duminică, mai 19, 2024

Vadim e mort, vadimismul traieste

A trecut un an de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor. Nu a existat intelectual onorabil in România care să nu fi fost jignit și calomniat in paginile imundelor publicații care au fost „Săptămâna” și „România Mare.” Nu a existat idee nobilă care să nu fi fost maculată de cel ce-și zicea „tribunul’. Imi amintesc ca acum momentul sinistru in care, pe 18 decembrie 2006, in clipa cand șeful statului prezenta concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Corneliu Vadim Tudor și haita sa s-au dezlănțuit intr-o orgie a minciunii și violenței in plină sedință solemnă a camerelor reunite ale Parlamentului țării. Detesta alteritatea, era rasist, antisemit si ungarofob. A practicat ad nauseam un populism nerușinat, a poluat constant, sistematic și consecvent spatiul public.

Pretinsul său naționalism era de fapt unul de natură securistă. A reușit să compromită prin exces pompierist și xenofobie purulentă ideea de patriotism. Din nefericire, la un an dupa dispariția sa, vadimismul rămâne prezent in discursul public, in reacțiile isteroide ale unor ipochimeni la orice li se pare lor că ar diminua mândria și vocația unei românități tribaliste. Poetic vorbind, a fost nul. Jurnalistic, a ilustrat tot ce putea fi mai obscen in plan politic și nu numai. A ajuns vicepreședinte al Seanatului, ba chiar s-a situat pe locul al doilea la alegerile prezidentiale caștigate de eternul Ilici, cel care in decembrie 2004 i-a acordat „Steaua României”. Se visa o combinatie de Eminescu, Goga si Vlad Tepes. Arbora are de mântuitor, de salvator, de prooroc. Nu era decat un demagog iresponsabil, cum sunt atâtia de urmașii sai…

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/corneliu-vadim-tudor-si-poluarea-climatului-public/

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Exact la asta ma gandeam Domnule Profesor chiar azi, in legatura cu „stilul” – tupeul nerusinat – al unui notoriu plagiator de care scrie Brandusa Armanca in 22. Ca reprezinta ramasitele otravii si abjectiei vadimiste. Acest personaj infam a uzurpat sistematic simbolurile unei Romanii nobile – insasi denumirea Romania Mare de care si-au legat numele – ante 89! – unii dintre cei mai demni romani .
    As dori sa mai semnalez aici un fapt inacceptabil: ca TVR – site-ul de stiri – a tinut sa dea o stire „comemorativa” ca si cum… TVR este si el un organism bolnav, plin de securisti si copii de… n-au cum sa se dezica de cel care-i inveselea cu mascari.

    • Stimate Dle Tismăneanu, vadismismul a însemnat, atât cât l-am putut înțelege, nu numai o persoana (acum decedata). A însemnat in primul rând o mentalitate comunist patriotarda de mucava ce folosea scuipatul si înjuratura drept singur argument, un segment social complet debusolat ce „accepta” orice dacă era urlat suficient de tare si, desigur, porta vocea:”tribunul” – prefer sa evit literele majuscule. Cel din urma, nu mai exista. Mentalitatea pe care o reprezintă exista si nu văd semne certe ca s-ar pregăti sa părăsească scena – fie ea si mediatica, dacă nu politica. Cei pe care mi-am permis sa-i numesc debusolați, cei ce confunda patriotismul cu rasismul, intoleranta, golănia mediatice șamd exista încă si ei. Un an nu este de loc suficient pentru a schimba cele doua elemente rămase după dispariția patronului lor.

  2. Citez: „Detesta alteritatea, era rasist, antisemit si ungarofob. A practicat ad nauseam un populism nerușinat, a poluat constant, sistematic și consecvent spatiul public”. Cred cai involuntar autorul ii aduce un omagiu postum hoitului, la un anisor dupa ce l-a inghitit iadul :P Nu cred ca Vadim era nici ungarofob si nici antisemit din convingere. El era o creatura fara convingeri fara spinare si fara obraz. O materializare a faptului ca daca din rahat nu se poate face bici atunci macar se poate face ceva ce seamana a om. Probabil ca habar n-avea ce sunt convingerile. Daca Israelul sau Ungaria l-ar fi miluit cu ceva consistent n-ar fi avut nici ungurii si nici evreii fundul destul de mare pentru cat ar fi putut linge Vadim.

    Doar doua episoade relevante:

    Revista „Romania Mare” s-a nascut cu fonduri si suport (hartie de ziar, sediu, etc.) oferite de guvernul Petre Roman. Petre Roman era umplut de balele recunoscatoare a lui jupan Vadim in aproape fiecare numar al revistei. La Iliescu se mai maraia ocazional, ca sa fie clar cine-i jupanul si ca tre’ sa manance si gura Vadimului. Cu vreo o saptamana inainte de rastunrarea guvernului Roman de catre mineri „Romania Mare” publica un munte de pupincurisme la adresa premierului, cum nu se mai vazuse de la plumbuirea lui Pingelica incoace. Tribunul Vadim explica pe intelesul natiei cum devine treaba cu alde Petre Roman, baiat inteligent, scolit in Franta, poliglot fara precehe, intelectual genial, politician stralucit si primministru fara pereche. Pe scurt un ROMAN (scris cu masjuscule/bold) cum se naste abia odata la cateva secole. Imediat dupa rasturnarea givernului Roman, natia afla stupefiata ca tribunul a fost pacalit de CIA, KGB si Mossad si ca de fapt Petre Roman e nici mai mult nici mai putin decat jidanul ungur Neulander, pui de kominternist si spion. Un gibon cu creier de gaina. Omul fara gat. Cum isi putea imagina maimuta aia electrocutata ca-l poate duce de nas pe Vadim etc. etc. etc.

    In 1994 „tribunul” a aplicat pentru o viza de turist ca sa vada campionatul mondial de fotbal din SUA. Viza i-a fost refuzata. „Romania Mare” a publicat vreo cateva numere la rand niste pupincurisme fara margini la adresa lui Bill Clinton intinse pe pagini integi cu poze, marturii ale cunoscutilor, etc. etc. etc. Aflam de acolo ca SUA nu au avut decat doi presedinti adevarati Washington si Clinton. ca pentru Clinton ar trebui ridicata interdictia de maxim doua mandate si ca trebuie sa fie presedinte pe viata, etc, etc. etc. Trebuie ca tribunul o pusese de o contestatie la chestia cu viza si avea inca oarece sperante. Cum ametititii de la Casa Alba or fi ratacit numerele laudative din „Romania Mare” de n-a apucat Bill sa afle cat de tare il iubeste Vadim :P si viza i-a fost respinsa si a doua oara. La faza asta sfanta manie patriotica s-a revarsat fara oprelisti asupra avortonului, homunculus-ului, slugii jidanilor, retardatului fara basca si multe alte celea de acelasi calibru si poate chiar mai dihai…

    • A avut un rol, si l-a jucat cu maiestrie – a trebuit sa fie alternativa mai proasta decat Iliescu – si, iata, Iliescu a invins – lumea ar fi votat si cu Scaraotchi decat sa voteze cu tribunal. A fost omul sistemului, si si-a servit stapanii – de-asta nu a fost pedepsit niciodata pentru calomnii, insulte, si celelalte faradelegi pe care le-a facut. Un om de nimic. Fara el este mult mai bine.

  3. Dle Vladimir Tismaneanu,
    Daca ungurii ar avea toate intentiile iredentiste de care-i acuza Vadim si daca serviciul lor de informatii externe(parca AVO) s-ar fi ostenit contra noastra, cred ca Vadim cu sau fara intentie ar fi fost unul din agentii lor cei mai eficienti in propaganda antiromaneasca :)
    Nu am oare dreptate?

  4. 1) – Vadim era genul de personaj care nu crede în NIMIC (altceva decît în binele propriu) – un sociopat integral (a nu se înțelege că-i vreo boală care scuză orice, cum e la modă acum). La fel cu marii noștri hoți ”otrăvea fîntînile și pîrjolea holdele” de dragul propriei burți. MIE SĂ-MI FIE BINE – PE CEILALȚI SĂ-I IA DRACU´ !

    2) – ”Românie tribalistă” ? Încă ar fi ceva. Numai că, spre deosebire de diverși ”primitivi”, ȘI ASTA NE LIPSEȘTE. Comparați orice sat de aborigeni (nu contează continentul) cu cele românești: în loc de colibe adunate (chiar și în spatele unui kraal păzitor de animale sălbatice) avem o sumă de case risipite, practic lipsite de vecini direcți. Adică ”insuportabili”. Nu se pun la socoteală unele (doar unele) sate ardelenești, copiate după cele nemțești. Nici vorbă de ”toți pentru unul, unul pentru toți”, ci ”fiecare pentru sine, Dumnezeu pentru toți”.

    Înainte de a mă arde în efigie reflectați măcar 5 minute.

  5. Comparandu-le pozele si declaratiile care le insotesc in/din media, ti se induce ca foarte probabila ideea ca Vadim Tudor, daca ar mai fi trait, s-ar fi inteles foarte bine cu Donald Trump. Doua temperamente la fel de vulcanice, imbibate de un acelasi nationalism de missionario tribunus, unul sa faca Romania mare, celallat sa faca America din nou mare.

  6. Intr-adevar, vadimismul traieste pentru ca Vadim a facut pui mai peste tot, chiar si in vest. Nigel Farage, Marine Le Pen, Geert Wilders, Donald Trump I-au preluat ideile si sunt chipurile politicieni respectabili.

  7. „vadimismul” nu e o inventie noua sau specifica romanilor. Exista din totdeauna in societatea umana. Din cand in cand primeste o „fatza” noua, o „tribuna” mai mare, un context socio-politic … si isi da drumul. Nu are nevoie sa faca pui, e inscris in ADN-ul social uman. Un trubadur plin de venin ce improsca mizerii. Suntem inca in copilaria democratiei si a libertatii de exprimare. Astfel de fenomene sunt detectabile pe multe site-uri din democratii mult mai mature. Oamenii s-au obisnuit, le refuza, le izoleaza, dar ele exista si sunt privite cu oarecare amuzament nefiind luate in considerare si fiind incadrate la libertatea de exprimare. Vadim a aparut intr-o anumita etapa a dezvoltarii societatii romanesti, ceea ce si explica diminuarea intensitatii curentului generat de el dupa 2006. Sigur, in balta prostiei umane e peste, populismul si nationalismul sunt un os de ros oricand intr-o batalie politica. Cum iliescu tinea la blazon, munca murdara era facuta de „securistul util”. „Vadimismul” e ca herpesul – e in organismul societatii umane si apare cand momentul e prielnic, organismul este slabit. El nu distruge in mod direct, insa e precursorul unei boli mai perfide si al unei slabiciuni imunitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro