”Dacă ne întoarcem la originile civilizației occidentale, descoperim că ceea ce a provenit din Egipt și Babilonia este, în principal, caracteristic tuturor civilizațiilor, nu în mod special distinctiv pentru Occident. Caracterul occidental distinctiv începe odată cu grecii, care au inventat deprinderea raționării deductive și știința geometriei. (…) Însă grecii au fost incompetenți din punct de vedere politic, iar contribuția lor la civilizație probabil s-ar fi pierdut dacă nu ar fi existat capacitatea guvernamentală a romanilor. Romanii au descoperit cum să conducă guvernarea unui mare imperiu cu ajutorul unei administrații de stat și al unui corpus legislativ.”
Bertrand Russell – Civilizația occidentală
„Un deputat socialist din Ungaria mi-a spus foarte amuzat că doamna Dăncilă, înainte de a vorbi în fața plenului, a venit la grup, iar cei de acolo i-au reproșat problemele legate de corupție din România. Și ea a zis că nu e adevărat, nu există corupție în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulțumi cuiva. Mi s-a părut extrem de ingenios să vorbești de o diferență culturală. Practic, aș putea să-mi cumpăr direct o decizie favorabilă în justiție, dar asta nu ar însemna că sunt corupt sau ca aș corupe pe cineva, nu, aș avea un comportament cultural specific.”(1) a afirmat, într-un interviu pentru Ziare.com, Frank Engel, europarlamentar luxemburghez.
Pornind de la acest episod deloc onorabil, despre care europarlamentarii partidului de guvernământ au negat vehement că s-ar fi petrecut, se pune întrebarea dacă diferențele culturale, civilizaționale, pot fi un pretext valid pentru a justifica anumite proiecții și, mai mult, acțiuni, dar mai ales decizii ale unor lideri politici care ulterior instaurează inegalități sociale, conduc la persecuții, injustiție, uneori chiar și la conflicte militare ori civile. În articolul de față nu-mi propun să răspund acestor întrebări, ci doar să încerc o analiză care, la limită, să schițeze posibile încercări de răspunsuri.
STATUL CIVILIZAȚIONAL, O ABORDARE NEO-MARXISTĂ
Martin Jaques a conferențiat pe tema unei noi paradigme, a abordării politicii globale din punctul de vedere al organizării civilizaționale a statelor, considerând că insistența occidentalilor de a impune celorlalți un model de analiză care nu li se potrivește nu face decât să-i conducă pe căi greșite și, astfel, să-i pună pe termen lung în dificultate. Cel puțin aceste idei răzbat din cartea sa, publicată în anul 2009 – Când China conduce lumea: Sfârșitul lumii occidentale și nașterea unei Noi Ordini Globale.
Martin Jaques este un publicist britanic cu o lungă istorie marxistă, ani buni editor al publicației Marxism Today, tribuna Partidului Comunist din Marea Britanie. După 1991, Martin Jaques a publicat sau a fost editorialist la The Sunday Times, The Observer, The Independent sau The Guardian etc. Nu intru foarte mult în detalii, biografia sa este publică; interesant este că alături de Geoff Mulgan, care a făcut parte ulterior din echipa premierului Tony Blair, a înființat în anul 1993 think tank-ul de orientare marxistă Demos(2). Astăzi regăsim Demos și în Statele Unite ale Americii(3), dar, așa cum probabil ați auzit, și în România(4); inclusiv sub forma unui partid politic.
Întorcându-ne la Martin Jaques și la ideile sale(5) – așa cum sunt expuse în cartea pe care a publicat-o, prin critica așa-ziselor erori de analiză pe care Occidentul le face în cazul Chinei – cred că acestea ar putea fi sintetizate tematic astfel:
(i) Noi, europenii, insistăm să vedem lumea prin ochii noștri și acesta este motivul pentru care nu înțelegem concepția chineză asupra lumii. Faptul că noi nu concepem că lucrurile pot sta și altfel decât credem spune multe nu despre înțelepciunea noastră, ci despre ignoranța noastră. Fixurile noastre – occidentalo-centrismul – tind să devină o imensă amenințare pentru civilizația pe care am construit-o: pe măsură ce Europa va fi marginalizată și Statele Unite vor intra în declin, China va ocupa locul de lider mondial.
(ii) La China ne frapează faptul că nu se modelează după valorile occidentale sub nicio formă: fără drepturile omului, dezinteresată de protecția mediului, asuprind Tibetul etc. Acest mod de a gândi, care nu este lipsit de importanță, ne împiedică să evaluăm China pornind de la propriile-i valori. Probabil că cea mai semnificativă diferență de viziune este aceea că China nu se definește ca un stat națiune în sensul occidental al termenului decât abia după anul 1900.
(iii) Până foarte recent, în termenii istoriei multimilenare ai acestei țări, China s-a văzut pe sine pentru două milenii în termeni de civilizație. Mai mult chiar, și astăzi China, deși încă se definește ca stat națiune, se vede pe sine de fapt ca un stat civilizație. Ce anume definește civilizația chineză? Chinezii consideră că: (a) particularitățile relației dintre stat și societate; (b) o viziune aparte asupra familiei și rolului său; (c) venerarea strămoșilor și confucianismul; (d) particularitățile rețelelor de relații personale guanxi; (e) mâncarea tradițională chineză și (f) limba chineză și relația/diferențele dintre chineza vorbită și cea scrisă.
Circa 90% dintre chinezi se consideră etnici han(6); chiar dacă, în realitate, nu este adevărat în întregime, chinezii preferă să considere că așa stau lucrurile. Astfel, chinezii preferă să considere că sunt, de fapt, omogeni din punct de vedere etnic și că țara nu este una multietnică.
(iv) China nu este un stat centralizat decât în aparență, o aparență de care Occidentul se lasă în continuare înșelat. Când în anul 1997, la reunificarea cu Hong Kong, s-a consacrat în politica constituțională chineză termenul o țară – două sisteme, Occidentul a crezut că sunt doar vorbe, dar iată că în continuare Hong Kong a rămas aceeași construcție politică, diferită de cea continentală. De ce? Pentru că în China nu este neobișnuit principiul civilizațional o țară mai multe sisteme (politice), în timp ce în Occident, care a consacrat modelul de stat națiune, o țară înseamnă un unic sistem politic.
(v) Deși analizele occidentale consideră că leadership-ul chinez nu ar avea un sprijin popular real, în realitate liderii politici chinezi beneficiază de mai mult sprijin popular, deci ar fi mai legitimi decât oricare dintre liderii politici occidentali. Acest tip de relație nu are a face cu democrația, ci cu particularitatea relațiilor dintre stat și civilizația chineză: menținerea coeziunii și integrității Chinei reprezintă rolul sacrosant al statului.
FRACTURI CIVILIZAȚIONALE ȘI CONFLICT CIVILIZAȚIONAL
Martin Jaques nu este primul care folosește argumentul civilizațional în cheie geopolitică, fiind precedat de alți gânditori occidentali; aș spune chiar că pretextul sub care aduce în discuție ideea de stat civilizațional, și anume ca fiind piesa lipsă din modelul analitic care i-ar permite, eventual, Occidentului să înțeleagă cum funcționează puterile mondiale concurente este pernicios, menit să ascundă o pledoarie destul de transparentă privind declinul implacabil al modelului democrației liberale.
Am să mă refer în continuare la paradigmele de gândire promovate de Bertrand Russell, Samuel Huntington sau George Friedman prin care este conturat modelul civilizațional occidental în raport cu celelalte mari civilizații ale lumii și explicată, eventual, superioritatea acestuia; implicit sunt evaluate și provocările la care va trebui să facă față în viitor. Ori, dacă analizăm argumentele acestor trei gânditori, soluția pentru viitor constă în menținerea coerenței și a diferențelor care au asigurat civilizației occidentale succesul la nivel global, chiar dacă implică iminența unor ciocniri civilizaționale.
Betrand Russell, așa cum am arătat încă de la început, consideră civilizația occidentală ca fiind în primul rând o sinteză a modului rațional de a privi lumea pe care l-au descoperit grecii și a capacității romanilor de a administra un stat, mai ales un stat de dimensiunile unui imperiu, care ajunsese să includă vaste teritorii și numeroase populații.
Mai departe, în eseul Civilizația occidentală, Bertrand Russell consideră că sinteza greco-romană a fost desăvârșită într-o civilizație ce a avut ulterior succes la scară globală prin relația aparte dintre guvernare și religie, pe care a adus-o adoptarea creștinismului ca religie de stat în Imperiul Roman, odată cu convertirea împăratului Constantin. Alte elemente care au conferit atribute specifice civilizației occidentale ar fi, conform analizei lui Russell:
(i) guvernarea reprezentativă, o instituție inventată în Evul Mediu și care le-a permis celor guvernați, fie și într-un imperiu, să considere că de fapt și-au ales guvernanții;
(ii) coeziunea politică, indiferent de mijlocul în care a fost obținută și care s-a constituit într-un semn distinctiv al civilizației occidentale;
(iii) coeziunea socială, de asemenea proprie civilizației occidentale și care, consideră Russell, se datorează artei războiului care a permis guvernelor să se întărească, să-și sporească puterea și, mai departe, să caute să obțină sprijinul maselor pentru acțiunile lor.
Revenind la creștinism, Bertrand Russell consideră că pentru civilizația occidentală acesta a fost un instrument de aprigă persecuție, care a făcut diferența față de celelalte civilizații ale lumii, multe dintre ele mai vechi. Astfel: Creștinii au reținut credința iudaică într-o revelație specială și au adăugat la ea dorința romană de dominație mondială și gustul grec pentru subtilități metafizice. Această combinație a produs religia cel mai aprig persecutoare pe care lumea o cunoscuse vreodată.
Diviziunea civilizațională globală
în viziunea lui Huntington
În anul 1992 Francis Fukuyama a publicat Sfârșitul istoriei și cel din urmă om, în care încerca să problematizeze în jurul ideii că, după căderea URSS și finalul implicit al ciocnirii dintre cele două mari blocuri ideologice globale – comunismul și capitalismul –, umanitatea va universaliza modelul democrației liberale, ceea ce (prin dispariția temeiurilor de confruntare ideologică) nu va mai justifica existența tensiunilor și competiția politică și militară la nivel mondial.
Samuel Huntington a simțit imediat nevoia să-i ofere o replică fostului său student și, în cadrul unei conferințe susținută la American Enterprise Institute, a prezentat teza potrivit căreia sfârșitul confruntării ideologiilor la nivel global nu înseamnă implicit finalul oricărui conflict între puterile globale, ba chiar dimpotrivă. Viitoarele conflicte ar fi, considera Huntington, cele dintre diversele identități culturale și religioase, cu alte cuvinte vor fi conflicte civilizaționale. În anul 1993 a dezvoltat ceva mai mult teza în cauză în articolul Ciocnirea civilizațiilor?, publicat de Foreign Affairs, pentru ca în anul 1996 să publice cartea Ciocnirea civilizațiilor și remodelarea ordinii globale.
Practic, Samuel Huntington încerca să argumenteze că, dacă epoca conflictelor ideologice a încetat cu adevărat, atunci societatea umană nu a făcut decât să revină la o stare de fapt anterioară și cândva normală, în care în mod firesc nu vor mai dicta ideologiile ci diferențele civilizaționale atunci când statele vor concura, se vor compara sau vor ajunge la confruntare. Diferențele civilizaționale sunt generatoare de tensiuni și se pot afla la originea unor conflicte, motiv pentru care vor fi responsabile și de modelarea viitorului omenirii.
Pentru Huntington o civilizație înseamnă identitatea culturală – istorie comună, limbă comună, tradiții comune și identitatea religioasă. Civilizațiile se vor ciocni în mod necesar, crede Huntington, pentru că lumea devine un spațiu tot mai mic și interacțiunile dintre indivizi tot mai ample și mai numeroase. Acest lucru va stimula la tot mai mulți indivizi consolidarea conștiinței de apartenență la o civilizație, dar în termeni de diferență și superioritate. Un rol important îl joacă aici religia, care va contura în tușe groase apartenența la un grup și diferențele față de alte civilizații, stimulând atitudinile de respingere.
În cartea Următorii 100 de ani; Previziuni pentru secolul XXI, publicată de George Friedman, fondatorul Stratfor, în anul 2009, sunt făcute o serie de predicții ce par astăzi contrazise în multe privințe de realitate; totuși, rezidă din premisele de la care pornește Friedman că Statele Unite ale Americii ar fi depozitarul resurselor civilizației occidentale, fie și în opoziție cu Europa:
…există încă îndoieli cu privire la spațiul european. Timp de cinci secole la rând, Europa a constituit scena nenumăratelor războaie. În ultimii 60 de ani fie a fost ocupată, fie a încercat să încropească o uniune care să împiedice un nou război. Și totuși Europa mai poate fi pusă în situația de a trebui să facă față renașterii Rusiei, îndrăznelii Statelor Unite sau propriilor tensiuni interne.
În cadrul unui discurs pe care George Friedman l-a susținut în februarie 2015 la The Chicago Council of Foreign Affairs, a reiterat, completat și nuanțat multe din ideile publicate cu șase ani înainte(7), în special ca urmare a întrebărilor ce i-au fost adresate din asistență. Am sintetizat și eu câteva dintre ideile expuse, pentru uzul analizei de față:
(i) Vor mai fi războaie în Europa, nu de anvergura celor din al doilea război mondial, ci asemeni celor din fosta Iugoslavie sau Ucraina. Ideea europenilor că sunt excepția va dura până când într-un astfel de război va pricinui prima victimă umană. SUA nu au relații cu Europa. SUA au relații cu România, cu Franța… dar nu au relații cu Europa. Dacă întrebi un ungur, român sau polonez ce vor, realizezi că trăiesc în cu totul alt univers decât germanii, iar germanii în cu totul alt univers decât spaniolii. De fapt nu există interese comune în Europa.
(ii) Extremismul islamist este o amenințare pentru SUA, dar nu una capitală. Trebuie să-l gestionăm, dar nu este în interesul nostru primordial să ne concentrăm exclusiv asupra acestei amenințări. Interesul primordial al SUA trebuie să se concentreze asupra relațiilor dintre Germania și Rusia, deoarece unite, aceste două puteri sunt capabile să pună SUA în pericol.
(iii) Despre Ucraina: Depinde ce anume ești în Ucraina, vorbitor de limbă rusă sau de limbă ucraineană; Ucraina include acum ambele feluri de populație. SUA consideră armata ucraineană ca fiind ”armata noastră”. SUA vor livra armament Ucrainei, chiar dacă oficial vor retracta. În Țările Baltice, Polonia, România, Bulgaria – puncte de interes strategic – SUA au amplasat armament. Au acționat în afara NATO pentru că un mandat NATO implică un acord de 100% ce nu poate fi obținut. Scopul acestor manevre este ca SUA să creeze un ”cordon sanitar” în fața Rusiei și Rusia este conștientă de acest lucru.
(iv) SUA au un interes fundamental în controlul tuturor oceanelor din lume. Nicio putere, niciodată nu a fost capabilă să facă acest lucru. Din acest motiv noi putem invada, dar nu putem fi invadați. Menținerea supremației pe apă și în spațiu reprezintă fundamentul puterii noastre. SUA nu poate să intervină peste tot în lume. Trebuie să intervenim selectiv și foarte rar. Intervenția trebuie să fie ultimul pas, limitată și să nu-și propună dezvoltări ulterioare de tip utopic, cum ar fi să instalăm câte o democrație peste tot pe unde intervenim. Nimeni nu are atâta putere să domnească direct în teritoriile ocupate. Dacă facem asta, suntem un imperiu. Suntem un imperiu care nici măcar nu și-a dorit să fie un imperiu. Noi am vrea să ne limităm la libertatea noastră de acasă, dar iată că nu se poate.
Intermarium
(v) Despre reinventarea ”Planului Pilsudski”: În vest este Europa financiară, iar în est este Rusia. Nimeni nu vrea să invadeze Rusia, doar că Rusia vrea mereu să se extindă către vest, deși are locul său în est. Linia incidentelor este pe granița Țărilor Baltice, Bielorusiei și a Ucrainei. Este aceasta o zonă neutră sau ea aparține vestului? Pentru ruși statutul Ucrainei este esențial, pur și simplu nu o pot ”lăsa să plece”. Dar pentru SUA înaintarea rușilor în Ucraina trebuie oprită. Din acest motiv instalează armament în Țările Baltice, Polonia, România și Bulgaria, adică în Intermariumul conceput de Pilsudski. Doar că SUA nu le este clar ce va face Germania. Oricum, SUA trebuie să împiedice ca tehnologia și capitalul german să-și dea mâna cu resursele naturale și forța de muncă a Rusiei. Cine va putea să prevadă ce vrea și ce va face Germania, va putea să prevadă istoria următoarelor decenii.
ILIBERALISMUL NOII DOCTRINE ȘI MULTIPOLARISMUL CIVILIZAȚIONAL
Gideon Rachman
Recent, în martie 2019, publicistul britanic Gideon Rachman a lansat un avertisment în Financial Times privind popularitatea ideilor lui Martin Jaques printre ideologii puterii din China, Federația Rusă și, ceea ce i se pare lui Rachman extrem de periculos, printre ideologii care gravitează în jurul actualei administrații de la Casa Albă. Rezumând teza articolului său, am extras aici câteva idei utile analizei:
(i) Un stat civilizațional este o țară care pretinde că reprezintă nu doar un teritoriu istoric, cu o limbă anume sau locuită de un anume grup etnic, ci și de o civilizație distinctă. Este o idee care câștigă teren în tot felul de state, precum China, India, Rusia, Turcia și chiar în Statele Unite ale Americii.
(ii) Noțiunea de stat civilizațional are implicații iliberale foarte concrete. Implică faptul că redefinește ideea de democrație sau de drepturi ale omului, denunțându-le conotația actuală ca fiind eronată din capul locului, atât timp cât se acreditează că orice civilizație are nevoie de instituții politice care să reflecte particularitățile sale culturale.
(iii) Ideea civilizațională este una exclusivistă, cu alte cuvinte minoritățile trebuie să se integreze după regulile impuse de majoritate, iar acceptarea fenomenului migraționist este exclusă.
Gideon Rachman consideră că regimul lui Xi Jinping a fost sedus de ideile lui Martin Jaques și le-a îmbrățișat cu fervoare, traducându-le într-o ideologie care a fost expusă de teoreticianul ideilor politice Zhang Weiwei în cartea sa The China Wave: Rise of a Civilisational State.
Zhang Weiwei
Zhang Weiwei este profesor de relații internaționale la Universitatea (privată) Fudan din Shanghai și se pare că și-a început cariera ca interpret de limbă engleză pentru liderii chinezi, inclusiv pentru Deng Xiaoping. A publicat analize privind particularitățile modelului chinez de dezvoltare economică, iar în 2011 a avut o controversă publică cu Francis Fukuyama pe tema Primăverii Arabe.
La acel moment, Zhang Weiwei l-a contrazis pe Fukuyama, care încerca să acrediteze ideea că mișcările anti-autoritariste care au izbucnit în lumea arabă se vor extinde și că vor ajunge să afecteze și autoritarismul chinez. Dimpotrivă, a afirmat Weiwei, mișcarea emergentă în statele arabe se va transforma într-un coșmar pentru Occident, va destabiliza Orientul Mijlociu și se va deveni o Iarnă Arabă; dar în niciun caz nu va afecta China. Previziune care se dovedește astăzi corectă.
Mai departe, semnalează Gideon Rachman, guvernul indian, partidul de guvernământ Bharatiya Janata al premierului Narendra Modi, este de asemenea interesat de teoriile privind statul civilizațional, în măsura în care caută refugii doctrinare pentru a justifica exclusivismul hinduist, permanentul conflict cu musulmanii și, evident, cu Pakistanul rival. Unul din liderii partidului Bharatiya Janata și ministru în guvernul Modi, Jayant Sinha, a construit chiar o argumentație potrivit căreia părinții fondatori ai statului au greșit îmbrățișând modelele occidentale de guvernare, pentru că particularitățile culturale și moștenirea civilizației hindu preced statul.
Vladislav Surkov
În ce privește Federația Rusă, Gideon Rachman consideră că regimul Putin a îmbrățișat public ideea că aceasta reprezintă o civilizație eurasiatică distinctă. Pentru a demonstra această ipoteză, jurnalistul britanic face apel la discursul public al lui Vladislav Surkov, consilierul lui Vladimir Putin și ideolog al Kremlinului, prin care insistă că Rusia trebuie să îmbrățișeze o identitate civilizațională distinctă, hibridă între valorile Orientului și Occidentului.
Dar ceea ce i se pare absolut surprinzător și periculos lui Gideon Rachman este faptul că până și în Statele Unite ale Americii se fac auziți ideologi care rezonează cu ideile lui Martin Jaques. Cazul cel mai clar pare să fie cel al lui Steve Bannon, care a ocupat pentru scurt timp inclusiv poziția de strateg al administrației Donald Trump.
Chiar și după demisia sa de la Casa Albă, ideile lui Steve Bannon potrivit cărora migrația subminează valorile tradiționale americane au rămas în centrul doctrinei lui Donald Trump. Dacă predecesorii lui Trump la Casa Albă proclamau valorile democrației americane ca fiind universale și misiunea Americii de a le favoriza răspândirea în lume, închistarea civilizațională propusă de doctrina Trump prin America First pare dimpotrivă, consideră Gideon Rachman, tocmai semnul începutului declinului civilizației occidentale.
CORUPȚIA, NOUL COMUNISM ȘI SEDUCȚIA VICIOASĂ A PARTICULARISMULUI
În 10 aprilie ac. secretarul de stat Mike (Michael Richard) Pompeo a fost audiat în Congres pe temele mari de orientare ale politicii externe actuale a Statelor Unite ale Americii și, la un moment dat între oficialul guvernamental și senatorul (republican) Rand (Randal Howard) Paul s-a iscat o dispută pe tema unei posibile operațiuni militare complexe pe care administrația Donald Trump se pare că o ia în calcul împotriva Iranului.(9)
Așadar, în cadrul audierii Mike Pompeo a fost întrebat dacă nu i se pare lipsită de legalitate orice planificare în cazul unui război cu Iranul în condițiile în care administrația nu a consultat Congresul, mai ales că, dacă va fi cazul să se ia decizia unei intervenții, atributul constituțional aparține exact Congresului. A fost de asemenea întrebat dacă administrația are cumva în vedere să se folosească și în acest caz în mod abuziv de autorizația de a folosi forța dată de Congres după atentatele de la 11 septembrie 2001.
Mike Pompeo s-a apărat afirmând: ”Prefer să las asta avocaților”, după care a negat că listarea Gardienilor Revoluției, miliția politică și religioasă iraniană, pe lista organizațiilor teroriste pentru că ar susține Al Qaeda etc., ar pregăti de fapt terenul pentru o acțiune militară fără o autorizare prealabilă din partea Congresului SUA: ”Asta nu a făcut parte din procesul de luare a deciziei. Desemnarea a fost o simplă recunoaștere a realității.”
Prestația lui Mike Pompeo nu l-a convins pe Rand Paul, care s-a declarat șocat de atitudinea secretarului de stat: ”Sunt tulburat de faptul că administrația nu poate să spună fără ambiguitate că nu a primit puterea sau autoritatea, din partea Congresului, să intre în război cu Iranul. Într-o lume cât de cât sănătoasă, ar trebui să reveniți să ne întrebați înainte să vă duceți în Iran.”
Un alt personaj interesant (dar și obscur) al administrației Donald Trump, și anume Stephen Miller, pare să fie responsabil cu politicile Casei Albe legate de disputa interminabilă privind frontiera cu Mexicul. Tânărul politician Stephen Miller, consilier al președintelui american, este descendent al unei familii care a emigrat din Belarus în primii ani ai secolului XX, refugiindu-se din calea pogromului la care fuseseră supuși evreii în imperiul țarist.
Stephen Miller s-a plasat la extrema dreaptă a politicii, în zona republicanilor radicali; la Casa Albă se acreditează că Miller este cel care a conturat liniile importante ale politicilor anti-imigrație de tipul interdicțiilor de călătorie pentru cetățenii anumitor state, renunțarea la programul loteria vizelor sau separarea la trierea imigranților a copiilor de părinții lor etc. Stephen Miller nu este interesat de păstrarea imaginii unei Americi ca tărâm al tuturor posibilităților și al aspirațiilor de libertate ale celor refugiați din calea guvernelor abuzive, așa cum odinioară a fost și cazul bunicilor săi.
Pe de altă parte, Kremlinul a început de mai bine de zece să reînvie marota imperială de sfârșit de secol XIX a panslavismului și corolarul său, panortodoxismul. Pentru cei care nu-și aduc aminte ce înseamnă, panslavismul a fost inițiat de slavii din Boemia la 1848, dar curând mișcarea a fost acaparată de agenții imperialismului rus care au ajuns să impună ideea că națiunile slave trebuie să adopte: (i) limba rusă, (ii) religia ortodoxă și (iii) alfabetul chirilic. Ținta era aceea a mutării graniței Imperiului Rus până la Elba, stăpânirea Gurilor Dunării, a Mării Negre și a Balcanilor.
Regulamentele Organice, tradiția ortodoxă și slavona bisericească erau menite să transforme Țările Române în teritorii ale Imperiului Rus, la fel ca și în cazul Basarabiei, cu care se câștigase deja experiența de a integra români sub administrația rusească. Instalarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen la București, pe scaunul eliberat de Alexandru Ioan Cuza, și constituirea Regatului României au fost vești proaste pentru Moscova, care nu a renunțat niciodată la ideea că o parte a teritoriului actualei Românii (până la Carpați) și Gurile Dunării trebuie să devină teritorii ale Rusiei.
Panortodoxismul
Războaiele din Georgia (2008), Ucraina (2014) dar și amenințările voalate ale lui Vladimir Putin adresate Belarusului și Kazahstanului fac parte din noul plan al Kremlinului, care, pe de-o parte, stimulează sentimentul antioccidental în estul Europei slav și/sau ortodox, iar pe de altă parte nu ezită să folosească forța ori amenințarea cu recursul la forță pentru a-și recâștiga influența până la Elba și în Balcani.
Brian Whitmore, analist specializat în politicile Kremlinului și jurnalist la Europa Liberă, a glosat pe marginea tezei potrivit căreia, deocamdată cel puțin, Rusia nu trebuie neapărat să ocupe efectiv teritoriile la care râvnește, așa cum se întâmpla în perioada Războiului Rece, Kremlinului fiindu-i suficient acum să dezbine, să semene neîncredere dar, mai ales, să sprijine din plin (financiar, propagandistic) autoritarismele corupte aflate sau aduse la putere în zonele respective.
Preluând ideile lui Whitmore, publicate în Corruption is The New Communism, Iulian Chifu, în Corupția – amenințare la adresa securității naționale: avanscena autoritaristă, noul comunism global, atrage atenția că România a devenit o scenă a ofensivei Rusiei asupra fragilului nostru stat de drept, prin sprijinirea cât se poate de vizibilă a actualei guvernări corupte:
Deci mecanismul intern al unei cleptocrații este împingerea spre corupție generalizată pentru menținerea și perpetuarea sistemului, prin distrugerea în primul rând a statului de drept și independenței justiției; în faza a doua e alterată substanța economică a societății, prin dirijarea contractelor și a resurselor pe canale stabilite politic, spre potentați sau clienți ai regimului; ulterior e alterată substanța proceselor electorale, din nevoia elitei corupte și a corupților din prim plan de a se eterniza la putere. Căci da, corupția alterează fundamental sistemele democratice. În fine, o societate coruptă e expusă și vulnerabilă coruperii de către forțe externe.
Nu vom primi confirmări asupra viabilității concluziilor acestui tip de analize decât atunci când este prea târziu pentru a se mai putea face ceva. Dar putem face un exercițiu de imaginație, la limită, evaluând poziția Kremlinului în raport cu administrația Nicolás Maduro, pe care o sprijină atât financiar, logistic, cât și militar, cu unicul scop de a menține ghimpele din coasta Statelor Unite ale Americii și un factor de destabilizare în America de Sud.
Susținând guvernări iliberale, de extremă dreaptă sau pur și simplu corupte în statele membre ale Uniunii Europene, Vladimir Putin transpune în operă planurile de contingență concepute la Kremlin după ce viziunea de sfârșit de secol XX, și anume proiectul Europei de la Atlantic la Urali, a eșuat. I-a luat locul politica sferelor de influență, dar și panslavismul și panortodoxismul ca mărci civilizaționale. Ajunși la acest punct cu analiza, românii ar trebui să înțeleagă ce loc își poate găsi România în planurile Kremlinului, fără a mai fi nevoie de un alt avertisment decât cel al istoriei.
Una peste alta, prezentul pe care îl trăim pare să fie mai degrabă viitorul prefigurat de Samuel Huntington decât cel anticipat de Francis Fukuyama. Puterile lumii se află astăzi în mâna unor lideri care văd viitorul global în termen de confruntare, cu speranța că pot forța competiția riscând puțin și, astfel, pot câștiga mult în termeni de putere, pe seama competitorilor și al țărilor mici.
Este o dezamăgire uriașă pentru țările care s-au eliberat recent din fostul lagăr comunist să afle că un neo-marxist a trasat idei care seduc doctrinar liderii de la Kremlin, Beijing, New Delhi și chiar de la Washington. Dar, dacă cineva – și anume Huntington – a enunțat corolarul potrivit căruia viitoarele confruntări mondiale vor fi datorate ciocnirii civilizațiilor, atunci trebuia să se găsească cineva – de ce nu neo-marxistul Martin Jaques – care să propună instrumentul de (auto-)definire al blocurilor civilizaționale.
Ce mai rămâne? Mai rămâne ca cineva să enunțe și pretextul viitoarelor confruntări, pentru a cunoaște teatrele pe care se vor desfășura operațiuni și magnitudinea conflictelor. George Friedman a încercat să facă acest lucru acum zece ani, dar previziunile sale nu par să se confirme: Mexicul nu se lasă atras în conflictul cu Statele Unite, China și nu Japonia pare să ia inițiativa în Marea Chinei de Sud, iar Turcia dă mâna cu Rusia, în loc să submineze sudul musulman al imperiului rus.
Cine mai încearcă?
NOTE____________________
1(#) http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/premier/cum-le-a-prezentat-dancila-socialistilor-europeni-coruptia-din-romania-diferenta-culturala-1553970
2(#) https://demos.co.uk/about/
3(#) https://www.demos.org/
4(#) https://platforma-demos.ro/
5(#) http://www.martinjacques.com/articles/civilization-state-versus-nation-state-2/
6(#) cel mai numeros dintre popoarele Chinei și de asemenea cel mai numeros grup etnic din lume
7(#) https://www.thechicagocouncil.org/event/europe-destined-conflict
8(#) ”Epica căutare a căii către vest a Rusiei s-a încheiat în cele din urmă. (…) În locul încercărilor repetate și mereu neizbutite de a deveni parte a civilizației occidentale, Rusia este de acum destinată unui secol (ori poate două sau trei secole) de singurătate geopolitică.”
9(#) http://www.bursa.ro/pompeo-refuza-sa-spuna-daca-un-atac-impotriva-iranului-ar-fi-legal-07798630
10(#) https://www.rferl.org/a/corruption-is-the-new-communism/27669638.html
11(#) https://adevarul.ro/news/eveniment/coruptia-amenintare-adresa-securitatii-nationale-avanscena-autoritarista-noul-comunism-global-1_5cb047ad445219c57e6b748d/index.html
12(#) George Friedman – Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, Ed. Litera, 2009
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu-i vorba de încercări, ci de fapte. Pretenția Rusiei imperiale de a a ajunge la Carpați se justifică prin faptele lui Cantemir. Daa, literat. (Iar apoi, după 1812, de schimburile de populație). Nici măcar nu-i nevoie să fie pus în comparație personajul cu personalități autentice ale vremii sale.
Foarte bun articolul, felicitari autorului! O multime de idei forta sunt expuse cu suficienta claritate.
Din punctul meu de vedere, Fukuyama e scos deocamdata din carti, ideologiile inca joaca un rol in societate, asta ne dovedeste ideologia neomarxista, pompata cu forta in multe tari si pe multe continente. Huntington a avut dreptate, iar Martin Jaques a adaugat un nou nivel la teoria lui Huntington, cel al statului civilizational. Si nu numai Washingtonul sau Biejingul au fost interesate de aceasta, ci si Europa si Parisul prin tezele lui Macron, in care respectivul spunea ca natiunile sunt desuete. Deci Macron vrea o SUE pe fundament civilizational, nu national. Dar asta nu e ceva nou sau neobisnuit. Imperiile din vechime sau de-alungul istoriei, tot pe aceste baza civilizationale s-au construit. Iar cu privire la viitor, este corect sa se presupuna ca noile conflicte vor fi mai degraba civilizationale decat ideologice sau politice. Dar asta nu inseamna ca ideologiile isi vor pierde din importanta, ci inseamna ca ele se vor axa mai mult pe teme si concepte civilizationale decat pe teme strict politice. Neomarxismul si conservatorismul tocmai asta scot in evidenta, largirea domeniului de lucru al ideologiilor de la politic si national la civilizational. Problemele cele mai mari in viitor vor fi, asa cum bine a prevazut Huntington pe liniile de demarcatie intre civilizatii, unde fiecare va incerca sa creeze zone tampon. Iar zonele tampon vor fi cele mai nefericite pentru ca vor suferi presiuni duble sau triple. Pentru Romania e bine sa se fereasca sa ajunga in zona tampon, de aceea politica externa trebuie facuta cu multa intelepciune.
@MariS – pentru România, problema asta s-a tranșat prin 1995. În mod cât se poate de surprinzător, pe vremea lui Ion Iliescu a început instalarea de radare Lockheed, acelea prezentate în presă drept ”anti-grindină” :)
Rolul de stat-tampon pe direcția aceea este rezervat Ucrainei, din fericire pentru România. Asta va permite inclusiv reunificarea cu R.Moldova, însă abia la 3-4 ani după înlocuirea lui Putin.
Un proiect de solidaritate excepțional, Uniunea Europeană
Un grup mare de savanți, profesori universitari, a publicat înainte de alegerile pentru PE Parlamentul European un îndemn în mai multe ziare europene (The Guardian, Le Monde, El Pais, Gazeta Wyborcza) în sprijinul UE, pentru această Uniune SUI GENERIS care nu e stat, nu are popor, dar are un trecut care trebuie „povestit”, trebuie enunțat. UE are un viitor comun care depinde de fiecare dintre noi, de fiecare citoyen:
(… „…. Um Europa wieder aufzubauen, ist es wichtig, seine Geschichte zu rekonstruieren. Es scheint von entscheidender Bedeutung zu sein, dass diese einzigartige und fragile europäische Erfahrung eine umfassendere Bedeutung erhält. Wenn wir unsere gespaltenen Erinnerungen reflektieren und uns an neuen Formen der Auseinandersetzung mit der „gemeinsamen Erinnerung“ beteiligen, glauben wir, dass es möglich ist, die Geschichte eines Europas zu erzählen, das gegen alle Widerstände kämpft, um eine neue Art von Beziehung zu sich selbst und zum Rest der Welt aufzubauen.
Ein Projekt beispielloser Solidarität
Das europäische Projekt ist das direkte Gegenteil der bisherigen imperialen Ambitionen. Und es steht im Widerstand zu jeder Vision von einem „Gefängnis der Völker“, das von den globalen Eliten konzipiert und durchgesetzt sein soll. Stattdessen ist „Europa“ ein beispielloses Projekt der Solidarität, das vom Willen der Völker getragen wird, die den Krieg untereinander abgeschafft haben und den gleichen Wunsch nach Freiheit teilen. Dies ist sicherlich eine Geschichte, die es wert ist, erzählt und verteidigt zu werden.
– Die Autoren sind Wissenschaftler an der Universität von Lille. Den Text, der an diesem Mittwoch unter anderem in den Zeitungen The Guardian (Großbritannien), Le Monde (Frankreich) , El Pais (Spanien), Gazeta Wyborcza (Polen) erscheint, haben mehr als 50 Historiker unterzeichnet. Die Unterzeichner im Einzelnen:
Au semnat:
Joaquim Albareda (Pompeu Fabra Universitat Barcelona), Timothy Garton Ash (Oxford Universität), Justin Bisanswa (Université Laval Québec / IAS Nantes), Alain Blum (EHESS / INED Frankreich), Felipe Brandi (EHESS Paris) , Marco Bresciani (Universitat Florenz) ,Jose Burucua (National Academy of History, Buenos Aires / IAS Nantes), Antonio Castillo Gomez (Universität Alcala), Johann Chapoutot (Sorbonne Universität, Paris), Abdessalam Cheddadi (Mohammed V Universität Rabat / IAS Nantes), Josefina Cuesta (Universität Salamanca), Antonio De Almeida Mendes (Universität Nantes), Sofia Dyak (Center for Urban History of East Central Europe, Lwiw, Ukraine), Andreas Eckert (Humboldt Universität Berlin), Alan Forrest (University of York), Josep Maria Fradera (Pompeu Fabra Universität Barcelona), Etienne François (Universität Paris 1 / Freie Universität Berlin), Robert Gildea (Oxford Universität), Catherine Gousseff (EHESS Paris, PIASt Warschau), Hannes Grandits (Humboldt Universität Berlin), Heinz-Gerard Haupt (Universität Bielefeld / EUI Florence), Béatrice von Hirschhausen (CNRS Paris / Centre Marc Bloch Berlin), Ton Hoenselaars (Utrecht Universität), John Horne (Trinity College, Dublin), Keith Hoskin (University of Birmingham / IAS Nantes), Bogumił Jewsiewicki (Universität Laval Québec), Basil Kerski (Europäisches Zentrum der Solidarität, Gdańsk), Gábor Klaniczay (Central European University Budapest), Svetla Koleva (Bulgarische Akademie der Wissenschaften, Sofia / IAS Nantes), Kazmer Kovacs (Sapientia Hungarian University of Transylvania), Claudia Kraft (Universität Wien), Roman Krakovsky (Universität Genf), Todor Kuljic (Universität Belgrad), Audrey Kichelewski (Universität Straßburg), Jörn Leonhard (Universität Freiburg), Paweł Machcewicz (Polnische Akademie der Wissenschaften, Warschau / Imre Kertesz Kolleg Jena), Benoît Majerus (Universität Luxemburg), Caroline Morel (Europäischer Verband der Geschichtslehrerverbände, EUROCLIO), Javier Moreno Luzon (Universität Complutense Madrid), Ekaterina Makhotina (Universität Bonn), Diana Mishkova (Center for Advanced Study Sofia), Suleiman Mourad (Smith College, USA /IAS Nantes), Akiyoshi Nishiyama (Kiurytsu Universität Tokyo), Jiři Pešek (Universität Prag), Teresa Pinheiro (Technische Universität Chemnitz), Juan Pro (Autonome Universität Madrid), Anna Reading (King’s College London), Ofelia Rey (Universität Santiago de Compostella),Valérie Rosoux (Katholische Universität of Louvain), Henry Rousso (CNRS, Paris), Luule Sakkeus (Tallinn Universität), Irina Sherbakowa (Memorial International), Steven Stegers (Europäischer Verband der Geschichtslehrerverbände, EUROCLIO), Bo Stråth (Universität Helsinki), Lakshmi Subramaniam (Centre for Studies in Social Sciences, India / IAS Nantes), Philipp Ther (Universität Wien), John Tolan (Universität Nantes), Laurence Van Ypersele (Katholische Universität Louvain), Jakob Vogel (Sciences Po Paris / Centre Marc Bloch in Berlin), Pierre-F. Weber (Universität Stettin), Jay Winter (Yale University), Sergei Zakharov (Higher School of Economics, Russia / IAS Nantes)….. „”…).
Interesant.
In titlu apare termenul de „imperialism”,
dar in text cuvantul apare o singura data, cu referire la Rusia sec. XIX.
Atit.
Eu nu am gasit in tot textul a doua oara mentionat cuvantul „imperialism”.
@Emancipatorul
Vă mulțumesc pentru remarcă și sunt sigur că ați citit printre rânduri, așa că nu-mi fac griji că n-ați fi înțeles măsura în care textul oferă acoperire titlului.
Mai caută. George Friedman se referă în mod repetat la Statele Unite drept ”imperiu”.
Jacques Attali foloseste termenul de hiperimperiu.
WAW, George Friedman, marele campion la debutat prostii gen razboiul turco-polonez si WW3, Japonia si Germania sunt adversarii SUA, samd (de-a rasul plansul). In opinea mea, lui G. Friedmann ori ii lispesc cateva tigle bune pe casa, ori este platit de oligarhi (rusi, polonezi, maghiari, etc) sa bage batul prin gard. Sorry,altfel nu pot sa-mi explic cum cineva poate debita asemenea gogomanii. https://www.youtube.com/watch?v=qtykfyU9CqI
OK. Atunci hai să vedem cum definim un imperiu. De ce Marea Britanie era imperiu în perioada interbelică, iar Statele Unite astăzi nu sunt?
@XYZ
Cred că cel mai ușor ar fi să-l expediem pe fondatorul Stratfor în zona analiștilor confuzi.
Dar mai este și o altă cheie în care pot fi citite analizele sale, adică plasându-ne noi înșine în afara zonei de confort din care obișnuim să privim lumea și lucrurile sale, printre care se numără și tezele de geopolitică plasate în piață.
Poate că Polonia nu e în război cu Turcia și Mexicul nu este în razboi cu SUA. Dar Polonia, cine ar fi crezut în 2004, de exemplu, a devenit formidabil de eurosceptică, în egală măsură păstrându-se și antirusă; rămâne proamericană, dar tot mai accentuat și antisemită. Pe măsură ce se fortifică economic, clasa politică poloneză transmite semnale clare că vrea să fie printre invitații speciali la masa UE, dacă nu, atunci preferă să nu fie deloc.
Pe de altă parte, de ceva timp Mexicul este permanent provocat din tabăra politicienilor far right americani, sub tot felul de pretexte.
Așa că să nu ne grăbim să credem că George Fridman fantazează și asta este tot. Ar fi prea simplu, nu credeți? Cine l-ar mai invita, dacă ar fi așa, să conferențieze în fața auditoriului din poziția privilegiată de reprezentant al Stratfor?
Până să preia puterea, și Hitler putea fi considerat orice, de la vagabond și desenator fără mare talent până la politician extremist cu viziuni absolut utopice.
Așa se nasc lebedele negre.
o observatie simpla / simplista : ce si ar dori un functionar al statului ? o viata tihnita, plina de privilegii (precum nomenclaturistul putinist) plimbat cu limuzina cu valeti, sau un ins ce merge la lucru pe bicicleta ? nu cred ca asta i sensul democratiei : pitigoiul lacom si analfabet care da si promite pe post de „reprezentant” si cetateanul platitor ca prost „reprezentat” ! dar, dupa cum spun inteleptii lumii (politruci si jagardele profitoare adiacente) alt sistem nu i posibil pe Pamint !
” Noi, europenii, insistăm să vedem lumea prin ochii noștri și acesta este motivul pentru care nu înțelegem concepția chineză asupra lumii.”–> Si cum ar trebui s-o vedem, prin ochii comunismului? Am trait pe pielea noastra aceasta perioada si stim cum este. Lucrurile sunt mult mai simple: black or white. Comunism vs capitalism. Democratie/libertate vs socialism/izolare.
Legat de fenomenul migratiei, cred ca se face o confuzie intre migratia de calitate, care aduce valoare unui stat, si migratia brusca, in valuri (milioane) care poate avea un impact semnificativ pentru cultura acelui stat. Migratia de calitate nu pune in pericol identitatea culturala si religioasa a unui stat occidental, pentru ca acei oameni care emigreaza vor sa-si puna in valoare calitatile si sa munceasca generand valoare si profit pentru ei si implicit pentru acel stat. Dincolo de compasiunea pe care trebuie s-o aratam pentru migrantii ce fug din calea razboiului, nu putem sa nu criticam Europa (Germania), care in numele multiculturalismului, a acceptat milioane de migranti care fug de un conflict, dar care nu au fost verificati inainte si care prin cultura si obiceiurile lor pot avea un impact semnificativ asupra Europei. Acest fenomen pe care Germania l-a declansat, a dus la zguduirea Europei, la Brexit, la nationalism, conflicte ideologice, distrugerea statului de drept in unele state estice, gilet jeunes, etc. Pana acum eu cred ca Germania a fost pro- europeana si a sprijinit democratia in Europa. Vom vedea ce se intampla de acum incolo. Cum joaca Germania? Prin proiecte energetice si economice mari cu Rusia, iar acest lucru nu inseamna decat un atac asupra valorilor pe care s-a cladit Uniunea Europeana. Nu degeaba a urlat Trump impotriva acestui proiect energetic intre Germania si Rusia, proiect sprijinit de socialistii germani si de mediul de afaceri german.
Asadar iata cum se prefigureaza viitorul joc al Germaniei. De ce? Pentru ca este cea mai mare putere economica din Europa si pentru ca toata lumea depinde de investitiile germane, mai ales acum cand MB iese din UE.
@mike Stimate domn, China nu se reduce doar la comunism. Ce-i drept, comunismul i-a cam tâmpit, cel puțin în ultimele decenii, dar pur și simplu, ei au un alt sistem de valori, gândesc altfel decât noi, occidentalii. Chiar este greu de înțeles că orientalii (și aici îi putem include și pe arabi) sunt „altfel”? Chinezii au în urmă cel puțin 4000 de ani de istorie, timp în care ei s-au dezvoltat într-un mod total diferit de occidentali. Aici putem include: cultură, economie, religie, și ce mai doriți dumneavoastră. Credeți că aceste lucruri se pot schimba peste noapte?
Interesant. Nu se pot comenta toate previziunile prezentate, mă voi referi la marea necunoscută europeană: CE va face Germania?
Da, SUA+UK+NATO plus Ţările din Flancul de Est al Europei (Ţările Baltice, Polonia, România, Bulgaria(?), Grecia) NU VOR ACCEPTA sub nicio formă o joncţiune germano-rusă, nu neapărat că se atentează la hegemonia SUA, dar mai ales pentru a evita ceea ce istoria le-a arătat: menghina germano-rusă va distruge statele din Est (vezi tripla împărţire a Poloniei, Pactul Ribbentrop-Molotov, dubla împărţire a României din anul 1940, etc).
Germania şi Rusia ŞTIU că NU LI SE VA PERMITE joncţiunea mult dorită, botezată pompos Uniunea Euro-Asiatică.
În aceste condiţii, Rusia nu poate spera decât să mai „ciugulească” ceva prin vecini, dar nu are puterea unei agresiuni totale spre Vest.
Rămâne întrebarea legitimă: CE va face Germania? Căci Germania, a 4-5-a putere economică mondială VREA să fie recunoscută ca MARE PUTERE POLITICĂ, şi are şi ea dreptatea ei.
Ca părere, pretenţiile Germaniei, aparent legitime, nu pot fi satisfăcute decât printr-o alianţă cu SUA+UK (nu cu Franţa, Italia, Spania, prea puţin pentru pretenţiile germane….).
O alianţă SUA+UK+Germania, oarecum imposibilă analizând istoria recentă, ar părea cea mai sigură soluţie pentru pretenţiile Germaniei. Şi, de ce nu, pentru amărâtele de state Est-europene, care trăiesc cu frica în sân din cauza Rusiei şi Germaniei….
@Lucifer nu cred intr-o alianta intre Germania, UK si SUA, deoarece ar insemna ca Germania sa-si piarda total din influenta si sa fie tinuta „la respect”, cum se spune. Ori Germania tocmai asta doreste, sa fie o voce importanta in lume si o putere politica in Europa, iar singura fara partenerul ei Rusia, nu va putea fi. Sunt diferente prea mari din toate punctele de vedere intre SUA si Germania pentru a putea realiza vreo alianta. Desigur, ar fi bine pentru statele estice, insa cred ca ne putem descurca doar cu americanii si britanicii.
Germanian nu are nici o pretentie de mare putere politica, istoria ei recenta fiind in acest sens fiind graitoare, din 1945 si pana astazi nici un politician de avenrgura german argumenatand in acest sens. Germania doreste sa gaseasca consensul politic in Europa prin mai multa integrare insa initiativele germane au fost mai mult sau mai putin blocate de partenerii din apus. In schimb este o putere economica de prima clasa care traieste de pe urma exportului si este in cautare de piete ca fiecare economie puternica si nu vad nimic ilegitim daca cauta relatii cu cat cat mai multe state. In orice caz prefer o politca economica care se adapteaza continuu situatilor internationale decat pozitii rigide care pot fi inceputul unor conflicte militare, dupa deviza, cine are relatii economice puternice nu este dispus sa traga unul asupra celuilalt.
Nu este chiar aşa, Germania este o mare putere economică şi VREA să fie şi o mare putere politică. A emis public dorinţa de a face parte din Consiliul de Securitate al ONU ca membru permanent (la fel ca Japonia şi India), contestând status-quo-ul de la sfârşitul WW2, pe motiv că trebuie renunţat la vechile tratate fiindcă s-au schimbat condiţiile (ceea ce este corect….). În recentul acord cu Franţa, Germania a impus ca Franţa să o ajute să devină membru permanent al Consiliului de Securitate, eventual împreună cu Franţa ca reprezentante ale Federaţiei Europene sau al Statelor Unite ale Europei conduse, bineînţeles, de ele. Oarecum, pretenţiile Germaniei sunt îndreptăţite.
Câteva observații.
Friedman, Rachman, Miller, Whitmore pe de-o parte și Jaques, Surkov, Weiwei pe de alta sunt înregimentati unor interese geopolitice aflate, in evidentă, adversitate. Unii dintre ei afiliați chiar dincolo de simpla aparență……
In aceste condiții, pentru noi ca simpli observatori, ce credibilitate au aceștia?!? Îi putem bănui de obiectivitate, de bună credință?!?
Rachman critică tendințele adm.americane prezente ptr.ca e convins că sunt pernicioase sau ptr.a se poziționa pe un palier de credibilitate ridicat în încercarea de a influența adversarii intereselor pe care le reprezintă….??!? Asta ptr.a pune problema la modul in care se pune la servicii precum cel ptr.care a lucrat dl. Felea…. :-)
Sustinerile unor Jaques, Surkov, Weiwei sunt cumva mai ușor de decorticat. Evident că exceptia, culturală, specificitatea, particularismul sunt folosite pentru a eluda criterii/standarde, cumva, universal valabile sau pentru a justifica (ptr.cei creduli) acțiuni/inacțiuni greu de acceptat.
Par a fi, mai mult, niște argumente falacioase expuse in scop tactic. Mi-e greu să cred că se așteaptă să primească o susținere importantă. Poate doar răscolind frustrări ale unor mase ușor de manipulat. Dar să nu subestimăm puterea naivității, prostiei și ignoranței.
„Ideea civilizațională este una exclusivistă, cu alte cuvinte minoritățile trebuie să se integreze după regulile impuse de majoritate”. Sunt atatea exemple care demonstreaza ca occidentul e exact asta. Sa ne amintim doar de cazul lui Israel Folau, dat afara din slujba pentru ca a indraznit sa citeze din Biblie pe Twitter, un citat care a devenit controversat pentru majoritate.
Interesanta aceasta viziune ‘civilizationista’. Poate ca fara sa realizam deja am intrat in ‘post-globalism’ si prea putini lideri mondiali mai cred in liberalism (liberal-democratie) ca fiind o ideologie universala si totodata ‘sfarsitul istoriei’. Din pacate pentru noi Romania e undeva pe o falie, la granita sau intersectia mai multor asemenea ‘civilizatii’, lucru ce nu promite nimic bun.
In cartea lui Samul Huntington „The clash of Civilizations” linia de demarcatie culturala si religioasa intre apusul si estul Europei pleaca din statele baltice , imparte Ucraina in una apuseana catolica si alta rasariteana ortoxa , trece pe culmile Carpatilor rupand Romania in parti distincte urmandusi drumul prin Serbia , Croatia pana la Marea Adriatica.
Cum se poate interpreta aceasta teza care ne afecteaza direct si nemijlocit ? Se va rupe Romania in 3 entitati statale distincte, Ardealul tinzand catre apus, Moldova si Basarabia unite sub tutela rusa , Muntenia, Oltenia si Dobrogea ramand a ce am putea numi Romania cu tendite balcanice apropiate Turciei ?
Este o ipoteza la care ne poate duce gandul daca fortele centrifuge din Europa vor reusi sa rupa UE si inevitabil la conflicte militare.
De Romania nu-i pasa lui Salvani asa cum nici nationalistilor francezi, germani si care o mai ii doare undeva de destinul tarii noastre. Fiti convinsi , ei vor fi primii care vor fi de acord cu reasezarea zonelor de influnenta rusesti daca cumva vor ajunge la putere.
Este o ipoteza „indrazneata” pe care o pun in discutie.
Este un articol armonios structurat și bine argumentat, pe care l-am citit cu interes.
Pe parcursul lui am întâlnit, exact acolo unde își au rostul și de mai multe ori, cuvintele „justifica/justificare” și „pretext”, ale căror sensuri sunt adesea amestecate în lucrările la care textul face referire. Opinia mea este că autorii lor pornesc de-a-ndoaselea, de la concluzii (prejudecăți), cărora în cuprinsul „studiilor” se chinuie să le găsească argumente și care în realitate servesc unor ideologii.
Apoi, se prezumă că voința cetățenilor, considerați de unii dintre autorii menționați „masă amorfă”, relativ omogenă, nu contează. Prin urmare, nici nu este avută în vedere vreo evoluție în această privință (acumularea de cunoștințe, dezvoltarea tehnologică șamd.). Civilizațiile, odată formate, sunt statice. Or, este ignorată experiența istorică, cea care arată că nu este nicicum așa. Prin urmare, utilizându-se argumente similare și cu puțin efort, se poate ajunge la concluzii exact opuse.
O argumentare obiectivă ar face „teoriile civilizaționale” foarte discutabile, cel puțin în privința raporturilor de determinare cu factorii economici. În fine, observația mea este că teoriile cuprinse în cărțile menționate ignoră principiile economice. Civilizații, civilizații, dar până la urmă, tot accesul la resurse este cel care a mânat omenirea în luptă. Pe de altă parte, evoluția relațiilor sociale spre alocarea tot mai eficientă a resurselor este naturală, iar împotrivirea artificială la acest proces conduce către autoritarisme care în orice civilizație determină în cele din urmă revolte (inclusiv în Tienanmen). Orânduirile masochiste în care coexistă, muncind cu spor, sclavi fericiți și stăpâni generoși sunt utopice.
Altfel, civilizațional, argumentarea este contestabilă încă de la început. De aceea probabil ea este afirmată din start cu tărie și fermitate, pentru ca o dată depășită, cu o susținere șubredă, să constituie ulterior suportul pentru dezvoltarea unor teorii, după părerea mea fanteziste. Spre exemplu, Rusia este eterogenă „civilizațional” în propriul său teritoriu. China de asemenea, civilizația americană este cea a amerindienilor, altfel, cea recentă, este într-atât de recentă încât nu poate fi cu ușurință comparată cu cea indiană, egipteană șamd.
A afirma că o civilizație este un sumum de civilizații doar pentru a da unitate unui spațiu de interes, ignorându-se astfel existența mai multor civilizații, diverse, este un demers manipulatoriu. Cum la fel este divizarea unei civilizații unitare, omogene, în același scop, teritorial. Iar teoria conform căreia „corupția este noul comunism” este o ticăloșie care caută, după opinia mea, să justifice deopotrivă atât corupția, cât și comunismul. Of!…iar am abuzat de spațiul restrâns și bunăvoința autorului articolului.
Un articol excelent.
Realitatea este ca noi europenii (i-am inclus aici si pe nord-americanii) nu stim mai nimic despre civilizatiile din Asia. Britanicii au stapanit India peste 200 ani si n-au priceput alt mare lucru decat „the white man’s burden” al lui Kipling, o prostie cat casa. La 1945 Churchill inca voia sa tina India sub control, desi era evident ca UK, epuizata de razboi, nu avea resursele s-o faca si ca totul s-ar fi soldat intr-o baie de sange.
O civilizatie mai veche decat cele europene nu se schimba peste noapte prin politici intreventioniste venite de la Moscova, Londra, Paris sau Washington. In ultimii 20 ani Occidentul a repetat tampenia rusilor de a exporta revolutii prin Asia si Africa si s-a ales trilioane de dolari risipiti pe apa sambetei, noi razboaie civile, regimuri mai instabile conduse de dictatori mai tineri si mai ambitiosi si fluxuri incontrolabile de emigranti.
Civilizatiile isi au specificul si mersul lor specific si cine incearca sa forteze ritmul se pomeneste cu un ou stricat in obraz.
A propos de harta lui Huntington, in cartea sa el pune limita civilizatiei vestice pe Carpati, adica prin mijocul Romaniei, cu Ardealul de partea occidentala.
@Valentin nimeni nu spune ca trebuie schimbată lumea sau civilizatia chineză, insa China nu mai seamana cu cea de acum mii de ani, din pacate. Ce minunat ar fi daca civilizațiile arabe ar mai fi ca acum mii de ani, iar oamenii nu ar mai fi indoctrinati si speriati de Coran. Ce astronomi, poeti sau matematicieni au dat aceste civilizatii si cate cunostinte ne-au transmis! Insa, in fata noilor regimuri si politici din China sau Orientul Mijlociu cum ar trebui sa ne situăm? Primavara araba a incercat sa schimbe ceva insa nu a reusit. Nimeni nu doreste substituirea acestor civilizatii cu cea occidentala, insa ar fi frumos ca acestea sa redevină ce au fost odata.
Se mai vorbește încă de armate și de cuceriri teritoriale. Dar secolul 21 este secolul economiei și al zonelor de influență economică. „Cuceririle” se măsoară acum in piețe de desfacere și în oameni care lucrează pentru tine. Banii sunt noile arme, nu tunuri, nu corvete sau mig-uri.
Ok, o țară poate anexa fizic un anumit teritoriu. Daca acel teritoriu nu îi aduce plus valoare, este o pierdere pentru ea, că țara. Investește armata și resurse pentru …nimic. Hong Kong este un exemplu foarte bun de „anexare”. De ce ar strica politica de la Beijing ceva ce merge excelent? Afacerile din HK, Macao, Taiwan sunt atipice socialismului chinez. Dar China a învățat excelent in ultimii ani și a înțeles că banii nu au culoare, nu au miros și, mai ales, nu au ideologie politică. Ideologia politica nu tine de foame dar banii pot susține ideologia politica.
Europa pare că a uitat calea acțiunii. S-a cufundat în filosofie și parerologie. Ne temem de drobul de sare, uitând să acționăm. Macron pare singurul care și-a mutat discursul de la „sa ne salvăm de …” la „sa acționăm pentru …”. Într-o economie globala extrem de activă și agresiva, a rămâne un mic stat izolat economic și politic este ineficient.
Japonia, foarte bogată economic și puternică politic și militar, are probleme cu populația îmbătrânită și adaptarea la globalizare. Nu e vorba doar despre a exporta tehnologie de vârf, e vorba și de a-ți evolua proprii cetățeni. Elveția, cândva cea mai mare putere bancara, are concurent direct pe Singapore. Faca UE își mentine și indista să își impuna politica bancara retrograda, va fi depășită in 10-20 de ani. Nu este timpul pentru stagnare și mai ales, pentru izolare. Networkingul și zona de influență sunt esențiale. Îmi reamintesc de vizita anulată politic a primului ministru Japonez in Ro. Ce oroare impardonabilă!
Inca gândim din perspectiva războaielor fizice și a cuceririlor teritoriale. Ne temem sa nu fim invadați. Dar, daca nu exista un interes economic evident, invazia este inutila. Fără puls valoare economica teritoriile nu își au rostul.
SUE este cea mai bună idee de organizare într-o lume globalizată. Orgoliul și nationalismele nu țin de foame. Ungaria și Polonia au discursuri nationalismele, dar întind covorul roșu firmelor care dau de lucru la oameni, cresc tara și ridică economia. Sunt fudule, dar nu și proaste.
Angajamentul pro-european ar trebui sa fie ferm și nediscutabil. SUE sunt necesare mai ales economic. Pentru că secolul 21 este despre creștere economica și zone de influență. Cu cat înțelegem asta mai greu, cu atât mai departe vom rămâne. UE ne invita sa fim parte din acțiune, egali, ne dau bani sa ne ridicam economic și social, dar noi îi dăm înainte cu burta goală naționalistă si cu punga re-re-imprumutata. :|
Mos Djuvara a venit acum cateva decenii cu teoria centralilor si perifericilor. Centralii devin epuizati si marginalii le iau locul, distrug, reformeaza sau revigoreaza vechi imperii. Uneori lovitura de gratie o dau barbarii din interior.
Tot el afirma ceva care ar trebuie sa pune pe ganduri pe toti politologii.
„Cei care astazi sunt privilegiati si apartin culturilor majore pot inca sa se legene in iluzia perenitatii lor. Dar pana cand? Ce ramane din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic si Peru? Si cum am putea avea asigurarea ca rasa noastra trufasa, care de veacuri isi intinde dominatia asupra neamurilor si lucrurilor toate, nu va cadea si ea, odata, in toropeala si apatie?”
Multi incearca sa scruteze viitorul. Unii cauta anumite repere sa-si argumenteze constructia, altii altele. Totul se leaga de informatii corecte si interese declarate. Nimeni nu poate sa-si compromita numele afirmind lucruri necredibile. Si totusi putin pot sa ghiceasca viitorul. Dinamica societatilor este asa dependenta de o multime de parametrii ca este greu sa ghicesti ce va fi. In trecut avansul tehnologic sau organizarea superioara a societatii, sau avantajul unei armate mai puternice au fost factori hotaritori. Azi este mult mai greu, economiile sunt interconectate, investitorii sunt liberi sa decida unde investesc, progresul tehnic se poate cumpara in anumite limite, aliantele se pot negocia. Atunci ce va dicide viitorul? Jocul la cacialma, cine va arunca prima bomba? Cine va da primul gaura la barca? Suntem asa de dependenti unii de altii ca viitorul poate depinde de lucruri uneori foarte mici precum numarul de albine care vor mai fi. Sau de apa pe care o bem. Uitam lucruri esentiale.
@stefan „SUE este cea mai bună idee de organizare într-o lume globalizată. Orgoliul și nationalismele nu țin de foame. Ungaria și Polonia au discursuri nationalismele, dar întind covorul roșu firmelor care dau de lucru la oameni, cresc tara și ridică economia. Sunt fudule, dar nu și proaste.”
Vedeti ce a declarat Junker recent despre ideea unei europe federale! Nu Polonia, Ungaria sau Romania sunt principalele piedici in calea SUE, ci statele cu monarhii, ba chiar si francezii (nu vorbesc de Macron) sau germanii vor fi impotriva daca ii intreaba cineva.
…………………………………
Juncker, care nu va mai candida pentru un al doilea mandat de presedinte al Comisiei Europene, a abordat si subiectul unei Europe mai federale, afirmand ca UE „nu ar trebui sa devina un creuzet in care toate diferentele sa dispara”. Intrebat despre ideea crearii Statelor Unite ale Europei, Juncker a raspuns: „Ar trebui sa renuntam (sa mai folosim acest termen) . Nu cred ca vom avea vreodata un stat centralizat dupa model american. Si nici nu vreau sa se intample asa ceva”.(Ziare.com)
Le înțeleg (pe statele care se opun SUE). Dar, că să fim corecti, ele nu se opun. Arata putina reticenta pentru ceva neclar definit și ne-testat.
Țările nordice au fost dintotdeauna reținute. S-au auto-intretinut și nu au avut nevoie de ajutor. Relațiile au fost mai mult intre ele, ca și bătăliile. Dar, sunt extrem de deschise dpdv economic si chiar social. Sunt parte a SUE in ceea ce privește comunicarea, călătoriile, transportul, economia și acceptanta politica. E deajuns. Au sisteme de plata cu cardul extrem de bine puse la punct, sisteme care nu fac sa se simtă lipsa euro.
Franța … Cred că Franța vrea mai mult. Întotdeauna a dorit, de-a lungul istoriei. Vrea beneficiile SUE repede. Ceea ce este și firesc. Nu au răbdare să stea după împiedicații estici. Germanii … ajuta dar nu baga in traistă. Și, nu tolerează prostia/fudulia. Că și stil de viața, Germania este foarte social-democrată (dpmdv, desigur). De aceea nu cred sa aibă ceva împotriva SUE. Dar, sa nu fie călcată pe bătături. Atât.
Junker e un tip ok, cam old-fashion dpmdv. Deja istorie. Vom vedea anii viitori. Dar, a avea inconștiență de a crede că ne descurcam singuri într-o mare globalizată ar putea conduce care Venezuela. Și nu e vesel deloc. Chiar și Turcia, pare că trăiește și se întreține încă din gloria trecutului. Networkingul și aliații sunt importanți. Extrem de importanți dpmdv. :|
Pentru veacul nostru, Bertrand Russell nu mai este de referinta. Nu l-as folosi ca auspiciu si nu mi-as pierde timpul mergand pe calea aratata de el, doar pentru a avea de unde ma intoarce, stiind ca e un drum infundat. In primul rand, pentru ca el insusi a recunoscut, intr-un tarziu, ca nu a crezut in nimic din ceea ce a spus si nu a fost nimic din ceea ce a pretins de-a lungul vietii. Sunt putine definitii si recunoasteri ale manipularii care sa isi afle expresii atat de nimerite ca in afirmatiile teoretizante si dezicerile finale ale lui Bertrand Russell. Apoi, pentru ca agnostici ca Bertrand Russell au fost anticrestini (“De ce nu sunt crestin”, trad. 1980) si elitisti, adepti ai unor organizatii oculte si cunoasteri ezoterice, ostile maselor.
Propaganda si manipularea operate de Bertrand Russell au fost unelte in slujba Imperiului Britanic. Meritele sale au fost ca aceste unelte au fost foarte sofisticate si foarte abil utilizate. Insasi teoria „statului civilizational” e una colonizator-imperiala, masificatoare prin stergerea diferentelor culturale. Pe de alta parte, Bertrand Russell s-a inselat cel putin de doua ori, pe tema in discutie. O data pentru ca fara cultura, care este determinanta, nu exista civilizatie. Sau chiar daca apare un “stat civilizational”, pe bazele culturale anterioare care ulterior sunt retrase, facand loc statului acultural, acesta este relativ de scurta durata. Cultura este sufletul unei civilizatii. Fara cultura, civilizatia e o carcasa goala, un strigoi cu „ochii goi” si „inima impietrita”, cum il descriu lirica si folclorul. „Statul civilizational” e o productie ideologica exclusivista si uniformizatoare (v. globalismul) si/sau conflictualista (v. conflictul civilizatiilor).
Cultura este cea care da identitate si o conserva, iar in cadrul culturii cea mai importanata sursa identitara este religia. Fara crestinism, civilizatia europeana nu ar fi fost europeana, adica europenismul pe care il cunoastem azi, compasiv, solidar si profund uman, inaltat pe invatatura christica a iubirii aproapelui, altruismului si binefacerii, la care, fiind in Saptamana Pastelui, a Patimilor Domnului nostru Iisus Christos, e bine sa o rememoram, pentru a ne incarca cu noi energii creatoare, pentru un nou ciclu creator. Statul, ca cea mai mare organizatie politica a tuturor oamenilor, este in primul rand cultural si abia dupa aceea este civilizational. Conceptul corect si dezirabil social ar fi “statul cultural-civilizational”.
Cultura da valorile si sensul civilizatiei. Fara acestea, “statul civilizational” ar putea incapea foarte usor pe mainile unui Darth Vader, personajul lui George Lucas din Razboiul Stelelor, inspirat, potrivit unor asemanari si deductii, din personajul The Lightning (un super-răufăcător, un terorist mascat, din serialul The Fighting Devil Dogs). Din nefericire, in lumea de azi suntem martorii multor scene de razboi civilizational, care au in spate un “Vader” sau “Lightning” si un “stat civilizational”. Autorul, care este un excelent discriminator ideatic, a prezentat foarte subtil legatura dintre “statul civilizational” si imperialismele secolului XXI. As mai augmenta ideea de “riscuri conceptuale”, intre care se numara si “statul civilizational”, o strategie predilecta a iudeo-masonilor si acolitilor lor, prin care abat atentia publica si o tin ocupata, din pacate uneori si pe cea politica sau stiintifica (socioumana), pana se descopera si se inlatura falsul si manipularea. Alteori, astfel de tendentiozitati ideologice maligne sunt dificil sau imposibil de inlaturat, dupa ce au fost implementate (v. spetele “revolutionare” 1776 si 1789).
A doua oara si cel mai grav, Bertrand Russell s-a inselat, ori si mai probabil a fost ireverentios, cand a sustinut ca grecii au fost “incompetenti politic”. Ca si cand nu grecii au inventat conceptul si sistemul de democratie, atat de avariate de catre occidentali in zilele noastre, cand autodefinirile ca “democratie” sunt pur speculative, fara nicio legatura cu democratia originara, autentica. Doar in Orient mai poate fi aflat sensul netrucat al democratiei sau, oricum, doar acolo se fac eforturi politice pentru a fi pastrata sau revigorata. Desigur, nu poate fi exclusa tentativa de manipulare, ca Bertrand Russell sa fi ideologizat si indoctrinat elita si publicul cu falsul ca democratia ar fi un produs “anglo-saxon”, prin inventarea parlamentarismului (englez) si prezidentialismului (american), pe care le-au colonizat rasial, etnic si religios, in cel mai nereprezentativ, violent si dictatorial mod posibil. Revenind la “statul civilizational”, se poate conchide ca acesta este “statul acultural” si ca, fapt binecunoscut, unde cultura nu e, nimic nu e! Nu am nicio indoiala ca cititorul inteligent si cultural a inteles ca unele referinte, dintr-o masa de referinte de aceeasi natura, sunt o alegere-pretext sau un punct de pornire pentru o discutie foarte motivata si profunda, al carei scop este gasirea cailor pentru salvarea din marasm a Occidentului.
PS/NB: Un semnal de alarma sau, cel putin, de preocupare pentru politica si analiza ar fi ca posibilitatea “statului civilizational” sa fi fost sau sa fie inlesnita de aculturatie, adica de preluarea de catre o comunitate a unor elemente de cultura sau a intregii culturi a altei comunitati aflate pe o treapta superioara de dezvoltare. Potentialitatea periculoasa, pe aceasta premisa, a unui stat “Vader” sau “Lightning” atrage atentia asupra limitelor rasiale, acestea putand face ca focul oamenilor sa devina periculos in mainile maimutelor, care pot da foc padurii.