Ce a însemnat Tratatul de la Trianon pentru Ungaria
La 4 iunie 1920, la Trianon, Ungaria a fost obligată să semneze Tratatul de pace cu Aliații învingători și Puterile Asociate, prin care Ungaria pierdea 72% din teritoriu și 64% din populație – dintre care o treime vorbitori de limbă maghiară. Tratatul de la Trianon a făcut parte dintr-un lung șir de acte internaționale care redesenau harta Europei în speranța ca Vechiul Continent să devină unul al păcii. Niciun alt stat nu a suferit astfel de amputări de populație sau de teritoriu. Prima Republică a Austriei a încorporat cea mai mare parte din teritoriul și populația Cisleithaniei, regiunea germană a Imperiului Austro-Ungar. În urma Tratatului de la Versailles, din 1918, Germania a pierdut 13% din teritoriu.
Amplitudinea pierderilor a născut intențiile iredentiste ale Ungariei. Chiar înainte de declararea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ungaria a trecut la recuperarea teritoriilor pierdute în 1920. În noiembrie 1938 a ocupat regiunile cu majoritate maghiară apaținând Cehoslovaciei, iar în martie 1939, Transcarpatia ucraineană. La 30 august 1940, sub presiunea Germaniei și a Italiei, România a fost obligată să semneze Al doilea arbitraj de la Viena. Pierdea astfel nord-vestul Transilvaniei: 43.492 km² – față de cei 69.000 km² ceruți inițial de Ungaria. La sfârșitul Războiului, Ungaria va reveni la teritoriul conturat la Trianon.
Ce a însemnat Tratatul de la Trianon pentru România
România, reprezentată la negocierile de la Trianon de către Nicolae Titulescu și Jon Cantacuzino, a obținut Transilvania. În acel moment, provincia avea ceva peste 5.100.000 de locuitori. Între ei, românii reprezentau 58,3%, maghiarii 26,7%, germanii 9,7%. Ar fi de subliniat că unirea Transilvaniei cu România este rezultatul Tratatului de la Trianon, și nu a Rezoluției de la Alba Iulia. Mitologia creată în jurul Marii Adunări de la 1 decembrie 1918 a obturat logica reală a evenimentului istoric. Adunarea de la Alba Iulia a fost o operațiune simbolică menită să susțină cererile României adresate Puterilor învingătoare – și le-a susținut. Rezoluția nu încununa un referendum, era un act (citez), „votat de un număr de 1228 de cetățeni ai Ungariei, de naționalitate română, dintr-un total de aprox. 100.000 persoane venite la Alba Iulia, privind alipirea zonelor locuite de ei, la Regatul României”.
Tratatele de pace de la sfârșitul Primului Război Mondial nu au făcut loc voinței populare. Populația Insulelor Åland a votat în cvasitotalitate pentru apartenența la Suedia (acolo a fost un referendum), totuși ele au revenit Finlandei. „Principiul naționalităților” a fost aplicat la rândul lui suficient de arbitrar. Nu a contat când Tirolul de Sud a fost atribuit Italiei, deși circa 2/3 din populație era germană, nici în cazul împărțirii Partium-ului, covârșitor maghiar. (Insulele Åland și Tirolul de Sud sunt exemplele de școală de regiuni unde autonomia cu statut special a asigurat prosperitate și pace socială.) În ce privește România, au contat convențiile militare semnate în 1916 pentru atragerea țării de partea Antantei, intrarea ei în tabăra învingătorilor (în ciuda tratatului de pace de la Buftea cu Puterile Centrale din 1918), prezența trupelor române pe teritoriul transilvan (atunci, al Ungariei), istoria politicii de maghiarizare forțată a românilor și la final, diplomația, formidabil de eficientă.
Despre „nedreptatea/ dreptatea istorică” a Trianonului. Felul de a privi al modernității
Limbajul popular și politic se referă obsesiv la „dreptatea” sau la „nedreptatea istorică” a Tratatului de la Trianon. Acest tip de limbaj (de gândire) merge pe un drum închis. Desigur că integrarea în România a unui teritoriu a cărui populație este majoritar românească și tratată ca „o categorie a doua” de fosta autoritate statală este o formă de dreptate. Desigur că reducerea unui stat la o treime din teritoriu și populație constituie o formă de nedreptate. Însă pacea de la sfârșitul primului Război și cu atît mai mult, cea a celui de-Al Doilea au cerut statelor și populațiilor să gândească dreptatea în alți termeni. Frontierele sunt legitime nu doar pentru că au primit semnătura Părților, ci și pentru că rescrierea lor are consecințe naționale și internaționale catastrofale. Importante nu sunt atât pietrele, fie ele de hotar, ci comunitățile și oamenii. Se trece deseori peste faptul că Tratatele de pace care au încheiat cele două conflicte devastatoare au stabilit nu doar granițele, ci și cerințele respectării drepturilor minorităților și ale persoanei umane. Recunoașterea legitimității frontierelor și asigurarea pentru minorități a unor condiții de afirmare a existenței lor sunt fețele aceleași monede; dacă șergi o față, dispare și moneda.
Mentalitatea ”Fiilor lui Avram Iancu”
La nivel de atitudine, relațiile româno-maghiare se află astăzi la cel mai de jos nivel de după isteria antimaghiară de la începutul anilor 1990. Aproape întreaga elită politică are manifestări antimaghiare, o instituție cu valoare simbolică precum Academia tratează problematica maghiară analfabet și insolent. Te-ai putea aștepta la mai mult de la majoritatea populației? Rostul ultimelor acțiuni, adoptarea de Parlament a Zilei Tratatului de la Trianon și respingerea, în Camera Deputaților, a proiectului de lege a Zilei maghiarilor din România, este exclusiv acela să umilească. Fobia antimaghiară are o asemenea forță de a oblitera rațiunea, încât îngrijorarea națională, astăzi, a devenit nu absența investițiilor (și) în Ardeal, ci ca nu cumva să nu intre investiții ungare.
Doar că această mentalitate de vătaf etnic la căre Securitatea a lucrat cu sârg de la sfârșitul anilor 1950 se lovește astăzi de un cu totul alt context. Maghiarii din Transilvania trăiesc în Uniunea Europeană și sunt în parte (probabil vor fi toți dacă situația continuă) cetățeni ai Ungariei. Relația lor cu țara vecină, liberă și aducătoare numai de avantaje, va umbri în totalitate relevanța relației cu România. Realist, politica statului român nu le poate provoca decât ostilitate și dispreț. În luna iunie 1989, opoziția maghiară de atunci și câțiva exilați români iubitori de libertate și demnitate (Stelian Bǎlǎnescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Mihai Korné, Ion Vianu,, Dinu Zamfirescu) adoptaseră o declarație în care susțineau: „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie sǎ devinǎ un model de pluralism cultural şi religios”. Semnatarii români s-au trezit cu scrisori trimise de Securitate care, sub genericul ”Fii lui Avram Iancu” amenințau cu moartea pe ei și familiile lor. Oare nu arată dramatic să fim ghidați și astăzi de gândirea securistă, în loc să luăm exemplul unor Mihnea Berindei, Ion Vianu, Dinu Zamfirescu și al colegilor lor?
„Momentul Trianon”. O națiune merită să privească spre viitor, nu să reînvie frustrările trecutului
Ungaria și maghiarii au creat un cult invers, al Trianonului, făcându-l astfel parte din identitatea lor. Administrația Viktor Orban a consumat bani, de demult și mulți, pentru a transforma într-un moment memorabil trecerea a 100 de ani de când Ungaria a rămas o treime din ce a fost. Comentatorii externi interpretează această atitudine mai ales prin naționalismul guvernului de la Budapesta. Explicația este însă mai largă, se încadrează unui fenomen mondial de aducere a memoriei colective în centrul vieții sociale. Întotdeauna memoria a contat în viața comunităților, dar amploarea dată acesteia în ultimii trei decenii a ajuns fără precedent. Susțin o atitudine mult mai precaută, precum a lui David Rieff: „În opoziție cu principiul că amintirea politică este întotdeauna un imperativ moral, vor exista momente în care o astfel de amintire devine o piedică în calea unei societăți”. Cu atât este mai valabilă o asemenea judecată atunci când memoria se consumă în simboluri negative. O societate are nevoie să investească în viitorul, nu în trecutul ei.
Paradoxul este că nu doar România, ci și Ungaria par să nu realizeze că situația creată la Trianon a fost rezolvată din momentul în care maghiarii au început să trăiască de o parte și de alta a unor frontiere transparente și au putut deveni cetățenii aceluiași stat, cu buletin de cetățenie și într-un altul, și toți, români (slovaci, cehi) și maghiari, cetățeni ai Uniunii Europene. Deși la lumina zilei, aceste fapte nu au devenit un ghid pentru atitudinea populației din România și Ungaria. Este preferată exhibarea rănilor istoriei în locul proiectului constructiv și liniștitor al unei Transilvanii spaţiu de complementaritate, un model de pluralism cultural şi religios.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
merita citit. e un articol „fierbinte”, pe care il recomand pentru echidistanta, luciditate, competenta si viziune politica.
”Niciun alt stat nu a suferit astfel de amputări de populație sau de teritoriu. Prima Republică a Austriei a încorporat cea mai mare parte din teritoriul și populația Cisleithaniei, regiunea germană a Imperiului Austro-Ungar.” – greșit.
Ciasleithania (jumătatea ”austriacă” a Austro-Ungariei) era o regiune uriașă, cuprindea Austria de azi, Tirolul. Slovenia, Cehia, Galiția (sudul Poloniei și SV Ucrainei), Bucovina, Dalmația. Așa cum se vede și din link-ul postat de autor https://ro.wikipedia.org/wiki/Cisleithania
Cisleithania avea 30 de milioane de locuitori, Prima Republică Austriacă avea doar 6,5 milioane, adică mai puțin de un sfert!
Zone locuite compact de germani au rămas în afara Austriei: 300.000 mii în Tirolul de Sud și 3 milioane în Cehia (germanii sudeți). Interzicerea dreptului la autodeterminare pentru germanii din Sudeți a fost cea mai mare nedreptate a Păcii de la Paris.
”era un act (citez), „votat de un număr de 1228 de cetățeni ai Ungariei, de naționalitate română, dintr-un total de aprox. 100.000 persoane venite la Alba Iulia” – cei 1228 nu erau la Alba Iulia ”pe persoană fizică”. Ei erau delegați aleși de circumscripțiile electorale, asociațiile culturale, organizațiile de soldați, studenți, femei, și aveau mandat să voteze Unirea.
Sint si alte greseli in articol sau ‘scapari’. De exemplu in regiunea Sopron a fost referentum daca sa ramina in Austria sau sa treaca la Ungaria, iar acolo populatia majoritara a decis trecerea la Ungaria, ceea ce s-a si intimplat. Insa acest exemplu contravine celor 2 date (Insulele Åland și Tirolul de Sud) asa ca a fost ‘scapat’.
Intr-un loc se spune „În ce privește România, au contat convențiile militare semnate în 1916 pentru atragerea țării de partea Antantei, intrarea ei în tabăra învingătorilor (în ciuda tratatului de pace de la Buftea cu Puterile Centrale din 1918), prezența trupelor române pe teritoriul transilvan (atunci, al Ungariei), istoria politicii de maghiarizare forțată a românilor și la final, diplomația, formidabil de eficientă”
Iar apoi ” Importante nu sunt atât pietrele, fie ele de hotar, ci comunitățile și oamenii.” Pai ne hotarimn ce a contat? Oamenii sau tratatele si armata? Asa cum au spus si alti autori au contat cel mai mult principiile lui Woodrow Wilson despre derepturile natiunilor impuse europenilor, ne-amintite aici. Iar acele drepturi au fost dovedite cu recesaminte si statistici, nu cu tratate semnate anterior.
Adunarea reprezentatilor de la Alba Iulia exact aia le-a dovedit occidentalilor ca Transilvania (ca si alte provincii romanesti) doreste nu sa fie independenta, sau autonoma in Ungaria ci sa se uneasca cu Romania, bine sau rau, oricum a urmat apoi.
Securitatea a folosit genericul ”Fii lui Avram Iancu” și în vest. După expulzarea din Timișoara 1987 Herta Müller, Richard Wagner, William Totok, Helmut Frauendorfer au primit scrisori de amenințare la Berlin semnate cu ”Fii lui Avram Iancu”, trimise de lângă Viena unde un frate Ceaușescu era la Ambasadă.
…”…. Semnatarii români s-au trezit cu scrisori trimise de Securitate care, sub genericul ”Fii lui Avram Iancu” amenințau cu moartea pe ei și familiile lor. Oare nu arată dramatic să fim ghidați și astăzi de gândirea securistă, …”….
Herta Müller a publicat în interviu cu revista „Der Spiegel” (tiraj un milion de exemplare) aceste amenințări semnate cu ”Fii lui Avram Iancu”, nu s-a lăsat intimidată. A organizat cu alti bănăteni la Berlin în vara 1989 un protest public împotriva nebuniilor lui Ceaușescu. În toamna 1989 Herta Müller, Richard Wagner și Gerhadt Csejka (era redactor Neue Literatur București până 1987) au organizat la Marburg an der Lahn/RFG o întâlnire literar-culturală (Was vergeht wie Tage, Herta Müller, teatru după textele ei) unde au chemat la „solidaritate” a celor din România în exil în vest (Franța) cu cei din România în opiziție cu dictatura ceaușistă.
După această întâlnire literară a apărut o carte, o documentație literară „Nachruf auf die rumäniendeutsche Literatur, Hitzeroth Verlag, Herausgeber Solms, 1990.
(…”..2008 äußerte Müller in einem Gespräch, sie sei noch in Deutschland seitens der Securitate mit dem Tod bedroht und von ihren Gegnern unter den Banater Schwaben mit anonymen Briefen belästigt worden. Im gleichen Jahr kritisierte sie in einem offenen Brief die Einladung des Historikers Sorin Antohi und des Germanisten Andrei Corbea-Hoișie zu einer Tagung des Berliner Rumänischen Kulturinstituts am 25. Juli 2008, da beide Informanten der Securitate im kommunistischen Rumänien gewesen waren.
Herta Müller beschrieb, welchen Maßnahmen des rumänischen Geheimdienstes sie „zur Kompromittierung und Isolierung“ ausgesetzt war. Die Akten der Securitate über die Aktionsgruppe Banat offenbarten aus Müllers Sicht, dass sie durch Diskreditierungsmaßnahmen unglaubwürdig gemacht werden sollte. Müller nimmt an, dass von der Securitate entworfene Briefe an deutsche Rundfunkanstalten geschickt wurden, in denen sie als Agentin denunziert wurde. Weiterhin beschuldigten sie führende Personen der Landsmannschaft der Banater Schwaben, von denen Müller vermutet, dass sie informelle Mitarbeiter der Securitate waren und im Auftrag der Rumänischen Kommunistischen Partei schrieben.
2005 war zunächst berichtet worden, dass die über Müller angelegte Akte der Securitate nach Angaben des Nationalen Rats für das Studium der Archive der Securitate (CNSAS) vernichtet worden sei. Über den Teil ihrer Securitate-Akte, zu der sie mittlerweile Einsicht erhielt, schrieb Müller: „Frisieren kann man es nicht nennen, die Akte ist regelrecht entkernt.“ Die Akte mit dem Namen Cristina. besteht aus drei Bänden mit 914 Seiten und soll am 8. März 1983 angelegt worden sein, enthält jedoch Dokumente aus den Jahren davor. Grund für die Eröffnung der Akte waren „Tendenziöse Verzerrungen der Realitäten im Land, insbesondere im dörflichen Milieu“ sowie die Zugehörigkeit zu dem „Zirkel deutschsprachiger Dichter“, der „bekannt ist für seine feindseligen Arbeiten“
Herta Müller begann als Gymnasiastin zu schreiben und veröffentlichte ihre Werke in den „Lenauschülerstimmen“, in „Universitas“ und dem „Kulturboten“ der Neuen Banater Zeitung.
In Timișoara stand Müller zunächst den Autoren der Aktionsgruppe Banat nahe: Richard Wagner, Ernest Wichner, Gerhard Ortinau, Rolf Bossert, William Totok, Johann Lippet und anderen. Nach der Zerschlagung der Gruppe durch den rumänischen Geheimdienst Securitate im Jahre 1976 organisierten sich die Autoren erneut im offiziellen Literaturkreis der Timișoaer „Schriftstellervereinigung Adam Müller-Guttenbrunn“ um den Dichter und Chefredakteur der örtlichen deutschsprachigen Zeitung Nikolaus Berwanger. In diesem Schriftstellerkreis, zu dem nun auch Helmuth Frauendorfer, Roland Kirsch, Horst Samson und Werner Söllner gehörten, war Herta Müller die einzige Frau.
Cartea: Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der Securitate steht. Göttingen 2009, Herta Müller
Mein Vaterland war ein Apfelkern. Ein Gespräch mit Angelika Klammer. Carl Hanser, München 2014, Herta müller / Patria mea a fost un sâmbure de măr. …”…).
Domnule Gabriel Andreescu vă amintesc că prin anii 2007 – 2008 se țineau ședințe comune ale guvernelor maghiar și românesc. De ce nu se mai fac azi?
Dintr-un spirit de magnanimitate acuzați doar partea românească de excese. Dacă ar fi adevărat atunci de ce se aprind sensibilități ale vecinilor Ungariei. Puteți să-mi spuneți cu cine are Ungaria azi relații excelente? Cu Rusia care a înăbușit Revoluția Maghiară din 1956,ca și cealaltă mai veche de la 1848!
Și eu cred că politică neroadă de a face în necaz concetățenilor maghiari nu este de loc productivă.
De aceea este necesar ca Ziua națională a României să redevină 10 Mai Ziua Independenței de Stat a României. Ne-ar ajuta și anotimpul!
Într-adevăr, articolul semnalează foarte bine faptul că Tratatul de la Trianon a însemnat actul de naștere al statului ungar, care s-a eliberat de sub dominația Imperiului Habsburgic, ceea ce constituie un motiv justificat de bucurie și sărbătoare pentru toți maghiarii.
Așa cum spune autorul, populațiile oprimate au dorit în 1918 eliberarea de sub Imperiul Habsburgic pe propriile teritorii, precum maghiarii. Aceasta explică faptul că nu maghiarii, care erau minoritari în teritoriile aflate sub stăpânirea habsburgică au pierdut teritorii – ei l-au recăpătat pe al lor – ci Imperiul Habsburgic a pierdut [toate] teritoriile, prin destrămare și dreptul legitim la determinare al statelor componente.
Astfel, pentru că maghiarii nu ar fi dominat niciodată teritoriile celor 7 (ori câte au fost) națiuni care și—au găsit eliberarea de sub dominația habsburgică în 1918, dacă nu li s-ar fi dat spre administrare teritoriile, este evident că nu au pierdut nimic ci, dimpotrivă, și-au câștigat propria țară odată cu destrămarea imperiului.
Căinarea noastră și a altora la adresa maghiarilor, cum că ar fi pierdut ceva în urma Trianonului, când de fapt nu puteau pierde ceea ce nu aveau, iar realitatea este că și-au câștigat propriul stat, e de-a dreptul ridicolă și încurajează iredentismul câtorva bezmetici revizioniști. Ar fi corect politic și istoric să ne oprim a mai spune că Ungaria a pierdut teritorii prin Tratatul de la Trianon, pentru a respecta adevărul istoric și demnitatea națiunii maghiare.
Chiar nu mi-a placut cum incepe articolul : „Ungaria a fost obligata …”. Nu ca n-ar fi fost, toate tarile invinse sunt obligate sa accepte conditiile invingatorului dar totusi, nu-mi place cum suna, prea lasa loc de resentimente unei parti …
Gabriel Andreescu incearca, nu prima data, sa fie obiectiv. Evident ca e nevoie de o privire obiectiva, si mai bine ar fi daca aceasta ar veni din toate directiile. Si nu prea vine… Pentru ca, zic eu, mare parte din „isteria antimaghiara” care in mod real se manifesta in Romania este provocata si intretinuta de actiuni si luari de pozitie ostile Romaniei dinspre partea maghiara . Constant, repetat, cu dorinta evidenta de a „mobiliza” o parte si de a starni reactia celeilalte.
Nascut si traind o viata in Ardeal, in comunitati in care ponderea populatiei maghiare a fost si este in continuare importanta, eu mi-am format parerea ca, pana la urma, totul trebuie sa porneasca de la respect. Reciproc, cu dorinta vie de a-l intelege si ajuta pe „celalalt”, de a-i intelege sensibilitatile reale, omenesti. Sunt lucruri de viata in comun, zi de zi, pe care doar cei care le traiesc le pot intelege.
O analiza foarte corecta.
Pe langa multe lucruri corecte sunt si destule gresite. De ex. a lua de bune afirmatiile Ungariei referitoare la numarul maghiarilor. Acesta a fost „umflat” pur si simplu. prin maghiarizarea numelor (eu am avut colegi Fekete si Orosz ai caror bunici au fost Negrutiu si Rusu)…
1 ) Conscripțiile feudale din Transilvania nu se făceau pe bază de ”buletin ” sau ”certificat de naștere ”. Ele conțin mii și mii de români identificați doar prin …”prenume ” ,care ulterior s-au metamorfozat in… nume date de autoritățile vremii. Toată iobăgimea era analfabetă și semna cu degetul orice act juridic. ”JUS VALAHICUM ” nu era lege scrisă , ci cutume ale comunităților aplicate discreționar de …”JUS AULAE ”. ”Modernii ” de azi trec pur si simplu cu tăvălugul drepturilor omului peste un mileniu de nedreptăți ,siluiri, extorcări, asimilări etc .Si ,DA ! O treime din nobilimea ungurească era de sorginte românească . ! DEH, ce nu face omul pentru avere ! Nicolaus OLACHUS , alias Olah MIKLOS, se mîndrea că e olah si a lăsat posterității HISTORIA HUNGARIAE trimițindu-și scrisorile umanist renascentiste la ROTERDAM .(e unul din exemple dintr-un șir de …)
2) Am citit de multe ori ”AZ EMBER TRAGEDIA” /Tragedia OMULUI de Vorosmarthy- titanul din SALONTA . Traducerea ? Nimeni altul decît OCTAVIAN GOGA . O traducere excepțională ! E același extremist naționalist care a cumpărat ”castelul ” de la CIUCEA de la prietenul… ADY ENDRE.
3 ) Rezoluția nu încununa un referendum, era un act (citez), „votat de un număr de 1228 de cetățeni ai Ungariei, de naționalitate română, dintr-un total de aprox. 100.000 persoane venite la Alba Iulia, privind alipirea zonelor locuite de ei, la Regatul României”. Așa se întîmplă cînd vezi CREDENȚIALELE ARDEALULUI …de la BUCUREȘTI ! Dai UN CITAT !
4 )
Mentalitatea ”Fiilor lui Avram Iancu” ? Perfect adevărat ! SI PARALEL . Fiii lui pe invers – Secuii , spînzură pe ”craiul munților ” si-i dau foc ziua-n amiaza mare la o oră de vărf si sub toate reflectoarele modernelor mijloace de comunicare in masă . Se continuă eroic și la momentul potrivit cu manifestații de masă anti 1 DECEMBRIE 1918 urmate de ÎNMÎNAREA SOLEMNĂ a INVINCIBILULUI STEAG unui PRESEDINTE DE ȚARĂ spre a fi arborat la … COTROCENI . Cronologia nu e exhaustivă . VA URMA ?
5 ) Articolul pare a fi o ”completare ” (replică ? ) la exceptionala scrutare a adevărului/.adevărurilor din suita de interogații asternută sub ochii noștri de dl Gabor TAMAS ” DE CE SĂ NU SCRIEM DESPRE TRIANON ”. COMPLETARE PALIDĂ !
6) LIbertatea are viitor . TOTUȘI ȘI TOTUȘI ! Nu-i putem obstacola drumul .
O mica corectie: Tragedia omului a fost scrisa nu de Vörösmarty, ci de Imre Madách, care era nascut intr-o comuna din Slovacia de azi (de langa Banska Bystrica). Titanul din Salonta era Arany János, cel mai mare poet epic maghiar al secolului XIX.
În spatele perdelei de fum de la noi nu se observa ca in Ungaria se fac, totusi, eforturi de a trece de aceasta trauma. Inca in 2010, la initiativa președintelui de atunci, László Sólyom, ziua de 4 iunie a primit deja o definitie care viza transformarea conotatiilor revizioniste intr-una de solidaritate de peste granita a tuturor maghiarilor. Ieri, intr-una din mesele rotunde de la DunaTV s-a dezbatut chestiunea ce facem cu raportarea diferita a vecinilor Ungariei la aceasta data, la Trianon. Chestiunea a fost vazuta in mod realist: este un vis, se spunea, sa credem ca vom ajunge la consens in privinta continutul, miezului chestiunii, dar este posibil sa ajungem la un consens ca sa ne acceptam reciproc „asa cum suntem”. Un istoric tânăr se exprima astfel: azi vorbim cum dorim noi despre acest eveniment Trianon, dar numai azi, la 4 iunie, si avem dreptul sa vorbim cum credem. Dar in restul zilelor trebuie sa tinem cont si de ce gandesc altii. Probabil datorita fobiei antiorbaniste a comentatorilor de la noi nu se observa realismul iritant si curajos al Ungariei. Colaborarea din cadrul V4 (acumularea de incredere reciproca) a facut posibil recentul gest frumos al premierului slovac, Matovic, care, invitand o suta de personalitati maghiare din Slovacia (in primul rand intelectuali), a facut o pledoarie pentru o asumare comuna a mostenirii istorice a regatului Ungariei si pentru o orientare comuna spre viitor. Maghiarii i-au inmânat un memorandum despre doleanțele maghiarilor. În relația cu Ucraina se pregătește un pachet cu un calendar de pași privind realizarea și garantarea unor drepturi in educatie si folosirea limbii materne. Daca se reuseste finalizarea acestui pachet, el va fi parafat la o intalnire intre Orban si Zelenski, iar Ungaria nu va mai bloca parteneriatul NATO-Ucraina. Cu Serbia se gestioneaza chestiunea minorității maghiare in cadrul procesului de aderare la UE a Serbiei. Ungaria face investiții în Serbia în zonele locuite de maghiari din Voivodina, fără ca acest lucru să fie apostrofat ca de-suveranizare. Întrebarea este, ce va face România? Va lupta, in continuare, cu himera „ruperii Ardealului” sau a „de-suveranizarii” ?
@Bakk Miklós _ „…ce va face România? Va lupta, in continuare, cu himera “ruperii Ardealului” ”
După cum bine observați, maghiarii trăiesc în continuare cu o himeră în gând. Dar, dl Viktor Orban nu dorește „ruperea Ardealului” și trecerea pământului transilvănean cu roaba, ori cu basculanta, pe timpul nopții, peste frontiera vestică a României, către Ungaria.
Dl Viktor Orban dorește în Transilvania un „cui al lui Pepelea”. Un teritoriu enclavizat pe care să-l administreze de la Budapesta, așa precum prietenul domniei-sale Vladimir Putin a are în Moldova, sau în Georgia.
Rusia nu vrea ruperea Transnistriei, sau a Osetiei de Sud și alipirea la ea cărând cu basculata sau cu roaba pământul din Republica Moldova, sau din Georgia. Dar îmi place metafora, este foarte plastică!
Cât privește Tratatul de la Trianon, desigur, Ungaria nu putea pierde ceea ce nu a avut, respectiv teritorii cu populație predominant maghiară șamd. Prin urmare, ne bucurăm dimpreună, români și frați maghiari că la 1918, prin Tratatul de la Trianon ambele națiuni și-au constituit statele moderne, eliberându-se de sub asuprirea Imperiului Habsburgic! Să trăim, așadar, în frăție și bună înțelegere.
„Cât privește Tratatul de la Trianon, desigur, Ungaria nu putea pierde ceea ce nu a avut, respectiv teritorii cu populație predominant maghiară șamd. Prin urmare, ne bucurăm dimpreună, români și frați maghiari că la 1918, prin Tratatul de la Trianon ambele națiuni și-au constituit statele moderne, eliberându-se de sub asuprirea Imperiului Habsburgic! Să trăim, așadar, în frăție și bună înțelegere.”
Venisem să scriu ceva asemănător.
Himere și contrahimere – această discuție nu duce nicăieri. Problema de fond: În 1920 România a obținut un teritoriu cu o majoritate românească. Și-a organizat controlul statal al acestui teritoriu printr-un model care nu oferă model de loialitate maghiarilor, dacă prin loialitate înțelegem mai mult decât respectarea legilor și acomodarea cu sistemul administrativ. Necazul României este că poate să mențină în forță acest control asupra maghiarilor și pe termen lung poate fi și câștigător, dar cu prețul insecurității (a himerei cuiul lui Pepelea) datorată lipsei legitimității statului român în ochii maghiarilor minoritari. Controlul prin putere a teritoriului este un lucru simplu, a oferi un model de cetățenie care să-i includă și pe maghiarii este un lucru mult mai complicat. Iar în această chestiune statul român în acest secol (cei 100 de ani după Trianon) a eșuat. Acest eșec abia acum a început să fie conștientizat, dar explicațiile sau remediile nu se caută la rădăcină, ci în condiții externe (conspirația Rusia-Ungaria) etc. Dar, în fond, această legitimitate a statului român în ochii maghiarilor din România nu s-ar putea realiza altfel, decât printr-o formă de autonomie/statut colectiv special aparte care să le ofere un cămin comunitar politic. Modele există, iar deturnarea discuțiilor către Osetia, Crimea etc. în locul Tirolului de Sud de exp. (invocat des chiar și de UDMR) arată spaimele și nesiguranța în abordarea corectă a problemei. Problema internă trebuia tratată intern înainte să devină externă la o evoluție nefericită, geopolitică în zonă, dacă vrem să privim chestiunea pe scară istorică.
Dar, în fond, această legitimitate a statului român în ochii maghiarilor din România nu s-ar putea realiza altfel, decât printr-o formă de autonomie/statut colectiv special aparte care să le ofere un cămin comunitar politic.
Deci numai și musai „special aparte”! O discriminare ultrapozitivă a minorității maghiare pentru care legitimitatea statului român ar exista doar prin lipsa acestuia într-un teritoriu autonom, dar a cărui autonomie nu a fost niciodată clar definită. Pe lângă învățământ în limba proprie și administrație în limbă proprie, pare că se dorește zi națională proprie, drapel propriu, poate chiar poliție și armată proprie. Tirolul de Sud este și astăzi revendicat de mulți austrieci, iar ca limbi oficiale sunt recunoscute italiana germana și ladina doar în anumite văi locuite preponderent de ladini. Orice funcționar sau lucrător cu publicul, inclusiv în sectorul privat, trebuie însă să facă dovada cunoașterii celor doua limbi preponderente pentru a putea răspunde în limba solicitatorului. Dar nu au drapel sau zile oficiale proprii. Adică nu au au nimic mai mult decât ceea ce maghiarii din România au deja.
Discutiile/parerile individuale nu au nici o finalitate. Este limpede ca aceasta problema va fi rezolvata in momentul cand Romania va avea o conducere care sa genereze prosperitate
economica si siguranta nationala si individuala. Din nefericire, in ultimii 30 [treizeci] de ani
acest deziderat nu a fost indeplinit, Romania – din tarile, foste socialiste- avand cel mai mare
numar de emigranti, respectiv forta de munca activa care lucreaza in exteriorul tarii …
Propaganda politica nu va rezolva problema, dimpotriva va genera neintelegeri si abaterea
atentiei de la problemele reale….
In alta ordine de idei sa retinem ca austriecii si turcii au inteles mersul istoriei. Mai greu cu
rusii si magyarii/ungurii….
Domnule Bakk problema este simplă și cumva mai complicată.
Sunt 1000 de ani de relație stăpâni maghiari și supuși români.
Când maghiarii vor scăpa de acest complex relațiile româno maghiare pot fi normale.
Iata discursul lui Matovic, rostit in data de 2 iunie la Bratislava la o intalnire la care a invitat 100 de personalitati ale minoritatatii maghiare din Slovacia:
„Sziasztok, kedves barátaim! (Salut rostit în limba maghiară)
Mulțumesc că ați acceptat invitația mea cu ocazia centenarului semnării tratatului de la Trianon, zi care pentru Dvs. este declarată Ziua Solidarității Naționale. Întâlnirea noastră de azi are ca punct de plecare și comemorarea evenimentelor de după primul război mondial, dar scopul meu este, mai degrabă, să reușim să formulăm întrebările comune privind prezentul și viitorul, să găsim acele răspunsuri – în contextul cel mai larg posibil – la îngrijorările maghiarilor, slovacilor și ale celorlalte naționalități.
Esența întâlnirii noastre de azi nu este să disecăm istoria, să tot analizăm cine cui și când i-a făcut rău […] Ca om, înțeleg perfect că foarte mulți sunt triști azi, legat de decizia de la Trianon […] Totodată trebuie înțeles că ceea ce pentru unii a însemnat pierdere și nedreptate, pentru alții a însemnat o șansă […]
În opinia mea Ungaria istorică a fost și a noastră […] Am luptat împreună împotriva turcilor. Regii maghiari au decis nu numai soarta maghiarilor dar și soarta slovacilor. Orașele de azi ale Slovaciei au primit privilegii de la regii maghiari […] Să avem, deci, curajul să afirmăm, că istoria maghiară este și istoria noastră comună […]
…Noi, acum, să ne concentrăm asupra provocărilor zilelor noastre, asupra vieții cotidiene și asupra viitorului copiilor noștri […] Vă îndemn să ne ajutați pe noi, pe guvernul nostru, să scăpăm de corupție. Trebuie spus că în Slovacia de Sud sunt regiuni dominate de grupuri mafiote. Să curățăm împreună de aceștia… Slovacia de Sud și s-o reconstruim împreună. Aș dori să vă rog să vă ocupați în continuare de regiunea de sud, împreună cu slovacii și populația romă de acolo […]
Noi, slovacii, datorită prezenței Dvs., avem o ocazie unică să cunoaștem cultura, tradițiile, gastronomia, viziunea asupra lumii a unei alte națiuni, fără să ieșim din țara noastră…
Următoarea mare provocare este predarea limbii slovace în școlile maghiare, calitatea învățământului în aceste instituții care sunt în mâinile Dvs. Există un sistem închegat de învățământ în limba maghiar, de la grădinițe la facultate […] Eu aș dori ca tinerii maghiari să nu plece din țară datorită cunoașterii insuficiente a limbii slovace […] Aș dori ca ministerul educației din guvernul meu, împreună cu Uniunea Pedagogilor Maghiari din Slovacia, să găsească soluția cea mai bună la această problemă […]
Dragi maghiari, cunoscând limba slovacă, și prin ea și limba cehă, Dvs. sunteți comunitatea cea mai central-europeană. Să fim mândri împreună, că pe teritoriul Slovaciei de azi au trăit mari personalități ale culturii maghiare, ca scriitorii Mikszáth Kálmán, Madách Imre, Márai Sandor, Grendel Lajos sau compozitori de renume mondial, ca Lehár Ferenc, Kodály Zoltán […]
Ungaria istorică a fost statul nostru comun, unde Dvs., maghiarii, ați fost majoritari, noi, slovacii, minoritari. Istoria a trasat granițe și azi, în Slovacia, situația s-a inversat. Dar, aș dori foarte mult ca după o sută de ani, să putem privi spre viitor…
Mulțumesc că ați onorat invitația mea și vă rog să priviți întâlnirea de azi, ca pe o mână întinsă spre maghiarii din Slovacia”.
Pare a fi un déjà-vu! Aceleași mâini întinse minorităților maghiare de către administrațiile centrale ale statelor în care acestea trăiesc, iar ca răspuns primesc în primul rând câte un memorandum cu doleanțe și promisiuni (unii ar putea înțelege chiar „șantaj”) că, în cazul îndeplinirii necondiționate ale acestora, Ungaria (deci un alt stat) nu va bloca accesul statului în care trăiesc și maghiarii solicitanți în diverse organizații internaționale. Asumarea comună a istoriei de către slovaci și maghiarii din Slovacia sau de către ucraineni și maghiarii din Ucraina pare să fie posibilă doar cu implicarea unui factor extern, și anume guvernul de la Budapesta.
Aveți și vreun exemplu văzut în oglindă, dle Mikloś? Unul în care administrația de la Budapesta întinde o mână minorităților etnice ce locuiesc în Ungaria?
„Aveți și vreun exemplu văzut în oglindă, dle Mikloś? Unul în care administrația de la Budapesta întinde o mână minorităților etnice ce locuiesc în Ungaria?” Aveti ceva informații, cunoștințe despre modul de reglementare al relației dintre minorități și statul ungar? Legea autoguvernării minorităților, sistemul de reprezentare a minorităților în parlament, libertatea de a folosi insemne proprii (steagurile românești de pe școlile românești, liceul din Giula, primăria din Bedeu – Hajdu-Bihar etc.) – toate acestea exista, daca nu sunt solutii bune sau insuficiente, ele ar putea fi discutate in comisia mixta care functioneaza in baza tratatului de baza dintre RO si HU, comisie care este blocata de RO. Romania nu intervine pe aceste chestiuni pentru ca nu prea este interesat de romanii din Ungaria. Si una din consecintele Trianonului este ca situatia celor doua minoritati – maghiarii din RO și românii din HU – nu poate fi pusă, decât formal, în paritate.
Mulțumesc pentru bunăvoința răspuns, d-le Miklós, chiar dacă el nu este chiar la intrebarea mea.
Mâinile astea întinse comunităților de maghiari conțin și o altă informație, anume că există oarece tensiuni între acestea și autoritățile centrale. Mă întreb de ce nu există astfel de mâini întinse și minorității polonezilor sau a germanilor din Slovacia.
Nu e vorba de reciprocitate, așa cum sugerați în cazul liceului din Gyula sau a primăriei din Bedeu, ci de faptul că identitatea etnică a oricărei comunități nu constă în modificări administrative și constituționale solicitate executivului și legislativului propriu de către un stat terț. Atâta vreme cât o anumită minoritate are, în statul căreia îi aparține, acces la toate facilitățile de care dispune atât majoritatea cât și celelalte minorități, consider orice alte privilegii suplimentare drept neavenite. Iar reținerea unui stat terț de a interveni în astfel de situații o consider fair, iar nu dezinteres. Sau, ca să răspund și eu cu o altă întrebare, aveți cunoștințe de faptul ca minoritatea maghiară ar fi oprimata și exploatată în Slovacia, România sau Ucraina?
Drapelul maghiar poate fi arborat alături de cel oficial al statului român pe licee sau primării, atât timp cât prin asta se dorește doar indicarea apartenentei etnice, dar când Viktor Orban afișează pe FB harta Ungariei Mari, iar UDMR susține un guvern PSD, nefast Romaniei întregi, există serioase motive să credem că mesajul urmărit ar fi mult mai radical. Din acest motiv făceam referire în precedentul meu comentariu la definirea clară a autonomiei dorite. Folosirea umbrelei autonomiei, pentru a prefera executivul de la Budapesta celui de la București, trebuie exclusă.
Imi pare rau dar prima afirmatie a articolului este inexacta. Cel putin asa spun alti autori respectabili.
„La 4 iunie 1920, la Trianon, Ungaria a fost obligată să semneze Tratatul de pace cu Aliații învingători și Puterile Asociate, prin care Ungaria pierdea 72% din teritoriu și 64% din populație – dintre care o treime vorbitori de limbă maghiară”
Ungaria nu a avut niciodata inainte acel teritoriu. Doar gratie monarhiei habsburgice populatiile maghiare au migrat si s-au extins pe teritorii mai vaste. La fel de bine cum au facut si alte populatii in vremea imperiului Habsburgic. Tatal bunicului bunicului meu a fost un polonex emigrat din Galitia in Bucovina deci stiu despre ce vorbesc. Avem inca o extrem de mica minoritate de slovaci pe teritoriul Romaniei din acelasi motiv. Imperiul Habsburgic era ca un fel de UE azi, circulatia fiind permisa.
Ungaria plange dupa ceva ce n-a avut niciodata. E ca si cum in ziua de azi s-ar forma o comunitate germana puternica in Grecia (se stie ca multi nemti isi fac vacantele in Grecia si la pensie chiar se muta definitiv acolo) iar dupa o vreme ei revendica acolo o parte din teritoriul grecesc pe criterii etnice.
As spune totusi ca starea pe care o punctati foarte corect prin cuvintele…
„La nivel de atitudine, relațiile româno-maghiare se află astăzi la cel mai de jos nivel de după isteria antimaghiară de la începutul anilor 1990. Aproape întreaga elită politică are manifestări antimaghiare, o instituție cu valoare simbolică precum Academia tratează problematica maghiară analfabet și insolent. Te-ai putea aștepta la mai mult de la majoritatea populației? Rostul ultimelor acțiuni, adoptarea de Parlament a Zilei Tratatului de la Trianon și respingerea, în Camera Deputaților, a proiectului de lege a Zilei maghiarilor din România, este exclusiv acela să umilească. ”
se datoreaza totusi pozitionarii lui Viktor Orban si a partidului sau. Pe principiul Actiune-Reactiune. Daca Viktor Orban n-ar presa atat de tare pe pedala nationalismului atunci automat si autoritatile si institutiile romanesti ar fi mai relaxate.
Viktor Orban nu se poate astepta sa nu genereze niciun fel de reactie adoptand niste politici invecinate totusi cu anumite forme de extremism. Actiune-Reactiune precum spuneam.
Cred ca mai multa rationalitate din partea Romaniei era benefica. Apreciez echidistanta eseului fata de acest aspect istoric. Daca privim in timp, peste 25-30 de ani din aceasta grupare etnica maghiara de la noi, numeric vor fii jumatate din cei de azi. Acesta este un fenomen demografic ce definesc cele mai multe grupari etnice. Nici V.Orban si nici KW Iohanis nu sunt vesnici. Exceptie fac tatarii, turcii si tiganii unde natalitatea este peste media nationala cu mult. Problema este de a crea un arc peste timp ca relatiile dintre cele doua tari sa fie cat mai bune.
Puteți să ne luminați ce anume înțelegeți prin „mai multa rationalitate din partea Romaniei”?! Ar însemna cumva să ne tânguim și să ne cerem iertare pentru că înaintașii noștrii le-au tras-o pe cocoașă înaintașilor ungurilor în 1919 eliberând teritorii pe care noi românii eram și suntem majoritari?
Dacă e vorba de „raționalitate” cred că merită observat că germanii nu fac ziua băgării ghearei în gât la comemorarea tratatului de la Versailles și nici austriecii nu îndeamnă la harakiri național când ajung la data tratatului de la Saint Germain. Doar ungurii au rămas la tânguieli și miorlăieli nesfârșie când vine vorba de Trianon. Toți ceilați își trăiesc viața și privesc spre viitor. Doar ungurii au fixația trecutului.
Rationalitate in acceptul meu inseamna ca intreaga clasa politica sa nu mai dea girul unor actiuni si idei venite din partea UDMR. Un partid balama care mereu a jucat la doua capete din 1990. Faptul ca UDMR primeste sprijin din partea Ungariei si da interviuri la tv. a tarii lor nu este un lucru pozitiv., spunand ca este discriminat si fara drepturi. Practica politica batului prin gard. Poate viitoarele alegeri sa il scoata de pe scena Parlamentului si vocea sa fie auzita alaturi de toate celelalte 18 minoritati din Romania. Multumesc de observatii.
„Niciun alt stat nu a suferit astfel de amputări de populație sau de teritoriu. Prima Republică a Austriei a încorporat cea mai mare parte din teritoriul și populația Cisleithaniei, regiunea germană a Imperiului Austro-Ungar.”
Foarte fals.
Prima Republică a Austriei a încorporat 28% din teritoriul Cisleithaniei şi 23% din populaţia acesteia.
Pe la 1990 cea mai de bon ton poziție a ‘telectualului român era să fie filomaghiar și fan UDMR. În zilele noastre chesia s-a mai atenauat un pic. Odață pentru că s-a mai schimbat moda (azi e chic & trendy să fi filomusulman) iar apoi pentru că UDMR s-a dovedit a nu fi câtuși de puțin Făt Frumos cel bastonat de barbarii valahi, ci mai degrabă o curvă bătrână hârșită în balcanisme – domaniu în care de altfel le dă clasă valahilor.
Dincolo de asta m-a frapat aberația enunțată cu atâta seninătate: „Ar fi de subliniat că unirea Transilvaniei cu România este rezultatul Tratatului de la Trianon, și nu a Rezoluției de la Alba Iulia. Mitologia creată în jurul Marii Adunări de la 1 decembrie 1918 a obturat logica reală a evenimentului istoric.” Ar putea autorul să ne lumineze pe noi ăștia ignoranții și să ne explice cine și cum ar fi putut forța România să abandoneze Transilvania în favoarea Ungariei dacă Ungaria ar fi obținut la Trianon cea ce cerea?! Suntem numai ochi și urechi.
Gogorița cu Trianonul pe care autorul o repetă papagalicește face parte din mitologia maghiară clasică: „Ungurul s-a bătut ca un leu dar ce putea face bietul de el împotriva Americii, Franței și Britaniei coalizate exclusiv împotriva sa spre a-l vinde barbarilor balcanici.”. Ungurul de fapt nu s-a prea bătut ca un leu. Dimpotrivă. În vara lui 1919 i se strigă: „Dați-vă la o parte din drum, că n-avem vreme să vă luăm prizonieri”
„nici în cazul împărțirii Partium-ului, covârșitor maghiar”
Nicaieri cu exceptia hartilor maghiare Crisana si Maramuresul nu sunt preponderent maghiare.
Genul ala de harti unde ungurimea e pe harta restul e un fel de desert nelocuit.
Am avut ocazia, gratie celor doua articole semnate de Tamas Miclos si, respectiv, Gabriel Andreescu, despre Trianon, sa constatam cum sunt privite acum dupa 100 de ani evenimentele de la sfarsitul lui WW1 de catre guverne, opinia publica si istorici.
Poate fi considerat articolul d-lui Andreescu, drept imaginea in oglinda a articolului semnat de d-l Tamas Miclos?
Daca in articolul lui Tamas, sunt exprimate destule reprosuri, la adresa intelectualilor si istoricilor maghiari din perspectiva receptarii momentului Trianon, Andreescu se „revanseaza” si gaseste motive sa critice pozitia romanilor, fie ei simpli cetateni sau reprezentanti ai autoritatilor publice , cu privire la relatii cu minoritatea maghiara si mai ale sa justifice solutia plicata prin tratatul de la Trianon.
O mare vina pentru toate scandalurile ce au avut loc si mai pot avea, apartine politicienilor in cautare de voturi si faima. In Romania, un Vadim Tudor a fost mereu un „ghimpe” in coasta cooperarii romano-maghiare, pe motiv de iredentism maghiar. In Ungaria, Jobbik a jucat cam acelasi rol. Azi, cred ca Victor Orban este constient ca a ostilizat marea majoritate a populatiei din Ungaria prin modul cum a inteles sa guverneze si de aceea are nevoie de voturile maghiarilor din statele vecine, asa explicandu-se acordarea cetateniei si distribuirea de ajutoare pentru maghiarii din diaspora invecinata.. Dar nu poti sa ignori autoritatile romane si sa te plimbi prin Transilvania de parca ar apartine de Ungaria. Chiar daca ambele state sunt membre UE. Aici e si vina guvernelor din Romania ca nu au reglementat in mod oficial cu Budapesta, chestiunea asta.
Un lucru e clar insa: la Trianon s-au pus in balanta toate argumentele iar ceea ce a contat cel mai mult a fost aplicarea principiilor lui W. Wlison. Vorba lui Tamas: Ungaria a castigat la fel de mult de la trtatul de la Trianon: i s-a acordat si garantat independenta ca stat national.
Ca o concluzie: Tamas a reusit sa surprinda mai bine chestiunile aflate in discutie, in timp ce Andreescu s-a aplecat mai mult la chestiunea cu securitatea, ceea ce nu numai prea putin ci si incorect, pe ansamblu……
O prostie de articol, care preia cuvânt cu cuvânt tezele false ale revendicărilor maghhiarotarde. Dacă nu era Imperiul Austriac și casa de Habsburg, n-ar fi călcat picior de ungur în administrație prin Crioația, Serbia, Banat sau Transilvania. O altă minciună e cea privind „majoritatea covărșitoare maghiară în partea din Partium revenită României. E destul să priviți hărțile etnice imperiale realizate atât înainte, cât și în timpul dualismului, ca să vedeți că teritoriul românesc pe frontiera de vest era peste granițele acordate la Trianon. A fost o greșeală a diplomației române, de a nu cere tot Banatul, cu majoritatea românească de la sud, să rămână întreg României. Sârbii din teritoriul românesc oricum nu au plecat în Sârbia, majoritatea având o bună conviețuire alături de românii, germanii, maghiarii și celelalte naționalități care au migrat în Banat de-a lungul istoriei. A fost un teritoriu făcut cadou sârbilor, cu populație românească majoritară (circa 350.000 după recensământul de la sfârșitul anilor 1930).