sâmbătă, mai 18, 2024

De ce își tot amâna PSD Congresul?

Miercuri a intervenit anunțul că PSD se află în situația de a proceda la o a doua amânare a Congresului extraordinar a cărui principală misiune ar fi aceea de a alege conducerea cu cu care partidul va intra în cele două rânduri de alegeri ce vor avea loc în cursul anului 2020.
Și cu această a doua ocazie, PSD a furnizat drept cauză a amânării un motiv căruia nu i-ar da crezare nici măcar copiii de grădiniță. Pentru precedenta amânare, conducerea partidului s-a slujit de pretextul coronavirusului. Nu era invocată în motivație doar grija pentru sănătatea acelor membrii de frunte ai partidului pe care organizațiile județene i-au socotit demni să le reprezinte și să le exprime opțiunile (aflu că în mai multe locuri din țară, tot felul de șefi și șefuleți indiferent de la ce partid provin ar fi cerut să fie testați pe banii Statului pentru a ști dacă poartă sau nu poartă germenele bolii), ci și despre un sacrificiu făcut pentru binele populației. Care ar avea nevoie de prezența în teritoriu și de competența presupusă a nacealnicilor partidului în vederea evitării infectării cu sus-numitul virus.
După ce a abandonat năstrușnica idee a congresului on line, PSD a anunțat drept dată fermă ziua de 14 martie. Numai că- ce să vezi?-ghinion!- cel mai mare partid din România ai cărui oameni se află în multe locuri la butoane – nu a găsit o sală disponibilă. Așa că prea-cinstita adunare se amână iarăși, pentru data de 21 martie.
În tot acest răstimp, se înmulțesc informațiile potrivit cărora PSD va intra ân congres fără a avea temele făcute. Adică fără clarificarea principalelor probleme de personal pe care Congresul ar trebui doar so ratifice printr-un vot mai degrabă de formă. Faptul în sine este de o bizarerie îngrijorătoare. Pare-se că dl. Marcel Ciolacu nu va avea contracandidat, tot dl. Ciolacu se poate lăuda cu trântirea guvernului Orban 1, cu umilirea celor ce ar fi trebuit să fie guvernul Orban 2, cu păstrarea controlului PSD asupra Curții Constituționale, cu o creștere în sondajele de opinie a opțiunilor de vot în favoarea social-democraților. În mod normal, dl. Ciolacu ar fi trebuit să fie încoronat fără probleme și mai apoi omagiat mai abitir decât Dragnea și Dăncilă. Și cu toate acestea, luptele intestine sunt în toi, actualul lider interimar al partidului nu deține suficiente garanții că ar avea asigurată alegerea fără probleme sau că nu vor izbucni în mijlocul Congresului scandaluri. Că nu vor apărea moțiuni, sciziuni,demisii. Sunt prea mulți nemulțumiți în partid, sunt aripi, unele care vor, altele care nu vor alegeri anticipate. Dl.Ciolacu nu mai este în situația în care se afla odinioară dl. Dragnea care îi putea potoli pe rebeli promițându-le posturi, dregătorii, funcții, prezența pe liste și mai ales cu locuri eligibile.
Chiar dacă cel mai recent sondaj de opinie publică dat publicității la începutul săptămânii arată o creștere de 5 procente a partidului în opțiunile electoratului, pierderea înregistrată de PNL nu este, totuși, ireversibilă, ea ar putea fi recuperată și asta în primul rând în defavoarea PSD. Oricum ar sta lucrurile, este foarte puțin probabil, doar dacă PNL nu își pierde complet mințile până la data scrutinului și va face nefăcute în serie, ca PSD să repete succesul din decembrie 2016.
Iată că până și doamnei Gabriela Firea care, până mai ieri, părea foarte sigură de realegerea în funcția de primar general al Capitalei, a început să îi fie teamă. Prima lovitură a fost decizia PNL de a susține candidatura d-lui Nicușor Dan, cea de-a doua ar putea fi scandalul deșeurilor toxice despre a căror prezență pe teritoriul Bucureștiului organizațiile ecologiste spun că ar fi avertizat Primăria, numai că Primăria a preferat adoptarea unei tăceri mai mult decât suspecte. Suspect e și hiper-activismul d-nei Firea când vrea să dea toată vina pe Minister, deși în urmă cu câteva săptămâni îi invita pe bucureștenii cărora nu le place aerul din București să își ia calabalâcul, și să se mute. La Iași, de unde vine ministrul de resort.
Scandalul de mega-corupție în care este implicată până în gât fostul ministru al Sănătății, doamna Sorina Pintea, nu poate fi potolit cu una, cu două. Văzând că nu ajunge suspendarea acesteia din partid, PSD a dat ordin presei aservite- Antenele voiculesciene, România tv, TVR 1 cu scandaloasa emisiune România 9, Cotidianul, Evenimentul zilei cu anexa lui cristoiublog– să emoționeze populația cu suferințele respectivei șpagomane, ori să inventeze scenarii în a căror creare este expert Ion Cristoiu. Pare-se că ieri s-a pus și de o manifestație de solidaritate cu șpagomana.
PSD și strategii lui politici, din import ori românași de viță veche , așa cum este recent întorsul la vatră Cozmin Gușă, înalță rugăciuni ca nu cumva alte bombe să explodeze. Adică problemele la DIICOT ale d-lui Codrin Ștefănescu, cele pe care ar putea să le aibă cu DNA-ul hiper-prestigiosul agramat cât Casa Poporului, Liviu Pop-Genunche, ori abuzul în serviciu de care e acuzat fostul tovarăș de drum Călin Popescu-Tăriceanu.
Până la data 21 martie sunt mai bine de două săptămâni. Destule pentru o nouă amânare. Ori poate, chiar, pentru o anulare.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Inca nu s-a cazut la intelegere ce se va aproba la acest congres (ca asa-s congresele la pcr, se tin ca sa dea o poleiala de democratie hotaririi luate de sefime inainte).

  2. Un cetatean mexican a rapit o femeie si a cerut o rascumparare in valoare de 100.000$ in bitcoin.
    Evident ca a fost prins in urma localizarii tranzactiei online. A primit 50 de ani de inchisoare.

    In Romania mafiotii politici care fura milioane de euro din banii publici abia daca primesc 3 ani si asta doar pentru o alta fapta de gen nepotism. Dar de multe ori scapa si fara o zi de inchisoare din cauza coruptiei si incompetentei justitiei romane dar si din cauza distrugerii legilor care ar fi trebuit sa se ocupe de ei.
    Un alt motiv sau cale de a scapa de inchisoare mafiotii politici este ca subit ii apuca boala si subit au nevoie de internari sau analize sofisticate de durata si fosta ministra a sanatatii, adrian nastase, voiculescu , etc sunt doar cateva exemplu.
    Voiculescu a declarat ca sufera de cancer la plamani dar paparazii l-au fotografiat cum isi aprindea tigara in masina.
    Adrian nastase cica a vrut sa se impuste dar surpriza ! a ratat de la cativa centimetri si a avut nevoie de internare.
    Vina o poarta si directorii de spitale corupti care ii interneaza de urgenta pentru a-i scapa ,pe principiul ca o mana spala pe alta.
    Tovarasa Sorina Pintea ar fi declarat ca ar fi fost hranita in arest cu snitele mucegaite. Asta s-o creada Trump pentru ca pana sa mucegaiasca un snitel el mai intai incepe sa rancezeasca din cauza uleiului, oualelor folosite si ar fi mirosit urat incat nici nu se poate manipula si nici macar cine trebuie sa il manance nu ar putea din cauza mirosului.
    Ar trebui mai multa putere DNAului , cat despre CCR , CSM si alte institutii corupte legislative ar trebui mai des controlate si amendate de UE mai ales pentru apetitul de a amana dosare pana se prescriu.

  3. Rapuns ; degeaba .

    Poporul roman trebuie sa dea de pamint cu aceasta organizatie tilhareasca . Ba chiar sa o ingroape . Adinc .

    P.S.

    Isi mi aminteste cineva de 6 martie 1945 ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro