România, km 0 – sfârşitul unui sistem

În ultima lună, evenimentele care se derulează rapid în ţara noastră neliniştită au o profundă simbolistică, la care mă tot gândesc de ceva vreme încoace:

1. sunt puţin peste 25 de ani de la ieşirea din comunism, prin Revoluţia din 1989;

2. se redeschid dosarele Mineriadei din 1990 şi sunt chemaţi în instanţă, pentru crime împotriva umanităţii, cei care au instrumentat venirea minerilor în Bucureşti cu agenda precisă de a „curăţa mizeria” din Piaţa Universităţii ocupată de golani, şi anume Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu ş.a.;

3. s-a închis dosarul Revoluţiei române, din lipsă de probe, adică morţii acelor zile s-au sinucis abrupt, prin auto-împuşcare sau au murit în accidente auto sau aeriene, nu e nimeni vinovat;

4. apar, din hazard, detalii despre nivelul de putreziciune, impostură şi corupţie din aşa-zisa elită politică post-decembristă, cu oameni conectaţi într-un sistem vechi de cumetrii, cârdăşii şi complicităţi, oameni atât de legaţi unii de alţii încât funcţionează o adevărată omerta a unui sistem care, pe tăcute, a acaparat tot statul;

5. în acelaşi timp a apărut o masă critică de români care începe să aibă curaj să întrebe, investigheze, solicite, protesteze şi să atace Sistemul de pe margine. În interiorul Sistemului deocamdată nu este nimeni care să o facă.

Două evenimente, cu rol de fitil la butoiul cu pulbere al tensiunilor sociale, vor determina o resetare acestui Sistem: moartea inutilă a poliţistului Bogdan Gigină, aflat în misiunea extraordinară de a-i deschide drumul cu 150 km/oră unui potentat, Gabriel Oprea, om al serviciilor, un nod al reţelei prin care îi monitorizează şi îi şantajează pe majoritatea politicienilor din partidele cheie şi incendiul din clubul Colectiv, care putea fi evitat dacă primăria şi proprietarii clubului ar fi avut conştiinţa lucrului bine făcut.

Degeaba avem legi şi „ne acoperim de hârtii” dacă, de fapt, în practică, pe teren, se cunosc încregăturile dubioase dintre proprietarii de baruri şi cluburi şi inspectorii din primării şi poliţie care verifică superficial, la mica înţelegere, condiţiile de autorizare şi funcţionare. „Merge şi aşa”, faimoasă vorbă a românilor, semnul distinctiv al unei inventivităţi deseori criminale, care a aruncat în aer apartamente, de la încălziri improvizate, reabilitări de blocuri cu girul primăriilor, cu materiale ieftine, neignifuge, care nu izolează şi nu încetinesc propagarea unui eventual incendiu, până la dispreţul suprem pentru siguranţa cetăţenilor care se reflectă în starea drumurilor, starea clădirilor, starea oamenilor.

Suntem într-un moment de epuizare totală, care însă se mişcă rapid dinspre infinita resemnare mioritică a românului către o explozie de proporţii gigantice. Moartea unor nevinovaţi şi repetata incapacitate a Sistemului de a reacţiona rapid şi de a salva sau de a arăta empatie minimală pentru soarta unor nevinovaţi (excepţii fiind oamenii care îşi fac treaba acolo unde sunt, în pofida Sistemului), la care se adaugă narcisismul exhibiţionist al declaraţiilor politice în serie, au atins un nerv al naţiunii din care nu mai este cale de întors: aici este km 0 al toleranţei românilor faţă de ticăloşie, impostură, incompetenţă şi dispreţ.

Sistemul ticăloşit în care o elită hulpavă domină economia şi politica românească de 25 de ani, lipsa vinovaţilor în orice situaţie de şoc sau traumă colectivă, cum este tragedia din Colectiv, moartea poliţistului Gigină şi morţii din Apuseni, lipsa decenţei minimale care îi împiedică pe aceşti ticăloşi auto-validaţi ca elită a României de un Sistem care expugnă pe oricine nu este ca ei, îşi trăieşte ultimele zile mizerabile. De ce spun asta? Pentru că văd şi simt o masă critică care a lipsit până acum, care nu este speriată, care nu este intimidată, care nu vrea să facă compromisuri şi nici să valideze nişte imposturi perpetuate la nesfârşit conform lui „merge şi aşa”. Nu mai merge şi aşa. De data aceasta nu se vor mai mulţumi românii cu date şi explicaţii şi declaraţii de aruncare a responsabilităţii dintr-o parte în alta; trebuie ca cineva să îşi asume sau, în caz contrar, să fie obligat să o facă, responsabilitatea pentru situaţiile în care oameni nevinovaţi mor pentru că statul nu şi-a făcut treaba sau firma angajată sau autorizată de stat nu şi-a făcut treaba. Nu se mai pot accepta autorizaţii pentru autostrăzi care se prăbuşesc după 12 km pentru că un funcţionăraş sau un trepăduş politic a semnat o autorizaţie pe hârtie sau, mai rău, şi-a pus subalternul să semneze în locul lui, pentru firme de construcţii care construiesc cu materiale ieftine, dar licitaţii scumpe. Cineva trebuie să verifice toate lucrurile acestea, cineva trebuie să plătească pentru toate astea. Nu se poate fura şi minţi şi frauda la nesfârşit, cu impunitate.

Dincolo de asta, ţine exclusiv de noi, de fiecare individ să îşi asume responsabilitatea, acolo unde o are: circulă astăzi în presă şi în media socială o serie de precizări ale unor proprietari de cluburi că nu mai pot îndura hazardul în care au funcţionat 14 ani sau mai mult, fără normele legale şi fără asigurarea condiţiilor pentru situaţii de risc. Frumos, dar tardiv. Mă întreb de ce nu au avut această conştiinţă dintotdeauna?! Pentru că a mers şi aşa. Pentru că cel care face o afacere are omul lui într-o primărie, într-o secţie de poliţie, într-un minister, într-o agenţie şi ştie că va afla din timp când vine un control, ştie cine e funcţionarul care acceptă mită şi are grijă să o trimită la timp, ştie la ce uşi să bată şi cum să rezolve pe hârtie. Dacă eşti acoperit pe hârtie e suficient. Aşa ne-a învăţat pe noi comunismul. Aşa a funcţionat Sistemul de până acum, cu oameni care au un anumit profil moral, ei se ştiu, se aseamănă şi se adună, resping şi anihilează pe cei care nu le sunt similari. Nu intră nimeni în Sistemul lor şi s-au protejat extrem de bine, asta explică imposibilitatea de a intra într-un partid dacă nu vii cu o anumită cantitate de compromis care să poată fi speculată contra ta la nevoie, dificultatea de a înfiinţa partide noi care să şi treacă testul alegerilor, dificultatea de a fi independent într-o Românie dominată de Sistem.

Acum se resetează acest sistem; o simţim cu toţii, discutăm între noi, cei excluşi, cei marginali, cei care au încercat să schimbe câte puţin, care au scris, au luptat, au protestat, au făcut proiecte, au încercat ceva în ţara asta. Totuşi, până când cei ca noi, masa critică de schimbare, nu va accesa funcţii şi poziţii de putere, pentru a fi parte la procesul de luare a deciziilor, Sistemul actual nu se va schimba. Ceea ce putem face însă acum este să inhibăm, să punem presiune, să iniţiem şi noi un mecanism al fricii că oricând pot fi azvârliţi din zona puterii, cu toate antemergătoarele, antimergătorii şi girofarele lor, că dacă nu îşi asumă demnitatea funcţiei şi responsabilităţile care vin cu ea, pot fi obligaţi să o facă. Nu mai merge şi aşa. Primarul Piedone care a venit să ne explice că nu este de datoria lui să verifice autorizaţiile minte. Hotărârea privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului sector 4 precizează clar, la punctul P.8.1, Direcţia de Avizări şi Autorizări, că acest serviciu verifică solicitările petenţilor şi răspunde pentru documentaţiile incomplete ce se vor regăsi ulterior în procesul de autorizare/aprobare; verifică în teren solicitările de avize, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie, urmăreste realizarea lucrărilor de construcţii autorizate, verifică respectarea parametrilor tehnici stabiliţi de autorizaţiile de construcţie, verifică în teren starea imobilelor, înaintea emiterii autorizaţiilor de construcţie, realizează inventarierea clădirilor autorizate şi reactualizează permanent acest inventar. (Toate obligaţiile aici, pe site-ul Primăriei Sector 4 – http://www.ps4.ro/documents/files/primaria/regulamentul-de-functionare-2015.pdf). La rândul lui, generalul Oprea, care nu poate explica în ce misiune ultra-urgentă de interes naţional circula noaptea cu 150 km la oră în oraş, punându-şi cu indiferenţă şi cinism subalternii în situaţii de risc, minte şi schimbă legi peste noapte.

Ni se explică de fiecare dată de ce o catastrofă nu putea fi evitată, ni se explică de fiecare dată că vinovăţia nu aparţine autorităţilor, e vina hazardului, a vremii, a lui Dumnezeu, a fatalităţii. Mor oameni inutil, din prostie, incompetenţă, indiferenţă şi cinism. Viaţa este ieftină în România, cu un aviz care nu respectă prevederile legale şi o mită bine plasată sau un şantaj bine orientat se rezolvă chiar şi câţiva morţi, se clasează, se arhivează, se acoperă dosare cu hârtii: nu e nimeni vinovat. E hazardul, vorbiţi mai sus, sunaţi în rai sau în iad, aici nu ştim, nu cunoaştem, n-am auzit, nu noi. Acest Sistem stă fondat pe morţile celor ucişi la Revoluţie despre care ni se spune acum că au murit din imprudenţă, sinucidere sau accidente, niciun vinovat. Un Sistem clădit pe minciună, fraudă morală şi cinism e putred până la fundaţie şi există o singură soluţie: dărâmarea lui şi resetarea fundaţiei, a valorilor pe care sprijină şi a oamenilor care îl formează.