În România avem: o lege a egalităţii de şanse, o constituţie care stipulează explicit principiul egalităţii, legislaţie modernă pe violenţa domestică, o instituţie de stat bugetată cu domeniu de activitate egalitatea de şanse dintre femei şi barbaţi (Agenţia Naţională de egalitate de Şanse-ANES), Comisie de Egalitate de Şanse în Camera Deputaţilor, Comisie de Egalitate de Şanse la Senat. Avem şi convenţia de la Istambul semnată. Avem şi ONG-uri de femei, masterate, doctorate şi publicaţii de profil. Avem de curând şi o zi naţională a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi-8 mai.
Ce nu avem atunci? Ca să răspund la întrebarea asta îmi permit o succintă cronică subiectivă a unui eveniment la care am participat cu ocazia acestei zile: 8 mai 2017, Conferinţă “Egalitatea de gen: Test pentru democraţie”, Parlamentul României, sala Titulescu.
Între orele 9,30 si 15,00 agenda a inclus: cuvântări inaugurale (mesaje de la prim ministru, şi preşedinte Camera Deputaţilor, alături de alocuţiuni ale unor miniştri, comisari europeni, reprezentanţi ai unor instituţii guvernamentale, ambasadori şi Mihaela Miroiu); pauză de prânz; o oră pentru cele patru ateliere tematice simultane (violenţa domestică, participarea femeilor la luarea de decizii, împuternicirea economică a femeilor şi rolul educaţiei), dezbateri în plen (nu a mai fost timp) şi sesiunea finală de concluzii şi de adoptare a unei Rezoluţii. Participanţi-aş zice peste 100 (reprezentanţi societate civilă, instituţii guvernamentale, ambasade, ziarişti, politicieni).
Sala impunătoare. Un prezidiu cu mulţi vorbitori care nu se vedeau absolut de loc din sală. Îmi amintesc că tocmai le vorbisem studenţilor la curs despre “zgomotele” din comunicare şi despre legătura dintre arhitectura spaţiilor şi cultura politică (vezi de exemplu www.parliamentbook.com).
Simţindu-mă mică în sala aceea mare am ascultat şi auzit cu precădere (selecţie subiectivă, numele vorbitorilor sau apartenenţa lor politică nu au vreo importanţă în acest context):
- Problema egalităţii de şanse este şi trebuie să fie transpartinică şi transinstituţională.
- Egalitatea de gen are o valoare intrinsecă.
- Egalitatea de şanse este o condiţie sine-qua-non a unei democraţii adevărate.
- Egalitatea de şanse este ceva foarte vast.
- Mai avem de făcut pași concreți până când în România egalitatea de gen va deveni un lucru natural (aici atenţia mea a fost în mod special captată. Poate vom reuşi să cream o genă pentru egalitatea de şanse).
- Atingerea egalităţii de facto este responsabilitatea tuturor factorilor de decizie.
- Trebuie o abordare integrată a problematicii de egalitate de gen.
- Condiţia sine-qua-non (a fost printre cuvintele cheie) pentru implementarea strategiei de egalitate de şanse existente este să ne unim forţele.
- Modul cum abordăm problematica egalităţii de şanse este o dovadă a gradului de democraţie al societăţii noastre.
- Să ne reamintim de Proclamaţia de la Islaz.
Dincolo de aceste mesaje mai ram mai reţinut şi faptul că:
- Femeile din România trebuie să fie cu adevărat protejate și sprijinite de stat și de autorități prin acţiuni concertate.
- Avem nevoie de femei puternice ca să le ajute pe celelalte.
- Legea 202 este o lege foarte dragă mie.
- Subiectul egalităţii de gen este unul foarte apropiat de sufletul meu.
- Văd şi mă bucur că puneţi suflet în ce faceţi.
- Vă asigur de sprijinul meu din tot sufletul. Îmi pare rău că nu mai pot sta.
- Suntem obligaţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a continua dialogul şi lupta.
Câteva ingrediente suplimentare: la sesiunea de deschidere cel puţin un sfert dintre cei prezenţi au butonat pe mobile. În faţa mea o tânără şi-a făcut multe selfie-uri. După 15 minute de la începere presa s-a retras. De tot. Mulţi alţi participanţi au plecat până la pauză. Coadă la toalete. După ateliere, la final, eram mai puţini, nu noi cei din societatea civilă.
Desigur că este o variantă super simplificată a acestui eveniment. Desigur doar nişte fraze scoase din context nu pot contura substanţa unui demers. Desigur am fost tandru răutăcioasă în selecţie. Desigur asemenea evenimente sunt, nu doar la noi, mai mult gesturi politice şi mai puţin prilej de dezbateri de substanţă şi trebuie tratate ca atare. Probabil că cei dinafara domeniului prezenţi au plecat cu ceva informaţii actualizate şi nişte date. Categoric pentru noi, cei şi cele din domeniu, a fost cel puţin un foarte bun prilej de networking.
Şi totuşi? Ce nu avem? De ce sunt aşa cârcotaşă? Citez liber din memorie idei din intervenţiile din plen ale Mihaelei Miroiu: De fapt comemorăm 15 ani de când nu facem mai nimic, de când încălcăm legile pe care noi le-am le-am creat. Parcă suntem în filmul “Ziua Cârtiţei”. Nu avem politici de aplicare a cadrului normativ existent. Suntem nişte prefăcuţi. Trăim în lumea pe care o merităm. Egalitate de şanse în mediocritate-nu este ceea ce căutăm. Până acum au fost doar încercări avortate de a face politici de gen în România. Nu mă mai chemaţi. Sper totuşi.
Adaug la aceste concluzii nişte poze. Ele reprezintă de fapt motivul pentru care am scris aceste rânduri. De o parte şi de alta a sălii de conferinţă din Parlament, puse pe nişte frumoase fotolii rococo vienez, sprijinite de pereţii de marmură, pe o măsuţă stil sau chiar pe jos-încearcau în zadar să se facă văzute (şi auzite!) o serie de portrete de femei celebre în cultura, ştiinţa sau politica românească. Materialele în sine erau bine realizate de un ONG de profil şi puse probabil la dispoziţia organizatorilor. Se vroia, mi s-a spus, să fie o mica expoziţie din cadrul acestui eveniment dedicat zilei naţionale a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.
Am considerat că trebuie să le fac publice pentru exemplificarea vizuală a unei stări de fapt şi pentru a face un apel la binevoitori. Haideţi să donăm nişte bani pentru ca pe viitor Ştefania Mărăcineanu, Sofia Nădejde, Calippso Botez sau Marta Trancu-Reiner să fie aşezate acolo unde le este locul cu adevărat în Parlamentul României. Cred că aşa trebuie să începem “implementarea” politicilor de egalitate de şanse între femei şi barbaţi în România.
PS: Credeţi că acesta este un articol critic la adresa evenimentului în sine sau la adresa poticnelilor din domeniului promovării egalităţii de şanse/de gen? Ei bine nu neapărat. Vă propun un exerciţiu: ignoraţi cuvântul gen şi egalitate de gen din relatarea de mai sus. Vă sună cunoscut?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In „egalitatea de sanse” e vorba despre egalitate de sanse, nu de rezultat.
Dar, trecand peste asta, obinerea de fonduri este o activitate laborioasa, care necesita alocarea de timp indelungat.
Eu insa merg mai departe decat autoarea: am observat ca de fapt posibilitatile de finantare pentru ONG-uri au scazut foarte mult.
Fundatii intregi au ramas fara bani, in timp ce miliarde din fondurile europene au fost pierdute. Nici in noul exercitiu financiar nu stam mai bine.
Rau-famatul POSDRU a fost urmat de un bizar POSCU, la randul sau bizar de tot.
Aruncam bani pe drumuri care nu duc nicaieri, pe constructii inutile si pe distrugerea spatiului verde, in timp ce niste biete ONG-uri cu scopuri si comportamente absolut normale ajung sa apeleze la doantii private.
Ne e frica sa dam 5000 de euro unei asociatii, dar dam 5,000.000 pe cladiri monumentale si proeicte fara sens.
Nu dam 5000 de euro pe un proiect care sa insemne ceva, dar dam sute de mii de euro, chiar milioane pe tot felul se seminarii, intilniri si „retele” – bune prilejuri de vorbe si altceva nimic.
===
Daca ai bun simt si vrei cativa euro pentru o treaba serioasa nu ai nici o sansa. Dar ia cere mataluta un million de euro pentru un proiect cu titlu sforaitor in care vei respecta la sange Biblia Ghid de Finantare si sa vezi cum ii primesti.
A devenit nerentabil sa ai bun-simt in ROmania.
Autoarea are perfecta dreptate: pentru asemenea proiecte este practic disponibil doar apelul la buzunare private.
Ceea ce este cu totul ineficient.
Oricine se uita pe documentatia fondurilor europene capata subit migrena.
Minti inclacite, fraze sforaitoare fara nici un sens real, conditii si paraconditii, nesfarsite labirinturi de obiective, rezultate etc. – o noua limba de lemn fara de inteles pentru „neinitiati”.
Sute sau mii de pagini de conditii si paraconditii, liste nesfarsite de documente necesare pentru „conformitate administrative” si „eligibilitate” – cuvinte din nouvorba fondurireasca, fara noima pentru „nespecialisti”.
De fapt, identificarea unui proiect nu mai pleaca de mult de la necesitati, ci de la posibilitatea de a trece printere furcile caudine infipte de niste sociopati care traiesc in bula seminariilor. Oameni care habar nu au despre viata sociala, care nu inteleg nimic din ce inseamna societatea capitalista, au scris nesfarsite si incalcite tomuri de tampenii pentru „ghidare”..
In timp ce „lumea buna” joaca sarba seminariilor sau „implementeaza proiecte” (nouvorba, vedeti dictionarul) – oameni precum autoarea sunt nevoiti sa caute surse de finantre pentru astfel de mici proiecte pe unde se mai poate.
1. (Încep cu o glumiță:) Egalitatea de gen se referă și la genul neutru (acel nenorocit care există în limba română dar nu și în cea engleză)?
2. Care a fost, mai precis, subiectul conferinței – egalitatea de gen (sex, în română) sau egalitatea de șanse pentru ambele sexe? Pentru că nu prea sunt același lucru, iar în articol oscilați între una și cealaltă.
3. Aș fi fost sincer curios să aflu mai în detaliu care sunt problemele pe care doresc să le adreseze organizatorii, nu enumerări de principii și alte abstracțiuni (de care și internetul, și – iată – legislația sunt sufocate). Poate că aici este problema a cărei rezolvare o căutați – nu vă aplecați suficient asupra concretului.
Cât despre politicieni, o recomandare prietenească – să nu vă așteptați niciodată la nimic.
4. Din pozele anexate nu se vede foarte bine – în cadrul „acestui eveniment dedicat zilei naţionale a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi” au fost și materiale despre bărbați celebri din cultură și știință, sau numai despre reprezentanții unuia dintre sexe?
P.S.: Sunt nevoit să merg pe Google pentru a afla cine a fost primul (fără asteriscuri) chirurg din România membru al Academiei de Medicină. Despre cine a fost prima femeie am aflat mai întâi.
… pentru ca femeile sa faca orice altceva decit copii. Cel putin pina la 40 de ani. Dup’aia pot sa-si cumpere o pisica si sa facace vor. Eventual, din leafa de vinzatoare intr-un MacDo, sa-si plateasca datoriile la banci din timpul studiilor universitare, masterale, doctorale, multi-postdoctorale etc.