Luni voi participa la un exercițiu de imaginație colectivă. Știu ca școala românească se luptă cu irelevanță și analfabetismul funcțional. Știu și că statul român tratează cercetarea ca pe mere pădurețe. De aceea mă duc luni să-mi închipui, cu ochii deschiși, cum ar putea arăta România dacă o căptușim cu țesătura hiperconectată a lumii digitale.
La standuri și în pitch-uri vor fi mănuși de diagnoză a bolii Parkinson, dozatoare smart de medicamente, ghivece istețe, încărcătoare wireless, șepci inteligente, soluții pentru sere și apicultori, aplicații de securitate, comerț, monitorizare a vieții urbane sau a propriei ființe. Demo Day e ziua de agitație maximă pentru studenții și tinerii ingineri/inginere care absolvă cu succes acceleratorul Innovation Labs 2017, făcând, desfăcând și refăcând 40 de prototipuri ale unor produse digitale cât mai captivante. La fiecare Demo Day la care am fost, din 2013 încoace, am ieșit surprinsă, un pic mai optimistă și nițel mai patriotică decât am intrat.
În școală copiii învață tot felul de lucruri transcrise din enciclopedii și compendii, parcă ar deveni cu toții critici literari și oameni de știință în laboratoarele secolului al XIX-lea. Salamandra este un amfibian. Șarpele este reptilă și, poate nu vă vine să credeți, are coadă. Șopârla nu are lobi la urechi. Iar melcul are trei buze, un dinte circular, o limbă zimțată, un zâmbet probabil fermecător și cochilia căptușită confortabil cu sidef. Predictibil, după ani în care programa le cere să stăpânească nuanțele pronumelui reflexiv dar fără să fie ei înșiși reflexivi, copiii români au scoruri foarte slabe la exercițiile comparative de citire, matematică și științe precum PISA 2015. În Polonia, 15,8% dintre elevi sunt performanți la nivel global (au scoruri peste media OECD la cel puțin un subiect) iar 8,3% sunt slabi (cu scoruri sub media OECD la toate cele trei subiecte). În România, 4,3% sunt performanți la nivel global și 24,3% sunt slabi. Nu stăm prea bine [2].
Dar copiii noștri supradotați? Cei care vor învăță modurile verbului și chimia organică și biologia păsărilor picioroange? Puținii performeri și olimpici vor fi apoi sugrumați de nivelul ridicol al finanțării naționale pentru cercetare și dezvoltare. Cine, unde și cu ce să descopere noi materiale, forme de energie sau antibiotice? În graficul de mai jos vedeți procentul din PIB alocat de diferite țări către cercetare și dezvoltare, comparativ în 2008-2009 față de 2014 și față de ținta asumată prin strategiile naționale. Ghici unde este România? În 2008 alocam aproximativ 0,5% și am scăzut în 2014, păstrându-ne ipocrit distanța față de măreața țintă de 2% (graficul este preluat din raportul Eurostat [1])
Dar nu-i totul pierdut. De când www-ul a transformat omenirea într-un organism colectiv hiperconectat, observăm o mutație a abilităților și competențelor. Oamenii obișnuiți câștigă superputeri din genul rezervat, odinioară, experților din straturile sociale superioare. Milioane de oameni obișnuiți au scris Wikipedia, care a îngropat marile enciclopedii precum Encarta, a trimis în umbră Encyclopedia Britannica și a devenit pielea informativă a vieții de zi cu zi. Prin platforme de crowdfunding finanțăm cu gurițe mici, din 5 în 5 euro, creatori din toate artele. Cititorii scriu conținut pentru ziare, șoferii se orientează prin alerte distribuite de trafic, spectatorii critică filme – și oferim cu toții servicii de transport public, cazare, sfaturi de viață și nenumărate alte servicii transprofesionalizate, spre uimirea și dizlocarea experților din aceste zone.
De bine sau de rău, țesuturile sociale se transformă în țesături sociale, în care ițele sunt trase și împinse de mulți oameni obișnuiți, alături de experți. Competențele tradiționale nu devin irelevante, dar se agregă, se combină, se transformă și apar uneori acolo unde nu te aștepți. Ei bine, România are mulți copiii obișnuiți care, cu sau fără abilități școlare, ajung oameni obișnuiți, trăiesc, migrează, se întorc, reflectează. Priceperile pe care le dobândesc, experiența lor de viață poate fi materia primă în noua alchimie a hiperconectivității. Această convertire se va produce în măsura în care vor fi captate de noile țesături digitale – în rețele ale colaborării, diagnozei, modelării predictive și construirii de reputații.
Tinerii de la DemoDay construiesc astfel de pânze sociale ce vor putea capta și agrega pasiunile, abilitățile, talentele oamenilor obișnuiți din România. Soluțiile de monitorizare și control automat al culturilor conectează viticultorii de vița de vie și agricultorii de plantele din sere; șapca cu senzori de ultraviolete ne conectează cu propria piele expusă la radiații. Piețe digitale conectează artizanii de clienți, distribuitorii de căutători, cei care caută sfaturi cu cei care vor sfaturi, și ne oglindesc pe noi înșine într-o reflecție a propriilor preferințe, prin care putem decide ce ne dorim cu adevărat. Mănușa cu senzori înregistrează tremurul mâinii pentru suferinzii de Alzheimer, sporind precizia diagnozei, în timp ce alți senzori ne leagă de obiecte pierdute, de apartamentul nostru și aparatele din el, de plante în ghivece istețe și de roșiile crescute pe balcon.
Este critic să regândim școala în toate etapele ei și să finanțăm motivant educația și cercetarea, atât prin nivelul resurselor cât și prin regulile de recompensare. Aici nu încape discuție. Simultan, este vital să ne păstrăm și să intensificăm avantajul pe care, aproape incredibil, am reușit să îl construim în România în industria IT&C.
Innovation Labs a pornit în 2013 din Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPB și asociația Tech Lounge, ambele vis-a-vis de Apaca. Fosta fabrică a devenit un simbol pentru gloria, eșecul, și restructurarea industriei manufacturiere românești. Bulevardul Iuliu Maniu desparte acum platforma Apaca de alte feluri de platforme care compun noua țesătorie a României, încrucișând ițele vieților noastre digitale. În România stăm catastrofic la autostrăzi, dar mult mai bine la fibra optică. Digitalizarea României nu este opțională, ci strict necesară pentru a scurtcircuita cât de cât lunga listă de handicapuri moștenite și auto-generate în competiția cu alte economii și societăți.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Nu mai rezonez cu „Braţele nervoase, arma de tărie”, nici cu „Vis de răzbunare negru ca mormântul” . Dar iată: „fiii tăi trăiască numai în frăţie”! De la an la an, chiar de la zi la zi, sunt imaginate și mediate noi forme de colaborare, reputație și încredere, nemaivăzute și nemaînchipuite. Acestea circulă peste granițe, toate limbile lumii, conectând oameni de pe tot globul într-o picosecundă. Desigur, ele și dezleagă, izolează, polarizează. Depinde cum le prinzi și cum te prind. Tinerii din DemoDay și mentorii lor sunt printre cei care țes firele noii Românii – într-o invitație urgentă de a ne redescoperi. Luni mă duc să-mi închipui, alături de ei&ele, o posibilă țărișoară digitalizată.
Referințe
1. Eurostat. 2016. Europe 2020 indicators – research and development, March 2016. Retrieved from http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Europe_2020_indicators_-_research_and_development#Further_Eurostat_information
2. OECD. 2016. PISA 2015 Results in Focus. Retrieved from http://www.oecd.org/pisa/pisa-2015-results-in-focus.pdf
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Intentie laudabila, dar tesatura argumentelor si afirmatiilor este de factura socialista.
1) Premisa bunastarii expusa in articol este cheltuiala guvernamentala – cu cat creste procentul alocat cercetarii din buget, cu atat mai bine. Adica, un stat care finanteaza ce crede el , din birourile sacrosante ale fucnitoanrilor- ca e mai bine.
2) Automatizarea si informatizarea, ca niste panacee universale la tragicomedia educatiei romanesti, in timp ce educatia morala si respectul muncii se pierd undeva in fundal.
3) Reteaua sociala a bunastarii, considerate ca obiectiv, adica preponderenta colectivului fata de individ, a carui devenire personala, desi acceptata, reiese ca fiind secundara „binelui comun” („noi vrem sa construim o tara etc.” = ingineria sociala proprie stangii progresiste).
==
Din pacate, atat timp cat abordam judecati sociale, suntem nevoiti sa apelam la valori si norme. Iar aceste valori si norme sunt apanajul politicului.
A incerca sa te referi la dezvoltare in afara unei clare ideologii politice afirmate, nu duce la nimic. Pana la urma, judecata ta oricum tradeaza o anumita idelogie, orice ai face.
Cred ca este gresit sa afirmam ca un procent mare din buget este de factura socialista. Bine nici de una capitalista, dar pana la urma este cam marxist sa impartim lumea numai in acesti doi termeni. Daca privim graficul prezentat in articolul d-nei Rughinis, vedem ca tarile cele mai dezvoltate din UE aloca cel mai mare procent din PIB cercatarii. Si daca cineva ar obiecta ca UE in intregime este cam socialista, i-as recomada sa se uite pe site-ul National Science Foundation din SUA ca sa vada cam ce sume aloca guvernul american in acest scop. Este drept ca in America multa cercetare se face si din sponsorizari private (dar si aici statul intervine prin reduceri masive de impozit), dar acest lucru este valabil cu precadere in cazul cercetarii aplicate. Cercetarea fundamentala, fara de care cea aplicata nu este posibila, nu aduce beneficii materiale imediate si de aceea este mai putin atractiva pentru sponsorii privati. Raul se produce nu cand statul acorda bani pentru cercetare, ci numai daca nu exista o competitie reala si statul aloca banii discretionar.
Nicaieri din articol nu rezulta ca automatizarea si informatizarea ar fi niste „panacee universale” (nota bene: panaceul este automat universal!) ci numai este identificat un domeniu care, adeseori in raspar cu costrangerile pe care statul roman le impune, pare sa performeze din ce in ce mai bine si ne da o speranta ca lucrurile s-ar putea indrepta si prin alte parti.
Ideea ca am fi conditionati de o ideologie in toate consideratiile noastre relative la dezvoltare, ei bine aceasta chiar imi pare a fi de origine marxista.
Toti suntem adeptii unei ideologii anume, pentru ca e in firea omului sa faca judecati de valoare si sa se conduca dupa ele,
Noua ne e frica de ideologie pentru ca de fapt nu prea stim ce e, educatia nationala nu a inclus acest subiect in nici o programa iar partidele romanesti aparti toate unei stangi nuantate – asa ca nici din practica nu poti invata nimic.
A fi adeptul unei ideologii nu are a face cu marxismul – e ca si cum ai pune semnul egal intre comunism si ideologie, ceea ce este absurd. Nu este logic posibil sa impartim oamenii in marxisti si non-ideologi. :-).
A concepe o politica de cercetare in afara politicului, inseamna de fapt a ignora societatea.
====
Faptul ca unele tari dezvoltate aloca un procent mai mare din buget cercetarii e un fapt dificil de interpretat, tocmai pentru ca la originea alocarii sta un motiv politic, specific fiecarui stat.
Invers nu-I valabil – adica daca aloci un procent mare din buget cercetarii, rezulta ca te vei dezvolta.
Mai intai stabilesti ce obiective politice ai, iar asta deriva din optiunea politica a statului respectiv. Apoi aloci cercetarii o anumita suma, in linie cu aceste obiective,
In nici un caz nu te apuci sa aloci sume cercetarii fara sa stii pentru ce, doar din motivul (eronat) ca daca vei creste chelktuielile pentru cercetare, va creste si eficienta sa si in consecinta vei avea si dezvoltare economica. Este o eroare fundamentala.
====
Statele bogate isi permit sa risipeasca…. NASA si SpaceX lanseaza rachete, dar SpaceX o face mult mai ieftin. Procente din ce in ce mai mari alocate educatiei in SUA nu au dus la imbunatatirea performantelor elevilor. Si sunt nenumarate astfel de example ca alocarea unor sume mari unui domeniu nu garanteaza in nici un caz devoltarea domeniului respective sau a societatii.
Nu procentul sau suma alocata cercetarii conteaza, ci scopul utilizarii si mai ales legatura cu nevoile societatii. Din acest punct de vedere, decizia este din nou politca.
Guvernul este cel care face bugetul, adica aloca o parte din bani cercetarii in acest caz. Dar guvernul este format de partidele politice, asa ca decizia guvernului nu poate fi decat politica. Altfel de ce am mai avea mai mule partide si de ce am mai avea alegeri !?
Hai sa luam 2 alternative extreme:
A) Alocarea fara conditionare si fara obiective clare a unui procent mare din buget cercetarii stiintifice este o idee care se zbate intre Keynes si socialism. Asta pentru ca de fapt cheluielile guvernului cresc si obiectivul nemarturisit este doar marirea cererii agregate.
Sau crearea locurilor de munca. Pe seama statului. Adica, pe seama prelevarii unui procent mai mare de la afacerile cu profit spre a se realoca unei cecetari cu o eficienta discutabila. In acest din urma caz, alocarea aceasta este o redistribuire mascata sau, daca imi permiteti, apartine crypto-socialismului.
B) Scaderea cheltueilor din buget cu cercetarea poate fi insa insotita de o politica de stimulare a antreprenoriatului si/sau de retragere a statului din diverse zone ale pietei, ceea ce conduce la cresterea disponibilului de capital privat pentru investitii. Si astfel ne flam intr-un spatiu liberal (multe nuante aici, dar e alta discutie).
Rezulta ca alocarea unui procent mai mare sau mai mic pentru cercetare este o consecinta a unei optiuni politice (ideologice) efectele fiind diferite nu in functie de marimea absoluta a procentului (sau a sumei nominale) ci in functie de poltica de dezvoltare rezultate din ideologia asumata de partidele la putere.
===
Nici Europa nu mai e chiar atat de socialista precum a fost. Planul Junkers arata o indepartare de la ideile de stanga. La fel si modalittea de evaluare a utilizarii fondurilor europene.
Iar ca rezultanta a polticilor statelor membre, UE se duce si ea incet dar sigur tot spre dreapta.
In SUA, alunecarea spre stanga dupa atata „domnie” democrata pare sa fi fost stopata. Vom vedea si ce va fi cu cheltuielile lor pentru cercetare. Desi e cam greu de comparat SUA cu un stat European.
===
PS.
Da, stiu ca paneceul e prin natura sa numai universal si ca panacea universal e un pleonasm. Dar mai stiu si ca asa e in uz „panacea universal” – chiar daca e clar gresit, E una din acele nefericite situatii in care uzul gresit a devenit acceptat. De vazut de exemplu „decorat casa”.
Într-adevăr, nu cred că investiția în educație și mai ales în cercetare și zonele de performanță ar fi o proprietate specifică regimurilor socialiste. De altfel cred că statul ar trebui să investească în educația publică la toate nivelurile, nu doar pentru a sprijini excelența ci și pentru a susține un nivel minim al cetățeniei care să ne permită să trăim într-o societate justă și productivă în toate meseriile. Dar aceasta este o altă discuție.
Noile tehnologii care mediază producția colaborativă și piețele digitale sunt considerate mai degrabă liberale sau chiar neoliberale, privilegiind clasele de mijloc în defavoarea celor de jos și mutând resursele în sus, contribuind la polarizarea veniturilor. Deși susțin tehnologiile digitale, cred că trebuie să ne gândim cum le putem pune mai bine în serviciul tuturor claselor sociale și „tipurilor sociale umane” – precum categorii generaționale și ocupaționale. Cred că soluția ar sta într-o digitalizare reală și rapidă a societații în general și școlii în particular. Felul în care elevii învață astăzi să manevreze și să gândească prin tehnologiile informației este absolut neglijabil dacă nu ridicol.
Pe scurt, imi confirmati asertiunea ca abordati cercetarea si educatia intr-un mod tipic socialist: dorinta ca statul sa „inginereasca” societatea, sa o faca „justa”.
Investitia in cercetare stiintifica si in educatie – ca obiective primare si dorinta de a „avea o societate justa”, dezvoltata „cum credem noi ca e bine” – asa arata o politica socialista.
In aceasta abordare, cu cat statul cheltuie mai mult, cu atat eficienta cercetarii si educatiei scade. Cand devine clar ca nu merge, statul nu renunta la aceasta idee a cresterii cheltuielilor, ci inventeaza noi metode de a stoarce bani de la cei care sunt eficienti. Ori, acestia devin in timp din ce in ce mai putini, pentru ca li se ia din ce in ce mai mult din ce castiga.
====
Intr-un stat liberal (in sens european) /capitalist accentul cade pe individ, pe oferirea de sanse celor care „muncesc din greu si respecta regulile”. Cercetarea stiintifica si educatia sunt organizate in asa fel incat indivizii acestia au sanse mai mari de a reusi decat cei lenesi sau incapabili.
Cum se realizeaza aceste lucruri, discutia e mult mai lunga. Dar in nici un caz nu se obtine asa ceva prin simpla cresterea a cheltuielor bugetare pentru cercetare si educatie.
====
Meseriile legate de IT sunt „liberale” in cu totul alt sens decat il are acest termen pentru doctrina cu acelasi nume.
E bine sa avem in vedere sa nu ramanem agatati ca musca in panza de care vorbiti. Pentru asta e nevoie sa vedem unde poate fi folosita panza in asa fel incat sa nu ingradeasca libertatea omului.
Automatizarea, profilarea digitala, proprietatea intelectuala si ubicuitatea care a transformat habitatele prin introducerea unui strat folosit pentru a intermedia pentru asigurarea nevoilor vitale: oxigen, apa, chiar mancare sunt periculoase cand sunt folosite in structuri piramidale care concentreaza puterea si controlul intr-un spatiu izolat sau secret aflat sub influenta unui grup restrans de oameni sau al unei masini.
Trebuie avut in vedere faptul ca tehnologia nu are constiinta si nu poate fi folosita ca si cum ar avea.
Aveți dreptate, noile infrastructuri digitale aduc propriile vulnerabilitați și, din câte se spune, contribuie la polarizarea socială prin privilegierea claselor de mijloc/sus. Cei care pierd sunt cei lipsiți de educație – slujbele lor dispărând rapid datorită automatizării. De exemplu, tot mai multe supermarketuri oferă case automatizate. Vulnerabilitățile de securitate tocmai au devenit vizibile, destul de violent.
Pe de altă parte, tehnologiile distribuite sunt mai puțin vulnerabile la atacuri și mai democratice. Cred că există o tendință pronunțată spre sisteme colaborative distribuite asupra unui număr mare de actori. Tot încerc să mă lămuresc și cu acest Blockchain, dar nu prea înțeleg, ceea ce… e interesant și un pic îngrijorător pentru mine. Oricum, cred că riscul digitalizării constă nu în controlul de un număr redus de oameni, stil conspirație, ci în marginalizarea unor clase mari de oameni și polarizarea tot mai accentuată. Sau poate la asta vă refereați.
Dar cine știe, poate putem face ceva pentru a preveni această direcție.
Impartirea pe clase pare cam medievala desi nu pot sa nu va dau dreptate intrucat constat cu stupoare ca structura organizationala la noi in tara se muleaza foarte bine pe un atare model. Cand adaugi tehnologia si proprietatea intelectuala aceasta structura devine brusc fascism tehnologic.
Fascismul nu valorizeaza individul intrucat nu-l poate inregimenta.
Proprietatea intelectuala protejata de patente creeaza premizele statelor totalitare.
Blockhain-ul la fel ca si Web of Trust-ul pot oferi metode decentralizate prin care indivizii folosind tehnologii libere sa poata sa traiasca liber si sa-si gestioneze viata privata asa cum cred de cuviinta.
https://www.ibm.com/blogs/cloud-computing/2017/04/blockchain-third-trust-revolution/
Aceasta clasa conducatoare de care vorbiti (sus) precum si muncitorii (mijloc) sunt fara Dumnezeu. Ele sunt prinse intr-un vis demiurgic in care isi fauresc o plasmuire a imaginatiei bazata pe metoda stiintifica, materialista care vor duce la o lume distopica si in cele din urma la colaps.
Excelent, Cosima, felicitari! Si eu cred ca digitalizarea poate aduce o crestere sociala si economica imediata. Problema e ca politicul daca nu sustine procesul, macar sa nu se opuna… ceea ce pare destul de dificil deocamdata. 8-)
Bogdan, mulțumesc pentru apreciere! În ceea ce privește zona IT&C, este una dintre puținele în care susținerea politică a existat, pe termen lung, cu efecte vizibile, pe parcursul mai multor guverne. Ar fi grozav să continue – și să se adapteze la noile forme ale economiei și tehnologiei.
Spargeți odată țara aia că altfel oricum se va goli din cauza corupților și proștilor care o guvernează.
Educația cea mai bună primită de români e în străinătate sau în cadrul unor țări vecine cărora le pasă de educație, de cercetare.
Ungaria, Serbia sunt net peste România la capitolul educație cu tot ce înseamnă asta, cu rezultate care se văd „pe stradă” și în economie. Până și Ucraina, o țară aflată în război, pune mai mulți bani în educație decât România … să nu mai vorbim de cercetare/proiectare.
România e un stat falit, moral, economic ( imbecilii de la guvernare se împăunează cu o creștere economică bazată exclusiv pe consum – exact ca o persoană care își golește cărțile de credit dar ar fi considerată o persoană avută, bogată). După 27 de ani de libertate România și-a construit puțin peste 700 de km de autostradă când necesarul pentru o dezvoltare normală a statului ar fi cam de zece ori mai mare. Asta e un simptom a prostiei care a guvernat România care la rândul său e un semn al educației absolut precare pe care a asigurat-o statul Român cetățenilor ei.
Să nu mai vorbim de apărare ( care stat trebuie apărat ? cel al lui Năstase, Hrebenciuc, Dragnea, Firea,Ponta, Băsescu … ? ) .. sănătate gratuită care practic nu mai există decât pe hârtie încă de pe vremea împușcatului ?
Cel mai bine ar fi să desființăm România și fiecare provincie istorică să își vadă de dezvoltarea proprie, într-un ritm propriu, potrivit oamenilor care o populează și care se pare că au valori diferite.
Cel mai greu le va fi Românilor din Transilvania care se vor regăsi din nou sub presiunea șovină și revizionistă a Budapestei dar asta ar fi doar o recunoaștere a situației de astăzi din Ardeal când, printre altele, în multe clădiri în care se făcea educație în Ardeal au fost retrocedate absolut ilegal unor entități maghiare care fie fuseseră despăgubite odată în perioada interbelică say după 90. Să nu mai vorbim că numai în România se mai face această ” restitutio in integrum” fără un mecanism de verificare a documentelor fără a lua seama la interesul național. O rușine. Bucureștiul, din cauza corupției și a lipsei unor guvernanți adevărați și-a bătut joc de provincii. De toate. Deci, părerea mea, spargeți România și vedeți-vă fiecare de treabă. Nu mai vorbiți de educație într-un stat falit.
Decât să o spargem în regiuni care vor moșteni aceleași probleme, poate ar fi mai bine să ne integrăm mai strâns în Europa și economia globală. Puterea discreționară a autorităților naționale poate fi limitată și controlată prin mai multe procese, iar divizarea este, după mine, una dintre cele mai vulnerabile, deoarece părtile vor prelua proprietațile întregului. Comunitațile politice și rețelele economice trans-naționale în care vom participa, pe de altă parte, pot fi radical diferite. Sper că în sensul bun.
Asa ceva exista in prezent, la nivel de judete. Si nu se intampla nimic spectaculos.
Regionalizarea este o treaba buna daca motivul separarii este unul practic, daca avem in fiecare regiune probleme pe care numai aceea le are, e eficient sa ii dam ei posibilitatea de a gestiona acele probleme, inclusiv resursele financiare necesare.
Dar simpla separare in regiuni (istorice sau de alt fel) doar pentru ca „asa e mai bine” nu are sens si nici sanse sa duca la ceva mai bun. Mitologia nu se pune ca argument :-).
===
Educatia din statele pe care le mentionati apartine acelor state, este decizia lor cum fac iar experienta in educatie nu este transferabila.
Nu am elemente obiective pentru a spune daca educatia din Ucraina de exemplu este „mai buna” decat cea din Romania. Nu e clar ce e „mai buna”. Testele PISA? Da, poate. Dar si China ia puncte bune la acele teste, si Coreea de Sud. Dar China are alte probleme cu educatia in timp ce Coreea de Sud are renumele unei educatii extrem de deranjante pentru copii.
====
Din pacate, Mos Craciun nu exista. Sa facem o Romanie in care toata lumea sa o duca bine, sa nu sufere nimeni si sa nu fie saracie este calea sigura spre dezastul tuturor.
Avem de ales intre un socialism in care toata lumea pierde (acum suntem in el) si un capitalism in care unii vor pierde, inevitabil (si asta nu vrem sa acceptam).
Articoluil mi-a dat ocazia sa ma gandesc mai mult asupra celor expuse- il apreciez in mod deosebit, pentru ca dupa mine asta e important la un articol de platforma: sa stimuleze gandirea, dezbaterea.
====
Ideea de a „pune [tehnologia] in serviciul tuturor claselor sociale” este prin excelenta socialista. Ca si ideea ca statul trebuie sa investeasca in toate nivelele de educatie. Aceste abordari au ca subiect clasa, grupul si ca pretentie – schimbarea sociala prin interventia statului. „Inginerie sociala” inventata de fapt pe la inceputul secolului XX si modealta in fel si chip de miscarile de stanga.
====
Prin contrast, o abordare liberal-capitalista a cercetarii stiintifice are ca obiectiv oportunitatea oferita individului de a-si valorifica munca si gandirea, efortul. Iar investitia statului in educatie este limitata la ciclul primar si, in anumite conditii doar – la gimnaziu. Restul educatiei apartine initativei (si finantarii private).
In consecinta, investitia statului in cercetare intr-un stat liberal-capitalist scade, nu creste. Pentru ca:
a) dispare sau macar se reduce pseudo-cercetarea (activitatea de a cerceta pentru a publica si astfel a justifica salariul) si
b) resursa umana mai bine dezvoltata se indreapta spre cercetarea privata, doar cei cu o anumita vocatie merg spre cea „de stat”, reducand presiunea asupra finantarii publice.
Aici am observatia ca „scade” si „creste” relativ la interventia statului se folosesc de fapt in doua feluri:
a) in socialism – in sens (aproape exclusv) de obiectiv
b) in viziunea liberala ( in sens generic, european) – ca un efect al restrangerii interventiei statului.
Pentru edificare, cresterea si scaderea mai trebuie vazute si comparativ cu alte capitole bugetare, nu doar in mod absolut an-la-an.
====
Romania de azi apartine socialismului si se adanceste in el pe zi ce trece, Grav este ca se aplica principii socialiste in timp ce toata lumea neaga asta cu inversunare. La noi „ratza-mpunge”.
====
Obiectivul „informatizarii” societatii, ca politica de stat, este sortit pierii (ca de altfel orice astfel de idei socialist-interventioniste) din simplul motiv ca nu poti forta oamenii sa vrea ceea ce tu crezi ca e bine pentru ei.
In Romania, „alfabetizarea” informatica este si va ramane un esec, pe de o parte din motivele de mai sus (ca parte a abordarii socialiste) si din motive proprii Romaniei, anume:
– programa de TIC absolut catastrofala (este un din foarte putinele programe ratate complet de ISE) – este pur si simplu orientata spre trecut, deapsita cu peste 20 de ani din ziua in care a fost publicata
– ideea perversa de a accepta drept profesori de TIC numai absolventi de informatica/matematica
– absenta cvasitotala a cererii sociale din ROmania pentru astfel de indemanari
– mitul potrivit caruia „informaticienii sunt bine platiti” – de unde o cerere uriasa pentru tot felul de cursuri fara sens
– absenta legaturii orelor de TIC cu orice altceva din scoala sau din afara ei
– indoparea elevilor cu matematica – „pentru ca sa fie buni informaticeni” – o aberatie
– supraincarcarea planului cadru cu ore si materii balast, ceea ce oboseste
etc.
Scurt și precis sunt denumite șansele și neajunsurile. Nu lipsesc cunoștințe. Era digitală oferă șanse maxime tinerilor, elevi, studenți și absolvenți, indiferent la care școală sau în care localitate se află. De 15 ani șansele sunt foarte bune prin internet, Google, Smartfone și fibra de sticlă. Accesul la patrimoniul unioversal tehnic, cultural, etc. e la un clic. Cunostințe interdisiplinare sunt utile pentru toți. Specializare e una, conectarea digitală depinde de clădirea- strada (fir de cupru pentru telefon sau cablu multimedia) userilor. Aptitudinile de gîndire proprie, îndrăznela de a greși fără a fi mustrat e importatnt pentru elevi. Sunt situații noi pentru dascăli și elevii secolului 21, se pot antrena. Brain storming ca metodă de educație în învățămînt e contrariul față de metodele din secolul 20 în țară, bazate în parte pe tocit pederost (note mari pentru ce?) și însușit fără reflecție proprie (sociologia era aproape absentă pînă 1989).
… „.. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Nu mai rezonez cu „Braţele nervoase, arma de tărie”, nici cu „Vis de răzbunare negru ca mormântul” . Dar iată: „fiii tăi trăiască numai în frăţie”! De la an la an, chiar de la zi la zi, sunt imaginate și mediate noi forme de colaborare, reputație și încredere, nemaivăzute și nemaînchipuite. Acestea circulă peste granițe, toate limbile lumii, conectând oameni de pe tot globul într-o picosecundă. Desigur, ele și dezleagă, izolează, polarizează. Depinde cum le prinzi și cum te prind. Tinerii din DemoDay și mentorii lor sunt printre cei care țes firele noii Românii – într-o invitație urgentă de a ne redescoperi. Luni mă duc să-mi închipui, alături de ei&ele, o posibilă țărișoară digitalizată…. „……
Increderea dascălilor în viitorul tinerilor nu trebuie să înceteze. După 27 de ani libertate și 10 ani partener în UE28 cetățenii României sunt stăpîni pe soarta lor.Cunoașterea limbilor moderne devine o necesitate pentru cei din domeniile de vîrf în cercetare, inovație, patente. Orizonturile tinerilor de azi nu au nimic comun cu cele ale părinților (fără telefon) din naționalcomunismul ceaușist și al bunicilor (fără televizor) interbelici. Era digitală poate deveni o epocă a luminlor, a iluminismului, triumful umanismului pe glob. E așa?
… „….. copiii români au scoruri foarte slabe la exercițiile comparative de citire, matematică și științe precum PISA 2015. În Polonia, 15,8% dintre elevi sunt performanți la nivel global (au scoruri peste media OECD la cel puțin un subiect) iar 8,3% sunt slabi (cu scoruri sub media OECD la toate cele trei subiecte). În România, 4,3% sunt performanți la nivel global și 24,3% sunt slabi. Nu stăm prea bine …. „…
Generația dascălilor, la start în democrație 1989, nu era pregătită pentru era digitală. Nu era lumea lor, nu era viața lor trăită zi de zi în bezna vidului din spaiul public (Patria mea a fost un sîmbure de măr) românesc 1939- 1989. După 27 de ani învățămînt în libertate rămîn întrebari. Ce s-a realizat înspre mai bine? Ce rămîne de realizat? Prezentarea autoarei e de folos.
.. „… Puținii performeri și olimpici vor fi apoi sugrumați de nivelul ridicol al finanțării naționale pentru cercetare și dezvoltare. Cine, unde și cu ce să descopere noi materiale, forme de energie sau antibiotice? În graficul de mai jos vedeți procentul din PIB alocat de diferite țări către cercetare și dezvoltare, comparativ în 2008-2009 față de 2014 și față de ținta asumată prin strategiile naționale. Ghici unde este România? În 2008 alocam aproximativ 0,5% și am scăzut în 2014, păstrându-ne ipocrit distanța față de măreața țintă de 2%… „…..
Azi se pot realiza multe în țară fără doar și poate. Cu un BIP de 179 miliarde dolari ( 2% sunt peste 3 miliarde dolari pentru cercetare, inovație), pe cap numai jumătate decît la vecinii în Grecia, Solacia, Cehia, etc, resursele limitate trebuie alocate chibzuit. Nu se mai poate risipi timp și bani 2017- 2021. Cine are competenta în ramurile de vîrf? Unde? Cine se prezintă cu perfomanțe în învățămînt, educație și cercetare? Unde? Cui se poate delega responsabilitatea pentru alocarea resurselor tării?
Viitorul e deschis. Autoarea: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?
„Simultan, este vital să ne păstrăm și să intensificăm avantajul pe care, aproape incredibil, am reușit să îl construim în România în industria IT&C”
NU „am” reusit, ci au reusit, unde „ei”, nicidecum „noi”, sunt o mana de tineri talentati si laboriosi plus o mana de firme care cu mari dificultati, fara capital, s’au dezvoltat in .ro.
Iar „reusita” a venit nu datorita Statului, ci in pofida lui, prin caznele celor ce s’au luptat cu birocratia sa infecta ca sa puna pe picioare mici afaceri in domeniu cu o mana de lucru handicapata de scoala publica. In fapt toti cei ce au reusit aici/afara sunt autodidacti, oameni inteligenti ce s’au caznit sa depaseasca handicapul indus de educatia publica.
Avantajul este incredibil pentru cei ce se asteapta ca progresul sa fie generat de structurile guvernamentale, iara nu de indivizi/entitati private. In fapt structurile au subfinantat sistematic educatia si cu toate acestea s’a itit si in Romania o industrie IT. Industria nu apartine statului, este flexibila, mobila, fara nationalitate si orice pas gresit pe care politrucii bastinasi l’ar mai putea face ar genera un nou exod si o noua relocare a firmelor implicate. Deja politrucii de toate culorile au facut cativa pasi in mocirla: au favorizat constant un grup de firme IT care au acceptat compromisul si s’au resemnat cu statutul periculos de anexa clientelara a Statului. Sa sfatuim inca de pe acum tinerii destepti si frumosi ca e ok sa se aboneze la fondurile publice ar fi catastrofal pentru economie. Se vor lasa pe tanjala si vor uita sa creeze pentru un public larg, pentru o piata, ajungind sa balteasca falimentar in reteaua contractelor si granturilor publice.