Politicile economice aplicate după 2016 în România s-au bazat pe forțarea creșterii veniturilor populației, în principal prin creșterea rapidă a salariului minim, a punctului de pensie și prin schimbarea salarizării în sectorul bugetar. Dincolo de avantajele politice/electorale evidente ale acestei strategii, exista justificarea plauzibilă a declanșării unui cerc virtuos, în care sporirea veniturilor determină creșterea cererii de consum, care la rândul ei va stimula producția și investițiile. Ca de obicei, în realitate lucrurile nu s-au desfășurat chiar așa cum era proiectat: consumul a crescut într-adevăr foarte rapid, însă productivitatea muncii, investițiile și producția nu au ținut pasul cu creșterea veniturilor. Rezultatul a fost acela că, deși s-a distins la nivel european prin ritmuri de creștere a Produsului Intern Brut mari, România a înregistrat și un deficit extern și bugetar în creștere. Anul 2019 se încheie cu cel mai mare (ca proporție în PIB) deficit bugetar înregistrat de o țară membră a Uniunii Europene și cu un deficit al balanței comerciale (bunuri plus servicii) de peste cinci ori mai mare decât în 2016. Ca urmare a depășirii pragului de deficit admisibil la nivel european (3% din PIB), România a intrat în această primăvară în procedura de deficit excesiv prevăzută de tratatele UE. În septembrie, țara noastră trebuie să prezinte la Bruxelles un program prin care să convingă partenerii europeni că va începe un proces de ajustare/reducere a deficitului bugetului public, care în 2022 ar trebui să revină sub limita de 3% din PIB.
Dar tot acest mecanism al procedurii de deficit excesiv este conceput pentru vremuri normale și nu ține seama de șocul devastator pe care epidemia COVID-19 îl produce asupra economiei. Ca urmare a restricțiilor impuse consumului și activităților economice la nivel național și internațional, a creșterii șomajului și a perturbării comerțului internațional, Produsul Intern Brut va scădea drastic în acest an și probabil nu va reveni la nivelul atins în 2019 timp de mai mulți ani. Prognozele diferă dar cele mai realiste plasează contracția economică undeva la 4-7 la sută și nu sunt excluse scenarii de scădere a PIB de peste 8 la sută. Ca urmare a scăderii veniturilor și creșterii cheltuielilor excepționale determinate de criza sanitară, deficitul bugetului public va fi în acest an mult mai mare decât cel din anul anterior, putând să ajungă la 8-10 la sută din PIB. Se mai poate în aceste condiții să ne asumăm ajustarea bugetară cerută de Comisia Europeană?
Există doar două căi de reducere a deficitului bugetului public: prin creșterea veniturilor, care înseamnă sporirea impozitării și a colectării sau/și prin reducerea cheltuielilor, care în proporție covârșitoare sunt reprezentate de salariile personalului bugetar și de pensii. Atât creșterea impozitelor cât și reducerea cheltuielilor publice au un efect negativ asupra creșterii economice și nu sunt recomandate în perioade de recesiune. Dimpotrivă, pentru a combate recesiunea cauzată de pandemie majoritatea guvernelor s-au angajat în programe ample de susținere a economiei cu bani de la buget, care au ca rezultat mărirea deficitelor la niveluri adesea nemaivăzute în timp de pace. Există desigur diferențe semnificative între țări în ceea ce privește capacitatea de sprijin a economiei cu resurse publice. Țări precum Germania, Danemarca, Olanda, Suedia dar și, mai aproape de noi, Bulgaria, Cehia, Slovenia, Slovacia etc., au înregistrat excedente bugetare mulți ani înaintea actualei crize, astfel că își pot permite cu ușurință să cheltuie din rezerve. Alte guverne precum cel american, britanic sau japonez, se pot împrumuta la costuri foarte scăzute, uneori chiar negative, pentru că moneda emisă de băncile lor centrale joacă un rol special în finanțele mondiale. Italia, Franța, Spania, beneficiază de sprijinul Băncii Centrale Europene care achiziționează obligațiuni și alte titluri de valoare emise de țările zonei euro.
Ce poate face România în aceste condiții? Prinsă între Scila recesiunii determinate de pandemie și Caribda regulilor europene privitoare la deficitul bugetar, țara noastră va trebui să găsească acea delicată linie de mijloc a unei ajustări a finanțelor publice care: 1) nu agravează recesiunea; 2) susține relansarea economiei; 3) este sustenabilă în fața partenerilor europeni și credibilă pentru piețele financiare pe care va trebui să ne împrumutăm.
Ca măsuri concrete, guvernul va trebui să pună în aplicare un plan de control a cheltuielilor bugetului public, de intensificare a programelor de investiții publice și de asigurare a finanțării acestor investiții. Ulterior, când economia se va fi stabilizat, poate fi luată în discuție și creșterea fiscalității la un nivel compatibil cu serviciile publice așteptate de cetățenii unui stat membru UE. Orizontul de timp este foarte important pentru că o încercare de reducere foarte rapidă a deficitului bugetar riscă să agraveze și să prelungească recesiunea. Din acest motiv consider că România ar trebui să negocieze cu Comisia Europeană un termen mai realist, dincolo de 2022, de aducere a deficitului sub limita de 3% din PIB.
Dacă, așa cum spuneam, tăierea abruptă a cheltuielilor bugetare riscă să fie contraproductivă ca efect economic imediat (ca să nu mai vorbim de dificultatea punerii în aplicare a unor astfel de măsuri din perspectivă politică), controlul cheltuielilor bugetului public ar trebui să înceapă de la revizuirea creșterilor propuse. Majorarea punctului de pensie cu 40% în septembrie 2020 nu a fost niciodată o măsură sustenabilă și, în condițiile actuale, ar fi de-a dreptul sinucigașă. Pensionarii sunt oricum mai bine protejați de efectele recesiunii decât cei care își vor pierde locurile de muncă și o majorare mai mică a pensiilor în septembrie ar fi înțeleasă și în deplin acord cu principiul solidarității. Creșterea alocațiilor pentru copii sau alte inițiative care încarcă cheltuielile bugetare riscă de asemenea să agraveze o criză în plină desfășurare.
Controlul cheltuielilor bugetului public trebuie să continue în anii următori prin măsuri de modernizare și raționalizare a aparatului administrației publice, a sistemului de beneficii acordate personalului bugetar, revizuirea pensiilor speciale și a sistemului de pensii în general, a programelor de asistență socială etc. Ca urmare a unor astfel de reforme, structura bugetului general consolidat s-ar modifica atât pe partea de venituri (ca urmare a îmbunătățirii fiscalității) cât și pe partea de cheltuieli, având ca rezultat un buget mai echilibrat și cu mai multe resurse alocate investițiilor. Pentru că investițiile publice sunt cel mai eficace instrument pe care autoritățile îl pot folosi pentru revenirea din recesiunea declanșată de pandemia COVID-19.
După părerea mea, capacitatea de finanțare a deficitului bugetului public este elementul esențial de care trebuie să se țină seama pentru a determina traiectoria procesului de ajustare în următorii ani. Dacă nu reușim să asigurăm o finanțare adecvată ne vom confrunta cu o ajustare abruptă, dureroasă și cu consecințe negative de durată și experiența nu prea îndepărtată a anilor 2009-2010 este grăitoare în această privință. Avem, încă, o șansă de folosire inteligentă a surselor de finanțare la care avem acces în acest moment. Piețele internaționale de capital abundă în lichiditate creată de marile bănci centrale ale lumii astfel că și țări emergente fragile din punct de vedere financiar reușesc să atragă fonduri cu relativă ușurință. Apar noi instrumente financiare ce au căutare în rândul investitorilor social responsabili – Polonia, Ungaria și Cehia au reușit deja să atragă miliarde de dolari din vânzarea unor obligațiuni „verzi’, dedicate finanțării proiectelor cu impact de mediu. Piața internă oferă resurse mult mai mari decât cele curent atrase de Ministerul Finanțelor: în perioade de criză economiile populației cresc în vreme ce investițiile sectorului privat scad datorită incertitudinii crescute din economie. Obligațiunile vândute de Ministerul Finanțelor constituie în astfel de momente o alternativă de plasament atractivă pentru o gamă largă de investitori din România. În plus, crearea unei piețe ample, lichide și ușor accesibilă de titluri de stat cu scadențe și caracteristici variate ar fi extrem de benefică pentru întregul sistem financiar din România.
Dacă accesul la finanțare nu constituie o problemă, costul finanțării rămâne un motiv legitim de îngrijorare. România se împrumută pe piețele de capital la dobânzi mult mai mari decât celelalte țări din Uniunea Europeană și există riscul ca costurile de împrumut să crească în perioadele următoare. Care este limita acceptabilă a dobânzilor pe care autoritățile române ar trebui să o aibă drept reper în relația cu piețele financiare? O politică prudentă este, după părerea mea, aceea a stabilirii drept referință pentru dobânda acceptabilă rata de creștere a economiei pe termen mediu. În acest fel ne asigurăm că ponderea datoriei publice în Produsul Intern Brut nu crește sau cel puțin se menține în intervalul 40-50% din PIB – o performanță foarte bună în actualul context european și mondial.
Fondurile europene constituie mijlocul ideal prin care pot fi moderate costurile medii totale de finanțare pentru bugetul public. O bună parte din fondurile alocate României prin bugetul Uniunii Europene au costuri zero (vin sub formă de granturi) și sunt dedicate unor proiecte de investiții cofinanțate cu bani de la buget. Știm că pentru următorul exercițiu bugetar european 2021-2027 se discută de fonduri de 1100+750 miliarde euro (bugetul plus fondul special de redresare economică). Cei peste 80 miliarde de euro alocați României (estimare bazată pe suma de 44 miliarde euro alocată României în precedentul exercițiu bugetar la care se adaugă 34 miliarde euro din fondul de redresare) constituie o sumă care ar ușura fără îndoială finanțarea deficitului finanțelor publice în anii ce vin. Înainte însă de a răsufla ușurați să ne amintim că deocamdată bugetul european și fondul de redresare sunt doar propuneri ale Comisiei care nu se știe dacă vor fi acceptate ca atare de statele membre. Mai îngrijorător este faptul că în trecut România nu a reușit să absoarbă decât cel mult 30 la sută din sumele alocate prin bugetul european și sunt puține semne că în 2021 când începe noul cadru bugetar instituțiile din România sunt mai bine pregătite să acceseze fondurile disponibile.
În final nu pot să trec cu vederea rolul tot mai important pe care băncile centrale îl joacă în finanțarea deficitelor bugetului public în ultima vreme. În ultimul deceniu suntem martorii unui experiment fără precedent în timp de pace, în care deficite tot mai mari ale bugetului public al unei țări sunt finanțate direct sau indirect de către banca centrală a țării respective. Întru-un sistem de monedă fiduciară precum cele folosite astăzi în toată lumea, banca centrală a unei țări are puterea de a produce oricâți bani este nevoie astfel că guvernul nu este niciodată în pericol de a nu plăti datorii denominate în propria monedă. Pandemia COVID-19 a dus la extrem acest experiment: programe de sprijin a economiei în valoare de sute de miliarde sau chiar trilioane de dolari au fost puse în aplicare în doar câteva săptămâni în SUA, Japonia, Marea Britanie sau Uniunea Europeană. Cu o inflație care se încăpățânează să rămână aproape de zero, au apărut teorii care susțin că finanțarea deficitelor prin emisiune de monedă este perfect justificată și ar trebui extinsă până când inflația dă semne că ar crește.
Personal cred că acest experiment a deschis o cutie a Pandorei și se va termina catastrofal, deși nu știu când și cum se va produce deznodământul. Majoritatea economiștilor pe care îi cunosc consideră că România nu își poate permite să meargă pe calea monetizării datoriei publice, aceasta fiind rezervată doar țărilor a căror monedă are circulație internațională. Banca Națională a României a luat unele măsuri de asigurare de lichiditate sistemului bancar prin achiziția de titluri de stat de pe piața secundară dar acest demers nu poate fi (încă) descris drept monetizare a datoriei publice. În viitor însă o asemenea direcție nu poate fi exclusă și se poate dovedi chiar necesară. Și nu doar ca soluție disperată de finanțare a bugetului public ci și ca mecanism de rebalansare în raport cu principalii noștri parteneri comerciali. O politică monetară riguroasă practicată atunci când partenerii comerciali duc o politică monetară laxă creează presiuni pe cursul de schimb și subminează competitivitatea exporturilor. Într-un context diferit, la începutul deceniului 2010 „virtuoasa” Elveție a fost obligată să folosească mașina de bani a băncii centrale pentru a stopa fenomenul de întărire a monedei naționale ce amenința să falimenteze o bună parte din companiile exportatoare din țară. România nu este Elveția, dar este puternic integrată în comerțul european de care depinde, direct și indirect, o mare parte a economiei.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Uşor de spus, greu de făcut. Mai ales într-un context intern dominat de agresivitate şi ură între partidele politice, care astfel introduc o agravantă în plus. NU ne-am rezolvat problemele interne la timp şi acum asta se întoarce împotriva economiei şi societăţii româneşti. Suntem prinşi încă în dilema teribilă: Vest sau Est şi asta produce anarhie, lipsă de eficienţă şi sărăcie. Aşa am fost întotdeauna, n-am ştiut să ne (auto)administrăm/ conducem.
Am citit articoulu, curios fiind ce solutie ar putea vedea autorul la problema deficitului mare si in crestere a Romaniei.
Si evident, n-am gasit nici una.
Dincolo de clasicele sa fim atenti, sa analizam, ar fi bine sa facem bine, nu exista o opinie la ce ar trebui facut.
Inteleg ca nu puteti avea opinii (probabil datorate contractelor in derulare :)) dar atunci ce rost are sa scrii un articol?
intrebarea este sincera, intreb din pura curiozitate.
Sătulul nu vrea decât pentru el. Creșterea forțată a veniturilor? Nu e așa că e mai bine ca românii să fie sclavi pe plantații străine? Cum spunea un ministru al muncii „românii să muncească pe doi lei” Vă doresc numai bine.
Indiferent ce s-ar face la nivelul deficitului, mediul antreprenorial din Romania tot slab dezvoltat ramane si piata muncii tot rigida ramane.
Asteptam zadarnic o minune de la circul politicilor bugetare.
Cand ai capital redus, economie slab diversificata, nivel de inovare zero barat, poti sa pompezi sute de miliarde in economie – nu vei face decat sa cresti consumul de produse si servicii din import. Cand opresti pompa de bani, constati ca esti la fel de sarac, doar ca ai televizor nou.
Ati spus „O politică monetară riguroasă practicată atunci când partenerii comerciali duc o politică monetară laxă creează presiuni pe cursul de schimb și subminează competitivitatea exporturilor.”
Apreciez ca este dureros de realista afirmatia !
PS: Cu putin timp in urma eram intr-o sedinta cu mai multi experti straini. Un expert dintr-o mare tara europeana tot dadea lectii de teorie economica, la un moment dat l-am intrerupt si l-am intrebat cum e cu nationalizarea companiilor aeriene. A admis si a raspuns pe un ton foarte artagos ca s-a interzis inclusiv vanzarea unor pachete de actiuni la companiile aeriene catre firme straine (americane sau ….chineze…).
Ca sa vedeti in ce stil se joaca !!!
Nu exista , asa cum bine stim ,solutii miraculoase . Criza sau efectele pandemiei ce determina criza economica sunt multiple si nu se limiteaza numai la Romania . In aceasta prima faza , este datoria guvernului sa incerce a limita pe cit posibil aceasta dubla sau tripla (daca luam in considerare si efectul inundatiilor asupra economiei ) criza .Ca un indemn general valabil in astfel de situatii , trebuie o reglementare stricta a cheltuielilor , o recurge la imprumuturi pe termen lung ce sunt purtatoare de dobinda mica (vezi intentia UE de a genera propriile imprumuturi ), o investitie accentuata in partile de economie(in urma identificarii acestor sectoare ) ce produc plusvaloare , o taxare sau impozitare a marilor venituri (dar nu una exagerata ci una purtatoare de reponsabilitate ce apartine notiunii de natiune ), o reducere a aparatului aferent entitatilor economice ce in intra in responsabilitatea statului (nici aceasta reducere nu trebuie facuta hei-rupist ci mai degraba meritocratic ), o impozitare si a marilor pensii (ca valoare ), masura ce produce nu numai economii bugetare dar elimina si riscul unor agravari comportamentale in rindul celor nemultumiti .O crestere graduala a pensiilor este de acceptat tot ca parte a agravarii sau non agravarii acestor atitudini . Partial pot fi privatizate -vindute si unele active ce produc gauri la bugetul de stat . O mica inflatie controlabila este si ea parte din toate aceste masuri viitoare . Benefica ar fi si consolidarea institutiilor Europene ,concomitent cu o partiala cedare de suveranitate , pe segmentele ce necesita un raspuns si economic comun ,asa cum este aceasta Pandemie . Digitalizarea produce si ea o crestere economica si influenteaza pozitiv mentalul cetatenilor tineri ce se vor concentra in viitor pe aceasta forma de manifestare si economica. Totodata realocarea unor entitati economice europene pe teritoriul tarii si reorientarea jucatorilor economici spre alte activitati ce produc beneficii ,trebuie sa fie si ele o parte a gindirii guvernamentale in ceea ce inseamna viitorul economiei romanesti . Asa dupa cum bine vedem raspunsul nu este unicitatea unei masuri salvatoare ci mai degraba un cumul de masuri (fara exagerari inutile ) ce pot pozitiona Romania in cistigatoarea pariului cu Pandemia . Nu in ultimul rind, trebuie accentuata responsabilzarea cetateanului atunci cind este vorba de respectarea regulilor si omogenizarea tuturor actiunilor impreuna cu cei 27 de componenti ai UE si nu numai .
Cercul virtuos (cresterea ofertei prin stimularea consumului) nu poate avea decat un impact foarte scazut, intr-o tara cu oferta limitata de bunuri si servicii – asa cum este Romania – si care e membra intr-o comunitate economica de mari dimensiuni – deci nu poate impune taxe vamale la bunuri si servicii de import. Ca sa aiba un impact mai mare in cresterea ofertei interne de bunuri si servicii, cresterile artificiale de venituri – adica cele care nu se realizeaza prin cresterea productivitatii muncii – ar fi trebuit orientate. Daca cresti venituri din categoria veniturilor deja destul de mari, stimulezi productia bunurilor de lux, care nu se produc in Romania, deci sustii din imprumuturile de stat economia altora. Un exemplu pozitiv ar fi voucherele de vacanta, astea au stimulat serviciile de turism romanesti, cu corolarul negativ al cresterii preturilor la serviciile turistice interne. Pe de alta parte, cresterea preturilor la serviciile de turism din Romania a sporit, probabil, migratia consumatorului roman fara voucher catre turismul extern. Oricum ar fi, sistemul asta de stimulare a consumului sperand ca asta va duce la cresterea corespunzatoare a productiei e cu dus si intors intr-o economie globala, daca nu esti un actor important.
„Există doar două căi de reducere a deficitului bugetului public: prin creșterea veniturilor, care înseamnă sporirea impozitării…”
Sper că nu se gândește nimeni la creșterea gradului de colectare. Mai ales acum, după Covid19, când reprezentanții de frunte ai PSD au declarat cu toată responsabilitatea că nici modul în care se fac achizițiile publice nu trebuie cercetat, darămite modul în care sunt plătite taxele și impozitele! Deci, să nu-i deranjăm pe datornicii la Buget…
Și dacă tot veni vorba, cheltuielile bugetare musai trebuie să crească, iar dacă chiar nu se poate și nu se poate, măcar să fie menținute la nivelul decis de PSD. Pentru că tot vin alegerile. Și dacă vreun cârcotaș zice că nu-s bani și măririle de venituri ale populației (în termeni reali) sunt posibile doar în urma creșterii productivității, răspunsul competent și bine cunoscut al d-lui Orlando „Gigălău” Teodorovici este că România se poate împrumuta încă mult și bine.
Și dacă alți cârcotași ne vor „vorbi urât” amintindu-ne de MTO și alte bazaconii cu înțeles nedeslușit pentru deținătorii titlului de Doctor in Economie la Harvard University, sfatul d-lui Florin Georgescu este mereu de actualitate: reglăm dezechilibrele macroeconomice prin inflație.
…Dar dacă nu știm cum s-o provocăm astfel încât apoi să nu știm cum s-o mai oprim?! Procedăm simplu: ne inspirăm de la cel mai potrivit element de comparație posibil pentru România, „„virtuoasa” Elveție [care] a fost obligată să folosească mașina de bani a băncii centrale pentru a stopa fenomenul de întărire a monedei naționale ce amenința să falimenteze o bună parte din companiile exportatoare din țară”.
Poate „avem noroc” și adoptă PSD-ALDE-UDMR-ProRomânia moțiunea de cenzură, „organizează” alegerile astfel încât să le și câștige, apoi nici mama laureaților premiilor Nobel pentru economie nu mai scoate la liman economia românească pentru câteva decenii!
Cu vocabularul din trecutul recent naționalcomunist autohton specific se crează azi același orizont îngust limitat la malurile Dâmbovitei ca în Națiunea ceaușistă. Cu acest vocabular propagat peste 40 de ani până la eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989 au crescut mulți care au dominat dezbaterile publice în ultimii 30 de ani. Același vocabular același orizont strâmb.
S-au schimbat multe după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989. Libertatea expresiei, libertatea cuvântului au fost dobândite cu prețul a sute de vieți omenești. Spiritul civic dezlănțuit 1989 nu mai poate fi oprimat, nu mai poate fi închis.
Tinerii de azi din țară cunosc libertate, pace și democrație. Nu e mult, nu e puțin.
Se schimbă multe prin pandemia Covid-19, se vor schimba multe după pandemia cu virusul sarscov2 în UE și în lume. Cum poate cădea România din nou înapoi în mâinile „penalilor patrioți”, acelora cu vocabularul din trecutul recent și orizontul îngust? Ce se întâmplă atunci cu tienrii de azi din țară care nu doresc meseria de „lucrător degajat în vest”?
„Cântarea României” până la bicentenar? Același vocabular, acelasi orizont?
@ Kurt _ „Ce se întâmplă atunci cu tinerii de azi din țară care nu doresc meseria de „lucrător degajat în vest”?”
Stimate domn, vă rog să acceptați scuzele mele, dar mărturisesc că nu am înțeles foarte bine mesajul textului dumneavoastră… și nici ce anume ați înțeles din comentariul meu. Așadar, cu îngăduința dumneavoastră, încerc să explicitez puțin…
Trăim „relaxarea relaxării” monetare… Or, în acest context, dacă mi se spune că „o politică monetară riguroasă practicată atunci când partenerii comerciali duc o politică monetară laxă creează presiuni pe cursul de schimb și subminează competitivitatea exporturilor”, devin atent.
Masa monetară este în expansiune. Un număr imens de credite sunt acordate companiilor în cadrul programului de relansare economică. Ce se dorește de fapt? Mai mult numerar în circulație? … Cu inflație generată de creșterea consumului de produse… importate. Păi, cum este stimulat exportul? Din punct de vedere economic raționamentul acesta este, mă iertați, aberant.
Devalorizarea monedei poate fi un stimulent pentru exporturi în Japonia… Sau în Elveția, cel mai nepotrivit termen de comparație ales. De ce? Pentru că sunt state cu economii care au o producție semnificativă de bunuri și servicii. Nu este cazul României. Și bat câmpii cei care pun problema sofistică a primordialității oului sau a găinii: exporturile nu sunt competitive [prin preț] și de aceea sunt reduse și apare deficitul extern care se manifestă asupra cursului, ori, pentru că sunt reduse, devalorizarea monedei ar determina creșterea competitivității produselor românești la export.
De fapt, produsele românești sunt necompetitive. Punct! La export și la consumul intern. Haideți să clarificăm. Nici Coreea de Nord nu poate produce tot ceea e consumă. Fiecare stat identifică avantajele comparative pe care le transformă în avantaje competitive și le fructifică în cadrul schimburilor comerciale internaționale. Economia românească realizează produse cu valoare adăugată mică, necompetitive la export.
Ceea ce îi este necesar în prezent României nu e creșterea masei monetare, ori a cantității de numerar aflate în circulație, sporirea cheltuielilor, sau alte bazaconii prezente în politicile PSD… România are nevoie urgentă de investiții în contextul prezentei relaxări monetare, a unei piețe inundată de bani. De stimularea producției de bunuri și servicii.
România are nevoie de creșterea competitivității produselor, inclusiv pe piețele externe, de realizarea unor produse performante, cu valoare adăugată mare și dezvoltarea ÎN ACEST FEL a exporturilor. Altminteri, stimularea cheltuielilor prin „tipărirea de bani” – precum Elveția, sau Japonia – nu doar că „sălbăticește” inflația, într-un moment în care este deja mare, cu un trend ascendent, dar ne face să plătim salariile lucrătorilor statelor din care importăm produsele. Or, mediul investițional românesc este extrem de neatractiv.
Dar acesta este un alt subiect…
Îndrăznesc să sper că textul acesta a fost mai explicit decât comentariul inițial.
Pt necompetivitatea produselor romanesti firmele sunt raspunzatoare si mai putin statul, statul poate acorda doar facilitati legislative/fiscale pt incurajarea investitiilor in acest sens.
„Invazia de bani” va produce si mai multi bani datoita investirii acestora intr-o mare masura in sistemul financiar si mai putin in cel economic real, observam retineri majore in consum datorita incertitudinilor care vor urma.
Productia de bunuri industriale/produse va fi ramane in continuare axata pe piata asiatica, costurile muncii din zona respectiva neputand fi egalate in Europa sub nici o forma, ce este de facut ? Greu de anticipat atata timp cat in Europa in general este foarte grea inplemntarea unor productii de tot felul datorita oprelistilor birocratice si a unei legislatii deloc prietenoasa un acest sens.
@Ursul Bruno _ „Pt necompetitivitatea produselor românești firmele sunt răspunzătoare…”
Firmele sunt atât de competitive pe cât de competitivă este economia statului respectiv. Criteriile avute în vedere sunt în opinia mea obiective și le puteți lesne analiza: http://www3.weforum.org/docs/WEF_TheGlobalCompetitivenessReport2019.pdf
România se află în clasament în urma Bulgariei, pe penultimul loc din Uniunea Europeană.
Produsele oferite pe piețele externe pot fi în egală măsură bunuri și servicii, nu trebuie musai să fie produse industriale (deși o contribuție importantă la constituirea PIB-ului României o au produsele auto). Am putea foarte bine să oferim servicii turistice către cetățenii străini, bunăoară, pentru că avem resurse remarcabile în acest domeniu. Noi exportăm cherestea și cereale, spre exemplu, pentru a importa produse finite din lemn și aluat congelat. Ce treabă are asta cu expansiunea masei monetare prin emisiune de monedă?! Sau, cum ar putea sporirea cleptuielilor să crească competitivitatea produselor românești exportate?!
Altfel sunt de acord cu ceea ce spuneți dumneavoastră, dar se referă fix la motivele pentru care mediul investițional românesc este extrem de neatractiv, iar eu despre acest lucru spuneam că este un alt subiect (care merită de asemenea foarte multă atenție, fără îndoială).
Tot firmele sunt raspunzatoare pt produse/servicii si calitatea lor, tine de personal, persoane de raspundere, gradul de pregatire etc. proverbul „las ca merge si asa” va suna cunoscut.
M-am referit la ultima parte din textul dvs:
…”… Poate “avem noroc” și adoptă PSD-ALDE-UDMR-ProRomânia moțiunea de cenzură, “organizează” alegerile astfel încât să le și câștige, apoi nici mama laureaților premiilor Nobel pentru economie nu mai scoate la liman economia românească pentru câteva decenii!…”….
M-a speriat gândul la Parlamentarele de la sfârșitul anului 2020 și un nou guvern PSD-ALDE-UDMR. Tinerii sunt cei care mă interesează în țară și în UE. Ei vor „plăti” datoriile de state partenere oriunde în UE.27. Tinerii vor plăti consecintele banilor de hârtie risipiți azi peste tot în UE pentru un „foc de paie ( cancelarul SPD Helmut Schmidt despre programe de conjunctură ale statului)”.
Văd trei sectoare în țară. Consumul intern poate fi satisfăcut în mare parte la alimente și necesarul local. Infrastructura comunală cu apă, transport in comun, autostrăzi, căi ferate si ev. curent electric face parte de economia internă. Învățământul și sănătatea sunt la „interne”.
Firmele private IMM românești și cele mari internaționale sunt afectate puternic de reducerea producției, de reținerea cumpărătorilor și nesiguranța 2020 ev până 2021.
Economiștii nu au explicat satisfăcător crizele nici măcar după expirarea lor ca în cazul crizei financiare 2008 după falimentul Lehmann Brothers în SUA. În RFG producția/ BIP a scăzut după criza din 2008 cu 5 %. Acum e vorba de 10% scădere BIP.
Infrastrucura țării inclusiv „valorile moi (weiche Werte)” deci calificarea tinerilor au decis în ultimii 30 de ani evoluția economică în estul continentului, după 2004/2007 estul UE. Producția de autoturisme Skoda, producția enormă în Slovacia, Cehia, Polonia și Ungaria comparată cu cea din România …..
Numai Slovacia e în ZE.19 Zona Euro. Încă nu e sigur cum vor arăta cele două budgete ale Comisiei, cel pentru anii 2021- 2027 de ca. 1.100 miliarde Euro și cel de 750 (500) miliarde Euro. România primește subvenții nerambursabile, granturi gratuite de la UE. Să sperăm că se vor utiliza eficient în interesul țării.
@Kurt _ „M-a speriat gândul…”
OK. Am îndrăznit să adopt în comentariului meu un ton ușor ironic și sunt conștient că simțul umorului are unele particularități în Germania. Altfel, sunt de aceeași părere cu diumneavoastră, în principiu…
Zic „în principiu” pentru că, în mod firesc, evaluarea pe care o faceți dumneavoastră economiei românești, a celei europene și a celei globale este realizată din perspectiva locului, a contextului în care vă aflați. Or, permiteți-mi să aduc aceeași observație precum față de textul articolului: prin comparație cu economia Germaniei (ori a Elveției), economia României este „de pe ală planetă”.
Pentru obiectivitate, permiteți-mi vă rog recomandarea să alegeți un set de indici și indicatori economici pe care să-i utilizați în compararea ambelor (mai multor) economii (există bune analize făcute de FMI, Banca Mondială, sau unele agenții de rating, spre exemplu).
Explicații cu privire la recurența perioadelor de expansiune și contracție, manifestată sub forma ciclurilor economice, caracterizată de variații ale activității economice în ansamblu, cu fluctuații ale factorilor, au fost oferite de J M Keynes, bunăoară. Ceea ce nu poate fi prevăzut este momentul declanșării crizelor și nici evoluția precisă a lor. Dar, această imposibilitate este de înțeles atât timp cât reacția socială poate fi anticipată cel mult probabilistic…. Pentru că Economia este o știință socială.
Sunt mai slab la „teorie”. Am citit câte ceva despre Keynes, Friedmann, Hayek, Popper etc. Datele statistice despre state îmi spun ceva. Interesele statelor sunt mai greu de descifrat. Luni seara Președintele francez E. Macron (a pierdut alegerile locale pentru primării, ecologiștii francezi au câștigat 7 orașe mari) și cancelara A. Merkel au vorbit la conferința de presă după o scurtă consultare „politică”. E. Macron e cel care a inițiat budgetul de 500 miliarde Euro „transfer financiar” din nord înspre sud în UE. E o cerință veche de la Paris înspre cei de dincolo de Rin. Cancelara a răspuns la problema impozitului la granițele UE pentru produse din China etc că se va ține cont de normele WTO. Franța preferă protecționism (agrar, etc denumit azi „suveranitate”), RFG a avut exportul ca strategie politică și economică mult timp. Interese greu de realizat în același timp. Franța, Italia și sudul UE au practicat în economie principiul cu „moneda moale”, au devalorizat treptat când competitivitatea produselor și servicilor nu mai corespundea în comertul global. Vom vedea ce se face acum în România. RFG a preferat DM ca monedă stabilă (1949-1989 a avut 340% devalorizare). Vom vedea ce se întâmplă acum cu monedele mari, Dolarul și Euro, și cele mici, Leul, Forint, Zloty.
