Pe toată durata campaniei pentru turul I al alegerilor prezidenţiale din Franţa Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, a bătut pasul pe loc, candidatul cu prima şansă fiind Emmanuel Macron, favoritul întregului establishment politico-mediatic, institiţional şi financiar din Franţa. Însă odată cu debutul turului II au apărut evoluţii noi. Şi turul II în general nu este deloc o continuare a turului I, ci înseamnă alte alegeri, de la zero, doar cu doi candidaţi.
Nu aş miza prea mult pe convingerile democratice ale alegătorilor francezi
Pentru Marine Le Pen au votat 21,53% dintre alegători. Jean-Luc Melenchon, un comunist troţkist, a obţinut 19,64%. Melenchon, mai vrea şi ieşirea Franţei din NATO, nu doar din UE, cum cere candidata Frontului Naţional. Un autentic extremist, Melenchon vorbeşte de „Franţa revoltelor”. Vrea naţionalizări şi discursul său este tipic unui extremist comunist de nuanţă troţkistă. El susţine recunoaşterea anexării Crimeei la Rusia şi se opune sistemului antirachetă desfăşurat de NATO în Europa de Est. În total, 45 % dintre alegătorii francezi au dovedit prin opţiunea exprimată la votul pentru turul I pentru diverşi candidaţi, că au vederi populiste sau de-a dreptul extremiste.
2017 nu e 2002. „Frontul republican” s-a cam deşirat
La alegerile de duminica viitoare s-ar putea coagula „Frontul Republican” împotriva Marinei Le Pen, aşa cum s-a mai întâmplat în 2002 împotriva tatălui său, Jean-Marie Le Pen, când s-au unit cu toţii împotriva sa în turul II. Dar şi acest front s-a subţiat de atunci. În turul II Jacques Chirac a obţinut 82,2% iar Jean-Marie Le Pen 17,8%. În prezent însă, sondajele estimează pentru turul II 60-62% pentru Macron şi 38-40% pentru Le Pen. Nici nu este de mirare. Sondajele arată că alegătorii lui Fillon, reprezentantul partidului lui Chirac din 2002, vor vota în proporţie de 23% cu Marine Le Pen iar 30% vor absenta de la vot. 18% dintre alegătorii lui Melenchon vor vota cu Le Pen. Melenchon însuşi a refuzat să îl susţină explicit pe Macron în turul II, pretinzând că nimeni nu îşi imaginează că alegătorii lui ar vota extrema dreaptă, dar el nu vrea să le dea indicaţii pentru că nu este un guru. După turul I mii suporterii de-ai lui Melenchon din liceele pariziene au organizat o manifestaţie violentă în Paris sub lozinca „Ni Macron, Ni Le Pen”. Boicotul la care instigă aceştia o avantajează de fapt pe Le Pen. Unii analişti nu exclud ca extrema stângă din Franţa să se bucure de eventuala victorie a lui Le Pen, pe considerentul că astfel s-ar alege praful de Sistem. Frontul republican a fost spart de gaullistul Nicolas Dupont-Aignan, o personalitate a RPR al lui Chirac şi apoi a lui UMP, formaţiunea lui Sarkozy. Nicolas Dupont-Aignan, candidând din partea formaţiunii sale, „Debout la France”, a obţinut un scor semnificativ, de 4,7% în turul I. El a semnat un acord de susţinere a Marinei Le Pen. La televiziunea naţională France 2 el a justificat susţinerea pentru Le Pen explicând că nu se alătură extremei drepte, ci este gaullist.
De ce a stagnat Marine Le Pen în turul I
Pe durata campaniei electorale pentru turul I Marine Le Pen nu a avut nicio dinamică electorală, a bătut pasul pe loc pe la 20-22% în sondaje. Marine Le Pen „nu a luat foc” în campanie în primul rând pentru că are notorietate maximă, nu prea ar mai fi avut de unde să crească, şi este şi uzată, e de mult în politică, pe când de partea lui Emmanuel Macron ar fi elementul de noutate, interesul şi curiozitatea publicului faţă de un nou venit. În al doilea rând, Marine Le Pen „a turnat apă în vin”. Din ambiţia de a fi şi ea parte din mainstream, de a nu mai fi considerată o marginală, şi-a edulcorat discursul, şi radicalii săi suporteri, dezamăgiţi, nu au mai auzit din gura ei ceea ce îşi doreau foarte mult să audă.
Marine Le Pen s-a bazat în turul I mai mult pe propriul nucleu electoral, şi nu a reuşit să atragă alte categorii de alegători, iar pe unii care teoretic puteau fi aliaţi, i-a ostilizat. De exemplu, catolicii, care nu puteau fi atraşi de susţinerea lui Le Pen pentru avorturi, parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Propunerea ei de interdicţie a semnelor religioase şi procesiunilor religioase publice, deşi destinată musulmanilor, îi va afecta şi pe catolici, după cum chiar Le Pen a recunoscut într-un interviu acordat unei publicaţii catolice.
Pe de altă parte, în plină campanie pentru turul 2, sâmbătă 29 aprilie, Papa Francisc, sub pretextul răspunsului la o întrebare a presei pusă în avionul cu care se întorcea din Egipt a dat un mesaj destul de enigmatic privind alegerile din Franţa. El a refuzat să răspundă direct la întrebarea presei despre „tentația catolicilor francezi pentru votul populist sau extremist”. Formal, papa a pretins că nu cunoaşte situaţia din Franţa şi nu are preferinţe. Nu a nominalizat niciun candidat. Pe Macron l-a numit eufemistic „celălalt” şi a spus că „nu se ştie de unde vine”, în timp Le Pen pentru papă este „dreapta puternică”. Adică nu xenofobă, nu rasistă, ci „puternică”. Papa a mai făcut referire la „conflictul” pe care la avut cu Francois Hollande. Or, Macron a avut un portofoliu important în guvernul lui Hollande, cel de ministru al Economiei. Sub aparenţa bonomiei sale, papa Francisc a dat în mod clar un mesaj, pe care fără îndoială că reţeaua catolică din Franţa ştie să îl descifreze. Căile Vaticanului sunt uneori misterioase.
Debutul turului II. Gafele lui Emmanuel Macron
Campania pentru turul II a debutat cu o surpriză. De unde înainte de turul I, sodajele pentru turul doi dădeau scoruri de 62% Macron – 38% Le Pen sau chiar 65% Macron – 35 % Le Pen, un sondaj făcut după alegerile din turul I arăta că Macron are 59% şi Le Pen 41%. Reducerea diferenţei dintre cei doi nu este întâmplătoare, deoarece fiind întrebaţi cine consideră că a avut cel mai bun start în campania pentru turul II, 50% dintre subiecţi au indicat-o pe Marine Le Pen şi numai 43% pe Emmanuel Macron.
Campania pentru turul II a debutat cu gafele lui Macron. Chiar în noaptea alegerilor Emanuelle Macron împreună cu mai mulţi prieteni, majoritatea VIP, s-a dus să sărbătorească victoria din turul I la o celebră braserie din Paris, „La Rotonde”. Criticile au venit din mai mute părţi, nu doar din partea Frontului Naţional. Macron s-a apărat spunând că cine nu înţelege de ce şi-a dus secretarii şi ofiţeri de securitate la restaurant, pentru a le mulţumi pentru efortul lor, nu înţelege ce este viaţa. Numai că printre VIP-urile care au petrecut acolo cu Macron era şi Jacques Attali, care nu este nici secretarul, nici bodyguardul lui Macron, ci primul preşedinte al BERD, o eminenţă cenuşie a fostului preşedinte Francois Mitterand, şi acuzat de-a lungul timpului de implicare în diverse afaceri de corupţie.
Macron a fost foarte iritat de comparaţia dintre petrecerea sa după primul tur şi petrecerea dată de Nicolas Sarkozy în 2007, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale, la restaurantul „Fouquet”. Sarkozy nu a chemat atunci atât politicieni sau activişti din campania electorală, ci numeroase personalităţi din mass-media şi lumea finanţelor. Fără voia sa, a sugerat unde este adevărata putere din Franţa şi această gafă i-a marcat tot mandatul prezidenţial. Echipa lui Macron a spus că nu poate exista nicio comparaţie între cele două situaţii pentru că la „Fouqet”, unde a petrecut Sarkozy ar fi mai scump decât „La Rotonde”, restaurantul lui Macron.
Pe Macron nu l-a ajutat deloc această distracţie. L-a profilat ca pe un personaj arogant şi infatuat care sărbătoreşte anticipat victoria, dar şi ca pe un personaj legat de elite, mai ales de cele financiare, în condiţiile în care aceasta a fost una dintre principalele linii de atac împotriva sa în campania pentru turul I.
Înaintea turului I, Marine Le Pen l-a imitat pe modelul său politic, Donald Trump, şi a făcut un cal de bătaie din vestea delocalizării în Polonia a fabricii de aparatură electrocasnică din Amiens, aparţinând concernului american „Whirlpool”. Aidoma lui Trump, Marine Le Pen a anunţat că va salva cele 300 locuri de muncă ce urmau a fi pierdute ca urmare a delocalizării şi a ameninţat că dacă produsele fabricii delocalizate în Polonia vor fi exportate în Franţa, ea le va impune o taxă vamală de 35%.
Macron s-a considerat provocat personal de Marine Le Pen, pentru că Amiens este oraşul copilăriei sale, unde s-a îndrăgostit la vârsta de 15 ani de actuala soţie, Brigitte, mai mare cu 24 de ani decât el, şi care era profesoara sa la cercul de artă teatrală din liceu. Ca atare, Macron a descins la Amiens, unde s-a întâlnit la Camera de Comerţ cu conducerea sindicatelor de la uzina „Whirlpool”. Când a aflat de prezenţa lui Macron la Amiens, Marine Le Pen a lăsat baltă programul din ziua respectivă şi a dat fuga la uzina „Whirlpool”, unde muncitorii au primit-o cu simpatie evidentă şi şi-au făcut selfie cu ea, pe când pe Macron l-au huiduit. Orgolios, Macron a vrut să aibă ultimul cuvânt în această poveste şi a declarat că în primele trei luni ale mandatului său prezidenţial va lua măsuri împotriva Poloniei şi va cere sancţiuni europene împotriva acesteia, pe motiv că ar încălca valorile europene prin dumpingul social şi fiscal pe care îl practică, fapt care a stârnit protestele furioase ale Guvernului de la Varşovia.
Emmanuel Macron nu avea ce căuta la Amiens. El a dat ocazia televiziunilor să îl prezinte ca pe un elitist ce se întâlneşte cu conducerea, în timp ce Marine Le Pen se întâlneşte cu muncitorii. De fapt greşeala de fond a fost că prin gestul său a validat discursul protecţionist al Marinei Le Pen privind delocalizarea. În fond, care mai era diferenţa dintre cei doi candidaţi? Plus că Macron, poziţionat ca mare european a intrat în controversă cu guvernul unui important stat UE.
Această gafă, dictată nu de calcul electoral, ci de orgoliu, impulsivitate şi infatuare, poate fi oarecum asemuită cu celebra intervenţie telefonică la un studio de televiziune a preşedintelui Traian Băsescu, în ianuarie 2012, la adresa lui Raed Arafat.
Le Pen are campanie profesionistă. Macron pare prizonierul propriei strategii politico-electorale
Strategii lui Macron consideră că principala miză a acestuia este constituirea în jurul acestuia a celebrului „Front Republican”, pentru a face baraj în faţa Marinei Le Pen, aşa cum s-a întâmplat în 2002, când toată Franţa, şi de stânga, şi de dreapta, s-a strâns în spatele lui Jacques Chirac în turul II pentru a preveni câştigarea alegerilor de către Jean-Marie Le Pen.
Pentru a acţiona în această paradigmă, în majoritatea discursurilor electorale, Emmanuel Macron denunţă pericolul grav reprezentat de eventuala câştigare a alegerilor de către Marine Le Pen. Dar din acesastă cauză Macron vorbeşte mai mult despre Marine Le Pen decât despre el însuşi. Această strategie are şi alte neajunsuri. Dacă stafful lui Macron, din diferite calcule a considerat că e mai bine să se confrunte cu Le Pen în turul II decât cu altcineva, de exemplu cu Fillon, atunci a contribuit deliberat la această situaţie, indicând-o practic pe Marine Le Pen drept contracandidat prin importanţa acordată acesteia. Însă această strategie, continuată în campania pentru turul II fie şi involuntar, o ajută pe Le Pen, din moment ce se vorbeşte mai mult de ea. Din marginală, izolată şi outsider, Marine Le Pen s-a transformat într-un candidat pe picior de egalitate cu favoritul Emmanuel Macron. Plus că denunţarea lui Le Pen este făcută într-un stil cel mai adesea în stil catastrofic, ceea ce ar putea demonetiza şi decredibiliza un asemenea tip de discurs. De exemplu, Macron susţine într-un discurs că reintroducerea controlului la frontierele Franţei solicitat de Marine Le Pen va duce în cele din urmă la război. Or, francezii ştiu că din 1945 şi până în 1995, când Franţa a desfiinţat controlul la frontierele cu statele vecine, ca urmare a acordului Schengen, nu a fost niciun război şi Franţa a avut cea mai glorioasă şi prosperă perioadă din istoria sa. Poate că mai rezonabil ar fi fost ca Macron să arate problemele pe care le-ar putea întâmpina zecile de mii de germani şi francezi care în fiecare zi trec Rinul către locurile de muncă din ţara vecină, ori greutăţile insurmontabile pe care pe care le-ar avea firmele franţuzeşti, dacă TIR-urile cu marfă ar pierde ore şi zile prin vămi, ca urmare a reintroducerii controalelor la frontiere.
Pentru că reprezintă cumva centrul politic şi se vrea un candidat de tip „catch-all”, care să ia voturi şi din stânga şi din dreapta, Emmanuel Macron se adresează practic tuturor, ceea ce uneori, în politică, poate să însemne că nu te adresezi nimănui anume. O mare pondere în discursurile sale o au teme precum prinicipiile, valorile, Uniunea Europeană ş.a.m.d. Concurenta sa, Marine Le Pen, a ales altă strategie. Ea se adresează ţintit, unor nişe de electorat bine definite. La începutul campaniei pentru turul II s-a adresat celor care la turul I l-au votat pe Jean-Luc Melenchon, aflaţi la extremitatea cealaltă a spectrului politic. Le Pen le spune troţkiştilor că Macron e omul elitelor şi bancherilor. Am arătat mai sus cum Marine Le Pen se adresează muncitorilor industriali, ameninţaţi de efecte ale globalizării, cum ar fi delocalizarea. Le Pen are mesaje specifice şi pentru fermieri, pe care îi flatează că au cele mai bune produse din lume şi îi victimizează în acelaşi timp pentru că ar fi puşi în dificultate din cauza concurenţei neloiale facilitată de globalizare.
Profitând de moartea poliţistului împuşcat de un terorist islamist pe Champs-Elysees, Le Pen s-a adresat ţintit şi poliţiştilor. Pe lângă alte probleme sociale specifice, zecile de mii de poliţişti francezi consideră că una dintre marile lor probleme este că statul, cu mentalitatea sa multiculturală, mai degrabă îi protejează pe infractori, mai ales dacă aceştia sunt din rândul minorităţilor iar pe poliţişti îi lasă fără mijloace materiale şi legale nu să apere populaţia, dar nici măcar să se apere pe ei înşişi. Le Pen a vorbit pe înţelesul lor.
Într-un clip reuşit, Le Pen se îmbarcă dis de dimineaţă pe o navă de pescuit cu care pleacă în larg, împreună cu pescarii. În context, ea se adresează pescarilor, care sunt destul de numeroşi în Franţa şi foarte combativi, Franţa fiind implicată în anii 70 în „războaie ale peştelui” cu Marea Britanie şi alţii. Marine Le Pen le explică pescarilor că ei ar fi victimele unor reglementări stupide de la Bruxelles.
Surprinzător, Marine Le Pen a mai descoperit o nişă de electorat. În Cosica a câştigat alegerile cu 28% în turul I şi nu doar conform explicaţiei simpliste că alegătorii din insulă au reaţionat astfel din cauza masivei emigraţii musulmane. Deşi Le Pen, ca o adevărată naţionalistă, este de orientare iacobină şi susţine o Franţă centralizată şi omogenizată, adversarii săi republicani au descoperit că pe teren, în plan local, Le Pen încurajează tendinţele regionaliste şi specificităţile etno-culturale, şi asta nu doar în Corsica, ci şi în Bretagne, la Nisa şi în alte părţi, fapt care ar fi foarte periculos pentru securitatea societală a Franţei, din punctul lor de vedere, însă lui Le Pen îi aduce voturi de unde nu se aştepta.
O idee creativă a advertiserilor lui Marine Le Pen a fost să o numească pe afişe şi alte materiale electorale simplu, „Marine”, fără numele de familie. Astfel, se conturează mai bine profilul brandului, aşa cum la noi Loredana Groza a devenit „Loredana” şi Delia Matache a devenit „Delia”. De asemenea, „Marine” pare mai familiar şi popular, scurtează distanţa dintre candidat şi alegători. De asemenea, ocultează şi numele de familie „Le Pen”, care de 45 de ani este diabolizat în Franţa.
Sloganul publicitar principal al Marinei este „Au nom du people”, adică „În numele poporului”. Este un slogan inspirat. E tare, de impact, aminteşte de o sentinţă judecătorească. Are marea calitate, omisă de mulţi advertiseri în campaniile electorale, anume de a spune ceva despre candidat. În speţă, sloganul spune că ea candidează în numele poporului. Aceasta este şi esenţa discursului lui Le Pen, anume că ea reprezintă „poporul” împotriva „elitelor”.
Şi sloganul lui Macron are sens, „Ensemble, la Republique!”, adică „Împreună, Republica!”. În general cuvântul „împreună” în campaniile electorale a devenit un clişeu şi nu transmite nimic, nici despre candidat, nici despre alegători. Împreună ca să ce? „Stronger together” al lui Hillary Clinton – „Mai puternici împreună” a fost mult mai slab decât sloganul lui Trump – „Make America Great Again”. Dar în Franţa sloganul sună altfel decât în România sau SUA. În jargonul politic francez „Republica” este un cuvânt des folosit, e un termen central în „religia civilă”, iar „valori republicane” în Franţa reprezintă un sinonim pentru „valori democratice”. Aşadar, sloganul lui Macron transmite de fapt mesajul: „Împreună toată Franţa, să facem frontul republican (democrat), pentru apărarea valorilor democratice în faţa asaltului lui Le Pen!”.
Pe 28 aprilie, Macron a revenit la principala sa strategie, polarizarea pe axa „Frontul Republican” versus Pericolul fascist. El a fost la Oradour-sur-Glane unde a comemorat sângeroasele evenimente din 1944. Localnicii din acel sat au scos steagurile aliaţilor la balcoane după plecarea nemţilor, însă în sat a intrat o nouă coloană germană, care a exterminat ca represalii localnicii şi a distrus satul. Oradour a rămas un simbol al Rezistenţei şi a devenit un muzeu în aer liber, fiind conservat aşa cum a rămas din ziua masacrului. Abia peste ani, Franţa jenată a recunoscut că asasinii de la Oradour-sur-Glane nu erau nemţi, ci combatanţi SS francezi dintr-o unitate germană. Mesajul e clar, Macron a amintit de fasciştii francezi ai regimului colaboraţionist de la Vichy, de la care se revendica şi Jean-Marie Le Pen când şi-a înfiinţat partidul.
Marine Le Pen refuză să păşească în această axă de polarizare unde o invită Macron. Ea dezminte că este naţionalistă, şi cu atât mai puţin fascistă. „Je suis patriote”, repetă ea apăsat. Conform unei strategii electorale clasice, ea a preferat în schimb să deschidă propria axă de polarizare. Folosind aceleaşi cuvinte cheie ca cele ale „Frontului republican”, ea a făcut apel la suporterii troţkiştii ai lui Melenchon „să facă baraj” împotriva lui Macron şi să adere la un Front împotriva acestuia, denunţat ca reprezentant al elitelor şi marii finanţe.
A mai rămas o săptămână de campanie şi apoi urmează legislativele
Într-o săptămână se pot întâmpla multe, după cum s-a văzut şi la alegerile din România. Distanţa dintre cei doi candidaţi ar putea fi prea mare pentru a fi recuperată de Le Pen, dar aceasta va da o adevărată lovitură, mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare, dacă duminică va obţine un scor psihologic, mai mare de 40%.
În luna iunie sunt alegeri parlamentare în Franţa. Printr-un consens între dreapta şi stânga, în Franţa sistemul e făcut să elimine partidele mici care obţinut mult mai puţine mandate decât li s-ar cuveni ca urmare a votului popular şi a fost gândit anume împotriva Frontului Naţional. Dacă într-o circumscripţie un candidat la funcţia de deputat nu reuşeşte să obţină 50% din sufragii, se organizează un al doilea tur de scrutin cu cei care au obţinut minim 12,5%. În rarele cazuri când un candidat al Frontului Naţional se califica în turul 2, Frontul republican de stânga/dreapta se coaliza împotriva sa. Însă cine sapă groapa altuia poate cădea singur în ea. Partidul Socialist Francez de odinioară, al lui Francois Mitterand, a decăzut la cei 6% obţinuţi de candidatul său, Benoit Hamon, la alegerile prezidenţiale din turul 1. Acum PSF pare un partid mic, dezavantajat de actualul sistem de la parlamentare. Oare în câte circumscripţii candidaţii săi se vor mai califica în turul 2? Nici republicanii de dreapta, ai lui De Gaulle, Pompidou, Chirac şi Sarkozy, până mai ieri marele partid al Franţei, nu se simt prea bine, intraţi în degringoladă după tentativa ratată a lui Francois Fillon de a intra în finala alegerilor prezidenţiale. Dacă Le Pen, deşi va pierde alegerile de duminică, va obţine un scor peste 40%, Frontul Naţional va fi pe val la alegerile parlamentare din iunie. Peste tot, în estul industrial părăginit şi în sudul conservator şi naţionalist, Marine Le Pen a ieşit prima în turul I.
Tot pe val vor fi şi troţkiştii revoluţionari ai lui Melenchon, care a obţinut în turul 1 un scor triplu faţă de Hamon, candidatul socialist şi s-a situat la egalitate cu gaullistul Fillon, la o diferenţă de doar 0,5%. Posibila victorie a lui Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale de duminică nu va pune capăt calvarului forţelor centriste şi pro-europene din Franţa.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Absolut oricare alegere inseamna vopsirea unui cal pintenog pentru vanzarea sa cu un profit cat mai mare.
La capitolul gafe merită amintit faptul că atât președintele Germaniei Steinmeier cât și mai apoi cancelăreasa Merkel și-au anunțat public suportul pentru Macron. Macron n-a zis nimic. Steinmeier ca să arate că are creierașul lui Ponta ar fi zis chiar ceva de genu că, „candidatul nostru” va câștiga prezidențialele franceze.
În ziua de după turul, la prânz am fost la cârciumă cu un coleg francez care era oripilat de chestia cu Steinmeir care mie îmi scăpase inițial. Franțuzul, care îi ceruse tatălui său să-l voteze pe Macron în turul I (în Franța nu există vot prin corespndență ci doar prin procură :P ), vituperat minute bune pe marginea faptului că Macron nu a recționat la aberațiile neamțului. Cred că afară de mine, nimeni nu înțelegea agitația franțuzului dar pentru aia toată lumea s-a distrat copios. În felul lui franțuzul are dreptate. Întra-adevăr căpeteniile Germaniei s-au comportat așa cu pe odinioară o făceau capii politici ai metropolei cu ocazia alegeriloe din colonii :D Fapt ce întărește frustrarea franțujilor în pofida fuduliei lor ce au încetat să mi fie o putere mondială și care au cam ajuns să joace chiar și în Europa rolul de chibiți, de găină ce cotcodăcește afabil pe lângă cocoșul nemțesc. :D
Spre comparație, Trump, ce vorbește adesea mai mult decât gândește, nu a comentat alegerile din Franța, nu a pariat pe nici un cal, cu toată că prin Ianuarie, înainte de inaugurare, Marine Le Pen stătea în persoană la coadă la controlul de securitate de la Trump Tower ca să-l felicite :P Oricum întâlniea a fost foarte discretă și nu există nici un fel de confirmare oficială.
Sincer nu cred că Le Pen va putea recupera distanța dintre ea și Macron până dumininică, dacă nu se întâmplă între timp ceva remarcabil. Însă cred că va scoate un scor mai bun decât zic sondajele și va fi în pole position pentru alegerile din 2022, când Macron după un mandat cel puțin la fel de catastrofal ca cel al lui Hollande (nu are nici o ideee fezabilă, nu pare deloc un negociator abil, va ajunge rapid țap ispășitor pentru toate și va fi incapail să urnească Franța din mlaștină) nu va mai avea tupeul să candideze. De aeemeena mă aștept (asemeni autorului) ca Frontul național să scoată un scor bun la legislative. Nu suficient de bun ca să guverneze, dar suficient ca să macine timp de 5 ani coaliția șubredă și eterogenă ce-l va sprijini pe Macron.
Macronul va fi presedinte, dar cu 55-45.Adevarata incercare e scrutinul parlamentar si viitorul guvern care va rezulta.
Interesant. Dar ce-i chestia asta cu 1945-1995 „cand Franta a avut cea mai glorioasa si prospera perioada din istoria sa „? Se poate ? Hai sa recitim Istoria Frantei ! Sau nu inteleg eu sensul cuvantului „glorios”? Si cum arata sa-i pui alaturi pe Chirac, in repetate randuri un excelent prim-ministru, cu o cariera politica fabuloasa, alaturi de Macron ? Am rezerve si in privinta diabolizarii lui Jaques Attali …
Altfel, mi se pare si mie ca lupta ramane inca deschisa. Chiar daca Macron e „raul cel mai mic”…
Pauvre France !
Francezii înşişi au numit perioada de după război şi până la criza petrolieră din 1973 „Les trentes glorieux”, adică cei 30 de ani glorioşi, când Franţa a avut cea mai mare creştere economică şi a nivelului de trai, a devenit putere nucleară şi spaţială. Franţa a devenit, fără să fie învingătoare în război, şi membru permanent în Consiliul de Securitate ONU. Prin crearea UE a îndeplinit şi visul lui Napoleon de a conduce continentul.
Pe vremea regelui Soare or fi avut ei glorie, dar umblau cu saboţi de lemn.
Ba pardon, intre 1944-1958, pe vremea celei de-a patra republici era si mizerie ( de aia erau asa tari comunistii) si haos in politica. A trebuit sa vina in ’58 De Gaulle ca sa se schimbe ceva !
Nu stiu ce o fi schimbat De Gaulle, dar PCF-ul a fost partidul comunist vestic cel mai slugarnic fata de Moscova si asa a ramas pana in 1990 (trecand prin 1968). Nu are legatura cu mizeria din Franta sau cu numarul de muncitori, ci cu telectualii care refuza realitatea si prefera utopiile ca de obicei. Muncitorii din PCF erau/sunt de decor, ca minerii.
Va contrazic,domnule Scarlat!Si Frontul National este o creatie si sub controlul serviciilor secrete si NICIODATA un candidat/candidata, care pune in pericol interesul Frantei, nu va fi ales/aleasa!Sa ne gandin la cei 10 milioane de musulmani traitori in Franta (cifra data de CIA) care ar trece pe picior de razboi imediat,sa ne gandim la UE,acum ca au scapat de Anglia, pentru care De Gaulle s-a opus intrarii in UE,sa ne gandim la Africa Franceza !Cu toate ca Macron este extrem de slab,va fi presedinte asa cum a fost si Hollande,la fel de slab!
@Eneas (01/05/2017 la 15:53)
„Va contrazic,domnule Scarlat!Si Frontul National este o creatie si sub controlul serviciilor secrete si NICIODATA un candidat/candidata, care pune in pericol interesul Frantei, nu va fi ales/aleasa!”
Deci serviciile secrete (din Franta?) nu lucreaza in slujba tarii ! Ha, ha ! Asa o fi si in alte tari inclusiv Romania ?
Nu prea văd şanse de cîştig pentru Front National & Marine Le Pen. Denumirea ca premier a lui pe Dupont-Aignan în caz de victorie, i-a adus un spijin publicistic pentru turul II, eventual şi cele 4,7 % de voturi ale candidatului din primul tur. Secretarul general al republicanilor Bernard Accoyer i-a interzis recent lui Dupont-Aignan ( a creat la sfîrşitul anilor 1990 mişcarea sa „Debout la France“ & … independenţa de UE) să se folosească de numele Generalului de Gaulle. Programul electoral ameliorat după această asociere prevede două monezi paralele cu un franc nou, (devalorizat cu 20 % cum declară actual chiar cei doi aliaţi de dreapta) şi moneda Euro numai pentru companiile mari.
… „…Nu aş miza prea mult pe convingerile democratice ale alegătorilor francezi
Pentru Marine Le Pen au votat 21,53% dintre alegători. Jean-Luc Melenchon, un comunist troţkist, a obţinut 19,64%. J. L. Melenchon, mai vrea şi ieşirea Franţei din NATO, nu doar din UE, cum cere candidata Frontului Naţional. Un autentic extremist, Melenchon vorbeşte de „Franţa revoltelor”. Vrea naţionalizări şi discursul său este tipic unui extremist comunist de nuanţă troţkistă…. „…
Dupa victoria în turul II Marine Le Pen vrea să trateze cu ceilalţi parteneri din UE27 restabilirea suveranităţii naţionale în privinţa: moneda naţională, suveranitatea economiei, a graniţelor, a legislatiei, etc. Protecţionism ca ideologie de stat.
Electoratul francez moderat e deja îngrijorat de o depreciere peste noapte a francului „nou” cu 20 % ( pierderea unei părţi a averilor) în cazul preşedinţiei Marine Le Pen & premierului Dupont-Aignan.
Ce ar însemna o victorie Front National & Marine Le Pen pentru România & preşedinţia 2019 UE27?
In dezbaterile publice TV mai mulţi obervatori politici din Franţa şi Germania (TV, FAZ, E. Wickert) au constat:
1). Numai în cazul unei absenţe extrem de mari ale electoratului francez cu participare sub 60 %, Front National & Marine Le Pen au şanse „matematice” de victorie în turul II.
2). Lui E. Macron îi e sigură o victorie la participarea peste 65 % a electoratului la urne. Sondajele recente îl văd la 59 %.
3). Mai multe personalităţi politice franceze şi-au exprimat sprijinul pentru E. Macron & En Marche: A. Juppe – republicani, F. Hollande- socialişti, Jean-Pierre Raffarin-Les Républicains, etc. J. L. Melenchon nu s-a proclamat pentru un vot în favoarea lui E. Macron, dar a avertizat recent faţă de pericolul din extrema dreaptă Front National.
4). Marine Le Pen atacă, îl acuză pe E. Macron pentru că „nu iubeşte Franţa, nu se simte la el ca îi iubeste pe francezi” (ceva cunoscut în România?..). E. Macron ar fi pentru violenţa socială, liberalizarea dreptului muncii, imigrare masivă şi globalizare. Marine Le Pen face o ofertă electoratului de stînga al lui Jean-Luc Mélenchon, declarînd public: la fel ca extrema stînga critică capitalismul şi globalizarea. Vede interese cu stînga! comune la 7 puncte într-un manifest publicat după turl I: pensia la 60 de ani, stornarea legilor ministrului socialist al muncii El Khomri din cabinetul F. Hollande, părăsirea NATO, interzicerea angajaţilor împrumutaţi (Leiharbeiter), etc.
5). Rareori presa franceză a preluat & prezentat atît de mult din gura unui ideolog de la Fronta National cum e Florian Philippo (Le Monde: compară programul economic cu cel de stînga al lui Dominique Strauss-Kahn, Le Canard Enchainé descrie bancherii de la banca Rothschild care au aplaudat victoria lui E.M. în turul I / Libération întreabă cînd va cobori E.M din înălţimi iar pe pamîntul realităţii .. aminteşte de Jacques Chirac 2002).
6). Un studiu comun de la institutul de sondaje Kantar Public France şi cel german Allensbach prezintă în Frankfurter Allgemeine Zeitung deosebirile între electoratul francez şi cel german (Bundestagswahl în toamna 2017):
– Situaţia economică în Franţa nu e bună consideră 75 % din francezi ( e bună considera 86 % din germani).
-Viitorul tinerilor nu e bun consideră 76 % din francezi ( e bun consideră 51 % din germani).
-suportul pentru sistemul economic actual al francezilor e astăzi numai de 27 % ( la germani de 61%).
– cel mai negativ e văzut sistemul politic actual la francezi, cu suport de numai 15% ( la germani două treimi sunt multumiţi).
-La francezi 55 % cred că globalizarea e dăunătoare pentru ei ( la germani numai 13 %).
– vina pentru starea slabă &proastă a ţării e văzută de francezi în suportul prea mic din partea politicii. Numai 19 % cred că e suficient (la germani două treimi au încredere).
– In raport cu UE: 26 % din francezi văd dezavantajele (la germani numai 14%) mai mari decît avantajele.
– In raport cu atacurile teroriste 57 % din francezi văd un stat puternic francez (numai 39 % la germani).
7). In cazul victoriei lui E. Macron în turul II 2017, Marine Le Pen va iniţia eventual un referendum pentru părăsirea zonei Euro după anul 2018 (alegeri în Italia, Beppe Grillo) cum declară Marion Maréchal-Le Pen, (ruda apropiată a Marine Le Pen) în ziarul „Parisien“ . In cazul eşecului referendumului anti- Euro Marine Le Pen se va retrage ( la ora actuală locţiitorul ei în partidul Front National, Jean-François Jalkh, un vechi colaborator al tatălui, activist în asociaţia „Pétain – Verdun“, conduce partidul pentru ca Marine Le Pen să se concentreze numai pe turul II).
După prezidenţiale urmează alegerile parlamentare în iunie, pentru care cei doi candidaţi au făcut acordurile tradiţionale în Franta. Front National şi Dupont-Aignan & mişcarea „Debout la France“ renuntă la candidaţi în sectoarele eloctorale în vafoarea celuilat mai bine cotat. Mai puţin se va întîmpla la En Marche & E. Macron şi la republicani & conservatori, stînga lui J. L. Melonchon.
La 7 Mai participarea la turul II ( 8 Mai e zi de sărbătoare, e zi liberă în Franţa) decide victoria la prezidenţialele 2017. Peste 65 % participare înseamnă destul de mult peste 51 % pentru candidatul de centru- stînga (nu se alege prin delegare scrisă& scrisoare- Briefwahl, numai cu împuternicire) E. Macron.
Surprinzător E. Macron a declarat la BBC că actuala UE27 e disfuncţională şi nu are viitor, trebuie reformată sau se va întîmpla FREXIT: France election: Macron says EU must reform or face ‘Frexit’ /BBC (The front-runner in the French presidential election has told the BBC that the EU must reform or face the prospect of „Frexit”./ Ms Le Pen has capitalised on anti-EU feeling, and has promised a referendum on France’s membership. France is braced for mass May Day rallies. Five big unions have urged their members not to vote for Le Pen, though three have stopped short of backing Macron.).
Ca si pînă acum soarta UE27 se decide la Paris (E. Macron probagă UE27 cu două viteze …. nu-mi convine, nu-mi place deloc) şi Roma.
Sunt totuşi mai optimist decît autorul. Sistemul francez majoritar în scircumscripţii duce la marginalizarea reprezentaţilor Front National în parlamentul ( doi- trei) francez.
Nimic nou în vest?
Macron a inceput azi sa vorbeasca de Frexit :P daca UE nu se reformeaza din radacini. Mai lipseste ca si cancelareasa nemteasca so inceapa sa vorbeasca despre Deutschout :P in vara inainte de alegerile germane. Macron a anuntat de asemenea ca prima zi a manadatului sau va fi si inceputul reformarii UE. Sigur ca daca castiga UE nu se va reforma, iar lui Macron ii va iesi fanfaronada asta pe nas pe masura ce politicile sale vor esua una dupa alta…
Hmmm… Asta inseamna cumva ca de fapt situatia la turul 2 e mai bubuoasa decat se spune?! Posibil, la fel cum e foarte posibil ca omul sa incerce de fapt sa mai piguleasca din electoratul Marinei.
Oricum ar fi, gura pacatoruslui adevar graieste. Daca UE vrea sa supravietuiasca trebuie cumva sa revina cat mai apropae de formula originala ce a avut atat de mult succes: Piata comuna, spatiu al liberei circulatii al marfurilor, capitalului si persoanelor. Fara CE cu komissar-i cu tot, fara PE si munti de reglementari inepte, fara fonduri europene risipite nebuneste. Cu Junker, Mogherini, Cretu si alti debili ce umplu menajeria Komissiei Europene trimisi sa faca ceva mai aproape de capacitatile lor… Suna frumos dar cred ca sunt sanse 0 sa se intample asa ceva. Neomarxistii de la Bruxelles si Strasbourg mai degraba lasa sandramau sa se prabuseasca aruncand Europa in haos decat sa inceteze fie si pentru o vrerme sa-si urmareasca scopul supreme: intemeierea Utopie multilateral dezvoltate…
Foarte bun articol, obiectiv si la subiect, fara partipriurile ideologice cu care te asasineaza alti asa zisi ”analisti”. Felicitari autorului.
Un articol informativ si destul de echilibrat, chiar daca sint in dezacord in citeva privinte [nici un articol nu va multumi pe toata lumea, cu exceptia comentariilor mele infailibile (-: ] – multumesc. Ne-ati spus lucruri de detaliu interesante de la fata locului, pe care eu unul nu le stiam.
Fara sa va critic pe dv. personal, ma amuza cit de asumata este de mai TOATA lumea ideea ca demagogii, coruptii, ultra-stingistii abia mascati care domina sistemul [asta il include pe Macron] ar fi „centristi”. Asta nu e sa o apar pe Marine care nu prea pare sa aiba solutii economice nici ea, dar sa nu pretindem ca ea ar fi Marele Pericol Nazist si ca „centristii” au facut corp comun in jurul scheletului republicii, reprezentat de Macron.
Am urmarit una din dezbaterile televizate de la prezidentialele frantuzesti (inainte de turul I) si deodata pina si Jeb Bush din 2015 n-a mai aparut ca atit de pierdut in spatiu si incompetent. (-:
Oricum, sansele sint 99% „centristul” (tot mai chicotesc cind citesc asta) Macron va cistiga (pe linga el Justin Trudeau pare un Winston Churchill), iar „valorile republicane” care implica islamizarea accelerate si ireversibila a tarii vor continua. Neabatut, vorba Impuscatului.
Prietene, ai gasit cheia a tot ceea ce trebuie sa înghitim pe nemestecate si care pudic se numeste „politic corect”. Printr-o manipulare absolut groteasca, devenim – dupa caz – cobaii sau turma (pe scurt masa de manevra) a lobby-ului financiar mondial care are ca unic scop speculatia bazata pe consumerism si profitul cu orice pret, inclusiv acela al distrugerii oricarei ramasite sau vestigiu de traditie, istorie, cultura, într-un cuvânt : identitate.
Omenirea realizeaza oare spre ce prapastie se rostogoleste cu repeziciune ?
E ceva mai rau decat venirea lui Le Pen. In definitiv ce poate fi mai rau decat Hollande? Apoi se va lovi ca si Trump de rezistenta unui sistem croit de altii. FN nu poate deocamdata sa castige alegerile legislative incat sa poata guverna. Pericolul mare e insa cu sau fara Le Pen este dezagregarea status-quo ului celei de-a cincea republici bazat pe consititutia gaullista croita dupa chipul si asemanarea generalului. De obicei au loc acolo schimbari zgomotoase iar istoria republicilor franceze confirma asta. Franta nu e o societate oarecare, are in sea samanta revolutiei franceze si credinta ca atunci cand lucrurile nu mai merg explozia sociala e cea care regleaza lucrurile ( cu pretul unei perioade tulburi ). Ce se va intampla in perioada urmatoare va intra cu siguranta in istorie.
Stimate autor, inteleg ca este dificil sa analizati fara sa faceti abstractie de mentalitatea dvs exprimata cu suficient subiectivism ca sa fie marginala, dar regret lipsa indoielilor cand va exprimati judecati categorice de tipul „gafă, dictată nu de calcul electoral, ci de orgoliu, impulsivitate şi infatuare”, sau „nu avea ce căuta la Amiens”!
In opinia mea, singura asemanare dintre o campanie prezidentiala franceza si una romaneasca este ca se cauta un presedinte. Restul, fara cunostinte apropriate de psihologie, istorie si filosofie, este doar polemica.
Exista insa, in opinia mea, cateva mesaje subliminale care ne vin acum dinspre Franta, si pe care am avea interesul sa le intelegem.
Cred deci, ca trebuie sa acceptam ca nu exista un om perfect, dar unii sunt mai potriviti pentru fisa postului, decat altii. E indicat sa judecam calm, sa nu ne lasam influentati de cine vorbeste mai tare si mai agresiv, deoarece nu e sigur ca adevarul si competenta au nevoie de astfel de atributuri…
De acord cu dvs, EM va fi ales duminica. Apoi, iar cred ca nu e sigur ca francezii sunt exact ca romanii, deci probabil ca vor fi coerenti si-i vor acorda o majoritate la legislative ;)