Oricâte similitudini s-ar găsi între presa globală, dar mai ales cu mass-media din fostele țări comuniste, în România presa se diferențiază în câteva aspecte.
Există o mare îngăduință în abordarea relației cu politicul, care ține de lejeritatea levantină cu care jurnaliștii își tratează propria etică profesională. Conivența dintre jurnaliști și politicieni a fost în istoria presei o constantă. După 1989, când formal a dispărut cenzura, presa a avut o perioadă juvenilă de entuziasm, constând într-o „vânătoare” (”hunting dog”, cu termenul consacrat de profesorul Peter Gross) de subiecte de investigație și de dezvăluiri. Numărul mare de publicații, foarte multe efemeride care dispăreau după câteva ediții, apoi apariția treptată a televiziunilor și radiourilor comerciale, au temperat avântul justițiar în schimbul instituționalizării și profesionalizării mass-media. Totuși, la 10-15 ani de la Revoluție, se puteau întrevedea înțelegerile subterane dintre jurnaliști și politicieni, trădate de perspectivele partizane. Și nu e vorba aici despre presa care a persistat în promovarea valorilor democratice, ci de modul cum unele organizații media s-au lăsat folosite ca instrumente în luptele politice ale vremii. Trecerea unor jurnaliști „în patul politicii” a părut astfel firească chiar publicului care a sesizat natura propagandistică a demersului lor împachetat ca produs jurnalistic. Cazurile Carmen Avram (Antena 3/PSD) și Rareș Bogdan (Realitatea TV/PNL) sunt ilustrative. Nici fondarea unor instituții prevăzute de legislația europeană, cum este Consiliul Național al Audiovizualului, n-a oprit derapajele ci, dimpotrivă, le-a stimulat prin intrarea membrilor CNA în jocul politic care i-a trimis acolo. Pe parcursul anilor mediile publice, mereu acuzate de politizare, au intrat la vedere sub papuc politic. Președinții TVR și SRR au fost recrutați în ultimii 20 de ani dintre membrii de partid cu funcții înalte, iar trecerea finanțării în mâna guvernului a definitivat subordonarea. Cumpărarea „la bucată” a jurnaliștilor din presa locală de către politicieni a devenit un exercițiu curent.
Reporter virtual sintetiza cam așa tabloul mass-media postdecembriste:
„Situația din România este una specifică și este determinată de un cumul de factori: un sistem de distribuție arhaic și dezastruos…, patroni care n-au nicio legătură cu presa, cu mentalitate de „cârnățari”… , ziariști blazați și slab pregătiți și, peste toate acestea, un ghem de interese politico-economice care se apropie, deseori, de sistemele mafiote de influență”
Comunitatea jurnalistică din România, rareori solidară, nu și-a consolidat statutul social și nici nu s-a sindicalizat astfel încât să se poată apăra în fața abuzurilor sau a schimbărilor sociale rapide, rămânând unica profesie liberală fără sistem propriu de coordonare. MediaSind, care nu acoperă întreaga presă, nu a mai reușit să semneze din 2014 un Contract Colectiv de Muncă pentru mass-media. Chiar dacă legea nu obligă, C.C.M fusese un instrument de protecție pentru drepturile jurnaliștilor. În TVR și SRR sindicatele s-au înmulțit și s-au divizat, slăbindu-și reciproc forța de negociere. Astfel vocea presei ca breaslă a devenit tot mai slabă, mulțumindu-se cu libertatea presei, o cuvertură prea scurtă în vremuri de criză. S-a văzut în criza începută în 2008 când s-au pierdut locuri de muncă iar jurnaliștii au trecut pe salarii de criză, plătite pe drept de autor, adică fără protecție socială (pensii, CAS etc.).
Business-ul de media s-a dezvoltat târziu și încet, fiindcă presa nu a fost considerată de patroni o afacere, ci mai mult un instrument de influență și presiune în interesul lor. Investitorii străini veniți prin anii ’90 s-au retras repede din România, părăsind afacerea în jurul anilor 2000 din cauza distorsiunilor pieței, a concurenței neloiale și a sistemului dezastruos al difuzării. A apărut în loc fenomenul „mogulilor” care au încălecat bidiviul presei și l-au tranformat în car personal de luptă. Că intențiile lor n-au fost deloc ortodoxe, s-a văzut când justiția a început să li se uite în conturi și i-a condamnat penal. Voiculescu, Vântu, Ghiță, Patriciu, Adamescu, Mazăre sunt doar câteva cazuri din multe. Inventarea unui număr exagerat de „televiziuni de știri” (la un moment dat erau șase), a avut frecvent alte scopuri decât informarea corectă a cetățeanului, iar dispariția presei tipărite face diferența față de țări din fostul bloc comunist care nu au renunțat așa de ușor la ziare. Este adevărat că sumele alocate de companii pieței de advertizing au fost întotdeauna mici în relație cu numărul de companii din domeniul media. Oscilând între 300 și 400 de milioane de Euro anual, România continuă să fie o piață de reclamă de mici dimensiuni. Ungaria cheltuie cel puțin dublu.
Articol apărut în revista „22”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In fine, un articol nepartinitor care face o evaluare realista, dar in sotto voce, a mizeriei incredibile care caracterizeaza (cu cateve exceptii) presa romaneasca, acest caine rapciugos al democratiei originale moldovalahe…
spuneti mi cind presa a servit cetateanul ? tvr ul lui ceausescu translatat in cel al lui iliescu ? pro tv ul care a promovat manelismul si prost gustul ? televiziunile securiste ? jurnalele in care gaina naste pui vii ? cele in care botoxatele si handicapatii cu pantalonii n vine si belciuge n nas detin prime time ul ? stimata Doamna, asta i o breasla ce si serveste propriul interes nu cetateanul. un om normal la cap nu se uita nici la televiziunile cocalaresti si nici nu citeste presa can can ista autohtona. pentru cei cu o minima inteligenta exista multe surse alternative. libertatea ngaduie dreptul la exprimare (foarte bine!) dar penalizeaza drastic prostia / naivitatea. daca tvr ul bolsevic se mentine cu perfuziile statului cleptocrat, ceilalti trogloditi speculeaza lipsa de educatie / cultura.
„A apărut în loc fenomenul „mogulilor” care au încălecat bidiviul presei și l-au tranformat în car personal de luptă.”
Politica de partid este de fapt formală în patria noastră, politicienii fiind de 30 de ani marionetele guvernării cleptocrate, iar presa, instrumentul ei de manipolare a cetățenilor.
Spre exemplu, dl Gușă, patronul unei televiziuni falimentare care încasează sume interesante din publicitate, nu a avut nicio „apăsare” ideologică să treacă de la A Năstase și PSD la T Băsescu și PDL, pentru ca astăzi să intre în serviciul d-nei Dăncilă în PSD.
De fapt, asta arată că presa nu este în serviciul politicului de partid, al vreunei ideologii, ci în slujba oligarhilor. Iar PRO TV a intrat de curând, de asemenea, în slujba altui oligarh.
Ceea ce aseamănă situațiile este că ambii oligarhi sunt apropiați de Rusia, de cercuri antiromânești, care se manifestă vădit împotriva UE și NATO.
Pentru că oligarhii care folosesc presa ca instrument de manipulare nu sunt interesați dacă banii le vin de la Moscova sau Beijing, ori că în urma acțiunilor lor unele state eșuează, sau că pornesc războiae cu armele pe care le furnizează, sau alte state sunt jefuite de resursele naturale.
Prin urmare, cred că este eronat să credem că presa românească este un eșec politico-ideologic al celor care „au încălecat bidiviul presei și l-au tranformat în car personal de luptă”. Oamenii din presa românească sunt doar niște nimicuri amorale dispuse să se vândă pentru 2 (doi) bani, chiar dacă demersurile lor capătă caracter antinațional.
N-au scrupule, n-au nicio urmă de demnitate. Iar dacă în anii 1990 încă mai erau unii prin CRP care să spună deschis lucrurile astea, astăzi, nu mai este nimeni, pentru că întreaga mass-media românească, inclusiv cei care scriu despre ea, se simt confortabil cu situația și se prefac că nu înțeleg cauzele ei.
Gusa un ticalos periculos, este inteligent.
Altfel cum? Tare ma tem ca presa de azi este peste tot partizana și aservita.
În plus oamenii de azi nu cauta in press decât confirmarea convingerilor proprii. Un ziar total independent nu s-ar vinde sau n-ar avea sponsori.
Presa de astăzi este altfel pentru ca oamenii sunt altfel. Acum 40 ani daca afirmai ca Hollande pleacă cu garda de corp la apartamentul partenerei (copine!!) sa-i duca croissants calzi omul s-ar fi ascuns în gaura in gaura de sarpe sau ar fi dat ziarul in judecata. De alți lideri nici nu mai vorbesc. Un individ precum Livache organizează un referendum pentru familia tradițională și babele il aplauda în loc sa-i arunce cu ouă stricate in cap.Toleranta si apetitul cetățeanului pentru marlania cotidiană, pentru The Sun, Evenimentul zilei, Click, etc încurajează supraviețuirea presei infecte.
Afirmatiile din articol sunt in cea mai mare parte adevarate, dar daca tot vorbim de presa de calitate, ar trebui sa spunem si altor lucruri pe nume.
Ce-i drept, jurnalistii romani nu au prea reusit sa se adune in asociatii profesionale, dar citarea exclusiva a Media/Sind-ului este cam unilaterala, ca sa nu zic mai mult. Sa nu uitam de primele organizatii din anii 90 – Societatea Ziaristilor din Romania, Uniunea Ziaristilor Profesionisti, sau Asociatia Ziaristilor din Romania, pe care cred ca autoarea le cunoaste, dar nu stiu de ce le omite.
Apoi, inca mai functioneaza Conventia Organizatiilor de Media, care reuneste mai multe asociatii in general sindicale. Iar astazi se distinge tot mai pregnant Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania, deocamdata singura uniune de creatie de utilitate publica din peisajul media.
Si ar mai fi de adaugat ceva important, in exemplificarea oamenilor de presa inregimentati politic, anume ca avem cazuri mai vechi si mai celebre de politizare a jurnalistilor, intre care Dan Diaconescu, cel care si/a facut un partid propriu si personal, si Robert Turcescu, actual parlamentar PMP. Ca sa nu mai reamintim de ziaristi mai vechi si mai celebri, trecuti prin Parlament pentru un mandat sau doua, pe listele diverselor partide
Asta ca sa vorbim complet si in cunostinta de cauza, pentru ca altfel nu facem decat sa contribuim la marile pacate al presei contemporane – omisiune, dezinformare, manipulare. Parerea mea.