duminică, mai 19, 2024

Doina Cornea, chiar și după moarte…

Aflu că premierul României, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, nu și-a găsit timpul ori nu a crezut de cuviință de a cere consilierilor domniei-sale trimiterea unei telegrame de condoleanțe familiei disidentei anti-comuniste Doina Cornea.
La urma, urmei, gestul sau, mă rog, absența acestei reverențe mi se pare cum nu se poate mai explicabilă, perfect normală, cum nu s poate mai în notă, cum se zice, având în vedere partidul din care face parte d-na Dăncilă. Partidul, adică originile, trecutul și năravurile acestuia.
Doina Cornea nu s-a numărat doar printre puținii care i s-au opus pe față, cu identitate și semnătură asumată lui Nicolae Ceaușescu. A făcut-o nu numai în scrisorile trimise posturilor de radio din străinătate. A apărut, de pildă, în filmul Dezastrul roșu al lui Josy Dubié, a vorbit despre România anilor 80, despre noi și despre dictatură, despre bisericile dărâmate și satele rase de pe fața pămțntului, despre pusstiul din sufelete noastre, despre ravagiile făcute de crearea omului nou, filmarea realizându-se la Cluj, în condiții dramatice și cu riscuri pe măsură.
La câteva zile după constituirea FSN și a Consiliului acestuia, în decembrie 1989, doamna Doina Cornea a ajuns în studioul 4 al Televiziunii Române. Acolo a spus clar, spre disperarea slujbașilor Televiziunii care nu au făcut decât să își mai schimbe o dată stăpânii, că înțelege să facă parte din aceste foruri nou create doar atâta vreme cât ele se vor dovedi a fi oneste. Adică în slujba adevăratelor idealuri ale unei Revoluții anticomuniste.
La mai puțin de două luni, mai repede decât mulți alții, Doina Cornea le-a înțeles celor din FSN esența. Minciuna, falsul, natura comunistoidă, a demisionat din ele și și-a reluat disidența. Și-a mai plătit apoi încă o dată scump libertatea. Alte insulte, articole defăimătoare apărute zilnic în ziarele controlate de FSN (Azi, Baricada, Adevărul condus de Darie Novăceanu, România Mare creată de Corneliu Vadim Tudor cu acordul generos al d-lui Petre Roman), filaje nu tocmai discrete făcute de agenții nou creatului SRI condus de Virgil Măgureanu, calomnii scoase pe gură de însuși noul șef al Statului, Ion Iliescu, creatorul și, până astăzi, icoana pocită, falsă la care se închină membrii partidului din care face parte doamna Dăncilă, refuzul accesului la TVR, chiar o nouă dare pe mâna Procuraturii îndată după mineriada din septembrie 1991.
Iarăși vocea Doinei Cornea nu a mai putut fi auzită decât pe unde scurte grație directorului de atunci al Europei Libere, Nicolae Stroescu-Stinișoară, care a avut inițiativa unor frecvente dialoguri radiofonice cu fosta profesoară de la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Un semn că democrația românească post-decembristă era șchioapă de vreme ce nu garanta dreptul la liberă exprimare.
Faptul că zilele acesta premierul României nu a socotit de cuviință să omagieze, fie și numai printr-un gest simbolic, memoria Doinei Cornea dovedește că nici acum, chiar și după moarte, PSD-ul nu poate să o ierte pe cea care s-a numărat printre primele voci care i-au smuls masca și au arătat ce se află dincolo de zâmbetele- rânjet ale lui Ion Iliescu. Înlocuite astăzi de glumițele și chicotele ticăloase ale domnului Liviu Nicolae Dragnea.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. ”Viorica Vasilica Dăncilă, nu și-a aflat timpul ori nu a găsit de cuviință de a cere consilierilor domniei-sale trimiterea unei telegrame de condoleanțe familiei disidentei anti-comuniste Doina Cornea.”. Asta ar fi ca și cum Hitler l-ar felicita pe Elie Wiesel.

  2. Un gest mizerabil din partea prim ministrului.
    Si sa nu ne mire daca, urmindu-i pe nemti, care au dantuit si au dezvelit statui la N ani de la nasterea titanilor Marx si Hitler, vor intia ceva si ei pentru Geniul Carpatin.
    Puschea pe limba, le dau idei :P

  3. E de preferat tacerea generata de incompatibilitatea dintre regnuri (din respect pentru doamna Doina Cornea ma abtin de la a spune carui regn apartin impricinatii guvernanti…) ipocriziei si/ori sacrilegiului. Domnul Johannis a facut oportun gestul de bună-cuviință.

  4. Telegrama de condoleante de la VVD pentru Doina Cornea ?!? A se slabi ! Intre aproximatia umana (apud dl Gabriel Liiceanu, a se vedea articolul omagial din Contributors pentru Doina Cornea al domniei sale) numita Viorica Dancila si monumentala doamna Doina Cornea sunt ere geologice. Buna, asta e clar. Dar Presedintia, ea ce face ? Trimis-a dl Iohannis macar o telegrama de condoleante ? Ca sa decreteze o zi de doliu national si funeralii nationale ar fi sa-i cerem prea mult, din pacate.

  5. Da, ținând cont de „partidul” (o adunătură penală, o gașcă de infractori de fapt) din care face parte Dăncilă, într-adevăr, nu trebuie să mire pe nimeni lipsa unui minim gest de respect față de Doina Cornea. Acestor lucruri li se adaugă și prostia monumentală a Vasilicăi Dăncilă, care o împiedică să priceapă cine a fost Doina Cornea. Dăncila cu pricina are un IQ cam cât numărul meu la pantofi, așa că absența gestului pare a fi pe deplin de înțeles. Nici nu trebuie așteptat ceva bun de la această marionetă ale cărei sfori le trage Dragnea, un alt prostălău, atât doar că acesta-i viclean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro