luni, mai 20, 2024

USR- Sfârșitul iluziei?

Către sfârșitul iernii anului 2018, am semnat entuziast, fără nici cea mai mică rezervă, inițiativa USR “Fără penali în funcții publice!”. Trecuse atunci mai bine de un an de la momentul critic al Ordonanței 13. Al cărui prim rost era acela de a-l salva de la iminenta condamnare la închisoare pe liderul PSD, Dragnea Liviu Nicolae.
Atunci, în februarie 2018, protestele de stradă din iarna anului precedent erau de multă vreme de domeniul trecutului, societatea civilă românească dădea semne că ar fi incapabilă să se mai coaguleze și un fel de apatie și de resemnare păreau a se fi instaurat peste întreaga societate.
Cu totul alta era situația în tabăra stângii. La Congresul PSD care a avut loc la foarte puțină vreme după ce eu îmi pusesem semnătura pe respectiva inițiativă legislativă, Dragnea a dat, cum nu se poate mai sigur pe el, semnalul că PSD și el făcuseră pact cu veșnicia. Că România și românii sunt sortiți să fie conduși mulți ani din acel moment încolo de PSD. Că suntem într-o situație fără ieșire. PSD avea planuri legate nu doar de politica din interiorul țării, ci și în privința poziționării viitoare pe harta Europei a României. O poziționare care era din ce în ce mai contrară politicilor specifice unei țări membre a Uniunii Europene. Îmi amintesc cu cât elan comenta atunci la televiziunile aservite PSD (România tv și Antena 3) analistul contra cost Bogdan Chirieac clarviziunea noii strategii de politică externă expusă de la “ înalta tribună a Congresului” de dl. Liviu Dragnea. Vremea ceaușismului dădea numeroase semne că este pe punctul să revină.
Probabil că revenirea respectivă era astăzi de domeniul realității dacă românii ar fi votat altfel la alegerile europarlamentare din mai 2019. Guvernarea PSD-ALDE comisese, între timp, colosala greșeală din după-amiaza și seara zilei de 10 august 2018, intențiile totalitare ale lui Liviu Nicolae Dragnea erau deja de domeniul evidenței. Așa cred că se explică votul masiv dat de români tinerilor din USR. M-am numărat printre votanții cu pricina.
Mă așteptam ca după acel moment de grație USR să crească. Să-și întărească și să-și articuleze discursul, să își formuleze o doctrină clară, să găsească soluțiile prin care să contrazică acuzele atât de neo-marxism cât și cele de neo-fascism ce veneau din felurite zone ale spectrului politic, dar și dinspre unele organisme și organizații media. Celor deja amintite asociindu-li-se voios iresponsabil dar cu scop Realitatea tv a lui Cozmin Gusă și gugumăniile debitate acolo de caraghiosul Octavian Hoandră, Evenimentul zilei, îndeosebi prin vocea mizeră a insului pe nume Mirel Curea, TVR prin pestilențiala emisiune România 9. Firesc era ca proeminența liderilor USR să crească, ca ei să nu mai emită mesaje contradictorii, încâlcite, normal era ca partidul să vorbească pe aceeași voce.
Nici urmă de toate acestea. În plus, USR a comis greșeala capitală de a convoca un congres în plină perioadă de campanie electorală, punând astfel la îndoială legitimitatea d-lui Dan Barna ce fusese desemnat candidatul Alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale. Lipsa de charismă a acestuia, incapacitatea lui funciară de a intra în dialog cu oamenii simpli, aceasta în pofida faptului că a bătut țara mai mult chiar decât d-na Viorica Dăncila și dl. Klaus Iohannis la un loc, jacobinismul de care s-a dat dovadă în relația cu PNL și piedicele, rezervele, condițiile puse dorinței acestuia de a alunga de la putere guvernul condus de V. V. Dăncilă, toate conjugate cu proasta alegere a momentului Congresului și cu acuzele de fraudă în operația de alegere a liderului ce au fost aduse de atât de vorbăreața doamnă Cosette Chichirău explică neintrarea în turul al doilea al Prezidențialelor a d-lui Dan Barna. În ceea ce mă privește, nu cred în intervenția Serviciilor, a generalilor care au făcut ca în turul al doilea președintele Iohannis să se confrunte cu d-na Dăncilă.
Au urmat noi agitații post-vot, dar și reconfirmarea în funcție a d-lui Dan Barna. Cu toate acestea nici vorbă despre revenirea păcii mult așteptate. A intervenit așa-numitul caz “Oli Ardelean”, au urmat excluderi. USR pare a fi în pragul imploziei ori al disoluției. Sondajele îi sunt tot mai defavorabile.
Să fie oare vorba despre sfârșitul unei iluzii?

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Ce punem in loc ? Penel£ este aceeași Mizerie cu P$D, eu as mai da in 2020 le as da votul DOAR ca P$D sa încheie 2020 cu max. 15 % , iar in 2025 P$D sa se Dizolve !
    Amin !

  2. Tare rautacios articol ! Si demobilizant !?
    Chiar ati trait iluzia ca Dl Barna candideaza ca sa ajunga presedinte ? Dansul, mai realist, ne-a explicat candva ca USR va propune un candidat doar pentru a folosi oportunitatea de a se face cunoscut, de a-si expune ideile, programul. In aceste conditii numarul de voturi de la ‘prezidentiale’ a fost chiar un succes, tinand seama ca multi dintre cei care-au votat la Europene USR (ma numar si eu printre ei) au votat Iohannis la prezidentiale, candidatul cu sansa sa invinga un candidat PSD, oricare ar fi fost !
    Acestea fiind zise chiar ma mira pozitia Dvoastra. Vorbiti de „lipsa de charisma” si nu va pot contrazice. Dupa „expulzarea” – ca asta a fost ! – lui Nicusor Dan prin manevrele lui Cristian Ghinea si a celorlalti „stangisti-sorosisti” sau doar prostuti, USR a fost obligata sa-si gaseasca un nou lider. Cum Ciolos nu era inca „fragezit” pentru noul post l-au ales, pana la urma, pe Dan Barna. Un tip inteligent si scolit, cu o cariera onorabila in spate, cu o exprimare publica fluenta ,absolut onorabil pana la urma. Si, in viziunea mea, cu un viitor in viata publica din Romania !
    Ar trebui sa se inteleaga : ca orice grupare rezultata spontan, dintr-o organizatie civica, USR nu e omogen, nu are o ideologie coagulata care sa-i reprezinte pe toti. Pentru asta trebuie timp, maturizare, chiar certuri si despartiri, ca asa-i viata. O minima disciplina insotita de bun simt chiar ca e, totusi, necesara ! Ar trebui s-o priceapa chiar si cei prea vocali in imprejurarea de fata. Nu cred ca USR pierde foarte mult despartindu-se de personagii ca Dl. Gotiu ! Si o luuunga lista cu 100, mai nou 500 !? de semnatari n-ar fi cazul sa sperie pe nimeni.
    Se-alege graul de neghina !

  3. Sunt impresionat să văd cât de mulți oameni din presă, analiști, formatori de opinie, specialiști în comunicare șamd. se străduiesc în a prezenta USR/PLUS/Barna Cioloș în cele mai nefericite, sumbre, culori. Și nu uită aproape niciodată să amintească publicului că se referă la o formațiune politică nesemnificativă, care practic nu există.

    Și cu cât se apropie alegerile, cu atât USR/PLUS/Barna/Cioloș sunt mai „nesemnifictivi, practic nu există”, dar cu atât scriu mai mut despre ei și mai defavorabil.

    Și mai toți se declară fervenți susținători, votanți devotați ai USR/PLUS/Barna/Cioloș, dar care astăzi sunt cumplit de dezamăgiți.

    Eu cred că o soluție pentru vindecarea dezamăgirii este să se înscrie ca voluntari, ori membri USR/PLUS, (dacă nu au avut carnețel le PCR, desigur) și să participa la campanie, să lipească afișe pentru USR/PLUS, spre exemplu.