Înmulțirea banilor de hârtie e o încercare politică. În SUA Președintele Rossevelt a avut succes după criza globală din 1929 cu New Deal. Economia SUA a ieșit din depresiune. Da, SUA, Elveția etc sunt altceva decât România de azi. Perioada de sovietizare 1945- 1989 a produs cele mai mari distrugeri, pierderi în România, nu numai în economie.
Mă pricep mai mult ca inginer în domeniul construcțiilor și gospodărie comunală, est și vest. Întreținerea canalizării e o problemă peste tot în UE. E vorba de bani mulți care dispar când admninistrația publică e în mâna „penalilor patrioți”. E un exemplu ce moștenesc tinerii de azi din țară de la părinți și bunici. Devalorizarea leului poate corecta excesele „socialiste” ale tovarășilor de la PSD-ALDE-UDMR. Pensiile pierd putere de cumpărare, salarile tinerilor din IMM si intreprinderile private pot crește mai repede. Economia primește din nou un echilibru mai favorabil între cei care muncesc și cei care sunt pensionari sau budgetari în servicile publice.
Am văzut ca inginer stagiar înainte de 1989 ce înseamnă prețuri de stat în construcții la devizele pe categorii de lucrări, neadaptate. Cine vroia sa facă ceva trebuia să inventeze, să trișeze. Să sperăm că nu se repetă la infinit. Am respect mare față de colegii mai în vârstă care au muncit în anii 1960 in era Dej-Maurer și în epoca naționalcomunistă ceaușistă dirijată prin decrete aiurea. Nu au mai existat hotărâri ale Consiliului de miniștri, nu a mai existat amortizarea investiților, practic era un stat, o țară fără legi scrise.
Încerc să înțeleg Franța pentru a înțelege ce se întâmplă în UE. La arte TV Paris „club 28 minutes cu Elisabeth Quin” invitatul Hubert Vedrine a expicat cum vede tranziția ecologică în UE. E un insider francez, a fost un apropiat al lui F. Mitterand. Cere o adaptare treptată în Green Deal al Comisiei UE. Refuză „Menschenrechtler” și Grüne din RFG. Interesul de stat francez are prioritate.
Nici nu trebuie sa ne batem capul cu multe rationamente speciale, simpla gandire corecta, nu politic ci din punct de vedere al ratiunii bunului simt ne spune ca daca tiparim bani ?, nicio problema dam la toata lumea dar cantitatea de bunuri nu creste adica daca unele sunt mai putine putine si achizitionarea lor nu este restrictionata prin vre-o lege imbecila ca principiu dar necesara in fata imbecilitatii de ansamblu a emiterii tot fara restrictie a banului cei care vor fi mai iuti de picior vor cumpara si li se vor strica in case alimentele si unii vor muri de foame penruca fiinta umana nu a sarit prea mult decand a devenit totusi noetica dar in proportii enorm de diferite de la individ la individ.
Si atunci ne intorcem inexorabil la lgitatile economico-sociale comunste ca altfel nu avem ce face decat sa ne intoarcem la dictaturi si mai odioase pe care istoria le-a cunoscut (vezi despotismul oriental/asiatic).
rare este conditia necesara si suficienta din punct de vedere economic care in democratie ne duce incet incet sau mai repede cum functioneaza lucrurile la noi spre sa ceava ?
Aberatia economica ce tine de sistemul de repartitie care incalca total legile mai corecte economic ale capitalismului si anume ca orice retributie odata data nu poate fi redusa sau luata inpoi care aplicata absolut conform principiului ei economic aberant al teoriei dreptului castigat produe cu necesitate aceasta consecinta care intr-un fel il sperie si pe autorul articolului dar vad ca nu o spune nimeni pe sleau.
Nu spune nimeni ca un drept dat sau castigat cu orice aparenta de legalitate nu este sine die adica vesni de neatins decat doar in sens de marire si pe care abjectia unor oameni ai dreptului sau presupusi a fi o mentine in plan teoretic, orice greseala de acest fe putand risca sa ne distruga eonoimi-vezi cei 40% de la punctul de pensie.
Si daca nu o spun politicienii care in democratia votului si a obtinerii puterii de orice fel sunt astfel „sub vremi ” pentru ca altfel cei multi i-ar scuipa ca pe agurida.directionati de o gasa de profitori ticalosi de ce nu o spune macar stiinta economivo-juridica ? Cui prodest toate acestea?
PS. Solutii sunt dar corectitudinea politica actuala le rapeste curajul celor care ar putea sa le spuna si sa le impuna si care desigur nu sunt din gasca de profitori de dupa revolutie care a napadit si inabusit Romania.
PS Evident ca inflatia este efectul tiparirii necontrolate de moneda si in raport de ce am spus mai sus este doar drumul pate pavat de intentii bune care ne duce in final in despotism asiatic, daca azi nu arunca mai intai civilizatia in aer.