Home » Administratie »Analize »Cultura »Sinteze » Citesti:

Incendii la instalaţiile petrochimice din România (1974-1983)

Petre Opris ianuarie 18, 2018 Administratie, Analize, Cultura, Sinteze
40 comentarii 3,421 Vizualizari

Deoarece liderii Partidului Social Democrat şi-au dat foc, din nou, la valiză – o expresie care, cel puţin în mediul militar, spune multe despre inabilitatea unor persoane de a avea grijă de propriile lucruri de strictă necesitate –, ne-am propus să ne depărtăm de mediul toxic pe care l-au creat împreună cu cei doi prim-miniştri „incendiaţi” de proprii colegi de partid şi să abordăm un subiect la fel de fierbinte, dar la propriu. În plus, extrasul din stenograma şedinţei din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (pe care îl publicăm în continuare) – în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a insistat pentru copierea fără autorizaţie a unor instalaţii şi utilaje importate de statul român – poate oferi o explicaţie mai clară a modului în care autorităţile comuniste de la Bucureşti înţelegeau să se comporte în relaţiile cu partenerii economici străini.

Încheierea în anul 1967 a unui acord interguvernamental româno-francez de cooperare economică şi garantare reciprocă a investiţiilor a permis companiilor „Ensa” şi „Badger” să vândă statului român o licenţă de fabricaţie a acrilonitrilului şi o instalaţie foarte complexă, care avea o capacitate anuală de producţie de 20.000 tone de acrilonitril. Afacerea s-a realizat cu ajutorul unui credit în valoare de 72,5 milioane de franci francezi, acordat de firmele respective. În contract s-a menţionat faptul că România achita cu bani jumătate din acel credit, iar companiile franceze preluau, în contrapartidă, acrilonitril fabricat în România, în valoare de 35,7 milioane franci francezi, pentru a acoperi integral creditul acordat.[1]

După punerea în funcţiune, în luna iunie 1969, a instalaţiei de fabricare a acrilonitrilului de către „Grupul industrial de petrochimie Piteşti”, ministrul Chimiei a propus cumpărarea unei instalaţii care avea o capacitate anuală de producţie de 40.000 de tone. Nicolae Ceauşescu nu a fost de acord cu propunerea respectivă şi, în şedinţa din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., a insistat pentru copierea de către inginerii români a instalaţiei franceze care exista deja la Piteşti. Un fragment din stenograma acelei reuniuni – în care Nicolae Ceauşescu a folosit, printre altele, expresia „Ce facem pentru noi, copiem şi pe mama dracului” – îl publicăm în continuare, cu minime intervenţii asupra textului original (marcate cu paranteze drepte), în scopul înţelegerii unor idei expuse sintetic de către participanţii la acea şedinţă. Sublinierile din document ne aparţin.

Trei ani mai târziu, un incendiu puternic a distrus parţial instalaţia de piroliză a combinatului petrochimic de la Piteşti. Nicolae Ceauşescu a descris situaţia în şedinţa din 15 aprilie 1974 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., astfel: „Nu ştiu dacă aţi aflat – sau poate au spus tovarăşii – a fost un incendiu foarte grav la Piteşti, la Combinatul petrochimic, la instalaţia de pirolită (corect: piroliză – nota P. Opriş).

Sigur, cauzele o să le vedem, deocamdată instalaţia a fost scoasă din funcţiune, mai precis, una din părţi, pentru că ea este mai complexă”[2].

Nicolae Ceauşescu a fost întrerupt brusc de soţia sa, care a spus: „Este distrusă o parte şi este scoasă din funcţiune total”. Ulterior, Elena Ceauşescu a menţionat indirect şi momentul în care a avut loc incendiul: „Toate accidentele se întâmplă de Paşte şi de sărbători (subl.n.)”[3].

Măsurile luate imediat de autorităţile locale şi cele de la Bucureşti au fost amintite, pe scurt, de Nicolae Ceauşescu, tot în şedinţa din 15 aprilie 1974: „A fost oprit întregul combinat; când ne-a informat, am dat indicaţii să oprească tot combinatul, pentru că altfel puteau să apară pericole şi în altă parte. Sigur, în întregime, instalaţia de piroliză nu va putea funcţiona până nu va fi repusă în funcţiune total, dar distrusă propriu-zis este o secţie a instalaţiei – ca să spun aşa. Este adevărat că este una din cele mai importante. Acum, tovarăşii spun că s-a reuşit să se stingă complet focul.

Aseară, pe la ora 20.30, tovarăşii ne-au informat pe noi; mai precis, primul-secretar m-a informat pe mine pe la ora 21.15, s-au trimis acolo măsuri şi am mers şi noi acolo.

Sigur, urmează acuma, după ce se răceşte instalaţia, să vedem măsurile pentru refacerea ei cât mai iute. Şi, sigur, să vedem şi cauzele şi toate celelalte, şi măsurile care trebuiesc luate.

Trebuie însă, tovarăşi, să atragem din nou atenţiunea asupra măsurilor, pentru că acest lucru arată încă o dată că nu am luat, nici pe linie de partid, măsuri serioase, şi pe linie de interne – nu e aici ministrul de interne – dar trebuia ca în asemenea împrejurări, cu 2-3 zile înainte să se organizeze măsuri speciale. Avem o hotărâre în privinţa aceasta! Să se instituie acolo comandament, cu activişti de partid, cu alţii, pentru a supraveghea, pentru că este clar, că până la urmă, este o neglijenţă”[4].

În opinia noastră, măsurile speciale pe care Nicolae Ceauşescu le avea în vedere erau legate cu sărbătoarea de Paşte şi putem presupune faptul că, în momentul declanşării incendiului, nu a existat un plan unic de măsuri, actualizat, privind intervenţia la instalaţii, în caz de urgenţă.

Proaspătul preşedinte al României a subliniat tot atunci faptul că pompierii nu au avut de la început scările necesare pentru a interveni cu succes pentru stingerea incendiului respectiv. „Adevărul – spunea Nicolae Ceauşescu –, că nici nu dispunem de mijloace necesare; a trebuit să stăm ore întregi până când a trebuit să trimitem pe şantier să aducă nişte scări. Nu avem mijloace cu care să putem face faţă unor asemenea incendii deosebite. Pompierii au lucrat destul de prost. [...] Nu avem nici instalaţii puse la punct, pentru că, totuşi, trebuie să ai presiuni ca să poţi la 20 m. să ajungi, nu ca să fi lângă ea, ca să dai apa acolo. În general, dotarea este foarte proastă”[5].

Reparaţiile la instalaţia de piroliză s-au făcut în paralel cu lucrările de la cea de-a doua rafinărie din cadrul aceluiaşi combinat şi, la 16 octombrie 1974, au fost date în folosinţă un complex de cracare catalitică, instalaţiile de distilare a petrolului în vid, de modificare a vâscozităţii şi desulfurizarea ţiţeiului, precum şi cele pentru producerea de bitum şi utilizarea gazului sulfuric. Astfel, a fost asigurată prelucrarea superioară a produselor obţinute din procesarea a 3,5 milioane de tone de ţiţei, anual, în cadrul rafinăriei nr. 1, existentă pe aceeaşi platformă industrială. Totodată, s-au desfăşurat o serie de lucrări pentru finalizarea construirii celei de-a treia rafinării a combinatului de la Piteşti, în scopul dublării capacităţii sale de prelucrare a ţiţeiului şi obţinerii de benzină, gaz petrolier, bitum, butan, propan şi propilenă.[6]

Investiţiile majore de la combinatul petrochimic de la Piteşti s-au realizat în contextul creşterii exponenţiale a preţului petrolului pe plan mondial. O parte din materia primă necesară pentru a obţine acrilonitril şi alte produse chimice se importa şi Mihail Florescu, ministru al Chimiei, a prezentat la 28 ianuarie 1974, într-o şedinţă a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., situaţia aprovizionării cu petrol atât în România, cât şi în alte state, astfel: „Întreaga Europă este plină de ţiţei. S-au mărit foarte mult stocurile şi s-a creat un gol de produse pe piaţă. Informaţiile pe care le avem arată că chiar pieţele care au fost în embargou (instituit de ţările arabe în octombrie 1973, în timpul războiului declanşat de Egipt şi Siria împotriva Israelului – nota P. Opriş), cum a fost Olanda, au acoperit toate nevoile pentru iarnă. Motorina este în creştere acum de la 105 la 115 dolari tona. Noi am considerat că după sărbătorile de iarnă preţurile se vor relua, fără a ajunge însă la situaţia de vârf. Acum trebuie să împingem ceva pentru că am ajuns şi noi la plin de ţiţei şi de petrol (subl.n.)”[7].

Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu ideea lui Mihail Florescu de a se mări rezervele de ţiţei ale României, de la 300.000 la 700.000 de tone. Capacităţi suplimentare de stocare erau gata la Constanţa (un rezervor de 35.000 tone) sau în curs de finalizare (la Constanţa şi, mai ales, la Piteşti – unde urmau să se ţină în rezervă aproximativ 300.000 de tone de ţiţei). Ministrul Chimiei a precizat că statul român trebuia să primească în anul 1974, din diferite state, circa 3,7 milioane de tone de ţiţei – în condiţiile în care necesarul estimat pentru importul de petrol era de 6 milioane de tone. Aproximativ două milioane de tone proveneau din Iran, un milion din Libia, între 300.000 şi 500.000 de tone din Algeria, iar restul din Emiratele Arabe Unite. Pentru acele cantităţi, statul român era pregătit să plătească 18-19 dolari/baril – preţ valabil la petrolul din Golful Persic. La importurile din Algeria, partenerul străin solicita insistent îngrăşăminte chimice româneşti, în contrapartidă cu ţiţeiul care urma să fie livrat.[8] În plus, Mihail Florescu estima faptul că România putea să exporte mai mult fenol şi îngrăşăminte chimice în acea perioadă, la preţuri foarte mari, în timp ce preţul la ţiţei urma să scadă în a doua parte a anului 1974.[9]

Evoluţia preţului petrolului pe plan mondial a fost analizată atent şi în alte state. De exemplu, la cea de-a 13-a plenară a Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Germania (12 decembrie 1974), Erich Honecker a menţionat astfel: „În ceea ce priveşte achiziţiile de materii prime din sfera economică nesocialistă, am fost şi suntem confruntaţi direct cu masivele majorări de preţuri înregistrate la aceste produse pe piaţa mondială imperialistă. Să exemplificăm cu câteva cifre: preţul mediu pentru tona de petrol a crescut de la 36 mărci-valută în 1972 la 192 mărci-valută în 1974. În aceeaşi perioadă, preţul mediu pentru tona de cereale s-a majorat de la 131 la 317 mărci-valută, la bumbac de la 2893 la 7029 mărci-valută, la cafea crudă de la 2275 la 3734 mărci-valută, iar la cafea boabe de la 1702 la 3857 mărci-valută.

În această etapă, am trasat tovarăşilor noştri sarcina de a duce o luptă fără compromis împotriva tuturor încercărilor monopolurilor şi statelor imperialiste de a trece efectele crizei asupra noastră. Totuşi, modificările preţurilor complică mult această luptă şi iată câteva fapte edificatoare. În 1974, în importurile din sfera economică nesocialistă au apărut majorări de preţuri faţă de anul precedent. Dincolo de aceasta, sporurile de preţuri pe piaţa imperialistă, în legătură cu excedentele de import şi dobânzile, impun sprijinirea mărcii R.D.G. de la bugetul de stat. Deoarece cheltuielile sporite nu sunt incluse în preţurile noastre industriale, aceste subvenţii au crescut (subl.n.)”[10].

Revenind la subiectul principal al expunerii noastre, menţionăm faptul că alte două accidente foarte grave, urmate de explozii violente, au avut loc la secţia de cracare catalitică a ţiţeiului de la Piteşti (în noaptea de 30 spre 31 octombrie 1978) şi la secţia de piroliză a Combinatului petrochimic de la Teleajen (în noaptea de 6 spre 7 decembrie 1983). În incendiul de la Piteşti au decedat nouă persoane; Nicolae Ceauşescu s-a deplasat imediat la locul accidentului împreună cu soţia sa şi cu prim-ministrul Manea Mănescu, iar lideri politici din mai multe state socialiste au trimis mesaje de condoleanţe (Willi Stoph – R.D.G., Aleksei Kosâghin – URSS, Todor Jivkov – Bulgaria, Kim Ir Sen – R.P.D. Coreeană, Jambin Batmunh – R.P. Mongolă şi Piotr Jaroszewicz – R.P. Polonă).

Un alt incendiu grav a avut loc la 23 decembrie 1981, tot la Piteşti, pe fondul nerespectării regulilor de întreţinere şi utilizare a instalaţiilor. Drept urmare, inginerul Ion Ioniţă (directorul general al combinatului petrochimic), Valeriu Nicolescu (prim-secretar al Comitetului Municipal al P.C.R. din Piteşti) şi Mircea Manta (secretar al comitetului P.C.R. din combinat) au fost schimbaţi imediat din funcţiile pe care le deţineau.[11]

În concluzie, cel puţin o parte din investiţiile făcute în industria petrochimică din România la sfârşitul anilor ’60 şi în cursul anilor ’70 au fost afectate negativ atât de concepţia autarhică a lui Nicolae Ceauşescu privind capacitatea economică a ţării (pe fondul inexistenţei unor fonduri valutare consistente proprii, care să permită o dezvoltare constantă a economiei), cât şi de erorile săvârşite de câţiva factori umani în timpul activităţilor de producţie şi care s-au soldat cu incendierea unor instalaţii şi utilaje importate de statul român. În consecinţă, planurile de export a unor produse petrochimice româneşti nu au fost îndeplinite în întregime, mai ales la sfârşitul anilor ’70 şi autorităţile comuniste de la Bucureşti au avut probleme la achitarea instalaţiilor şi utilajelor pe care le-au primit, pe bază de credit, din Occident şi din câteva state comuniste europene pentru dezvoltarea industriei chimice în România.[12]

Extras din stenograma şedinţei din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a insistat pentru copierea fără autorizaţie a unor instalaţii şi utilaje importate de statul român.

Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 6 iulie 1971

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş, Manea Mănescu, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, János Fazekaş, Petre Lupu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Patilineţ, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter.

Au fost invitaţi tovarăşii Ioan Avram, Neculai Agachi, Mihail Florescu, Ispas Traian, Angelo Miculescu, Florea Dumitrescu, Matei Ghiciu, Ion Crăciun, Ion Ruşinaru, Gheorghe Oprea, Emilian Dobrescu, Barbu Popescu.

[...]

Punctul 4: „Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei «Instalaţia de acrilonitril II» de la grupul industrial de petrochimie Piteşti”.

[Tov. Nicolae Ceauşescu:] Aici totul este import pe [valută] Vest.

Tov. Mihail Florescu: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce?

Tov. Mihail Florescu: Au fost cumpărate două licenţe americane şi toate utilajele sunt din oţeluri inoxidabile. Facem o bună parte în ţară.

Tov. Ion Stănescu: N-am înţeles cu catalizatorul acesta, de la pagina 2. De ce nu putem să-l facem în ţară?

Tov. Mihail Florescu: [Americanii] Nu ne vând licenţa. Este un catalizator specific şi nu ne vinde licenţa. Însă noi cercetăm catalizatorul şi, când vom ajunge la rezultate, vom renunţa la import. Dar este un catalizator specific, proces tehnologic.

Tov. Emil Bodnăraş: Pentru apa reziduală nu se produce în ţară?

Tov. Mihail Florescu: Se merge numai pe oţeluri speciale, pentru că are loc o ardere corozivă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Practic, aci nu facem nimic în ţară.

Tov. Mihail Florescu: Sunt 130 [de] utilaje care se fac în ţară. Cam jumătate, jumătate.

Tov. János Fazekaş: Dacă n-am importa din ţările capitaliste, am putea să facem etapa a 2-a?

Tov. Mihail Florescu: Instalaţia respectivă o cumpără toate ţările socialiste. Este un proces unic. Nu s-a adaptat la noi.

Tov. Maxim Berghianu: După toate calculele făcute de specialiştii ministerului rezultă că investiţia ar fi mai scumpă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Specialiştii aceştia trebuie scoşi imediat din minister şi trimişi în producţie şi puşi câţiva oameni pricepuţi – muncitori, tehnicieni – şi făcut instalaţia. Cum se poate, dacă eu o fac în ţară, să mă coste aşa de mult? Toţi inginerii aceştia trebuie scoşi din minister.

Tov. Mihail Florescu: Este vorba că două instalaţii 2×20.000 (două instalaţii cu o capacitate anuală de 20.000 de tone de acrilonitril, fiecare – nota P. Opriş) sunt mai scumpe decât dacă am importa 1×40.000.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi, eu n-o import. Trebuie să o produc în ţară.

Tov. Mihail Florescu: Sunt utilaje care nu le facem în ţară.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să le facem. De unde să dăm zeci de milioane[?]. Nu se poate aşa. Am văzut la coreeni, n-au tehnica noastră şi într-un an de zile au făcut o uzină de fibre chimice (corect: fibre sintetice – nota P. Opriş). Au mai şi copiat. N-o fi ultimul strigăt, dar au realizat-o.

Nu trebuie să aruncăm milioane [de] lei-valută. Trebuie să punem capăt acestui lucru. Nu se poate merge mai departe aşa pentru că de fiecare dată mai găsim ceva.

Să-şi bată capul să o perfecţioneze pe aceasta de 20.000 [de tone]. Atunci, ce fel de specialişti avem? De ce ţinem un institut? Avem 5000 de oameni în institutul acesta. De ce-l ţinem, ca să copieze? Nici în Finlanda nu există proiectare separat. Institutul acesta trebuie să-l desfiinţăm imediat. Cercetarea este împreună cu producţia. Acolo, constructorul de maşini lucrează împreună cu beneficiarul. Adică pentru producerea hârtiei au lucrat împreună cu beneficiarul, că acela ştia ce hârtie vrea să-i facă. În total, au lucrat 70 de oameni la treaba aceasta, cu proiectanţi, cu muncitori, cu totul. Au lucrat 30 de ingineri, restul muncitori. Am văzut în China; au luat muncitori calificaţi, tehnicieni şi ingineri. În Coreea ne-au spus că le-au dat la ingineri şi le-au spus că nu pot să facă. Atunci, le-au dat muncitorilor din producţie şi au făcut. Sigur că aceştia (inginerii – nota P. Opriş), care n-au văzut în viaţa lor maşini, nu au putut face. Dacă luăm muncitorii de acolo, tehnicieni, meseriaşi, sunt convins că vor putea să facă. Trebuie să terminăm odată cu aceştia de la proiectare, care constituie o piedică în dezvoltarea industriei noastre chimice şi eu propun să respingem aceasta. Şi, în general, să revedem toată concepţia la chimie. Aici noi avem utilaje; suntem printre primii care avem o industrie chimică mai veche şi, cu toate acestea, n-am făcut un pas pentru a produce (o instalaţie de acrilonitril – nota P. Opriş) la noi în ţară. Prefer să întârziem cu unele programe, dar să terminăm cu importurile acestea.

Tov. Mihail Florescu: Nu vreau să spun că nu este just ce spuneţi acum, dar problema este aceasta. Am discutat cu toţi oamenii care lucrează, cu mecanicii. Îmi pare rău că n-am luat cu mine cifrele. În cincinalul trecut am proiectat 33 instalaţii. În acest cincinal proiectăm 135 instalaţii. Adică volumul de proiectare care se face la noi în ţară este mare. Eu vă garantez că chinezii cumpără de la americani această instalaţie, pentru e vorba de oţeluri speciale.

Nu putem face în ţară toate instalaţiile şi instalaţia aceasta, dacă nu se aprobă [cumpărarea ei], determină [întârzieri la] 5-6 instalaţii. Şi aşa discutăm de 6 luni şi avem o întârziere foarte mare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să revedem planul chimiei şi să punem odată capăt acestei mentalităţi. Nu se poate merge mai departe aşa. Acelaşi lucru îl spuneţi cu fibrele [sintetice], acelaşi lucru îl spuneţi cu soda, cu toate. Permanent găsiţi [ceva], că „să vedeţi că este altfel”, că „este nu ştiu cum” … Nu se poate merge mai departe aşa.

Tov. Mihail Florescu: Totuşi, 135 de instalaţii le realizăm în ţară.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cât este importul nostru la Chimie? [În] miliarde lei valută[?].

Tov. Mihail Florescu: Este [de vină] şi capacitatea [redusă] a [industriei] construcţiei noastre de maşini.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie odată să terminăm. Nu se poate merge mai departe aşa.

Tov. Mihail Florescu: Aceasta afectează foarte mult planul chimiei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Când trebuie să exportăm, nu avem ce exporta, şi la import toată lumea ne demonstrează că trebuie să importăm. Nu se poate!

Tov. Mihail Florescu: Aci am ajuns totuşi la 50% realizări în ţară.

Tov. Ilie Verdeţ: Noi am discutat de trei ori, mi se pare. Am avut prima dată următoarea observaţie: de ce să mergem pe [o capacitate anuală de producţie de] 40.000 [tone] când avem o linie de 20.000 [tone]? Au fost chemaţi oameni de la Piteşti, de la C.S.P., toate organele centrale au făcut analiza aceasta şi am ajuns la concluzia că putem face mai mult cu linia de 20.000 decât cu cea de 40.000 [tone], [pe] care n-o cunoaştem.

Eu cred că va trebui să punem un colectiv, care nu este legat direct de proiectare, să verifice toată instalaţia aceasta, pentru că ar fi soluţia cea mai rapidă să reproducem cele două linii de 20.000 [tone]. Apoi, după ce s-a demonstrat aceasta, am spus că totuşi 80% import la linia de 40.000 [tone] este prea mult, nu se poate aproba şi s-a ajuns la această pondere de 54,5%. Pentru că eram aşa de strânşi, de 6 luni de zile n-am putut să mai avansăm, am chemat şi de la guvern. Dacă mereu vom avea procedee noi, ponderea importurilor va fi din ce în ce mai mare. În viitor, cu perfecţionările noastre şi cu contribuţia chimiei, care trebuie să fie esenţială, cred că vom ajunge din ce în ce să producem mai mult.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Orice proiectant îţi poate face dintr-o instalaţie de 20.000 [tone] una de 30.000 [tone]. Nici nu trebuie să-l ţi o zi la proiectare [pe] cel care este proiectant de utilaje.

Tov. Mihail Florescu: Putem să prezentăm din nou tot planul. Am urcat de la 33 la 135 de utilaje. Dar este problema şi a [industriei] construcţiei de maşini, şi i-am spus şi tovarăşului [Ioan] Avram …

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să vină [Ioan] Avram aici (ministrul Construcţiilor de Maşini – nota P. Opriş).

Tov. Mihail Florescu: Vă dau valoarea: 54,5 la sută din valoare facem în ţară şi 55,5 la sută importăm. La tonaj, 81% în ţară şi 19% din import. Diferenţa este din cauza acestor utilaje speciale de care v-am vorbit.

Aci avem lista specială cu construcţiile de maşini şi s-a discutat 6 luni, utilaj cu utilaj, la Consiliul de Miniştri.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dumneata spui: avem investiţii [de] 600 milioane; avem construcţii-montaj care se scad din cele 600 milioane, 120 milioane. Rămân 480 milioane, din care importul 90 milioane lei valută, înmulţit cu 6 lei …

Tov. Mihail Florescu: Importul reprezintă nu numai utilaje, ci şi oţeluri speciale, licenţe.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Nu se înmulţeşte cu 6, se aplică un curs fals de 3,30 [lei pentru un dolar american]. Dacă transformăm în lei, iese mai mult.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Materia primă nu intră aci. Intră numai utilajele.

Tov. Mihail Florescu: 40 milioane lei-valută pentru utilaje. După aceea, sunt instalaţiile electrice şi beneficiile. De asemenea, catalizatorii care trebuie să-i luăm de la ei, o parte din aparatura de măsurat şi de control, asistenţă tehnică, piesele de schimb.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că trebuie totuşi să revedem, să mergem pe cea care o avem acum, să o reproducem. O facem pe cea [cu o capacitate de producţie] de 20.000 [tone], pe urmă o facem pe a doua.

Să spunem să se aducă îmbunătăţiri şi la consum, aşa cum se face în toată lumea, că astfel, permanent o să fim împinşi că mereu o să apară una [cu o capacitate de producţie] de 120.000 [tone], alta de 130.000 [tone]. Dacă nu suntem în stare să punem oamenii, când o avem pe aceea de 20.000 [tone], să o facă de 30.000 [tone], atunci … Adică să mărească şi ei volumul rezistenţei, să-i aducă îmbunătăţiri.

Tov. Mihail Florescu: Dacă se mai amână această instalaţie, ne lasă instalaţia de cauciuc din fibre. Aci nu avem nici o bază de calcul. Ele se fac pe maşini speciale de calcul. Această instalaţie n-o face nimeni în lume. Toată lumea cumpără de la aceeaşi sursă. Este un calcul foarte complicat şi nimeni nu s-a apucat de el. Dacă n-o cumpărăm, dăm jumătate din cincinalul nostru peste cap. De un an de zile se discută. Avem aci toate calculele.

Cu construcţia de maşini, tovarăşul [Ioan] Avram poate să spună cum am judecat fiecare utilaj în parte. Unde am putut, am făcut în ţară, dar este o instalaţie foarte pretenţioasă aceasta şi n-o face nimeni decât firma respectivă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Coreenii au făcut; n-o fi modernă ca aceasta, dar au făcut.

Tov. Mihail Florescu: Toţi importă licenţa Sohaia. Cu vechea licenţă, pe care am lucrat şi noi, toţi închid fabricile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă ai noştri n-or să aducă îmbunătăţiri, or să spună că închid fabrica, că nu este rentabilă.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Orice licenţă se vinde când are alta mai perfecţionată.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă n-o să-i aducem perfecţionări celei pe care o avem, să-i ridicăm parametrii tehnici, n-o să ţinem paşii cu industria chimică din lume. Aşa am făcut cu hârtia. Am fost printre primele ţări din Europa care ne-am apucat să fabricăm hârtie şi astăzi nu suntem în stare să facem o hârtie aşa cum trebuie. Finlandezii s-au apucat să facă hârtie acum o sută de ani şi ce hârtie fac …

Tov. Mihail Florescu: Toată lumea face o singură licenţă şi este greu de reprodus. Au avut sisteme electronice de calcul şi s-au descurcat foarte bine. Este un produs de foarte mare extindere.

Tov. Gheorghe Rădulescu: În celălalt cincinal va fi altă tehnologie.

Tov. Mihail Florescu: Poate o s-o perfecţionăm noi, dar trebuie să ne apucăm de ea. În prezent, încă nu ne-am apucat de această treabă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie odată să ne apucăm de această chestiune. Şi când erai înainte la Chimie, şi când erai la Consiliu[l de Stat], tot pe această poziţie erai, tovarăşe Florescu.

Sunt proiectanţi care n-au lucrat o dată într-o fabrică chimică, n-au pus mâna şi n-au dat cu ciocanul o dată într-un utilaj şi le este frică să se apuce de un utilaj mare [să-l proiecteze].

Tov. Mihail Florescu: Eu nu vreau să apăr proiectanţii, dar ei proiectează astăzi 135 utilaje şi puţine ţări fac acest lucru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: N-am văzut o instalaţie proiectată de noi. Arată-mi şi mie una. În îngrăşăminte este vreuna?

Tov. Mihail Florescu: Fabrica de acid fosforic de la Năvodari este proiectată în întregime de noi. Construim o fabrică de sodă calcinată pe proiectele noastre la Alexandria (în Egipt – nota P. Opriş).

Tot ce construim acum, construim pe proiectele noastre. Cunoaşteţi foarte bine, inginerii din uzină, ei s-au bătut pentru aceste proiecte.

Să fiţi de acord să-i dăm drumul, că suntem într-o mare întârziere.

Tov. Maxim Berghianu: Avem o serie de mecanici foarte buni, de ingineri, de muncitori, de chimişti, trebuie aduşi şi format un colectiv de oameni să lucreze într-un loc că altfel nu rezolvăm problema.

Am fost foarte preocupaţi ca să producem această instalaţie, dar din calculele specialiştilor rezultă că nu este economic, pentru că noi am stat cu această instalaţie, nu i-am adus nici o îmbunătăţire. Nimeni nu face aşa ceva. Cum ai cumpărat-o, trebuie să ai un program de îmbunătăţire şi perfecţionare a ei.

Dar acum, fiind o instalaţie de care depinde industria noastră chimică, vă rog s-o aprobaţi şi să se ia măsuri să se formeze un colectiv care să se ocupe de instalaţiile existente.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici C.S.P.-ul nu vrea să ţină seama de aceasta. Însă nu mai putem să dezvoltăm pe import. Economia noastră nu suportă importul.

Tov. Maxim Berghianu: De redus, s-a redus ceva la import.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să fie clar că economia nu mai suportă importurile acestea. O să formăm colective de muncitori şi ingineri din producţie, să-i punem să găsească soluţii, iar pe aceştia de la proiectare, pe toţi, să-i trimitem în producţie. Să nu-i ţinem acolo să copieze din străinătate. Până nu-l trimitem în fabrică să lucreze, n-o să avem nici un proiectant bun. Să-i strângem pe cei care se pricep, dar să-i lăsăm acolo în fabrică să lucreze, iar pe proiectanţii aceştia să-i trimitem în producţie.

Ai văzut, aşa este, Avram? Să nu spui că nu te-am întrebat …!

Tov. Ioan Avram: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este o chestiune permanentă. Numai la noi nu se înţelege şi discutăm de doi ani.

Să o facem pe aceasta de 20.000 [de tone].

Tov. Mihail Florescu: Toţi indicatorii [economici] se strică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Între timp, să le punem sarcina să analizeze parametrii, să-i îmbunătăţească. Să le punem sarcina să studieze problema îmbunătăţirii eficienţei.

Preţul de cost actualmente este de 7600; se prevede la 6400. Aceasta este prevăzut, dar nu ştiu dacă se realizează. Până acum, n-am nici unul unde să se fi realizat preţul de cost prevăzut în proiect, nici la fibre [sintetice].

Tov. Mihail Florescu: Avem multe. Vă fac o prezentare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să se vadă şi cheltuielile de producţie, cheltuielile materiale.

Tov. Mihail Florescu: Să ştiţi că nu ne va costa mai ieftin; ne va costa mai scump şi vom pierde şi un an de producţie, că este o linie depăşită.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De abia a intrat în funcţiune şi acum spuneţi că este depăşită …? Încă n-a ajuns la parametrii [proiectanţi] şi spui că este depăşită …? Dacă importăm pe aceasta de 40.000 [tone], peste doi ani tot o să spui că este depăşită. Atunci, de ce ai luat-o? Hai să discutăm atunci aşa … Sunt ramuri unde realmente la 2-3 ani de zile, dacă nu cel care ne-a vândut [instalaţii], atunci altul, vine cu perfecţionări şi o să fim în situaţia ca permanent ce cumpărăm să nu mai corespundă. Linia aceasta n-a intrat decât de un an în producţie, n-a ajuns încă la parametrii proiectaţi şi vi şi spui că este depăşită.

Tov. Mihail Florescu: Este pusă în funcţiune, linia merge bine, face parametrii.

Linia aceasta au cumpărat-o toţi când am cumpărat-o noi şi după 4 ani nu mai lucrează nimeni cu ea. Nu putem renunţa la acest produs, care merge la nenumărate ramuri. Aceasta merge la cauciucuri, la fibre, la materiale plastice. N-aş insista aşa de mult dacă n-aş vedea ce consecinţă va avea acest lucru şi pe urmă voi fi chemat şi tras la răspundere.

Tov. Ioan Avram: S-a analizat, tovarăşe secretar general.

Tov. Mihail Florescu: Tot analizăm şi dăm peste cap planul cincinal.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu cred că trebuie să schimbăm ceva la Chimie, că, până nu se va schimba mentalitatea la Chimie, nu se face nimic. Numai cu fuga după ceea ce se citeşte în reviste, n-o să avem chimie. Trebuie odată să înţelegem că nu putem merge continuu pe importuri. Până n-o să înţeleagă conducerea ministerului treaba aceasta, n-o să putem face chimie.

Actualmente, am cheltuit pentru chimie extrem de mult şi nu putem merge mai departe aşa. Aceasta este realitatea. Trebuie odată să discutăm serios cu colegiul ministerului, cu toţi muncitorii şi să luăm şi construcţiile de maşini şi să înţelegem că nu se poate merge mai departe aşa, pentru că în fiecare an găseşti ceva nou în toate domeniile de activitate. Nimic nu stă pe loc, în nici un domeniu. Dacă vrem ca tot ceea ce dezvoltăm să facem pe import, dăm toată economia peste cap. Până nu vom înţelege să punem colective şi să înceapă să studieze perfecţionarea, nu facem nimic. Să se aducă îmbunătăţiri anual de 20%, de 50%. Numai aşa vom putea să avem chimie cu rentabilitate, aşa cum face toată lumea. Până când unul dă de ceva excepţional şi dă totul peste cap. Finlandezii fabrică aceasta, au introdus-o întâi la ei, să vadă rezultatele, şi pe urmă au scos-o la export, că nimeni nu cumpără cum am cumpărat noi [licenţa] „Sibetra” şi tragem de 3 ani de ea şi vom mai trage încă 3 ani şi tot n-o să avem rezultate. Cât ne costă experienţa aceasta? Şi nu e singura.

Tov. János Fazekaş: Să mergem pe aceasta de 20.000 [de tone].

Tov. Virgil Trofin: Să se facă calcule şi să le prezinte.

Tov. János Fazekaş: Acestea se pot prezenta repede.

Tov. Mihail Florescu: Avem toate calculele; le putem prezenta în 10 zile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avram, însă pe ideea să o construim la noi pe aceasta de 20.000 [de tone].

Tov. Virgil Trofin: Şi dacă o construim la noi, va trebui să calculăm şi influenţa la planul de stat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Influenţa la planul de stat să fie aceea că trebuie să o punem rapid în funcţiune.

Eu vă rog să revedeţi toate problemele. De altfel, mâine avem o şedinţă cu discutarea planului şi trebuie să revedem toate problemele. Eu vreau în perioada aceasta, iulie-august, cu fiecare minister să vedem toată problema importului pentru că nu se poate merge mai departe aşa. Trebuie cu orice preţ să echilibrăm balanţa şi să mobilizăm la maximum capacităţile noastre creatoare, că avem oameni care sunt în stare să facă, dar nu apelăm la ei, nu numai la funcţionarii aceştia de la proiectare, că au ajuns nişte funcţionari. Să apelăm la muncitori, la inginerii vechi şi ei ne vor face toate instalaţiile aşa cum se face în toată lumea. În cercetare şi proiectare majoritatea sunt muncitori şi tehnicieni. Cel care [nu] lucrează nu poate să facă o maşină. De aceea toţi de la voi, de la chimie fug, că nu cunosc, că n-au lucrat.

Toată organizarea noastră este greşită. I-am arătat şi lui [Ioan] Avram. Am văzut în China, în Coreea tot la fel. Am întrebat pe finlandezi; aceştia nu mai sunt cu revoluţia culturală, dar şi ei spun că fac prin ei înşişi.

Noi vrem să dezvoltăm chimia îmbogăţindu-i pe alţii.

Şi la C.S.P. să se înţeleagă odată aceasta, şi la ministere şi la Consiliul de Miniştri. Am discutat demult să punem colective şi să înceapă oamenii să lucreze. Noi trecem la o instalaţie [cu o capacitate de producţie] de 30.000 [tone] şi spunem: importăm. Cine face în lume aşa? Noi ne creăm condiţii ca să mărim importul. Ştim bine că stăm rău cu balanţa [comercială externă] şi într-adevăr, să introducem lucruri noi, superioare, dar să îmbunătăţim balanţa, nu să mărim importul ca să o înrăutăţim. Aceasta este o concepţie inadmisibilă în economie. Nici nu trebuie admis felul acesta de a gândi. Aceasta este problema, tovarăşi.

Rog ca în sensul acesta să revedem toate problemele. Cu [Ioan] Avram am tot vorbit pe drum. Am spus ce trebuie să facem în construcţia de maşini: autodotarea, copierea, cum face toată lumea. Să nu ne fie frică de nimic. Când o să exportăm, atunci o să vedem ce modificări facem ca să nu zică că am copiat. Ce facem pentru noi, copiem şi pe mama dracului.

Pe urmă, nu mai este admisă nici o vizită în nici o întreprindere industrială, decât pe baza unei liste aprobată de Secretariatul Comitetului Central. Restul, nu este admisă nici o vizită externă şi nici de la noi, că toată lumea se ducea; întreprinderile noastre industriale au devenit expoziţii. În afară de oamenii care se stabileşte că au drept de control, cu autorizaţie de control, nimeni nu mai are voie să intre în vreo întreprindere, nici chiar presa. Presa să meargă tot cu organele de control. Întreprinderile nu sunt expoziţii.

În al doilea rând, chiar la cele care le aprobăm să fie vizitate, nu pot să meargă în secţiile de bază. Să fie plimbaţi cum îi plimbă toată lumea, cu maşinile, pe urmă te opreşte la o sală şi-ţi spune că aci este hala cutare, îţi dă un film cu producţia, ca reclamă.

Acest lucru să fie cuprins în lege şi de mâine să realizăm acest lucru.

Celelalte întreprinderi, care sunt oprite [de la efectuarea vizitelor, să poată fi vizitate] numai cu aprobare specială şi aprobarea să prevedem că trebuie să fie dată de secretarul general [al P.C.R.].

La noi, şi în institutul atomic [de la Măgurele] se fac vizite. Laserul a devenit o expoziţie.

Comunicările tehnice care se fac în presă [trebuie] să se facă pe răspunderea ministrului. Nimic despre problemele tehnice nu se dă în presă fără să vadă ministrul. Nici un director n-are voie să dea lămuriri tehnice, nici începerea lucrărilor, decât cu aprobare să se dea. Nimeni în lume nu face asemenea lucruri.

În ministere să se introducă birouri de documente secrete pentru că nu se mai respectă [regulile de păstrare a secretului]. Nici un document nu poate fi scos din nici un minister, nici un rezultat al cercetării. Seara, caietul trebuie să fie dat şi nimeni nu-l poate duce acasă. Acum este un liberalism pur şi simplu de neînţeles.

Să facem legea pe care să o avem gata în trei zile. O lege scurtă şi nici o independenţă, nici pentru ministru. Independenţa să se refere la faptul să se facă producţia, aceasta să fie independenţa lui.

[...]

NOTE________________


[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 218/1968, f. 59.

[2] Ibidem, dosar nr. 45/1974, f. 50.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Foreign Broadcast Information Service (FBIS) Daily Reports, Daily Report. EASTERN EUROPE, FBIS-EEU-74-205 on 1974-10-22. BRIEFS, ROMANIA (PITESTI REFINERY COMMISSIONED) [Page H8]; idem, Daily Report. EASTERN EUROPE, FBIS-EEU-74-214 on 1974-11-05. BRIEFS, ROMANIA (OIL REFINERIES IN PITESTI) [Page H9].

[7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 2/1974, f. 21-22.

[8] Ibidem, f. 22.

[9] Ibidem, f. 23-24. La gaze naturale, preţul maxim anunţat de autorităţile de la Moscova, în cursul negocierilor de la începutul lunii ianuarie 1974, a fost de 18 dolari/o mie de metri cubi. Ibidem, f. 21.

[10] Erich Honecker, Scrieri alese, 1971-1977, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 231-232. Pentru alte detalii privind preţul petrolului pe plan mondial în perioada 1970-1974, vezi aici.

[11] Foreign Broadcast Information Service (FBIS) Daily Reports, Daily Report. EASTERN EUROPE, FBIS-EEU-81-249 on 1981-12-29. ROMANIA (OFFICIALS LOSE JOBS AFTER PITESTI INDUSTRIAL FIRE) [Page H3].

[12] Câteva date privind exporturile de produse chimice româneşti din perioada 1979-1981 pot fi găsite aici.

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 76/1971, f. 14; 21-33.
  • Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there are "40 comments" on this Article:

    1. neamtu tiganu spune:

      Vă dau valoarea: 54,5 la sută din valoare facem în ţară şi 55,5 la sută importăm.

      Iata cum puteam realiza mai mult decit capitalistii, ajungind la 110%

      Sunt proiectanţi care n-au lucrat o dată într-o fabrică (chimică), n-au pus mâna şi n-au dat cu ciocanul o dată într-un utilaj şi le este frică să se apuce de un utilaj mare [să-l proiecteze].

      Aceasta fraza ma umple de nostalgie, Doamne ce tinar eram si ce frumos, cind auzeam aceste vorbe, ca-mi venea sa-mi dau cu ciocanul in cojones.
      Si mai era aia cu proiectati din reviste, si aia cu muncitorul care nu putea sa nituiasca si sa vina ing. s-o faca, mai ales atunci cind nu se respecta ordinea de montare si muncitorul isi nituia si calea de acces. Si mai era aia cu sunteti sabotori, ce-i trebuie unui avion antiskid, e un lux, si aia cu luxul pilotilor ale caror pantaloni (de suprasarcina) costa 70000 lei, valuta. Da ce tovarasi, noi nu putem face niste pantaloni, si de ce le trebuie astora asa pantaloni de lux, ce o salopeta nu e buna?

      Si cite si mai cite, dar si fetele erau asa frumoase, nu ca acum :)

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Dacă am ajuns şi la nostalgii, este bine.
        Pentru acel 110% trebuie să mai verific încă o dată documentul. Cine ştie cum s-a ajuns la aşa ceva. Oricum, observaţia este foarte bună.
        Iar despre fete, ce pot spune? Era moda mini, pe vremea aceea …

      • cetățeanul turmentat spune:

        Daaa, mai era și aia cu ”n-au putut inginerii să sudeze o țeavă la un cazan de presiune și au venit niște țigani, și-au pus o pătură în cap ca să nu vadă nimeni ce fac ei acolo și-au lipit-o, dom’le!”
        Aia cu pantalonii de suprasarcină ar putea avea o explicație, adică nu punem antiskid și la o aterizare pe pistă contaminată pilotul umflă nădragii natur, fără tuburi pneumatice, șireturi și alte farafastîcuri. Dacă trage sau strînge un viraj peste 6-7G, încleștează dinții, se încordează și rabdă, că d-aia l-am primit în partid, tovarăși! Și se spune ”șalopetă”, nu ”salopetă”, că acoperă șalele…

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Verificat! Rămâne cum am stabilit. :)

    2. stefan60 spune:

      Daca PCR ar fi admis munca peste hotare , ar fi plecat milioane de romani dar multi ar fi revenit in tara cu experienta , mentalitate diversa si in special , valuta .
      Asta ar fi asigurat materia cenusie necesara dezvoltarii dar si valuta atit de importanta si pentru care Ceausescu a spus (din articol) :
      “Când trebuie să exportăm, nu avem ce exporta, şi la import toată lumea ne demonstrează că trebuie să importăm. Nu se poate! ”
      Pai cu anii 80 a devenit vizibila aceasta problema .
      -Se vindea tot pentru a achita datoria externa . Cu mancarea pe cartela , curentul cu pauze si incalzirea pe cota .
      - componentele de automatizari industriale (cu simplele contactoare de forta si automatizari ) erau acum 100 % romanesti abandonand licenta BBC care a stat la baza automatizarii masinilor unelte romanesti .
      Cu stralucita performanta ca pentru a avea aceleasi capacitati tehnice , un contactor licenta BBC de 32 de amperi , trebuia schimbat cu unul proiectat de romani dar de 64 de amperi . Chiar si asa ,prin supradimensionare , se lipeau contactele si se ardeau motoarele in o veselie . :)

      Oricum se vede ca tovarasii erau toba de tehnologie . Chiar daca aveau alaturi de seful suprem un academician doctor inginer , savant de renume mondial expert in polimeri .

      Tot la contrabanda de material supraelastic (pentru rochii) din vest am ramas . ( in acei ani ) :)

      • Roland spune:

        Chiar si Vestul avea probleme cu accidentele (afurisitele, nu ocoleau nicio zona a Pamantului). Cea mai veche de care stiu, fiind cea de la Uzinele Pau din Germania (explozia azotatului de potasiu, un banal ingrasamant, de altfel, care pentru desprinderea lui de cuve, nemtii trebuiau sa le imbibe cu motorina; intr-o zi, au atins procentul fatidic de imbibare…).

