Cod de furtuni (politice) la Marea Neagră

Organizată, recent, la Constanța, de Universitatea Andrei Șaguna, Conferința Internațională Securitate și stabilitate la Marea Neagră a reprezentat o platformă generoasă de idei și inițiative cu plus-valoare politică. Derulată într-un moment oportun, când meteorologii politici prevestesc alerte de furtuni (politice) la Marea Neagră și, în premieră în ultimii ani, într-un spațiu propriu (la Marea Neagră, nu în capitale), Conferința anunță un posibil reviriment al interesului academic și instituțional din România pentru spațiul Mării Negre și consolidează percepția că există o obligație măcar/prioritar morală a Constanței de a-și crea un profil propriu în procesele de reflecție ce însoțesc noua dezbatere politică privind furtunile ce se apropie la Marea Neagră.

Numele sonore din spațiul politic și analitic românesc (precum Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, Iulian Fota, fost consilier pentru securitate la Administrația Prezidențială, Constantin Bălăceanu-Stolnici etc.) sau vocile reprezentative din țările regiunii (precum Asaf Hajiyev, secretar general al Adunării Parlamentare a OCEMN, Mesut Özcan, diplomat în MAE turc) prezente la Conferință, dezbaterile de idei provocate de calitatea prezentărilor și actualitatea temei au transformat o idee generoasă în, foarte probabil, cel mai important eveniment academic al toamnei din România.

Redau mai jos, succint, principalele abordări care pot îmbunătăți procesele de analiză politică a evenimentelor conexate spațiului Mării Negre.

Există un antagonism obiectiv al intereselor naționale ale țărilor riverane Mării Negre, care generează periodic confruntări și conflicte. Acestuia i  se adaugă factori subiectivi, conjuncturali, legați de poziționări externe eronate din rațiuni de calendar politic intern (d.e. obsesia recentă pentru naționalism și politici demagogice, puseul populist pan-european etc).

Contextul global și regional potențează, alternativ, logici ale confruntării și cooperării. În prezent, logica de cooperare la Marea Neagră pare a ceda teren logicii confruntării. Trebuie să ne pregătim pentru o nouă escaladare a situațiilor confruntaționale la Marea Neagră, în pofida dorinței formale de dialog a țărilor riverane.

În ultima perioadă, s-au înmulțit și diversificat în mod vizibil semnele belicoase ale co-prezenței la Marea Neagră: exercițiile militare ad-hoc sau planificate, circulația prin Strâmtori a navelor militare, recrudescența unor conflicte înghețate, războaiele hibride din Ucraina etc. Limbajul politico-diplomatic începe a privilegia nota contondentă, expresie a nevoii de poziționare politică fără echivoc. Elitele politice din țările riverane au nevoie, mai ales în momente confruntaționiste din genul celui prezent, de o luciditate care să prevină tensiuni sau conflicte, de un pragmatism al consensului. Este nevoie de o smart power la Marea Neagră, în locul uneia, tradiționale, soft sau hard.

Regiunea este din ce în ce mai vie în dezbaterile interne din UE și NATO, unde Bucureștiul are o oportunitate uriașă de consolidare și valorificare a expertizei politice proprii. Pentru România și interesele ei, prezența Turciei la Marea Neagră ca partener politic (credibil) este vitală. Dincolo de formatele în care se vor realiza obiectivele de consolidare a prezenței NATO la Marea Neagră, este vitală o coeziune internă la nivelul Alianței privind zona Mării Negre, coroborată cu o disponibilitate ridicată pentru consens a principalilor actori (Rusia și NATO).

Problemele geopolitice ale Mării Negre nu pot fi rezolvate decât împreună. Din această perspectivă, devine imperativă reactualizarea consensului privind normarea cooperării regionale și, mai ales, asumarea ca normă juridică și politică obligatorie, de către fiecare țară riverană, a acestui consens, pe toate dimensiunile sale: respectarea normelor de drept internațional, respectarea integrității teritoriale a statelor, neamestecul în treburile interne, implementarea rezoluțiilor ONU convenite și asumate de toți actorii politici din regiune etc.

România trebuie să se pregătească pentru escaladarea, cel puțin pe termen mediu, a unor tensiuni în regiune, prioritar de tip asimetric, ce pot afecta în mod direct și indirect securitatea și viitorul ei. O consolidare a profilului intern în UE și NATO, o gestionare pragmatică a oportunităților de promovare a expertizei noastre în dialogul cu partenerii (președinția Consiliului Europei din 2019, impulsionarea unor formate adecvate de reacție politică, la nivelul NATO și UE, la Marea Neagră, față de provocările asimetrice dezvoltate în regiune), asumarea unui rol sporit și credibil în cadrul acestor formate, precum și menținerea stabilității politice interne, mai ales când aceasta devine model stingher în Europa de Est, pot mări șansele unui câștig de poziționare corectă d.p.d.v. politic la Marea Neagră.

Constanța și, prin extensie, Dobrogea, au o obligație directă și implicită de a participa mai robust la procesele de reflecție privind viitorul Mării Negre, de a avea o voce proprie în aceste dezbateri, de a-și crea, spori și valorifica mecanisme proprii de contribuție și efort. Viitorul Mării Negre se joacă și la Constanța. Elitele administrative și academice locale au resurse uriașe, însă își ratează în mod constant, din lenevie, expresia și implicarea. Bucureștiul are nevoie ca mediul academic tomitan, societatea civilă, însă și autoritățile locale și experții în domeniu, să fie prezenți și activi în efortul comun de a preveni furtuni sau seisme politice la Marea Neagră.

Dacă, într-adevăr, se anunță un cod de furtuni politice la Marea Neagră, trebuie activată capacitatea locală de a orienta bine nava pe val. Există, la Constanța, o istorie îndelungă a ieșirii din furtuni de grad 5-6. Ea trebuie pur și simplu exploatată mai bine, cu celeritate și tact, cu pragmatism.

Dacă, desigur, resursa umană responsabilă de la Tomis de care vorbeam va ieși din paradigma leneviei de opinie în care se complace de câtăva vreme.