Ştiinţa nu este nici bună, nici rea. O putem folosi în mod adecvat, sau ne putem înşela cu ea dacă alegem asta. În acest text arăt ce este înşelarea prin ştiinţă şi cum putem să o evităm.
A te înşela înseamnă a primi ceea ce este fals ca fiind adevărat. Poţi primi din ceea ce gândeşti tu, sau poţi primi din ce spune altcineva. Este imoral să te înşeli sau să te laşi înşelat. A te declara victimă este un mecanism psihologic prin încercăm să scăpăm de responsabilitatea faptei imorale respective.
Ştiinţa este un nume pentru un domeniu de preocupări omeneşti:
- unitare prin încercarea de a produce descrieri adevărate ale faptelor şi regularităţilor din lume prin metode verificabile de către orice om care doreşte să repete ce a descoperit ca fiind adevărat alt om
- şi diferite prin ceea ce este observat şi măsurat, prin metodele folosite şi prin cât de mult poate fi verificat ce a descoperit cineva.
Cunoaşterea acceptată ca adevărată la un moment dat într-un anumit domeniu ştiinţific este generală pentru mulţimea observaţiilor făcute în acel domeniu ştiinţific, adică dă seamă într-un mod rezonabil de toate faptele. În unele cazuri, când domeniul cercetat e prea complicat, e nevoie să acceptăm mai mult cunoştinţe ştiinţifice (teorii, modele) din acel domeniu ca fiind perspective complementare asupra mulţimii faptelor cunoscute, fără să putem spune că una dintre ele este generală, fie şi doar în acel domeniu. Ţine de natura ştiinţei ca mulţimea observaţiilor să se extindă şi să constatăm că ceea ce era considerat general pentru a descrie mulţimea veche de observaţii şi fapte cunoscute să trebuiască revizuit.
Înşelarea prin ştiinţe la oamenii de ştiinţă are loc prin trecerea de la generalitatea locală a cunoaşterii ştiinţifice, asociată unui set de fapte cunoscute la un moment dat, la universalitatea acelei cunoaşterii ştiinţifice, adică la aplicarea ei pentru întreaga lume potenţial observabilă în felul domeniului ştiinţific respectiv (o primă treaptă a înşelării, care azi caracterizează doar începătorii în ale ştinţei şi oamenii care nu au de a face cu ştiinţa) sau observabilă în orice fel (o a doua treaptă a înşelării, specifică şi azi imensei majorităţi a oamenilor de ştiinţă din unele domenii cu tendinţe monopoliste, care cred că ce spun ei că este adevărat este adevărat în mod universal, iar alte domenii ale cunoaşterii ştinţifice sunt secundare în raport cu al lor).
Înşelarea prin ştiinţe la oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici are loc prin preluarea modului de a gândi al oamenilor de ştiinţă descris în paragraful anterior şi făcut public de aceştia. Preluarea are în spate un argument de felul următor: deoarece ştiinţa respectivă are un succes practic evident în urma aplicării cunoştinţelor ştiinţifice adevărate, iar oamenii de ştiinţă spun despre ştinţa lor aceste lucruri ca fiind adevărate, atunci tot ce spun oamenii de ştinţă despre ştiinţa lor este demn de a fi considerat adevărat.
Oamenii care nu sunt cercetători ştiinţifici s-ar putea considera victime ale unei înşelări, dar asta nu îi scuteşte de responsabilitatea morală. E de gândit dacă responsabilitatea lor morală e mai mică decât a oamenilor de ştiinţă. E posibil să nu fie dacă manifestă o cerere să fie înşelaţi, încurajează oamenii de ştiinţă să înşele prin preferinţa şi receptivitatea lor de a primi ceva fals ca fiind adevărat.
Câteva exemple:
- înşelarea prin fizică şi chimie se poate face crezând că ceea ce nu poţi măsura prin metode fizice sau chimice, proprietăţi ale minţii şi culturii, face parte din univers ca model al fizicii şi chimiei.
- înşelarea prin biologie se poate face crezând că un ansamblu de modele teoretice ale schimbării în timp ale proprietăţilor măsurabile ale corpurilor organismelor vii sau resturilor lor fosile (cunoscut sub numele de teoria evoluţiei biologice) spune ceva despre mintea cercetătorilor care creează acele modele şi cultura în care au fost create şi în care modelele respective sunt doar o mică parte.
- înşelarea prin psihologie se poate face crezând că întreg comportamentul uman poate fi descris prin legi ale psihologiei în absenţa unei libertăţi reale de decizie a omului, că a produce, de exemplu, o teorie psihologică în calitate de psiholog este un rezultat al legilor psihologiei cunoscute sau necunoscute.
- înşelarea prin sociologie şi economie se poate face spunând despre om că omul în general este o fiinţă socială sau economică în conformitate cu modelele teoretice ale sociologiei, nu doar acele aspecte umane măsurate în studiile sociologice.
Exemple din domenii cu autoritate în cunoaştere complementare cu ştinţa:
- Înşelarea prin teologie academică se poate face spunând că relaţia dintre om şi Dumnezeu se poate descrie în ce are ea mai caracteristic prin reprezentări discursive, prin cuvinte.
- Înşelarea prin filosofie se poate face spunând că universalitatea, coerenţa şi consistenţa pot fi reale simultan în privinţa unui anume discurs ştiinţific, filosofic sau teologic, nu doar idealuri normative de cunoaştere, ceva ce credem că trebuie să existe şi credem că trebuie să înţelegem ce înseamnă, dar care nu putem obţine în mod principial ca atribute ale unui rezultat al unui proiect de cunoaştere amplu pus în practică cu resurse finite, de către om.
În exemplele de mai sus expresia “se poate face” nu spune că înşelarea se poate face numai în acel fel, mai sunt şi altele, probabil într-un număr nelimitat principial, după imaginaţia celor care o fac.
Cum putem evita înşelarea prin ştiinţă
A te lăsa înşelat sau a te amăgi pe tine însuţi şi a înşela sunt probleme morale. Voinţa noastră alege calea imorală pentru că această alegere satisface unele ca acestea: mândria şi orgoliul nostru, nevoie de apreciere fără merit din partea altora, nevoia de a fi mari şi importanţi în raport cu alţii, dorinţa de putere asupra altora, dorinţa de supunere, nevoia de a fi importanţi prin asociere cu cineva mai important ca noi, nevoia de a scăpa de povara libertăţii şi responsabilităţii personale, nevoia de a obţine resurse materiale mai multe decât merităm pentru ce am creat folositor, nevoia de a obţine resurse materiale prin slugărnice sau înregimentare în grupul cu opinii dominante. Toate acestea sunt parte din firea omului. Nu vor dispărea niciodată, şi nici înşelarea.
Cine vrea poate încerca să evite printr-un act de voinţă, prin exersarea şi întărirea ei. Putem recunoaşte că a reuşit din faptele sale: atitudine nuanţată cu privire la cunoaşterea de orice fel, îngăduinţă faţă de oamenii care gândesc altfel, îngăduinţă faţă de cine trăieşte în înşelare, lipsa oricărei mândrii, un mod de viaţă liber, nedominat de nevoi materiale, de creşterea statusului social sau de obsesia de a avea putere asupra altora, curajul de a spune şi face. Putem recunoaşte că a eşuat din înfumurare, mândrie, laşitate, dependenţă de bunuri materiale, de statut şi de putere.
Nu are importanţă dacă despre cel care avem indicii că a reuşit să iasă din înşelare sau despre cel care avem indicii că nu a ieşit din înşelare simţim că ne face bine sau rău. Nu ceea ce simţim contează.
Când cineva simți că îți face rău si îi vezi smerenia, fii sigur ca e bine ce face. Ce simți vine de la o limită a ta pe care nu o vezi sau nu accepți să o schimbi. Ce simţi e un râu modelator, uneori omul fiind chiar sub ascultarea de a face ce face. Asemenea când simți că cineva ţi-ar face bine, dar are un zâmbet trufaş, fie si față de alții. De la acel bine aparent porneste drumul spre prăpastia înşelării. E un bine nadă.
Răbdarea, perspectiva sunt decisive pentru a înțelege. Prima se exersează, a doua vine ca un rezultat al primeia prin detașare fără dezimplicare de acumul situațiilor.
Ştiinţa descrie şi creează unele situaţii de viaţă şi nu epuizează nici pe departe viaţa. Morala este mai importantă decât ştiinţa şi o condiţie pentru buna folosire a acesteia în viaţă.
Ştiinţa este o admirabilă grădină cu flori a omului şi avem datoria să o îngrijim.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Prima si cea mai grava inselatorie este utilizarea banilor din buget pentru pseudostiinte, pseudocercetare.
Cercetarea stiintifica romaneasca produce pe banda bazaconii si ineptii, gras platite.
Si nu numai atat- toti ignatii si ignarii au ajuns sa dicteze „adevarul stiintific”, oameni care nu inseamna nimic pe plan international, care publica la greu toate aiurelile doar pentru o cariera poreclita „academica”,
Cercetarea onesta nu mai are loc de impostori. Profesorii care stiu despre ce e vorba nu mai au loc de gasti si clici adunate prin facultati si prin „institute de cerctare” = cumplite locuri de tocat bani din impozite.
Nu se valorifica mai nimic, sectorul de afaceri rade cand aude de cercearea romaneasca.
Cele cate va exceptii (notabile de altfel) sunt generalizate pentru a continua aces jaf.
Nu prea mai vreau sa fiu diplomat, cred ca trebuie spus lucrurilor pe nume.
Producerea de rapoarte fara sfarsti, in care sunt rostogolite cuvinte fara rost, articole fara nici un chichirez, seminarii si conferinte bune doar pentru prajiturele. Plus nesfarsita meta-analiza, discursul despre discurs si discursul discursului.
Toate aceste prostii sunt pe bani. Si nu numai atat. Caracatita pseudostiintei profitabile impinge cu capul la fund toti cercetarorii si profesorii onesti, mistifica cunoasterea, seteaza standarde absurde, creeaa formalism in care caracatitele se simt bine.
Cei care habar nu au, dar au ajuns in pozitii bune seteaza false standade pentru cei care inca nu sunt acolo. Aveia ori intra in hora, ori pleaca.
Avem hartii scump platite, nu cercetare sau stiinta. Plus un imens talent al mistificarii.
Daca de maine ar disparea jumatate din „cercetarea” din Romania, jumatatea ramas ar avea sanse sa isi piarda ghilimelele.
Cred că lucrurile ar sta mai degrabă invers: dacă mâine ar dispărea jumătate din cercetarea din România, ar rămâne doar jumătatea în ghilimele. Fără o prăbușire comparabilă cu cea din 1989, lucrurile nu vor începe să revină la normal. Pentru că n-au niciun motiv. Cât timp există bani publici disponibili, fie ei românești sau europeni, se va găsi întotdeauna ceva cercetare de simulat :)
Esti un pic cam dur…dar daca tot suntem la stiinta as incerca o anumita generalizare.
Multe din aspectele descrise de tine nu sunt specifice Romaniei, la nivel UE sunt chiar mai pregnante desi, ca si in alte cazuri, sistemul e mult mai rafinat.
Diferenta e ca acolo unde sunt bani multi se poate cerceta absolut orice, doar, doar o iesi ceva din asta, chiar daca sansa de reusita e de sub 5%. In Romania unde banii sunt f. limitati trebuie sa se acorde o atentie deosebita unde-i bagam.
Uneori chiar si cercetarea din concerne sufera, desigur in mult mai redusa masura, de aceleasi tariii. Si-n concerne se-ntimpla sa se instaleze mafii incompetente, dar desigur banii arsi de acestia nu sunt bani publici.
Dar, la modul general, termenul de „stiinta” nu-nseamna decit cunoastere, nu spune nimeni ca ar fi cunoasterea intregului univers, doar o anumita aroganta prosteasca ar putea pretinde ca se stie TOT. Stiinta include si nestiinta, unde exista stiinta exista si nestiinta.
Nu-mi place romgleza , dar la scrisele dumneavoastra as zice totusi „Hear, hear”! Cam asa sta treaba cu cercetarea romaneasca.
N-am rapoartele de la SRI în faţă despre jaful din banii de cercetare. Presupun că cine trebuie le are, iar prioritizarea acţiunilor anticorupţie ţine seamă de amploarea fenomenului şi importanţa lui socială. Am bănuiala că e vorba de mărunţiş comparativ cu ce e în proiectele publice de infrastructură.
Dacă România decide să nu mai finanţeze cercetare se găsesc ţări care să absoarbă creierele capabile să facă aşa ceva. Nu trebuie să ne facem griji.
Vă doresc succes într-o Românie fără cercetare şi tehnică, fără reprezentări corecte asupra fenomenelor sociale şi economice, ecologice şi culturale caracteristice ei. Se poate trăi şi bătând câmpii, nu am nici o îndoială.
Gânduri bune,
Sugestie de articol, am inceput eu:
Inselarea prin religie
‘Religia nu este nici bună, nici rea. O putem folosi în mod adecvat, sau ne putem înşela cu ea dacă alegem asta. În acest text arăt ce este înşelarea prin religie şi cum putem să o evităm.’
I dare you….
Religia este o formă de educație. Ca orice formă de educație, se bazează pe îndoctrinare, pe promovarea unor valori fără a le pune la îndoială. Cu cât alte forme de educație sunt mai eficiente, cu-atât prezența religiei în viața societății se reduce. Însă eficiența acelei educații alternative trebuie să fie reală, nu doar declarativă. Dacă înlocuim religia creștină cu religia marxistă sau cu religia neo-marxistă nu ajungem nicăieri. Societățile artificiale astfel create se vor prăbuși, iar reconstrucția lor va începe prin întoarcerea la religia creștină, chiar dacă în forme ridicol de primitive.
România se află exact în situația asta, după două generații de marxism. Europei de Vest îi vine și ei rândul, în cel mult 10-15 ani.
@Cipi
De religie nu ai neaparata nevoie, cel putin in conditiile in care esti doar un om obisnuit, care nu aspira la castigarea vreunui premiu Nobel. De stiinta insa nu te poti lipsi, oricat de mediocra ar fi viata pe care o duci. Ca urmare, inselarea prin stiinta are o importanta cu mult mai mare, pentru ca ne afecteaza pe toti.
Abia aştept să vă citesc producţia pe contributors despre care vorbiţi.
În paragraful al zecelea înainte de final menţionez înşelarea prin teologie academică.
gânduri bune,
nu prea vad care e poanta morala in culpabilizarea cunoasterii:
sa zicem ca esti un liceean care invata legea lui Coulomb… multi termina facultatea (chiar de fizica) si nu afla ca legea respectiva nu este exact adevarata si predau mai departe acest adevar receptat, ca o dogma… exemplele curg garla (intrebati orice profesor de fizica de liceu de ce interactia electro-magnetica poate fi si atractie si repulsie si de ce cea gravitationala poate fi doar atractie… ce legatura are cu spinul bosonului de interactie si cu faptul ca unul este un vector si celalalt un tensor de ordinul 2) si nu pot identifica pacatul elevilor ca „se lasa inselati”!
morala: stiinta este cunoastere, dar cunoasterea nu este acelasi lucru cu intelegerea, iar intelegerea este un dispozitiv semantic, de interpretare, diferit de cel sintactic, deseori confundat cu inteligenta (naturala sau artificiala)… in timp ce teoriile sunt un demers asimptotic de a ne apropia modelul de intelegere a realitatii de ce constatam observabil si masurabil.
sunt multe exemple de teorii/ modele care au fost confirmate experimental ulterior dezvoltarii lor pe criterii conceptuale… ce legatura are epistemologia cu morala?
morala este un sistem cu modulare istorica de acceptiuni main-stream pe spatiul semantic, dar este falsificabil, cum a fost de atatea ori… interpretari si teorii, doar niste proiectii pe peretele pesterii lui Platon… majoritatea opiniei publice nu tine apa in confruntarea pe acest spatiu semantic… altfel se amesteca politica cu stiinta (pun intended)
recunosc ca articolul m-a socat ca expunere de punct de vedere… ori denota o frustare ne-explicita, ori o tentativa de manipulare… dar nu pot decela ce si in ce directie… sorry
Vă mulţumesc pentru comentariu.
Cunoaşterea nu poate fi culpabilizată, doar oamenii care se folosesc de ea.
Poante e legată de timing, când oamenii se umflă prea mult în pene datorită cunoaşterii ştiinţifice ar putea să fie de un anumit folos să li se arate că păunii nu sunt chiar un simbol cu care merită să ne identificăm.
Sunt de părere că ştiinţa merită seriozitate şi în modul cum e folosită, măcar din responsabilitate faţă de semeni.
gânduri bune,
Eu cred că este vorba doar despre o privire superficială, prin care se poate simți un ușor parfum de aroganță, aruncată epistemologiei.
Încercare și eroare.
K.Popper (fost director LSE London Scool of Economics) a scris despre verificarea științelor, al gândiri, cu metoda „falsificare”. Nu suntem multumiți cu un rezultat (încercare, gândire). Facem o noua încercare dar nu știm de dinainte dacă rezultatul va fi mai bun, mai mulțumitor. Falsificare……
K Popper (Sir Karl Raimund Popper * 28. Juli 1902 in Wien; † 17. September 1994 in London, war ein österreichisch-britischer Philosoph, der mit seinen Arbeiten zur Erkenntnis- und Wissenschaftstheorie, zur Sozial- und Geschichtsphilosophie sowie zur politischen Philosophie den kritischen Rationalismus begründete. Popper ist bekannt für seine Angriffe gegen die klassische positivistisch-induktivistische Sicht, der zufolge die wissenschaftliche Methode durch Verallgemeinerungsschlüsse von Beobachtungen auf wissenschaftliche Theorien gekennzeichnet ist. Er lehnte sie zugunsten eines empirischen Falsifikationsprinzips ab, wonach wissenschaftliche Theorien lediglich unsichere Spekulationen sind, die die empirische Wissenschaft durch Suche nach widersprechenden Beobachtungen umzustoßen versucht. Popper ist außerdem bekannt als Gegner des klassischen Ansatzes in der Erkenntnistheorie, dem zufolge eine Annahme auf dem Fundament einer Begründung stehen muss, damit sie vernünftig ist. Popper ersetzte ihn durch die „erste nicht begründungsorientierte Philosophie der Kritik in der Geschichte der Philosophie“:[1] Nicht mehr die Feststellung, dass einer Behauptung die Begründung fehlt, soll genügen, damit sie verworfen werden darf, sondern es muss ein logischer Widerspruch zu den Tatsachen vorliegen. Im Bereich der politischen Philosophie ist Popper bekannt für seine Theorie der offenen Gesellschaft, in der er den Historizismus kritisierte und die Demokratie verteidigte.
Popper setzt sich insbesondere mit den Werken Platons, des „größten, tiefsten und genialsten aller Philosophen“ und des „Gründers der bedeutendsten professionellen Schule der Philosophie“[26] auseinander. Dieser habe eine Auffassung vom menschlichen Leben vertreten, die „abstoßend und geradezu erschreckend“ gewesen sei.[26] Seine Schwäche sei gewesen, dass er ganz im Gegensatz zu Sokrates an die „Theorie der Eliten“ glaubte.[26] Insbesondere mit seinen Werken Politeia (Der Staat) und Nomoi (Die Gesetze) habe er das Grundmodell des totalitären Staates ausgearbeitet und propagiert. Damit habe er auch Verrat an seinem Lehrer Sokrates begangen, der, wie Popper darlegen will, in Platons „idealem Staat“ als Aufrührer hingerichtet worden wäre. Platons Ablehnung der attischen Demokratie und seine Bevorzugung eines autoritären Regimes sogenannter „Philosophenkönige“, die nichts mehr mit dem sokratischen Philosophen zu tun haben und explizit Lügenpropaganda verwenden dürfen, versucht Popper mit vielen Textstellen zu belegen. Platon sei damit der erste und wichtigste Theoretiker einer geschlossenen Gesellschaft gewesen, in der es keine gewaltlose Veränderung geben kann und Eliten diktatorisch herrschen. Popper sah in Platon „den ersten großen politischen Ideologen, der in Klassen und Rassen dachte und Konzentrationslager vorschlug.
Popper legte seine Ansichten zur Wissenschaftstheorie umfassend in seinem Werk Logik der Forschung dar, das 1934 zuerst auf Deutsch erschien und in nachfolgenden englischen und deutschen Ausgaben stetig erweitert und verbessert wurde (wenige Monate vor seinem Tod 1994 fügte Popper noch einen neuen Anhang hinzu). Später führte er sie weiter aus in Die beiden Grundprobleme der Erkenntnistheorie (das parallel zur Logik der Forschung geschrieben, aber erst 1978 veröffentlicht wurde), Die Quantentheorie und das Schisma der Physik und Objektive Erkenntnis. Ein evolutionärer Entwurf. In Vermutungen und Widerlegungen (englisch Conjectures and Refutations) wandte er die Methode, wie im Titel angedeutet, auch praktisch an. Hier beschrieb er auch, wie er seine Abgrenzungsüberlegungen seit den 1920er Jahren entwickelt hatte, als er zunächst „Pseudowissenschaft“ von „Wissenschaft“ unterscheiden wollte. Als Beispiele für Pseudowissenschaften nannte er u. a. die Psychoanalyse und den Marxismus, als Beispiel für Wissenschaft Einsteins Relativitätstheorie.
Der Wiener Kreis
Dass Karl Popper begann, seine philosophischen Gedanken niederzuschreiben, war vor allem seinen Kontakten mit dem Wiener Kreis zu verdanken, dem Kreis um Moritz Schlick, Rudolf Carnap und Otto Neurath. Vor allem Schlick distanzierte sich von Popper, der seine neopositivistische Position kritisiert hatte, und warf ihm unbeherrschtes Auftreten vor. In Poppers mündlicher Doktorprüfung (Rigorosum) 1928 war Schlick Beisitzer, wobei es zum Streit kam, da Popper nach Schlicks Auffassung überzogene Kritik an dem von Schlick geschätzten Ludwig Wittgenstein übte; dieser wolle „wie die katholische Kirche die Diskussion sämtlicher Fragen verbieten, auf die er keine Antwort wisse“.[9] Popper erhielt daher keine Einladungen zu den Sitzungen des Kreises.
Herbert Feigl regte ihn an, zu schreiben, womit Popper nach einigem Zögern begann. Drei Jahre schrieb er an einem über 1000-seitigen Manuskript, das heute nur teilweise erhalten ist. Die erhaltenen Teile erschienen schließlich zum einen 1934 als erheblich gekürzte Fassung unter dem Titel Logik der Forschung, sein erkenntnis- und wissenschaftstheoretisches Hauptwerk, in einer Schriftenreihe des Wiener Kreises, obwohl Popper darin deren Positivismus kritisierte. Diese großzügige Möglichkeit der Veröffentlichung brachte ihm fälschlich den Ruf eines Positivisten ein, und seine Abhandlung wurde von den Angehörigen des Wiener Kreises als ein ihren Diskussionen entsprungenes Werk gewürdigt. Während dieser Zeit lernte er Werner Heisenberg und Alfred Tarski kennen. Erst 1979 erschien zudem ein weiterer Teil seines ursprünglichen Manuskripts unter dem Titel Die beiden Grundprobleme der Erkenntnistheorie.
Er war Mitglied der von Hayek gegründeten liberalen Denkfabrik Mont Pelerin Society und der Royal Society (London). Befreundet war er u. a. mit dem deutschen Bundeskanzler Helmut Schmidt. Durch Königin Elisabeth II. wurde er schließlich noch in den Order of the Companions of Honour (CH) aufgenommen. 1973 wurde ihm der Sonning-Preis der Universität Kopenhagen verliehen, 1993 erhielt Popper die Otto-Hahn-Friedensmedaille in Gold der Deutschen Gesellschaft für die Vereinten Nationen (DGVN) in Berlin. Das Council for Secular Humanism verlieh ihm den Humanist Laureate Award.
Popper äußerte sich nur selten über Religion. Über seine Sichtweisen ist jedoch das sogenannte „verlorene Interview“[11] von 1969 bekannt. Demnach beschrieb er sich selbst als Agnostiker und lehnte für sich den seiner Ansicht nach arroganten Atheismus ebenso ab wie den jüdischen und den christlichen Glauben. Er äußerte jedoch Respekt vor den moralischen Lehren beider Religionen. Paul Feyerabend bezeichnete ihn als „Nachzügler der Aufklärung“.
In der Logik der Forschung kritisiert Popper die Sicht des logischen Positivismus, der für die Naturwissenschaften die empiristische Methode vertrat. Diese Methode postuliert das systematische Sammeln von Fakten, die in logischen Protokollsätzen formuliert werden. Mittels Induktion wird dann auf allgemeingültige Naturgesetze geschlossen, entweder mit dem Anspruch auf Sicherheit, oder zumindest auf eine hohe Wahrscheinlichkeit. Diese Ansichten hätten von Aristoteles und Francis Bacon ausgehend die meisten Wissenschaftstheoretiker vertreten.
Popper unterstrich demgegenüber noch einmal die Überlegung David Humes, dass man aus formallogischen Gründen aus Einzelfällen kein allgemeines Gesetz ableiten (Induktionsproblem), sondern nur allgemeine Sätze widerlegen kann („Man kann nicht mehr wissen, als man weiß“). Auch alle Versuche, aus Einzelfällen wenigstens quantifizierbare Wahrscheinlichkeiten von Theorien abzuleiten, hält er für verfehlt und liefert mathematische und philosophische Argumente, ………..
Metaphysische Fragen wie z. B., ob es überhaupt eine reale Außenwelt gibt, auf die sich die Naturwissenschaft mit ihren Theorien und Basissätzen bezieht, ließ er anfänglich bewusst offen. Er betonte, dass sein Ansatz allein methodologischer Art sei und keineswegs metaphysische Annahmen voraussetzen müsse. Jedoch distanzierte er sich schon in der Logik der Forschung entschieden von der positivistischen Position, dass derartige Fragen überhaupt nicht sinnvoll formulierbar seien, und wies die entsprechenden Versuche zurück, ein empiristisches Sinnkriterium zu formulieren. Vor allem in diesem Punkt sah sich Popper im Gegensatz zu den Neopositivisten des Wiener Kreises und insbesondere den Lehren von Ludwig Wittgenstein, mit dem Popper nur ein einziges Mal zusammentraf, 1946 in Cambridge, wo es zu einem heftigen Zusammenstoß kam ….. / ……. ) a refuzat statul condus de filozofi dupa modelul lui Platon. K. Popper era adeptul „societatii deschise” (Jede Theorie und jede wissenschaftliche Position sollte aber Poppers Ansicht nach so formuliert werden, dass eine Kritik so leicht wie möglich ist. Seine Kritik am „Obskurantismus“ ist aber nur ein Aspekt einer umfassenderen Kritik Poppers an dem von ihm so genannten „Professionalismus“. Er wandte sich gegen die „professionelle Ethik“, ein unausgesprochenes Gentlemen-Agreement, das vorschreibt, dass Universitätsprofessoren ihre Autorität gegenseitig beschützen sollten. Er setzte dem die Forderung intellektueller Bescheidenheit entgegen.
Popper prägte in Anlehnung an Ockhams Rasiermesser den Begriff vom liberalen Rasiermesser, selbst bezeichnete er sich als „nichtrevolutionären Liberalen“.).
Opere:
1934 : Logik der Forschung,
1945: The Open Society and Its Enemies . Die offene Gesellschaft und ihre Feinde
1977: Das Ich und sein Gehirn, (gemeinsam mit John C. Eccles)
1994: Alles Leben ist Problemlösen
1998: The World of Parmenides, deutsch: Die Welt des Parmenides, der Ursprung des europäischen Denkens (Übersetzt von Sibylle Wieland und Dieter Dunkel, herausgegeben von Arne F. Petersen und Jørgen Mejer). Piper, München 2001,
În SUA după 1939 pragmatismul american s-a născut sub influența positivismului Vienez (emigranții).
Vă mulţumesc pentru această epatantă demonstraţie de erudiţie şi cunoaştere a limbii germane. N-am înţeles o boabă.
Cât despre filosofia ştiinţei, domnul Popper ţine deja de istoria acestui domeniu, care acum are ca ramură minoră filosofia ştiinţei în genere, şi ca trunchi major cu ramuri lăstărind permanent filosofia ştiinţelor de diverse feluri. Ambele sunt legitime, dar ultimele fiind neglijate de oameni ca Popper acum îşi iau revanşa, În câteva zeci de ani poate că vom avea din nou spirite sintetice care să aibă marfă culturală cu care să lucreze.
gânduri bune,
Virgil Iordache
Karl Popper a scis în engleză, e publicat în engleză ( LSE London Scool of Economics).
Am încercat să fiu politicos cu domnul.
gânduri bune,
Dacă România decide să nu mai finanţeze cercetare se găsesc ţări care să absoarbă creierele capabile să facă aşa ceva
Daca cercetarea se bazeaza doar pe banii publici, atunci Noapte buna.
Veniti cu exemple concrete,nu doar generalitati, din viata de zi cu zi, din „mass-media”, caci suntem sub asaltul pseudostiintelor, a ezoterismelor,a horo(rr -zic eu)scoapelor de tot felul , a astrologiei in general pe toate posturile radio tv !
S-au pierdut reperele din fiece domeniu, ele exista, dar ce e mai facil decat stirile de tipul „oamenii de stiinta britanici”…
Vorbiti de cucoana Olivia Steer si fenomenul antivaccinist,despre aberatiile „fitzuicii” formula As sau cum „păpădia tratează cancerul, hepatita, bolile de ficat, rinichi, stomac ” samd
Fenomenul „otevist” mult rau a facut, asta e clar, dar incercati sa iesiti din paradigma generalitatilor si a truismelor si sa alternativele la mediocritatatea quasi-generala…
Eu de pilda va propun trei exemple pozitive, ce mi-au venit in minte : scoala de matematica a lui Radu Gologan, proiectul ELI-NP a laserului de la Magurele (cautati-l pe directorul Zamfir) sau excelentul program „Fizica altfel”, respectiv „Chimia altfel” ;
vorbiti cu domnii Marc Ulieriu, Cristian Roman (mai ales domnia sa, ce cunoaste prea bine fenomenul nazbatiilor promovate peste tot), Adrian Nicolae sau Claudiu Tanaselia, de la revista „Stiinta si Tehnica” samd
http://stiintasitehnica.com/astrologie-la-televiziunea-publica/
http://stiintasitehnica.com/jurnale-pradatoare/
Altfel, daca vreau sa citesc truisme si pilde moralizatoare citesc „Dilema veche”, dar „povestile” dansilor n-au schimbat mare lucru in societate…
https://recorder.ro/reteaua-schimbarii-cei-care-au-invins-forta-de-inertie-cum-se-intampla-alfabetizarea-stiintifica-a-elevilor-romani/
https://radioromaniacultural.ro/fizica-si-chimia-altfel-solutia-pentru-o-invatare-durabila-partea-i/
http://ceae.ro/proiect-invatarea-fizicii/
http://ceae.ro/chimia-altfel/
http://claudiuciobanu.eu/2018/02/12/fizica-altfel/
„înşelarea prin biologie se poate face crezând că un ansamblu de modele teoretice ale schimbării în timp ale proprietăţilor măsurabile ale corpurilor organismelor vii sau resturilor lor fosile (cunoscut sub numele de teoria evoluţiei biologice) spune ceva despre mintea cercetătorilor care creează acele modele şi cultura în care au fost create şi în care modelele respective sunt doar o mică parte.”
??????????????????????????
Asta e înșelare prin biologie? Eventual o puteați numi înșelare prin evoluționism…
O parte dintre modelele create prin știință chiar sunt îmbibate de ideologie. Puteți să revizitați Noua ordine ecologică a lui Luc Ferry să vedeți ce contribuții au adus naziștii la ecologia practică.
La urma urmei, ca persoană religioasă și profesor de rang înalt, credeți în evoluționism?
Un text mai vechi usor naiv ce foloseste ca baza cuvintul – INSELARE- . Inselarea poseda multiple forme ale intelegerii si este insasi modul nostru , uman ,de viata . Omul este un animal nu numai inselator dar care inseala permanent pe altii sau isi inseala propria intelegere din cvasi motive ce tin de nevoia de a exista . Ce un secol ne zice ceilalti o dezic -poate fi chitesenta existentei omului pe planeta . Minciuna face si ea parte sau este o componrnta a INSELARII- – . Sa ne inchipuim cum ar fi o societate in care cu totii vom spune adevarul , ar fi un dezastru inimaginabil . Inselarea prin stiinta este alta forma a inselarii ce contine si fie ea inselarea publicului, larg ,ce doreste a cunoste sau inselarea propriei tale fiinte ca parte a unei nevoi umane si existentialiste ce contine si dorinta de marire , indiferent de componenta ei stiintifica sau nu . Despre inselare si formele ei de reprezentare in viata de zi cu zi , se pot spune multe , dar in esenta , ea face un mare bine