Splendoarea și mizeria curtezanelor din fruntea Ministerului Justiției

Miercuri, atunci când am scris comentariul intitulat “În așteptarea concluziilor domnului Tudorel Toader”, publicat joi atât pe site-ul “contributors.ro” cât și pe blogurile “adevărul.ro”, încă mai nutream o brumă de speranță în privința bunei-credințe, a demnității și a atât de lăudatului profesionalism al profesorului universitar și rectorului suspendat al Universității ieșene.
Încă mai credeam că dl. Tudorel Toader pune pe primul plan independența deciziilor domniei-sale pe care are și știința, și puterea de a le adăposti de ingerința factorului politic. Încă mai aveam o brumă de nădejde că fostul membru al Curții Constituționale, că actualul membru al Comisiei de la Veneția nu își asumă riscul aruncării la gunoi a unei cariere de zeci de ani în domeniu (de care am văzut joi că face mare caz și că o socotește drept garant al corectitudinii hotărârii sale) în favoarea păstrării pentru încă câteva luni a demnității de ministru. Și, desigur, a privilegiilor aferente funcției. Încă mai socoteam că dl. Tudorel Toader prețuiește nu dregătoriile temporare, ci integritatea, moralitatea, cinstea.
Întâmplarea a făcut ca în cursul aceleeași zile de miercuri să trec pentru câteva ore prin Capitala Moldovei. Am profitat de oportunitate și le-am făcut o vizită unor prieteni. Care din felurite motive știau ceva mai multe despre dl. Tudorel Toader. Despre trecutul acestuia. Despre mania grandorii de care suferă dl. ministru, despre starea de autoadmirație în care plutește, despre felul superior în care a înțeles respectivul profesor să își îndeplinească îndatoriile de rector.
E foarte adevărat că multe alte cunoștiințe îmi relataseră lucruri asemănătoare în legătură cu conduita d-lui Tudorel Toader. Unele mi-au spus că nu ar fi deloc neîntemeiată ipoteza, comică, desigur, că în fiecare dimineață dl, Toader se privește autoadmirativ în oglindă și își rostește încdrezător în barbă “sunt mare, sunt tare, sunt fără asemănare”.
Le-am relatat gazdelor mele ieșene conținutul comentariului pe care îl pregătisem pentru joi. Ziua marii decizii. Sfatul lor a fost că ar fi preferabil să îmi temperez nițeluș, oleacă optimismul. Era foarte bine dacă le-aș fi dat ascultare. Mi-aș fi atenuat imensa deziluzie încercată joi seara ascultând preț de 80 de minute ceea ce a rostit cu o voce de Imperator, complet indiferent la reacțiile auditorilor, dl. Tudorel Toader.
Nu mai pierd acum nici vremea, nici spațiul virtual pentru a inventaria infracțiunile la adresa limbii române comise de profesorul Tudorel Toader. Mă mulțumesc doar să spun că, precum omologul domniei-sale de la Ministerul Educației, d-lui Toader îi sunt complet necunoscute normele în conformitate cu care predicatul se acordă cu subiectul ori că habar nu are să conjuge un verb la modul indicativ, timpul mai mult ca perfect.Agramatismul dovedindu-se o boală generalizată în rândul celor care fac umbră Pământului din poziția de membru al succesivelor guverne controlate de coaliția PSD-ALDE.
M-a pus serios pe gânduri chipul dezastruos în care dl. Tudorel Toader și-a gestionat ceea ce trebuia să fie o impecabilă operațiune de comunicare. Cu o atenție ireproșabilă acordată stilisticii apariției publice. Dezamăgire totală. Abslolută. Nici urmă de minimal efort vizând concentrarea ideii, totală indiferență în privința dozării efectelor și a impactului frazelor, ignorare absolută a ceea ce înseamnă atenția receptorului ori captatio benevolentiae.
Nu, nu e vorba despre detalii și nici că eu aș căuta pete îăn soare. Ci despre lucruri absolut inexplicabile, de neiertat de-a dreptul, cu atât mai mult cu cât dl. Tudorel Toader este posesorul unei diplome de absolvent al unei facultăți de științe juridice (cea mai veche Facultate de Drept din țară, ne-a reamintit dl. profesor) în ale cărei planuri de învățământ figurau pe vremuri și cursuri de Retorică.
Dl. Tudorel Toader s-a comportat asemenea unui profesor cam demultișor mâncat de molii, tacticos, cu ticuri, dar care, nefiind chiar foarte stăpân pe materie, nu se poate îndepărta de foile îngălbenite, care nu admite dialogul cu studenții, care se cam teme de întreruperi, aceasta deși au fost multe tente caragialiene în apariția de joi seară a domniei-sale. Am remarcat cam multe propoziții și construcții ilogice, prea multe aserțiuni à la Gâgă (“justiția trebuie să fie bună și să nu fie rea” a gândit adânc dl. Toader), am înregistrat o avalanșă de confuzii deliberate . De pildă, ministrul Justiției din guvernul condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă pare a nu ști că arestarea o decid judecătorii, iar nu procurorii, așa cum a edictat complet aiurea marele profesor).
Așa după cum spuneam în comentariul meu de joi, nutresc opinia că nu servește nimănui, nici măcar ideii de conservare a independenței justiției, idolatrizarea doamnei Laura Codruța Kövesi. Transformarea ei într-o icoană. Au fost în activitatea doamnei procuror șef al DNA și greșeli de management, și abuzuri ale procurorilor, și promovări în funcții nejustificate, și multe procese pierdute la CEDO, și marele eșec numit afacerea Microsoft. Era firesc ca dl. Tudorel Toader să le reamintească, să le pună la socoteală, dacă dorința domniei-sale era aceea de a oferi o evaluare corectă a unei etape din activitatea procurorului șef al DNA. Însă au fost și multe, foarte multe lucruri pozitive. Demne de toată laudă. Dl. Toader le-a ignorat ori le-a minimalizat cu rea intenție, le-a schimonosit, le-a interpretat în folosul ducerii la îndeplinire a misiunii primite, a punerii în practică a ordinului primit de la șefii lui politici. A acuzat-o pe d-na Kövesi de toate relele din lume. A pus-o în antiteză falsă, mincinoasă cu deciziile Curții Constituționale, i-a răstălmăcit vorbele, a făcut-o vinovată de defăimarea României. De proasta imagine a țării în ochii organismelor internaționale. Or, de proastă imagine în lume au parte parlamentarii și guvernanții pe care îi slujește nemernic dl. Toader. Ajunge ca dl. Toader să arunce o privire peste marile cotidiane internaționale apărute vineri și se va convinge.
După catastrofala apariție de joi seară, după târâtul în genunchi în fața politicului, după exercițiul agățării de funcție, nu mi-aș dori deloc să fi fost ori să fiu studentul d-lui Tudorel Toader. Dacă toată această contraperformanță profesională s-ar fi produs la vremea contestărilor agitate din primele luni ale anului 1990, probabil că dl. Toader nu ar mai fi fost primit de studenții domniei-sale la cursuri. Nu știu cum vor reacționa acum, în anul 2018 studenții d-lui Toader. Pentru moment dl. ministru a avut parte de uralele și aplauzele infractorilor din PSD și ALDE.
A rescris la persoana întâi romanul “Splendoarea și mizeria curtezanelor”.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro