Colapsul sistemului de probatiune din Romania?

In ultima vreme, am primit din partea serviciilor de probatiune mai multe semne de neliniste si revolta. In conditiile astea m-am gandit ca este util ca publicul sa cunoasta mai bine ce sunt aceste servicii si cum pot ele contribui la o societate inclusiva si prospera. Cred ca, fara un sprijin public puternic, serviciile de probatiune vor fi victime ale unor decizii superficiale sau chiar periculoase.

Ce sunt serviciile de probatiune si ce vor ele?

Serviciile de probatiune sunt serviciile care asigura punerea in executare a unor sanctiuni comunitare, adica acele sanctiuni care nu presupun detentia sau amenda. Pe scurt, in Romania, serviciile de probatiune pun in executare amanarea executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si liberarea conditionata (in anumite conditii). In cazul minorilor, serviciile de probatiune supravegheza modul in care acestia respecta masurile educative neprivative de libertate impuse de catre instantele judecatoresti (e.g. asistarea zilnica, consemnarea de weekend, stagiul civic, supravegherea)

Fiecare dintre aceste modalitati de executare a pedepsei sau masuri educative este insotita de o serie de masuri si obligatii pe care instanta le impune persoanei condamnate. Cele mai cunoscute masuri de supraveghere sunt: de a primi vizita unui consilier de probatiune, de a se intalni cu un consilier de probatiune, de a nu parasi localitatea de domiciliu pentru mai mult de 5 zile fara a anunta consilierul de probatiune in prealabil etc. In anumite cazuri, instanta poate aplica inculpatului si una sau mai multe obligatii, cum ar fi: sa nu frecventeze anumite locuri, sa nu se intalneasca cu anumate persoane, sa urmeze anumite programe de reabilitare comportamentala sau de dezintoxicare etc.

Dupa cum se poate lesne observa, finalitatea urmarita de catre serviciile de probatiune este de a preveni recidiva si, implicit, de a contribui la siguranta publica.

In literatura penologica este deja consacrat ca serviciile de probatiune sunt mai eficiente decat inchisorile sub aspectul ratei de recidiva. Mai mult, studii din Romania si din alte state au aratat ca o persoana supravegheata costa statul in medie de opt-zece ori mai putin decat un detinut. Trebuie subliniat, insa, ca aceste rezultate se pot obtine numai in conditiile in care serviciile de probatiune dispun de un personal bine pregatit si motivat si nu sunt supra-aglomerate. De regula, in Europa se considera ca fiind maxim admis un raport de 1 consilier la 40-45 persoane condamnate. In unele state, acest raport este reglementat prin lege.

In acest sens, in serviciile de probatiune din Romania isi desfasoara activitatea un numar de 380 de consilieri de probatiune cu o pregatire diversa: drept, asistenta sociala, psihologie, sociologie sau pedagogie. Evident, intentia este de a construi echipe multidisciplinare care sa poata aborda interdisciplinar si holistc persoana condamnta. Cei mai multi consilieri de probatiune au fost pregatiti in programe de master (cum este Masterul de Probatiune al Universitatii din Bucuresti) si au beneficiat de programe de training din parte partenerilor britanici, norvegieni sau olandezi. In ultimii 10-15 ani serviciile de probatiune din Romania au beneficiat de programe europene de formare de peste 5 milione de euro.

Cateva cuvinte despre potentialul colaps al serviciilor de probatiune din Romania

Cand au fost infiintate, in anul 2000, serviciile de probatiune aveau 210 consilieri de probatiune care, potrivit vechiului Cod penal, aveau atributii destul de limitate: supravegheau modul in care persoanele condamnate la suspendarea executarii pedepsei sub supaveghere sau minorii sanctionati cu masura educativa a libertatii supravegheate isi respectau masurile si obligatiile. Cum aplicabilitatea acestor institutii pe vechiul Cod era extrem de limitata, numarul persoanelor condamnate aflate in supravegherea serviciilor de probatiune din Romania, chiar daca a crescut de la an la an, a fost intotdeauna redus: 1.046 persoane in 2003, 3.175 in 2004, 6.600 in 2007, 7.690 in 2009.

Cresterea numarului de persoane supravegheate si adaugarea de noi competente au fost, de regula, insotite de o oarecare crestere a numarului de consilieri de probatiune. La sfarsitul anului 2013, activau in serviciile de probatiune 380 de consilieri de probatiune.

In februarie 2014 a intrat in vigoare noul Cod penal care, prin noua configuratie a pedepselor, a generat un numar urias de persoane supravegheate. Au aparut, astfel, noi institutii – ex. amanarea executarii pedepsei, masurile educative la minori – dar, cel mai important, s-a extins aplicarea sanctiunilor comunitare si la alte categorii de infractori sau infractiuni.

La sfarsitul anului 2015 numarul persoanelor supravegheate era de cca. 50.000. O mica parte dintre acestia ar fi fost condamnati la inchisoare cu executare daca serviciile de probatiune nu ar fi existat. Cei mai multi, insa, ar fi fost, pe vechiul Cod penal, sanctionati cu pedepse mult mai blande, decat supravegherea in comunitate (ex. amenda, suspendare conditionata). Vorbim in acest sens despre o posibila inflatie de sanctiuni comunitare. Aceasta inflatie ar putea deveni si mai vizibila odata cu aplicarea noilor reglementari legate de liberarea conditionata.

In 2016, cele 50.000 de persoane trebuie sa fie supravegheate de catre acelasi numar de consilieri de probatiune ca la sfarsitul anului 2013 – 370 – ceea ce face ca raportul dintre numarul de consilieri si numarul de persoane supravegheate sa fie de 1 la 135 de persoane condamnate. Daca luam in calcul si faptul ca acest raport este in unele judete sau in Bucuresti de 1/230 ne putem imagina care ar putea fi eficienta acestor servicii.

Consecintele naturale ale unei astfel de situatii de fapt pot fi, printre altele: transformarea supravegherii dintr-un proces de reabilitare comportamentala intr-un proces birocratic/administrativ, cresterea ratei de recidiva pe durata termenului de incercare si dupa acest termen etc. O alta consecinta probabila este demotivarea personalului ce poate sa conduca la o hemoragie, prin plecarea din sistem, sau la abandonarea misiunii de reducere a recidivei in randul persoanelor condamnate. Semne privind demotivarea personalului au aparut deja de cativa ani: au existat numeroase petitii publice sau mai putin publice la adresa conducerii Ministrului Justitiei, manifestatii si greve (inclusiv greva foamei), culminand, in a doua parte a lunii ianuarie 2016, cu o intrerupere spontana a activitatii in cele mai multe servicii de probatiune din tara. Pe langa numarul urias de persoane pe care trebuie sa le supravegheze, demotivarea personalului a mai fost alimentata si de conditii nepotrivite de lucru, nedecontarea la timp a cheltuielilor sau o salarizare nesatisfacatoare in raport cu alte categorii de personal din sfera justitiei.

Saptamana trecuta a avut loc o intalnire intre reprezentantii serviciilor de probatiune si conducerea Ministerului de Justitie. Speram ca solutiile la care cele doua parti au ajuns in urma negocierilor iau in calcul complexitatea situatiei. In opinia mea, masurile trebuie sa fie structurate pe mai multe paliere simultan: unele de natura legislativa (modificari la Codul penal astfel incat sa nu se mai alimenteze inflatia de sanctiuni comunitare sau de obligatii – a se vedea munca neremunerata in folosul comunitatii ca obligatie automata la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau aplicarea mult prea usoara a amanarii pronuntarii pedepsei), unele de natura metodologica (ex. flexibilizarea procedurilor de lucru cu posibilitatea propunerii catre instanta a incetarii supravegherii in cazul persoanelor cu risc scazut de recidiva), altele de natura manageriala (ex. suplimentarea masiva si graduala de personal, consolidarea statutului personalului etc.).