Când intri în casele liderilor care au stăpânit o țară cu pumnul de fier te întrebi cum de a fost posibil să trăiască în palate luxoase în timp ce mare parte dintre oameni supraviețuiau de pe o zi alta. Și mai ales de ce a durat așa de mult până au fost înlăturați de la putere. Sentimentul de neliniște te cuprinde atât la Palatul Primăverii din București, locul unde Ceaușescu și familia au trăit din anii ’60 până în 1989, dar și la Mezhyhirya, domeniul faraonic al lui Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei din 2010 până la revoluția din 2014, când a fost alungat de către protestatari și s-a refugiat în Rusia.
Palatul lui Ceaușescu (http://palatulprimaverii.ro/) a fost construit imediat după venirea la putere a dictatorului, la mijlocul anilor 60, într-un cartier care era în plină dezvoltare și transformare în fief al elitei de partid. În schimb, domeniul lui Ianukovici a fost mânăstire, apoi proprietate de stat, ulterior fiind închiriat pentru activități de protocol. Ianukovici a folosit spațiul pentru vreo 2 ani, până în 2014, când a fugit. Acestea nu sunt singurele locuri unde aceștia se refugiau – Ceaușescu avea vile la munte și la mare, iar Ianukovici mai avea două vile în Crimeea.
Cuplul Ceaușescu într-un moment de tandrețe / Regimul Ianukovici
Astăzi ambele proprietăți sunt muzee deschise publicului, fapt care probabil ar fi fost de negândit pentru cei doi. De altfel, nici măcar personalul dictatorului român nu locuia în casă, cu excepția mecanicului, care stătea la subsol. Casa lui Ceaușescu este în proprietatea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), care începând din 2016 organizează vizite ghidate. Dacă aici totul arată ca un muzeu occidental, în cazul lui Ianukovici este mai complicat. Dacă nu știi ucraineană ai mici șanse să vizitezi, dar mai ales să înțelegi ceva. Vizita este condusă de un domn care primește grupuri o dată la 1.5 ore și care are o înfățișare aparte: îmbrăcat în haine tradiționale ucrainiene și echipat cu mesaj naționalist și vorbe de rău pentru fostul regim. Astfel, ți se povestește despre costurile construcției domeniului de 140 de ha (numai lemnul din casă ar fi costat 10 mil. Euro) despre corupție și despre mișcările din 2014. Tot domeniul cuprinde un galion, grădină zoologică, garaje cu mașini de lux, casa fostului președinte, spații pentru conferințe etc. Ghidul ar fi venit în casă în februarie 2014 și nu a mai plecat. I se aduce mâncare și apă din afară și are grijă să nu se fure nimic, deși casa este păzită de armată. Are chei de la toate camerele și știe multe despre viața familiei Ianukovici. Te conduce prin multe dintre camerele casei lui Ianukovici, deși poți vedea și alte părți din domeniu. Probabil îți trebuie o zi întreagă să le vezi pe toate.
În schimb, turul din Primăverii este cuminte și se concentrează mai ales pe clădire, arhitectură, stilul de viață a dictatorilor și mai puțin pe efectele dictaturii.
Cu toate acestea, proprietățile au ceva în comun: viața de zi cu zi a unor dictatori, pasiunile lor, meniurile lor, familia lor sau visul de a deveni un nou Ludovic al XIV-lea. Dictatorii iubesc casele mari, opulente care să le ofere tot ce au nevoie. Mare parte din Palatul Primăverii este construit în stil renascentist, cu accente victoriene sau baroce la care au contribuit în principal arhitectul Aron Grimberg Solari și Robert Woll. Fiecare cameră are propriile caracteristici, o combinație suprarealistă între artă românească, vaze primite de la dictatori prietini sau covoare de la șahul Iranului.
Pentru construcția casei s-au folosit cele mai bune materiale și produse care probabil ar fi ajuns în casa unui om de rând după ani și ani de așteptare și după niște potențiale șpăgi. Cristal de Murano, covoare de Cisnădie, marmură de Rușchița, mătase, tablouri pictate de artiști celebri precum Ghiață, Ressu sau Băncilă. Toată mobila din casă reproduce piese clasice, dar este fabricată la București, special pentru Ceaușescu și familia.
Materialele din casa lui Ianukovici impresionează prin opulență, dar și prin produse de calitate. Peste tot găsești marmură scumpă, zeci de feluri de lemn, suporturi de flori din piele de șarpe și sidef, mătase de cea mai bună calitate. Ianukovici a adus meșteri din străinătate să se ocupe detalii. În hol tronează un candelabru enorm, de peste o tonă, cu schelet de argint. Pentru că liderului nu i-a convenit, l-ar fi trimis în Rusia să fie aurit, costurile ridicându-se la 250.000 de euro. Probabil multe dintre bunurile de lux au dispărut în 2014. Multe dintre acestea apar în filmele și fotografiile din 2014 (http://www.dailymail.co.uk/news/article-2568468/The-spoils-corruption-The-opulent-valuable-downright-gaudy-artefacts-former-home-ousted-Ukrainian-president-Viktor-Yanukovich.html), dar nu se mai regăsesc în casa din 2016.
Candelabre (stânga – sticlă de Murano, Ceaușescu / dreapta – casa lui Ianukovici)
Dacă în casa lui Ceaușescu găsim o fascinație pentru epoca renascentistă, pe domeniul lui Ianukovici găsim capiteluri și statui grecești. Motive similare se regăsesc și la sala de forță și ringul de box al liderului ucrainean, despre care ghidul ne-a spus că nu a fost folosită aproape niciodată, ci ar fi fost un mod de a sifona bani din proceduri de achiziții publice.
Sala de sport a lui Ianukovici
Curtea ansamblului de la Mezhyhirya
În ambele case găsim tehnologie de ultima generație – evident, raportat la epoca respectivă. Casa din Mezhyhirya are instalat un sistem de purificare a aerului. Ghidul ne spune că ar fi trebuit să fie instalat într-un spital. Familia Ianuvokici are o atracție aparte pentru televizoare cu diagonale mari care se găsesc aproape în toate camerele, inclusiv în băi. Este drept, Ceaușescu stătea mai prost la capitolul acesta, iar unele dintre televizoare au dispărut la și după Revoluție (când casa a fost folosită pentru protocol). Dar oricum, probabil nu avea la ce să se uite, pentru că mare parte din timpul în care se emitea ceva la TVR era cu el însuși.
Ceaușescu – iubitor de film
Ianukovici cinefil
În schimb, ambii președinți apreciau filmele. Ceaușescu avea amenajată la subsolul casei o sală de proiecție unde se uita la filme cu mafioți și la westernuri, alături de mai marii partidului. Sala era bine antifonată și avea o telecomandă pe perete prin care comunica cu sala de proiecție. De asemenea, avea lustre a cărei intensitate se putea regla – o noutate pentru acei ani. În schimb, sala lui Ianukovici este foarte bine dotată cu un ecran enorm, cu scaune de piele și echipamente care par că provin din Star Trek.
Președinților le place sportul. Ceaușescu – de altfel un individ cu inteligență și pregătire academică sub medie – se relaxa jucând șah. Pe domeniul de lângă Kiev se găsesc un teren acoperit de tenis, o sală de sport și un salon cu biliard.
Masa de șah a lui Ceaușescu
Teren de tenis acoperit și sala de biliard – Mezhyhirya
Ceaușescu și-a amenajat o piscină, un salon spa, cu jacuzzi și saună, dar și propriul cabinet de frizerie. Piscina este împodobită cu mozaicuri enorme care întruchipează zodii, pești, curcubee sau veverițe, realizate de artiști recunoscuți ai vremii, Olga Porumbaru și Florin Pârvulescu. Ianukovici și-ar fi amenajat un întreg spital într-unul dintre corpurile reședinței. Conform ghidului ucrainean, ar fi avut medici, dentiști și un ginecolog pentru parteneră (Ianukovici nu mai trăia cu soția, care ar fi la Donețk), care erau gata să intervină oricând. Casa era dotată cu aparate ultra moderne pentru spa, masaj, bronzare. Un președinte trebuie să arate tot timpul în formă.
Sala de spa, grădina de iarnă (oranjeria) și bazinul familiei Ceaușescu
Salonul de relaxare al lui Ianukovici
Regimul comunist din România a fost unul ateu, iar Ceaușescu a dărâmat biserici. În casa lui nu se găsesc simboluri religioase, cum de altfel nu se găsesc nici la Casa Poporului sau în alte creații monstruoase ale regimului. Singura cruce care se găsește în Palatul Primăverii este cea de la vulturul brâncovenesc, care se regăsește în crama casei. Probabil mândria naționalistă a contat mai mult decât simbolistica unei cruci. Ianukovici, în schimb, și-a construit o biserică în mijlocul casei, poleită cu aur, cristal și chihlimbar. Ghidul ne zice că dictatorul ar avea ceea ce nu au reușit mulți alții în istorie: chipul lui Dumnezeu.
Religia dictatorilor (stanga – Ceausescu / dreapta – Dumnezeul lui Ianukovici)
Dictatorii iubesc arta, sub toate formele ei. Vor să pară oameni culți și astfel nu pot lăsa pereții de mătase, dulapuri sau podele de marmură neacoperite. Ceaușescu și-a expus în casă tablouri valoaroase și cadourile primite de la dictatorii vremii: vaze de la Kim Ir-sen, artă africană de la prietenul Mobutu Sese Seko sau covoare de la șahul Iranului, Reza Pahlavi Aryamehr. De altfel, Ceaușescu s-a inspirat din toate vizitele sale și a adus în România lucrurile care i-au plăcut din China sau Coreea. Bancurile vremii zic că ar fi adus și robineți de baie din Anglia.
Camerele celor 2 case sunt somptuoase, ca pentru regi. În Palatul Primăverii cuplul dictatorial împărțea dormitorul, iar Elena Ceaușescu avea propria cameră de zi. Fiecare dintre copii avea propriile apartamente (deși s-au mutat la un moment dat din casă). Băile sunt mari, somptuoase, aranjate în culori pestrițe și poleite cu auriu. Mare parte din robineți erau poleiți cu auriu, nu cu aur.
Dormitorul comun al soților Ceaușescu / dormitorul prietenei lui Ianukovici
Băile faraonice (stânga – baia lui Nicolae Ceașescu / dreapta – baia lui Ianukovici)
Kitsch-ul scump pare a fi numitorul comun al dictatorilor. Materiale scumpe, culori stridente și combinații care să reflecte puterea și statutul social al acestora. Toate din bani publici. Cultul personalității și al avidității de putere se regăsește în fiecare dintre cotloanele acestor case, care au fost niște fortărețe ale unor regimuri restrictive, care au încălcat sever drepturile omului.
Kitsch și lux la Mezhyhirya
Pentru a nu uita, dar și pentru a nu lăsa să se mai repete astfel de grozăvii, mergeți, vedeți și trageți singuri concluziile. Astfel de locuri nu trebuie să dispară, ci să rămână deschise publicului pentru a înțelege ce înseamnă să abuzezi de putere și de resursele statului pentru a asigura bunăstarea pentru tine, familia și cercul de prieteni, fără a-ți păsa de menirea unei funcții publice.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Interesant articol, felicitari ! La Revolutie, In dupa amiaza de 22 Decembrie 1989 cand am vizitat casa lui Ceausescu eram convins ca o sa devina muzeu curand. A durat 25 de ani … Vecinii ucraineni s-au miscat mult mai repede !
Multumesc. Sunt destul de putine astfel de case deschise publicului. Din cate stiu, se mai pot vizita cele care au apartinut lui Jivkov (Bulgaria) si lui Tito.
Probabil ca acelasi tip de descriere s-ar preta si la casele cocalarilor miliardari de la noi sau din Ucraina. Nefiind insa dictatori si nici prea morti fascinatia nu e aceeasi ca in cazurile prezentate de dvs.
Da palatu lu’ Casusneanu l-ai vazut?! Cica din asfalt si autostrazi …
Casuneanu nu este inca presedinte. Sunt sigur ca sunt multe case mari, urate, kitschoase in lume, insa discutia este oameni in functii de putere care folosesc resursele publice sa isi construiasca palate.
Cu o singura corectie pentru autor si comentatori: palatul din Primaverii nu era a lui ceasca, era al gospodariei de partid. ceasca a murit „sarac si cinstit”, ca orice prost. Averile le-au confiscat altii.
Te dadusi de gol. Adicatelea e prost ca n-a murit bogat. Ca i-a lasat pe altii sa fure, pe destepti. :) Cam astia sunt modele de admirat in Romania din pacate… Hotii.
Nici nu conteaza a cui era in acte, ci mai degraba cine a construit-o si folosit-o
A folosit-o din plin, dar acel palat din cartierul Primaverii, locuit numai de nomenclaturisti, nu ii mai era de-ajuns. N.C., cel care a izbutit la „communism in one family”, avea nevoie de un adevarat palat, al poporului -binenteles. O lume haina nu l-a lasat sa inaugureze Casa Poporului apoi l-a gonit din sediul CC (ceva confort era si pe acolo) si nici la vila de la Snagov nu l-a lasat. De pe lumea cealalta fostul carmaci se gandeste cu amaraciune la ultimele patru zile petrecute la Tirgoviste.
In orice caz familia Ceausescu avea nevoie de multe camere, ei fiind numerosi (doi baieti si o fata, mama soacra, frati, cumnati, etc.) si primind si vizite oficiale, ca deh’ cuplu de vaza.
Nu trebuie sa ne uitam istoria chiar daca e un capitol de acum 51 de ani cu familia lui Nicu si Lenuta, Ilie (general si istoric?), Marin (diplomat si ofiter s.a?), Nicolae Andruta (general secu.), Nicusor (delfinul) si rudele din Oltenia (neamurile Petrescu si cei din Scornicesti).