duminică, mai 19, 2024

Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara!

Aș dori ca în comentariul meu de astăzi să mai zăbovesc o clipă asupra a ceea ce s-a putut vedea pe televizoare că s-a petrecut joi seara sub cupola Ateneului. Atunci când s-a consumat ceremonia oficială ce a consfințit preluarea președinției României a Consiliului European.
Bref, am avut parte de o succesiune de discursuri mai mult sau mai puțin inspirate. La capitolul acesta, gazdele române nu au strălucit în nici un fel. Dacă președintele Iohannis a evoluat în nota lui obișnuită, citind politicos, monoton, fără intonație un text evident pregătit de alții, nu tocmai merituoși la capitolul imaginație, reprezentanții coaliției PSD-ALDE au fost unul mai penibil decât celălalt. S-au manifestat astfel de la o tribuna la ale cărei microfoane s-au perindat și vorbitorii străini, tribună abuziv, țopește inscripționată cu eticheta Guvernul României. Asta ca să se vadă cine este Jupânul, cine dă banii. Cine face regulile în România. O țopenie de Alexandria și Videle, așa cum doar parveniții pot să facă. O chestiune de care a făcut mare caz și d-na Viorica Vasilica Dăncilă, într-o înțepătură adresată președintelui, împrumutată din arsenalul unei gospodine de la marginea orașului Videle. D-na Dăncilă a citit frumos, pe alocuri patetic, cu intonație de elevă premiantă la concursul de recitări organizat de Organizația de pionieri pe vremea când era elevă în clasa a șaptea, un discurs la rându-i scris de alții. Atâta doar că nici doamna Dăncilă și nici acei alții habar nu au că de acquis comunitar nu se mai vorbește de ceva vreme și nu puțină. Adică de vreo zece ani, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Să nu aibă habar de asta nici matusalemicul ministru de Externe al României, dl. Teodor Meleșcanu, și nici ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba? Posibil.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, împuternicit să îi țină locul lui Liviu Nicolae Dragnea, a rostit împiedicat un discurs numai bun de publicat în Scânteia. Nu, nu în Scânteia din vremea lui Popescu-Dumnezeu când gazeta partidului unic devenise cât de cât mai curățică, ci în acea Scânteie din timpurile în care era condusă de Leonte Răutu, în care la mare cinste erau îndemnuri la instaurarea dictaturii proletariatului și argumentații penibile ale necesității obligatorii a luptei de clasă. Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, s-a umflat iarăși în pene, și-a bombat țanțoș pieptul și a vorbit în limba engleză. Sperând că astfel i se va uita noianulul de declarații și atitudini anti-europene, singurele cu care s-a făcut remarcat de când deține iar o funcție de prim-plan pe scena politică românească.
Presa aservită puterii a încercat în chip și fel să scuze, chiar să laude absența de la ceremoniile de joi a președintelui Camerei Deputaților, dl. Liviu Nicolae Dragnea. I s-au găsit fostului președinte al Consiliului județean Teleorman tot felul de finețuri. Au existat editorialiști de genul unui Cornel Nistorescu care și-au sfârâmat și pixul, și capul ca să înșiruie fraze prin care să ne convingă că absența lui Dragnea ar fi fost o lovitură de maestru. Că astfel insul plecat într-o vacanță prelungită la Verona ar fi contribuit la detensionarea atmosferei. Nici vorbă. Comportamentul d-lui Liviu Dragnea mi-a adus izbitor aminte de acela al lui Carol al II lea. Pentru care farmecele lui Zizi Lambrino sau ale Lupeascăi erau mai importante decât marile probleme ale țării. Halal caricatură de om politic, numitul Dragnea Nicolae Liviu.
Joi seara am avut, totuși, parte de prestații ale unor politicieni de clasă. Cărora cei de la București nu le ajung nici la genunchi. E vorba despre italianul Tajani și polonezul Donald Tusk. Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. „Tare mi-aș fi dorit să fiu polonez joi seara.”

    Să nu uităm că și dl Jarosław Kaczyński este tot polonez, iar unii dintre conaționalii domniei-sale și-ar dori să aibe alte cetățenii, chiar dacă nu sunt toți instalatori de meserie.

  2. Pe de o parte, afirmand ca s-a simtit tratat ca un print, Juncker s-a incadrat de minune in peisaj, alaturi de Viorica si compania. Pe de alta parte, nu-l vad bine pe Tusk: adica tusea daca-si cumpara Polski Fiat? Pacat, sunt toti o apa si un pamant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro