Mi-am amintit zilele trecute de o carte. Se intitulează “De ce nu avem o piață a ideilor“, a fost scrisă în urmă cu mai bine de zece ani de filosoful Horia-Roman Patapievici și a apărut în 2007 la editura bucureșteană Humanitas. A fost reeditată în 2014, iar, cu ocazia reeditării, filosoful Gabriel Liiceanu făcea o observație cum nu se poate mai amară. Cartea nu a provocat nici efectele așteptate, nici măcar o discuție cât de cât serioasă.
Situația aceasta extrem de bizară a cărții d-lui Patapievici nu făcea decât să confirme ceea ce autorul însuși afirma în Prefață. “Într-o lume în care aproape toți vociferează, tot mai puțini se pot smulge din orbire ideologică și prea puțini mai pot să asculte și altceva decât sunetul propriei voci, într-o lume în care mai toți refuză să practice ori să cunoască buna credință și în care nimeni nu se mai arată dispus să cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea îngrijorărilor și prin naivitatea optimismului , să poată aduce un moment de calm al discuției și de seninătate a valorilor” .
Nu întâmplător mi-a venit în minte cartea de acum zece ani și mai bine scrisă de dl. Horia-Roman Patapievici. Memoria mi-a fost provocată de dezbaterile pro și contra stârnită pe rețelele sociale de alegerea în fruntea Academiei Române a d-lui acad, prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Foarte mulți, prea mulți dintre aceia care nu au citit nici măcar o carte, poate nici măcar o singură pagină purtând semnătura noului președinte al Academiei s-au grăbit să emită opinii critice, rezerve, vorba d-lui Patapievici, “să vocifereze”, să conteste personalitatea, opera, creația, și, în cazul de față, cuvântul creație are o autentică, o imposibil de negat acoperire în fapte, să spună că cel mai înalt for științific al țării ar fi intrat sub controlul PSD-ului. Ori în era naționalismului. Totul fiindcă așa au auzit ei prin nu știu ce piețe libere, în care zvonurile circulă în voie, în care denigrarea este la ea acasă și unde urechismul ]nseamn[ lege. Unde patriotismul și conștiința profesională sunt confundate cu națioanlismul și pseudo-știința tranzacționată la liber și prezentată drept semn al conectării cu occidentalismul și post-post-modernitatea .
S-a mers chiar până acolo încât s-a spus că dl. acad, prof.univ. dr. Ioan-Aurel Pop ar fi o creație a partidului. Adică a PSD. Totul numai fiindcă noul președinte al Academiei este- e adevărat- un om de stânga, o stângă cu care sunt din ce în ce mai convins că partidul domnului Dragnea, cu care în mod abuziv este asociat rectorul UBB, nu mai are nimic în comun. Iată, așadar, cum s-a făcut simțită “orbirea ideologiei” doar pentru a susține o idee gata primită.
Dacă foarte puțini dintre criticii de ocazie și de târg ai d-lui Ioan-Aurel Pop nu s-au obosit să îi citească mai nimic din consistenta lui creație științifică, doar parțial adunată în cele mai bine de 50 de volume care îi poartă semnătura, creație ce reprezintă un irefutabil argument al valorii personalității celui mai tânăr membru al Academiei, totuși respectivii nu s-au putut abține să nu își audă “sunetul propriei voci”.
Pentru contestatari puțin contează că dl. Pop este din anul 2010 membru titular al Academiei Române și că se numără printre puținii istorici români a căror contribuție este recunoscută de comunitatea științifică internațională. Depun mărturie în acest sens faptele. Din 1999, dl. Ioan-Aurel Pop este membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte din Paris, iar din 2013 membru al Academiei de Științe și Arte din Leipzig. Contează numai faptul că dl. Pop ar fi contestat de câțiva istorici români care au intrat în dispute sterile, nefinalizate cu o seamă de idei ale domniei-sale (câtă dreptate are iarăși dl. Patapievici !) și că noul președinte al Academiei se situează pe poziții contrarii felului în care înțelege scrisul despre marile probleme ale istoriei și istoriografiei dl. prof.univ.dr. Lucian Boia.
În realitate, lucrurile sunt mult mai simple și infinit mai clare. Dacă dl. Ioan-Aurel Pop a optat pentru rigoarea cercetării în arhive, dl. Boia a preferat libertatea și savoarea eseului. Or, eseul, arăta într-o carte recentă George Banu, “pornește de la concretul operelor” (în cazul de față de la concretul faptelor istorice), însă “își propune să păstreze libertatea asociativă a ipotezelor”. El, eseul, sublinia marele critic de teatru, astăzi membru de onoare al Academiei Române, “injectează în domeniul savant al studiilor o anumită doză de biografie, chiar cu riscul de a le perturba, semnându-le în același timp, semnătură asumată, identificată, non -fictivă”.
Nu fac, nu am făcut nici cu alte ocazii când am scris despre opera sau unele atitudini publice ale d-lui Ioan-Aurel Pop, nici un secret din faptul că mă leagă de domnia-sa o lungă, o trainică prietenie. Verificată, printre altele, și prin faptul că nu a fost afectată cu nimic nici măcar atunci când nu i-am împărtășit deschis, ferm, opiniile.Am făcut-o în scris, sper că și cu argumente. Recunosc, așadar, că rândurile de față au o pronunțată încărcătură personală, subiectivă. Bazată însă pe o bună cunoaștere a realității faptelor. A marilor calități ale omului, ale cărturarului, ale profesorului care începând de joia trecută este noul președinte al Academiei Române.
Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnul Ioan-Aurel Pop sa fie judecat de colegii sai, academicienii; si nu o spun cu rautate, ci pentru ca ei sint in masura s-o faca. Si poate ca au ales bine.
(De exemplu, sint de partea dlui Ioan-Aurel Pop referitor la istoricul eseist Lucian Boia.)
Dar mie imi revine in memorie refuzul dlui Ioan-Aurel Pop de a-l declara pe fostul prim plagi, pardon, pe fostul prim ministru Ponta ca plagiator.
A mai fost un caz, cind cu lista de 45 rectori semnatari in apararea unui ministru PSD; ca apoi sa precizeze ca nu a semnat acea lista, cind lumea a ridicat din sprincene si si-a amintit si refuzul cu verdictul de plagiat.
Ca atare, rauvoitorii au un pai de care sa se agate.
Vine deține Adevărul? Marog, calitatea academicienilor s-a schimbat atunci când apărea actualul președinte si a rămas aceeași.
https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/gabriel-liiceanu–inimaginabil–rectorul-ioan-pop–care-a-acoperit-plagiatul-lui-ponta–in-comisia–proiectul-de-tara–a-presedintelui-iohannis-428811
L-am ascultat pe dl. proaspat presedinte al Academiei Romane si sint convins ca e un istoric de valoare. Din pacate un caracter de prostituata.
Stimate domn,
Va onoreaza acest comentariu despre un prieten. Un prieten e mai rar decat aurul, in epoca prieteniei surogat de pe Facebook. Eu nu sunt prieten cu dl. Ioan Aurel Pop, dar ne leaga ceva in comun: aceasta tara si pasiunea pentru istorie careia domnia sa i-a dedicat viata, iar eu o buna parte a timpului liber. Ne desparte insa modul de a intelege patriotismul. Dl. Pop il afiseaza manifest , este un nationalist. Insa eu cred ca patriotism inseamna a da ceva acestei tari fara sa te bati cu pumnii in piept, fara medalii de circumstanta, fara a face parte din statul paralel academic, care doar ia fara sa dea prea mult. Priviti Academia Romana-sute de sinecuri, in institute care multe din ele, nu au nici macar pagina de web, nu se stie publica, cine lucreaza acolo, ce fac acolo.Priviti Academia Romana, cautati pe Web of Science si veti gasi rezultate modeste, extrem de modeste in multe,multe situatii. Sigur exista exceptii, excelenta AR vine din zona stiintelor exacte. Este oare dl Pop constient de mediocriatatea Academiei Romane, de faptul ca orgoliile si ranchiunile de acolo sunt mult mai mari decat rezultatele stiintifice? Daca dl.Pop e un patriot si nu am motive sa ma indoiesc de asta, atunci va reforma AR ,asa cum a facut cu universitatea pe care o conduce, cea mai buna din tara.
Am uitat ceva , ma mai leaga inca ceva de dl.Pop , si eu sunt ardelean, dar sunt roman si apoi ardelean, nu invers cum din ce mai multi spun.
„A marilor calități ale omului, ale cărturarului, ale profesorului care începând de joia trecută este noul președinte al Academiei Române.”
NU il cunosc pe dl Ioan Aurel Pop decat din comentariile altora.
Unele dintre acestea le-am citit chiar in paginile Hotnews:
„În 2012, Ioan Aurel Pop a fost IMPOTRIVA verdictului de plagiat dat lui V. Ponta de CNATDCU. Amintim că acest Consiliu de Atestare a Titlurilor Universitare a fost prima instituție care a constatat că Ponta a plagiat în teza sa de doctorat, însă a fost reorganizat de ministrul Liviu Pop, în aceeași zi în care conducerea a dat verdictul, astfel că Ministerul nu a recunoscut concluziile de plagiat. Membru al Consiliului general al CNATDCU la acea vreme, Ioan Aurel Pop s-a delimitat de verdictul colegilor săi.
În 2016, o serie de declarații ciudate făcute de Ioan Aurel Pop, la adresa tinerilor, au atras atenția. Într-un articol publicat pe site-ul AmosNews.ro, rectorul UBB a scris:
„Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația ‘Google’, generația ‘Facebook’, generația ‘SMS’ sau toate la un loc!”.
Citind cele de mai sus, eu am rezerve serioase la aprecierile dvs fata de dl Ioan Aurel Pop.
Dvs cum il vedeti cand cititi cele de mai sus?!
Probabil că articolul Dvs. este scris sub influența prieteniei cu dl. Pop. Că dl. Pop are peste 50 de volume care îi poartă semnătura și este membru al unor Academii din străinătate este adevărat, dar că dl. Pop a optat pentru rigoarea cerecetării în arhive am unele dubii. România nu este țara în care funcțiile se obțin prin merite.
Nu sunt istoric iar din opera dl.Pop nu am citit decât Istoria Transilvaniei medievale. Dar comparând modul de prezentare a istoriei Transivaniei cu lucrări scrise de istorici de renume mondial precum Fernand Braudel, Jacques Le Goff, Georges Duby, pot spune că dl. Pop este mult sub nivelul acestora.
Citez din Istoria Transilvaniei medievale:
”Altminteri, la 1599-1601, pentru o clipă, Transilvania (în sens larg) va deveni şi politic românească sub sceptrul lui Mihai Viteazul, care, împlinind ceea ce putea să fie la cumpăna de milenii şi n-a fost, prefigura ceea ce urma să fie în finalul mileniului II.”
Se desprinde evident naționalismul deșănțat caracteristic epocii Ceaușescu și nu rigoarea faptului istoric.
În continuare dl. academician Pop spune:
”Transilvania nu a fost o ţară curat daco-romană sau românească de-a lungul veacurilor şi nici nu putea să fie, deoarece era un loc de ispititoare abundenţă şi de trecere a oştilor. S-au aşezat în ea mereu mai multe neamuri, în chip paşnic sau violent – sciţi, celţi, sarmaţi, romani, goţi, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, unguri, pecenegi, uzi, cumani, secui, saşi, cavaleri teutoni, alţi germanici, evrei, ţigani, sârbi, croaţi, ruteni, armeni etc. – dar de aproape două milenii romanitatea şi romanitatea i-au conferit personalitatea distinctă şi i-au trasat esenţialmente destinul.”
Că de două milenii ”romanitatea şi romanitatea i-au conferit personalitatea distinctă şi i-au trasat esenţialmente destinul” este prea mult spus.
Chiar și un profan precum mă consider eu nu poate accepta ca un istoric care folosește astfel de interpretări să merite să fie academician și chiar președinte al acestei instituții. Dar poate, după exemplul accederii tovarășei Elena Ceaușescu în această instituție, ca oricine să aibă asemenea veleități și chiar să ajungă în fruntea Academiei Române. De aceea se spune că România este țara tuturor posibilităților.
Eu personal am citit o singura carte de noul academician sef: Istoria, adevarul si miturile: note de lectura, unde desfiinteaza cu minie proletara intr-o lucrare de mai mare intindere decit lucrarea desfiintata, Istorie si mit in constiinta romaneasca de Lucian Boia.
Pentru mine a fost mai mult decit suficient. Pentru ca nu lucrarea in sine e problema, ci maniera in care este scrisa.
Iar in al doilea si al treilea rind sunt atitudinea fata de plagiatului fostului premier si semnatura, ulterior negata pe telegrama de sustinere a noului ministru al educatiei si invatamantului.
Dar despre doctoratul lui Ponta? Despre susținerea actualului ministru al educației? Evident, a profitat moral prin retragerea semnăturii. Suna fals sa susții alegerea lui Pop cu argumente din cartea lui Patapievici(toate cărțile lui Patapivici au ca fundament o intransigenta poziție morala).