Alegerea lui Aleksandar Vučić ca președinte al Serbiei, din primul tur al alegerilor, confirmă transformarea tot mai mult a țării într-un regim de mînă forte.
Cu siguranță, la granița de sud-vest a României nu va apărea o nouă Coree de Nord. Însă e foarte posibil ca aici, în Serbia, să se consolideze un regim autoritar, similar din multe puncte de vedere Rusiei lui Putin sau Ungariei lui Viktor Orban.
Asta după ce, alegerile prezidențiale din Serbia, desfășurate pe 2 aprilie, au dus la o victorie clară a lui Aleksandar Vučić, 47 de ani, actualul premier al țării și lider al Partidului Progresist, SNS, de guvernămînt, care a obținut peste 56 la sută din voturi, conform primelor estimări.
Urmează cinci ani în care Vučić și partidul său vor avea un control deplin asupra aparatului de stat din Serbia și în care – foarte probabil – promovarea unui stat de drept , buna guvernare și libertatea de expresie vor deveni cuvinte golite de conținut.
Pe de altă parte, aparent paradoxal, Aleksandar Vučić are relații bune atît cu Uniunea Europeană – ce dorește ca Serbia să continue reformele asumate prin calitatea de stat candidat și continuarea dialogului Belgrad-Priștina – cît și cu Rusia, interesată să aibă în Serbia un loial partener economic și militar.
Este însă foarte probabil ca un lider și un regim autoritar în Balcani să contribuie doar pe termen scurt la menținerea stabilității în regiune.
Un poster vandalizat al lui Aleksandar Vučić, pe o clădire în construcție | Foto: BIRN
Stabilitate acum, lapte și miere pe urmă
Fost ultranaționalist (a intrat în politică în 1993 în rîndurile Partidului Radical ce își propunea crearea ”Serbiei Mari”, iar în 1998 era ministru al Informațiilor, responsabil cu propaganda anti-NATO), Aleksandar Vučić și-a mai nuanțat între timp profilul politic. A devenit un susținător al integrării Serbiei în Uniunea Europeană, dar și al păstrării unor bune relații cu Rusia (ultima sa vizită la Moscova a fost pe 27 martie, cînd Putin i-a urat succes în alegeri).
Acum promovează ideea deschiderii și liberalizării economice, dar în același timp – prin administrația și grupul de interese pe care le conduce ca premier – mențione un control ferm asupra majorității centrelor de putere economică și politică.
În ultima ani, în ciuda mai multor măsuri de austeritate pe care cabinetul său a trebuit să le impună, a reușit să își mențină popularitatea, marșînd pe ideea că deciziile sale au salvat țara de la faliment și că acum ”Serbia se află pe drumul cel bun”.
”Cel mai important pentru Serbia este să ne menținem stabilitatea politică, care este o condiție și o garanție a progresului și dezvoltării economice”, spunea Vučić în ultima zi a campaniei electorale, acestea fiind de fapt principalele idei ale campaniei sale electorale desfășurată sub deviza ”pentru o Serbie mai rapidă, mai puternică și mai bună”.
În plus, în campania sa electorală Vučić a marșat și pe ideea naționalistă, reafirmînd în repetate rînduri că el și partidul său nu vor accepta niciodată independența Kosovo. Au fost patru secții de votare în Kosovo, toate supervizate de către OSCE, unde au mers la urne etnicii sîrbi. Belgradul consideră Kosovo ca pe provincia sa sudică, a cărei independenţă, proclamată de etnicii albanezi în 2008, nu o recunoaşte.
În exterior, Vučić s-a prezentat drept un lider pragmatic, un garant al reformelor și stabilității. Observatorii au criticat, pe lîngă vizita sa la Moscova și pe cea de la Berlin, amîndouă în plină campanie electorală, considerînd că acesta s-a folosit în scop electoral de imagini alături de lideri politici puternici. Iar dacă a fost ușor criticat în străinătate, așa cum a făcut-o Angela Merkel, care s-a referit la îngrădiri ale libertății presei și a drepturilor civice în Serbia, cea mai mare parte a presei de la Belgrad a ignorat aceste critici.
Opoziție slabă sau doar… amuzantă
Criticii lui Aleksandar Vučić îl acuză însă de autoritarism și de subminarea separației puterilor în stat.
”Partitocrația e cuvîntul care descrie cel mai bine situația din Serbia. Toată puterea lui Vučić și a partidului său se bazează pe impunerea fricii și pe manipularea mass media”, consideră Bosko Jaksic, un reputat jurnalist și analist politic de la Belgrad.
”Partidul Progresist este cel mai mare angajator din Serbia. Iar Vučić este Managerul General. Frica de a nu-ți pierde locul de muncă – și nu sprijinul real pentru Vučić – a fost catalizatorul prezenței multora la urne. Situația e cu atît mai dificilă în comunitățile mici, unde nimeni nu se poate opune”, mai spune Jaksic.
În acest context, devine explicabil de ce opoziția față de Vučić este inconsistentă. Au fost alți zece contra-candidați la alegerile prezidențiale, printre care actualul Avocat al Poporului, Sasa Janković (ce a obținut peste 15% din voturi)sau fostul ministru de externe Vuk Jeremić (cca 6%), ambii de orientare centristă și neînscriși în niciun partid politic.
În timpul campaniei, Janković a subliniat că problemele principale ale Serbiei sunt ”prăbușirea economiei” și nivelul scăzut de trai, el prezentîndu-se drept singurul capabil să-l învingă pe Vucic într-un ipotetic tur doi.
Un alt candidat a fost ultranaționalistul Vojislav Seselj, achitat în urmă cu un an pentru crime de război de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, și care se opune aderării Serbiei la UE, preconizînd în schimb strîngerea relațiilor cu Rusia.
O prezență cel puțin insolită a fost cea lui Luka Maksimović, alias ”Beli”, un tînăr student de 25 de ani, care a reușit însă să se claseze al treilea în alegerile prezidențiale, unde a obținut aproape 10% din voturi
Beli s-a vrut un soi de Beppe Grillo al Serbiei, adică o alternativă non-conformistă la actualul status-quo, dar a sfîrșit prin a fi mai mult un pitoresc personaj desprins parcă din filmele lui Kusturica. Interesant e însă faptul că stilul său de campanie – în care a jucat un erou îmbrăcat într-un costum alb, cu ceas gigantic de aur, haină de blană și mergînd pe stradă în timp ce promite joburi și bani în schimbul votului – a fost intens viralizat pe rețelele de socializare, dar totuși nu a urnit prea mulți tineri la vot.
Consecințe pe termen scurt
Chiar dacă șeful statului are puteri limitate în Serbia, funcția are totuși o valoare simbolică foarte mare, majoritatea președinților din perioada ultimilor 25 de ani jucînd un rol esențial în istoria țării.
Foarte probabil, Aleksandar Vučić va rămîne același autocrat ce va dori să concentreze cît mai multă putere în mîinile sale, un lider ce nu acceptă punctele de vedere diferite și care respinge – uneori cu violență – orice critică.
Politica sa externă va fi probabil un balans între UE și Rusia, principalul său scop fiind menținerea la putere. Va fi însă dezirabil atîta timp cît va reuși să furnizeze stabilitate.
Spuneam mai sus că rămîne de văzut dacă un lider și un regim autoritar în Balcani vor fi contribui la menținerea stabilității în regiune. Trecutul recent, ca și actuala conjuctură internațională, nu prea sunt argumente în acest sens. Doar spre aducere aminte, să spunem că ultimele alegeri prezidențiale care au avut un cîștigător în primul tur au avut loc în 1992, cînd Slobondan Milosevič a fost ales cu un avans considerabil.
Articol aparut pe site-ul sinopsis.info.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru cine cunoaste istoria Jugoslaviei condusa de Tito, nu e de mirare comportamentul dual, de azi, al sirbilor.
In plus, apropierea de Rusia este jelania sirbilor pentru teritoriile pierdute, la fel ca Rusia. Si nu departe de Ungaria.
După 100 de ani în zona Balcani (România atacă 1912 Bulgaria, 1914 atentatul de la Sarajevo, 1941 Mussolini atacă Grecia lui Meteaxa, o serie de dicatatori și regimuri autoritare în secolul 20, vezi „Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt, Richard Wagner 2014”- biblioteca unei lumi pierdute- descrie foarte bine zona balcani, de la Hasburgi pînă la transformările după 1989 și perioada de tranziție în sud-estul continentului, tranziție care continuă pînă azi ?) constatăm aceași situație. Statele naționale din balcani sunt fixate pe etnonaționalism extremist, se află în permanentă stare de tensiune.
…. „… În plus, în campania sa electorală Vučić a marșat și pe ideea naționalistă, reafirmînd în repetate rînduri că el și partidul său nu vor accepta niciodată independența Kosovo…. „…..
Din păcate îngrijorările autorului sunt reale. Situația confusă în UE27 multiplică 2017 consecințele tensiunilor în zonele marginale ale continentului. Srebrenita, Karadjic, Miloșevic, Seselj, Knin, Osiec, Vukovar ….. nume care sunt încă prea aproape azi pentru ca să vorbim de relaxarea relațiilor între statele „naționale” și populațiile în balcani.
După 1945 occidentul a reusit să se regrupeze și să se organizeze în NATO (războiul rece cu URSS și pactul de la Varșovia) și EWG.1957/UE (inițiativa Schuman-Monier). Azi și aceste tratate „multilaterale” sunt puse sub semnul de întrebare de către D. Trump/SUA-NATO și de Londra-UK/UE28. Multilateralismul un proiect european?
….. „… Însă e foarte posibil ca aici, în Serbia, să se consolideze un regim autoritar, similar din multe puncte de vedere Rusiei lui Putin sau Ungariei lui Viktor Orban…. „….
Sarajevo 1914 e numai un date cu istoria? S-a schimbat ceva în balcani după 1989?
Macedonia și Grecia se ciocnesc pentru un nume pînă azi? Bosnia-Herțegovina cu zona sîrbească e un stat „național” echilibrat?
România europeană ca membru UE27 poate contribui la micșorarea tensiunilor și o cooperera economică, culturală mai productivă în balcani?
Serbia Mare, Bulgaria Mare, România Mare (aici în publicația contributors pofta seculară dîmbovițeană de teritoriu … Basarabia… Herța… are spațiu de propagandă politică?…) , Rusia Mare, Ungaria Mare, Albania Mare, Ucraina Mare, Croatia Mare, mai domină dezbaterile publice în statele „naționale” balcanice mult timp?
Mai e timp în era digitală pentru astfel de „naționalisme- etnicisme” într-o lume în care 500 de mari companii multinaționale produc 52 % din BIP al omenirii?
Marile concerne americane din silicon valley, Google, Facebook, Apple, Amazon, etc. au început să se preocupe și de relațiile în interiorul societăților în care sunt prezente, active. Au reușit să instaleze norme tehnice, standarde globale în internet astfel ca fiecare Menschenkind în India, Africa, etc să poată fi conectat cu ceilalți copii din celălalte continente. Tinerii de azi sunt conectați cu cei din generația lor de pe întregul glob printr-un clic. Era digitală e secolul cu cele mai multe contacte și întîlniri (Facebook). O nimica toată în zona balcani 2017?
In balcani casta politoco- adimistrativă „naționalist- etnicistă” din fiecare stat (Montenegru, Kosovo, Serbia, Macedonia,etc) nu diferă de cea de acum 100 de ani. Nu s-a retinut, nu s-a învătat nimic din violența și cruzimea secolului 20 ….. un continent în flăcări? Pămînt însîngerat în balcani pînă cînd?
Politica seculară „naționalist- extremistă” e izvorul și cauza dezastrului, al decalajului în mai toate domeniile, între balcani și vestul continentului.
Căt timp mai rămîne pentru ameliorarea situației precis prezentate de autor? Care e viitorul zonei balcani cu atîtea state „naționale” în conflicte permanente cu vecinii?
Să ne reamintim Declarația de la Alba Iulia 1918 care conține multe principii îndrăznețe pentru un viitor ambițios în noul stat creat (Declarația de război 1916 București) . Ce s-a realizat din declarația solemnă? Ce s-a transformat în contrariul (exemplul Banatului împărțit în trei părți, Banatul românesc prosper azi cu Timișoara, Banatul sîrbesc cu Novi Sad cum e descris amănuntit de autor, Banatul unguresc cu Szeged).
O speranță în domeniul culturii cu TM2021 și contactele directe cu vecinii din Novi Sad ( a fost un centru de propaganda al lui Seselj, am văzut reprezentanții orașului la întîlnirea „Donaufest Ulm” acum cîțiva ani, erau așa cum îi descrie aurorul)? Cultura poate înlesni azi cea ce politica balcanică extremist naționalist- etnicistă a distrus timp de 100 de ani?
Președinția 2019 UE27…..
Kurt draga, te pomenesti ca esti plecat din Romania, romana ta este aproximativa, greselile de sintaxa abunda, dar asta e putin fata de incercarea evidenta de a te transforma in neamt sadea, nu scoti un cuvintel despre agresiunea istorica a Germaniei impotriva Iugoslaviei in 1941, Musolini e bagat la inaintare, el saracul pe care Germania nu l-a bagat in seama in campania din 1941 in Balcani.
Tragi tare pe „pofta seculară dîmbovițeană de teritoriu”, „Rusia Mare, Ungaria Mare, Albania Mare, Ucraina Mare, Croatia Mare” sunt cliseele verbale pe care le folosesti fara a mentiona o vorbulita despre „Drang nach Osten” si rolul Germaniei in tulburarea Balcanilor atit in primul cit si in al doilea razboi mondial.
Zic toate astea nu pentru a-i apara pe sarbi, au si ei multe pe constiinta in autodistrugerea Iugoslaviei, dar incercarea patetica de a acoperi rolul Germaniei prin transformarea Romaniei intr-un stat expansionist seamana cam mult cu tezele Internationalei a 3 a Comuniste, Comintern mai pe intelesul tuturor.