Home » Administratie »Cultura »Societate/Life » Citesti:

Reforma Necesara – Partea a II-a “Increderea”

Alexandru Balasescu septembrie 18, 2011 Administratie, Cultura, Societate/Life
6 comentarii 2,205 Vizualizari

Motto: “You can’t trust Melanie but you can trust Melanie to be Melanie.” – citat din filmul Jackie Brown de Q Tarantino

Acest articol face parte dintr-o serie in care doresc sa evidentiez preconditiile oricarui tip de reforma sau schimbare durabila posibila (si sper probabila) in societatea romaneasca si in institutiile sale.

Acum doua saptamani am promis un articol despre incredere – asumandu-mi astfel faptul de a-l si scrie, tocmai pentru ca anuntul creeaza asteptari bazate pe dorinta de a avea incredere. Da, oamenii isi doresc sa aiba incredere, pentru ca modul de functionare al nostru, biologic si social, are la baza si necesitatea increderii. Pentru ca, credeti sau nu, increderea este corelata cu fericirea. O cercetare internationala recenta arata ca tarile cele mai fericite sunt cele care au cea mai inalta rata de incredere – Islanda clasandu-se pe locul intai. Evident, acolo unde neincrederea, invidia, nepotismul si coruptia sunt prezente, acesti factori  duc la nefericire. “The least happy places (such as Moldova) are often former Soviet republics, where new political freedoms are undercut by general mistrust, nepotism, corruption and envy.” – The Economist

In cateva cuvinte, ce este increderea? Asa cum spune  si Ordell Robie, personajul din Jackie Brown interpretat de Samuel Jackson, increderea este legata de predictibilitatea actiunii celuilalt si deci a interactiunii interpersonale sau si interinstitutionale – ca si conventie “stilistica” pentru economia textului va propun sa incadram institutiile si reactiile lor la categoria “persoane”.  Aceasta predictibilitate este asigurata de o serie de factori dintre care voi comenta doi extrem de importanti:

-       norme si cutume bazate pe valori culturale impartasite – atunci cand acestea exista – care pun accentul pe indeplinirea asteptarilor celuilalt in momentul promisiunii. Sanctiunea neindeplinirii acestei asteptari este o combinatie intre oprobriu public, marginalizare (pierderea onoarei) si in extremis moartea sociala, atunci cand cineva in mod constant insala asteptarile comunitatii locale sau profesionale. Recompensele respectarii promisiunii sunt multiple, de la respect tacit la avansare sociala si profesionala.

-       Reguli scrise/ legi care asigura buna functionare pe baza increderii si care se traduc in special in legiferarea legaturilor de tip contractual. Contractul este intr-un fel rationalizarea birocratic-legislativa a factorului de mai sus, in conditii de anonimitate sociala in care parghiile informale de control social nu pot functiona. Recompensele respectarii contractelor (bazata pe intelegerea profunda a ceea ce inseamna un contract) sunt multiple, din perpsectiva mea cea mai importanta fiind posibilitatea construirii unei relatii pe termen mediu si lung. Sanctiunile sunt de tip judiciar si functioneaza daca justitia din spatiul in care contractul a fost intocmit functioneaza si ea. Contractul social (cetatean-stat) este un caz special insa bazat pe aceleasi reguli in mare si repsectarea sa ar fi in masura sa asigure increderea cetatenilor in institutiile de stat.

Ambii factori descrisi mai sus sunt deficitari in Romania – atat neincrederea interpersonala cat si precaritatea increderii in contracte (generata de precaritatea justitiei) sunt mai degraba norma. Daca ne gandim doar ca in Romania “smecheria” (care se bazeaza pe inselarea asteptarilor celuilalt/celorlalti) este valorizata pozitiv, avem un indiciu mic dar generos al drumului lung pe care il avem de parcurs inspre valorile increderii.

Personal cred ca posibila reforma incepe la nivelul de baza al increderii interpersonale. Constat cu surprindere dupa patru ani de functionare in spatiul romanesc ca neincrederea este norma atat in relatiile profesionale cat si in cele interpersonale. Nu pot sa speculez de unde este ea generata.  Am “banuielile” mele, legate din nou de modul in care se face educatia infantila si de faptul ca “celalalt” este prezentat copilului ca un potential pericol iar spatiul public al interactiunii firesti cu ceilalti ca un spatiu generator de riscuri si fara recompense (vedeti aici).

Teama de celalalt si nesiguranta de sine genereaza practici ale neincrederii. Intr-un spatiu in care meritocratia abia incepe sa isi faca loc si in care multe dintre pozitiile ierarhice sunt ocupate aleator, frica de pierdere a acelei pozitii face ca lipsa de transparenta, secretomania si controlul excesiv (micromanagementul) sa fie mai degraba regula decat exceptia. Acestea se rasfrang direct asupra starii de bine a angajatilor (nefericirea predomina, oamenii se simt nevalorizati sau chiar nebineveniti) si perpetueaza nepotismului si inchiderea in sine a institutiilor si profesiilor.

Pe acelasi fir logic, in Romania ideea unei situatii in care ambii parteneri au de castigat (win-win situation) este cultural inaccesibila – evident generalizez, insa cu siguranta nu gresesc. In mare masura in Romania educatia construieste viziunea asupra lumii ca un joc cu suma nula, punand un accent excesiv pe individualism si competitivitate insa fara relevarea importantei interdependentei in “jocul vietii”.

Individualismul romanesc este o mostenire nefericita a inchiderii in sine din perioada comunista si ea cu radacini mai adanci in modelul autarhic al ruralitatii romanesti. El nu este un individualism de tip liberal in care individul se constituie pe baza interesului personal in relatie cu interesele celorlalti. Dimpotriva, el pare a fi constitutit impotriva intereselor celorlalti (de unde si lipsa cronica a perceptiei unui interes comun, public). Incercati un exercitiu mental si ganditi-va ca insularitatea este inca predata ca titlu de glorie in istoria Romaniei (suntem o insula de latinitate intr-o mare de slavi), iar Ceausescu a incercat sa transforme Romania intr-o gospodarie taraneasca in care totul era produs intern, de la avioane la chibrituri – cu rezultatele cunoscute. In paranteza fie spus, obsesia istorica a constituirii statului national Roman a fost independenta si nu egalitatea sau/si libertatea.

Competitivitatea in Romania vine din deschiderea spre economia capitalismului tarziu/ neo-liberal si se greveaza interesant pe individualismul descris mai sus. Nu este interesul acestui articol sa fac o analiza in profunzime, insa de retinut faptul ca in aceasta competitivitatea, cooperarea in beneficiu reciproc este aproape eliminata (doar daca nu se face in familie generand asa zisul capitalism de cumetrie).

In consecinta, neincrederea genereaza nefericire. Ea genereaza si practici ca cele descrise mai sus, pe care le cunoasteti poate la fel de bine sau mai bine decat mine. Lipsa de transparenta este cea mai daunatoare la nivel institutional si nici o reforma nu poate fi posibila in aceste conditii. Acceptarea transparentei se poate face doar in contextual cresterii increderii (in sine si in celalalt). Viata nu este un joc cu suma nula, insa este prea scurta pentru a fi nefericiti. Deci, data viitoare cand veti echivala increderea cu naivitatea, ganditi-va de doua ori inainte si alegeti sa fiti fericiti.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. cornel spune:

    Am fost impresionat, la modul placut, de sublinierea (de regula aceasta este escamotatat) ca una din explicatiile reale, ale stariilor de lucruri din ro. se datoreste unor ,,traditii,, si circumstante anterioare instalari comunsmului. De altfel, este unanim recunoscut ca si intervalul stalinismcomunismului, a avut particularitati aberante, foarte probabil cu aceleasi radacini. Si aceasta identificare este necesara, ptr. a se articula o terapeutica adecvata.

  2. Neîncrederea la scară socială vine din Vechiul Regat, având izvoare în fanarioții și țiganii bizantini și otomani. În plus idealul de independență a fost, din nefericire, doar al „miticilor”. Românii ardelenii voiau să fie liberi și egali cu celelalte etnii, nu numai politic, dar și ca emnacipare economică.

    Neîncrederea a fost răspândită în toată țara și potențată de comunism. Am avut un bolșevism de tip rusesc, nu de tip central-european, cum l-ar fi putut oferi Transilvania (vezi perioada lui Ion Gheorghe Maurer). Faptul că religia greco-catolică încetează să mai fie prinicipala religie din Ardeal este grăitor. Marea problemă a Europei a fost generată de invazia asiatică, mongolă și turcă, inclusiv țigănească, ce a schimbat decisiv mentalitatea în fostele țări bizantine – Rusia și țările din Balcani. Comunismul a fost un produs al acestei schimbări, realizat sub influențe formale europene. Pur și simplu în aceste regiuni nu există credința europeană în grup, instinctul european de comunitate. Aici nu pot apărea echipe economice puternice ale unor întreprinderi care să domine piața mondială. Membrii echipei nu colaborează, nu au inițiativă și responsabilitate, conducerile sunt autoritariste. Aici orașele nu sunt capabile să gestioneze habitatul în favoarea locuitorilor lor. Aceasta în timp ce orașele occidentale domină clasamentele mondiale în ce privește calitatea vieții asigurate locuitorilor lor. Aici sentimentul național nu implică o solidaritate cu un popor real, organizat într-un stat, ci se bazează pe o apartenența la himera unui popor fictiv, multisecular, chiar multimilenar, apartenență corelată cu disprețul total față de stat, deși acesta nu mai este mongol sau otoman. Și acest comportament a fost amplificat de fostele regimuri comuniste, „colectiviste”. Individul se raportează (negativ) exclusiv la statul comunist (poate se mai raportează și la familie), nu intră într-o relație cinstită cu diferite grupuri; inclusiv relația cu biserica este formală și fanatică. Etno-cultura română a supraviețuit ca și alte culturi tocmai datorită unei solidarități creștine ancestrale, dar prețul a fost alterarea acestei solidarități.

    Reforma trebuie să înceapă cu profunda federalizare a țării. O sută de ani de balcanism ar fi destul. Oricum nu ne putem reveni fără intervenția hotărâtă a Europei. Și această intervenție ar fi primită extrem de diferit în diferite regiuni ale țării. Pur și simplu, dacă se decide să facă pașii necesari (investiții masive, controlul administrației, curățarea justiției etc.), Europa va fi nevoită să federalizeze România.

    • ginel spune:

      hmmm, ciudat, ca si in Italia tot catolicism avem si nu o duc stralucit.
      Da, religia are un rol important, doar ca ortodoxismul si catolicismul sufera cam de acelasi probleme. Daca te uiti la tarile PIGS, toate sunt fie catolice, fie ortodoxe, nici una protestanta.

      • Religia doar exprimă niște fundamente de mentalitate, nu este cauza lor. În cazul religiei ortodoxe lucrurile sunt foarte clare, suprapunerea religie – mentalitate este evidentă. Catolicismul are foarte multe aspecte, e clar că mentalitatea autohtonilor din America de Sud nu este aceeași cu a catolicilor pseudoprotestanți din Bavaria.

    • Paul spune:

      Cred ca religia protestanta este cea la care ati vrut sa va referiti. Religia protestanta a sasilor si ungurilor sta la baza comportamentului lor economic si social, pe care si l-au insusit (cel putin partial) romanii din Transilvania. Religia catolica nu are nici o componenta economico-sociala (asa cum au sectele protestante), din acest punct de vedere asemanandu-se cu ortodoxismul.

  3. Asta e! Încrederea.

    Despre încredere am scris şi eu. Şi am arătat că privirea chiorîşă a statului asupra noastră, nu numai că nu ne permite încrederea în relaţiile pe orizontală, nu numai că statul ne consideră vite necuvîntătoare şi mincinoase, dar paradigma zootehnistă pe care statul ne-o bagă pe esofag ne costă imens în termeni pecuniari, fără ca asta să ridice nivelul general de încredere.

    Detalii găsiţi dacă copiaţi secvenţa următoare:
    ● Japonia are 104 milioane de notari şi tot atîţia virtuali traducători autorizaţi



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Balasescu


Alexandru Balasescu

Alexandru Balasescu este antropolog. A obtinut doctoratul la Universitatea din California, Irvine si un masterat in etnologie la Universitatea din Lyon. A predat in California, l... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)