MODIFICĂRI LEGISLATIVE
OMEN 4576/09.08.2017 anunța, cu o lună înainte de începerea noului an școlar că „începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, toate avizele emise în temeiul Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4916/2002 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a mijloacelor de învățământ își încetează valabilitatea”. Acesta mai anunța și că, în termen de 30 de zile, o nouă metodologie va fi elaborată.
Deși ridicol de tardiv – ridiculitate crescută exponențial pe fondul seriozității cu care erau promovate manualele de educație fizică și sport – demersul domnului Pop nu este deloc rău. Piața auxiliarelor a devenit supra-saturată de produse de calitate îndoielnică, cu strategii de marketing foarte agresive (spre exemplu, deşi majoritatea editurilor au tendința să trimită un exemplar promoțional profesorului, unele edituri se interesează de numărul de elevi sau din start trimit cel puţin 20 de exemplare, chiar și fără a avea vreo comandă fermă). Multe dintre ele nu respectă întocmai programa sau au greşeli de tipar sau de redactare – mai mult sau mai puţin evidente – care bulversează copiii. Fără să posed certitudinea domnului ministru Pop, care afirmă pe blogul domniei sale că industria auxiliarelor publicate de edituri are o cifră anuală de peste 100 milioane de euro „din analiza unora” – dar fără să menţioneze cine sunt acei „unora” – sunt convinsă că editurile îşi câştigă existenţa de pe urma auxiliarelor, doar nu a manualelor pe care, în baza principiilor achiziţiilor publice, le vând la preţ de 4-5 RON/bucata. Aşadar, singura şansă de a-şi acoperi costurile şi de a face profit, din prisma editurilor, o reprezintă auxiliarele didactice.
Problema este că, aparent, respectivul ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial și, prin urmare, nu a intrat niciodată în vigoare și nu poate produce efecte juridice. Dar asta nu a constituit vreo piedică în calea zelului Ministerului, astfel încât, chiar din prima zi de şcoală, acesta a transmis inspectoratelor şcolare Nota nr. 1694/11.09.2017. Nota respectivă, transmisă via e-mail unităţilor de învăţământ preuniversitar şi cadrelor didactice avea 2 scopuri clare: i) să ne reamintească sau să le aducă la cunoştinţă celor mai deconectaţi că „este interzisă utilizarea de auxiliare şcolare neaprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale” şi ii) să le atragă atenţia celor care ar fi vrut să se răzvrătească în vreun fel că „în cazul în care nu va fi respectată această obligaţie, Ministerul Educaţiei Naţionale îşi rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate”.
Recunosc, am râs când mi-am deschis e-mail-ul. Am râs pentru că mi se pare penibil. Crunt de penibil. Era nevoie de aşa ceva? Găsiseră ei deja sute de profesori care încălcaseră legea şi se impuneau asemenea ameninţări? Şi, de curiozitate, care sunt acele organe de stat abilitate? ANAF-ul, dacă există o factură pe numele casierului, comanda a fost făcută de casier şi banii nu au fost vreodată manevraţi de profesor? Parchetul pentru… ce faptă prevăzută de codul penal, mai exact – achiziţia de cărţi? Poliţia, pentru gradul ridicat de pericol social public pe care îl reprezintă auxiliarele didactice lăsate pe mâna copiilor? Sau e vorba de o anchetă disciplinară între colegi care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi? În ochii mei, nota aceasta a ministerului, lipsită de valoare juridică, are o singură putere – aceea a coerciţiei declarative.
NOILE METODOLOGII
În sfârşit, cu un termen ușor depășit, pe 14 septembrie 2017, Ministerul Educației Naționale anunța Metodologia-cadru prvind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar și Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar.
Cea din urmă definește la art. 2 (1) auxiliarele didactice – „materiale-suport elaborate în sprijinul profesorilor și al elevilor, pentru implementarea adecvată și eficientă a curriculumului național (culegeri de texte/cântece, culegeri de exerciții/probleme, culegeri de teste/itemi de evaluare, pachete de fișe de activitate independentă, caiete de muncă/ activitate independentă, etc., care pot fi prezentate în format tipărit și/sau în format electronic/digital)”. Pe 16 septembrie, inspectorul şcolar general, Florin Lixandru, anunţa că revista Gazeta Matematică nu este considerată auxiliar şi că nici culegerile de probleme, de exemplu, nu sunt auxiliare, ci „auxiliarele sunt altceva, chiar asa se numesc”. Conform definiţiei de mai sus pe, însă, şi culegerile de probleme sunt auxiliare. Şi Gazeta de Matematică, dacă este folosită la clasă, cu toţi elevii, ar putea fi considerată auxiliar – fără a-i contesta calitatea. Eu una nu ştiu pe câte din auxiliarele didactice – caiete speciale, culegeri, etc. – chiar scrie anume „auxiliar”, dar o să mă uit cu mai mult interes pe viitor.
Apoi, la articolul 11, alineatul 1 se prezintă structura comisiei de avizare a auxiliarelor, astfel: a) președinte – reprezentant al MEN; b) vicepreședinte – reprezentant al CNEE, ISE, CNDIPT; c) 3 membri – cadre didactice componente ale Comisiilor Naționale de Specialitate, cadre didactice și/sau inspectori de specialitate din ISMB/ISJ; și d) secretar – reprezentant al CNEE. Așadar, majoritatea sunt membri ai CNEE – Centrul Național de Evaluare și Examinare, cel care elaborează și faimoasele subiecte de la Evaluările Naționale ale copiilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum şi examenele naţionale sau reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.
Criteriile de conformitate ale auxiliarelor școlare sunt mărețe. Sau, cel puțin, așa mi se păreau mie aseară, când am găsit răgazul să le lecturez. Spre exemplu: 3) contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din programa școlară permițând înțelegerea, consolidarea, recapitularea, aprofundarea, extinderea conținuturilor – nu se presupune că acesta este rolul oricărui auxiliar? sau 8 ) facilitează: interactivitatea elev-program, elev-profesor, elev-elev, respectiv preșcolar, după caz/ relaționarea explicită și implicită cu alte domenii ale cunoașterii, deschiderea spre alte discipline și domenii variate, conform curriculumului școlar/ învățarea activă prin activități precum rezolvarea de exerciții și probleme, teme de reflexie, aplicații, activități individuale și de grup – din nou, criterii mult prea generale. Sunt curioasă, însă, cum va aprecia interactivitatea elev-program, elev-profesor, elev-elev un specialist CNEE sau reprezentant MEN care nu a avut nici măcar 1 an de experiență la catedră.
REACŢII
Deloc surprinzător, prea puține din partea editurilor. Editurile, actorii importanți din toată povestea aceasta, care au cele mai mari interese și resursele necesare pentru a lupta împotriva ilegalității descoperite și declarate peste noapte, au ales să rămână pasive în spațiul public și juridic. Mai exact, au ales să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, primeam SMS-uri, e-mail-uri și colete cu materiale auxiliare promoționale, pot să spun că am primit și anul acesta. În rest, atitudinea editurilor s-a rezumat la o tăcere aprobatoare. Iar dacă se întreabă cineva de ce, explicația este simplă. Fiecare editură își imaginează că o oarecare triere a pieței auxiliarelor, așa cum este propusă prin acest demers al Ministerului Educației Naționale, va fi în favoarea sa, eliminând din concurență.
Părinții sunt, cei mai mulţi, nemulţumiţi. Fiindcă îşi dau seama că manualele nu sunt suficiente sau că au un grad de dificultate foarte redus. Alţii se bucură că nu mai sunt nevoiţi copiii să lucreze suplimentar – şi, implicit, nici ei să se ocupe de temele copiilor.
Cei de la Corupţia Ucide au anunţat marţi un protest intitulat „Biblioteca pentru Pop”, la Piaţa Victoriei din Bucureşti. Rămâne de văzut câţi vor participa pentru că, aşa cum am remarcat cu amărăciune de câţiva ani încoace, profesorii nu ştiu să se mobilizeze la proteste. Şi nu, nu este vorba de un protest pentru a utiliza auxiliarele didactice în pofida Ordinului de Ministru presupus inexistent, ori în ciuda ameninţărilor dintr-o notă lipsită de valoare juridică, dar jignitoare – este vorba de un protest împotriva unui anumit mod de a face lucrurile: mereu cu jumătate de măsură, mereu pe repede-înainte, mereu pe principiul „lasă, bă, că merge şi-aşa!”.Un mod de a face lucrurile pe care, prin exemplul pe care îl dăm zi de zi, riscăm să îl transmitem mai departe şi copiilor noştri.
CE RĂMÂNE DE FĂCUT?
Din spatele catedrei, nu ne rămâne decât să ne adaptăm. Şi nu de teama vreunei note ameninţătoare, ci din respect pentru profesia noastră. Spre exemplu, o colegă a postat duminică dimineaţă mai multe imagini cu masa ei de lucru, acoperită de caiete pe care le începe cu sârg, fişe formate din colaje de exerciţii şi munţi de hârtii decupate pe podea. Deoarece nu doar auxiliarele didactice sunt interzise, ci şi copiile xerox de pe acestea – fişele trebuie să fie creaţie proprie, cumva, doar se presupune că auxiliarele au fost interzise din considerente ştiinţifice, pe conţinut, nu din raţiuni sau interese financiare.
Colegii de la clasa pregătitoare, unde statul român nu asigură manuale şi tocmai a interzis auxiliarele, îşi concep zilnic diverse activităţi sau fişe pe baza programei. Colegii de la clasa a V-a, când vor expira cele 8 săptămâni acoperite de compendii, vor face, probabil, la fel.
Iar toate acestea vor dura ceva timp. Pentru că, deşi metodologiile există, ele se află în fază de proiect. Comisiile pe care acestea le prevăd nu au fost constituite, iar selecţia în sine a membrilor acestora va fi de durată. Evaluarea auxiliarelor didactice, în baza criteriilor prevăzute de metodologii, va dura cel puţin 30 de zile. Şi, ca în cazul manualelor, va fi urmată cu siguranţă de contestaţii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un pici de clasa a I-a are in ghiozdan, doua carti (manual si auxiliar) si doua caiete (studentesti (!!!) pentru materia COMUNICARE ! Si mama lui care are pana in 50 kilograme se indoaie de greutatea ghiozdanului iar piciul il taraste de la usa scolii pana in clasa ! Mama a decis ca trebuie sa inlocuiasca ghiozdanul cu un troliu !! Parintii , intrati in angrenaj nu mai pot protesta, trebuie sa se adapteze . Ma ingrozesc ca as putea merge cu nepotul la scoala si ca as putea da cu capul in exact aceleasi tare/atrocitati ca acelea de acum 25 de ani, dupa ce ni s-a aplecat de reforma continua aplicata !!
Radacina raului este controlul statului asupra educatiei. Sunt mult prea putine scoli private si legea le interzice de fapt sa se diferentieze in vreun fel de cele de stat.
Mai mult, si la scolile private sunt aceleasi criterrii de angajare ca si la cele de stat. Aceeasi programa.
Educatia este un cal mort. Oricat l-ai bate, nu se va mai ridica.
Trec anii si totata lumea ramene in dulcea speranta ca un ministru superdestept, pus de un partid Alba ca Zapada, sub obladuirea unor primary devotati comunitatii vor „da o lege” care sa transforme educatia din Romania in Tigrul educatiei mondiale.
In timp ce srcriam randurile de mai sus, simteam cum mi se latest zambetul pe fatza :-))..
Sa presupunem ca o minune face ca auxiliarele sa devina superminunate, ieftine, diverse si disponibile.
Credeti ca ar ajuta la ceva? Eu cred ca nu.
Educatia e un cadavru. Organele sale se descompun cu viteze diferite. Nu pot fi insa revigorate in asa fel incat sa o inviem. Educatia e moarta si nimeni nu o mai invie.
====
Solutia este insa foarte simpla: liberalizarea educatiei in parallel cu infiintarea unei economii de piata libera functionale.
Nu vrem sa vedem ca ne infundam in marasmul asta zi de zi. Vrem in continuare ca in Romania sa domneasca socialismul, la fel cum Castro spunea ca in Cuba se va construe comunismul chiar daca va ramane singura tara in care se face acest lucru.
Si acest articol vizeaza o problema punctuala, ca multe altele. Si, tot ca multe altele, sugereaza o rezolvare punctuala. Pe cale administrative si pastrand controlul statului.
Nu vrem sa iesim din aceasta auto-hipnoza a controlului statului nici mortzi din cate vad.
Ne va trezi foamea.
Am fost la scoala si am invatat cu Abededar, Matematica, Cunostinte despre natura, Geografie, Istorie si Gramatica si compunere, (pina in calsa a IV-a) cu caiete tip I si II, apoi dictand-o, fara alte prostii de auxiliare. A, a mai fost si naualul de muzica unul ce l-am avut 2 ani, clasa a III-a si a IV-a.
Evident, se foloseau pentru cei buni culegeri de probleme si mai tirziu a intrat si Gazeta Matematica si Revista de fizica-chimie.
De mare ajutor a fost „caramida” de gramatica de Stefania Popescu. La Matematica ciclul II culegerea de Gheba. Vorbesc pentru cei buni. Pentru cei de la loturile pentru OIM, sa depuna ei marturie.
Caiet studentesc mi-am luat abia in clasa a XI-a cred la matematica si fizica. Sigur le-am avut in clasa a XII-a. In rest caiete obisnuite de 48 sau 100 de file. La liceu gama de culegeri s-a mai diversificat insa, dar nu erau obligatorii de carat la scoala decit manualele.
Fara carioci sau alte culori. Astea erau pentru desen.
Pentru examenul de admitere la facultate de baza au fost manualele. Inainte de culegeri intai am rezolvat TOATE problemele si exercitiile din manuale, incepind cu cele rezolvate.
Dar n-am avut profesori agramati sau care sa nu scrie corect. La lucrari si teze la matematica, fizica, istorie, biologie…, ne corectau si greselile de scriere si gramatica. Unii ne mai atingeau la nota daca erau prea multe astfel de erori. Iar la romana… desi in liceu gramatica zero si liceu industrial, vai de noi, cind te scotea la tabla si te punea sa scrii cine stie ce, de genul tatal si fiul sau sau tatal cu cei doi fii sau tatal si fiii, sau sa desparti in silabe cine stie ce cuvint sau sa scrii invrajbi si impunge.
Da, era scoala aia din vremuri comuniste, cind am facut mai de loc literatura straina si si atunci clasicii Balzac si nimic macar modern daca nu contemporan, dar si profesorul de matematica si cel de fizica citeau si literatura si mai puteai vorbi cu ei despre vreo carte sau ne sugerau cite o carte.
Dar cind la titularizare se dau afara ca au copiat sau se iau note de 2 si 3…
Si inca ceva ce n-am priceput eu. De ce e nevoie ca autoarea articolului sa primeasca auxiliare de la edituri?
Manualul este el un auxiliar foarte bun. Cind ora are numai 50 de minute trebuie sa ai o clasa numai de superdotati ca sa termini manualul si o culegere in timpul alocat, cind trebuie sa verifici daca au inteles lectia predata ultima oara, sa asculti si sa dai note si apoi sa predai.
In mod normal, cadrul didactic trebuie sa aiba capacitatea sa discearna cu ce copii are de a face si sa aiba latitudinea de a alege metodele ce le considera pentru a-si atinge scopul.
Si cum am intilnit destui elevi sau absolventi ce scriu incorect si nu stiu tabla inmultirii, nu stiu de ce auxiliare ar avea nevoie. Poate abecedarul si coperta 4 a caietelor de matematica de odinoara ce aveau tabla inmultirii.
Clasele noastre sunt printre cele cu cel mai mae numar de elevi per clasa din lume.
Numarul optim de elevi in clasa este de 11-15. Adica, jumatate din cel prezent.
In educatia moderna, predarea frontala (cu prelegere, manual si teme) ar trebui sa fie exceptia, nu regula. In comunism se folosea prelegerea pentru ca erau clase numeroase si manualul pentru ca nu se puteau baza pe fiecare cadru didactic in parte sa creeze lectii (era si periculos…:-)).
Invatamantul nostru este gandit ca un sistem pentru mase si low cost.
O clasa cu jumatate din numarul actual de elevi ar insemna de doua ori mai multi profesori sau invatatori, deci cheltuieli imediate mai mult decat duble doar cu salarizarea. La o cheltuiala actuala de, sa zicem, in medie 3000 lei brut pt. un profesor sau invatator cu 80 de ore de predat la clasa intr-o luna si 30 de elevi pe ora => un cost de 1.25 lei pe elev pe ora de predare efectiva cu salariul profesorului, deci 30 de lei pe clasa pe ora. Daca s-ar injumatati numarul de elevi, efectele s-ar compune: 2.50 lei cost cu salariul + penurie de profesori, deci necesitatea de a creste inca o data salariile pentru a atrage mai multi profesori. Probabil ca un cost „al pietei” nu ar fi limitat la cei 2.50 lei, ci ar merge mult mai sus, probabil sarit de 5 lei pe elev pe ora de predare efectiva.
Sedinta de meditatie este inca si mai scumpa, la zeci de lei pe elev pe ora, asta ca termen de comparatie de cum merge piata libera.
PS. exista niste motive pentru care oligarhii isi trimit odraslele la scoli private sau special facute pt. ei.