marți, mai 21, 2024

Trianon 100

Președintele UDMR, dl. Kelemen Hunor, nu a ratat ocazia de a-și exprima deplina satisfacție la auzul veștii că dl. Klaus Werner Iohannis a fost amendat de CNCD cu 5000 de lei pentru ieșirea lui nepotrivită din urmă cu câteva săptămâni.
O ieșire mai degrabă anti-PSD și anti-UDMR decât naționalistă, cu atât mai puțin anti-maghiară.
Că ungurii din România au resimțit-o astfel a fost și rezultatul muncii de propagandă, și colective, și de la om la om, duse de dl. Kelemen și de cei ce îi stau prin preajmă. Respectivii au primit din partea președintelui un nesperat ajutor electoral. Fructificat ca atare. Cum-necum ar sta lucrurile în realitate, preferabil ar fi fost ca dl. Iohannis să se abțină și să nu se dea înt-un spectacol prost degeaba.
Numai cum în viață nu le poți avea pe toate, săptămâna ce se încheie i-a adus și supărări d-lui Kelemen Hunor. Cel puțin pentru moment, Parlamentul României nu a votat proiectul de lege referitor la declararea zilei de 15 martie Ziua maghiarimii. Sper și să nu o facă. Oricum ar fi și oricât de mare ne-ar fi toleranța, bunăvoința și europenitatea,, nu cred că am putea trece chiar cu una cu două, peste faptul că punctul 12 al Proclamației Revoluției maghiare cerea alipirea Transilvaniei de Ungaria și că îndată după aceea apele s-au tulburat drastic. Cu consistente costuri umane.
Nici săptămâna care vine nu îi va aduce numai bucurii d-lui Kelemen Hunor. În ziua de 4 iunie se va împlini Centenarul semnării Tratatului de la Trianon. Care va rămâne pe veci o traumă pentru maghiarii de pretutindeni, iar noi, toți ceilalți, va trebui să ne obișnuim cu asta. Fie și numai pentru faptul că, așa după cum scria în Jurnalul său Denis de Rougemont: “Naționalismul este o pasiune pură, ce exprimă ființa profundă a rasei (maghiare, n.m.MM). Această iubire nu se discută, această ură nu se contestă”. In locul în care « opresorul a devenit oprimat ‘’(mă rog, lucrurile nu stau riguros astfel), observă mai încolo autorul superbei cărți L’Amour et l’Occident se păstrează credința “în veșnicia măreață a Ungariei – atemporală, ignorând statisticile- precum și suferința lui, suferință de orgoliu rănit, dar care câștigă simpatia: căci orgoliul maghiar nu e din cel câștigat pe seama altuia, nu e orgoliul unui parvenit, ci al unui aristocrat” Și, în fine, transcriu exclamația: ‘’Ce revansă, pe o hartă a sentimentelor și-ar lua Ungaria după Tratatul de la Trianon !’’.
Cred că noi, românii, s-ar cuveni să privim cu calm supărările d-lui Kelemen Hunor. Poate chiar și declarațiile sale în conformitate cu care nimeni nu are dreptul să îi ceară, nici lui, nici UDMR, poate nici măcar ungurilor din România, să se bucure de aniversare. Cu atât mai puțin să iasă pe străzi și să scandeze Trăiască Trianonul !
Cred că Parlamentul României era mai bine să fie ceva mai rezervat în privința adoptării legii în urma căreia ar urma să sărbătorim cu mare fast și festivism cei 100 de ani de la încheierea Tratatului de la Trianon. E adevărat, și el, și cel de la Versailles ne-au făcut un mare bine. Numai că binele în cauză a fost concretizarea ideii că, în clipele astrale, decisive ale istoriei, România și românii au avut noroc. Consultarea cărților de istorie și un necesar, util dram de luciditate ar trebui să ne reamintească faptul că după marile, istoricele victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz a venit rușinoasa pace de la București (Buftea-București), semnată de guvernul român la data de 24 aprilie/7 mai 1918 și ratificată de Parlament pe 15/28 mai. Spre cinstea lui, Regele Ferdinand I Întregitorul nu a promulgat niciodată legea în chestiune. Că mai departe ne-am răzgăndit și noi la spartul târgului e cu totul altă poveste. Numai că nici ea nu prea ne face cinste.
Corect este să ne cunoaștem istoria, să o acceptăm cu relele și bunele sale. Să renunțăm la autoamăgiri. Să știm și să admitem, de pildă, că, după victoria de la Rovine, Mircea cel Bătrân și-a pierdut pentru doi ani tronul, că a doua zi după victoria de la Călugăreni Mihai Viteazul s-a retras în munți, iar turcii au ocupat Bucureștiul și Târgoviștea, că boierii și supușii lui Brâncoveanu nu au mișcat un deget ca să-și salveze Domnul, că Tudor din Vladimiri a fost arestat de eteriști din mijlocul pandurilor săi (cf. Vlad Georgescu : La moartea lui Mircea Eliade in România anilor ’80).
Și pe urmă, istoria este una, marile jocuri geo-politice, alta. Nu cu argumente de ordin istoric ne vom putea salva dacă, Doamne ferește!, la un moment dat se vor aduna iar nori negri deasupra României. Nu cu același gen de argumente le vom putea interzice ungurilor din Ungaria să scrie și să își publice propriile lor Tratate de Istorie. Sau să spună ce vor ei la acțiunile comemorative de la Budapesta și de aiurea care nu mă îndoiesc că vor avea loc în aceste zile. Și pe tot parcursul anului 2020.
Aceasta nu înseamnă însă că nu s-ar cuveni să publicăm și noi propriile noastre cărți. Să le traducem în limbi străine, să le asigurăm promovarea și difuzarea. Or, așa după cum clar s-a văzut și cu ocazia Centenarului Marii Uniri, or Unirea este o mare realizare a românilor, nu prea știm ori nu prea vrem să o facem. Sau și una, și alta.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. ” dl. Klaus Werner Iohannis a fost amendat de CNCD cu 5000 de lei pentru ieșirea lui nepotrivită…”

    Acesta este discursul cu totul nefondat al maghiarilor.

    Am citit de zeci de ori declarația d-lui Iohannis și nu am găsit niciun motiv pentru a fi sancționat.

    În ceea ce privește reacția la actul ilegal, anticonstituțional al alianței PSD-ALDE-UDMR care a promovat și adoptat în una dintre camerele parlamentului un proiect de lege secesionist, aceasta a fost una temperată și foarte probabil în urma consultărilor cu partenerii externi ai Româniiei. Asta i-a și enervat pe secesioniști, iar a tot discuta despre nervii lor înseamnă a le face publicitate și a le promova ideile anticonstituționale.

    Legat de Trianon, ar fi fost „o traumă pentru maghiarii de pretutindeni” în cazul în care un teritoriu aparținând Ungariei, locuit preponderent de maghiari, din cele mai vechi timpuri și în care s-a constituit națiunea maghiară ar fi fost pierdut.

    Or, lucrurile stau fix invers. Și-a căpătat libertatea un teritoriu cotropit de maghiari, locuit preponderent de români, din cele mai vechi timpuri și care este leagănul popurului și civilizației române.

    Povestea cu „trauma maghiară” este jignitoare pentru poporul român, cel oprimat cu sprijinul forțelor straine, în contextul istoric, timp de câteva veacuri, de către maghiari.

    • Cu Trianonul și-au recăpătat independența și ungurii din Ungaria, care au încetat a mai fi o națiune secundară într-un stat condus de la Viena. Ceea ce ungurii nu mai avut din 1526, cu precizarea că Ungaria de la 1526 era non-etnică. Atunci regele Ungariei a pierdut și cu o „ușoară” trădare a voievodului Transilvaniei.

  2. Imperiul Habsburgic s-a prăbusit 1918. Împaratul Carol a spus „tschüss fans”, a declarat libertatea „popoarelor”. Nu a mai existat imperiul austro- ungar.
    Nimic nu a mai stat împotriva „Declarației de la Alba Iulia 1918”.

    Numai că a venit cu totul alfel în România MARE.
    Locul unde nu s-a întâmplat nimic 1918-1989-2020 … ….

    In centenarul mult lăudat la București au fost 1939-1989 cinzeci de ani de dictatură autohtonă specifică . Continuitatea naționalismului legionar ortodox în naționalcomunimsul ceaușist are o latură greu de neglijat ieri, azi și mâine: epurarea etnică, etnical clearance, eliminarea cetățenilor evrei, sași, șvabi etc practicată de diferite guverne 1941-1989 și ca țel de „stat național unitar (etnic?)”. Legea „românizare” 1941 a însemnat expropierea, deportarea, eliminarea cetățenilor evrei, urmată de „vânzarea” cetățenilor evrei, sași, șvabi etc în Națiunea ceaușistă pentru Dolari. Marele JAF ar putea fi una din întrebările pentru istorici de azi și mâine ținând cont de contextul istoric european de ieri, azi și mâine . Europenii au reușit în secolul 20 să se măcelerească reciproc cu succes, mai mult sau la fel ca în cele două milenii de dinainte. Violența, cruzimea, atrocitățile și acuzațile secolului 20 pot fi depășite în secolul 21? Să moară capra ungurului … …..

    Prefer România europeană de azi, în contex continental și global: cultural, artistic, stiințific și istoric. Tinerii de azi din țară cunosc numai libertate, pace, democrație. Nu e mult, nu e puțin.

    • Imparatul Karl a incercat din rasputeri sa mentina imperiul, pur si simplu n-a reusit.
      Vad ca repetati de mai multe ori textul despre cei 50 ani de dictatura intre 1939-1989. Da a fost o dictatura rezultata direct din cea instalata mai devreme in Alemania in 1933. Fara aceasta influenta, la care a aderat cu entuziasm etnicii germani din Romania, probabil ca evolutia Romaniei n-ar fi fost atat de traumatica.

        • @Cinicul
          Propagandă comunist-securistă?
          Sașii și șvabii batrâni nu au acceptat ideologia „nouă” a tinerilor (Emil Cioran a fost un adept al Führerului, scrierile în anii 1930) care au fost la studii în vest. Tradiția săsească de 700 de ani a fost mult mai puternică decât noua ideologie. Episcopul romano- catolic Pacha din Timișoara a fost în audientă la Führer în Belin și a refuzat să sprijine nazismului la șvabii în Banat. E bine documentat (a murit după închisoarea la comuniști, în anii 1952).
          După Stalingrad 1943 prin tratatul de stat al lui Antonescu cu Führerul tinerii soldați (1943-1944) puteau intra în Wehrmacht. Cei mai mulți dintre cunoscuții și neamurile mele au făcut armata română până 1944. Vezi „Catrafuse” de Richard Wagner. Tatâl sâu a fost soldat român pe Dunare și de acolo a fost deportat în Ianuarie 1945 în URSS (vezi si „Leagănul respirației” de Herta Müller. Mama ei a fost deportată în Ianuarie 1945 la vârsta de 17 ani în URSS). Richard Wagner si Herta Müller (Patria mea a fost un sâmbure de măr, Herta Müller) au fost acuzați de securiști 1975 în Timișoara ca „elemente fasciste”. Florescu a fost trimis de PCR la Timișoara pentru a impune „omagii” titanului de la Scornicești.
          Poți sa-ți păstrezi părerea.
          Părerile sunt libere.
          Legionarii au fost din 1922 adepții lui Mussolini, mai puțin ai Führerului.

          Check, recheck, double check.

    • Istoria europeană și nu numai, nu va mai uita in veci VOCEA PRESEDINTELUI ROMÂNIEI, dl KLAUS WERNER IOHANNIS. Totul ține de onoarea, demnitatea si cinstea domniei sale. precum si de aceea a tuturor cetățenilor români care se identifică cu ea. Se repune astfel la locul lor cinstea , onoarea și demnitatea tuturor germanilor care se identifică cu adevărul ei, inclusiv sași ori șvabi conlocuitori, loc binemeritat si determinat de cei cel puțin 800 de ani comuni de evoluție istorică. Brașovul ,Sibiul și Timișoara sunt reperele sale de cea mai pregnantă și evidentă expresie. Nimeni și nimic nu o va mai putea trivializa sau nega ! NICIODATĂ !

  3. Asadar fiecare natie isi scrie istoria asa cum considera de cuviinta si nu asa cum este ea in realitate ? Evenimente istorice , parti din istoria lumii ne-au fost prezentate ,asa cum comunismul ne-a arat in clar, (asta daca privim in urma )deformate , partial explicate si uneori chiar mincinos afirmate . Pornind de la Trianon si Versailles , trecind apoi prin votul tacit ,atit de rapid stopat de presedinte cu ajutorul cuvintelor cunoscute si diferit interpretate de media ,mergind mai departe , pe firul evenimentelor ,cu legea Trianon conceputa de PSD si cu ziua maghiarimii si aducindu-ne aminite de adevarul partilor de istorie numite Marasti , Maresesti si Oituz sau bataliile de la Rovine , Calugareni si pomenind acum de martirul Brincoveanu sau tradatul (oare cine nu stie toate acestea )Vladimirescu , ne apropiem de zilele noastre in actualitatea acestor timpuri atit de tulburi . Norii cei negrii se aduna deja . Pandemia ne-a lovit atunci cind ne asteptam mai putin , regulile democratice s-au oprit ,pagubele materiale sunt uriase , totul in politica mondiala ne arata , parca , o noua forma de confruntare .Dar sa ne intorcem la Trianon . Ce poate obtine Ungaria , dincolo de atasamentul propriilor lor cetateni fata de politicul actual de la Budapesta ? Ungaria este parte a UE si tratatele UE nu permit modificari de granite . Ungaria nu poate integra partile ce cindva fie au apartinut imperiului Austro – Ungar, fie pentru o foarte scurta perioada de timp natiunii maghiare . Nu au aceasta capacitate si ar deveni o natiune ce ar avea mari comunitati de alte etnii ,fapt ce ar modifica scena politica din propria tara . Si UDMR si FIDESZ nu fac altceva decit sa isi conserve votul unei parti dintre cetatenii maghiari si romani de etnie maghiara , punind in fata natei lor o tema falsa numita nationalism . Deocamdata ,dupa incheierea pandemiei si dupa ce natiunile lumii au fost obligate (de efectele produse de virus ) sa imprumute mari sume de bani ,nationalismul gresit inteles (exista si un nationalism benefic ) trece in planul secund si toate eforturile natiunilor se vor redirectiona catre sanatate , invatamint , digitalizare si cercetare .Federalizarea Europei este inevitabila , moment in care o noua lume ni se va prezenta in fata ochilor . Anul 2020 este crucial pentru intreaga omenire .

    • Victor Orban și Ungaria condusă de Fidesz sunt azi un paria în UE. Nimeni nu vrea să stea cu ei la masă. Manfred Weber /CSU-PP i-a avertizat în PE de câteva ori și a luat în considerare excluderea din PP și înghețarea votului maghiar în Comisie/UE. Polonia, Cehia (Vișegrad) se opun la astfel de sancțiuni.
      Naționalismul maghiar din 1848 pâna azi are aspecte diferite, nu diferă probabil mult de alte „naționalisme” de pe continent. Maghiarizarea practicată în Transilvania și Banat 1869-1908-1918 est un capitol întunecat al Ungariei. Nu se va schimba prin nici un fel de interpretare al istoriei.
      România Mare a avut defecte, da, de ce să nu se discute. Holocaustul autohton românesc (Hannah Arendt) nu se poate nega la nesfârșit.
      Unele lucruri trebuie totuși remarcate azi și mâine. Școlile în limbile materne din 1919 până azi sunt un brand românesc de care ne putem mândri oriunde și oricând.

  4. Realitatea faptelor istorice, in cronologia lor , nu poate fi contestata!!
    Interpretarea difera si -de cele mai multe ori, cu precadere in ultimii ani,
    in scop propagandistic -pentru a justifica anumite interese,este denaturata.
    Revenind,este foarte clar ca regulile au fost si sunt stabilite de marile puteri,
    in special economice,neexistand alte criterii.Politicienii exploateaza orice situatie care
    le poate aduce capital electoral si caatare nu pot renunta la propaganda,iredentismul
    si sovinismul, mascate, fiind mijlocul prin care conducatorii „culturali” ai UDMR isi
    asigura suportul si activitatea politica.Faptul ca actiunea este transpartinica , demascata de
    mass-media si sustinuta de interese obscure, a fost certificat si de presedintele Romaniei.
    Este limpede ca actiunea consiliului -condus de un magyar [??!!],este politica si ca
    trebuie anulata.Numitului Hunor,in mod normal, trebuie sa i se aplice tratamentul cu care a fost
    gratulat de Ucraina…

  5. chiar dacă nu ”cu prilejul Centenarului” ci mi degrabă ”în paralel cu Centenarul”
    demonstrațiile antiguvernamentale din anii 2017 – 2019 au avut ca LOGO
    numărul ”100” desenat în așa fel încât cele două zerouri să apară ca brățarile
    unei perechi de cătușe legate între ele cu căteva verigi ale lanțului aferent.
    Chiar și pentru o minte extrem de subțirică un asemenea desen simbolizeză
    ”un veac de robie”.
    Nu e nevoie deci de prea multă sforțare din partea propagandei Ungariei,
    că uite că haștagii nostrii pot să fie ei înșiși cei mai eficienți vectori
    ai ideilor neconvenabile Romaniei.

    O firma de cârnați apărută după Revoluție s-a gandit
    să-si construiască un arbore genealogic onorabil , diferit de cel uzual securistic și in consecință a comandat o reclama
    in care fondatorul fictiv il infrunta in Adunarea de la 1 Decembrie 2018
    de la Alba Iulia pe unul cu mustață (un Dragnea, vezi bine !) care
    odata cu Unirea aducea și ”BANUL” ca valoare primordială imorală.

    Adevarul e că in 2018 toti campionii romanismului purtau mustață
    (tot asa cum azi USR istii poarta barba si cate 2 – 3 masti
    cand ies pe strada unde nu e obligatoriu… chestie de modă și
    de capacitate de a te lăsa sau nu ÎNROBIT de ea)

    Conform datelor istorice personajul ”malefic” din reclamă
    putea fi cel mai probabil Iuliu Maniu , dar nici o păroblemă …
    nici CNA nici vreun istoric nu s-a obosit să semnaleze mârșăvia.
    ***
    Am mai spus-o …cu prilejul unei vizite la Budapesta am constatat personal cat de puternic este cultul ”Ungariei Mari” și cât de intens este promovată amintirea ”tragediei Trianonului”
    Până și la superba Sinagogă discursul ghizilor se referea
    un pic la Holocaust și apoi o vira tot spre ”pierderea teritoriilor stramosesti unguresti”.

    ”Ungaria este singura țară complet înconjurată de ea însăși !” – asa suna un banc, altfel amuzant, spus intr-un autocar de către alt ghid care se plângea că ”până și Austria” le-a
    furat un teritoriu.
    La ei nu exista ca la noi domni istorici care sa ”rupă tăcerea” despre miturile fondatoare
    iar care misca in front devine automat ”dacopat” și ”nostalgic național-ceausist”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro