Anul 2018 va fi un an al Pendulului în politica externă a României. Principalele dosare sensibile ale diplomației noastre s-ar anunța a fi, în evaluarea noastră atipică, gestionarea programelor Centenar și pregătirea exercitării Președinției Consiliului UE.
Asocierea celor două dosare poate părea profanilor insolită, de vreme ce unul dintre acestea aparține registrului pur tehnic al diplomației noastre, fiind eminamente o probă a capacității ei de a răspunde unor exigențe ezoterice (Președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene), iar pentru celălalt se construiește, fără exces de zel, prezumția că MAE nu ar avea atribuții (și nici responsabilități) directe de gestionare.
În realitate, dosarele de mai sus țin în echilibru cele două obișnuințe majore de opinie care însoțesc analiza raporturilor dintre politica externă și cea internă românească: prima cere MAE să ia act de sensibilitățile opiniei publice interne și să formuleze soluții adecvate la preocupările și nevoile interne, în raport cu prerogativele de care dispune în acest sens, iar a doua privește MAE exclusiv ca jucător de nișă în activitatea tehnică a căruia profanii nu au libertatea amestecului. Prima obișnuință cere o implicare activă, creativă și responsabilă a diplomației noastre în raport cu Centenarul Marii Uniri (pe modelul Centenarului francez, care a beneficiat de o susținere diplomatică elocventă a diplomației pariziene), iar a doua cere MAE eficiență fără probe publice (dar cu efecte vizibile) a dosarului primei noastre președinții europene.
Cheia politicii noastre externe pare a fi, în această perspectivă, capacitatea diplomației noastre de a răspunde în mod echilibrat ambelor solicitări interne, atât celei care vine din zona sensibilă a societății românești, unde Centenarul are o rezonanță mai largă decât orice președinție rotativă a UE, cât și celei elitiste, care privește exercitarea Președinției Consiliului UE ca pe o probă de supraviețuire într-o lume aerată, unde se consumă ambrozie. Cheia politicii noastre externe pare a fi, mai mult ca niciodată, a pendula versatil între excese, a dansa pe sârmă.
Diplomația românească nu are nici dreptul, nici responsabilitatea de a se eschiva de la sprijinirea Programelor Centenar sub pretextul că nu ar avea atribuții directe în acest sens (explicăm, succint, mai jos), în timp ce responsabilitatea pentru o Președinție creativă și eficientă a UE în primele luni ale anului viitor îi revine integral și explicit.
Sunt sigur că din acest dans cu lupii diplomația noastră va ieși neterfelită.
Centenarul, dansul cu lupul dacic
În condițiile unor iminente conflicte ideologice, care vor însoți întreg anul în curs, diplomația românească are sarcina de a prezenta în lume, curajos și nuanțat (simt nevoia de a preciza, aici, că inclusiv ordinea termenilor acestei enumerări poate fi relevantă), nevoia societății românești de a exploata Centenarul Marii Uniri din perspectiva unor interogații esențiale pentru destinul nostru ca neam și nu ca pretext sau platformă pentru inflamarea retoricii naționaliste. Inevitabil, diplomații români vor fi chemați periodic să ofere explicații factorilor de decizie din țările de acreditare (mai ales în vecinătatea imediată) pentru declarații ale unor aleși locali, pentru publicarea de hărți istorice, pentru pusee patriotarde, pentru felurite inițiative civice nervoase din Țară etc. Comunitățile istorice din vecinătatea României vor avea proiecte și frustrări, nevoi și așteptări și nu întotdeauna aparatul diplomatic și consular al României din Serviciul Exterior poate răspunde elastic acestora.
În fine, Ministerului de Externe îi revine și sarcina ingrată de a preveni și reduce asperitățile inerente ce vor însoți programele Centenar la Moscova, Budapesta, Kiev (Cernăuți), Viena chiar etc. Fiecare dintre aceste țări își celebrează, într-un fel sau altul, câte un Centenar propriu, uneori inventându-l (a se vedea Anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt în varianta sa exotică, Igor Dodon), iar din suprapunerea lor fatală se pot crea falii interstatale pe termen lung.
O specificitate a Centenarului românesc, despre care majoritatea preferă să tacă (mimând în mod ipocrit tactul de salon, diplomația de manual), este că societatea românească resimte în mod imperios nevoia de a conexa într-un mod simbolic Chișinăul și Cernăuțiul (capitalele unirilor pierdute) la Programele Centenar de dincoace. Este obligația prioritară a MAE român de a anticipa și reduce animozitățile anticipate a se manifesta în Ucraina și R. Moldova, de a explica acolo nevoia vitală de memorizare simbolică a trecutului nostru istoric, trecut care va fi traversat, miraculos și meteoritic, Chișinăul și Cernăuțiul în urmă cu o sută de ani.
O primă (și necesară) oportunitate de a se transmite, în exterior, semnale diplomatice în acest sens poate fi chiar vizita ministrului român de externe la Cernăuți, la 11 ianuarie a.c., vizită care se produce în contextul turbulent al adoptării noii Legi a educației de către Rada de la Kiev, la 5 septembrie 2017. Însă dincolo de semnale și mesaje, despre care știu că vor fi chibzuite, stau nepoții lui Flondor. Pe care miniștrii noștri de externe nu i-au văzut, acasă la ei, la Cernăuți, de 17 ani!
Președinția Consiliului UE – prea aproape de colți
Pare că am fi primit, în marja apropiatei președinții semestriale a Consiliului UE din ianuarie-iulie 2019, invitația de a exista în formatul care contează pentru restructurarea UE. Cel puțin așa reiese din insistența liderilor europeni care menționează în mod repetat relevanța Summit-ului de la Sibiu, din 30 martie 2019.
Colții care amenință UE sunt tot mai aproape, tot mai flămânzi, iar așteptările optimiste pentru soluții de reformatare a UE în marja Summit-ului menționat trec sub tăcere disperarea (coroborată) a liderilor europeni de a nu mai aștepta progrese semnificative de etapă în 2018. Peste tot în Uniune bântuie fantome, de la divorțul Marii Britanii (de care se leagă în mod neinspirat perspectiva de reformatare a UE) la migrație, de la Catalonia la proiecte iliberale, de la parteneriate franco-germane la rebeliunea Estului etc. Pare că nimic nu mai e sigur pe continent, de la Londra la Varșovia, de la Paris la Sofia, de la Berlin la Istanbul etc. A participa la refacerea liniștii continentale este, categoric, o provocare pentru aleși. Avem șansa de a pune pe masă nu numai locația (Sibiul), ci și resursa noastră umană cea mai fină. Nu cunosc să fi existat în istoria recentă a României o fereastră de oportunitate similară. Tocmai de aceea mă încăpățânez să văd în exercitarea Președinției Consiliului UE o continuare a proiectului paradigmatic al Centenarului, o anexă cu valoare adăugată a acestuia.
Prea aproape de lupi pare a fi și poziționarea deocamdată echilibrată a Bucureștiului între două tendințe centrifuge privind viitorul continental, viziunea franco-germană și cea anglo-saxonă. După proba votului la ONU privind Ierusalimul (probă trecută cu tact și inteligență de diplomația națională), colții n-au sfâșiat mai mult, însă taberele se așteaptă îndelung, răbdător, cu mutări de șah la limita maximă a timpului.
Pentru președinția românească a Consiliului Uniunii Europene, dosarele sunt în dinamică maximă, dar se nuanțează și din mers. Este previzibil un eșec al priorității strategice a Bulgariei, care în primele șase luni ale anului în curs pariază îndrăzneț (dar riscant, prea riscant) pe Balcanii de Vest. Motorul gripat al UE nu va relansa nici o iluzie în zona balcanică, din motive ce țin de inactualitatea temei, de limitele disponibilității pentru consens a țărilor regiunii, de lipsa de apetit politic a marilor actori europeni pentru spații periferice etc. Totuși, unele evoluții modeste pot fi așteptate pe linia conexării Balcanilor de Vest cu regiunea extinsă a Mării Negre, temă pe care diplomația bulgară o va deschide și pentru a-i asigura posibile creșteri pe viitoarea agendă europeană a Bucureștiului.
NU am regăsit cele două dosare despre care cred că vor stabili cu prioritate profilul extern al României, pe termen (cel puțin) mediu, în lista (lungă, a) dosarelor de actualitate ale MAE român (unde capii de serie sunt în continuare candidatura României la Consiliul de Securitate al ONU – 2020-2021, participarea României la Sistemul de apărare antirachetă, Summit-ul NATO de la Varșovia, securitatea energetică, agenda europeană a Republicii Moldova, candidatura României la Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Strategia UE pentru regiunea Dunării, Strategia Europa 2020, Curtea Internațională împotriva Terorismului, Migrația și azilul).
Îngăduiți-mi să fiu tranșant. Niciuna din provocările de actualitate din lista de mai sus nu atinge miza strategică pe care o are, pentru viitorul României, gestionarea, la limita maximă a resurselor, a celor două teme paradigmatice, Centenarul și reconfigurarea UE – teme ce includ generos un întreg bestiar de riscuri.
Între lupul nostru dacic și colții lupilor altora, diplomația noastră are examene grele de dat în 2018. Sperăm să nu răspundă acestora precum oaia domnului Daea, resemnată și fără chef, ci inspirat și curajos, precum Kevin Costner în Dansând cu lupii.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1) Are diplomația română, infectată de nepotism, capacitatea de a performa precum susțineți?
2) Echilibrul trebuie ținut între forțele care ne presează, nu între două misiuni. Pe 2 decembrie a.c., prima va fi de domeniul trecutului, iar după predarea președinției CUE, ce ne mai rămâne ca obiectiv?
3) Prima și cea mai mare misiune a diplomației românești este să recitească războiul Crimeii și vadă că dorința arzătoare a țarului de a „proteja” locurile ortodoxiei nu s-a stins, apoi să se țină dracului de cuvânt (fără clasica deja românească „întoarcere a armelor”) de angajamentele NATO și UE.
În cadrul programelor pentru Preşedinţia Consiliului UE trebuie insistat pe colaborarea euro-atlantică, înaintea unor programe locale de tip Balcani sau Europa de Est. Asta vine şi în sensul programului de securitate al lui Trump care a invitat Europa la colaborare. Colaborarea Europa-America mi se pare cea mai importantă şi dificilă temă pe care Preşedinţia română a Consiliului UE trebuie să o ridice şi să o promoveze cu toate riscurile.
„După proba votului la ONU privind Ierusalimul (probă trecută cu tact și inteligență de diplomația națională)…”
Eu observ că președintele Camerei Deputaților, președintele celui mai important partid din România, principalul din coaliția aflată la guvernare și care influențează în mod determinant, după cum se poate vedea, direcția de evoluție a statului nostru, s-a pronunțat foarte clar cu privire la mutarea ambasadei țării noastre. Fără urmă de echivoc.
La Buchmesse Leipzig 2018 România se prezintă în fața unui public continental și mondial (cu câte limbi, „culturi“ literare, ale locuitorilor țării 1918-2018?). Calendarul cultural continuă cu TM2021 ca capitală culturală a Europei. Cultura ca brandul țării oferă multe posibilități bune pe plan international. „Politica externă“ (EU.27, NAT, ONU) e obligată să satisfacă, să respecte tratatele internaționale.
…. „ …. nevoia societății românești de a exploata Centenarul Marii Uniri din perspectiva unor interogații esențiale pentru destinul nostru ca neam și nu ca pretext sau platformă pentru inflamarea retoricii naționaliste. … „….
Cu vocabularul „vechi“, naționalcomunist autohton, naționalist-legionar ortodox sau „naționalist- identitar“ (Ministerul culturii și Identității naționale 2017) pot fi mângâiati cei din lagărul „politic național“ (neam, popor, vatra românească). Prefer un vocabular politic mai apropape de azi, mai „francez“, cu termenul de NATIUNE în sens de „cetățean“ ca baza societății și a statului. Națiune ca termen „politic“ înseamnă „inclusiune“ pentru locuitorii țării, e un termen politic mai aproape de Declarația de la Alba Iulia (30% minorități 1919). Mai e valabil ceva din acest concept 1918 îndrăzneț și promițător la aniversarea 2018? Neam însemnă ca și „popor“ un termen mai vechi bazat pe „exclusiune“ (epurarea etnică ca politică de stat 1939- 1989, Legea Românizare 1941: expropierea, deportarea și eliminarea evreilor / azi în Cernăuți sunt 3.000 evrei, în România?).
Care e conceptul autorului? Cel inițial de la Declarația de la Alba Iulia 1918 sau un vocabular mai apropiat de cel din cei 50 de ani de dictatură autohtonă 1939- 1989, cu vocabularul bine cunoscut.
Prefer o Românie prosperă, europeană, cu locuitori care trăiesc „buna vecinătate“ cu toți locuitorii în UE.27, cu toți, mai aproape sau mai departe de limesul țării. Moldova va fi intr-o zi, probabil peste 10- 15 ani o regiune în UE. Viitorul UE.27 se decide la Paris, indiferent de criteriile de politică externă enumerate de autor. Aderarea de noi parteneri se va face peste câțiva ani începând în vest-balcani, după 2025?.
Neam? Popor? Mișcarea „identitară- suveranistă“ (Visegrad/ Bratislava 2016) a scindat EU.27. Brexit are data fixă 19.03.2019 în timpul președinției UE românești.
Ce e permis tigrului (Winston Churchill: nu tratăm cu capul în gura tigrului după o vizită la München 1932) nu e permis boului. Cele 5 mari puteri ONU decid cu VETO, indiferent ce vor „boii mici“.
Care politică externă 2018-2019 cu care temă principală pentru președinția UE 2019? Idei mai sunt.
Meleshcanu sa ne Judece! Cine sa cunoască mai bine problemele mileniului, centenarului si UE decât unul născut odată cu ele? Si ardelean din naștere contemporan cu doctor petru Groza!?
Mda, cred ca suntem singura Tara europeana, care a avut politic activ un stalinist drept presedinte si are, si dupa accederea in federatia unita, unul activ diplomatic. Ce a facut primul stim, ce face al doilea traim inca.
E o mare mizerie existenta lui Melescanu la Externe, o jignire a insesi notiunii de diplomatie.
Probabill, cind va fi gasit mort prin vreun hotel, unde odihnea dupa multiplele eforturi de a „ridica Romania”, o sa se dumireasca lumea romaneasca, ca omul a murit in exercitiul functiunii. Ca la servicii secrete, ca politruk, ca ministru de externe, el nu s-a rupt niciodata de tatukul originar, Iosif Vissarionovici. Tare i-a mai placut, insa, ca privat sa traiasca veritabil capitalist. Bogat si rasfatat. Mereu. A cazut in picioare indiferent in ce regim a activat.
Sper sa nu imparateasca si asta, precum taticul lui ideologic, pamintul. Ca ala, dupa ce s-a asigurat ca socialismul si comunismul vor fi reabilitate, s-a retras sau a fost retras, in buna traditie rosie. Melescanu, insa, pare sa fie vesnic, perpetuat din functie in functie, pina-l gaseste cineva rece.
Ca şi Daea, Dorneanu şi alţii…
„Melescanu, insa, pare sa fie vesnic, perpetuat din functie in functie, pina-l gaseste cineva rece.”
Scuzați-mă, vă rog, dar comentariul dumneavoastră mi se pare a fi lipsit de eleganță.
Sunt de aceeași părere, anume, că actualul guvern este unul dintre cele mai puțin competente din istoria noastră recentă, deși probabil nu pe cât a fost guvernul Tăriceanu 2. Dar, dacă ar fi vreunul dintre miniștri remarcabil din acest punct de vedere, dl L Pop, ministrul Educației, care are dificultăți reale în a lega două propoziții pentru a alcătui o frază, pare a fi unul dintre cei mai incompetenți. Dl Meleșcanu are pe lângă vârstă libertatea de a face erorile ( sau greșelile, cum o fi oare corect ?!) pe care i le permit șefii partidelor coaliției aflate la guvernare, PSD-ALDE.
Sint curios cum vom reactiona, din pozitia exercitării Președinției Consiliului UE, chiar troica, la cazuri de genul recentelor revolte din Iran. Caci reactia de acum, atit a UE, prin Federica Mogherini, cit si a Romaniei sint de toata jena.
Sau alt gest de politica externa jenant: desi la ONU Romaia s-a abtinut (rusinos, zic eu) asupra mutarii capitalei Israelului la Ierusalim, recent, cum scriau ziarele, Presedintele Romaniei a spus ca este impotriva recunoasterii Ierusalimului drept capitala. Un fel de pentru contra!
vVrem sa ne apere americanii, dar urlam din toate pet-urile lovite de caldarim „americani acasa, nu vrem sa ne explorati solul”. Vrem sa ne apere americanii, dar nu prea sintem de acord cu politica americana.
Greu si cu mindra si cu draga!
Diplomatia nu e la indemana oricui!
Romania nu e Guatemala, ca sa zica amin la tot ce-i trece prin mintea, zbuciumata, „genialului” Trump.
Intre prieteni, intre aliati, nu trebuie sa existe relatii de subordonare, ci de respect si cooperare. Ca ele sa fie sanatoase si perene, e indicat ca diferentele de opinie sa se cunoasca si sa se discute, eventual sa se confrunte argumentat, pentru gasirea solutiilor adecvate.
Exact asa cum va comportati dvs in prietenii, asa e sanatos sa se intample si la nivel de natiuni! Or, sper ptr dvs ca va respectati toti prietenii, nu doare pe aceia care sunt de acord cu dvs, ca discutati cu ei despre orice problema, nu doar despre meteo, si ca-i ajutati fix pe aceia care au nevoie de ajutor, nu??/
Explicatii subtirele, in ton cu politica romaneasca: incheiem un tratat cu unii, dar ne aliem cu altii, le declaram razboi americanilor si aveam pretentii, dupa al doilea mondial, sa ne apere de rusi. Cica „ne-au vindut rusilor”.
Nu am fost nici consecventi si nici loiali in politica externa.
Si nu confunda relatiile dintre state cu prietenia dintre Ion si Vasile.
@Eden
Mda, uite cum se ajuta-ntre ei „prietenii” de la est si de la vest de noi…
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22212846-video-udmr-celelalte-doua-partide-maghiare-semnat-declaratie-comuna-privind-autonomia-teritoriala-locala-culturala-kelemen-hunor-nevoie-amendarea-constitutiei.htm
Pana sa „dansam cu lupii” cred ca incepe turbarea printre cateii nostri, ca de centenar.
Vin prietenii nostri veterinari sau avem veterinarii nostri?
Iar asta e o himera:
„Intre prieteni, intre aliati, nu trebuie sa existe relatii de subordonare, ci de respect si cooperare. Ca ele sa fie sanatoase si perene, e indicat ca diferentele de opinie sa se cunoasca si sa se discute, eventual sa se confrunte argumentat, pentru gasirea solutiilor adecvate.”
Lordul Palmerston – sec XIX:
“England has no eternal friends, England has no perpetual enemies, England has only eternal and perpetual interests”.
Varianta Lordului Palmerston, care sa „danseze cu lupii” (sec. XXI) pentru Romania, inca nu o vad :) ?
regret slab pregati anul centenarului!
Cu GIO la guvernare, cu maghiarii carora li s-a sculat iarasi de autonomie, cu Dodon la rasarit, n-o sa fie prea vesel.
O sa fie ceva in genul lui `90 la Alba Iulia, cind Petrica si nea Nelu sustineau corul celor ce-l huiduiau pe Coposu.