sâmbătă, mai 18, 2024

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar putea deveni poliția BOR

Președintele Klaus Iohannis va respinge legea care introduce un amendament la Legea Educației menit să excludă referiri la identitatea de gen în școli și universități. Chiar dacă susținerea legii, provocatoare în cazul PMP și PSD, și discretă, prin abținere, în cazul PNL, se va repeta după ce legea este retrimisă la Parlament, prevederea nu poate rezista mult timp. Optzeci de organizații ale societății civile au condamnat legea. Consiliul Național al Elevilor a adăugat opoziția sa cu valoare simbolică. Principala rezistență vine de la universități. Cele mai importante instituții de învățământ superior susțin centre de gen, masterate și desigur cursuri de gen. Consiliul Național al Rectorilor, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (printre altele) au cerut oprirea imediată a încălcării autonomiei universitare. Vulnerabilitatea cea mai vizibilă a legii este conflictul cu legea fundamentală. Profesorul Emil Moise a anunțat că va sabota sistematic noua prevedere până va ajunge în fața Curții Constituționale (aici).

Două propuneri amenințătoare: Bogdan Diaconu și Ionuț Mavrichi

Emoția strârnită de bătălia pentru educația de gen pune în umbră o altă confruntare a valorilor: numirile în Colegiul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Partidul Social Democrat a avut cinica idee de al propune președinte al CNCD pe Bogdan Diaconu. Propunere cinică, dar și ridicolă, de vreme ce în anul 2016, Diaconu a înaintat un proiect de lege pentru desființarea Consiliului, caracterizat de el drept „instituție anti-românească și anti-națională”. În anul 2015, inițiase un proiect de lege care hotăra trimiterea la închisoare, de la 1 la 5 ani, pe orice participant la dezbateri ori alte inițiative politice și civice de susținere a autonomiei teritoriale. În același an, alt proiect de lege propus de Diaconu, stabilea o amendă de peste 5000 de euro pentru afișarea de steaguri „cu caracter etnic”. Tot în 2015, o altă inițiativă, de pedepsire cu amendă sau închisoare până la 5 ani jignirile „aduse României, simbolurilor sale și poporului român”. Încă una: eliminarea folosirii limbilor minoritare conform prevederilor din legea administrației publice locale. Îl regăsim și cu un proiect de declarare a Zilei de 4 Iunie, Ziua Trianonului. În 2015 propunerea lui va fi respinsă, ideea va avea succes în anul 2020. Spre deosebire de actuala variantă, proiectul lui Diaconu din 2015 introducea în titlu „lupta împotriva asupririi maghiare” și stabilea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani pe oricine contestă Tratatul de la Trianon.
În sfârșit, Bogdan Diaconu a votat pentru interzicerea ideologiei de gen in sistemul de învățământ. Acest politician insalubru, anterior lider al partidului ultranaționalist România Unită, a fost cercetat în anii 1990 pentru furturi de mașini. A fost salvat prin depășirea termenului prescripției. Să propui un șovin antimaghiar declarat persona non-grata de către Ungaria, antirom și homofob, editorialist la Vocea Rusiei, în fruntea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este pur și simplu o sfidare.

Bogdan Diaconu nu este singura piesă grea a planului de distrugere a CNCD. O „întărire” a venit de la PMP. Lansat pe panta lui retrogradă, Partidul lui Traian Băsescu l-a nominalizat pentru poziția de membru al Colegiului CNCD pe teologul ortodox Ionuț Mavrichi. Inacceptabilitatea numirii lui ține de jurământul lui de credință față de BOR, organizație cu interese în a discrimina și cu acțiunii sistematice de natura discriminării. Prin Ionuț Mavrichi, practic, BOR capătă un loc în Colegiul CNCD. (Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a ținut să amintească ipocrit faptul că BOR nu a făcut și nu face propuneri pentru funcții în instituțiile publice; nu are aceste competențe, însă intervențiile sale în favoarea persoanelor care-i susțin interesele sunt secretul lui Polichinelle.)
Intrarea lui Ionuț Mavrichi în Colegiul CNCD ridică probleme constituționale. Principiul non-discriminării este garantat de către legea fundamentală, or, jurământul lui de credință îi este opozabil. Independența Colegiului CNCD este și o cerință a Directivelor europene. Este motivul care a determinat trecerea Colegiului CNCD de sub autoritatea Guvernului, sub cea a Parlamentului. Având în rândurile sale un teolog care este responsabil în fața BOR, Colegiul CNCD nu poate fi considerat independent.

Colegiile CNCD au pregătit pentru revanșă

Adoptarea legii de combatere a tuturor formelor de discriminare în anul 2000, înființarea Colegiului CNCD și desfășurarea, din anul 2005, a unei activități coerente au schimbat radical problematica discriminării în România. Au fost eliminate comportamente larg răspândite, cum ar fi publicarea ori postarea unor anunțuri de tip ”Nu angajăm romi”. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dat importanță categoriilor vulnerabile la fobii și stereotipuri. A combătut discriminarea față de comunitatea LGBTQ și a colaborat cu organizațiile ei reprezentative – vezi, printre altele, poziția CNCD cu privire la drepturile cetățenilor străini căsătoriți cu cetățeni români de același sex.

Poziția CNCD în chestiunea discriminării religioase a fost însă ambiguă. S-a autosesizat față de discriminarea gravă a Bisericii Greco-Catolice numai după ce Departamentul de Stat al SUA a condamnat-o în raportul său pe anul 2009 privind libertatea de religie în România. În același context a luat în discuție refuzul înmormântării credincioșilor neortodocși în localitățile unde nu există cimitir de altă confesiune. Or, deciziile au fost în cea mai mare parte partizane, favorabile BOR (vezi aici și aici).

CNCD a asumat câteva poziții curajoase în chestiunea prezenței simbolurilor și a slujbelor religioase în școli. Dar a făcut-o incomplet, numai când a trebuit să răspundă la petițiile unor organizații neguvernamentale. Instrumentul important pe care îl are la dispoziție, de a se autosesiza, a fost folosit mai curând abuziv, precum în cazul lui Andrei Caramitru, când acesta a numit BOR „o organizaţie criminală, retrogradă, retardată, coruptă”. Revolta Patriarhiei Române față de apariţia pe Google Maps a denumirii „Catedralei Prostirii Neamului” a fost tratată în regim de urgență de Colegiul CNCD, care a amendat compania cu 10.000 de lei.

Astfel de decizii exced de fapt prerogativele Consiliului. CNCD nu este o instanță de sancționare a autorilor de insulte ori calomnii. În ce măsură BOR este sau nu o organizație retardată și coruptă rămâne o temă de discuție. Dacă Patriarhia se simțea „dezonorată”, putea să-l cheme pe Caramitru în judecată. (Avea însă multe de explicat.) La fel și în cazul Google Maps, victimă în fond a unui gest de protest față de „prostirea neamului” de către ierarhii BOR în mezalianță cu politicienii.

Vorbim despre excederea prerogativelor CNCD întrucât Colegiul își argumentează deciziile printr-un articol din legea specifică (art. 15, (1)) care sancționează „aducerea adusă demnității”. Însă prevederea se aplică doar comportamentelor care „au ca scop ori vizează” acțiuni ostile ori ofensatoare determinate de apartenența identitară. În cazul lui Andrei Caramitru, a Google Maps ori în atâtea cazuri asemănătoare, cuvintele „insultătoare” erau cuvinte critice care nu aveau legătură cu identitatea ortodoxă a instituției și oamenilor ei. Este ca și cum autorii care fac comentarii acide la adresa Parlamentului României sau a membrilor Guvernului României ar fi amendați întrucât ar fi adus atingere „demnității de român”. Printr-o astfel de interpretare abuzivă a sensului și literei legii de combatere a tuturor formelor de discriminare, Colegiul CNCD devine o poliție a gândirii.

Această etichetă a mai fost folosită, mai ales de adversarii CNCD: de către antimaghiari, romafobi, antisemiți, homofobi etc. Există un sâmbure de adevăr în spatele acestei critici, iar lucrurile pot amplifica în mod dramatic „adevărul ei” prin noile schimbări în Colegiul CNCD. Prin hotărârile lor în chestiunile religioase, membrii Colegiilor au pregătit anterior „doctrina” și precedentele pentru revanșa unor personaje dubioase precum Bogdan Diaconu, ori „soldați” ai unei cauze religioase, precum Ionuț Mavrichi. Intenția lor este vădită: să transforme CNCD într-o poliție a BOR, probabil și antimaghiară. Ar fi un final dramatic al eforturilor considerabile făcute zeci de ani de nenumărați oameni, pentru ca România să construiască o societate decentă, susținută printr-un autentic sistem de combatere a discriminării. Nu este prea târziu pentru ca Partidul Social Democrat și Partidul Mișcarea Populară să revină asupra propunerilor lor. Altfel nu fac decât să aducă argumente celor care văd posibilă civilizarea României numai prin eliminarea PSD și PMP din Parlament.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. „La fel și în cazul Google Maps, victimă în fond a unui gest de protest față de „prostirea neamului”…”

    În logica aceasta, se poate spune fără vreo reținere că și dl. Adrian Constantin Tiugan a protestat la Cancun în fața d-lui Florian Tudor pentru „prostirea turiștilor” de pe Riviera Maya, spre exemplu.

    Adică, orice prejudiciu adus cuiva prin intervenția malițioasă asupra softaware-ului unui dispozitiv poate fi considerat o formă de protest față de „prostirea victimelor”. Mărturisesc că este de departe cea mai ingenioasă explicație justificativă pentru o măgărie făcută de niște derbedei.

  2. Bag seama ca si dvoastra, dle Gabriel Andreescu judecati cu ambele ocale: si a lui Cuza si cu aia falsa.
    Subscriu cind nu-i acceptati pe Bogdan Diaconu ori pe Ionuț Mavrichi in fruntea CNCD.
    Dar in niciun caz cind il aparati pe Andrei Caramitru pentru declaratia ca BOR este „o organizaţie criminală, retrogradă, retardată, coruptă”
    BOR „criminala”?
    Cu formularea „o organizaţie criminală, retrogradă, retardată, coruptă” era catalogat comunismul din Romania in Raportul comisiei Tismaneanu.
    Dar aici m-ati lasat in urma: „care văd posibilă civilizarea României numai prin eliminarea PSD și PMP din Parlament”.
    Ar trebui sa eliminatu din tara citeva milioane de romani. Or fi „prostimea”, dar sint romani.

  3. Articolul incepe cu o minciuna, legea nu „exclude referiri la identitatea de gen în școli și universități” ci exclude predarea teoriei de gen ca disciplina stiintifica autonoma. Pornind de la acesta minciuna tot articolul este de rahat.

    • Scurt si la obiect, ati punctat esentialul. Este incredibil ce forte obscure se activeaza ca sa minta si sa manipuleze inca o data pe acest subiect. Imi aminteste de modul in care a fost demonizat si sabotat (cu cata eficienta) referendumul pentru familie. Va veni o vreme cand majoritatea asta tacuta si apatica se va trezi din somn si va realiza ca lumea in care traim a devenit bolnava, stramba, ciuntita de adevaratele valori si se va intreba cum a fost posibil sa ajungem acolo. Iata..

    • Cum este asta o minciuna?

      Este vorba de o modificare a articolului 7 din Legea Educației Naționale, alineatul 1, litera e.

      ”În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară sunt interzise:

      e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”, arată proiectul adoptat azi de Senat.

  4. Cine ataca mereu Biserica Ortodoxa Romana, degeaba se numeste credincios – de fapt este un om ATEU. Degeaba ai invatat foarte bine la scoala, si ai burta plina de mancare si bautura, ai vile, vacate scumpe – doar oasele vor ramane din toti oameni.

    • @Laurentiu,

      Deci dupa tine, un catolic practicant care critica practicile corupte ale bisericilor ortodoxe este de fapt un ateu. Bineeee…. Buna logica!

      • Din pacate, BOR a jucat mereu cartea autocefaliei si independentei dar a stat cu mana intinsa la banii publici ai statului. Majoritatea din corpul clerical ortodox nu mai asculta si aplica cele 10 porunci. Apoi si ortodoxismul are fundamentalistii sai si pe aceasta mizeaza BOR. Asa ca faceti o analiza mai profunda si mai usor cu acuzatiile de necredinta.

        • Eu chiar vreau ca BOR sa nu mai stea cu mana intinsa la guvern – cu conditia ca si guvernul sa-i inapoieze TOT ce i-a luat in anii comunismului: cladiri, terenuri, paduri, bunuri de arta, etc. (restitutio in integrum, asa cum s-a petrecut cu atatia altii care nici nu aveau, poate, dreptul sa primeasca tot ce au primit). Nici unui guvern roman nu-i va conveni vreodata chestia asta pentru ca atunci chiar ca isi va da BOR drumul la gura si-i va lovi dur derapajele, ducand la pierderi de voturi. Asa, e o chestiuta calduta, ne vedem reciproc si ne toleram cu bunavointa. Pai la cat doneaza BOR in Romania, statul doar asista gelos – caci BOR e un administrator de o suta de ori mai bun decat orice guvern. Exemplu: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-nu-aduna-ci-daruieste-bani-iar-contributia-patriarhiei-romane-la-bugetul-de-stat-este-dubla-fata-de-suma-primita/?fbclid=IwAR1g-lEnsmWJBDlqly3kNxjaic4GSf9dR6kvvVr5kODPwIZoEqzbr4OWx1c

          • Domnule Gigi, am rugamintea sa verificati bilanturile depuse de BOR la Ministerul Finantelor. Au primit tot ceea ce s-a putut retroceda fizic, paduri, terenuri si cladiri, dar unele nu mai exista din vremea comunismului. In 2915, BOR a raportat un profit de 3,7 milioane euro. Multe eparhii in ultimii ani nu isi mai declara veniturile si profitul. Au scutiri fiscale cum nicio firma din Ro nu are, si nu sunt obligati sa dea bon fiscal pe lumanari, botezuri, nunti, inmormantari, alte slujbe si tamaieri. Au scutiri pe vanzare cladiri, terenuri, masini ca banii sa intretina lacasele de cult. Nu au impozit pe toate suvenirurile vandute, alte obiecte, carti si vesminte de cult, chirii, din dividende, dobanzi, spectacole, publicitate, turism, donatii primite. Si mai sunt si altele. Milostenii fac de doar 4-10% din toate veniturile pe an, inclusiv cele cateva case de batrani si orfelinate. Nu credeti ca este arhi suficient!. Lacomia si foamea de bani nu are limite.

        • @aristotel Ati pus punctul pe „i”. Un trist adevar: autocefalia + mana intinsa de BOR dupa bani gramada de la stat + departarea fatisa a clerului ortodox de la respectarea celor 10 porunci.

  5. Autorul „uita”sa mentioneze faptul ca Ionut Mavrichi(propus de PMP nu de BOR) este profesor universitar si doctor in sociologie dar insista pe calitatea acestuia de teolog, de parca asta ar fi in contradictie profunda cu societatea romaneasca in care (cf INStatistica) majoritatea cetatenilor ei (98%)s-au declarat ca apartinand unuia din cele 18 culte recunoscute de stat(87%-ortodocsi) si doar 2% cei care sunt fara niciun dumnezeu.

  6. Ca și cum nu ar conta, dnul Gabriel Andreescu trece sub tăcere faptul că Mini-Caramitru comparase în postare BOR-ul cu ISIS-ul. Adica o organizație religioasă legal recunoscută de toate legile țării, cu o organizație teroristă, unanim recunoscută astfel de toate organizațiile internaționale și majoritatea statelor lumii. Nu e grav? Păi atunci să schimbăm BOR și punem Cultul Mozaic din România, Biserica Evanghelică din România sau, de ce nu? chiar Cultul Musulman din România = ISIS. E vreo problemă sau nu? Că doar nu atacăm cultul…atacăm cum zice dnul Andreescu anumite apucături, anumite vicii… Avem voie sau nu?
    La fel și în celălalt caz, la fel de mizerabil dar evident, la fel de manipulat prin argumentare. Schimbați domle’ cu orice alt obictiv religios, e foarte simplu, și o să vedeți dacă e imoral și ilegal. Era o problemă sau nu dacă scria cineva pe Google Map (în glumă, nu?) Templul Prostirii sau la o moschee, să zicem, Moscheea Teroriștilor? Era sau nu? În plus, companiei Google i s-a reproșat doar viteza de reacție. Cum la fel, nu ar avea nicio scuză redenumirea (in glumă sau nu) a oricărui obiectiv religios, cultural sau care prin statutul pe care îl are să deranjeze vreo etnie sau vreo credință. Ce e așa de greu de înțeles?

    • Domnul autor e doar in urma cu justificarile pentru dublul standard liberal. Intr-o vreme mai tinea explicatia ca „prevederea se aplică doar comportamentelor care „au ca scop ori vizează” acțiuni ostile ori ofensatoare determinate de apartenența identitară”, dar asemenea considerente sunt prea restrictive pentru doctrin liberala. Astazi dogma e „racism=prejudice+power”. Asa ca, prin definite, majoritatea nu poate fi discriminata.

  7. Tara arde si baba se piaptana, asa se poate reduce intreg taraboiul pe acesta tema. In orice caz, trebuie sa ramane vigilenti si a combatem unde putem amestecul BOR la intocmirea legislatiei, cei care incerca, eliminati la urmatoarele alegeri,

  8. BOR şi implicit Ortodoxia are de rezolvat o mare problemă : crimele împotriva ereticilor şi vânarea ereziilor. E curios că nu i-a criticat mai nimeni, spre deosebire de Catolici cu Inchiziţia şi vânătoarea de vrăjitoare de ex. Aşadar, un vigilent ortodox nu ezită în zilele noastre să-l catalogheze pe pr.Duchanel (autorul tulburătoarei cărţi „Yoga Creştină”) drept ereticul D. .

  9. În legătură cu CNCD – de ce nu există niciun fost deţinut politic, sau specialist în domeniul comunismului cu relele lui – cooptat în acest organism ?

  10. Legiferarea acestei interdicții este poate o prostie darvpriblems rămâne. Ce facem cand avem profesori plătiți de stat care vin in institutii publice și ne învață că nu suntem băieți sau fete ci doar ceea ce ne simtim azi?. Maine poate ne vom simti altceva, depinde ce nou avatar mai produce Hollywoodul (ce buna pauză a adus Covid de la avalanșa de filme proaste!) sau ce tampenii mai circula pe feisbuci.
    Ce ne facem cand avem ONG-uri, unele subvenționate de stat care vin cu un astfel de program propagandistic?

    • Tampirea este mai largă decât s-ar astepta unii. Acum vreo 3 ani am rezervat online doua bilete la vagonul de dormit. Erau nu două ci trei opțiuni la categoria gen (nu sex): M, F și I, ultimul bănuiesc ca insemna indecis. Am fost tentat să aleg I sa vad cu cine împart compartimentul sau plătesc un loc și stau singur pentru ca nu va veni nimeni sa stea cu cineva de sex indecis. Din pacate nu eram singur și n-am putut face experimentul. Este posibil ca un progresist sa se declare de sex I, N, sau U (depinde de limba) călătorește singur iar noi ceilalți ii subvenționat moftul.

      • Presupun ca I poate insemna si ca iti este indiferent de ce sex sunt ceilalti calatori.
        Nu vad nici o problema sa dorm in acelasi compartiment cu femei, barbati, sau altii pentru care acest lucru nu conteaza.
        La urma urmei in compartimnet se presupune ca ne odihnim sau dormim si suntem oarecum acoperiti.
        Am fost in mai multe randuri pe plaje de nudisti, caci in apropiere nu erau altfel de plaje, si nu s-a intamplat nici o catastrofa.
        Nu inteleg ce nenorocire se intampla daca esti in compartiment cu persoane pentru care, pe perioada calatoriei si a celor catorva ore petrecute in acelasi spatiu, nu conteza apartenenta de sex. Decat cu exceptia ca ai dori cumva sa faci sex cu vre-unul -una dintre ei.

  11. V-am apreciat cand acum multi ani ati luat apararea unei mari organizatii. Acum insa , citindu-ca articolul sunt dezamagit. Speram ca macar dvs sa ramaneti cu o coloana vertebrala dreapta ca bradul. Ma intreb daca sunteti macar constient de schimbarea care s-a produs in gandirea dvs.
    Oricum … pacat … mare pacat….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro