duminică, mai 19, 2024

A trăi în virtual

Rețeta clasică a știrilor din mass-media este relatarea unor incidente mai mult sau mai puțin senzaționale, într-un mod care răspunde la întrebările ”cine? ce? unde? de ce? cum? cînd?”. De cîteva luni, m-am abonat pe Twitter la canale de știri ca BBC News International, CNN News, ABC News, NBC News, The Times of London, Telegraph News, NPR, Le Monde, Le Figaro, Corriere della Sera etc. Dar majoritatea „știrilor” în limba engleză nu răspund la întrebările de mai sus. Ele sînt în schimb, de multe ori, doar niște comentarii la ultimele gesturi sau declarații ale lui Donald Trump. Un fel de bîrfă jurnalistică obositoare. Chiar și excentricul Donald Trump devine, după ce e forfecat atît de repetitiv și previzibil de cea mai mare parte a mass-mediei, o figură oarecum anostă. Multă cerneală a curs, de pildă, în primăvara acestui an, pentru a transmite „știri” despre felul cum Melania Trump ar fi evitat mîna soțului ei, în timpul vizitei de stat în Israel. Mai recent, în timpul vizitei Primului Cuplu american în Franța, pentru a participa la defilarea militară de pe 14 iulie la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, bîrfele s-au concentrat în jurul comentariilor apreciative ale lui Trump la adresa formei fizice a doamnei Macron. Probabil un compliment stîngaci, dar în nici un caz subiectul legitim al presei internaționale timp de cîteva zile. După incidentele recente provocate de grupuri de extremă dreaptă la Charlottesville, în statul Virginia, în mod previzibil, presa foarfecă neobosit… comentariile lui Donald Trump. Am încercat să vizionez zilele trecute o emisiune a comicului britanic stabilit în SUA, John Oliver, „Last Week Tonight”. N-am rezistat mai mult de cîteva minute. Oliver repeta papagalicește toate mantrele presei liberale de stînga americane despre comentariile lui Trump după incidentele de la Charlottesville.

Nu mai contează, așadar, faptele petrecute, ci bîrfa, corul interpretărilor indignate ale unei armate de jurnaliști. Evident, situația era asemănătoare pe timpul lui Barack Obama, cu deosebirea că, pe atunci, corul jurnaliștilor ultragiați de comentariile sale la incidente teroriste pe care le definea vag și timid era întreținut numai de Fox News. La ora actuală însă, cam toată presa de știri „respectabilă” de limbă engleză e înhămată la compromiterea morală, politică și ideologică a lui Trump, ca într-o veritabilă cruciadă. Nu mai contează realul, ci doar proiecțiile și interpretările ostile. Virtualul e omniprezent. Și, chiar dacă observi lucid defectele celui din urmă – narcisismul infantil, bufoneria grandilocventă, superficialitatea, lipsa de nuanțe, machismul etc. – tot ți se face lehamite. Nu mai vrei să urmărești CNN, BBC International și alte posturi asemenea. Nu ai nici o simpatie pentru Trump și acoliții lui (Steve Bannon, Jared Kushner etc.), dar te-ai săturat să te simți, „răsfoind” presa online, ca undeva la țară pe plaiuri autohtone, unde, vegetînd pe o bancă, clevetesc cîteva femei care și-au lăsat ograda și grădina pline de ciulini. Simți că viața ar trebui contemplată și din alt unghi decît malițioasa bancă unde se bîrfește non-stop.

Trăirea în virtual este, așa cum observă și eseistul Marius Iosif în originala sa carte O ecologie a sacrului, o maladie a spiritului contemporan. Nu e doar mistificarea clipei prezente cu proiecții în viitor și reminiscențe din trecut care îl tulbura și pe Sf. Augustin, ci un habitus maladiv de a plasa invariabil virtualul mai presus de real. Trăim într-un solipsism computerizat, în care valorizăm mai mult interpretările „prietenilor” de pe Facebook care gîndesc la fel ca noi decît ceea ce se petrece în realitate. În fapt, Facebook și celelalte rețele sociale amplifică trăirea în „bula proprie” și în virtual. Gîndirea se simplifică, fiind redusă la cîteva tipare ideologice („rasist”, „fascist” și „bigot” vs. „progresist” și „comunist”). Omul se înstrăinează de alte ființe și începe să locuiască într-o lume populată de non-entități înșelătoare. Opiniile iau tot mai mult locul cunoașterii. Contează mai mult comentariile pe rețele sociale (bîrfele) la cutare eveniment decît evenimentul ca atare. Tabloidizarea presei e consecința firească a canonizării opiniilor neavizate. Intimitatea și misterul persoanelor devin o glumă sau niște cuvinte fără înțeles…

Problema nu este, așadar, cît de „bigot”, „rasist” și „extremist” este Donald Trump. Inevitabil, la un moment dat, Trump nu va mai fi președintele SUA. Va rămîne însă virtualul omniprezent, obișnuința comodă de a ingurgita hrana de fast-food oferită de rețele sociale – interpretările gata procesate. În particular, va rămîne, probabil, și dogma „politicii identității” – acea politică ce exacerbează în realitate diferențele si contribuie la segregarea etnică și rasială. Și mirajul livrat de preoții unei anumite doctrine politice că acest tip de politică ar fi cheia toleranței și armoniei sociale universale. Chiar dacă această politică a reușit în realitate să tribalizeze comunități și sa le împiedice integrarea și dezvoltarea – ba chiar, în mediile influențate de o anumită credință religioasă, a fost un factor ce a contribuit la extremism și terorism. Acest gen de adevăruri sînt însă rar rostite, pentru că nu se potrivesc cu dogmele nici unei tabere. Există, desigur, și glasuri lucide, care se pierd în vacarmul produs de taberele cele mai vocale: cruciații anti-Trump, liberali și „toleranți” cum sînt, și adversarii lor intoleranți de extremă dreaptă – adică toți cei care se cufundă în proiecțiile lor ideologice belicoase și trăiesc netulburați în lumile lor virtuale. Fericiți cei capabili să contemple lucrurile mai aproape de ceea ce sînt.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Cultura e un liant puternic între oameni. Muzica, sculptura, pictura, nu are nevoie de cuvinte. Componistii, sculptorii, pictorii tuturor epocilor s-au inspirat de la alti maestri din domeniul lor. Numai în propaganda si cariera politică nu trebuie nici un fel de calitate, nici profesională, nici caracter, numai carnet de membru de partid. Constatarea autoarei:

    … „….În particular, va rămîne, probabil, și dogma “politicii identității” – acea politică ce exacerbează în realitate diferențele si contribuie la segregarea etnică și rasială. Și mirajul livrat de preoții unei anumite doctrine politice că acest tip de politică ar fi cheia toleranței și armoniei sociale universale. Chiar dacă această politică a reușit în realitate să tribalizeze comunități și sa le împiedice integrarea și dezvoltarea – ba chiar, în mediile influențate de o anumită credință religioasă, a fost un factor ce a contribuit la extremism și terorism…. „…..

    nu trebuie sa ducă la resignare. Rămîn întrebări in sensul autoarei T.B.P în țară, în UE28-1 și în lume.
    La început au fost cuvintele este avertismentul supraviețuitorilor holocaustului care vizitează după 1945 școli pentru a povesti elevilor despre violența și cruzimea secolului 20 ca martori oculari.
    Omul politic Andrei Pleșu, fost ministru FSN, dă indicații prețioase (dilema veche) de la București omului politic Kelemen Hunor, activist UDMR în Ardeal.

    ………. „ …… sînt mirat și stingherit că un distins intelectual ca dl Kelemen Hunor poate declara, vag încruntat, că maghiarii din România nu pot și nu vor să sărbătorească centenarul Marii Uniri… „….

    Citesc „cuvintele” omului politic Andrei Pleșu. Sia insușit limbajul politic „curățat” ca reprezentant al guvernului FSN și folosește pînă azi același limbaj „lustruit” în comentarile politice publice. Omul politic Andrei Pleșu poate fi văzut ca un „martor ocular” al epocii 1964-1989- 2917. De mai multe ori se referă la „sentimentul apartenenței” al sașilor, după vizite la Sibiu și la Dinkelsbühl. La început au fost cuvintete. Statul național se comportă in secolul 20 ca un monstru rece în raport cu locuitorii, cu cetățenii săi.

    ….. „ .. am fost tulburat să constat cu cîtă căldură, cu cîtă grație, cu cîtă fidelitate asumă sașii (cei, puțini, rămași în țară, dar și cei plecați) nevoia de a fi, iarăși și iarăși, prezenți în țara obîrșiei lor… „…

    De reținut mi se pare ce evită premeditat A.P. (așa se minte politic cel mai ușor de la început pînă azi) de repetate ori în spațiul public românesc la subiectul” sașii” (cei „plecați” folosit ca cuvînt politic …. în loc de „vînzarea” cetățenilor pentru dolari în naționalcomunismul ceaușist, țelul final … NATIUNEA ceaușistă. Naționalcomuniștii continuă politica de epurare etnică 1941-1944 a regimului de la București, eliminarea evreilor).
    Important sunt cuvintele „omului politic” înainte de faptele mîrșave care urmează. Indicațiile prețioase de la București ale titanului de la Scornicești (un culcuș mai cald) rămîn (numai?) în amintirea celor cu biografia frîntă, deformată, cum pot sta ca model A.P. si K.H.
    Insist asupra cuvintelor (…Poți fi, cred, bun maghiar și bun român … ) folosite în spațiul public de „omul politic” dîmbovițean. A.P. sărbătoreste 1918- 2018 „teritoriul” cucerit după „Declarația de război 1916 București”?
    Sașii folosesc „Heimat Siebenbürgen” în dialectul lor luxemburgez (în nici un caz „patria” română) cînd își amintesc la Dinkelsbühl „peisajul” locurilor natale.

    Conflictele de interese discutate liber, necenzurat în spațiul public sunt starea normală în democrație. Textul autoarei contribuie la această dezbatere publică.
    La început au fost cuvintele. „A trăi în virtual” scris în stil publicistic de doamna T.B.P. se intersectează cu « mentalitatea » diferită a cetățenilor tării & UE, a lumii? Ce e de reținut ?

    • In oricare din perioadele cuprinse intre 1918-1940, 1940-1944, 1944-1965, 1965-1989 sau 1989-2017 conditia maghiarilor din Romania a fost una incomparabil mai buna decat situatia ORICAREI minoritati etnice sau rasiale din Ungaria. Asta poate si din cauza ca noi romanii (si nu numai, de altfel la fel a fost in Slovacia,Serbia sau Croatia) nu suferim de atavismele ce genereaza isterie mongoloida de care se pare ca dumneavoastra ungurii nu ati reusit sa va eliberati niciodata. Asta in pofida celor peste 1100 de ani scursi de la venirea in lumea civilizata… :P

      In acest context intrebarea d-lui Pleasu e pe deplin justificata si naturala. Intre oameni cat de cat decenti si civilizati e o asteptare fireasca ca cetatenii loiali ai unei tari sa sarbatoareasca) o aniversare majora a tarii. Nu sunteti de acord?! Daca acei oameni nu doresc sa fie cetateni ai statului respectiv, de ce nu au minima decenta sa renunta la cetatenia in cauza? /Nu-i asa?

    • Domnul Hunor s scris o replica palida si incoerenta la articolul lui Plesu. Cineva i-a replicat ca evreii si sasii au fost comparati pentru ca aveau valoare si se intreba de ce n-au fost comparati maghiarii. Realitatea este ca nici evreii si nici sasii n-au fost cumparati si statele respective, in expansiune militara sau economica au platit pentru edicatia lor in R.
      Dar sa revenim la subiect. Bag seama ca replica domnului Kurt se ocupa mai mult cu omul Plesu decat cu ceea ce spune el. Si acum despre politica romaneasca de asimilare draga domnului Kurt. In toate statele s-a produs in sec 20 un proces de omogenizare si de dilutie a minoritatilor. Asta in special din cauza expansiunii economice si mobilitatii mai mari a populatiei.
      Sa mai adaug ca pe la 1900 jumatate din populatia Budapestei avea ca limba materna germana. Azi toti budapestanii sunt maghiari pur sange. Te pomenesti ca si acolo germanii, slovacii, croatii, evreii sau ardelenii au fost vanduti cu bucata!

    • Si mai terminati cu „vanzarea „! Se vand niste oameni, sclavi , FARA VOIA LOR !!!
      Dar in cazul germanilor si evreilor din Romania „rascumpararea” s-a facut la cererea si cu acceptul entuziast al acestor cetateni romani. Se statea la coada ! Si cati romani neaosi nu erau invidiosi, isi cautau febrili prin arborele genealogic niste „argumente” s-o stearga si ei din „raiul” comunist ! S-a vazut dupa ’89 cand nu doar ca majoritatea germanilor si evreilor au plecat pe gratis dar i-au urmat – si continua s-o faca – milioane de romani …

    • …fara a intra in disputele legate de rascumpararea sasilor, evreilor, epoca de aur, etc, Dl Andrei Plesu cred ca atrage atentia asupra unui lucru simplu:
      nu poti fi parlamentar, ministru al unui stat national si cu atat mai mult decorat cu cea mai inalta distinctie a acelui stat si in acelasi timp sa afirmi public ca nu poti sarbatori 100 ani de la crearea acelui stat…

  2. Descriere succinta si eleganta a doamnei Palade. Nimic mai adevarat. Ca sa privim putin din alt unghi, de fapt acest rezultat se datoreaza consumerismului atat de exagerat incat ridicolul pe care l-a atins a devenit o normalizare a anormalitatii.
    De fapt tot acest fenomen este bazat pe o competitie financiara, nimic mai mult. Click-uri, rating-uri, publicitate. Aceasta este sursa de venit a mass mediei, inclusiv retele sociale, aplicatii mobile, etc.
    Astfel totul este un fenomen condus pe principiul: „orice nu este ilegal este permis”.
    De ce nu? Se intampla si in lumea muzicii de consum, a filmelor. Cu cat persoanele de sex feminin afiseaza nuditate si sexualitate exacerbata, sau gesturi extreme chiar daca lipsite de sens, violenta iesita parca din clinici psihiatrice, rezulta in concluziiile: „se vinde bine”, „da bine la public”
    Altfel spus, s-a ajuns la judecata bazata pe oarecare principii clasice functionale in plina perioada stalinista. Modelul: „se spune ca…”, „se aude ca…”
    Da oamenii in ce mai mare parte, ajung sa emita pareri, sa traga concluzii, si sa actioneze bazati pur si simplu pe aceste interactiuni din celula virtuala individuala cu lumea prin intermediul acestei prisme cu grad variabil si perpetuu de deformare.
    S-a ajuns la bizarul situatiei in care oamenii au zeci si sute de „prieteni” virtuali despre care nici macar nu stiu daca acestia exista.
    La sfarsitul zilei, observam ca lumea socializeaza in mod real din ce in ce mai putin spre deloc. Motivul? Tot financiar. Nu din cauza resurselor lipsa. Ci din cauza faptului ca isi doresc mult mai multa dezvoltare financiara fara sa existe un motiv real. Ci doar motivele servite de „bula” in acestia isi traiesc viata virtuala.
    Intrebarea sau provocarea ar fi: cum putem sa ii indreptam catre normalitate?

  3. Excelent articol. Procesul de prostituare a mass media a inceput cand media si-a schimbat suportul de la pagina scrisa la semnalul efemer trimis in eter. Un articol de ziar de acum 100 ori chiar 50 ani avea o viata si un impact mai lingo decat un editorial de pe BBC ori Le Figaro (ca sa nu mai vorbesc de alte canale media mai decazute).
    Respectul pentru cuvantul scris („am vazut eu in ziar”) a disparity odata cu concentrarea media in mana unor oligarhi de tip Murdoch, Berlusconi ori Voiculescu. Helas, vremurile cand doi jurnalisti rasturnau un presedinte sunt de mult apuse.
    Merita poate sa scrieti un eseu despre disparitia genului epistolar distrus de comunicarea electronica.

  4. Epoca foiletonistica din Jocul cu margelele de sticla a lui Hesse… Avem nevoie de o Castalie pentru conservarea bunului simt…

  5. „La ora actuală însă, cam toată presa de știri “respectabilă” de limbă engleză e înhămată la compromiterea morală, politică și ideologică a lui Trump, ca într-o veritabilă cruciadă. Nu mai contează realul, ci doar proiecțiile și interpretările ostile.” – aşa e.

    Acum vă rog să recitiţi discuţia dintre mine şi dvs. de acum 6 luni, de la articolul ăsta:
    http://www.contributors.ro/cultura/epoca-post-adevarului-cind-trasymachus-locuie%C8%99te-la-casa-alba/
    Ce credeţi despre ce scriaţi atunci?

  6. Procesul descris face parte din mondializare. Cand știrile acestea „de consum” vor fi scrise în limba chineză, atunci în sfârșit procesul va fi desăvârșit.

  7. „Nu ai nici o simpatie pentru Trump și acoliții lui (Steve Bannon, Jared Kushner etc.), dar te-ai săturat să te simți, “răsfoind” presa online, ca undeva la țară pe plaiuri autohtone, unde, vegetînd pe o bancă, clevetesc cîteva femei care și-au lăsat ograda și grădina pline de ciulini.”
    Ce sa inteleg? ca va situati pe aceleasi coordonate cu cei de care v-ati saturat!
    Pe aceleasi baricade cu cei pentru care ” Nu mai contează realul, ci doar proiecțiile și interpretările ostile.”
    -„Fericiți cei capabili să contemple lucrurile mai aproape de ceea ce sînt.”
    Sa nu considerati o ofensa, dar cel putin prin articolele de pe Contributors, nu sinteti dvoastra printre fericiti.

  8. Cred că suntem,mulți dintre noi,prea sensibili la manipulare și mai puțin interesați pentru afirmarea unei prese oneste dar si a unor personalități cu adevarat relevante.este mult mai lesne a”ofili” o persoană sau chiar vreun fenomen social decît a face efortul de a căuta semnele vreunei schimbări cu adevărat benefice pentru cît mai mulți.

  9. Sunt aproape sigur ca daca ati scrie aceste lucruri in SUA v-ati pierde slujba, cu tot cu tenure. Mare curaj, mare luciditate.
    „Ura nu se invinge cu mai multa ura”, titreaza azi Hotnews citand un barcelonez.
    Sunt oare capabili acesti reprezentanti ai moralitatii exemplare sa extinda aceleasi ganduri generaose reprezentantilor alt-right?

    https://www.youtube.com/watch?v=dyX6L-C5i3w

  10. „De cîteva luni, m-am abonat pe Twitter la canale de știri ca BBC News International, CNN News, ABC News, NBC News, The Times of London, Telegraph News, NPR, Le Monde, Le Figaro, Corriere della Sera etc.”

    Why? Din nevoie de acest efemer, omniprezent virtual, presupun. Cum am mai putea trai fara?
    Ar fi ca doua ore de televiziune zilnic in care am afla cine? (asta nu, EL) ce? unde? de ce? cum? cînd?” despre unul si acelasi personaj urmat de un film pe furate pe o televiziune intr-o limba aproape necunoscuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro