Până de curând, mergând la mine, în Maramureș, tot mai auzem de câte un cunoscut care strânge bonuri, se chinuie să le pună în ordine și, când e tragerea, le ia din nou la mână, să vadă dacă are și el suma și data câștigătoare. Trebuie să simți că te-ai chinuit, dacă tot vrei să câștigi, nu-i așa? Azi nu mai aud de așa ceva – a obosit și omu să mai țină atâtea hârtii, parcă nici nu mai e atât de dornic să se mai certe cu vânzătorul care uită să-i dea bon. Apoi, după cum se vede, a obosit și sistemul, care merge din inerție, nu mai dă nici măcar un mesaj motivațional. Din contră, când auzi că se premiază bonuri de sute de lei (duminică a ieșit bon de doar 144 de lei), e descurajant pentru cumpărătorul de butic să mai ceară și el bonul de 6-10 lei lei. A murit francu! Iată, îmi zic, ce va să zică să faci un lucru bine analizat, să cheltui milioane de euro cu cap, să mergi direct la țintă, să-ți cunoști clientul. [1]
Polonezii au început și ei o loterie a bonurilor fiscale cam odată cu noi. Conform planului, acum o închid. Alt sistem. Cumpărătorul își încărca datele bonului pe un site special și aștepta să fie sunat de organizatori. Apoi ei chiar s-au întrebat: de ce facem noi chestia asta? Că nu ai făcut nimic dacă pui omul să strângă doar bonurile de cumpărături de la … supermarket (nu la marile lanțuri e problema și nu strânsul bonurilor e miza!). Așa că, trimestrial a avut loc o extragere specială pentru bonuri venite dintr-un anumit sector bine țintit, considerat cu probleme (frizerii, service auto, benzinării, cabinete stomatologice). Și premiul e ales atent: nu cash, ci o mașină fabricată local. Miza e să câștige economia, să plătească câștiguri reale oamenilor, din care ei să plătească impozite etc.
Polonezii au un gap/deficit pe TVA (diferența dinntre ce se estimează că ar trebui încasat și ce se încasează efectiv) de 24%. Mare, după standarde UE (media 14%, dar jumătate din membrii UE sunt sub 10%). Dar noi avem 38%. Cine ar trebui să fie mai îngrijorat de găsirea de soluții eficiente? Dar, în timp ce polonezii se gândeau la mecanism, prima noastră grijă era cum să arate CEREREA.
Secțiunea anostă ”loteria bonurilor” de pe mfinanțe.ro începe cu ”cerere revendicare premii”. Subsemnatul(a), CNP, … solicit acordarea premiului aferent extragerii lunare … am luat cunoștință… cunoscând prevederile și sancțiunile … atașez prezentei …
Ce strategie de convingere a contribuabilului? Ce explicații? Ce mesaje? Ce informare despre eficiența campaniei, analize etc… Despre ce vorbim? Nici aici, într-o simplă loterie, nu putem scăpa de halucinantul sistem de acoperire în hârtii? Parcă suntem în fabula cu broasca țestoasă și scorpionul, în care cel din urmă își atacă salvatorul, pentru că ”așa e natura lui”.
Cred că fabula asta a loteriei bonurilor este ca un studiu de caz despre situația sistemului nostru, cu ”gap” în a găsi soluții simple și eficiente, țintite pe riscurile principale, ”gap” în sentimentul de siguranță pentru asumarea de responsabilități, în final – ”gap” de empatie față de contribuabil.
Un sistem care, nu pot să nu mă gândesc, se pregătește pentru implementarea loteriei … impozitului pe venitul gospodăriei (IVG)!
Tot mai trag nădejde că, într-un final, pe modelul legii grațierii măcar, guvernul o să ajungă să-și pună întrebarea necesară – de ce scoatem noi IVG-ul ăsta în stradă? La observațiile pe care le-am prezentat luna trecută, mai adaug câteva, poate ne ajută să găsim un răspuns.
1. Unde e analiza de risc: cui ne adresăm?
Jack-pot-ul e tentant și, culmea, va ajunge la toată lumea, după necesități. „Nu avem de gând să renunțăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă” spunea zilele trecute președintele PSD, Liviu Dragnea.
Nu avem de gând nici noi să intrăm în dezbateri pe teorie, o fac alții și la alt nivel, dar practica arată că lucrurile nu sunt deloc simple. Un exemplu: în martie 2014, în Senatul SUA a avut loc dezbaterea ”Idei inovative pentru întărirea și lărgirea clasei de mijloc” (100 de pagini de text). IVG-ul intră în discuția mare despre complicarea excesivă a legislației fiscale. La un moment dat, cineva spune: bottom line (ideea de bază, concluzia) – ajuți clasa de mijloc când ajuți companiile să creeze locuri de muncă! Acum reglementările fiscale au ajuns atât de complicate că, și dacă vin cu o facilitate, nu poți să o aplici, pentru că nu o înțelegi sau nu e rentabil. Business-ul întreprinzătorului nu e să stea să deslușească cum să respecte mulțimea de reguli pe care le are pe cap. Trebuie reduse costurile de confomare… (pag. 32 din raport).
Așadar, pentru cine facem noi IVG? Când ai 70% din truditorii unei economii low-cost care duc acasă mai puțin de 2.000 de lei, mi se pare de-a dreptul cinic să le spui că o intre în clasa de mijloc doar pentru că nu vor mai plăti impozit pe venit (cam cât să-și facă un coș minim de cumpărături la supermarket și apoi să pună bonul la loterie). Pentru că, atunci când vor cere fișa de IVG de la angajator, acesta poate nu le va înmâna automat și o majorare consistentă de salariu, în cinstea complicării fiscalității!
Cât poate să fie bateria de deduceri fiscale, chiar credite fiscale care o să antreneze automat economia [2], când deja deficitul bate la cota de alarmă? Unde e coada de investitori care așteaptă să ridice industrii cu locuri de muncă din acelea bine plătite, pentru că au auzit că acum s-a schimbat sistemul? Investitori cărora, mai deunăzi, chiar Guvernul le transmitea că avem un sistem fiscal stabil. În sfârșit, unde e strategie care să ne ducă la acumulare, pentru a avea ce să redistribuim? [3]
2. Care sunt costurile sistemului?
Astăzi, cu 25.000 de angajați și fără presiunea unui IVG pe cap, ANAF are un cost mediu de colectare de 11 lei la 1.000 lei venituri bugetare nete (din care 9,8 lei – cheltuieli cu personalul). Fiscul britanic (HMRC) e la jumătate – în medie, 5,5 lire la mia colectată (în cazul impozitului persoanelor fizice, costul crește la 7,8 lire). [4] Administrația de la Londra are în jur de 58.600 de angajați cu normă întreagă, colectează impozite și taxe de la 45 de milioane de familii și peste 5,4 milioane de afaceri, acordă credite fiscale pentru 4,4 milioane de familii și plătește beneficii pentru copii către 7,4 milioane de familii. De notat că până în 2020-21, HMRC trebuie să-și reducă personalul cu o treime.
Noi în acest moment ne gândim, să mai adăugăm 35.000 de semi-funcționari, pe statul de plată al ANAF. Si atunci te intrebi unde va ajunge costul colectării, comparativ cu efectele?
Când vorbim de efecte, închidem ochii și dăm vina pe … fatalitate: în România, gradul de non-conformare voluntară la plată e calculat la 16%. În Marea Britanie, se estimează că diferența între impozitele care teoretic ar trebui plătite și cele colectate este undeva la 6,4%. (în ce privește erorile sau fraudele legate de rambursările fiscale, procentul de contribuabili care cer sume la care nu sunt îndreptățiți este estimat la 4,8%)
Vrem să presupunem că IVG-ul nu va înrăutăți și mai mult acestă fatalitate locală? (pentru că apropo, când ai un sistem IVG se mai întâmplă și să fie nevoie să pui bani de-o parte pentru a plăti impozitul la regularizare). Atunci musai trebuie să ne imaginăm o radicală transformare a sistemului, care să meargă până la … ”bottom line” – relația dintre administrație și contribuabilul-client.
3. Cum interacționează sistemul cu clienții?
Zilele trecute, a produs emoție un tabel apărut pe surse cu eventuale ”niveluri planificate ale indicatorilor de perfomanță pentru un inspector inspector fiscal pe 2017” – 600 mii lei/inspector după minimum 20 inspecții la persoane fizice, respective 6 mil lei, după la 11 inspecții la persoane juridice. Fiscul răspunde imediat la ”alegațiile” din presă, spunând că nu a dat nicio circulară în acest sens. Dar despre ce alegații vorbim când aceste sume care încep cu 6 (Șase, vine inspecția) se potrivesc, bat de-a dreptul cu datele raportate de ANAF pe anul trecut, ca valoare colectată/inspecție? (vezi Raportul de performanță pe 2016, pag. 56)
Totuși, e de înțeles supărarea ANAF, atâta timp cât tabelul amintit pare să spună că performanța angajaților într-o instituție de forță a statului s-ar măsura doar în funcție de numărul de bastoane aplicate (numărul de inspecții și suma colectată). Dar răspunsul instituției e plin de empatie față de contribuabilul-client: ”ANAF a dezvoltat un sistem modern de indicatori de performanță cantitativi și calitativi ce sunt stabiliți în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare și strategia ANAF pentru perioada 2017-2020”. Indicatori calitativi – e suficient atât. [5]
Fiscul nostru a făcut, fără îndoială, pași serioși înainte, mai ales în ultimii ani (ghiduri, întâlniri cu contribuabili pentru clarificări, mai multă transparență). Dar chiar îți trebuie o altă empatie ca să primești noul val de contribuabili dat de IVG – oameni care, nota bene, nu au apetență pentru a intra în relații cu autoritatea, nu au spiritul de întreprinzător care își asumă și trece peste obstacole. Sistemul trebuie să fie altfel echipat, spre exemplu cu mecanisme de mediere a disputelor contribuabilului cu statul, esențiale într-o relație eficientă de parteneriat, așa cum au administrațiile fiscale moderne. [6]
Pentru ”value for money”, pentru a da utilitate fiecărui ban cheltuit în atingerea obiectivelor finale, Fiscul e mai eficient când are o atitudine soft. Soft, de la software-ul care te ajută să faci analize de risc sofisticate, pentru a merge țintit doar acolo unde e cazul. (Bineînțeles că principala condiție e să ai un echipamentul infomatic care să nu crape de oboseală și să amenințe că se poate bloca oricând). Sau soft de la programele de studiu comportamental, precum … loteriile bine țintite. [7]
4. Unde ne e entuziasmul?
Conflictul de muncă pornit săptămâna trecută la nivelul administrațiilor fiscale ne-a arătat un sistem cu probleme adânci, de care chiar oamenii lui sunt nemulțumiți. Nu mi se pare corect să li se transmită că o să se sincronizeze salariile cu ale funcționarilor din alte ministere, pentru că Fiscul nu e orice instituție – mai mult decât în cazul altor organe, nemulțumirea din interiorul Fiscului se vede pe fața contribuabilului. Nicăieri în lume nu vezi însă contribuabil mulțumit, dacă nu ai și un funcționar mulțumit.
Iată de ce pun entuziasmul în rândul resurselor necesare pentru a ne angaja cu toții la o asemenea reformă-loterie precum o nouă impozitare. Ni se scoate în evidență că noi, contribuabili, nu o să mai mergem la ghișeu, că o să stea consultantul (unul din cei 35.000 la care vom fi arondați) – că asta o să fie treaba lui. O treabă care din start nu e prea entuziasmantă, din moment ce e nevoie să fie angajați chiar de stat acești consultanți, cu un salariu tentant.
”Dacă vom ajunge la concluzia că actualul sistem nu ne dă garanția că, pâna la finalul anului 2018, acești consultanti fiscali pot fi identificați, atunci putem amâna cu un an”, mai spunea dl. Dragnea. Dar de ce n-am ajunge la concluzia că putem face un sistem care să-și integreze bazele de date și să completeze el, sistemul, fișele într-o primă formă, pe care s-o dea la aprobat contribuabilului. Cum ar fi? Probabil polonezii vor ști să ne spună, că la ei se implementează așa ceva.
Revenind – nu știu din ce bazin se gândește să-i pescuiască/identifice pe noii consultanți, dar sper sincer ca acestă recrutare să nu însemne o hemoragie de profesioniști din sistem. [8]
Am mai spus – problema sistemului nostru nu e că nu are oameni bine pregătiți, ci că nu are pârghiile și voința să-i pună în valoare. Când vom ajunge la un sistem capabil să facă acest lucru, vom ști că avem cu cine să trecem și la o impozitare modernă.
Aș încheia tot cu o fabulă pe care o aminteam la sfârșitul anului trecut, când șeful PSD aducea vorba de știuca românească în raport cu crapul european – dacă nu începem odată să trecem la soluții realiste, care să se concentreze pe crearea de locuri de muncă bine plătite, atunci, în vorbele lui Donici, batem pasul pe loc … ”racul înapoi se da/broasca tot în sus sălta/Știuca foarte se izbea/Și nimic nu isprăvea”.
Note_____________________________
[1] La prima extragere din 13 aprilie 2015, cu un bon de 6 lei (se ia partea întreagă) se strângeau … 777 de pagini de câștigători din toată țara. Apoi o singură dată s-a mai câștigat cu un bon sub 100 de lei, când au fost 10 pagini de câștigători. Acum un an, pe 22 mai 2016, au fost doar 20 de câștigători cu un bon de 238 de lei. Pe 19 martie 2017 s-au înregistrat 2 câștigători pe un bon de 361 de lei. Luna trecută, s-a tras un bon de 935. Niciun câștigor. La fel, în mai 2016, niciun câștigător pentru un bon de 934 de lei. Mi se pare explicabil – cine-și permite să dea 900 de lei odată pe cumpărături la supermarket sau undeva unde se dă bon pe suma asta nu e interesat de o loterie în care să păstreze bonurile, să le înserieze etc. De partea cealaltă, cine a ținut să participe la loterie (în acestă formulă complicată, de care vorbeam) chiar dacă ar avea o achiziție de așa dimensiuni, la dentist sau mecanic auto, să spunem, nu-și mai permite să mai achite și ”costul” de a primi factură, doar pe ideea că o câștige el la loterie!
[2] Mai ales când nu întotdeauna e clar efectul în piață al unei intervenții. Noul președinte francez, Macron, are în plan o măsură privită cu scepticism – ridicarea, în cinci ani, la 100% a rambursărilor cheltuielor cu proteze dentare și ochelari. Subiectul e delicat. În ciuda bunelor intenții ale statului (unii ar zice că tocmai din cauza), Franța are printre cele mai scumpe servicii stomatologice din Vest, cu efecte îngrijorătoare la acest capitol de sănătate (la nivel statelor bogate).
[3] Puțini își mai aduc aminte că ideea de trecere la cota unică și renunțarea la impozitarea progresivă pe venitul global a apărut încă din ultimul an al guvernării Năstase, acum 14 ani. Până și un guvern ”curat de stânga” își dădea seama că sună prea fals preocuparea pentru redistribuire în condițiile în care tu încă nu prea ai ce să redistribui!
[4] În cazul în care nu e specificat altfel, datele privind ANAF provin din Raportul de performanță 2016, iar la HMRC – Raportul pe anul fiscal 2015-2016.
[5] Încă din 2010, un studiu FMI nota procesul dificil de implementare a unui sistem de măsurarea a performanței în adminsitrația românească. Am notat întrebarea – ”o creștere a sumelor aduse în urma inspecțiilor reprezintă o inspecție mai eficientă, o scădere a gradului de conformare sau amândouă în același timp?”
[6] Zilele trecute, președintele ANAF, Bogdan Stan, a explicat că, în cadrul legislativ actual, practic nu se poate implementa o recomandare a FMI de tipul introducerii posibilității negocierii dintre administrație și contribuabil. Despre recomandările FMI care pot fi extinse și la nivelul micului contribuabil puteți citi mai multe aici.
[7] Politicile publice moderne folosesc din ce în ce mai mult analizele comportamentale (behavioural insights), după cum o arată un raport de la Bruxelles . Specialiștii britanici, ca să folosesc o formulă consacrată, sunt pe cale să argumenteze o teorie care spune că un punct procentual de creștere a satisfacției clientului duce la o scădere cu 0,3% a tax gap (diferența dintre ce ar trebui și ce se încasează efectiv).
[8] Deja Fiscul are probleme în a-și reține profesioniștii. Conform unui raport recent al OCDE privind administrația fiscală în țările membre, dar și în afara organizației, în România, în structura administrativă fiscală, 68% este personal cu vârsta 30-49 de ani. Este printre cele mai bune procente din UE. Dar în același timp, România are și printre cele mai mari rate de părăsire a sistemului (9,7% în 2013). Este tipul de schimbare cea mai costisitoare pentru un sistem – să-ți plece oameni în care ai investit, pe care i-ai pregătit.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ponderea „clasei” de mijloc in populatie este rezultatul unei politici, nu obiectivul ei.
Daca vorbim despre „obiectivul” cresterii clasei de mijloc, aceasta abordare este proprie socialismului, care isi propune sa actioneze asupra societatii pentru „bunastarea tuturor”.
Jongleria reducerii impozitului pe familie este in acest caz doar o manipulare statistica pentru a „creste” artificial, numeric, „clasa de mijloc”. Adica, nea Vasile va trage tot la saiba, dar primind mai mult – va intra in … „clasa de mijloc”!
Doar nu isi inchipuie cineva ca PSD-ul e apucat dintr-o data sa aplice politici neoliberale …. Atunci de ce vrea acest impozit? Ei, uite-de-aia: sa raportezea pasi spre „bunastarea tuturor”, fapt ce-i va asigura voturi la alegerile urmatoare.
====
Toata dezbaterea in jurul IVG este de fapt ilustrarea confruntarii dintre politicile socialiste ale PSD-ului, combatute de forma de PNL, neglijate de USR (care e …”din principiu” impotriva PSD, dar daca il scoti din discursul anti-coruptie nu mai ramane nimic din el) – pe de o parte
si
o mana de oameni care au priceput ca nu au nici un partid de dreapta disponibil si rag si ei a pustiu pe forumuri, cei mai multi nici nu voteaza (intr-adevar, nu au cu cine si degeaba striga asta ca politicienii tot la stanga se duc, batandu-se pe electoratul PSD-ului pe care il doar fix in basca de faptul ca e curtat de tot felul de balene albastre).
====
IVG va fi muuuult mai usor de manipulat si de jumulit decat actualul sistem, el se face legifereaza separate de Codului Fiscal si asta nu e deloc un amanunt. Va trece mai usor prin Parlaent si va putea fi modificat prin ordonanta de urgenta, cel putin sub aspectul metodologic – praguri, deduceri etc. De fapt, doar alea conteaza….
Foarte frumos scris si argumentat. Noi cei care am incercat macar o schimbare la nivel mediu sau chiar mic stim ce inseamna sa impingi echipe intr-o directie.
Totusi, eu personal sunt de parere ca nu ar trebui sa criticam intentia IVG. Sa -i lasam sa incerce sa il implementeze. O sa o dea de gard cu asemenea magnitudine incat o sa urmeze o resetare clara a sistemului.
Nu vad sensul in a incerca IVG cand de fapt nu stii pentru ce o faci.
Impactul IVG va fi negativ, cel putin in sensul in care din viata fiecaruia va mai disparea cate o saptamana (poate chiar doua) in fiecare an, pentru a strange chitante si a completa formulare.
Nu suntem nemuritori. Timpul vietii e limitat si si asa sunt o gramada de aiureli care consuma din timpul fiecaruia.
Oricat de negativ va fi insa impactul, nu va fi suficient de dramatic pentru un reset. Ca sa nu mai spun ca intoarcerea la sistemul actual ar fi un cataclism administrativ.
Ce s-ar putea face insa, dupa mine, ar fi ca sistemul sa fie lasat la alegerea contribuabilului.
Adica – cine doreste sa ramana cum e acum, voia la el/ea. Cine vrea sa aplice IVG, anunta fiscul cu un an inainte si-l aplica. Ar mai trebui probabil stabilit un plafon minim de la care acest drept ar fi exigibil.
Un sistem dual ar multumi pe toata lumea si, daca el se dovedeste eficient pentru contibuabil (ca asa se spune , ca e mai bun pentru contribuiabil, ca ii ramane mai mult etc.) el va fi adoptat natural. Ar fi si timp pentru pregatire.
O asemenea idee a sistemului fiscal dual voluntart apartine centrismului politic, doctrina sincretica (si cam confuza dupa mine), dar macar nu ar bulbersa intreaga societate.
In plus, revenirea ar fi simpla, daca ar fi necesara.
In primul rand felicitari pentru articol. Bine argumentat, dar credeti ca ii pasa cuiva? Au fost milioane in strada si i-au luat in deradere. Credeti ca se vor crampona in niste argumente? In acelasi timp mi se pare ca exista un fel de uzura in societatea romaneasca, am ajuns sa nici nu mai dam din gura, sa nu mai protestam. Pentru ce? Nu exista efect. Efect care intr-o democratie este obligatoriu si necesar. Romania si chiar Europa a devenit un fel de malaxor stalinist. In fine, revenind la subiect
– Este clar ca un astfel de sistem nu va rezista. Ajunge sa ne uitam catre vest si catre sud; idiotii de serviciu vor pleca si urmatorii (chiar de-or fi tot socialisti) vor renunta la sistem; sunt cu zecile astfel de exemple (mai stiti legea bacsisului?)
– De 25 ani PSD n-a fost in stare sa reduca o singura data impozit total pe munca cu 1 punct procentual; au facut doar scamatorii; au luad dintr-o parte si au pus in alta parte. Daca au scazut un impozit intr-un an, l-au marit in celalalt
– Din cate imi amintesc eu un astfel de sistem a existat prin anul 2000, deci nu ar fi nevoie de inca niste ani de sacrificiu. Eu inca imi amintesc senzatia pe care am avut atunci, un fel de eliberarea ca nu mai trebuie sa ma duc sa completez si sa depun declaratii
– Tind sa dau dreptate celora care spun ca este doar un sistem de control al populatiei si vontantilor. Un sistem de control mult mai puternic decat cel medical.
– Eu zic ca spune multe si faptul ca se contraargumenteaza cu sistemul american. Arata de unde se trag sforile. Ca in rest contribuabilul american se uita cu invidie catre Europa, catre sistemul simplificat de impozitare, catre cota unica.
– Cetatenii simplii nu vor sa aiba deaface cu institutiile statului pentru ca inteleg instinctual – mai bine decat multi dez-informatori de opinie – ca au de a face cu institutii represive de fapt. Asa ca sa o lase mai moale cu „venitul in slujba cetateanului”
Nici un system de impozitare ce vizeaza redistribuirea nu a reusit vreodata in istoria omenirii sa scoata oamenii din saracie.
In SUA s-au cheltuit trilioane de dolari pentru asta . de-a lungul deceniilor. Cu rezultae nesmnificative in ce priveste reducerea saraciei.
Cetateanul trebuie lasat in pace, cu o cat mai redusa interventie asupra sa.
Decat sa se chinuie atat sa „vina in slujba cetateanului” mai bine ar reduce pe bune din rolul statului – exacerbate in acest moment, dar ascuns sub sumedenie de perdele administrative).
Dar, greu de crezut ca un partid socialist va renunta la visul drag inimii lui (in care, culmea! unii chiar cred!) de a „eradica saracia din tara”.
Acestor oameni le-as spune inca o data ca Mos Craciun nu exista, ca saracia din tara nu va disparea (si nu se vareeduce semnificativ) in veci. Si ca din pacate efortul lor de a face saracii mai putin saraci nu conduce decat la o sarace ceva mai suportabila.
Sistemul asta IVG este nascut din mariajul incompetente cu scopul ocult (castigarea de voturi la urmatoarele alegeri).
====
Peste 90% din ce se doreste cu acest IVG este perfect realizabil cu ce exista in present. Sau cu minime interventii – cum ar fi introducerea Declaratiei privind cheltuieile de imbunatatire a locuintei – deductibile din impozit. 2%, programul Rabla , Casa verde – au fix aceleasi functii ca si ce se cere din partea IVG. Toate astea vor trebui evident suprimate.
Ori, sa strici ce merge deja pentru a introduce ceva cu totul discutabil ascunde scopul real al acestei masuri: castigarea de voturi.
IVG poate fi utilizat si pentru corectarea nevazuta a erorii fundamentale a „pomeniii pentru dezvoltare” in curs de implementare de catre socialisti, Va fi usor sa modifici plafoane si sa aduni bani la buget, pentru ca nimeni nu va observa. Altfel, ar fi trebuit marita cota unica si partidul respective nu ar mai fi votat.
====
Asa fiind, mi-e greu sa cred ca se va renunta la el. Faptul ca peste 7-8 ani vom fi intr-o situatie catastrofala nu ma incalzeste cu nimic. Petnru ca nu sunt nemuritor.
Poate ca oamenii astia orbiti de puterea politica cu orice pret ar fi bine sa se mai gandeasca si la faptul ca ei imbatranesc si nu mai au ce face cu toata aceasta putere pe care si-o doresc. In schimb copiii lor vor suferi de pe urma acestei ambitii nemasurate. Nu vor pleca toti copiii de astazi in alte state…..
Desi ma astept, ca si dvs., ca introducerea acestui IVG mascheaza dorinta de revenire la o impozitare progresiva si va fi un esec, totusi o sustin, in speranta ca poate, atunci cand va fi obligat sa-l plateasca direct, romanii se vor intreba mai serios asupra celor ce le ofera statul pentru cei 320 lei pe care ii ia din cele 2000 lei pe care angajatorul li le pune in mana si nu-l mai injura pe acesta ca le da doar 1680 lei salariu. In anul de guvernare Ciolos aparuse o propunere ca toate contributiile pe salariu sa fie platite direct de angajat. Adica angajatorul sa plateasca un salariu ce sa includa atat contributiile sale cat si pe cele ale angajatului si angajatul sa le achite direct (pensie, sanatate, somaj). Atunci poate ne-am da seama cu totii ce pacaleala luam din partea statului, mai ales in ce priveste pensiile, unde este jaf la drumul mare. Hai sa vedem de ce: periada activa este de 40-45 de ani (de la 20-25 pana la 65), iar cea de pensie de 15 ani (pana la 80), evident putin simplificat si aproximativ, perioada de pensie este o treime din cea activa. Este evident ca pentru a avea un venit lunar la pensie egal cu media veniturilor lunare din perioada activa ar trebui sa economisim 25% din venitul lunar (concret, din 4 luni de viata 3 sunt active, sa zicem cu un venit de 2000 lei, iar a patra luna este de pensie. pentru a avea venituri egale de 1500 in cele trei luni active trebuie sa economisim cate 500 pe luna, adica 25%). Cat ia statul acum pe luna ca si contributii pentru pensie? 26,3% (15,8% angajat si 10,5% angajator, adica mai mult decat 25% pe care i-ar economisi angajatul. Cat da statul pensie pentru cele 2000 din care angajatul, economisind singur si-ar asigura o pensie de 1500? Cam 700 de lei? Daca cineva iti ia mai mult de jumatate din ce e al tau, eu zic ca e jaf. Nu am luat in considerare faptul ca economiile aduc in timp sume suplimentare, considerand ca mijlocul cel mai simplu de economisire, depozitul bancar, aflat la indemana tuturor nu va aduce un plus net prin dobanzi, acestea fiind aproape anulate de o alta hotie prin care statul isi mascheaza incompetenta si anume inflatia.
In ce priveste saracia, daca o definim asa cum o definesc promotorii justitiei sociale de astazi (anume ca diferenta intre bogati si saraci) nu o vom diminua decat daca confiscam averile bogatilor si ii trimitem la taiat stuf in Delta sau la sapat canale. Pentru ca matematic, la o, sa-i spunem asa, rata de crestere a bogatiei egala aceasta discrepanta va creste continuu (5% crestere la o avere de 1000 aduc 50, iar la o avere de 10000 aduc 500. Discrepanta a crescut de la 9000 la 9450. Cum vor astia sa reduca discrepanta?). Cu alte cuvinte definirea saraciei raportata la bogatie in acelasi moment de timp este o farsa. Scaderea sau accentuarea saraciei in societate nu poate fi apreciata decat raportand-o pe aceasta la momente diferite. Cum traia si ce avere avea o persoana cu ocupatie similara acum 20 de ani si cum traieste si ce avere are o persoana cu o ocupatie similara astazi este comparatia corecta. Pana la urma, cu salariul minim de astazi din Romania te poti duce si intoarce de vreo doua ori cu avionul oriunde in Europa. O fi scazut sau crescut saracia in Romania in ultimii 10 ani?
Mi-e teama ca oamenii nu vor face nimic altceva vazand impozitele prin IVG decat sa ceara salarii si mai mari, vazand cat platesc.
Asta pentru ca mentalitatea este anti-capitalista: patronul „hraparetz” sa nu castige mai mult decat „muncitorul”.
Din mentalitatea asta oamenii nu pot iesi decat prin aparitia unui partid de dreapta, care sa explice capitalismul. Chiar daca nu ar castiga alegerile (la inceput) acesta ar concentra si clarifica in ce consta relevanta individualismului, liberei initiative si – mai ales – ar face oamenii sa priceapa ca inegalitatea veniturilor este nu numai inevitabila, ci si indispensabila functionarii societatii. Daca toata lumea ar castiga egal indifferent ce ar face, de ce s-ar mai cazni unii sa lucreze mai mult?! Iar daca nu ar exista bogati, cine ar mai sustine produsele tehnologiei de varf (Scumpe la inceput)? Cum s-ar mai forma capitalul daca toti am avea la fel?
===
Saracia este greu de definit, dar usor de inteles. Oricum ai define-o insa, nu redistribuirea veniturilor te scoate din saracie.Mai mult, pomana are un effect devastator asupra bunastarii („well-being”) primitorului, pentru ca nimeni nu poate fi fericit daca este inutil.
@ Dedalus (27/05/2017 la 8:32)
„…..
Din mentalitatea asta oamenii nu pot iesi decat prin aparitia unui partid de dreapta, care sa explice capitalismul.”
Aceasta afirmatie e chiar o gluma si-i foarte buna. Uitati-va in istoria Romaniei din ultimii 27 ani cate partide „de dreapta” au fost si sunt inca (si rad la soare vorba LuI George Lesnea daca nu ma insel) si cum au explicat si inca continua sa explice ele capitalismul si……….sa-l aplice in favoarea „intregului popor” format numai din familiile lor (in definitia crestin ortodoxa – CpF -sau extins politica) !
Am zis partid(e) de dreapta pentru ca dvs. il (le) considerati ca o solutie. Care partide este de dreapta cu membri de frunte care au fost tot timpul salariati la stat !? Nu e cazul sa dau exemple ca sunt vizibile cu ochiul liber.
Accept ca poate nu avem aceeasi definitie a unui partid de dreapta.
Am spus ca un partid de dreapta ar trebui sa apara, nu ca a existat sau exista vreunul.
Tocmai pentru ca nu a existat nici unul pana acum suntem in aceasta situatie.
Nu numai ca eu consider aparitia unui partid de dreapta ca o solutie, dar o vad si ca unica solutie.
====
Nu inceteaza sa ma mire cum in Romania oamenii cer partidelor de stanga sa adopte masuri de dreapta.
Toate partidele adopta ideologii de stanga. Si iar sunt votate. Si iar alegatorii – dintre care multi de fapt nici nu au fost la vot – iar le cer sa adopte masuri de dreapta!
@ Adi (26/05/2017 la 15:45)
Daca inteleg bine vorbiti de sistem de pensii ca in comunism dar vreti capitalism. La fel si cu altele: sistemul de sanatate safie cu personal salarizat de la stat sau cel de invatamant ; gratuit pentru toate gradele inclusiv cel universitar sau doctoral.
Frumos capitalism nu-i asa? In Romania interbelica tot asa era ? Parca nu din cate stiu eu.
Suntem intr-un stat socialist, pudrat crypto-fascist. Acest lucru e poaibil pentru ca toate partidele din ROmania au fost si sunt de stanga.
In absenta unui partid de dreapta care sa critalizeze masurile necese trecerii la capitalism, concurenta intre partidle de stanga este exclusiv pe masurile administrative.
De aici si apetenta oamenilor pentru un „capitalism cu fata umana”= un capitalism in care toata lumea castiga, unde nimeni nu-I sarac si patronal imparte castigul sau cu angjatii si cu cei care nu muncesc.
Dar acest „capitalism cu fata umana” este de fapt socialism. El neaga individual pentru binele comunitatii, statul este deasupra tuturor (un fel de stat de drept divin, deasupra legii…), si considera ca piata trebuie reglata din birourile guvernului pana cand face ce doresc ei, functionarii. E inginerie sociala curata de fapt.
===
Acum Romania e piolarizata asa (dupa mine):
a) Cei care voteaza – voteaza de fapt fie stanga in mod constient fie o „mai putin stanga” de teama unei stangi extreme
b) Cei care nu voteaza – pentru ca „nu-I reprezinta nimeni” – unii ar dori probabil o alunecare comunista sau fascista, altii insa ar dori intr-adevar capitalism si observa ca nu exista nici un partid de dreapta; acestia din urma trimit un semnal clar prin absenta lor la vot: „Vrem un partid de dreapta!”. Dar nu-I aude nimeni…
===
In peisajul politic romanesc, nici unul dintre partidele existente nu-si asumariscul (cred ei ca ar fi un risc) de a adopta o ideologie de dreapta. Structurarea si organizare lor ar face de altfel si extreme de dificila o decizie de asumare a dreptei.
Iar un partid de dreapta care s-ar forma acum, ar avea nevoie de toate atuurile sociale disponibile pentru a intra in Parlament (poate si in Guvern):
– o ideologie bine conturata, opera cuiva care stie de spre ce vorbeste
– un lider politic puternic, sufficient de diplomat pentru a aduna o echipa, dar sufficient de precaut pentru a nu-si asuma si rol doctrinar (ideologic)
– un grup de canalii poltice, capabile sa riposteze atacurilor murdare ale stangii pe acelasi front
– o nemultumire majora a populatiei, care sa duca la un sprijin evident al dreptei
Punctul [2] de la note m-a facut sa pacatuiesc cu gandul incorect politic: o fi intuit omul ceva probleme in familie si de ce sa nu se asigure?