    • Ați fi surprins domnule Constantin, nu mai este loc de membri noi, lipitori de afișe, care sa poată influenta cat de cat. Deja sunt pe plan local definite foarte bune structuri cu președinți, vicepreședinți, secretari și membri. Doar ei participa la întruniri și congrese, ei votează sau nu, ei ies in presa și reprezintă usr-ul.
      Problemele (și) de aici vin ,de la membri usr obișnuiți cu vechiul tip de politică, vocal și gălăgios.

      • „Problemele (și) de aici vin ,de la membri usr obișnuiți cu vechiul tip de politică,”

        Nefiind apropiat de USR/PLUS, nu știu atât de bine precum dumneavoastră „bucătăria” internă a acestora. Dar, din ce am citit în presă, rezultă că această situație se rezolvă în ritm rapid, iar cei „obișnuiți cu vechiul tip de politică”, cel apropiat de guvernarea cleptocratică, părăsesc mai de voie, mai de nevoie partidul USR. Inclusiv cei infiltrați pentru a-l destabiliza din interior.

        Deci, eu zic că-i de bine… :-)

  4. „Marile dezamagiri se nasc din asterptari nerealiste”

    I-am votat. La Locale prima oara si la Parlament a doua oara. Nu am crezut niciodata in ei; mai degraba convins de un prieten care e cu ai de la inceput (cred ca face parte din fondatori…)
    De la bun inceput ma speria aerul lor de „manager atot-stiutor” , superiori prin definitie nu trebuie sa demonstreze nimic; misecuvinismul afisat ostentativ.
    M-am intrebat de la inceput inca dece daca ei sint cei mai buni din domeniile lor dece nu au solutii viabile, dece nu au reusit sa combata „gramada de prosti cu facultatea la private” din psd?
    Erau posibile doua explicatii: nu erau nici pe departe atit de valabili pe cit pretind sau au batut palma cu psd-ul in ideea ca zmulg votanti din blocul de dreapta. Si mai probabil o combinatie din cele doua – strategia lor fiind aceea de a slabi dreapta si a smulge voturi fara sa le pese daca prin asta intaresc psd. Actiunile lor ratate au intarit imaginea psd-ului continuu. Lipsa lor de viziune, de program politic, de doctrina, de orice in definitiv le-a crea imaginea de gulgutieri….
    Singura lor pricepere e sa speculeze imediat slabiciunea celor de linga ei in ideea ca ei ar putea cistiga ceva – comportament tipic de „manager” disperat sa se urce intr-un post de unde sa nu i se mai observe nepriceperea.
    Faptul ca odata adusi la un loc de Nicusor singurul lucru pe care l-au gasit de facut e sa il dea afara. Apoi au creat „uniunea salvati barna”…. si cam atit. Si au reusit sa piarda un proces cu firea, adica i-au data si aleia apa la moara..
    E o forma fara fond. E ceva ce nu exista. E speranta noastra proiectata pe un nor de fum. Poate au puterea sa se transforme in ceva real. Dar nu se vad semne – e talibanizat deja de sustinatorii lui barna. Au suflet de santajisti; nu au habar de negociere, tifna tine loc de orice.

  5. USR a pornit bine, metamorfozandu-se din USB. A inceput cu un proiect anticoruptie si programe pragmatice, fara sa isi asume o ideologie clasica de stanga sau de dreapta. Din pacate a fost populata in exces de persoane „progresiste” (a se citi noua extrema stanga) si a virat-o puternic in aceasta directie – a se vedea pozitia si campania in cadrul referendumului „pentru familie”, cand a utilizat orice mijloace (inclusiv dezinformari) pentru a impiedica opinia majoritatii populatiei, chiar daca asta a insemnat atingerea unui drept democratic fundamental, votul (in aceeasi categorie cu PSD care nu s-a menajat deloc si chiar a blocat votul cand nu i-a convenit). Din pacate majoritatea „progresista” din USR este in mod natural „certareata” cu orgolii cat incape si nu prea are cum sa ajunga la obiective pentru ca se pierde in peisaj si utopii; nu au maturitatea necesara sa ajunga o decizie si sa o sustina pe termen lung. Ar trebui sa se uite sa vada cum functioneaza guvernul elvetian, cu 7 membri din 4 partide de la socilaisti pana la extrema dreapta: cand o decizie e luata, toti membrii guvernului o sustin si o apera, chiar daca e contrara propriei ideologii.

    • Eu nu inteleg de ce o tineti danga cu referendumul ala. Faptul ca au facut campanie impotriva m-a determinat pe mine si pe alte cateva milioane sa ii votam. Daca vreti familie ortodoxa atunci mergeti in PNL, PSD si alte P-uri, si lasati-i pe astia noua, ca altii noi nu avem…

      Si nu, nu „progresistii” si referendumul ii trag in jos, ci mai degraba ultraortodocsii care inca sunt printre ei. Aia, dupa parerea mea, fac ce fac si dau cu stangul in dreptul. Si n-au loc de ceilalti care vor sa le fie bine tuturor, nu numai unei minoritati (sau, ma rog, in cazul vostru, majoritati zdrobitoare).

      • Dacă sunteți progresiști, de ce nu vă declarați partid de stânga, pentru a fi coerenți și raționali până la capăt? Barna vrea să orienteze partidul pe centru-dreapta, partid care este plini de adepți ai corectitudinii politice. E o cioară vopsită. Fiți, domnule, de stânga deschis și pe față, că nu este o rușine.

  6. USR-ul nu este o iluzie.
    Sondajele sunt defavorabile pentru ca, vazand pericolul, mafia psd a pus toate tunurile din dotare, impotriva acestul partid.
    Divizia de dezinformare si manipulare, din cadrul mafiei psd, are un arsenal intreg de tehnici pentru compromiterea unor persoane sau unor partide : minciuni, calomnii, dezinformari, intoxicari, inscenari sau chiar infiltrarea unor persoane, care sa distruga partidul din interior.
    Trebuie tinut cont de realitatea ca persoane exceptionale, fara absolut niciun cusur, nu prea exista sau, daca exista, nu intra in politica. Daca totusi se mai gaseste cineva, dupa ce este atacat, insultat, calomniat, uneori chiar agresat, de catre agentii mafiei psd, de obicei, acela renunta la lupta.
    De aceea, cei care vor schimbarea clasei politice, trebuie sa nu dea crezare atacurilor nerusinate ale mafiei psd si sa sustina in continuare candidatii USR – PLUS.

  7. Nu este nici un sfârşit de iluzie.
    Le-a dispărut ţinta-piept Dragnea şi acum îşi eliberează energiile necheltuie pentru a hărtăni din obişnuinţă cadavrul PSD-ului care a început să aibă deja un miros ciudat.
    Cei care au nasul mai sensibil se îndreaptă spre o pradă mai fragedă fie din haita proprie fie din vânatul rămas pe piaţă.
    Precum Cronos îşi devorează copii pentru că s-au făcut mari şi li s-a urcat la cap

  8. Ca orice lucru care implica mai multi romani si un partid nou in Romania se realizeaza cu greutate. Observ o tendinta de dezechilibru in asteptari fata de USR. De la restul partidelor se accepta orice: tradari, nepotisme, vot trucat, scandaluri, excluderi. La USR, desi se actioneaza statutar, toata lumea se asteapta la un conses de dimensiunile Raiului ceresc.

    • „Observ o tendinta de dezechilibru in asteptari fata de USR.”

      Nici vorbă!

      Declarațiile „foștilor susținători” ai USR care sunt dezamăgiți sunt cât se poate de ipocrite.

      De fapt, USR/PLUS a confirmat cu vârf și îndesat așteptările cele mai sumbre ale cleptocrației, cele de care se temeau cel mai tare. Fermitatea cu care-ți respectă promisiunile făcute electoratului, respectul pentru principiile statului de drept și refuzul de a participa la „combinațiile” vechilor partide sunt numite „iacobinism” :-)

      Dacă unii credeau că USR va „evolua” precum PPDD care după un scor fantastic în alegeri a fost absorbit de PSD, ei bine, da, așteptările acelora au suferit oarece „dezechilibru”.

      Dar, pe mine, cetățeanul contribuabil care sunt furat de 30 de ani de grupul infracțional organizat securisto-comunist care a capturat statul, nu poate decât să mă bucure dezamăgirea lor.

  9. Totul a inceput cu alegerile europarlamentare si referendum . Atunci ,decizia presedintelui johannis de a suprapune cele doua evenimente au dat o sansa istorica aliantei USR-PLUS ,care a obtinut 22,4 % din sufragii . Totul a fost posibil si s-a datorat partii de electorat ce a simpatizat masiv cu Johannis ,dar nu a dorit sa ofere votul PNL-ului . Astfel USR-PLUS a fost investit cu o mare doza de incredere viitoare si a trimis Alianta in rindul celor trei mari forte politice ale tarii . Primul moment de ruptura a fost insa forma prin care a fost ales noul presedinte B.D.si desemnarea acestuia contracandidat al presedintelui Johannis la alegerile prezidentiale(intreaga numire, chiar daca a avut o forma politica de aducere in prim plan a partidului a avut probabil si o forma de interes material ) . Atunci partea de electorat ce sustinea Presedintele a renuntat la USR si a trecut la PNL.Al doilea moment de ruptura apare in momentul acuzelor lipite de D.B., referitor la o posibila situatie de coruptie, moment in care o alta parte din votantii USR trec la PNL.Ultima ruptura importanta apare de curind, cind se naste o contradictie, chiar in rindul membrilor USR , prin decizia luata de a da afara din partid pe unii membri ce isi permit sa aduca critici conducerii centrale . Ultimile declaratii ale USR ,par a cere deslipirea de deciziile PNL ,vezi refuzul de participare la guvernare (o mare noua greseala )si refuzul in cazul noului buget 2020 de a sustine PNL.In acelasi timp PLUS se mentine in siajul PNL impreuna cu PMP. PNL este in fapt cistigator si asta prin asumarea singulara a guvernarii . Prin aceasta asumare de guvernare impreuna cu forma de asumare de raspundere face ca PNL sa fie detinatorul ,ca cunoastere,a tuturor greselilor facute de vechea guvernare , greseli ce sunt aduse constat si aratate public ,sa fie singurul partid care isi asuma in fapt democrartizarea tarii impreuna cu presedintele .Procentul celor ce vor sustine PNL va creste , iar USR singular ,fara Plus ,devine practic inexistent . Probabil ca parti din USR se vor reconfigura inspre PLUS. In partea stinga a spectrului politic romanesc ,PSD practic nu are ce spune , nu are cu ce veni ca proiect de tara in fata natiunii , nu are inca un presedinte ales si nici nu apare in rindul lor un politician carismatic care sa sparga embargoul de imagine al tandemului K.J. – L.O.La un moment dat am crezut ca doamna Firea va fi aceasta persoana ,dar se pare ca m-am inselat . Despre PRO ,ce putem spune ,inca nimic ,acolo situatia este volatila si nu permite inca o coagulare politica ce sa ii puna in evidenta . In acest moment democratizarea tarii sta in forta celor doi mari ai momentului K.J.si L.O.-cel bun.Deciziile , carisma , impactul emotional , asumarea raspunderii , buna intelegere cu structurile de forta UE(in mandatul presedintelui avem si procuror sef european si secretar general adjunct NATO si seful celui de a treilea partid european )sustinerea populara ,toate acestea la un loc permit ca pe parcursul a cinci ani , dupa cistigarea alegerilor viitoare, Romania sa intre in sfirsit intr-o epoca de democratie si de respectare a statului de drept .

    • „… ,vezi refuzul de participare la guvernare”

      Pentru că nu-i niciodată destul, aduc cu bucurie la cunoștință celor care au uitat, n-au știut niciodată, sau, din pricina manipulării sau alte motive, n-au fost interesați până acum de subiect că”

      USR nu a fost NICIODATĂ invitat să participe la guvernare, prin urmare, NU putea refuza invitația. Sper, la fel ca dumneavoastră, că la un moment dat PNL va invita USR/PLUS să li se alăture.

      De asemenea, chiar dacă USR ar fi fost invitat, NU PUTEA să participe la guvernare, pentru că ALDE, fără susținerea căruia nu ar fi putut exista guvernarea Orban, a condiționat în mod expres ca guvernul să fie MONOCCOLOR. Adică, format dintr-un singur partid, iar acela să fie PNL. Carevasăzică, PNL, fără USR.

    • Constantin , nu poti transfera o decizie clar exprimata , anume aceea de a nu participa la guvernare (USR a declarat in clar asta )catre o non invitatie a PNL. Cine doreste sa participe sa spuna, asa cum de exemplu a facut PMP. Apoi daca exista refuzul putem discuta . Pui caruta inaintea boilor si iti formezi in acest fel o parere ce are la baza un fundament gresit . Cineva zicea cindva : Cere si ti se va da .

  10. Domnu, cred ca e doar o opinie sumbra pentru ca asa vezi dumneata lucrurile, negativ si sumbru.

    In realitate, aceste hopuri sunt necesare in procesul de maturizare politica, sedimentarea ideilor, alegerea ideologiei pentru care lupti, etc.

    Din fericire USR are totusi sustinatori cu mai multa intelegere decat dumneata.

  11. Nu este sfârșitul iluziei, este deosebirea între vorbe și fapte. Între marketing si produsul real.
    USR s-a priceput și se pricepe foarte bine la marketing. Ca toti managerii, ei au știut mai ales, sa vândă. Si mai puțin să facă treabă. Usr este un partid de manageri, de visători, de oameni neobișnuiți cu munca adevarata.
    Când lucrurile „s-au întâmplat”, ei nu ai fost primii care s-au pus pe treabă, ci au fost primii care au început discuțiile și carcotelile. Fix că managerii. Au făcut meetinguri peste meetinguri, au stabilit că este necesar sa se facă strategii, sa se vadă dacă merită sau nu, sa se construiască un grafic despre oportunități … Mofturi!
    Alții, mai „do-erii” și-au suflecat mânecile și s-au pus pe făcut treabă. Au văzut ce este și se zbat să repare/faca ceva concret.

    Nu e un sfârșit al unei iluzii. E doar fatza reală, produsul real, marketingul revelat. :|
    Daca as mai paria pe un partid de „șefi”? Niciodată! :| Dar recunosc, marketingul m-a prins!

  12. Sfarsitul unie iluzii?
    Nici pe departe – orice lucru bine facut are nevoie de certuri si de discutii in contradictoriu, si de suisuri si coborasuri, asa e in viata – trebie sa dai piept cu esecul/gresala ca sa inveti – sa evoluezi in principiu.
    Daca acolo este doar succes, sigur e ceva in neregula.

    Deci oameni buni:
    – Da, trebuiau sa faca greselile alea, ca sa invete
    – Da, dupa un esec sigur se ridica criticii (ratarea tutului 2 la prezidentiale)
    – Da, daca e ceva de inlocuit, trebuie inlocuit
    – Da, trebuiau sa fie si ceva certuri

    – Societatea de azi este rodul, neimplicarii oamenilor capabili in politica, ei nu se implica, ei nu se murdaresc. Au primit ce au semanat, s-au cocotat sobolanii la putere si au inceput sa le roada urechile. Dupa care au inceput sa se planga ca nu e bine. Intrebarea este: cine a lasat acei sobolani in casa?

    Si ratarea turului 2 nu cred ca are treaba cu serviciile, are treba cu PNL-ul care a uneltit ca Dan Barna sa nu intre in turul 2, sigur au dat ordin in teritoriu sa dea lu Viorica 1-3 procente ceva. Iohanis era cotat de sondaje undeva la 45% si a luat 37% – cam mare eroarea in cazul sau. La toti ceilalti au fost cam precise. Coincidenta?, nu prea cred!
    Atacul la Dan Barna tot de la PNL an venit sigur, cel cu contractele cu fonduri europene.
    Sigur, nu am dovezi pe chestia asta, dar logica cam asta spune, si se cam potrivesc lucrurile, de asta cred eu asta.
    USR ar trebuii sa se trezeasca din naivitate, si sa nu mai ia de bune tot ce zic astia din politica.

  13. Ca să citez dintr-o trupă de rock din Timișoara ( că tot suntem în „acea” perioadă a anului) „Un sfârșit e un început”. Era inevitabil să vină momentul în care să se facă distincția între „cei ce vor” și „cei ce pot”. Dacă USR vrea să devină o forță care să și conducă România, nu doar să protesteze, va trebui să „lepede un rând de piei”. Să sperăm că operația va reuși, pentru că dacă nu, vom rămâne pentru încă o generație în dihotomia ei (politicienii) / noi ( oamenii cinstiți). E o fază dureroasă, tristă pentru că moare Moș Crăciun – se numește maturizare. Eu personal le țin pumnii. Sunt două posibilități pentru noi, românii, să depășim impasul: apariția unui (poate două) partid nou – USR sau repararea celui vechi, PNL. Chiar dacă PNL dă semne că vrea, păcatele trecutului o să îl urmărească multă vreme, deci prima variantă ar fi de preferat…

    • Problema nu sta in metamorfoza , ca factor final al lepadarii unui rind de piele , ci in asumarea unei raspunderi si posibilitatea de a face ceea ce iti asumi . In cazul nostru ,in acest moment ,exista un singur raspuns numit tandemul ORBAN-JONANNIS, la care putem lipi si o mare parte din PNL si poate si o parte din PLUS . Din nefericire USR se distanteaza de acest deziderat popular exprimat de o majoritate undeva peste 7o % de procente atinse acum .

      • Poate am fost prea eliptic. Când se petrec niște lucruri grave ( precum cele care au generat protestele #rezist) te vei trezi cu mulți oameni revoltați alături de tine. Majoritatea sunt plini de bune intenții, dar puțini din ei sunt capabili să transforme intențiile în fapte. Sau să vadă diferența dintre aspirații și posibilități ( „Ce doriți? Doresc pacea mondială, dar la dvs am venit pentru 1 kg de salam” era un banc) . Dacă vrei să faci politică serioasă, trebuie să știi să faci distincția între obiective realiste și vise, drept pentru care nu e o idee prea bună să lași genul ăsta de visători să abereze exagerat în numele partidului, pentru că surprinzător dar electoratul are un simț al ridicolului extrem de dezvoltat. V-o mai amintiți probabil pe doamna care vorbea ca în „Imagine” a lui Lennon… Zău că nu-i vreau pe Beatles-i la guvern, deși de ascultat îi ascult :) Vrând-nevrând trebuie să trasezi limite, și cred că exact asta se întâmplă acum în USR, de afară se vede o vânzoleală teribilă, dar cred că în general sunt inteligenți deci vor reuși. ( există și pericolul opus, să o dai in realpolitik total, să faci din putere un scop , ceea ce te duce stict spre modelul PSD de partid, totdeauna trebuie să existe un echilibru între idealism și realism, altfel nu te mai chemi partid). Aproape că îmi doresc să rămână localele întrun singur tur, asta ar forța niște negocieri cu PNL și implicit ar exacerba conflictul între „puriști” și „realiști” și sunt gata să pariez că primii vor pierde la scor unde vor candida singuri, deci vor fi „out” rapid …

  14. Oamenii vor mai mult decat o platforma antisistem. Vrem unii care sa faca si altceva decat jocuri politice murdare, gen PNL care nu vrea alegeri locale in 2 tururi pentru ca i-ar dezavantaja, desi e de minim bun-simt sa ai 2 tururi. Tara asta are o hemoragie deschisa de tineri si oameni activi care pleaca si din cauza ca nu ii reprezinta nimeni. PSD, PNL fac politca de tip vechi, cu atacuri si promisiuni nerealiste.

    Oamenii muncii au probleme clare si nu multe: gradinite si scoli pentru copii, spitale decente, transport, curatenie si siguranta… Repet, nu sunt multe, sunt poate 10-15 chestii mari si late care ar trebui sa fie prioritatea 0 pentru a tine oamenii pe aici. Oamenii traiesc cu iluzia ca daca scapam de PSD si poate de PNL, lucrurile se vor intampla de la sine. Nimic mai nerealist. Lucrurile se intampla cand oameni care au capacitatea de a implementa proiecte ( adica un nou mod de a face politica, modern, european ) vor fi cooptati in conducerea statului. Pana la propba contrarie, USR nu face decat sa se compaca in a arata cu degetul fara nicio garantie ca poate implementa proiecte si ca e in stare sa ia taurul de coarne, sistemul care are tentacule in media, economie, poate si in partidul lor. Politica anti-sistem iti aduce rapid voturi, creezi un fel de minoritate de oameni anti-sistem care te vor urma orbeste, dar ca mindset, ramai ca un partid minoritar. Adica poti sa nu faci nimic ( UDMR like ) pentru minoritatea ta, atat timp cat agiti spiritele, mai arzi un steag, o papusa cu Avram Iancu metaforic vorbind, dar cam asta se intampla si cu USR, lumea va crede ca faci ceva pentru ei, desi nu faci nimic decat simbolistica stearpa.

    Si inca ceva: doctrina anti-sistem, de a-i arata pe toti cu degetul ca prosti si corupti nu merge la nesfarsit. O parte din oameni, care nu sunt acea minoritate antisistem hardcore, se satura sa le spuna cineva ca PSD sunt hoti. E ca si cum ai spune intr-una ca cerul e albastru. Veniti cu ceva mai destept. De ex. cum naiba, din banii aia putini sa facem si autostrazi, scoli, spitale, dar sa dati si niste salarii decente profesorilor, medicilor, dar si pensii celor batrani. Asta e discutie, dar nu o aud la noi in societate. Aud doar Basescu Chiorul, Dragnea Stirbul, Nastase 7 case, Iohannis vanzatorul de copii samd.

    Si inca o vorba despre electoratul USR: groupthinking in floare. Nu poti sa zici ceva de partidul lor, ca iti baga pumnul in gura ca esti PSDist. Asta e capacitatea lor de „dezbatere” in acest moment. Istoria e plina de curente din astea, in care unii cred ca au luat binele absolut in mana si asta le da impresia ca toti cei care nu sunt din grupul lor, sunt automat de partea raului absolut.

    • ” unii cred ca au luat binele absolut in mana si asta le da impresia ca toti cei care nu sunt din grupul lor, sunt automat de partea raului absolut…”

      Mă bucură observația dumneavoastră. Să explic de ce…

      Întâlnesc deseori în presă opinia aceasta și ea este prezentată publicului drept „echidistanță”. Adică, pentru a evita o poziție tranșantă în raport cu o idee sau o acțiune, spun că nu există alb și negru, nu poat efi cunoscut adevărul absolut, nici binele, nici răul.

      Ei, vedeți dumneavoastră, țuțerii care manipuează în slujba cleptocrației ( nu este cazul aici, desigur) folosesc această tehnică de manipulare frecvent. Lor le plac locurile călduțe și zonele de penumbră. Iar cu referire la criminalii revoluției au fost campanii bine structurate și substanțial finanțate pentru înfrumusețarea imaginii lor.

      Ei sunt mereu echidistanți față de criminal și victimă. Pentru ei adevărul și binele se află mereu la mijloc. Dacă un copil este violat, ori o bătrână este ucisă pentru 10 lei, ei nu consideră nici că este bine, nic că este rău, ci este „puțin” rău, de parcă, o leacă de viol și doar puțină crimă sunt acceptabiule.

      Ei sunt cei care susțin mereu că o femeie poate fi doar „nițel gravidă”. Iar stupiditatea acestei poziții mă amuză, pentru că este, dincolo de dramatismul ei, ridicolă.

    • In pozitia in care este partidul nu poate face altceva decat sa-si exprime pozitiile neavand parghile puterii in mana, sa-i acordam sansa sa demostreze ce vor altfel ne vom lamenta in continuare de cat de rau este in Romania, orice inceput este si un risc , fara risc baltirea va continua.

  15. USR/Plus da fiori establishmentului politic si jurnalstic romanesc fapt pt care trebuie „culcat” si denigrat pe cat posibil pana la inceperea campaniei electorale de anul viitor.
    Acest partid este ceva noi si incombatibil cu aranjamentele politice romanesti, are pozitii radicale, europene, moderne care ii sperie pe cei vechi in politica care isi vad „realizarile” ducandu-se pe Apa Sambetei, personal imi doresc ca USR/Plus sa devina o forta politica redutabila si PSD-ul sa dispara, daca se poate , de tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro