La începutul lunii august, prețurile din bursa de energie au atins vreo două zile un nivel record, ajungând până la 570 lei / MWh. Ca de obicei, vinovații de serviciu sunt OPCOM, ANRE și buclucașul ”articol 23 din legea 123” (cel care obligă toți participanții la piața angro să tranzacționeze exclusiv pe OPCOM), refren pe care îl tot auzim din 2012 încoace. Deși prețurile și-au revenit rapid la un nivel rezonabil, deși prețurile în regiune și în alte burse europene au înregistrat vârfuri în perioada respectivă, deși variațiile bruște nu sunt fenomene excepționale pe platformele spot europene de energie, deși prețurile într-o singură zi în piața angro spot practic nu au cum să ducă la vreo variație semnificativă a prețurilor din factura la consumatorul final casnic (în care mai bine de jumătate din preț constă în tarife de transport și distribuție, taxe, contribuții la cogenerare și certificate verzi, bașca energia nu e achiziționată toată la prețul excepțional dintr-o anumită zi), la noi, fenomenul a căpătat în presă dimensiuni apocaliptice, bun prilej pentru politicieni să dea vina pe cei care îi incomodează. (Din păcate, nu ajută nici micile hârâieli dintre OPCOM și ANRE, două instituții care, de bine, de rău, fără a fi perfecte, fac ce trebuie în piața energiei, în ciuda unor probleme care deseori nu țin de nici unul din ei.)
Pe scurt, cel mai probabil e ca prețurile din PZU (piața spot) să fi crescut ca urmare a secetei și caniculei de la începutul lui august, care a afectat și alte țări și acest lucru s-a văzut și în prețuri. E foarte posibil să existe și niscaiva înțelegeri între producători de stat, cum a speculat însuși ministrul Petcu. Totuși: de câtă ipocrizie e nevoie să ceri socoteală ANRE (și Consiliului Concurenței) când acționarul majoritar la toate companiile suspectate ești chiar tu, iar singurul beneficiar al unor astfel de speculații ar fi chiar Guvernul, supra-profiturile companiilor de stat ajungând în proporție de 90% la bugetul statului?
Personal, cred că problemele majore nu sunt cauzate atât de înțelegeri între companii, deoarece în acest caz prețurile ar fi rămas la niveluri ridicate perioade mai lungi de timp, or, în general, prețurile din OPCOM sunt dintotdeauna în rând cu bursele europene de energie. Cred că, așa cum s-a întâmplat și în iarnă, piața PZU e victima propriului său succes – prea mulți participanți o preferă altor platforme, deși orice piață spot tinde să fie destul de speculativă, sensibilă la momente de panică. Dacă ne uitam în iulie-august la prețurile din celelalte platforme (OTC, PCCB), prețurile pentru energie cu livrare în august, septembrie, octombrie erau mult mai aproape de prețurile ”normale” decât vârfurile din PZU (150-180 lei / MWh), exact cum s-a întâmplat și în iarnă: e greu de înțeles de ce furnizorii n-ar folosi mai curând aceste platforme pentru onorarea contractelor pe termen mai lung cu consumatorii decât o piață mult mai volatilă cum e piața spot PZU. De vină mai e și lipsa unei distincții clare între traderi și furnizori: într-o piață normală, traderii au un comportament mai speculativ și își asumă riscurile cu bune și rele (posibilitatea unor câștiguri, dar și a unor pierderi mari), iar furnizorii, care vând în piața retail către consumatori obișnuiți, trebuie să aibă un comportament mai prudent. La fel, aceeași problemă a fost și în iarnă, când furnizorii nu și-au cumpărat energie pe termen lung la prețuri rezonabile în OTC și PCCB, iar apoi au încercat pe cât posibil să-și recupereze pierderile transferându-le asupra consumatorilor. De reținut că acest lucru nu indică o problemă a pieței PZU, ci, dimpotrivă, PZU e preferat în mod excesiv de participanții la piață. Platforma PZU este electronică și anonimizată pentru participanți (adică platforma cuplează cererea și oferta automat în baza prețului, făcând practic imposibilă vreo înțelegere între aceștia); hardware-ul și software-ul din spate au fost făcute pe bani europeni și de la Banca Mondială copiind platforma bursei nordice Nordpool, rămasă în continuare o bursă de energie fruntașă în Europa.
Așadar, soluția ține în primul rând de lege pentru a separa furnizorii de traderi, nu de anchete post factum la participanții din piață, odată ce bulele speculative par să se repete. E nevoie ca Ministerul Energiei să se uite în propria ogradă, inclusiv la managerii puși în funcții cu încălcarea OUG 109 (L 111), nu să ceară socoteală reglementatorului independent ANRE.
Temerea mea e că scopul acestui scandal întreținut artificial e să ne frăgezească pentru trei idei proaste, gata să fie puse în aplicare:
– înlocuirea conducerii ANRE cu oameni ”de partid”, odată cu expirarea mandatelor președintelui și a doi membri ai comitetului de reglementare în toamnă. Se zvonește chiar dl Nicolicea – ce competențe în materie de energie l-or fi calificând, nu știu. Cert e că actuala conducere, chiar dacă a fost numită tot pe algoritm politic în urmă cu 5 ani, s-a dovedit chiar foarte independentă de guvern – mai ales odată cu schimbarea culorii acestuia -, liberalizând piața mult mai repede decât ar fi făcut-o politicienii și în ciuda opoziției crâncene.
– trecerea ANRE sub Guvern. Nu mai comentez – scrie chiar în Directivele 72 și 73/2009 că reglementatorii în energie trebuie să fie independenți de guvern și am avut scrisori de amenințare cu infringementul în 2009 când s-a întâmplat acest lucru.
– eliminarea obligației participanților la piața angro să tranzacționeze exclusiv pe OPCOM (”art 23”). Aici, lucrurile ar trebui nuanțate – într-adevăr, pare excesiv să forțezi și producători privați să vândă prin bursă, iar Art 23 a fost introdus tocmai ca să oprească odată contractele cu ”băieții deștepți”, forțând Hidroelectrica să vândă energia transparent, competitiv și nediscriminatoriu. Ar fi strict necesar să existe o obligație legală ca toate companiile de stat să vândă prin bursă – dar acest lucru nu se poate face în legea energiei, care e egală pentru toți participanții la piață. Sunt de acord cu eliminarea art. 23 numai după ce se introduce o obligație a companiilor de stat să vândă competitiv – de pildă, în legislația privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Liberalizarea energiei electrice (joaca de-a econonia de piata) este o optiune pur ideologică, care nu are nimic in comun cu eficienta funcționării unui sistem energetic integrat. El produce doua lucruri legate: profituri necuvenite si preturi mai mari la consumatori. Autoarea este o infocata adepta a liberalizării si privatizarii totale a energiei. Se vede cît este se încîntată de cele întîmplate. Mentionez ca energia electrica nu poate fi stocată, oferta este egala cu cererea in fiecare moment. Orice tranzacție de piata, nu mai vorbesc de cele speculative, cum este f probabil cazul aici, perturbă optimul tehnic al întregului sistem. Ideologia fanatică nu înțelege acest lucru elementar.
Energia electrica se poate stoca (cu dificultati si preturi destul de mari). Prin metodele de stocare: stocarea in baterii chimice, stocarea in baterii gravitationale (pumped water storage, pomparea apei in bazine de acumulare la mare altitudine). Alte metode ar fi generarea de abur in timpul noptii pentru procesele industriale care il folosesc si ziua si noaptea, incarcarea masinilor electrice in timpul noptii etc.
Centralele nucleare au proceduri de crestere si scadere a puterii generate foarte complexe, asa ca nu isi pot adapta productia de energie. Pe de alta parte, alte centrale electrice pot sa mareasca sau sa scada productia de electricitate in timp de ordinul secundelor.
Exista alte surse de electricitate de tipul „use it or lose it” – solara, eoliana.
Solutia cea mai ieftina pentru stocarea energiei electrice consta in a pastra materia prima din care s-ar produce (carbune, gaz, apa in bazine de acumulare cu debit mic de umplere).
Cand aud sintagme de genul „x lucru se poate face, dar e scump, si de-aia nu se face”, invariabil zambesc. Fiindca prima si cea mai logica intrebare pe care ar trebui sa si-o puna oricine intra pe straduta asta este: e profitabil? Dupa cum stim din primele 8 clase, nimic nu se pierde cand e vorba de energie, ci doar se transforma. Iar din ce observam in jurul nostru, cand e vorba de profit, se muta (sau sapa) munti intregi. Deci.. cui i-ar ajuta sa inmagazinam energia? Cu siguranta nu celor care o fac si o controleaza, si care in momentul pastrarii surplusului de energie ar trebui brusc sa justifice si pastrarea pretului la nivelul la care e, ceea ce cu siguranta si-ar dori. Ceea ce cu siguranta ar trebui sa trezeasca pe oricine se angajeaza in rationamentul asta la realitatea mare si cruda a lumii in care traim.
Liberalizarea energiei electrice este opțiune pur ideologică care nu are nicio legătură cu funcționarea optimă a sistemului energetic integrat. Asta conduce la doua lucruri legate: profituri necuvenite si preturi mai mari la consumatori. Energia electrică nu poate fi stocată, oferta este egala cu cererea in orice moment.Fanatismul ideologic e boala grea.
Prefer sa ma uit la date, exact cum face si UE cand a decis sa mearga mai departe cu piata unica de energie, cand a vazut ca preturile au scazut in pietele angro (nu si in cele de retail, dar aici sunt mai multe motive) si ca e mai bine pt securitatea energetica sa ai mai multi producatori si furnizori, nu unul singur. Eu sunt adepta lucrurilor care functioneaza in pratica, uneori merge piata, alteori merg reglementarile, uneori merge proprietatea de stat, alteori privata, alteori autoguvernarea de catre consumatori, whatever works. In cazul energiei, cred ca e destul de clar deja din experienta internationala ca piata functioneaza cu reglementari in doar unele zone (ex retele / monopol natural; securitate energetica, echilibrare, rezerve etc).
Multumesc ca mI-ati raspuns. Si eu vorbesc despre functionarea lucrurilor in practica. Si practica a aratat si arata ca optimul tehnic este superior celui mai bun rezultat pe care il poate da piata. Asta in cazul acesta particular: energia electrica. Nevoia de echilibrare demonstreaza ca piata nu poate incheia complet „procedura” de egaliizare a ofertei si a cererii, oricat de bine ar functiona. Exemplul cu UE nu spune mare lucru. In fond UE a devenit un proiect aproape exclusiv neoliberal, dominat de interese si ideologii. As mai adauga ca progresul tehnic face ca diferenta intre optimul tehnic si ce poate da piata sa fie si mai mare. Un sistem energetic integrat pe verticala functioneaza optim, iar tehnologia actuala ajuta sa functioneze si mai bine. Iarasi, cu cit este mai extins spatial este mai eficient. Exemplul cu retelele ca monopol natural trebuie extins la intreg sistemul energetic. Separarea retelelor de transport de productie si distributie a fost tot o optiune ideologica, nu tehnica. Nu sper ca e cale de intors, cel putin in viitorul apropiat, liberalizarea a inceput de decenii in folosul Marelui capital, dar am facut aceste comentarii pentru a pune in evidenta cit de absurda si ipocrita este ideologia neoliberala. Demantelarea si privatizarea sistemelor energetice reprezinta un exemplu de optiuni gresita dictata de interese si ideologii, care sfideaza interesul public general.
@Andrei Mocearov
enormitate mai mare decat „sistemele integrate pe verticala functionazea cel mai bine” nu am auzit.
probabil vreti inapoi un RENEL in care mana dreapta fura din buzunarul stang si pierderile din camara se acopera cu proviziile din pivnita.
oricum, am retinut…liberalismul e rau, concurenta e proasta.
ati uita-o pe aia cu „Soros e de vina” si, neaparat „strainii nu ne lasa sa ne dezvoltam””
+1 pentru „Totuși: de câtă ipocrizie e nevoie să ceri socoteală ANRE (și Consiliului Concurenței) când acționarul majoritar la toate companiile suspectate ești chiar tu, iar singurul beneficiar al unor astfel de speculații ar fi chiar Guvernul, supra-profiturile companiilor de stat ajungând în proporție de 90% la bugetul statului?”
Dar tot Guvernul a spus ca e partial vina ANRE ca o pondere prea mare din energie e achizitionata pe piata spot, respectiv ca ANRE nu a lansat niste licitatii la timp. Puteti/aveti cumva informatii pentru a comenta si acest aspect?
Inteleg ca nu s-au organizat licitatiile pt ca producatorii de stat n-au facut suficiente oferte la acele licitatii, si atunci ANRE i-a trimis pe toti in piata, cumparati de acolo unde vinde lumea. In piata tot producatorii de stat au facut oferte pe PZU in loc sa faca pe OTC sau PCCB. Cumparatorii sunt ditamai companiile, EON, CEZ, ENEL, Electrica etc, cu experienta si pe-afara. Tot la companiile de stat ajungem sa ne uitam, de ce folosesc atata PZU? E o chestie de nestiinta? Sau de reglementari? Adica orice ar fi, m-as uita intai in propria ograda, as investiga ce au facut companiile mele, apoi cu argumente as zice – ANRE n-a facut ce trebuie, uite aici si aici reglementarea X, nu as zice – ANRE n-a facut ce trebuie ca n-a investigat ce au facut companiile mele…
Cred ca eliminarea art 23 ar fi catasatrofala, ar da liber la toate smecheriile bazate pe „negociere directa” (aia cu „se introduce o obligație a companiilor de stat să vândă competitiv” m-a tavalit de ras :P sper ca glumiti!)
In fond exista j`de posibilitati de protejare si fara asta, canal de trading, hedging, si, in fond chiar ANRE, care poate pune piedica la vanzarea (catre populatie macar, mai e legal asa ceva?) la preturi care au un suport pur speculativ. ( e suficient sa folosesti o medie mobila pentru asta)
Nu trebuie sa faca asta de multe ori, aia care s-au „incarcat” cu energie scumpa o vor vinde in paguba. Asta va calma spiritele. Si fazanii care s-au repezit sa o cumpere.
De ce nu cumpara de pe alte piete? Daca colo e mai ieftin? Arbitrajorii stau cu degetul pe tragaci, nu cred ca ar rata asa o pleasca.
Daca nu se baga ceva e putred.
In concluzie, sa lasam art 23 asa cum e.
Eventual se pot imbunatati mecanismele pe OPCOM, mi se par foarte complexe, dar nu cunosc domeniul. Fac comparatie cu alte piete de capital, cash, spot, derivate etc. oricat de proasta le pare unora tranzactionarea pe burse este cea mai transparenta metoda.
“soluția ține în primul rând de lege pentru a separa furnizorii de traderi”.
In ce sens este asta o solutie? Ce ar trebui sa spuna legea? O piata fara traderi sau speculatori, in care se intalnesc doar consumatorii si furnizorii, intuitiv este mai stabila, dar in practica poate poate fi mult mai volatile, cand apar fluctuatii ale cererii sau ofertei, iar costurile de tranzactionare pot fi mult mai mari.
Pai cititi ce am scris in articol. Traderii trebuie sa existe, speculatorii isi au rolul lor intr-o piata. Dar nu speculatorii trebuie sa fie cei care furnizeaza energia consumatorilor finali casnici, de pilda. Un furnizor are obligatia sa atenueze riscurile pe care le suporta mai departe clientul final in piata de retail, ar trebui sa aiba un comportament de afaceri mult mai prudent. Problema cu bula din iarna a fost exact asta: furnizorii s-au angajat in tranzactii riscante si speculative in PZU, au pierdut masiv si apoi au transferat o parte din pierdere catre clientii finali, trimitand scrisori cu „fie acceptati sa crestem pretul cu x%, fie va mutati la alt furnizor, aveti timp pana poimaine”. Si au facut asta pt ca pur si simplu dadeau faliment. Nu e fair pt un consumator care a incheiat un contract cu un furnizor pe termen lung cu asteptarea ca plateste poate un pic mai mult, dar nu trebuie sa-si faca griji ca factura poate sa-i creasca pe nepusa masa – sau, mai rau, ca furnizorul poate sa-i dea faliment din senin si trebuie sa-si caute rapid altul, sa nu ramana fara curent. Cine isi asuma castiguri speculative cand piata merge in sensul pe care si-l doreste, sa-si asume si pierderile in acelasi fel cand speculeaza gresit. Mai ales ca, atunci cand piata angro a mers bine pt furnizori, nu s-au modificat preturile in jos la fel de rapid…
Nu sunt sigur ca am inteles bine, asa ca va propun sa luam un exemplu simplu. Suntem in august si producatorul de electricitate X isi face calculele pentru ianuarie. Are de ales intre mai multe optiuni. 1. Poate sa vanda de acum contracte cu livrare in ianuarie 2. Daca nu-i place pretul pentru ianuarie, pentru ca i se pare prea mic si anticipeaza o crestere a pretului spot pana atunci, poate sa nu vinda nimic acum. Asteapta sa vina ianuarie si sa vanda atunci la un pret mai mare direct in piata spot (asta ar fi o varianta speculativa – n-am idee daca chiar se face asa, vorbesc in termeni generali). 3. Una si mai speculativa ar fi sa se apuce sa mai ia si un “directional view” pentru ianuarie, cumparand contracte in loc sa vanda, pozitie pe care are de gand sa o inchida in profit pana atunci. (Bineinteles, toate 3 variantele se pot termina prost pentru producator, si nu sunt singurele scenario care se pot termina prost. Nu ma mai apuc sa le listez, incertitudinea banuiesc ca vine si din faptul ca producatorii nu pot fi siguri cata energie vor putea livra, in cazul hidrocentralelor, sau la ce pret vor putea produce, in cazul termocentralelor, unde banuiesc ca 90% din cost este dat de combustibil, al carui pret de asemenea fluctueaza).
Dvs spuneti ca o solutie ar fi reglementarea tipului de comportament in piata al furnizorilor, in sensul de a fi obligati sa vanda la termen acum chiar daca anticipeaza o crestere de pret? Sau sa poata face 2. dar nu 3 de mai sus? Nu imi este foarte clar cum ar functiona o astfel de piata. O alta abordare, nu neaparat mai buna, ar fi sa poata face ce doresc in piata, cat timp pot demonstra ca au capital suficient sa acopere pierderile potentiale (care nu par sa fie asa greu de calculat aici).
@zzz
Eu zic sa ba pastrati calmul si sa raspundeti la subiect,nu sa bateti cimpii cu Soros si străinii…. Mai mare hotie ca acum e greu de imaginat. Orice energetician onest stie ca integrarea verticala este cea mai eficienta. Nu insa fanaticii ideologici.
Fie un teritoriu in care se produce, se transmite si se consuma electricitate, pe care il numim pe scurt „teritoriu de electricitate”.
Una dintre caracteristicile esentiale ale electricitatii este ca oferta trebuie sa fie egala cu cererea in orice moment. Posibilitatea de stocare se poate neglija, e dificila si costisitoare, si stocarea nu se face in electricitate, mai degraba in materiile prime pe baza carora se produce electricitatea. Asadar, ipoteza fundamentala – cererea = oferta – nu este afectata de posibilitatile minore si dificile de stocare.
Intr-un teritoriu de electricitate exista in orice moment un nivel al cererii si o distributie geografica a acesteia intre consumatori. Pentru acest nivel si distributie ale cererii, existaun raspuns optim al sistemului, care se caracterizeaza prin n productii de electricitate ale celor n producatori disponibili in acel moment, suma fiind egala cu cererea in acel moment, si, in plus, o setare unica a intrerupatoarelor din reteua de transport. Pentru simplificare, nu am tinut cont de faptul ca unele centrale electrice pot porni foarte rapid, iar altele pot avea nevoie de ore. Aceasta simplificare nu afecteaza concluzia. In cazul real, se iau in consideratie timpii de pornire, dar esenta problemei, aceea de identificare a optimului pentru fiecare moment, ramine aceiasi. Acest optim este identificat la dispecerul teritoriului de electricitate. Progresul tehnic, calculatoare puternice si posibilitati tehnice crescute de preluare a diferitelor semnale din sistem ajuta la identificarea optimului. Este precum rezolvarea unor sisteme de ecuatii complexe. Piata nu poate face asa ceva , oricat de bine ar functiona ( oricum nu este cazul). De accea, piata nu este lasata de fapt fara dispecer, care face faimoasa echilibrare. E inca o dovada ca piata nu se descurca cand este vorba de electricitate.
As mai adauga, ca eu am terminat energetica ( in 1979) si am avut la proiectul de stat, exact aceasta tema: dispecerizarea unui teritoriu de electricitate. Conducatoarea de proiect mi-a dat o carte scrisa de specialisti americani in energie scrisa pentru administratori / patroni de teritorii de electricitate ((„electric power areas”, cum sunt in US). Specialistii americani recomandau sisteme integrate pe verticale conduse de sisteme de calcul puternice si dublate 100%. Asadar centralizarea era esentiala. Desigur ca aceste sisteme integrate, raspandite pe teritoriul mare al US, erau private, dar acest lucru nu reprezenta un avantaj. Negocierea intre „electric power areas”, in caz de deficit de oferta, era dificila si se termina uneori cu pane grave de curent („blackouts”).
Si, in final, mai este si absurdul de la noi de a pune in competitie producatori de electricitate pe baze diferite: hidro, termo, nucleare, eoliene. Au costuri de fabricatie complet diferite datorita naturii „combustibului” primar. Competitia intre ele are drept consecinte imbogatirea nemeritata a unora si preturi mai mari la consumatori.
In concluzie, privatizarea/ liberalizarea electricitatii este o optiune fanatic ideologica fara nicio legatura cu eficienta si binele consumatorilor.
O replica excelenta. Frazei „privatizarea/ liberalizarea electricitatii este o optiune fanatic ideologica fara nicio legatura cu eficienta si binele consumatorilor” ii lipseste ceva. Mai trebuia sa mentionati ceva despre bine lobbyistilor.
@Andrei M: felicitari – in sfârsif cineva care explica clar celor cade nu inteleg / sau mai grav nu vor sa inteleaga lucruri elementare: energia e un domeniu strategic. Europa a avut / a fost nevoita sa aiba o pozifie specifica celui care incearca sa optimizeze acel mic acces la surse energetice proprii, de unde si ideea/nevoia de concurenta (fara sa mai vorbim de interesele Capitalului). Ceea ce nu ar fi trebuit sa fie cazul Ro: da, un RENEL cu monopol si performant, cu optimizarea pe surse si un sistem integrat (= Sistemul Energetic National pe vremuri) ar fi facut ca pretul la consumator sa fie mai mic… acum depinde ce vrem: baieti destepti, traderi/ speculatori sau sa bifām ca avem piata de energie. Si pentru a raspunde unor intrebari care probabil se vor manifesta – da, se poate si e fezabil in e economia de piaza. Trebuie doar sa ai „bile” suficient de mari si tari; provincia Qc in Ca poate fi definita ca „electric power area” si produce si vinde populatiei (de 7 milioane) cea mai (sau printre cele mai) ieftina energie ( 99% hidro) din America de Nord. Si sunt monopol, apartine statului si profit 3-4 Md $ / an, jumatate dat la bugetul (de stat binetinteles), restul in investitii in retea. A, sa nu uit – sunt obligati sa onoreze consumul national (provincial) inainte sa exporte de 2x pe piata libera ( adica relativ libera la vecinii americani sau alte provincii, ca doar iti trebuiesc retele si integrare in celelalte sisteme integrate).
1. Cat de libera este piata energiei din Romania.
Este adevarat ceea ce presa de profil sustinea in ianuarie 2017, ca o agentie de stat -ANRE- obliga marii furnizori sa preia clientii si datoriile furnizorilor mai mici care se aflau in pragul falimentului? Daca da, atunci nici vorba de vreo liberalizare pe piata energiei. Pur si simplu piata libera este incompatibila ca notiune cu o asemenea interventie de anvergura a Statului, nu in reglare, ci direct in rescrierea contractelor derulate pe o piata. Cum poate fi o piata libera in timp ce Statul ne obliga sa incheiem/reziliem contracte cand vrea muschiul lui?
2. Cat de privata este piata energiei din Romania.
Marii furnizorii de care vorbeam in primul paragraf, marii producatori, transportatorii si reglementatorii sunt toti entitati cu capital majoritar de stat ori in care statul detine controlul:
#CEZ – corporatie europeana in care statul ceh detine 69% din actiuni, controlate direct de Ministerul de Finante.
#ENEL – corporatie europeana in care statul italian detine pachetul dominant de actiuni -25%, restul actionarilor fiind nesemnificativi, urmatorul actionar ca procent fiind o banca de stat chinezeasca.
#Electrica – stie toata lumea. Statul roman e actionar dominant cu 49% din actiuni.
#Transelectrica – companie in care statul roman detine 58% din actiuni
#Hidroelectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica, marii producatori de energie, si ei sub bocancul statului.
Daca toti marii jucatori de pe o piata sunt entitati publice, cu actionar unic/majoritar/dominant de stat, cum putem vorbi de vreo privatizare a pietii energiei?
3. Daca „solutia” [la ce?] ar consta in separarea rigida a „traderilor” de furnizori printr’o noua interventie a statului care sa limiteze aria de operare a celor 2 tipuri de entitati economice cum ar putea cineva sa sustina ca piata mai este libera? Cum poti sa interzici, tu, ca Stat curentat de filozofia anarho-paternalista a UE, unor anume jucatori sa speculeze pe o piata in timp ce altora sa le permiti, cu justificarea ca „speculatorii isi au rostul lor”? Si, in fine, ar fi interesant de aflat daca noua „reforma a tradingului” accepta si entitati cu capital de stat printre speculatorii de serviciu tolerati pe piata de tip laborator. Statul are voie si sa faca un banut cinstit prin pariuri la „Bursa” pe langa faptul ca deja produce, transporta, livreaza, distribuie, reglementeaza, suprareglementeaza, centreaza, da cu capul si ne umfla factura la energie cu mofturile lui verzi?