marți, martie 19, 2024

Să-i ținem sub lupă. Dialogul meu cu Ramona Ursu

În urmă cu două zile, doamna Ramona Ursu, autoarea acelui faimos articol în care îl condamnă pe Victor Ponta la două secole de închisoare (cu executare), mi-a propus să facem un dialog, pornind de la textul pe care-l publicasem în Contributors săptămâna trecută sub titlul Mai avem 13 ani de rezistat. Mi s-a părut de aceea potrivit să ofer minunaților cititori de la Contributors rezultatul acestei discuții.

Copiii „golanilor” de acum 27 de ani

Ramona Ursu Domnule Gabriel Liiceanu, spuneați recent, într-un articol de opinie publicat pe Contributors.ro, că mai avem 13 ani din cei 40, vârsta unei generații, pentru a scoate comunismul din noi. Comparați România de acum cu eliberarea din sclavie a iudeilor din Egipt, pedepsiți de Dumnezeu să pribegească 40 ani pentru lipsa lor de credință, pentru îndoielile lor, și subliniați, folosind un citat, că „Dumnezeu îi scosese din Egipt, dar nu scosese încă Egiptul din ei”. Ce poate motiva atât de mult un popor, poate nu foarte ușor de clintit, dacă ne uităm la ultimii noștri 27 de ani, să rămână în stradă încă 13 ani, să lupte cu o moștenire grea, să își abandoneze într-un fel viața, practic pentru a și-o apăra?

Gabriel Liiceanu – Atenție, în textul meu, fiind vorba de o analogie și, să spunem, de o construcție retorică, cifra 13 nu trebuie luată în sens strict. „13” poate însemna o lună, un an, cinci ani, cincisprezece ani etc., de vreme ce, când e vorba de istorie, nimeni nu poate face prognoze. Va fi cât va fi și va fi cum va fi. Sigur, titlul e pus în așa fel încât să stârnească curiozitatea cititorului: De ce oare 13? Cum a calculat autorul textului? De unde a obținut el cifra asta pe care o dă ca exactă? Citind apoi textul, el își dă seama că i s-a propus o analogie pornind de la cei 40 de ani biblici, cât durează traversarea deșertului spre Canaan. Deși, deși… Există aici și o anume rațiune a cifrei: 40 de ani e perioada în care, biologic, se primenește, prin schimbarea de generație, o societate. Și cum noi am parcurs 27 din 40 de ani, ar mai fi nevoie de 13, pentru ca societatea să ajungă să se curețe de toți cei care n-au putut să elimine din comportamentul lor reflexele robiei din perioada comunistă.
Acum, să încerc să răspund la fondul întrebării dumneavoastră: de unde a apărut așa, peste noapte, un popor reactiv, după 27 de ani de pasivitate și lehamite?
Primul lucru: un popor curge de-a lungul istoriei întocmai ca apa unui râu care, cu fiecare clipă care trece, e alta. Poporul român de acum nu mai e nici cel din 1990, nici cel din 2000, nici măcar cel din 2012. Cei care au ieșit în ultimele două săptămâni umplând stăzile cu indignarea lor civic-neagresivă, reprezintă, în linii mari, generația vârstelor cuprinse între 20 și 40 de ani, mânuitori ai unei tehnici de comunicare de top, extrem de mobili, de inteligenți, care nu mai sunt manipulabili la nivelul tehnicilor de manual securistic din anii ᾽50-᾽80 și care, în plus, ocupă funcții-cheie în activitățile de vârf ale societății.
Al doilea lucru: teoria mea e că, în ultimii ani, sentimentul de justiție, extrem de puternic la o parte din populația țării noastre, a fost satisfăcut prin ceea ce am numit „plămânul DNA”. Oamenii au respirat dreptatea printr-o instituție care de câțiva ani buni funcționează din plin. Or, guvernul proaspăt pus să conducă România, al cărui singur țel este să-și scape pletora de penali de pușcărie, a debutat printr-un atac frontal (și, mai urât, nocturn) la adresa justiției, bazându-se în mod greșit tocmai pe nereactivitatea colectivă de care vorbeați. A fost marea lui greșeală. Oamenii care au ieșit în piețe și-au dat seama că sunt pe punctul de a-și pierde organul prin care se respiră dreptatea și au reacționat fulgerător și imprevizibil.

Ce desparte Piața Victoriei de Piața Universității

Dacă ne uităm la evenimentele din stradă din ultimele săptămâni, ce credeți că este diferit față de momentele Revoluției, așa cum le-ați trăit dumneavoastră, din punctul de vedere al determinării oamenilor că pot schimba radical ceva în bine?

G.L. Așa cum n-are nici un rost să-l comparăm pe Dragnea cu Ceaușescu (în comunism se trăia în teroare, deci într-o societate în care secretarul general al partidului unic putea face tot ce-i trecea prin cap – putea aresta, tortura, ucide), tot așa nu are rost să apropiem, prin comparație forțată, decembrie 1989 de ceea ce se întâmplă azi. Oamenii care au ieșit atunci în Piața Operei la Timișoara sau în Piața Universității la București au avut în față nu jandarmi cărora li se ofereau flori pe care aceștia, plini de curtoazie, le ofereau la rândul lor doamnelor manifestante, ci trupe de soldați cu puștile încărcate care primiseră ordin „să tragă la picioare” și tancuri care, în drumul lor, zdrobeau trupuri. Acolo se striga, cu puștile îndreptate de la câțiva metri asupra ta, „vom muri și vom fi liberi” și acolo au murit împușcați, strigând asta, oameni în floarea vârstei. Acolo, prin diversiunea creată de Iliescu și ai lui, au fost împușcați, ca „teroriști”, oameni nevinovați sau trupe asupra cărora se trimiteau alte trupe. Acolo aveai balaurul în față și pe el îl înfruntai. Distanța dintre cele două momente istorice e distanța dintre sloganul Pieței Universității din decembrie 1989, „vom muri și vom fi liberi”, și cel actual, al Pieței Victoriei, „rezist”. Ambele sloganuri sunt magnifice. Într-unul era viața care își redobândea prețul prin moarte. Tinerii care au inventat acel slogan au descoperit, în genialitatea și în disperarea lor, cel mai solemn adevăr al vieții. Și anume că viața fără libertate e mai prejos ca moartea. Doar când în joc e libertatea, moartea devine superioară vieții. Dincoace, în „rezist”, e hotărârea fermă de a nu pierde prețul vieții deja dobândit. În primul slogan era sublimul disperării împinse la limită, în cel de-acum este dobândirea conștiinței care a invadat vertical spațiul vieții publice.
Dacă Dragnea are apetituri de tiran și e dispus să facă orice ca să-și salveze pielea, atunci trebuie spus că, din nefericire pentru el, și-a greșit epoca. S-a născut prea târziu. Trebuia să fie în floarea vârstei sub Gheorghiu-Dej sau măcar sub Ceaușescu. Așa, născându-se cu întârziere, vocația lui satrapică s-a manifestat într-un moment nepropice și, acum, săracul, trebuie să se descure încurcându-se printre ițele democrației. Sigur, dacă ar găsi culoarul liber, s-ar purta, respectând scara, ca Putin sau  Erdogan. Să sperăm că acest culoar n-o să apară în istoria noastră.
Apoi să nu uităm că un individ ca Iliescu, într-o Românie care nu făcea parte din UE și nici din NATO, își putea face de cap oricum. Astăzi, deși articulațiile Europei scârțâie, nu mai suntem chiar singuri pe lume. Asta înseamnă că oamenii care ies azi în stradă ies să apere, cum spuneam, ceea ce este al lor și care e amenințat să le fie luat cu japca. Atunci, în 1989, era de recucerit ceva ce fusese furat prin ocupație în urmă cu câteva decenii: libertatea. Sentimentul eliberării a țâșnit, după patru decenii de teroare, în direct dialog cu moartea.

Patru lucruri pe care le-am învățat despre democrație în 27 de ani

Dacă ar fi să vă gândiți la cinci lucruri pe care le-am învățat, în ultimii 27 de ani, ca popor, în privința regulilor democrației, care ar fi acelea?

G.L. Frumoasă întrebare. Dar nu-mi vin în minte decât patru. Iată-le:

Primul. Societățile democratice se bazează pe „marea fractură” reprezentați-reprezentanți. Reprezentanții trebuie să dea socoteală celor care i-au ales ca să-i reprezinte. Ei devin slujitorii lor. Ce nu vor să-nțeleagă politicienii noștri e faptul că sunt slujbașii noștri, nu vătafii noștri. Marea vedetă într-o societate modernă e cetățeanul anonim (cel reprezentat), nu deținătorul puterii (reprezentantul) și tocmai asta e splendoarea democrației. Desigur, oamenii puterii se deplasează în mașini luxoase, sunt înconjurați de gărzi, se aferează la televiziuni, dau interviuri, merg cu un cârd de ziariști după ei, astfel încât ai fi înclinat să crezi că ei sunt adevăratele vedete. Dar puterea lor e trecătoare și nu puțini sunt făcuți să afle foarte repede că nu sunt altceva decât niște bieți muritori cărora, la un moment dat, li se urcă prostește puterea la cap. Nu puțini, în democrațiile bolnave, termină, ca Adrian Năstase la noi, dezonorați pe restul vieții.
Adevărata putere nu e a lor. Marele câștig al acestor 27 de ani a fost dobândirea statutului de excelență pentru cetățean. În comunism noi nu eram cetățeni, ci doar marionete ale votului, menite să dea o legitimitate formală puterii. Acum am descoperit că, pe lângă preocupările noastre vocaționale, avem și o meserie civică: supravegherea puterii, ai cărei reprezentanți, când sunt aleși, jură pe Biblie că se vor dedica binelui nostru. Or, actualul guvern e alcătuit din sperjuri: nu ni s-au dedicat nouă, ci binelui condamnaților penali și blocării justiției. Cine, dacă nu noi, trebuie să-i oprim?

Există și democrații „silențioase”?

G.L. Sigur, ideală e o democrație în care politicienii își slujesc țara onest și lumea își vede de treabă. Nu credeți că aș fi mai fericit să vorbesc cu dumneavoastră despre cărți decât despre personaje ca Tăriceanu sau Dragnea? Ideală e o democrație în care cetățenii sunt muți, tocmai pentru că politicienii nu le dau motive să devină vocali, să manifesteze și să strige „jos!”. În Norvegia, Suedia sau Finlanda, în linii mari așa se petrec lucrurile. Noi suntem însă prea tineri pentru o astfel de democrație. La noi, splendid e deocamdată că, având politicienii pe care-i avem, am ieșit, iată, din torpoare civică.

Al doilea lucru pe care l-am învățat în anii aceștia e legat de cel dinainte: reprezentații sunt chemați nu numai să voteze o dată la patru ani, ci trebuie să vegheze în permanență la felul în care își fac treaba reprezentanții. („Ziua muncim, noaptea vă păzim.”) De ce? Pentru că orice funcție importantă într-un stat se termină, am văzut, cu urcatul puterii la cap. Când puterea nu poate fi controlată, ea sfârșește, chiar și în democrații, în paranoie și corupție. Marele părinte al democrației, Alexis de Tocqueville, înțelesese perfect că asta e marea primejdie a unei puteri nesupravegheate. Iată un fragment din Despre democrație în America, pe care, după gustul meu,n-ar fi rău ca fiecare politician și fiecare cetățean să-l recite zilnic la sculare. Textul a fost scris în 1840:

„Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice.
Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii  o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.”

Altfel spus, orice individ în democrație e obligat moral și politic, indiferent de meseria pe care o are, să-și exerseze funcția de supraveghetor al puterii, adică meseria supremă de cetățean. E obligat, spre binele lui, să nu somnoleze. Asta nu au înțeles cei care, plini de lehamite și de o țâfnă de gust îndoielnic, au ales să nu iasă la vot pe 11 decembrie, și asta au înțeles în schimb cei care,de două săptămâni încoace, ies seară de seară în stradă. Ei n-au mai acceptat să vadă în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.”

Al treilea lucru. Marea „găselniță” a democrației moderne, una pe care a descoperit-o un filozof francez în secolul 18 (Montesquieu), este că puterea nu poate să se concentreze niciodată în mâna unui singur om fără să devină coruptă și abuzivă. Și că, de aceea, trebuie inventat un sistem în care ea se distribuie între trei instanțe diferite, care se limitează reciproc: instanța legislativă (parlamentul), executivă (guvernul) și juridică (parchetele și completele de judecată). Asta e celebra separație a puterilor într-un stat democratic.
Dezechilibrul puterilor care s-a petrecut la noi după alegerile din 11 decembrie este dublu: din cauza neprezentării la vot a unei mari părți a populației, parlamentul a devenit covârșitor pesedist și a estompat aproape total ideea de opoziție parlamentară. Împreună cu guvernul, evident tot pesedist, un singur partid a realizat o concentrație de putere enormă (atât legislativă, cât și executivă) și, abuzând  de ea, a atacat cea de a treia putere, cea juridică, șubrezind statul de drept și punând în pericol însăși arhitectura societății democratice.

În sfârșit, transparența. Incredibila corupție la care s-a ajuns în țara noastră se explică în principal prin faptul că nu există o evidență riguroasă a felului în care se cheltuiește banul public. În Suedia, la începutul fiecărui an, Ministerul Finanțelor publică tot ce s-a făcut în anul precedent cu fiecare coroană din bugetul țării, precum și felul în care, dintre toate variantele existente, pentru executarea oricărei lucrări publice a fost aleasă varianta cea mai avantajoasă. Din cauza transparenței, în Suedia corupția tinde spre zero, în timp ce la noi e epidemică.

Poate fi educată clasa noastră politică?

Se pot schimba lucrurile esențial? Poate fi educată o clasă politică, poate fi ea domolită din a-și pune în aplicare planurile evident făcute pentru binele propriu, folosind vorba bună, demascându-i permanent intențiile? Fără violență!” este apelul permanent făcut de oameni în stradă.

G.L. Nu, nu poate. Educația presupune umilitate, așezarea în poziția celui care vrea să-nvețe. Politicienii de la noi, beți de putere și îmbogățiți peste noapte, sunt bolnavi de aroganță. Nu pot fi „educați”. Pot fi, la o adică, ținuți în frâu, pot fi înfricoșați, dar nu educați. După Colectiv, strada a dat un semnal clar că nu mai vrea politicieni corupți: „Corupția ucide”. Partidele au început să-și facă coduri de onoare, criterii de punere pe liste etc. Praf în ochii oamenilor. În preajma alegerilor parlamentare, din cei puși pe liste la PSD și ALDE o grămadă erau inși cu probleme penale, în frunte cu șefii de partide. După ce a câștigat alegerile, PSD-ul a umplut parlamentul și, deopotrivă, ministerele de penali. Tupeul lor e uluitor. Un exemplu, la întâmplare. Vă amintiți, desigur, de cazul lui Mădălin Voicu, omul care, împreună cu colegul lui, Nicolae Păun, a fost pus sub urmărire penală pentru fraudarea fondurilor UE destinate integrării romilor. În urmă cu două săptâmâni, Mădălin Voicu a fost numit secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Vă dați seama ce glumă grotescă? Un penal conduce Ministerul Identității Naționale! Alt condamnat penal și cu un nou proces penal pe rol conduce Camera Deputaților și face guverne. Un ins acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului ocupă, ca șef al Senatului, „a doua funcție în stat”. Se mai pune problema, în aceste condiții, să-i „educi”?  Au rămas de mult, definitiv, repetenți. Au îmbătrânit în rele. În Piața Victoriei s-a vorbit recurent despre ei ca „hoți”. Dar sunt mult mai mult decât atât. Sunt infractori organizați. Marele merit al lui Dragnea (al omului venit pe filiera Ponta-Năstase), merit care l-a împins în fruntea PSD-ului, a fost acela de a fi „militarizat” organizarea răului la scară națională. El a făcut dintr-un partid, cu o vorbă a lui Lion Feuchtwanger, o organizație bine pusă la punct pentru aducerea la îndeplinire a ideilor diabolice ticluite de ștabi. Ce este „ordonața 13” dacă nu un nod diabolic, căci de nedesfăcut? Iar guvernul pe care l-a numit Dragnea, cu Grindeanu în frunte, s-a dovedit a fi, din prima clipă, un comando de executanți ai ideilor nocive născocite de șefi.

Ce-i de făcut?

De aceea și spuneați, tot într-un articol de opinie, că nu se poate purta un dialog onest cu actuala clasă politică aflată la putere, subliniind că „trebuie să fii tare naiv să-ți imaginezi că dialogul cu ei este posibil”. Ce e de făcut? Că vrem sau nu, aceștia sunt conducătorii pe care i-am ales pentru următorii patru ani. O parte a opiniei publice a vorbit, în ultima perioada, despre varianta alegerilor anticipate. O alta a scos-o complet din calcul, motivând că cetățenii trebuie să respecte regulile democrației, rezultatele votului din 11 decembrie. Președintele Iohannis a spus că „alegerile anticipate ar fi, în această fază, prea mult”. În lipsa unui dialog cinstit, a încrederii pe care poporul și-o poate pune în clasa politică actuală, care credeți că este calea pe care trebuie să meargă cetățenii?


G.L. Cred că sunt două lucruri de făcut. Primul: să-i ținem sub lupă, să-i arătăm așa cum sunt, în pielea goală, și nu așa cum se arată ei în chip pervers, ca dedicați binelui țării. Când Dragnea și-a prezentat guvernul, asemeni unui diriginte lotul de olimpici, ne-a asigurat că toți „sunt oameni de mare încredere și competență”, cu care a lucrat el și pe care-i cunoaște bine. Nu mă îndoiesc că pentru el erau „oameni de încredere”. Dar pentru noi? Ca și cum cineva care organizează furtul de voturi și își angajează oameni din partid pe posturi fictive la instituții bugetare ar putea oferi garanții!
Deci ar trebui început cu asta. Dacă nu vor să plece pentru că au început cu acea fraudă nocturnă a ordonaței 13, vor trebui să plece când li se vor da pe față incompetențele și când se va vedea ce bătaie de joc la adresa întregului popor român e să-l dai pe mâna unor impostori. Florin Iordache, inginerul de la Fabrica de Mobilă din Caracal ajuns jurist și autor de legi, a devenit între timp, cu acea „altă întrebare” a sa și cu „fesul în cap”, erou de comedie. Dar ascultați-l pe cel numit la Agricultură cum vorbește! Are un discurs pus pe YouTube, care începe așa: „De fiecare dată când îți propui să analizezi fenomenul agricol, te împinge spre imensitatea lui, spre complexitatea lui, spre interdependența între factori, spre o analiză profundă și atentă, la analize în care trebuie să preiei cu dibăcie conexiunea factorială”. Și tot așa vreme de 20 de minute. Este un delir pur! Eu n-am am mai auzit așa ceva de când sunt. Uitați-vă la doamna numită la Interne: își permite, într-un stat democratic, să facă liste cu „liderii de opinie” care „se află în spatele manifestațiilor”, ca și cum manifestațiile ar fi crime, și nu banale forme de exersare a democrației. Păi, în aceste condiții, guvernul Cioloș a fost un vis frumos pe care l-am trăit câteva luni. Cu o excepție, se pare (ministrul de finanțe), nici un ministru din actualul guvern nu ajunge la glezna celor mai mulți din guvernul Cioloș. Nu trebuie lăsați până nu vor înlocui „organizația bine pusă la punct pentru aducerea la îndeplinire a ideilor diabolice ticluite de șefi” cu oameni capabili să gestioneze ministerele țării, timp în care DNA-ul să-și facă treaba mai departe, iar opoziția, câtă este, să semnaleze în permanență derapajele puterii. Acum, sigur, nu spune nimeni că lucrurile astea se rezolvă într-o lună sau că ceva ticluit de PSD are șanse să fie credibil.
În al doilea rând, trebuie umblat rapid – și aceasta trebuie să devină o revendicare urgentă a societății civile, impusă prin manifestații în fața CNA și prin efortul conjugat al ONG-urilor – la modul de funcționare a Consiliul Național al Audiovizualului.  CNA-ul trebuie tras rapid la răspundere pentru felul în care și-a degradat mandatul,  permițând la scenă deschisă, ani la rând, mutilarea minții oamenilor incapabili să se apere singuri de flagelul știrilor false și al manipulărilor grosolane. A lăsa milioane de oameni să trăiască în captivitatea calomniei și a minciunii este o cruzime, este un mod de a le schilodi mințile și de a-i expedia în peștera istoriei. Până când nu e oprit acest flagel, lucrurile nu se vor putea schimba în mod esențial. Vom avea 10% din populație cu mintea limpede și 50% cu mintea făcută terci. Trebuie cerută urgent depolitizarea CNA-ului.

Cărticica securistă cu divizarea și destrămarea țării

Unul dintre mesajele actualilor politicieni aflați la guvernare, propagat, zi de zi, pe toate televiziunile și preluat de unii dintre români, este că nu se dorește dezbinarea țării. Deși mesajul este unul corect – nimeni nu își dorește o țară dezbinată –, cine credeți că este de vină pentru această dezbinare, dacă ea există?

G.L. Ce sofism jalnic, aflat, cum spuneam tot în articolul pe care l-ați pomenit, „în desaga cu provizii ideologice din care, periodic, era scoasă cărticica securistă cu divizarea și destrămarea țării”. Ultima lui formulare am găsit-o în acel Apel clocit în culisele Academiei de istoricul de serviciu al Națiunii Române, Ioan Aurel Pop (cel ce nu uită niciodată să se prezinte ca „rectorul celei mai mai universități din România”). După ce adusese România în sapă de lemn, Ceaușescu ne spunea că trebuie să fim patrioți și să rămânem uniți în fața dușmanului extern, când, de fapt, el și mafia lui erau dușmanul care ne amenința zi de zi și care ne furaseră țara.
Așa și acum. Societatea e, desigur, dezbinată. Între hoți și anti-hoți. Și nu cred că cineva poate susține că vom salva România unindu-ne cu hoții. V-am adus o formidabilă caricatură care spune dintr-o privire ce mă chinui eu să spun în o sută de cuvinte. Sper ca autorul ei, domnul Costel Pătrășcan, să vă permită s-o reproduceți.

Ne-a permis și-i mulțumim încă o dată domnului Pătrășcan.


G.L. S-o contemplăm. Cam așa ar arăta „România unită” astăzi, în viziunea PSD-ului. Dar poate să-mi ceară cineva să fiu unit cu Ponta, Tăriceanu, Dragnea & Co (în afara „rectorului celei mai mari universități din România” și a minunaților cosemnatari de la Academie), pentru că altminteri se dezbină țara?

Dacă ar fi să faceți acum un nou „apel către lichele”, cum ar suna, în câteva cuvinte, acesta?

G.L. N-aș mai face. Atunci a fost un procedeu retoric. Nu eram stupid să-mi închipui că lichelele vor ieși, spăsite, de prin ungherele societății, punându-și cenușă în cap și strigând în gura mare „iertați-ne, am fost lichele!”. Voiam doar să atrag atenția celorlați asupra lor. Acum însă îi știu toți. Și știu toți că nu au cum s-o scoți la capăt cu lichelele. Lichelele nu se căiesc niciodată.

.

.

.

.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Spiritul civic luminează fruntea României de azi. S-a schimbat mult. Greu de acceptat pentru cei mulți ca cei puțini de la cîrmă să le deformeze viața, să le decidă soarta. Trecutul e trecut. Mentalitatea ?

    Prefer un vocabular limpede (Au nom du peuple-Front National… popor…) și compatibil cu vecinii /partenerii din UE. UE e o uniune multilinguistă, pluralistă, nu e un stat „național”.
    UE a preluat o parte din sarcinile statelor partenere. Aderarea 2007 la UE înseamnă o parte din „suveranitate”, în unele principii, e delegată/ preluată la Bruessel.
    Suveranitatea.. poporul….? Cetățeanul turmentat….?

    ….. „…..Nu, nu poate. Educația presupune umilitate, așezarea în poziția celui care vrea să-nvețe. Politicienii de la noi, beți de putere și îmbogățiți peste noapte, sunt bolnavi de aroganță. Nu pot fi „educați”. Pot fi, la o adică, ținuți în frâu, pot fi înfricoșați, dar nu educați. După Colectiv, strada a dat un semnal clar că nu mai vrea politicieni corupți: „Corupția ucide”. Partidele au început să-și facă coduri de onoare, criterii de punere pe liste etc. Praf în ochii oamenilor. În preajma alegerilor parlamentare, din cei puși pe liste la PSD și ALDE o grămadă erau inși cu probleme penale, în frunte cu șefii de partide. După ce a câștigat alegerile, PSD-ul a umplut parlamentul și, deopotrivă, ministerele de penali. Tupeul lor e uluitor. Un exemplu, la întâmplare. Vă amintiți, desigur, de cazul lui Mădălin Voicu, omul care, împreună cu colegul lui, Nicolae Păun, a fost pus sub urmărire penală pentru fraudarea fondurilor UE destinate integrării romilor. În urmă cu două săptâmâni, Mădălin Voicu a fost numit secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Vă dați seama ce glumă grotescă? Un penal conduce Ministerul Identității Naționale!… „…..

    De o sută de ani (Völker ohne Signale. Zum Epochenbruch in Osteuropa. Essay., Richard Wagner, Rotbuch 1992 / popoare fără semnale) acealeași întrebări: cum ? cînd ? se ajunge la normalitate. Democrația trebuie dobindită, democrația trebuie păzită. Da.
    NU e un răspuns 2017 hotărît la adresa penaliilor din partide, din parlament, din ministere. O atitudine fermă hotărîtă a autorului și mesajul civic al străzii. Așa trebuie să fie. Responsabilitatea nu poate fi delegată numai reprezentanților aleși (Was alle angeht kann nur von allen gelöst werden, Die Physiker -Dürenmatt / cea ce îi privește pe toți trebuie rezolvat de toți).

    … „….Sigur, ideală e o democrație în care politicienii își slujesc țara onest și lumea își vede de treabă. Nu credeți că aș fi mai fericit să vorbesc cu dumneavoastră despre cărți decât despre personaje ca Tăriceanu sau Dragnea? Ideală e o democrație în care cetățenii sunt muți, tocmai pentru că politicienii nu le dau motive să devină vocali, să manifesteze și să strige „jos!”. În Norvegia, Suedia sau Finlanda, în linii mari așa se petrec lucrurile. Noi suntem însă prea tineri pentru o astfel de democrație. La noi, splendid e deocamdată că, având politicienii pe care-i avem, am ieșit, iată, din torpoare civică.
    Al doilea lucru pe care l-am învățat în anii aceștia e legat de cel dinainte: reprezentații sunt chemați nu numai să voteze o dată la patru ani, ci trebuie să vegheze în permanență la felul în care își fac treaba reprezentanții. („Ziua muncim, noaptea vă păzim.”) De ce? Pentru că orice funcție importantă într-un stat se termină, am văzut, cu urcatul puterii la cap. Când puterea nu poate fi controlată, ea sfârșește, chiar și în democrații, în paranoie și corupție…. „……

    Cireșele din grădina vecinului….. După 500 de ani Reformation suedezii, danezii, norvegienii, olandezii, etc. sunt multumiți de soarta și țara lor. Elveția (patru limbi oficiale de stat, Canada două limbi oficiale și toate limbile de cartier respectate/ recunoscute oficial, Belgia trei limbi oficiale de stat).

    Cîte literaruri, cîte limbi literare fac parte din patrimoniul României prezentat la Buchmesse Leipzig 2018?

    Ce e altfel (Altfelitatea României, Lucian Boia) în România?
    De ce e altfel în România?

  2. Tot ce ati asternut pe hartie in ultimii 27 de ani, domnule LIICEANU, s-a condensat, a sublimat NECESAR in limpezimea si forta de expresie a acestui interviu succint. Doamne ajuta !!

  3. Draga domnule Liiceanu,

    Ceea ce deosebeste drastic situatia de azi de cea din anii ’90, este un detaliu pe care ati avut discretia sa-l lasati deoparte, dar care trebuie mentionat si pentru care se cuvine sa va multumim: Editura Humanitas. Rolul ei (si, fireste, al dumneavoastra) in trezirea noastra, in realcatuirea orizontului nostru de asteptare, in reintoarcerea noastra in lumea civilizata, este fundamental. Librariile Humanitas din toata tara se numara printre acele (rare) locuri din Romania in care terenul viran a devenit, printr-un miracol care nu inceteaza sa ma emotioneze, un salon où l’on cause. Remarcabila izbanda!

  4. Romania nu a fost niciodata dezbinata, deoarece nu a fost niciodata UNITA!
    Recte, Noi cu respectivii care formeaza o CASTA…
    de viitori puscariasi care impersoneaza CLASA POLITICA de azi si de ieri
    nu si demane!

  5. Domnule Liiceanu,
    Toata stima, sunteti o personalitate de prim rang in Romania de azi. Am vrut sa va scriu si atunci cand ati publicat articolul „Mai avem 13 ani de rezistat” si mai ales in articolul in care l-ati victimizat pe primul ministru… Dupa parerea mea este o greseala acceptarea ca exista oameni cumsecade in acest partid TOXIC care este PSD. Toti cei din PSD sunt vinovati. TOTI. Cei care pot accepta sa fie condusi de alde Ponta, Dragnea, Olguta, Firea & Co., fara a misca un milimetru in front…sunt dupa chipul si asemanarea sefilor. Am observat (cu stupoare…) ca mai sunt si alti oameni care (sa imi fie iertat) manifesta aceeasi miopie… Poporul Roman are o gramada de proverbe care exprima concentrat experienta milenara acumulata. Iata unul dintre ele (sunt poate unii l-au uitat…): „Spune-mi cu cine te aduni, ca sa iti spun cine esti”.
    O simpla intrebare, direct pentru dumneavoastra (intrebare retorica de fapt…): Dumneavoastra ati putea fi „asociat…sustinator” ai celor din clanu Camataru’ ?

    • Pentru mine, care la vârsta de 4-5-6 anișori vorbeam de Ciombe și Mobutu, după 25 de ani îmi începeam cariera de arestat al regimului pentru delictul de a gândi diferit decât poruncit, iar în prezent militez pentru revenirea la România Întreagă de altă dată, aceast interviu este sublim, zdrobitor, un fel de pernă de căpătâi, fără de care nu poate exista odihna completă!

  6. Excelent acest articol al dvs si foarte util pentru cei care Rezista . Un adevarat ghid de actiune insotit insa si de o expunere de motive foarte judicios realizata. Daca la cel anterior au fost peste 120000 de cititori la acesta cred ca ar trebui sa fie si sa auda de el mai toti cei care sunt dspusi sa se angajeze in aceasta miscare civica caruia i se potrivest foarte bne denumirea de #REZIST.

  7. Deocamdata ei au painea si cutitul. Noi ce parghii am avea?

    Vorbeste domnul Liiceanu la un moment dat de cele 3 puteri in stat. Nu e prima data cand cei care castiga alegerile ajung sa acapareze si puterea legislativa si pe cea executiva.
    O intrebare naiva, poate: dar de ce sa nu se rupa cordonul dintre cele doua ? Pentru ca asa s-a facut pana acum in democratie? Cand un lucru nu functioneaza cum trebuie, ne impotmolim si gata?

    De ce sa nu ai alegeri pentru legislativ, iar guvernul sa fie o institutie separata, condusa de specialisti, oameni care sa poata face realmente performanta.
    De ce abuzul de putere nu e clar reglementat? Care sunt posibilitatile de acaparare a puterii? Cum prevenim? Checks and balances- ok, dar mai concret.

    O alta problema ar fi legile cu dedicatie. Vorbeau la un moment dat d-na Monica Macovei si d-ul Patapievici despre faptul ca la noi legile se aplica urmand litera legii si nu spiritul ei.
    Multe legi sunt in asa fel alcatuite incat sa fie interpretabile si inteleg ca pana la un punct trebuie ca legiuitorul sa tina cont de exceptii, dar se merge prea departe. Aici vina e la alegatori, care au votat si apoi gata, se asteapta ca sa se intample ce isi doresc ei. Implicarea pe subiectele care ii privesc pe ei, comunitatea din care fac parte, domeniul in care profeseaza lipseste.

    Manipularea! Va functiona atata vreme cat educatia civica va fi precara, atata timp cat nu vom stii sa gandim corect. De exemplu, la noi nu se tin cursuri de Critical Thinking, desi in Occident nu poti intra la o universitate prestigioa fara sa-ti fie testate capacitatile in acest sens.
    Si apoi mai e contracararea manipularii, care trebuie facuta constant si neobosit. Americanii au introdus notiunea de „fact-checking” ca sa contracareze minciuna(politically correct numita „alternative fact”). Cred ca la noi Moise Guran incearca ceva de genul acesta…

    • Depinde de ce vor face ticalosii si unele facaturi la o adica pot justifica si violenta. Adica matura si farasul la propriu si nu doar la figurat cat timp justitia si presedintele sunt in aceiasi tabara cu ei si armata nu s-ar implica. Este insa foarte greu de decis cand ar trebui facut asa ceva , pe cat de usor era in timpul lui Ceausescu cand se putea raspunde oricand cu conditia sa fim in stare, azi problemele sunt mult mai subtile dar Declaratia drepturilor spune ca sunt situatii cand cei care nu vor sa fie sclavi pot uza de orice mijloc. :)
      Astept cu interes ce va spune la 16 cel care la nivelul cel mai inalt repreznta miscarea #REZIST adica impartaseste aceleasi valori. Vom vedea.

  8. something is rotten in denmark
    sa fie „statul cu lupa” pe hoti solutia ? ciorditorul n are scrupule, daca l prinzi cu mina n buzunar va cere clementa, daca nu, va ride pe la colturi ca te a „facut” ca pe un fraier. de cite ori au fost prinse (cel putin in 27 de ani) la praduit aceste secaturi ordinare ? s au transformat, au devenit oameni ? sa le acorzi jivinelor privilegii si limuzine cu valeti sa te reprezinte, ca mai apoi sa nu mai dormi noaptea (dupa o zi istovitoare de munca) pazindu le sa nu te jecmaneasca ? asta i solutia ?

  9. Pe mine m-au bulversat cei care au manifestat la palatul Cotroceni. De ce ? Pentru că, cei aflați acolo ăn stradă, sunt părinții și chiar bunicii celor care manifestau la guvern. Or, acești pensionari, trebuiau să intre în pămînt de rușine în fața protestelor copiilor și nepoților lor de la guvern pentru că ei, pensionarii lasă în urma lor o țară distrusă d.t.p.d.v. Ce țară lasă în urma lor aceste generații ? Ei, la 1989 aveau 30, 40, 50, 60 de ani. După 27 ani de la revoluție, au avut timp să refacă România după tsunamiul comunist și să predea țara generațiilor viitoare cu demnitate și respect. Ce românie lasă un urma lor pensionarii de la Cotroceni ? Ei lasă în urma lor o Românie făcută ferfeniță, plină de mafii de la cele mai mici nivele pînă la parlament, senat și guvern; lasă în urma lor o Românie fără învățământ, cultură, economie, justiție; cu un sistem medical care se remarcă prin victime și nu prin vindecați; o Romînie îndatorată cu aproape 200 de miliarde de euro, în general o Românie în colaps, căreia îi trebuiesc cel puțin câteva sute de ani de o eventuală redresare dacă, și numai dacă, de mâine am porni de la zero, cee ce este exclus. Cum mai au îndrăzneala acei striviți de viață pensionari, lași, vânduți, spălați pe creiere, inculți, să iasă în stradă și să vocifereze împotriva unui președinte care, de bine de rău, face față atacurilor furibunde a mafiei ciumei roșii psd-iste? Or fi citit careva dintre ei magistrala poezie a lui Nicolae Labiș : Noi, nu. ? Nu cred. Aceștia au devenit prin comportamentul lor : suflete moarte !

    • Nu trebuie sa va mirati pentru ca Antenele au livrat zilnic pe tava celor naivi si creduli minciuna dupa minciuna si o manipulare incrancenata ptr. a-i prosti cu tot felul de informatii uluitor de inversate si iata rezultatul.Avem luptele noastre pana si in familie cu bunici sau soti care le fac jocul si refuza alte surse de informare,Da, CNA-ul ar trebui sa faca ordine in ograda televiziunilor care nu dau doi bani pe o stire reala si terfelesc tot ce le sta impotriva sau le submineaza nonvalorile lor.Mana in mana cu guvernul asta infect si psd-ul lor abject de penali nu mai au nici o masura a rusinii sau a bunului simt ptr. ca au vazut ca au adepti, au sustinatori la Cotroceni si merg inainte fara scrupule .

  10. Propunere pentru o Romanie unita Imn
    Hai sa dam mana cu mana/ Sa furam tara-mpreuna / DNA sa nu mai fie / In sarmana Romanire // Iarba rea din holde piara / Piara DIICOT din tara / Intre noi sa nu mai fie// Decat furt si smecherie// Cu mir sfant va miruiti / De-nchisoare-oti feriti / Tariceanu sa traiasca/ De bulau sa va fereasca./ Senatori si deputati La hotie vom firati / O para sa nu ramana / In republica romana/ Vom pleca in tari straine / Noua sa nre fie bine//Prostii si netotii sa ramana/ In repubica romana !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro