duminică, mai 19, 2024

Revoluția română după 28 de ani

La împlinirea a 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, aproximativ jumătate dintre români socotesc că era mai bine înainte. Cei ce nutresc astfel de convingeri cred că țara era pe mâini bune în vremea când la conducerea ei se afla Nicolae Ceaușescu, au nostalgii comunistoide de diverse calibre, ba chiar regretă de-a dreptul comunismul în întregul lui.
O arată diverse sondaje sociologice făcute de-a lungul anilor de institute aflate în relație de concurență, drept pentru care rezultatele pot fi privite drept credibile, dar și discuțiile cotidiene. Chiar și tinerii care nu au trăit nici măcar o singură zi în comunism ori sub Nicolae Ceaușescu îi regretă și pe unul, și pe celălalt. Ba pentru că așa aud pe acasă de la părinți și bunici că ar trebui să o facă, ba pentru că e la modă să fii stângist și să crezi în nostalgiile kaghebisto-comunistoide cu generozitate împărțite de condeiul și cărțile tatălui tuturor răniților și discriminatelor imaginare din România, Vasile Ernu.
Atunci când încerci să afli mai în detaliu motivele unei atare stări de spirit, altminteri extrem de îngrijorătoare, ți se oferă explicații dintre cele mai felurite. Trec peste faptul că regretând comunismul, unii își regretă, de fapt, tinerețea pierdută, așa cum ni se explică adesea.
Sunt persoane ce invocă siguranța vieții cotidiene, o siguranță ce se identifica cel mai adesea cu certitudinea locului de muncă. Alții echivalează siguranța cu stabilitatea, uitând că stabilitatea excesivă ducea la sufocare. O altă categorie spune că, în vremea comunismului, țara era independentă, respectată, avea o politică externă curajoasă, făcută la București și nu prin alte părți. Nici măcar la Moscova. În afirmațiile lor sunt susținuți fie de ceea ce văd în fiecare weekend la România tv, post în a cărui politică editorială reevaluarea pozitivă a comunismului și a lui Ceaușescu se află la loc de cinste, fie pe la alte televiziuni.
Sunt, desigur, totuși numeroși oamenii, chiar din rândul nostalgicilor, care admit că, cel puțin în ultimii ani ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, alimentarele erau goale, aprovizionarea era catastrofală, casele erau neîncălzite și prost ori deloc luminate. Da, dar adaugă unii dintre aceștia, „oamenii se descurcau”, omițând să observe că descurcatul cu pricina implica nenumărate umilințe. Unii încă își mai amintesc că 22 decembrie 1989 i-a prins cu doar trei ore de program la unicul canal de televiziune total aservit familiei domnitoare, cea de-a treia oră fiind oferită cadou în cursul anului 1989 de conducerea superioară de partid și de stat după ce ani buni TVR avusese emisiuni de numai două ore zilnice. Neuitându-se a se menționa că respectivul cadou era rezultatul înțeleptei politici a PCR, a secretarului său general în domeniul energetic.
Numărul lucizilor nu este nici el de nebăgat în seamă. În îngrijorarea cu care observăm creșterea celor ce regretă comunismul, e complet nedrept să nu îi avem în vedere și pe cei ce nu îi uită puzderia de rele. Există, fără doar și poate, semeni de-ai noștri care încă își mai aduc aminte de omniprezența Securității, de telefoanele ascultate, de corespondența cenzurată, de drepturile omului sistematic încălcate, de teama de fiecare zi. Își aduc aminte de toate aceste realități trecute și le condamnă, nemaidorindu-le repetate. Sunt semeni de-ai noștri ce pun degetul pe rană și spun că ceea ce le-a lipsit cu adevărat în cei aproape 50 de ani de comunism românilor nu au fost neapărat pâinea, căldura, electricitatea, serviciile sigure, dar prost plătite, programele tv, ci libertatea.

E adevărat, cei 28 de ani trecuți de la căderea comunismului nu le-au prilejuit prea multe motive de satisfacție românilor. De bucurie nici atât. Bunăstarea materială așteptată e departe, chiar dacă din magazine nu lipsește mai nimic. Viața de zi cu zi nu e tocmai calmă și prietenoasă, activiștii partidului unic de ieri au fost înlocuiți de politruci încă și mai ariviști și mai hrăpăreți, parlamentarii își văd cu precădere de propriile interese, calitatea clasei politice e în continuă degradare. Neîncrederea în partidele politice e mai acută decât oricând, la aceasta contribuind esențial dezamăgirea profundă produsă de ceea ce și-a îngăduit chiar în aceste zile alianța toxică, murdară PSD-ALDE-UDMR. Care pentru satisfacerea intereselor liderilor lor care trăiesc cu teama pușcăriei par să fie gata să scoată la vânzare totul. Orientarea euro-atlantică a țării, justiția, siguranța națiunii, însăși România
„Toate partidele fură prin rotație”. Cam aceasta era ideea care circula printre manifestanții adevărați din primele zile ale protestelor din noiembrie. Un semn că cetățenii României nu se mai așteptau la nimic bun și că nu mai credeau în puterea politicului și a partidelor de a mai schimba ceva. Românii au realizat și au spus cu glas tare că puterea legii e fragilă, că legile și justiția sunt selective, că aleșii își croiesc acte normative în propriul interes, că în România de azi ca și în cea din vremea comunismului toți oamenii sunt egali, dar unii sunt și mai egali.
Tot felul de activiști de partid, care de pe la PSD, care de pe la ALDE au apărut în zilele de doliu prilejuite de moartea Regelui Mihai, crezând că ar putea să ne mai păcălească o dată. Să facă pe patrioții, să se arate tobă de învățămintele istoriei, să plângă în hohote de dragul țării. Cine să îi încreadă pe respectivii? Cine să îl creadă pe Dragnea –Trei Dosare, pe compromisul Tăriceanu, pe tovarășa Olguța care e fascinată când de Antonescu, când de Rege în funcție de partidul din care face parte, pe incompatibila Steluța Cătăniciu, zisă și Gustica, pe irespirabilii Șerban Nicolae, Nicolicea, Adrian Dobre, pe insul cu aer de Laleau Neagră ofilită veșnic lăudat de revista Sputnik, pe Ecaterina Andronescu-Lacrimosa?
Fără doar și poate, viața de zi cu zi din România de azi oferă numeroase motive de dezamăgire. Câteodată chiar de disperare. Dar dincolo de supărările de care nu am fost scutiți în anii post-revoluționari, de care nu suntem scutiți nici azi, nimeni și nimic nu ne îngăduie să socotim libertatea drept o valoare negociabilă. Să o înțelegem ca pe ceva la care se poate renunța pentru câtva timp, în schimbul unor avantaje imediate. Greșeala aceasta au comis-o românii atunci când au creditat comunismul – în august 1968, de pildă.. Atunci, în entuziasmul mitingului ceaușist, credulii s-au ars, iar ei și urmașii lor nu mai au voie să producă litanii pe altarul nostalgiilor desuete.
Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, interviu publicat la 7 august 2009 și republicat în cartea Din vorbă-n vorbă- 23 de ani de întrebări și răspunsuri (Editura Humanitas, București, 2013), filosoful Andrei Pleșu povestește că, invitându-l cu ani în urmă pe reputatul istoric și politolog american Tony Judt să conferențieze la Colegiul Noua Europă despre nazism și comunism, acesta a spus că răul cel mare a fost nazismul, în vreme ce pericolul cel mare rămâne comunismul.
La această observație foarte fină și la adevărul conținut în ea, v-aș invita să reflectăm acum, la 28 de ani de la căderea comunismului în România. Să ne reamintim că el, comunismul, și-a fundamentat existența pe minciună. Și că numai de minciuna deghizată în integrități și coduri de prevenție inventate nu mai avem nevoie. Oricât de îndepărtate de comunism, de strategiile lui și ale PCR s-ar lăuda a fi atât PSD cât și ALDE.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „La împlinirea a 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, aproximativ jumătate dintre români socotesc că era mai bine înainte…..O arată diverse sondaje sociologice făcute de-a lungul anilor…” – „Okay, Houston, we’ve had a problem here.” Asta chiar este o veste proasta care mi se confirma inca o data. Pai daca dupa 28 de ani de la „tragica moarte a lui Ceausescu” oamenii inca regreta…BBC no comment. Clar, exista doua Romanii, doua tabere, fortele raului vs fortele binelui, Real Madrid- Barcelona, Nadal-Federer. Asteptam marele derby in aceste zile.

  2. „aproximativ jumătate dintre români socotesc că era mai bine înainte…”

    Nu sunt sigur că mai sunt jumătate, dar, așa cum am arătat altundeva, românii „socotesc” așa NU pentru că erau fericiți să li se încalce libertățile fundamentale, nu pentru că iubeau Securitatea, sau pentru că erau mai tineri. În realitate, chiar a fost mai bine, până de curând.

    Românii (cu venit mediu) au egalat teoretic puterea de cumpărare din anul 1989 abia prin 2007. Dacă luăm în considerare timpul lucrat pentru cumpărarea unei pâini, a unei beri etc. (mă refer la prețul real, care putea în unele cazuri să fie peste cel de raft, pe piața neagră), românii au atins puterea de cumpărare din 1989 abia în urmă cu 3-4 ani. Ca urmare a polarizării economice uriașe față de 1989 (dar și față de statele membre UE), când esista o uniformitate a veniturilor specifică economiilor socialiste, există încă astăzi numeroși cetățeni români care nu au atins încă puterea de cumpărare pe care o aveau în anul 1989.

    Este puțin probabil vorba despre nostalgie, este mai degrabă despre faptul că mulți nu ce pune pe masă de sărbători…

  3. „compromisul Tariceanu”? Adica a intinat doar nobilele idealuri ale (completarea va apartine). Eventuale sugestii: usl, aripi tinere

  4. D’le, nu e greu de inteles de ce cca 50% au nostalgii, nu trebuie sa ai studii psihologice ptr asta ci doar common sense. El popolo nu are cum sa judece corect cand de o parte ai manipulare si lipsa completa de transparenta, in care aparatul principal de propagare a realitatii era zvonul, iar pe cealalta parte ai haosul mediatic al unui amestec de adevaruri si manipulari ordinare, piperate cu descrierea in lux de amanunate ale celor mai abjecte „vip”-uri de dupa revolutie. Impreuna cu traiul auster in lipsuri oferit de vechiul sistem, venea si perceptia individului ca ‘da, e greu, da’ ce sa’i faci, mai toti o ducem la fel; cel putin nu sunt drogati, prostitutia e departe de ochiii copiilor, borfasii sunt tinuti la respect de politie, marii bahari nu ne scuipa’n fata’. Cum o fi oare sa fii asasinat toata ziua cu imagini din nunti de poveste, boschetarii de anvergura si chiolhane de pomina ale interlopilor, vip’urilor cu educatie de sant, catavencisme halucinante ale unor smenari alesi ‘ultimul pe lista’ cu ‘voia dumneavoastra’.. iar in acelasi timp sa-ti tii la rece copiii in casa iarna, sa nu prea ai ce sa le dai de mancare, desi asa cum spui energia nu mai e o problema iar magazinele mustesc de produse.. ce e mai oribil, sa te amagesti ca nu ai posibiltati ptr ca asa sunt conditiile si ceilalti traiesc cam tot la fel, ori sa vezi abundenta si sa te simti neputincios ca ultimul om pe lume ptr ca vezi ca nu poti sa’i oferi copilului mai nimic.. ce e asa de greu de inteles, nu’nteleg. poate scrieti si un articol despre esecul catastrofal al intelectualitatii in a schimba rapid situatia poporului asta (aia cu ‘scursurile au fost alese, noi am incercat’ e o simpla gluma de cabana) sau de ce caracterul oricarui roman cu pregatire superioara e aproape invariabil pervertit odata ajuns in structurile de varf ale legislativului si executivului.

  5. Dar de USL de ce nu spuneti nimic? Acela a fost episodul cu care a reinceput RAUL pe fata si in actiune distructiva evidenta.
    Prime incercari pentruca biorfasii sa-si faca mana. .
    Ce este PSD-ALDE(cu alde Tariceanu si cu pleava libeal-securista maximala din zona eronat numita liberala) ca UDMR (alta pleava securist-etnica) nu se mai pune ca oricand este unde trebuie?.
    E corect sa eludati acest episod si daca da de ce o faceti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro