MOTTO:
”Dintre toate ocupațiile considerate utile, cam cea mai absurdă e exploatarea aurului. Aurul este extras din pământ în Africa de Sud și este transportat, cu infinite precauții împotriva furtunilor și accidentelor, la Londra, Paris sau New York, unde este băgat din nou în pământ, în trezoreriile băncilor.”
Betrand Russell[1]
O istorie cinstită a aurului îi dă dreptate lui Betrand Russell, deși ideile filozofului englez pot să pară fanteziste într-o lume în care oamenii sunt obișnuiți să poarte bijuterii din aur, băncile să-și constituie rezerve de aur, iar investitorii să-și plaseze banii, în vremuri în care bursele intră în zodia ursului, mai ales în stocuri de aur.
Pentru că îmi susține teza care m-a îndemnat să scriu acest articol, am să continui cu un al doilea citat din Russell: ”Este posibil ca rezervele bancare să fi avut o utilitate atâta timp cât se considera că ele pot fi folosite uneori, dar de îndată ce a fost adoptată politica de a nu permite ca ele să scadă vreodată sub un anumit minim, acea sumă a devenit ca și inexistentă. Dacă eu spun că pun deoparte 100 de lire pentru zile negre, s-ar putea să fiu înțelept. Dar dacă spun că, indiferent cât de sărac aș ajunge, nu voi cheltui cele 100 de lire, acestea încetează să mai constituie o parte efectivă a averii mele; e ca și cum i-aș fi dat altcuiva.”
Cu alte cuvinte, aurul care nu se transformă în bani, sau nu are nicio altă utilitate – tehnică, tehnologică, medicală, artistică etc. – decât aceea de a străluci stins în tezaurul unei bănci, arareori văzut de ochii unor funcționari care fac inventarul stocului, nu există. Chiar dacă în economia mondială unii pariază pe el.
De fapt, este destul de ciudat cum și România s-a transformat într-un exemplu tipic care ilustrează teoria lui Betrand Russell; în condițiile în care țara noastră este printre cele mai sărace state ale Uniunii Europene, banca noastră națională are cea mai mare rezervă de aur din sud-estul Europei. Aurul acesta este averea țării ori, cum spunea Russell, este ca și cum nici nu ar exista? Mie mi-e greu să dau un răspuns, dar am să duc paradoxul ceva mai departe, adăugându-i alte câteva tușe.
Figura 1: Fluctuația rezervei de aur a BNR, de la constituire până în prezent
AURUL NOSTRU, CU CARE NE MÂNDRIM
La data înființării, BNR și-a constituit o rezervă de aur de 14,73 tone, pe atunci comparabilă cu rezervele băncilor naționale ale Elveției sau Suediei[2]. În timp (figura 1), rezerva de aur a băncii naționale a cunoscut multiple variații cantitative.
Astfel, în anul 1940 BNR a avut cea mai mare rezervă de aur, de 140 de tone. În anul 1955, sub ocupație sovietică, cantitatea de aur din rezerva BNR a scăzut la 45,8 tone, pentru ca, până în anul 1985 să crească din nou, până la 118,7 tone. Se pare că, obsedat fiind de plata rapidă a datoriilor contractate cu finanțatorii internaționali, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu ar fi dispus și vinderea unei importante cantități din rezerva de aur a BNR, care ajunsese în anul 1987 să scadă la 42,4 tone.
După 1990, BNR a reînceput achizițiile de aur, într-un ritm relativ accelerat, astfel că în anul 1999 rezerva ajunsese la 103,1 tone. Astăzi, potrivit raportărilor BNR, rezerva este de 103,7 tone de aur. Din întreaga cantitate de aur din rezervele BNR, doar o treime se află în Tezaurul din București, celelalte două treimi fiind depozitate la bănci importante din străinătate.
În ultima decadă BNR a fost nevoită în mai multe rânduri, prin vocile sale autorizate (inclusiv a guvernatorului Mugur Isărescu), să insiste asupra faptului că nu mai este interesată să facă achiziții de aur pentru rezervele sale, stocul fiind considerat optim.
În parte, discuția despre politicile BNR privind achiziția de aur a fost un efect al dezbaterii publice asupra rezervelor de aur ale subsolului României, pe fondul promovării de către compania Roșia Montană Gold Corporation a proiectului de exploatare a zăcământului de la Roșia Montană.
Dezbaterea în sine a evoluat în spațiul public în paradigma dacă exploatarea aurului din cele două cariere de suprafață existente, plus altele două care ar urma să fie construite în viitor, împreună cu metalurgia minereului, care ar implica o tehnologie de extracție a aurului prin leșierea cu cianuri, este sau nu dezirabilă, în condițiile în care afectează profund mediul înconjurător, biodiversitatea.
Dar, subordonat acestei teme principale, specialiștii au mai adus în discuție o teză importantă, și anume care este decizia oportună la acest moment: (i) extragerea și valorificarea zăcământului de la Roșia Montană, în condițiile în care acesta este oricum deschis prin două cariere – Cetate și Cârnic –, există lucrări miniere subterane și halde de steril, care generează ape acide ce ajung în emisari[3], sau (ii) abandonarea oricărui proiect de exploatare, ecologizarea zonei și plasarea eventualei decizii de exploatare a zăcământului viitoarelor generații.
În mod evident, o decizie de continuare a exploatării zăcământului aurifer de la Roșia Montană ar fi implicat și punerea în piață a unei importante cantități de aur, 246 de tone după declarațiile unuia dintre managerii proiectului inițiat de Roșia Montană Gold Corporation[4], din care cel puțin o parte ar fi trebuit să rămână în țară – deci să fie achiziționată de BNR.
BNR, fără să facă în mod expres referire la așteptările legate de posibila achizție de aur de la investitorii de la Roșia Montană, și-a precizat poziția în termenii lui Betrand Russell: de ce? la ce bun? Consilierul guvernatorului, Lucian Croitoru, a explicat pentru opinia publică[5] paradoxul aparent al refuzului de a mai achiziționa aur, problematizând astfel:
(i) fluctuațiile valorii aurului pot aduce pierderi contabile, în condițiile în care Consiliul de Administrație și-ar asuma continuarea politicii de achiziționare de aur: „Cu cât am cumpăra, într-un scenariu absolut improbabil, mai multe sute de tone de aur, cu atât o scădere a prețului aurului pe piața mondială ne-ar provoca pierderi. Cu alte cuvinte, dacă astazi, să zicem, prețul este 1.600 de dolari pe uncie și noi am cumpăra 300 de tone, automat scăderea prețului la 1.200 de dolari pe uncie ne-ar provoca pierderi”;
(ii) un stoc mare de aur nu este util, în zilele noastre, decât dacă poate fi valorificat, cu condiția regândirii sistemului de taxare directă a exploatării sale: „Cel mai inteligent pentru o bancă centrală ar fi să procedeze cu aurul așa cum fac unele țări cu petrolul, adică să-l pună într-un fond de valorificare, astfel încât să poată aduce beneficii, inclusiv pentru viitorul copiilor noștri. Bineînțeles că aceasta ar însemna să nu încasezi o redevență”.
Poziția explicitată a BNR ar fi trebuit să readucă discuția despre ”aurul nostru”pe terenul realității. La momentul în care Roșia Montană Gold Corporation a fost desemnată concesionarul zăcământului aurifer de la Roșia Montană, statul român și-a asumat o serie de consecințe, și anume posibilitatea ca, după taxarea exploatării aurului (încasarea redevențelor), acesta să fie valorificat integral în piața internațională, în condițiile în care BNR nu este interesată să devină pur și simplu unul din clienții respectivei companii, din motivul amintit mai sus.
Dacă, însă, statul ar dori să păstreze controlul asupra producției de aur de la Roșia Montană, atunci ar trebui să determine două din instituțiile sale, adică Guvernul și BNR, să vină cu o soluție de preluare parțială a producției de aur de la Roșia Montană, pentru un Fond de Valorificare Național, administrat de BNR. Doar că, în aceste condiții, pentru cantitatea preluată de stat ar trebui să se renunțe la redevența[6] achitată în bani – adică să revendice material dreptul de royalty – și să se achite prețul pieței, pentru cantitățile suplimentare.
AURUL NOSTRU, PENTRU CARE NE JUDECĂM
Parteneriatul dintre statul român și Roșia Montană Gold Corporation, compania de proiect, nu a evoluat fericit, astfel că investitorul – Gabriel Resources, o companie canadiană destul de cunoscută opiniei publice din România – s-a adresat Curții Arbitrale de la Washington (ICSID) solicitând României plata unor daune de 5,7 miliarde de dolari canadieni[7], motivând că, după ce i-a fost acordată o licență de concesiune pentru zăcământul aurifer de la Roșia Montană, celelalte avize necesare demarării exploatării i-au fost refuzate, astfel că proiectul ar fi suferit pierderi.
Discuția este una complexă, în condițiile în care instituțiile statului român nu au acționat coordonat și coerent la interfața cu investitorul canadian, care a demarat proiectul după ce s-a asociat (80,69%) cu o companie de stat românească, Minvest (19,31%)[8].
Zăcământul de la Roșia Montană nu este unul nou deschis, în zonă existând deja două cariere, galerii de exploatare subterană și halde de steril, care au generat o poluare istorică asupra mediului înconjurător. Așadar, la momentul la care canadienii de la Gabriel Resources au decis să cheme statul român la arbitraj, situația stătea în felul următor:
(i) statul român a acordat o licență de exploatare companiei de proiect Roșia Montană Gold Corporation, licență oarecum moștenită prin asocierea Gabriel Resources cu Minvest – situația expune două instituții ale statului român: ANRM, care semnează concesiunile în calitate de concedent din partea statului român, și Guvernul, prin ministerul de resort, care a oferit mandat de aprobare în AGA Minvest pentru asocierea cu Gabriel Resources, în exploatarea zăcământului de la Roșia Montană;
(ii) alte instituții ale statului român au refuzat să avizeze proiectul de exploatare sub diverse motivații, legate de protecția mediului și protecția unor situri istorice, în condițiile în care mediul înconjurător este oricum afectat, iar statul nu finanțase anterior niciun proiect de protejare a siturilor istorice, unele din acestea nefiind nici măcar corespunzător identificate – situația expune ministerul de resort, agenția națională și locală de protecție a mediului, ministerul culturii;
(iii) după integrarea în Uniunea Europeană, România a înregistrat o opoziție a Comisiei și a unor State Membre față de continuarea proiectului; ori, poziția Ungariei era deja cunoscută anterior anului 2007, iar motivația statului vecin este puternic susținută prin precedentul accidentului ecologic de la Baia Mare, din anul 2000, care a otrăvit cu cianuri râul Tisa, într-unul din cele mai grave accidente transfrontaliere de mediu în care a fost implicată România – situația expune Guvernul, care a omis să negocieze corespunzător situația exploatărilor miniere la momentul integrării, iar după integrare a omis să aplice ferm ce a negociat cu Comisia Europeană;
(iv) pentru a ”cumpăra” bunăvoința comunității locale și a pregăti exploatarea zăcământului, Roșia Montană Gold Corporation a investit în relocarea multor gospodării și refacerea unor clădiri vechi din localitatea Roșia Montană;
(v) statul român a continuat să acorde licențe de exploatare a unor zăcăminte aurifere, precum și licențe de explorare[9].
Tabelul 1: termene în arbitrajul de la ICSID[10]
| 30 iunie 2017 | Depunerea Memoriului Roșia Montană Gold Corporation, cu formularea pretențiilor |
| 15 februarie 2018 | Depunerea de către statul român a unui contra-memoriu |
| 5 septembrie 2018 | Roșia Montană Gold Corporation depune observațiile la poziția statului român |
| 19 februarie 2019 | Statul Român își formulează poziția față de observațiile investitorului |
| 9 – 20 septembrie 2019 | Audieri la solicitările de despăgubiri formulate de Gabriel Resources |
Șansele ca investitorul canadian să obțină câștig de cauză la arbitraj (ce se va desfășura în etapele descrise în tabelul 1) nu sunt de neglijat, chiar dacă arbitrii ar putea să nu fie de acord cu suma exagerată pentru care Gabriel Resources a ridicat pretenții și pe care ar putea să o limiteze la o listă de costuri acceptabile, care acoperă investițiile deja făcute în zonă. Chiar și așa, pierderea (în sine a) arbitrajului ar fi o problemă pentru autoritățile statului român și pentru imaginea externă a României.
RĂNILE BĂTRÂNE ALE PLAIURILOR AURIFERE
Mineritul în Munții Metaliferi are mai mult de două milenii vechime, iar vedeta a fost mai cu seamă aurul. Aurul din acești munți a fost pentru prima dată exploatat ca bază a unei industrii, în mod organizat, de către puterea imperială romană.
Pentru paza exploatărilor și a transportului aurului, prin munți și apoi cu pluta pe Mureș etc., imperiul a deplasat la Apulum (astăzi Alba Iulia) puternica și legendara Legiune a XIII-a, Gemina (între 106 și 268 d.C.), ceea ce dovedește cât de important era aurul din Metaliferi pentru împărații de la Roma.
Denumirea de ”Roșia” dată unor locuri din Munții Metaliferi – Roșia Montană, Roșia Poieni etc. – provine din pigmentarea cu oxizii metalelor solubilizate a apelor de suprafață și aflorimentelor, un indiciu important pentru conținutul și dimensiunea depozitelor de minereuri din subsol.
În imperiul Austro-Ungar, începând cu secolul XIX, dezvoltarea industrială accelerată a readus în atenție perimetrul Munților Metaliferi, în special pentru zăcămintele de aur. Perioada celei de-a doua jumătăți a secolului XIX și de început a secolului XX a marcat o goană după aur la Roșia Montană, oarecum similară celei din California sau Alaska.
Pînă în deceniul opt al secolului trecut exploatarea zăcământului de aur de la Roșia Montană se baza pe tehnologii de subteran. Începând cu 1970 s-a trecut la amenajarea a două cariere de exploatare a zăcământului la suprafață: Cetate și Cârnic. Minereul aurifer (și nu numai) de la Roșia Montană era supus proceselor metalurgice în două etape: (i) solubilizarea prin cianurare la Baia de Arieș și (ii) rafinarea cu turnarea în lingouri la Baia Mare.
Exploatarea minieră de suprafață și cantitățile mari de steril rezultate au schimbat dramatic peisajul în zona Roșia Montană, transformându-l pe alocuri într-unul selenar, specific mineritului intensiv. Desigur, dacă Roșia Montană Gold Corporation ar reuși să demareze proiectul pe care și l-a propus, în zonă ar trebui să apară încă două cariere (Jig și Orlea), baterii de tancuri pentru cianurarea in situ, haldele de steril Cârnic și Cetate și un iaz în care se vor depozita nămolurile procesate, după ce vor fi spălate de cianurile active[11].
În schimb, pe măsură ce rezerva se va epuiza, proiectul propus de Roșia Montană Gold Corporation implică reumplerea totală cu steril a carierei Jig și parțial a carierelor Orlea și Cârnic, ca măsuri de refacere a mediului înconjurător și ecologizarea carierei Cetate.
Dacă, sub presiunea opiniei publice – pe care statul român ar trebui să o consulte serios în acest tip de proiecte –, s-ar decide că exploatarea aurului în Munții Metaliferi nu mai este dezirabilă, iar decizia s-ar transforma într-o politică de stat, atunci ar trebui să fie demarat de urgență un proiect de ecologizare a sitului minier deja existent (cariere, halde) și de conservare a galeriilor miniere romane considerate situri istorice protejate.
În discursul public, fie al autorităților, fie al ONG-rilor care se opun oricărui proiect minier în zonă, subiectul stringenței refacerii mediului înconjurător a fost ocultat de disputa pentru oprirea investiției pe care a inițiat-o Gabriel Resources.
Din păcate, nu se cunoaște la acest moment vreun ”plan B” al guvernului pentru Roșia Montană. Declararea zonei ca sit protejat UNESCO sau ca arie protejată din punctul de vedere al mediului înconjurător poate să indice o anumită tendință[12], dar această dezvoltare ezitantă nu ține loc de politici publice.
În mod normal, guvernul trebuie să opteze ferm, fie pentru posibilitatea ca proiectele miniere să continue în zonă, fie pentru stoparea lor, caz în care trebuie să se treacă imediat la elaborarea, aprobarea și implementarea unui proiect de reconstrucție ecologică.
Pentru ca deciziile să fie corect fundamentate, guvernul trebuie să consulte fie comunitatea (referendum local, inițiat de autoritățile locale interesate) fie națiunea, după o corectă și completă informare asupra multiplelor aspecte ale problematicii, de la protecția mediului la crearea de locuri de muncă, de la minerit la turism și infrastructură.
LA CE BUN AURUL NOSTRU?
Rezerva de aur a BNR reprezintă, în medie, circa 10% din totalul rezervelor internaționale ale băncii noastre naționale. Fluctuația valorii rezervei de aur pe parcursul anului 2017 indică un ecart de circa 243 milioane de euro între cea mai ridicată valoare (martie) și cea mai redusă (iunie), în condițiile în care stocul de 103,7 tone a rămas neschimbat (v. figura 2), ceea ce confirmă premisele de analiză propuse de Lucian Croitoru.
Figura 2: Evoluția valorii rezervei de aur și a rezervelor internaționale ale BNR în 2017[13]
Raportate (valoric) la PIB-ul României[14], rezervele internaționale ale României reprezintă circa 22,6%, la începutul anului 2017.
Analizând aceste serii de cifre și raportul dintre ele, chiar și fără a fi un specialist în politici monetare, nu poți să găsești o motivație pentru care BNR ar trebui să își modifice politicile, astfel încât să găsească o oportunitate în a crește stocul de aur, fie și pentru a încuraja un proiect minier autohton; sau, în fine, pentru ca, dacă un astfel de proiect minier este totuși pus în operă, să nu permită ca România să se transforme într-un exportator net de aur, asemeni unei țări africane, de exemplu.
Cu alte cuvinte, pornind de la ideile lui Bertrand Russell, atunci când un guvern analizează oportunitatea de a concesiona un zăcământ aurifer, aplicând un set corect de politici publice, trebuie să cântărească atent toate implicațiile pe care o astfel de decizie le-ar putea avea. Altminteri ”scoate aurul din pământ pentru a-l ține în pământ”, dar cu costuri ce nu sunt de neglijat.
Dacă din analiză rezultă, cum este și cazul României, că banca sa națională nu poate opta (justificat) pentru achiziția de aur din producția internă și creșterea rezervei, ca rezultat al aplicării proiectului de exploatare, atunci guvernul mai poate să pună în balanță, la beneficii, doar:
(i) încasarea redevenței și a unor taxe (eventual vamale, dacă exportul nu vizează state UE sau Canada);
(ii) crearea unui anumit număr de locuri de muncă, atât directe cât și pe orizontală, în alte industrii, care să aducă beneficii în plan local și regional, în primul rând, pentru o perioadă de până la 20 de ani.
În schimb, impactul local al proiectului asupra mediului înconjurător, chiar și limitat prin cele mai bune practici și tehnologii, va fi semnificativ și de durată. Dacă excavațiile în sine pot fi ameliorate, iar peisajul poate fi recreat într-o anumită măsură, impactul unui iaz care conține cianuri asupra mediului înconjurător este întotdeauna puternic și dificil de gestionat.
Indiferent cât de eficace ar fi tehnologia de izolare a iazului și chiar dacă în iaz se vor depune doar nămoluri sterile neutralizate, cu un conținut de cianuri de sub 3 mg/l, așa cum ne asigură dezvoltatorul proiectului minier propus pentru Roșia Montană, este evident că, în timp, în straturile inferioare ale depozitului concentrația de cianuri va crește, sub acțiunea apelor care circulă, fie și capilar, în masa iazului.
Orice defecțiune a izolației – care nu poate fi înlăturată statistic –, în timp, ar permite soluțiilor de cianură să se infiltreze în acvifer și să creeze premisele unui grav accident ecologic. Este un scenariu catastrofic puțin probabil, dar nu imposibil și care ar avea un impact devastator.
Și totuși, în România, atunci când unele dintre autoritățile statului au decis să promoveze participarea unei companii de stat în proiectul Roșia Montană Gold Corporation, niciun element de politică publică nu a fost corect aplicat, iar prudența în abordare și gândul la generațiile viitoare au fost elemente de decizie ce nu au fost luate în considerare.
Pentru că o asemenea abordare instituțională a încurajat investitorul canadian Gabriel Resoruces, acesta a înțeles că, printr-o combinație de tehnici de cumpărare a bunăvoinței în comunitatea locală și printre politicieni, respectiv de ”picior în ușă” în relația cu autoritățile, l-ar putea aduce în situația de a demara efectiv proiectul, care i-ar oferi beneficii extraordinare din exploatarea și valorificarea în piața internațională a producției de aur, argint, metale rare și nemetalifere complexe din zăcământul Roșia Montană.
Numai opinia publică a reușit să încline balanța, prin proteste de stradă, determinând astfel instituțiile și guvernanții să considere riscantă (politic, și nu numai) acordarea avizelor de mediu pentru proiectul minier de la Roșia Montană. Desigur, faptul că investitorul canadian a apelat la arbitraj internațional ne arată că acesta nu și-a epuizat atuurile, cu sprijinul larg al instituțiilor menționate la al doilea subtitlu.
Dacă autoritățile vor pierde arbitrajul, presiunea investitorului canadian asupra guvernului va fi puternică și poate conduce la cel puțin două tipuri de dezvoltări, ambele dezavantajoase României. Astfel, guvernanții ar putea considera justificat să propună investitorului reluarea negocierilor pentru demararea proiectului minier, de această dată în condițiile impuse de investitor – situație în care politicienii vor avea suficiente argumente pentru a nesocoti orice viitoare manifestare a opiniei publice ce ar fi contrară proiectului.
O altă posibilă evoluție ar fi legată de plata despăgubirilor dispuse, dar fără a avea și posibilitatea de a anula licența de exploatare a zăcământului, care ar putea fi preluată de un nou investitor ce ar achiziționa pachetul de acțiuni deținut de Gabriel Resources la Roșia Montană Gold Corporation. În mod evident, statul român ar fi nevoit să reia negocierile cu noul investitor aproape de la zero, de această dată de pe o poziție mult mai vulnerabilă decât în trecut.
Cu alte cuvinte, proiectul minier propus de Gabriel Resources este, la acest moment, un exemplu tipic de afacere proastă în care este implicat statul român.
Așa cum evoluează el de aproape două decenii, proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană pune în fața autorităților o oglindă necruțătoare pentru toate slăbiciunile, erorile, complicitățile și stupiditățile unor administrații care nu și-au servit țara ci propriile interese. Ne mai rămâne doar speranța că nu vom ajunge să constatăm amar, așa cum a făcut-o și Octavian Goga[15], că ”Munții noștri aur poartă/ noi cerșim din poartă-n poartă.”
NOTE____________
[1] ”Midas-ul modern”- Elogiul inactivității, Ed. Vellant, 2017
[2] http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cum-a-evoluat-rezerva-de-aur-a-bnr-ului-in-ultimii-120-de-ani-maximul-a-fost-de-140-de-tone-11851268
[3] În sensul de ape curgătoare de suprafață
[4] http://www.mediafax.ro/economic/director-rmgc-romania-ar-extrage-la-rosia-montana-mai-mult-aur-decat-toate-tarile-europene-impreuna-11446490
[5] http://www.national.ro/news/business/de-ce-nu-cumpara-bnr-mai-mult-aur-513511.html/#ixzz4wVB01uFp
[6] Redevența pentru aur, în cotă de 6%, conform Legii minelor, ar implica posibilitatea ca statul român să revendice o cantitate de 14,76 tone de aur, aferentă dreptului de royalty. Alte cantități, suplimentare, ar trebui achiziționate la prețul zilei.
[7] http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/suma-colosala-ceruta-de-gabriel-resources-romaniei-la-curtea-de-arbitraj-a-bancii-mondiale.html
[8] http://www.gabrielresources.com/site/rosiamontana.aspx
[9] (i) http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/aurul-romania-s-au-acordat-licente-vrea-exploateze-mai-pretios-metal-1_577bac3d5ab6550cb89443d3/index.html; (ii) http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-20205375-cine-primit-licenta-exploatare-aurului-rovina-carpathian-gold-firma-canadiana-mica-dar-datorii-mari.htm
[10] http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/suma-colosala-ceruta-de-gabriel-resources-romaniei-la-curtea-de-arbitraj-a-bancii-mondiale.html
[11] Denocivizarea ar presupune o scădere a concentrației de cianuri de la concentrația de lucru până la o concentrație de 3 mg/l, care s-ar încadra în normativele admise în Uniunea Europeană (v. http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/deseurile-in-rosia-montana.html)
[12] Pentru că nici comunitățile locale și nici națiunea nu au fost consultate, partidele politice și guvernele continuă să aibă un dublu discurs legat de proiectele miniere. Astfel, guvernul Cioloș a decis să înainteze UNESCO dosarul Roșia Montană, iar guvernul Tudose are în intenție retragerea sa.
[13] http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=13776
[14] https://www.news.ro/economic/eurostat-romania-ramane-a-17-a-economie-ca-marime-din-ue-dar-s-a-apropiat-de-cehia-si-grecia-1922405107002017031216828338
[15] Octavian Goga – ”Munții noștri”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citatul din Bertrand Russell este simpatic. La fel și celebrul ” I came here in peace, seeking gold and slaves ” al lui Jack Handey. Amîndoi au dreptate. Aur, sclavi și haznaua plină cu aur, asta înseamnă de mii de ani să fii jupîn peste proști și exact la fel este și în ziua de azi. Restul sînt chestii de prostit proștii, adică vorbe, vrăjeli, derivative, acțiuni, bursă, crize, etc. Bineînțeles că trebuie și o armată zdravănă care să apere tot și uite așa reglăm ordinea mondială.
Aurul de la Rosia Montana… Whew. Interesant cum subiectul reapare pe tapet de cate ori pretul unciei de aur sare de 1200$ pe piata. Si interesant cum toate articolele pentru exploatarea de catre RMGC vorbesc despre ce-i pozitiv in exploatare, dar evita aspectele defavorabile Romaniei. Exact pe definitia propagandei, asa cum a fost ea gandita de catre Edward Bernays.
Ultima parte a comentariului dvs. nu poate sa se refere la articolul meu decât daca nu l-ați citit cu atenție.
Interesant ca faceți referire la un posibil prag de 1200 USD pentru uncia de aur. Mai exact, ca sa înțeleg, cum s-ar corela articolele de presa pe tema Roșia Montana cu apropierea valorii de tranzactionare de pragul menționat?
Eu nu găsesc acest de gen de corelație, dar daca el există si poate fi ghicit un mecanism care-l declanșează, eu sunt foarte interesat de el; mi-ar completa analiza in multe privințe.
„…subiectul reapare pe tapet de cate ori pretul unciei de aur sare de 1200$”
Domnule RazvanM, vă rog să mă scuzați că vă contrazic, dar opinia mea este că dl. Cristian Felea are dreptate. Apariția în această perioadă [poate spre deosebire de altele] a subiectului “pe tapet” nu are nicio legătură cu pragul psihologic de 1200$.
Corbii simt animalele bolnave, muribunde, și le dau instinctiv târcoale.
Guvernul României se află într-un impas, coaliția PSD-ALDE a decis prin lege majorarea salariilor, într-un context în care a adoptat numeroase măsuri cu efecte majore și profund negative asupra economiei, iar în prezent nu mai are bani. Pe lângă mesajele proaste transmise în interior, guvernul nostru a transmis mesaje cel puțin la fel de negative și în afara țării. Investițiile fug spre alte piețe, creditele se scumpesc, iar oportuniștii încep să dea târcoale. Și acum nici sindicatele nu par să fie tocmai mulțumite…
Dl M Tudose a adus în discuție în urmă cu căteva săptămâni, aticipând situația, retragerea dosarului Roșia Montană de la UNESCO, falsificând adevărul cu privire la corectitudinea procedurii de depunere, în vederea încheierii unui acord cu Gabriel Resources și a reînceperii exploatării. Generozitatea companiei canadiene este recunoscută, ea plimbând, spre exemplu, pe bani frumoși la Antipozi mai mulți ziariști și formatori de opinie care i-au susținut apoi interesele. Sursele de bani sunt limitate: crearea de bani noi (nocivi), dar BNR pare reținută în acest sens; împrumuturi, dar pe lângă scumpirea banilor, țintele de deficit au devenit utopice (chiar dacă guvernul “trage” de PIB să-l întindă printr-o creștere artificială de 6,1%); a treia, vănzarea resurselor. După ce au confiscat profitul întreprinderilor cu capital de stat (a se vedea Transelectrica, aflată în imposibilitate de a asigura mentenanța instalațiilor), vânzarea resurselor naturale, inclusiv de la Roșia Montană, reprezintă o sursă de venit.
În situații comaparabile, guvernele socialiste anterioare au făcut tot felul de privatizări discutabile, în folos propriu și în defavoarea statului (a noastră, mai exact), dar o nouă mizerie la Roșia Montană ar scoate probabil lumea iar în stradă. Prin urmare, subiectul apare “pe tapet” pentru a testa opinia publică. Coaliția PSD-ALDE (Dragnea-Tăriceanu), înainte de a da libertate guvernului să înceapă negocierea cu Gabriel Resources, a decis să evalueze reacția publicului cu ajutorul unor articole de presă favorabile exploatarii de la Roșia Montană. În acest context, nu are prea mare importanță dacă uncia se vinde cu 1200$, cu mai mult, ori mai puțin, dl. Cristian Felea are dreptate, articolul n-are legătură cu prețul aurului pe piață.
Perspectiva articolului este una a ambiguitatii, cum s-au dovedit majoritatea cu privire la acest subiect. Faptul ca BNR cumpara sau nu aur este irelevant pentru exploatarea Rosia Montana. Statul roman ar fi trebuit, in calitate de proprietar al minei si zacamintelor, sa stabileasca initial un singur lucru: daca exploateaza sau nu acel aur. Daca da, atunci nu se poate preleva de aspecte de mediu absolute in raport cu Gabriel Resources. Iar din punct de vedere economic, un stat prevazator va prefera concesiunea exploatarii directe, o concesiune in termeni de renta fixa si variabila, functie de pretul pietei. Asta va aduce intotdeaun venituri, cu riscuri minime.
A propos de spusele lui Betrand Russell ( intre noi fie vorba, daca ar f trait astazi s-ar fi situat pruntre ” marxistii culturali „si ar fi fost adept fanatic al ” corectitudinii politice ” ) privind rolul inutil al rezervelor de aur ale bancilor, am sa va repovestesc lapidar o istorioara a unui scriitor uitat azi pe nume Francisc Munteanu un autodidiact : Intr-un lagar de concentrare nazist, un detinut se pregateste pentru evadare si stringe pentru asta orice firimitura de piine sau ramasita de mincare. Un rabin, detinut si el, ii da un pachetel invelit in hirtie si ii soune ca a facut rost si ii daruieste o felie de pine, DAR SA NU SE ATINGA DE EA DECIT IN CAZURI EXTREME, CIND EFECTIV NU VA MAI AVEA NICI O SOLUTIE SI IL ASTEAPTA MOARTEA. Omul,nostru evadeaza, trece prin zile ingrozitiare de foame, dar nu se atinge de pachetel, gindindu-se cu ultimee puteri ca s-ar putea sa mai reziste ceva timp pina sa o manince si intr-adevar a mai gasit cite omradacina sau o ramasita de hrana. Evadarea resuseste si oe patul de spital unde ajunsese omul dechide pachetelul. Inauntru era O BUCATICA SLEFUITA DE CARAMIDA.
As mentiona ca peisajul selenar din Auseni la care va referiti nu se datoreaza cariereirRosia Montana ci Carierei Rosia Poieni, unde lucrarile de constructii au inceput in 1977 si punerea in functiune a Uzinei de Preparare CARE NU FOLOSEA CIANURI. s-a facut in 1988. capacitatea, daca tin bine minte, ear de 4 linii de preparare a 5000 de tone pe zi minereu fiecare. Acolo, raul ecologic este deja facut
Bertrand Russel nu si-a ascuns niciodată afinitatea pentru doctrina socialista, dar s-a delimitat ferm de teoria marxista și l-a contrazis pe Marx, pe care l-a considerat un hegelian pervertit și incomplet.
Sunt absolut de acord și ca peisajul de la Roșia Poieni, unde s-a exploatat minereu de cupru, este mult mai sălbatic, cu adevărat selenar. Și, împreună cu Roșia Montana, sunt rănile Apusenilor care așteaptă o vindecare. Într-adevăr, asa cum nu s-a folosit lesierea cu cianuri la Roșia Montana, nu s-a folosit – nici nu avea de ce, este o alta tehnologie pentru minereuri cuprifere – nici la Roșia Poieni. Dar spălarea pluviala a sitului minier provoaca încă ape acide.
buna ziua, am fost captivat de titlul articolului ca mai apoi sa vad acest citat care spune aproape totul.
”Dintre toate ocupațiile considerate utile, cam cea mai absurdă e exploatarea aurului. Aurul este extras din pământ în Africa de Sud și este transportat, cu infinite precauții împotriva furtunilor și accidentelor, la Londra, Paris sau New York, unde este băgat din nou în pământ, în trezoreriile băncilor.”-Betrand Russell.
Am citit cu mare interes acest articol despre aurul pt care ne judecam. Frumos, felicitari. Am citit mai multe articole ale dv si acum acest articol ma trimis cu gindul la un alt comentariu de-al meu referitor la ,,revolutia argilelor pe intelesul tuturo. Viata dupa Chevron„-articol scris de Constantin Crangaru.
Nu vreau sa deviez de la articolul dv spre o ,,revoutie a argilelor‘‘ dar si in acel articol am incercat oarecum sa gasesc un inteles de ce sa exploatam aurul atita timp cit finalitatea lui este sa stea in depozite. Acest citat se potriveste de minune si in privinta fracturarii hidraulice. De ce avem nevoie de fracturare hidraulica atita timp cit mariile rezerve de petrol nu ne mai apartin. Acuma fac oarecum invers analogia. De ce sa exploatam aurul atita timp cit ,,practic‘‘ nu ne foloseste la nimic. (al 2-lea citat vine perfect in completarea primului). Se mai foloseste poate la procesoare si eventual in tehnologia de virf dar in marea lui majoritatea el sta, singura diferenta este ca ii luat dintr-un pamint, prelucrat, transportat si drumul lui se termina in alt pamint. Partea ,,murdara’’ este cum ati spus si dv, ce ramine dupa. Nu cred ca Romania isi permite alte dezastre ecologice, ea nefiind capabila sa gestioneze pe cele pe care deja le are. Indiferent de cantitatea extrasa, atita timp cit in urma ramin probleme care afecteaza viata locuitoriilor, mediul si pune in pericol atit zona de extractie cit si zonele limitrofe mai bine sa ramina aurul in pamint.
Nu trebuie sa exploatam orice, oricit, oriunde si indiferent de costuri. Nu are rost sa ne punem viitorul nostru si al copiilor nostri in pericol datorita cianurilor si depozitarilor neconforme. Oricum sunt destule probleme de depozitate a bariilor radioactive,combustibil si cam tot ce tine de energia termonucleara. Am facut destule gauri in pamint pt a ne ingropa gunoiul, ar cam trebui sa ne oprim. Problema actuala este,, in cit timp’’ se vor umple toata gaurile si nu ,,daca’’.
Statul nu este oricum capabil de o exploatare, nu ii capabil sa intretina minele si sa le ofere oamenilor de acolo conditii civilizate de minerit. Luna trecuta am avut parte de un eveniment tragic intr-o mina, saptamina trecuta parca iara au fost prabusiri si oameni blocati. Statul nu poate sa riste sa dezvolte un proiect in care nu investeste timp si specialisti, sau poateca parca in ultima vreme ,, statul’’ asta poate orice.
O zi buna,
Problema de fond este cum s-a facut aceasta asociere in conditii dubioase intre Romania si acei privati? Daca au fost nereguli sa le anuleze licenta si sa-i zburatareasca si ulterior sa se faca o licitatie si sa se stabileasca raportul dintre stat si privat in conditii de competitie.
Adica la achizitii de 100 000 euro se face licitatie dar la o afacere de 5 miliarde eur o statul se asociaza pe sub mana cu niste privati si ne uitam neputinciosi la ei.
e exact genul de afacere de o imoralitate colosala care duce standardele de moralitate ale societatii foarte jos.
Exista urmatorul rationament daca statul Roman permite unora sa fie furat cu 5 mld euro mie de ce sa nu imi permita sa-l fur cu 100 mil euro sau 10 mil euro sau 1 mil euro sau 100.000 euro sau 10.000 euro sau 1000 de euro fiecare dupa puterile sale de a fura . Si cum poti sa contrazici acest rationament?
Când s-a prăpădit Mătușa Tamara, (of, sărăcuța! abia pot să-mi stăpânesc lacrimile, a fost ca ieri! Mă rog, așa vine vorba, „sărăcuța”, că nu era deloc săracă!), testamentul ei i-a necăjit pe mulți. Vedeți, unora le-a lăsat moștenire cu toptanul, tablouri și pitici de grădină, contracte (cu mult mai mari de 5 mld, cum ziceți) și comisioane, iar mie, spre exemplu, nu mi-a lăsat nici măcar un șfanț. Nu 100 mil. de euroi, nu 10 mil. de euroi, nu 100 mii de euroi, ori 10 mii, ori 1000, nici măcar 100 de dolari amărâți cât să-mi plătesc și eu întreținerea pe-o lună la apartamentul de bloc din Colentina, în care locuiesc!
Babornița a zis că mie-mi dă bani dl Soros, să mă duc să-i cer dumnealui. Poftim, fac aici apel la dl Soros să mă plătescă pentru că am participat la toate manifestațiile din Piața Victoriei (la steguleț, spre exemplu, am fost al 649999-lea, cel care a ținut în colț lanterna sub foaia de culoare roșie și până acum n-am primit nimic pentru asta!).
Cunoscuți de-ai mei mi-au spus mai târziu că dacă voiam ceva moștenire ar fi trebuit măcar să cunosc câteva persoane importante, că baba era cam cosmopolită. Spre exemplu, ei zic că șansele mele la moștenirea Mătușii Tamara ar fi fost cu mult mai mari dacă l-aș fi cunoscut pe dl Frank Timiș, bunăoară, ori pe dl Beny Steinmetz. Acum, dumneavoastră puteți încerca să furați 100 mil. de euroi de la stat, precum spuneți, dar eu cred că cu mult mai simplu și mai sigur, ar fi să vă asociați cu dl. Beny (când îl prindeți liber, că este uneori invitat la discuții la o cafea cu procurorii din Israel).
Ce să zic, licența de exploatare de la Roșia Montană expiră curând…Nu știu exact cât de curând, dar cred că ar putea să-mi zică, bunăoară, dl Dan Șova. Din nefericire, pentru dânsul, dl Dan Șova este puțin ocupat acum cu CET Govora și nu știu exact unde poate fi găsit, la Rahova?…la Poarta Albă? Habar n-am.