fel cum au facut cu ISIS in Irak iar acum se intreaba unde s-a gresit. S-a creat din nou o zona tampon intre vestul Europei si Rusia (Ukraina, Belarus, etc, sunt glume) si fostul bloc estic deja devine noul bloc estic. Nu stiu cum va evolua planul Visegrad, sau alte aliante est europene mai mult sau mai putin viabile, dar Europa de Est trebuie sa constituie un bloc economic si militar pentru ca deja se afla la mijloc, intre vest si Rusia. O situatie de loc de invidiat din pacate. Asa cum spun americanii cand lasa balta ceva „you guys are on your own”.
Presedintele Poloniei, guvernul ce se va forma si intelectualii polonezi apropiati lor sunt foarte favorabili Romaniei.
Articolil contine cateva greseli. E o eroare sa fie numit PiS „antieuropean”, sau irational, in orice fel. Cu atat mai putin „extremisti” si alti cai verzi pe pereti.
In fata flirtului german cu Rusia, alegerile de anul asta sunt o veste f buna pentru Romania. PiS si noul presedinte sunt nu doar mai favorabili Romaniei decat guvernul care isi face acum bagajele, dar mai de fermi cu Rusia (si Germania), iar asta este in interesul Romaniei.
„În ultimul timp, lideri intelectuali ai dreptei poloneze, ca Bronisław Wildstein, Przemysław Żurawski vel Grajewski, Zdisław Krasnodębski, Andrzej Nowak, au scris/au conferențiat/și-au exprimat un interes deosebit pentru strângerea alianței dintre Polonia și România, țara noastră fiind cea mai mare din zonă după Polonia și cel mai stabil (să sperăm să rămână) aliat al SUA din regiune, membru NATO, cu o atitudine tradițională de opoziție față de imperialismul rusesc. Rămâne de văzut cu cine din România vor putea să stea de vorbă. Traian Băsescu a fost invitat la congresul Polska Wielki Projekt, organizat recent de un mare think-tank al conservatorilor polonezi, iar discursul lui a fost primit cu un entuziasm cu totul deosebit.”
Deci Iohannia trebuie sa fie „basist”, sa profite de capitalul de simpatie pe care l-a castigat Basescu deja.
http://inliniedreapta.net/istoric-rus-alegerile-din-polonia-sunt-doar-inceputul/
Nu era rau sa citim, in articol si ceva date relevante despre economia Poloniei… Am avea de invatat, de la polonezi, cred.
In plus, un argument „pro” ar fi si ca nu avem nimic important „de impartit”, d.p.d.v. istoric, cu Polonia.
Cat despre „axa Berlin-Paris”, cred ca este mai deranjata de „axa-fantoma Berlin-Moscova”, decat de o axa Bucuresti-Varsovia… :)
Unii spun ca Polonia si Turcia sunt viitoarele puteri regionale, peste cateva zeci de ani. Chiar si daca nu va fi asa, cred ca Romania ar trebui sa aiba legaturi stranse cu Polonia si cu Turcia. Sau (de ce nu?!) chiar sa fie puntea dintre Polonia si Turcia.
Adică ”hai să ne punem bine de pe-acum cu viitoarele mărimi ale zonei”, așa e?
Atitudine curat românească, ce-i drept! :P
Simt o aversiune fata de romani, in comentariul dumneavoastra…
Sa inteleg ca celelalte tari ale lumii fac un scop al politicii lor externe din a se pune rau cu vecinii puternici?!… :)
Mare atentie, sa nu va muscati limba! :)
Nu sint de acord cu un domn de aici care se alatura unui prea asiduu cor de critici ai lui Iohannis. Politica romaneasca este structurata voit intr-un mod foarte alambicat,ca rezultat al perpetuarii la guvernare ale unor forte politice ,toate impregnate in egala masura de mafia
financiar-economica . Urmarea acestor ani de dominatie a interesului privat in chestiunile publice este Statul Roman actual. Un stat slab,paralizat in fibra sa de interese transpartinice ,care nu poate negocia de pe o pozitie cit de cit confortabila cu nimeni. Acest lucru il spune de multa vreme si dl.Degeratu si dl. Grumaz si multi altii. In aceasta ecuatie avem doar citeva puncte de sprijin,dintre care unul clar este Presedintele. Daca in urma viitoarelor alegeri ar rezulta o forta executiva pe masura lui Iohannis, am mai putea spera. Pina atunci insa, el va fi criticat,sapat,denigrat si daca Moscova ar putea,debarcat. Pozitia actuala de pe tabla de sah ne arata ca avind foarte putina initiativa, o pozitie absolut nedezvoltata,in fata noastra adversarul isi desfasoara miscarile,piesele politice,militare si economice. Piesele noastre,institutiile,initiativele,valorile sint temperate si incetinite in mod permanent de o vointa politica searbada care lucreaza aproape pe fata in favoarea altora si nu a propriei tari. Grima
Limba de Sarpe este consultantul guvernului,iar Saruman ,aflat in inima leadershipului romanesc face tot ce poate ca sa fie de folos Marelui Ochi de la Rasarit, lui Sauron insusi.