    3. Fane spune:

      “trebuie să schimbăm ceva la Chimie”. Din pacate, nu s-a putut schimba eternul domn Florescu…Poate cineva sa creada, ca existau oameni de care Ceausescu pur si simplu nu se putea atinge??

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Cred că vă referiţi la Mihail Florescu şi, mai ales, la Gheorghe Oprea.

      • Babilou spune:

        Pai tov. Florescu (Iacobi Iancu) era comunist evreu din ilegalitate, fost luptator in Spania, apoi in Rezistenta Franceza, in gasca cu alti evrei : Valter Roman (Erno Neulander), Petre Borila (Iordan Dragan Rusev) sau Mihai Patriciu (Mihai Grunsperger). A fost ministru la Chimie peste 20 de ani, intre cei mai longevivi ministrii comunisti (de comparat cu ministrii actuali….. nici macar 6 luni….)
        Deci tov. Florescu era ministru in domeniul de “competenta” al tovarasei……legaturile erau stranse….

      • Liviu Petre spune:

        Ce importanta are ca Mihail Florescu era evreu? Cred ca in contextul dezvlotarii economice a Romaniei comuniste si al ‘dezbaterilor’ din CPex pe tema asta, daca iti aruncai cohii roata peste sala de sedinte, Florescu era printre cei doi, maximum trei intelectuali si tehnocrati adevarati. Restul, niste adulatori majoritatea cu ‘studii’ in prelucrari prin aschiere. Comparati diplomele lui Florescu cu diplomele lui Gheorghe Oprea sau Titi Dascalescu?
        Adevarul este ca Romania (comunista sau nu) le datoreaza enorm pentru dezvoltarea industriala unor Miahil Florescu si Gheorghe Gaston Marin (da, si asta evreu, ce sa-i faci…). Sa le pui in carca faptul ca nu a iesit cum ar fi trebuit este lipsit de onestitate.
        In plus, de observat ca Mihail Florescu era singurul care se opunea in sedinta aberatiillor cizmarului. Desigur ca Florescu era si singurul care demonstrase ca avea cojones: in timp ce Nicu o alegae pe Lenuta Regina Balului, Florescu se batea de adevaratelea, cu arma in mana, cu adversarii politico ideologici (nu spun ca dreptatea era de partea lui.)

    4. Josef Svejk spune:

      Fain articolul, felicitari autorului. Sper totusi sa-l vedem si pe cel despre exportul locmotivelor romanesti in China, pe care dl. Opris spunea acum cativa ani ca l-ar putea scrie…

      In alta ordine de idei, pe cand lucram in Romania imi povestea un coleg cum mergea treaba cu relevarile masinilor straine si furtul de tehnologie. Se daduse porunca in anii ’80 sa se copie o linie tehnologioca textila de prelucrat lana. In tara erau vreo 4 linii importate de tipul celei care trebuia realizata. Cea mai noua, la nivelul anilor ’70, era undeva prin Oltenia (nu la Craiova, ci in ceva localitate marunta gen Caracal sau Segarcea – nu mai retin) iar cea mai veche la nivelul anilor ’40 la Constanta. Evident ca echipa de proiectare a reusit sa traga toate sforile necesare ca sa o copie pe a’ batrana de la Constanta. Au stat bine merci acolo vara la mare vreo doua luni in delegatie copiind cu sublerul si ruleta + sabloane din carton pentru rotoarele ventilatoarelor piesele de muzeu. Dupa aia au venit la rand chestiile cu eliminarea importurilor, a inoxului, etc. adica un nou rand de reproiectari. Omul zicea ca noroc ca a venit revolutia, prototipul a fost dat rapid la fier vechi inainte de a fi instalat intr-o fabrica textila si a uitat toata lumea de dezastrul cu pricina… Insa cate altele n-or fi fost la fel…

      • neamtu tiganu spune:

        Povesti de adormit copiii.

        • Josef Svejk spune:

          De ce!?

          Povestea omului mi se pare întru-totul credibilă. În primul meu an de lucru în România ca inginer la mijlocul anilor ’90 îl mai întrebam pe unul au altul ce apăreau la „proiectat” sau „aprobat” pe desene:„Dom’le de ce ai făcut chestia asta așa și nu altfel?” Răspunsul invariabil era:„Nu știu. E relevat” . „Relevat” era termenul comunist pentru copiat.

          • Neamtu tiganu spune:

            Relevat nu e un termen comunist, e un termen tehnic care se refera la faptul ca o piesa a fost desenata masurindu-se dimensiunile ei. O parte de proiectare e din burta, din inspiratie, nu se poate intotdeauna totul explica. Nu de putine ori esti nevoit sa iei o hotarire din burta mai ales cind esti presat de termine.
            Povestea nu e veridica deoarece proiectantii nu erau implicati in hotaririle marilor conducatori de partid si deci nu puteau spune ce instalatie vor ei sa asimileze.

            • Josef Svejk spune:

              Io zic să o lăsați baltă că măcăne de acum.

              Nimeni nu face un uscător industrial fără a a avea nici un calcul de transfer termic. NImic. Nema. Nada. Fără a avea idee care e caracteristica ventilatoarelor ce produc fluxul de aer. Aici era vorba de copiere de neam prost. De unde naiba știi cât de lungă să fie incinta sa?De ce 5m și nu 3m sau 4.5m?!

              Când adaugi tot soiul de prelucrări exotice, ce-i triplează costul unei piese ce putea fi pur simplu un cilindru cu o gaură filetată acolo nu mai e vorba de nici o „inspirație”.În acel caz cel ce a făcut-o trebuie să poată da o explicație coerentă. Una e ceea ce anglo-saxonii numec „gut feeling” (într-adevăr parte esențială a proiectării) și copiatul maimuțăresc. Speram că înțelegeți diferența.

    5. Gabriel Diaconu spune:

      Ideea in sine e buna: “sa reusim prin noi insine” ca sa facem economii. Nimic mai adevarat.
      Dar se vede treaba ca nu aveai cu cine sa lucrezi, oamenii nu erau pregatiti pentru aceasta mentalitate, nu aveau acest spirit in sange.
      Ca si acum, “n-ai cu cine!” . Romanii nu sunt nici chinezi, nici americani, nici finlandezi.
      Sunt un popor de fosti tarani asupriti de turci, indobitociti. Nu poti sa faci din rahat bici, dar ceausescu traia in propriul cult al personalitatii ca sa creada altceva. Ca rezultat, regimul a esuat dramatic, ingrozitor.

      • Josef Svejk spune:

        Da ăsta e refrenul standard: Nu socialismul/comunismul e o monstruozitate împotriva naturii, ci oamenii sunt de vină că nu pot să-l aplice cum trebuie sau nu-s destul de buni. Lenin spuea că rușii sunt un popor bovin și că de aia a eșuat comunismul de război în 1919. Tot Lenin spunea (ca să justifice eșecul sistemului și lipsa de „cadre competente”) că orice rus inteligent se dovedește a fi de fapt fie evreu, fie neamț. Stalin spunea că socialismul l-i se potrivește polonezilor ca șeaua pe vacă (din nou, ca să explice eșecul timpuriu al Poloniei comuniste).

        Republica autonomă sovietica finlandeză din Karelia a dat un faliment epic. Stalin s-a enervat și a desființat-o trimițându-i pe conducătorii ei prin lagăre sau executându-i penru sabotaj economic. Germania de est comunistă, ce era vitrina lumii socialiste și în care rușii strângând cureaa au băgat munți de subvenții și resurse era în 1989 în faliment. Într-un faliment chiar mai adânc ca cel al României lui Ceaușescu.

        În China comunele populare înființate de Mao cu ocazia marelui salt înainte la sârșitul anilor ’50 au generat cea mai cumpiltă foamete cunoscută în istorie. Unele estimări merg până la 50 de milioane de morți de inaniție și afecțiuni legte de ea, în 3 ani. Adică un număr egal cu cel al tuturor morților provocați de al II-lea război modnal în toată lumea între 1939 și 1945. La moartea lui Mao PIB-ul Chinei era ceva mai mic ca cel al Greciei, iar volumul total al exporturilor în USD al orașelor Hong Kong și Sinagpore era mai mare ca cel al întregii lumi comuniste inclusiv URSS și China. În 1985 sau 1986 revista China Nouă publicată și în limba română se lăuda că R. P. Chineză a trecut praguurile psihologice de 100000 de figidere și 50000 de automobile în toată țara. Care ajungea de pe atunci în jur de un miliard de locuitori.. China a început să funcționeze abia de prin 1979-1980 după ce Deng Xiaoping a lamst lozinca „a te îmbogăți e glorios” și a trecut la înlocuirea socialismului în economie cu capitalismul sălbatic oligarhic din China de azi. Chiar și așa în 1997 când Marea Britanie a returnat Hong Kong-ul Chinei PIB-ul Hong Kong-ului era peste 70% din PIB-ul Chinei dinainte de unificare,

        Obama a creat prin Obamacare 33 de cooperative de asigurări funcționând practic pe principiul intreprinderii comuniste.Rolul lor er să scoată de pe piață comapniile de asigurări private. 32 din cele 33 de coopertive au dat faliment după ce au prăpădit și prădat tot patrimoniul lor și subvențiile statului încă înainte de încheierea mandatului lui Obama. A 33-a a închis taraba în vara lui 2017 după ce diverșii donatori progresiști ce pompaseră în ea sume amețitoare ca s-o țină în viață s-au plictisit și ei să mai fie prădați.

        Cea mai faină chestie a fost un restaurant cooperatist înființat în Manhattan 2015 pe principii cosmuniste (de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități). Angajații erau cu toții studenți „progresiști” în ideea că ăștia au o conștiință revoluționară înaintată. Experomentul a fost finanțat de diverse funadții progresiste care au băgat un purcoi de bani în achizționrea unui spațiu într-o zonă scumpă și bună, în echipamente și dotări nou nouțe. Chestia a dat faliment după mai puțin de un an după ce angajații-proprietari au făcut grevă împotriva lor înșile cerând mărirea stipendiilor(salariilor) în condițile în care nici un client nu mai călca pragul resturantului de săptămâni bune… :)

        În concluzie nu românii erau problema ci socialismul. El n-a funcționt niciodată, și nu va funcționa nicodată, niciunde.

        • Gabriel Diaconu spune:

          In alta ordine de idei, unde pot gasi revista China Noua, din 1985-1986?
          Ar fi interesant de citit ce scriau ei atunci.

          • Josef Svejk spune:

            Habar nu am.

            La vremea respectivă eram elev. Revistele „China nouă” și „Uniunea Sovbietică” erau singurele reviste pe hărtie cerată ce mai apăreau în Limba Română la sârșitul comunismului. LE luam de la un magazon numit „Difuzarea presei” lâgă primărie. colo se mai găseau și alte publicații străine cum ar fi „Pravda” și „Modelist Konstruktor”. Asta din urmă o cumpărm întotdeauana hiar dacă nu pricepeam o iotă rusește pentru că avea planuri detaliae la diferitelor avione rusețt mai vechi.

            Cam jumătate din „China Nouă” era așa un soi de „National Geographic” comunist. Erau poze excepționale din orașul interzis (pozele mult mai reușite ca realitatea ce am văzut-o vreo două decenii mai încolo :) ) , armata de teracotă, Tibet. etc.

            Articolele erau scrise într-o Limbă Română corectă dar seacă și fadă. Era limpede că nu fusesră nici măcar revizutie de un vorbitor nativ de Limbă Română. Revista rușilor „Uniunea Sovietică” era scrisă într-o Limbă Română excelentă, doar că subiectee erau în general tâmpite. Mai erau ocazional articole despre Caucaz Asia Centrală sau zona arctica dar erau de regulă mai puțin de un sfert din conținutul revistei. Restul era doar propagandă de cea mai joasă speță.

            Oricum de prin 1986 încolo dispăruseră amândouă. În URSS începuse perestroika ce nu era pe gustul lui Ceaușescu iar în „China Nouă” începuseră s apară articole despfre țăranii ce făceau avere cultivându-și terenurile proprii și despre câsțigurile „fabuloase” ($50-$60/lună) ale muncitorilor ce lucrau la fabircile străine din zonele economice speciale (câteva zone de pe coastă unde erau perimise intreprideri capitaliste străine). Astea din urmă probabil că enervau și mai tare regimul lui Pingelică. Deci ambele reviste dispăruseră de pe piață chiar dacă continuau să fie publicate și trimise în România.

      • Harald spune:

        Existau și oameni cu mentalitatea potrivită, problema erau criteriile de selecție. Atât înainte de 1989 cât și după, diverși români au realizat în vest lucruri remarcabile. Bazate uneori pe reverse engineering, dar nu e nimic rău în asta.

        În România n-au putut face același lucru din două motive importante. Primul constituit de criteriile de selecție, bazate pe subordonarea personală față de un șef, iar al doilea constituit de reglementările activității în sine: program de lucru, mod de finanțare, interzicerea importurilor etc.

        Inovatorii nu sunt birocrați și nici nu acceptă cu ușurință un șef și un program de lucru. În România asta li se cere și abia asta are legătură cu ”țăranii îndobitociți”, șefii care au pretenția să coordoneze activitatea acelor inovatori.

        • Gabriel Diaconu spune:

          Aveti dreptate, regimul nu permitea dezvoltarea libera a gandirii.
          Partidul trebuia sa fie in tot si in toate si bineinteles ca asta a distrus posibilitatile reale de dezvoltare ale societatii.

    6. Nae Kiritescu spune:

      Pai trimeteti proiectantii in fabrica sa dea cu ciocanul si puneti muncitorii necalificati sa proiecteze instalatia ! :)))
      In Coreea de Nord se poate si uite au acum bomba atomica si rachete intercontinentale…

    7. Roland spune:

      Daca scrieti de industria perrochimica, musai sa scrieti de aciidentele din 85′ de la Teleajan (fiecare unitate de pompieri din tara a trimis cate un echipaj , ori de cea de la Chimpex – Port Constanta decembrie 79 dar si in 74′ (explozia mai multor garnituri cu produse negre).Poate descifrati, acum dupa 29 ani, cum s-a scufindat nava “Sadu”, la intrarea Portului Constanta, in decembrie 89′, cu cateva saptamani inaintea revolutiei romane … .

    8. neamtu tiganu spune:

      Pe de o parte nu cred ca exista firma de auto, de ex., care sa nu aiba, intr-o cladire secreta, masinile desfacute ale concurentei, fara sa mai vorbim de chinezi, deci copiatul face parte din sistem.
      Pe vremuri existau trei termeni, estizare, adica introducere componente din est si asimilare.
      Asimilarea e deosebit de dificila deoarece chiar daca ai componentele in fata, chiar daca reusesti sa le copiezi geometric, nu stii nimic despre materialele folosite, sau despre tolerante.

      In aviatie aveam mari probleme cu “nimicuri”, cu suruburi. Pt a le asimila trebuia sa cunosti normele dupa care sunt construite, sa cunosti incercarile dupa care sunt omologate, sa ai laboratoarele respective, sa ai materialele si tehnologia de rulare a filetului. Uneori sunt mici secrete, cum ar fi temperatura si timpul tratamentului termic, care face diferenta intre catastrofa si succes.
      Unul din cele mai avansate avioane, tehnologic vorbind, din lume, Dreamliner, a fost intirziat cu mai mult de un an pt ca nu au reusit sa realizeze niste amarite de nituri.

      In ceea ce ma priveste intotdeauna cind proiectam, incepeam fara sa ma uit pe ce au facut altii in domeniu. Incercind sa imaginez componentul respectiv ^cautam sa-mi pun intrebarile la care trebuia sa raspund. De abia mai apoi incercam sa inteleg cum au reusit altii sa rezolve aceste intrebari. Daca incepi invers, adica studiezi produsul concurentei esti mult prea influentat de ce ai vazut si nu te poti elibera.

      • Harald spune:

        Secretul e să te inspiri din alt domeniu :)

        Asta a fost una dintre cele mai frapante constatări, uneori aspecte care într-un domeniu încă reprezintă probleme nerezolvate erau de fapt rezolvate magistral în alt domeniu de vreo 10 ani. Munca de pionierat e foarte grea și de multe ori nu aduce succesul economic. Dar când aduci într-un domeniu o noutate care în alt domeniu e deja clasică, rezultatele se văd imediat. Al dvs. sincer :)

        • neamtu tiganu spune:

          De regula cind nu intelegi un component nu trebuie sa te apuci sa-l copiezi.
          Dar exista si cazuri fericite atunci cind neintelegerea te obliga sa mergi pe un drum nou, sa folosesti alte solutii, se-ntimpla chiar ca asimilatul sa fie mai bun decit produsul vechi, mai ales ca ai si ceva experienta cu el din exploatare si incerci sa repari neajunsurile.

        • neamtu tiganu spune:

          Inca ceva, am lucrat 17 ani in proiectare in Ro si inca 26 in vest. Nu de putine ori in vest se folosesc componente prea scumpe, mai scumpe decit necesar. Cindva, pt. o zona deosebita, am introdus niste componente speciale, f. scumpe. Mare mi-a fost mirarea sa vad ca acestea au fost preluate si-n alte zone unde nu erau necesare si unde s-ar fi putut folosi altele mult mai ieftine. Toti au zis ca e bine ca sunt f. bune.

          Altadata am avut de proiectat un dipozitiv care urma sa functioneze doar sase luni, deci am folosit bucse de poliamid in loc de rulmenti, mult mai ieftine. Patronul meu mi-a facut un scandal cit casa. Dupa sase luni clientul a vindut dispozitivul mai departe si a mai functionat inca doi ani.

          Azi se-ncearca totusi ca sa se proiecteze doar pt. perioada de garantie, mai apoi se cistiga bani cu reparatiile, sau cu piesele de schimb care uneori se schimba fiind inca f. bune.

          • Harald spune:

            Astăzi s-a schimbat modelul de business, interesul firmei care produce ceva este să obțină în continuare bani din acel ceva. Așa apar piesele cărora le-a expirat durata de utilizare, deși sunt încă bune.

            Mie teoria asta mi se pare de înțeles, clientul nu cumpără atât aparatul sau utiliajul în sine, cât capacitatea de a produce ceva cu el. Ca să luăm un exemplu simplu: clientul cumpără o imprimantă laser, dar de fapt cumpără capacitatea de a tipări 100.000 pagini. Mulți dintre acei clienți o înlocuiesc după 5-6 ani, deși nu au tipărit decât 5.000 sau 20.000 de pagini. Alții o înlocuiesc pe la 75 – 80.000 de pagini, ca să nu cumpere componentele care trebuie înlocuite la 100.000. În fine, alții cumpără componentele (unii chiar de două ori) și duc imprimanta până spre 300.000 de pagini.

            Ce sens ar avea ca toate imprimantele să fie construite spre a funcționa 300.000 de pagini, când 80% dintre ele nu ajung nici la 100.000 ? Unii oameni apreciază calitatea și dispun de bani spre a o cumpăra, alții chiar au nevoie să tipărească mult, dar prețul imprimantei nu poate fi stabilit după fața clientului.

            Cei care o folosesc doar 5.000 sau 20.000 pagini în 5-6 ani ar trebui de fapt să-și cumpere un model mult mai ieftin, dar modelul scump aduce prestanță și performanță, iar omul chiar se simte bine să aibă un lucru de calitate și să se laude cu el. Pentru acel om, faptul că piesele sunt încă bune după 100.000 de pagini e total nerelevant, el și-a calculat costurile, și-a făcut treaba și e mulțumit așa.

          • donquijote spune:

            Despre stilul foarte mult combatut astazi, cand toata lumea are acces la toate sursele de informare: “sa faci din rahat bici”:
            Da, este de tot rasul, dar de cele mai multe ori era singura solutie pentru ingineri, adica sa te descurci cu ce ai (ca altfel, trimitea cizmaru un muncitor sa rezolve problema pe care n-o rezolva inginerii, cum se vede in document). Este un mod de lucru similar cu supravietuirea pe o insula pustie. Da, de multe ori a functionat. Si, chiar daca unii dintre comentatori nu prea recunosc, reprezinta cheia succesului pentru destui ingineri sau mesteri romani in vest, dupa ’90. Daca ar fi urmat calea din carte (fie ea cartea tehnica conform ISO sau cartea rosie) rata de succes ar fi fost derizorie, in conditiile date. Deci, va rog sa nu ironizati pe cei care faceau din rahat bici doar sa ridicati un pic palaria, pentru atata cat reuseau…
            In alta ordine de idei, pentru mine este destul de amuzanta legenda asta cu “furtul de tehnologie din vest”. Cine a facut (in sensul ca l-a dus la faza de functionare, fie si primara) macar o data un proiect, pornind de la nimic sau de la o idee, stie ca nici atunci cand crezi ca totul este perfect si (ras)verificat (crezi tu!) nu esti gata … nu apesi pe buton si pac! Cand crezi ca totul este in regula, poti sa mai gasesti ceva care ti-a scapat si, in doua ore schimbi total un proiect la care ai lucrat doua luni sau doi ani. Si o iei de la (aproape) zero.
            Incerc, cateodata, sa recostitui profilul spionului roman care fura patente din vest iar astea se copiaza in Romania, cand stim ca patentele cumparate nu se pot reproduce fidel (vezi Oltcit ca exemplu la indemana).
            Cat de tare sa fie un spion care sa aiba si scoala de spioni si studii si EXPERIENTA tehnica ca sa fie in stare sa importe tehnologia pe un microfilm? Daca era un inginer atat de bun, nu-l lasa securitatea sa iasa din tara ca sa nu ramana acolo, ca doar nu-l platea statul nostru socialist si multilateral atat de bine incat sa nu-i treaca prin cap sa ramana. Asa ca, pentru spionaj trimitea niste baieti verificati, care profitau de diurna si isi faceau provizii de whisky si videouri pe banii statului.
            Iar otelul de la Teleajen putea sa crape de ger, ca vina era a inginerilor din tara ca nu stiau sa stranga un surub ca clasa muncitoare.

            • neamtu tiganu spune:

              Iar otelul de la Teleajen putea sa crape de ger, ca vina era a inginerilor din tara ca nu stiau sa stranga un surub ca clasa muncitoare.
              Ai sa rizi dar in lunga mea cariera de ing. am trait si acest fenomen si nu in Ro, nu cu otel de Teleajen, ci in Germania cu otel omologat. De fapt nu otelul e de vina ci proiectantul care nu a stiut ce fel de otel sa aleaga. Nu vreau sa dezvolt, dar la temperaturi f. joase conteaza enorm felul otelului dar si dimensiunile piesei.

              Legenda spionilor care ar fi adus planurile unor produse traieste si e intretinuta si azi. Dupa parerea mea e o sopirla securista care vrea sa dovedeasca ce buni au fost ei si ce idioti am fost noi astilalti, incl. inginerii.

              Chiar si la parada militara din 1. dec 2017 un comentator, Adelin Petrisor, a spus la TV ca IAR 99 a fost construit dupa planuri aduse din occident de maretii spioni romani. Am intrat pe blogul si facebookul acestui comentator si l-am rugat sa-mi comunice sursa acestor info si sa aduca doveziile necesare. Raspunsul lui a fost ca m-a ignorat superior si m-a cenzurat.

              • donquijote spune:

                In cazul particular Teleajen, proiectatntul NU AVEA DE ALES decat sa puna otelul neomolagat si insuficient testat, pentru ca ala pe care si l-ar fi dorit era import.
                Ceausescu se face vinovat direct de moartea acelor oameni cu care si-a sarbatorit in mod sinistru ziua onomastica. Iar dovada (una dintre ele) daca mai era nevoie, o vedeti in textul stenogramei.
                Daca mai vreti, va mai dau exemple, unele pot fi legende, dar D-l Opris este documentat si sunt convins ca poate sa umple o arhiva.
                Ati apucat ordinul semnat de Dascalescu de interzicere a folosirii cuprului in proiectele noi pentru ca trebuia utilizat conductor din otel (ce era sa facem cu 10 tone cat aveam fiecare pe cap?) ?
                Asta avea o singura derogare: numai daca era un client extern si (atentie maxima!) numai daca clientul ar fi cerut in mod expres si neprovocat ca in acele aparate pe care le cumpara de la noi sa se foloseasca cupru si nu otel. Noi am avut un exemplar tras la xerox fiindca nu am crezut ca asa ceva este posibil, dar l-am pierdut cumva in diverse mutari…
                E drept ca dintr-un transformator cu bobinaj din otel nu se produce explozie mortala…

              • Neamtu tiganu spune:

                L-As ruga pe domnul Opris dacă are ocazia sa verifice veriditatea afirmațiilor stimatului comentator adelin petrisor. Ce-Mi plac diminutivele.

        • Ghita Bizonu' spune:

          Un amic chimist (ing pr I) imi zicea ca intotdeauna studia dintai.. esecurilor altora! Ca sa esueze intr-un mod original! De 2 ori nu a esuat “mai draga pura bafta … am ales o varianta din 3 – 5 .. nu stiu ce iesea daca alegeam alta cale!” .Ma rpg i9l supectez de falsa modestie insa cred ca stie ce zice cand sustine ca in chimie sunt 999 de posibilitati gresite si doar 1 corecta ..
          A mai zice ca inbrevete a uitat sa scrie cate un mic amaunt … adica este nevoie de el!

    9. Petre Opris Petre Opris spune:

      @ Neamtu tiganu
      Am mai scris despre IAR-99. Dacă doriţi, voi relua acest subiect, dar am nevoie de un interval de timp mai măricel – ce îmi plac diminutivele :))) Lucrez la altceva, în acest moment, aşa că am amânat şi locomotivele promise domnului Svejk pentru primăvară. Scriu despre Partidul Muncii din Elveţia şi … Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
      Dacă mă gândesc bine, poate că o să trimit un material despre MiG-ul 29 în România şi Polonia. Acum este însă gata un altul, despre tehnica militară din anii 50-60.

      • Neamtu tiganu spune:

        Domnule Opris,
        Stiu ca ati scris despre 99 am citit tot si chiar v-am preluat in cartea mea care va vedea lumina tiparului curind. Rugamintea mea era legata special de afirmatiile publice ale domnului Petrisor, am auzit ca mnealui e mare deontolog si precis are info oficiale din arhive.
        Cred ca locomotivele si elvetia mai pot astepta :)

        • Petre Opris Petre Opris spune:

          :) Elveţia nu mai poate aştepta deoarece se supără muza mea, iar subiectul este interesant: un manifest elveţian pentru militarii români care doreau să dezerteze în Elveţia.
          Să văd cum stau săptămâna viitoare. Poate găsesc o “fereastră”.

    10. Matei Mucha spune:

      Foarte interesante articolele dvs! Eu nu am trait acele vremuri, de aceea cu atat mai interesant mi se pare ceea ce scrieti!



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    Autor

    Petre Opris


    Petre Opris

    A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


    E randul tau

    Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

    de: Luminita Marcu

    la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

    Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

    Cauta articole

    decembrie 2018
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Noi    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)