O administrație centrală suplă și eficientă reprezintă o condiție obligatorie pentru o politică externă solidă a statului român și totodată un răspuns corect și oportun la îngrijorările cetățenilor români privind supradimensionarea aparatului central de stat. Politica externă a României și interesele românilor cer, din această perspectivă, o reducere a aparatului de stat, o de-birocratizare a acestuia, o comasare creativă și inspirată a structurilor și instituțiilor, aplicarea rezultatelor referendumului privind reducerea numărului de parlamentari etc. Birocrația și administrația stufoasă, care au generat permanent locuri de odihnă pentru sinecuriști și beneficiarii relațiilor clientelare, au reprezentat o boală canceroasă care a diminuat în mod constant potențialul de expresie al României.
În acest context, intențiile privind crearea unui aparat executiv central cu o schemă redusă, de 15 ministere (teze vehiculate intens în spațiul public în ultima perioadă), sunt pertinente și oportune, răspunzând unei necesități des invocate de către cetățenii României în ultimii ani.
Însă, pentru că diavolul se ascunde în detalii și drumul spre iad este pavat cu bune intenții, modul în care sunt aplicate aceste intenții poate produce inclusiv dezastre.
Dacă reducerea numărului de ministere al puterii executive va viza desființarea, fie și temporară, a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (minister aflat cvasi-permanent pe lista scurtă a proceselor reducționiste și reformiste, cel puțin în ultimul deceniu), direcția reformistă va cunoaște un start ratat.
Câteva argumente la prima mână, înainte ca discuțiile privind eventuala desființare a MRP să se concretizeze și să genereze măsuri ireversibile.
În modesta mea opinie, statul român nu își îndeplinește în mod eficient și credibil atribuțiile constituționale care îi revin în planul sprijinirii românilor de pretutindeni (potrivit art. 7 din Constituția României, “Românii din străinătate”, „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”). Argumentele în acest sens depășesc considerabil intenția articolului de față și spațiul implicit predestinat acestuia; menționăm numai continua degradare, de natură sistemică, a drepturilor de care se bucură comunitățile istorice românești din jurul României, degradare care se produce inclusiv prin dezinteresul, neprofesionalismul, lenevia, lașitatea și uneori chiar complicitatea autorităților de la București.
Unul dintre instrumentele structurale create de statul român pentru îndeplinirea obligației constituționale de sprijin pentru românii de pretutindeni îl reprezintă actualul Minister pentru Românii de Pretutindeni, care are o istorie scurtă și tragică. Ministerul a fost destructurat și degradat în dese rânduri, transformat în departament de profil al Ministerului Afacerilor Externe, sacrificat periodic la restructurări, pionul de sacrificiu al reformelor structurale etc.
Deși dotat cu fonduri bugetare modeste în raport cu obiectivele asumate și transformat în spațiu prielnic pentru sinecuriști de serviciu, acest minister are totuși un rol strategic în politicile statului român față de românii de pretutindeni. Potrivit legislației actuale, Ministerul are rol de sinteză şi de coordonare a aplicării politicilor Guvernului în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni; acesta “elaborează şi aplică politica statului român în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în sensul atribuit acestui termen prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările ulterioare, şi acţionează pentru întărirea legăturilor cu aceştia şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sau rezidenţi sunt, precum şi în conformitate cu normele internaţionale relevante; elaborează, în consultare cu alte ministere şi autorităţi publice, strategia multianuală privind relaţia cu românii de pretutindeni, metodologia de acordare a finanţărilor nerambursabile, precum şi alte documente de politici publice necesare desfăşurării activităţii sale, aprofundării cooperării interinstituţionale şi aplicării unei abordări unitare la nivelul Guvernului României în ceea ce priveşte relaţiile cu românii de peste hotare şi facilitarea integrării acestora în statul de cetăţenie sau de reşedinţă”.
Deși pare atipic în raport cu fizionomia clasică a guvernelor din marea majoritate a țărilor europene, funcționarea acestui Minister răspunde unei realități tragice pentru România – exodul permanent al românilor din propria lor țară, care a atins cote alarmante pentru securitatea și chiar supraviețuirea României ca stat. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni gestionează și politici destinate așa-numitei diaspora (diaspora economică), care ar fi ajuns a doua în lume ca dimensiune.
De câțiva ani, sensibilitățile publice privind temele diasporei s-au accentuat. Românii fug din țara lor pentru că nu mai cred în capacitatea acestei țări de a valorifica resursa ei umană și nici în capacitatea clasei politico-economice de a construi proiecte pe termen lung cu participarea și implicarea cetățenilor de rând. Numeroase inițiative și programe destinate acestora se discută, se propun, se dezbat, se enunță, fără ca acest exod să fie totuși oprit. Perpetuarea acestui exod, depopularea constantă și accelerată a României etc. reprezintă în prezent poate cea mai gravă provocare la adresa securității naționale.
Este evident astfel că cea mai proastă soluție pentru a rezolva această temă ar fi desființarea/comasarea singurului minister cu atribuții vitale pe linia sprijinirii românilor din străinătate (categorie în care se încadrează deopotrivă, potrivit legislației naționale, diaspora și comunitățile istorice din vecinătatea României).
În momentul de față, toți candidații la cea mai înaltă funcție în stat recunosc gravitatea temei exodului/depopulării României și propun soluții de remediere/rezolvare a acesteia. Toate formațiunile politice relevante de pe eșichierul politic românesc, de la stânga la dreapta, se pronunță pentru adoptarea de proiecte și programe capabile să aducă românii înapoi acasă. Tonurile retorice pe teme privind situația diasporei domină spațiul public, “Grija pentru diaspora” a clasei politico-administrative românești este admirabilă în vorbe. Dacă această “grijă pentru diaspora” se va traduce prin desființarea/comasarea singurului minister care prezintă semne vitale pe linia sprijinului pentru românii de pretutindeni, va deveni din nou evident că suntem departe a de a putea construi politici naționale coerente și/sau de a avea elite politice capabile să gestioneze resursele acestei țări.
Nu de desființarea/comasarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni avem nevoie acum. Avem nevoie de viziuni și strategii pentru românii de pretutindeni; avem nevoie de finanțări masive ale programelor în domeniu; avem nevoie de programe care să aducă înapoi, în România, o parte dintre cetățenii pe care corupția și relațiile clientelare ale sistemului nostru politic i-au gonit în restul Europei; avem nevoie de programe care să stopeze/atenueze procesele de asimilare a comunităților istorice românești care se produc unele în țări vecine; avem nevoie de refacerea încrederii în noi și în instituții, avem nevoie de o etică individuală și colectivă, de un proiect de țară în care să valorizăm sursa umană de calitate; este nevoie să numim la conducerea acestui minister persoane care îndeplinesc înalte standarde de integritate și profesionalism, cărora să le pese cu adevărat de calitatea actului administrativ și de eficiența politicilor acestuia pentru românii de pretutindeni. Avem nevoie să transformăm acest minister dintr-un paradis permanent pentru sinecuriști și un sanatoriu pentru membrii de clan într-un laborator al politicilor naționale sectoriale de calitate.
În momentul de față, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cu toate neajunsurile și sincopele funcționării lui, pentru care vinovată este doar mentalitatea grobiană a administrației noastre centrale care aduce acolo periodic funcționari mediocri, are drept la viață. Supraviețuirea acestuia și îmbunătățirea instrumentelor sale de lucru, în raport cu nevoile și așteptările românilor de pretutindeni (care au ajuns aproape la fel de mulți ca românii rămași în țară!), trebuie să reprezinte priorități ale oricărui guvern responsabil din această țară.
Orice altă cale duce la dezastru. Iar dezastrul poate fi mai aproape, într-o lume geopolitică turbulentă, decât ne-am obișnuit să o credem.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doctrinele constituționale, in general și ministerul pentru romanii de pretutindeni,in special, pare ca nu vor sa clarifice diferențele dintre etnie și cetățenie.
Dacă in spațiul național e legitim votul diferitelor etnii întrucât împărtășesc aspirații oarecum comune, in spațiul comunitar european nu e limpede ce indreptateste cetateanul cu unica naționalitate de a vota și in țara de origine și in țara de adopție. Mai mult și la limita ne-am putea întreba cum este partajată loialitatea individului cu dubla cetățenie.
Poate un multiculturalism generos da drept de cetate fiecărui plătitor de impozite acolo unde trăiește. Însă schizoidia votului multiplu, in sensul in care poți opta neangradit, și in țara in care ești și in țara in care ai vrea sa fii reușește in final sa distorsioneze calitatea actului democratic și intr-un loc și in altul.
De acord cu opiniile dvs. si am hotarat ca atata vreme cat locuiesc intr-o alta tara si platesc impozite aici si ca atare beneficiez de sistemul social de aici sa nu votez la nici o alegere din Romania: nu am dreptul sa hotarasc – prin votul meu – alesii care vor fi platiti din banii celor care muncesc si traiesc in Romania. Pentru unii ar parea anti-patriotic.
Cand ma voi intoarce si voi avea din nou rezidenta in Romania, desigur voi participa la toate alegerile.
Aici, exista o lege care nu-mi permite sa votez avand rezidenta in alta tara dar nu-mi anuleaza cetatenia si pasaportul si oricand ma pot reloca.
De ce n-ar fi o lege similara si in Romania si n-ar mai exista un Minister al Romanilor de Pretutideni despre a carui eficienta am (si nu numai eu) dubii foarte serioase ?
Unii vor Ministerul pentru Republica Moldova.
„Avem nevoie de viziuni și strategii … de finanțări masive … de programe care să aducă înapoi, în România, o parte dintre cetățenii pe care corupția și relațiile clientelare ale sistemului nostru politic i-au gonit în restul Europei … de programe care să stopeze/atenueze procesele de asimilare a comunităților istorice românești … în țări vecine … de refacerea încrederii în noi și în instituții, … de o etică individuală și colectivă, de un proiect de țară …”
Pentru toate aceste nevoi nu este nevoie de un minister pentru românii de pretutindeni, paralel cu sau pe lângă MAE şi alte autorităţi.
Domnule Popescu, aţi scris despre „refacerea încrederii în noi și în instituții”. Refacere?! Dumneavoastră aţi avut vreodată încredere – care ar putea fi refăcută sau, mai bine zis, recâştigată – în instituţiile statului român? Eu nu.
1.Pentru a realiza o ,,administratie supla si eficienta” nu este nevoie neaparat de ,,reducerea aparatului de stat, de o comasare creativa si inspirata a structurilor si institutiilor, nici de reducerea numarului de parlamentari sau de debirocratizare, ci de altceva…
Cerintele respective sint irealizabile, deoarece nu exista (deocamdata) REPERUL si METODICA in raport cu care sa rezulte STATUL OPTIMAL la care se refera lucrarea prof. Cosmin Marinescu, ,,Economia Institutionala” generala, normativa.
Cu atit mai putin, nu exista o ,,cercetare institutionala” si la nivelul Presedentiei sau Guvernelor care sa faca cunoscute metodele si tehnicile de functionalizare spre performanta a ,,Institutiilor Executive”, care prin normele lor ar trebui sa asigure existenta statului optimal, adica a celui mai performant in conditiile politice, economice si sociale ale unui moment dat.Este vorba de Presedentie, Guvern, ministere, administratie locala si centrala, de toate institutiile ,,executive” de stat sau private ale unei societati economice moderne din epoca globalizarii.
2.Ca ,,metodica” analitica, trebuie pornit de la caracterul sistemic al societatii economice nationale, in care exista conexiuni si determinari obiective intre fenomenele politice, economice si sociale pe care le coordoneaza institutiile, de la faptul ca restructurarea si schimbarea trebuie sa fie initiata simultan si in toate domeniile, deoarece restructurarea doar a unuia nu schimba cu nimic situatia.Domeniile nerestructurate impiedica buna functionare si a celor restructurate.In acelasi timp restructurarea tuturor domeniilor institutionale este imposibila simultan prin tehnici/metode birocratice, de tipul comitetelor si comisiilor, fiindca numarul lor ar deveni atit de imens, incit procesul de schimbare ar fi prea costisitor, iar totodata imposibil de condus, monitorizat si evaluat in timp real!
In aceasta situatie, trebuie identificate si activate ,,motoare de schimbare”, capabile sa ,,tracteze” intreg sistemul institutional national catre o schimbare pozitiva in conditii de fezabilitate economica.Un astfel de motor de schimbare il constituie ,,dezvoltarea economica si industriala rapida”, organizata pro-activ, printr-un ,,proiect de tara”!
3.In acest punct al discutiei, putem afirma ca numai raportarea intregii schimbari INSTITUTIONALE de profunzime (dorite) la un proces de dezvoltare economica si industriala printr-un ,,proiect de tara” cu acest obiectiv central poate constitui reperul fata de care sa se ,,auto-descrie” dimensiunea aparatului de stat, normele tehnice de stabilire a numarului de bugetari in administratia centrala si locala, comasarea creativa sau din contra crearea de noi institutii pro-active generatoare de dezvoltare si directia in care ele trebuie dirijate politic si administrativ, numarul de parlamentarii functie de efortul legislativ/normativ, etc.
Schimbarea institutionala in invatamint sau alt domeniu înafara de metodica propusa, prin adoptarea unor modele la ideea sau latitudinea cuiva este lipsita de obiectivitate, nefiind corelata cu realitatea economica si sociala nationala in schimbare.
4.Fara un proiect de tara – in conditiile stagnarii generale economica si sociala, toate incercarile de restructurare politica, economica, sociala ori institutionala – printre care si a raportului cu Diaspora (propusa de autor) sint sortite esecului.Numai un proiect de tara creiaza cadrul stiintific, tehnic si organizatoric national, in care (insasi) SISTEMUL INSTITUTIONAL evalueaza, propune si impune propria dimensiune de lucru pentru atingerea ,,targhetuluii” planificat de crestere/dezvoltare economica si industriala durabila, sanatoasa!
Astazi toate institutiile executive sint lipsite de orice viziune economica pro-activa, privind (si tratind) Diaspora ca pe o resursa umana pierduta, neinteleasa ca cel mai important factor al dezvoltarii prin revenirea in tara!In concluzie nici macar prevederile constitutionale nu pot schimba situatia, iar ,,pledoaria” autorului pentru romanii de pretutindeni ramine fara consecinte pozitive in plan institutional, cel putin pina la implementarea primului ,,proiect de tara”…
prof. Caliman I. Eugen, consultant independent, dezvoltare economica-industriala.