Home » Administratie »Analize »Asigurari Sociale »Economie »Financiar »Macro »Politica & Doctrine » Citesti:

Salarizarea personalului plătit din fonduri publice – un «marș de tramvai» numit dorință

În ultima perioadă am fost întrebat în repetate rânduri de ce nu reacționez pe tema noului proiect al PSD privind salarizarea unitară în sectorul public. Motivul a fost simplu – nu am avut nici o versiune de proiect pe care să o pot comenta. Nici eu, nici sindicatele care, chipurile, o negociau, nici funcționarii statului, nici publicul larg, nimeni. Și asta în ciuda faptului că în perioada electorală se spunea cu fermitate că proiectul deja există, fiind pregătit « la cheie » de laboratoarele partidului.

În timpul scurs de la începutul anului s-au tot enunțat principii, revoluții, echitate din belșug și mai ales măriri peste măriri. Totul în conformitate cu litera programului de guvernare pe care îl știe doar PSD.  Sau poate doar o parte din PSD.

Acum a apărut un proiect semnat chiar de președintele PSD, Liviu Dragnea (a se vedea expunerea de motive). În cele ce urmează, vă propun o analiză sumară a proiectului, la o primă lectură, fără a intra neapărat în detalii cu privire la amănuntele de salarizare pe fiecare familie ocupațională de salariați din sectorul public.

Halatul, cât e halatul?

După tot suspansul legat de inexistența unui proiect pus în consultare publică, constatăm că în expunerea de motive a proiectului publicat, secțiunea impact financiar asupra bugetului (secțiunea a 4-a) nu este completată. Adicătelea, carevasăzică, dăm bani, dar nu știm câți.

În programul de guvernare și în comunicarea publică, apare cifra magică de 32 miliarde lei impact bugetar. Adică ar urma ca după implementarea legii, « plicul » salarial (chiar e bizar barbarismul asta de anvelopă), să ajungă de la 64 miliarde la 96 de miliarde de lei. Adică o creștere medie de 50%.

Într-o intervenție recentă, Președintele Consiliuliului Fiscal evaluează preliminar impactul creșterilor propuse în lege la 50-60 miliarde de lei, estimând că deja măririle promise pentru anul 2018 ar duce la un deficit bugetar de 5,7% PIB. Impact ce nu ar putea fi compensat decât prin renunțarea la investiții și creșterea taxelor.

Din estimarea proprie, comparând cu datele pe care am lucrat tot anul trecut, așa cum am mai spus, nu este sustenabil să aloci până în 2022 mai mult de 19 miliarde pentru a nu amaneta viitorul țării prin dezechilibru bugetar.

Mai mult, la cum arată creșterile propuse în proiect, estimarea proprie asupra impactului propus este relativ în linie cu cea a Consiliului Fiscal, fiind de cca 45-50 miliarde de lei.

Se pune deci întrebarea – de unde această diferență semnficativă între propunerea de 32 miliarde de lei din programul de guvernare și impactul propunerii actuale ?

Există două explicații posibile: fie pur și simplu Ministerul Muncii nu a calculat corect impactul grilelor propuse, fie dorința este de a defila cu niște salarii la nivelul anului 2022 care să proiecteze politic imaginea unui proiect de salarizare generos și frumos împachetat.

Prima problemă pare mai gravă – anul trecut, în premieră, a fost adoptată inițiativa creării Registrului public al salariaților, o bază de date în care să existe informațiile cu privire la toate salariile personalului plătit din fonduri publice. Personal am susținut această inițiativă și guvernul tehnocrat a completat în mare parte această bază de date, tocmai pentru a servi la construcția noii legi de salarizare, folosind colaborarea cu ANAF și introducând formularul M500.

Din păcate, acest demers nu a fost continuat, datele colectate nefiind folosite în construcția proiectului propus, ceea ce știrbește grav credibilitatea și estimarea de impact financiar.

Prin urmare, nu se știe nici câți bani se dau, nici de unde se vor lua banii și nici exact care remunerații vor crește și care vor scădea.

Falia între public și privat sau cum să ucizi piața muncii

O problemă crucială a proiectului propus este segregarea completă a salarizării publice de cea privată, ceea ce duce la o mare falie pe piața muncii, care poate fi descompusă în trei planuri :

Primocreșterea salariului minim

Conform programului de guvernare PSD, salariul minim brut garantat în plată ar urma să crească până la 1.750 lei în 2020 – adică o creștere de 40% față de nivelul din 2016. Ceea ce surprinde însă în textul propus al proiectului de lege de salarizare unitară, este faptul că pentru anul 2022, când legea se va fi implementată până la capăt, coeficientul 1 de salarizare, adică salariul cel mai mic în sistemul bugetar, va fi 2.500 lei. Implicit, acest lucru înseamnă că salariul minim avut în vedere pentru zona publică în 2022 este de 2.500 lei. Adică o creștere de 100% față de 2016, de 72,4% față de prezent și de 42,8% față de nivelul preconizat, de 1.750 lei din 2020.

Lăsând pentru un moment dezbaterea doctrinară privind necesitatea impunerii unui salariu minim, există un consens relativ între economiști potrivit căruia se poate discuta de un nivel de echilibru al salariului minim, sub care munca nu este motivantă și deci poate fi și ineficientă, dar peste care se frânează activitatea economică privată.

Există două ipoteze ce se pot desprinde din propunerea Guvernului – prima este  că se are în vedere o accelerare a ritmului de creștere a salariului minim, eventual chiar peste graficul promis în campania electorală, pentru a ajunge cu salariul minim atât în public, cât și în privat la 2.500 lei în 2020, iar a doua este că se va decupla nivelul salariului minim din sectorul public de cel din sectorul privat, primul fiind mai ridicat.

Prima ipoteză este catastrofală pentru o serie întreagă de sectoare intensive în muncă, cum ar fi textile/confecții, mobilă, turism, construcții etc. Cu toții ne dorim salarii mai mari în privat, dar realitatea arată că în privat contează productivitatea și competitivitatea, pentru ca firmele să își poată permite plata salariilor. Prin urmare, chiar dacă pe termen lung ne dorim o economie bazată pe inovare și tehnologie, nu putem condamna sectoare întregi de activitate și nu putem împinge abrupt restructurarea economică doar prin măsuri coercitive/administrative.

A doua ipoteză, vehiculată deja de oficiali guvernamentali în discuțiile publice cu sindicatele, înseamnă recunoașterea de facto a abandonării tratamentului unitar al pieței muncii din perspectiva reglementării de politică publică, cu un salariu minim la stat mai mare decât cel din privat.

Guvernul trebuie somat rapid să clarfice intențiile sale, întrucât în spatele unui gard vopsit estetic se poate ascunde o întreagă gradină zoologică, nu doar o pisică cu pete.

Secundo - concurența inegală și neloială pe piața muncii

Guvernul a promis în campania electorală o creștere în medie a salariilor din sectorul public de 56%. Așa cum am menționat mai sus, în proiectul de lege publicat, Guvernul s-a întrecut pe sine și se pare că se va ajunge la o creștere de cca. 70% pe masa salarială totală.

La astfel de creșteri cineva s-ar aștepta ca Guvernul să fie preocupat de distorsiunea pe care ar crea-o în piața muncii, fiind evident că va exista o atractivitate în creștere de angajare în zona publică. Bașca, conform Institutului Național de Statistică, deja sectorul public este plătit în medie mai bine decât cel privat.

În aceste condiții, în care sectorul public va concura direct sectorul privat în atragerea de angajați și va oferi salarii mai mari și fără riscurile volatilității unor afaceri ce depind de piață și nu de decizii adminitrative, cine își asumă consecințele?

Guvernul induce o tensiune suplimentară pe piața muncii, fără nici măcar să mapeze potențialele zone profesionale pe care le va afecta. De la personalul administrativ mai puțin calificat și până la funcțiile de conducere, se va ajunge ca afaceri viabile, bazate pe productivitate și eficiență, să fie constrânse să devină nesustenabile pentru că nu mai pot acoperi diferența de salariu pentru personal față de nivelul oferit în mod benevolent la stat.

Anul trecut, fostul guvern a urmărit cu atenție semnalele transmise de către privat și de aceea a fost mai rezervat în a promite marea cu sarea și atent la limitarea distorsionării pieței private. Până la urmă, să nu uităm că marea majoritate a veniturilor bugetare vine dinspre zona privată și nu de la stat, și interesul pare că este ca găina să facă ouă, nu să o tai să faci supă și să te plângi că nu ai ce mânca mai apoi.

Tertio un Cod al Muncii, două lumi diferite

Una din problemele critice ale salarizării în zona publică este că pachetul de remunerație este foarte complicat. Sau a fost făcut să fie foarte complicat, tocmai pentru a crea pe șest o marjă de arbitrar și de manevră. Pe lângă salariul de bază (sau solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizație de încadrare, după caz), există o serie întreagă de sporuri și drepturi salariale suplimentare ce anulează complet ideea de salarizare unitară, fiind complet specifice familiilor ocupaționale pentru care, de-a lungul anilor, au fost negociate.

Anul trecut am încercat, cu un succes doar parțial, să propun limitarea sporurilor la două tipuri, de condiții și de performanță, care să poată fi acordate între anumite limite, dar fără a se putea introduce noi tipuri de sporuri în afară de cele două. În proiectul actual se păstrează harababura actuală de sporuri/ compensații/ adaosuri/ majorări/ prime/ premii/ indemnizații/ alte drepturi, limitată ce este drept, ca și în prezent, la 30% din salariul de bază.

Pentru oricine din sectorul privat, structura de sporuri si drepturi suplimentare este aproape de neurmărit. Pe lângă câteva categorii generale, fiecare familie ocupațională are propriile categorii specifice de beneficii. Iar la capătul zilei, în condițiile neutilizării Registrului public de care am amintit, nu se știe de fapt exact care este pachetul total de remunerație, plus avantajele nemateriale, pe care îl au angajații din zona publică.

Este clar că o bună parte din angajații din sectorul public au venituri mici, neconforme cu statutul lor de reprezentanți ai statului și evident nemotivante. Dar există și o mare risipă în acordarea de beneficii unor angajați la stat care exploatează rețelele de putere din administrație și politică și folosesc breșele unei legislații de salarizare mult prea complicate. Cât despre corelarea cu performanța și eficiența, cred că este evident că aceasta este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

Două exemple care sunt simbolice poate ca sume, dar extrem de relevante ca principiu – sporurile de doctorat și indemnizațiile de hrană.

Anul trecut a existat o dezbatere aprigă asupra sporului de doctorat – pe de-o parte mulți susținători care spuneau că trebuie să fie minim 15% și că încurajează calitatea resurselor umane, pe de altă parte câțiva tehnocrați încăpățânați, alături de câțiva dizidenți din administrație, care spuneam că nu are sens existența acestui spor. Argumentația negativă este simplă: nu dai un spor pentru o diplomă, ci pentru eficiența și performanța muncii depuse. Sigur, se poate ca cei cu doctorat să fie mai eficienți decât cei fără, dar nu este sigur o regulă. Mai mult, în alte administrații mai evoluate, doctoratul este o condiție de acces la anumite poziții de vârf în administrație, poziții bonificate suplimentar tocmai pentru că necesită un nivel mai bun de pregătire profesională. În plus, nu am auzit vreodată de spor de doctorat în sectorul privat. Pentru a nu fi indiferent complet la dezvoltarea profesională, am propus ca să existe o primă de susținere a doctoratului (1-3 salarii de bază), care să fie acordată o singură dată, și nu recurent, ca recompensă pentru efortul anagajatului respectiv.  Ce am constatat cu groază și mâhnire, este nu doar că sporul de doctorat a reapărut în propunerea de lege, dar a ajuns 50% acum. O măsură care va relansa fabrica de diplome și care este conexată cu faptul că mai toată « lumea bună » din politica românească cu vechime are neapărat doctorat. Cum au fost obținute aceste doctorate și ce relevanța științifică reală au aceste lucrări, este o altă poveste, deja mult prea cunoscută publicului.

În ceea ce privește indemnizația de hrană, aici apare o inovație complet inutilă și se păstrează o mare neclaritate și inechitate în același timp. În legislația în vigoare, există prevederi clare cu privire la posibilitatea angajatorilor de a acorda tichete de masă pentru angajați, fie ei în sectorul public sau privat. Realitatea în sectorul public este că, în contradicție cu art. 5 si 6 din Codul Muncii ce stabilesc egalitatea de tratament, există câteva instituții care acordă tichete de masă și o largă majoritate care nu acordă, acestea fiind suspendate anual de Ministerul de Finanțe din lipsă de bani. Prin urmare, proiectul de lege ar fi trebuit să clarifice în mod unitar posibilitatea acordării de tichete de masă, în conformitate cu legile existente. Nu doar că nu face acest lucru, dar preferă să propună acest instrument derogatoriu – indemnizația de hrană, cu sorginte în zona de apărare și ordine publică (norma/dreptul de hrană), care nu face decât să creeze o altă discriminare față de sectorul privat. Aici nu este vorba de o lovitură dată pieței tichetelor de masă și a emitenților de astfel de tichete, pentru că oricum am menționat că în prezent tichetele de masă se acordă doar la o fracțiune dintre instituții (ex : sectorul de sănătate). Este vorba despre ignorarea unui cadru legal perfect funcțional și eficient. În plus, nu este clar dacă se pot acorda în paralel cu indemnizația de hrană și tichetele de masă, sau se va deroga restrictiv de la legislația în vigoare.

Cele două exemple de mai sus arată superficialitatea pregătirii acestui proiect și precaritatea argumentației din spate. Cât despre calitatea consultărilor publice, este suficient să urmărim poziția sindicatelor ca să înțelegem de ce se cer deja demisii din cadrul Guvernului.

In loc de concluzii preliminare

Legea salarizării propusă public la începutul săptămânii nu doar că promite bani pe care statul nu îi are și nici nu îi va avea în buget, nu doar că nu simplifică sau unifică în vreun fel cadrul de reglementare, nu doar că nu rezolvă inechitățile de remunerare în sectorul public, nu doar că distorsionează masiv piața muncii dând cu tifla sectorului privat, dar mai presus de tot, profanează programul sacrosant de guvernare.

Carevasăzică, nu se implementează până în 2020 cum era scrijelit cu litere de o șchioapă în prezentarea de campanie electorală, și crește salariile pe sărite, azi un pic aici, mâine un pic acolo, cât să nu fie clar pentru nimeni la ce să se aștepte cu adevărat.

De la promisiunea legii la cheie pregătită în laboratoarele partidului, folosind alchimie și pietre filozofale, vedem de fapt o propunere de lege șchioapă, menită doar ca să salveze aparențele în fața unui electorat captiv și îndoctrinat cu grijă. În loc să progresăm ca țară prin eficientizarea administrației și remunerarea adecvată, pe bază de performanță, a sectorului public, discutăm de fapt de o altă pomană grandioasă care să mai împingă presiunea sindicală câțiva ani. Pentru că nu o să dureze prea mult până când toată lumea se va dumiri despre ce este vorba cu adevărat.

Ce este trist cu adevărat este că la capătul zilei vorbim despre oameni, care fiind hrăniți cu promisiuni abracadabrante tind să își modifice poate prematur comportamentul de consum în mod optimist sau să mai ia un credit pentru casă cu mai mare tragere de inimă. Acești oameni riscă să fie înșelați, pentru că guvernul dacă insistă cu astfel de abordări nesustenabile va ajunge să ia cu două mâini ceea ce dă acum cu una. Dar astăzi se pare că unii trăiesc clipa, și o trăiesc pur politicianist, pentru partid și liderul maxim al acestuia.

Ca bine zicea Caragiale « daca e trădare, adica daca o cer interesele partidului, fie. (…) Dar cel putin sa o știm si noi » .

*****

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Asa se pare, ca aceste mariri de salarii pot avea urmari dezastruoase.
    Dar de la cineva care a fost intr-un guvern peste un an de zile si nu a facut mai nimic (proiecte, doar), nu prea am incredere in analize.
    O lege a salarizarii unitare este foarte necesara.
    Dar nu stiu daca PSD era cel competent.
    NB,
    ma gindesc daca dupa dezastrul care se preconizeaza, va mai exista un guvern Boc care sa se sinucida politic sa redreseze tara.

    • Emilia V spune:

      “Dar de la cineva care a fost intr-un guvern peste un an de zile si nu a facut mai nimic (proiecte, doar), nu prea am incredere in analize.” Daca tu nu ai auzit, nu inseamna ca nu exista. Mai intereseaza-te.

      • victor L spune:

        Am incercat sa ma “interesez”.
        Concluzia: “guvernul meu” a facilitat cistigarea alegerilor, zdrobitor, de catre PSD si aliatii.
        Mai caut?

    • Marius spune:

      Nu, va fi tot un guvern de stanga care sa rezolve problemele pentru ca PSD este cel mai bun in a ascunde realitatea si a arunca vina pe oricine altcineva in afarade proprii lideri : straini, opozitia, ue, soros, rusia, america, iran, coreea de nord, etc.

    • Dedalus spune:

      As nuanta: omul politic trebuie sa ramana om politic.

      Dupa cum analistul sau persoana care contureaza o doctrina trebuie sa ramana asa, nu sa se transforme in om politic.

      Fiecare cu rolul sau.

      Nu inseamna ca unul e mai bun decat altul si nici ca daca esti un analist bun vei fi neapart si un ministru bun. Si invers: un ministru bun nu este neaparat un analist bun.

      Acestea sunt premisele generale insa.

      ===

      Nici eu nu cred ca va fi posibil un nou sacrificiu politic. Nu merge tehnic in actuala conjuncture politica.

      Dar ceva bun tot va fi: nu putem sa intelegem nocivitatea abordarii comuniste deghizate pana cand nu o luam pe cocoasha (admirati limbajul academic, va rog :-) ).

      Alunevarea intr-un marasm precum cel al Greciei sau al Mexicului ne va convinge (prin durere, dar altfel nu se poate) ca daca ne-am dorit capitalism in 1989 trebuie sa il luam cu toate ale lui, nu doar cu bucatile care ne convin.

      Metaforic, nu poate fi bine pana nu e rau mai intai. Actuala conjunctura politica ne prabuseste, dar acest lucru e pozitiv. Pentru ca permite trecerea la capitalism in momentul in care va fi clar ca durerea de a trece la capitalism va fi mai mica decat durerea mentinerii unui system cvasi-comunist (mai rau decat cel communist, Acela avea macar mecansime de reglaj).

      Oricat ar incerca cineva sa directioneze Romania spre capitalism, exact sistemul democratic va bloca aceasta trecere, Din simplul motiv ca trecerea la capitalism inseamna multa durere, mult effort. Si nici un partid politic nu va castiga vreodata alegerile spunand ca el va face cetatenii sa o duca mai prost o perioada. Fie ea si e un an…

  2. Cristea Rares spune:

    De la bun inceput mă declar ”vinovat” de a apartine socio-profesional acestui sector economic intitulat si etichetat aproape concomitent – daca nu cumva indisolubil , in mintea si optica unora –
    bugetar si capusant al finantelor romanesti ….poate chiar viitor ” inamic public nr. 1 ”, cine stie….
    Sunt cadru medical de 26 de ani aproape – 20 doar in acelasi loc de munca, din cele 2 – nu pretind nici ca sunt cel mai ce, dar nici nu imi e rusine cu ceea ce fac zilnic… si asta ca sa resping a priori orice viitoare insinuare legata de eventuale atentii ce mi s-au dat sau mi se vor da – nu am conditionat niciodata actul medical, chiar de voi fi crezut, sau nu !
    Am curiozitatea de a intreba , ca orice nestiutor – dar de buna credinta – daca in vreuna din analizele foste, prezente si viitoare referitoare la aceste proiecte de salarizare – caci pana la concretizare doar asta reprezinta – se are in vedere situatia reala ”din teren” a celor vizati si care sunt pana la urma acele principii sanatoase economico financiar , ce ar permite fara a se pune in pericol – conform tuturor analizelor diversilor specialisti , inclusiv a celui pe marginea textului caruia indraznesc sa formulez aceasta postare – fundamentele economico sociale ale acestui stat ?!
    Stiu , voi parea mai mult decat nestiutor prin intrebarile pe care le ridic , dar nu pot sa nu remarc prezenta permanenta – aproape ridicata la rang de osana , de teorie imbatabila si/sau adevar absolut – a catorva enunturi care – dupa umila mea parere – fie ar trebui atent analizate de catre analistii implicati, fie utilizate cu extrem de mare atentie – caci , credeti-ma , folosirea si ridicarea lor de argument suprem in dialog cu oricine nu este in postura de a detine si explicarea lor nu face decat sa duca interlocutorul la un sentiment de disperare si respingere viscerala atat a acestora cat si a celui care le utilizeaza !
    Sa ma explic :
    1 ) Inteleg ca sectorul public ” in corpore” si absolut este non creant de asa zisa ” plus valoare” – taxabila dar si eligibila pt scutiri de taxe si/sau impozit a celui care realizeaza asa ceva, recte privatul ! Acceptind – cu aceeasi larghete cu care este promovat – acest lucru, intreb la randul meu : cat valoreaza salvarea vietii sau vindecarea unui producator de plus valoare , in comparatie cu restul ? Ce reprezinta – economic vorbind – activitatea medicala – sursa de cheltuiala eligibila / deductibila / necesara sau inevitabila pt. un analist si pt. economie – sau doar un rau necesar , dar care este bine sa fie minimalizat din partea statului si eventual preluat – pe banuti frumosi – de catre privat , pt simplul motiv ca ar fi mai bine gestionat ? Dar pt societate ? Cat trebuie sa fie rentabilitatea sau care sunt criteriile de calcul economic ale acestei cheltuieli – caci punctul comun de convergenta lingvistica cu toti analistii este dat de faptul ca sunt niste costuri, justificate sau nu , legate de aceasta realitate !
    2 ) Recunoscând că este mai înțelept să înmulțesti găina , decat sa faci o banala supa – cum se face că sursa marii evaziuni fiscale – atât de mult clamată , dar doar ESTIMATA , NCIO SECUNDĂ DOVEDITA JURIDICO – FINANCIAR – este predominant în ograda producatorului de plus valoare și nu a bugetarului capusa ?! Sau sa inteleg ca acelasi bugetar capusa este de vina – sau il determina, direct sau indirect , – sa o comita , pe picior de egalitate zic eu , cu non productivitatea sau plus valoarea bugetarului !? Cum se face că , desi se sustine eficienta si calitatea net superioara a serviciilor private de sanatate precum si existenta reala a costurilor din partea acestora , cand vine vorba de stat si lucratorii angajati ai acestuia avem de-a face doar cu incompetenta si risipa de ban public – indiferent ca e vorba de proceduri si operatii complexe ce sunt refuzate de sectorul privat – pe motiv de eficienta sau lipsa de dotare – iar cheltuiala nu este recunoscuta nici macar de cei care au stabilit nivelurile de cost si eficienta ale acestor proceduri ?! Apropos de concurenta neloiala si stabilirea ca fiind sursa absoluta a producerii de plus valoare doar din sectorul privat….sau ma rog, majoritara pt veniturile bugetare… Cum se face ca asistam in ultima vreme la un fenomen cel putin bizar – si am in vedere cel putin ultimii 5 ani – in care salariati plecati de la stat pt un salariu motivant si conditii de munca la nivel de normalitate medicala , se reintorc – unii disperati – la vechile locuri de munca ?! Si , culmea , – ba as spune ca sunt chiar majoritari – sunt din cei care aveau o expertiza excelenta ,recunoscuta si apreciata profesional , lucru care este inexplicabil pt. mine – cum Dumnezeu de nu au fost platiti asa cum li se promisese !? Ma rog , poate sunt eu subiectiv… Mai trebuie adaugat si faptul ca nu mai poti sa angajezi la nivelul la care ar fi necesar – schema de personal fiind mult sub ceea ce ar fi declarat ca fiind limita de normalitate – multe din angajari fiind sub celebra formulare ” in limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobat ” ! Si vorbim totusi de concurenta neloiala….
    3) In privinta existentei unui grad de ” complicatie ” a pachetului salarial al bugetarului – stricto senso prin analizarea termenilor financiar contabili specifici regasibili pe fluturas , ii dau dreptate autorului – e cam chinezeasca pura, recunosc ! – dar totusi sunt sume si informatii verificabile la toate controalele Curtii de conturi, Auditului ANAF, DSP , MS , Garda Financiara si alti asemenea dulai de paza financiara ! Si credeti-ma , un control al acestora e orice dar nu vizita de curtoazie ! Ma intreb insa cum ramine cu trecerea in contracte a unei sume si intrarea in posesie fizica a alteia – ceva mai mare, e drept – dar nici pe departe apropiata raportata la cerintele si conditiile oferite de producatorul de plus valoare ?!
    Ce ar impiedica producatorul de plus valoare ca , in loc de un profit de cca 250% sa faca un profit de doar 15 , hai 30 % prin declararea corecta a sumelor cheltuite si remunerarea la un nivel decent a celor pe care ii angajeaza ?! Daca e o cheltuiala atat de impovaratoare si ineficienta , cum se face ca destui din cei care aduc plus valoare recurg si ofera aceste norme de hrana – ca le spune tichete de masa sau altfel , nu cred ca mai are vreo importanta !
    Cat despre sporurile pt doctorat , de acord cu autorul , nu cred ca e normal sa se plateasca o diploma …dar ce te faci cand acesta diploma este ceruta , cel putin la stat si nu in toate domeniile de gestionare ale acestuia – iar inexistenta ei nu iti permite detinerea sau efectuarea anumitor proceduri !? Cum se face ca si la producatorul de plus valoare exista aceleasi pretentii – in teorie cel putin – iar daca in CV declari ca poti efectua si manevre si proceduri superioare teoretic nivelului de cunostinte presupus si conex diplomei prezentate , unii accepta , dar cu plata pt. ceeea ce dovedesti cu acte, si nu pt ceea ce stii sa faci ! ? Principialitate , nu gluma …. ca sa nu mai vorbesc de faptul ca toate autorizarile si acreditarile – unele impuse si cerute din umbra chiar de producatorii de plus valoare – stipuleaza existenta de personal calificat atestat , fara de care nu se admite si nu se acorda avizele necesare ?!
    In fine , prezenta si umila mea dizertatie nu are pretentia de a fi un raspuns sau nici macar o incercare de dialog pe problema specifica ridicata de autor – este incontestabila expertiza acestuia in raport cu a mea, ca sa nu mai vorbesc – vinovat, recunosc ! – de o oarecare simpatie pe care o am fata de domnia sa , ca si acea pt. fostul ministru Voiculescu – dar ma declar – in egala masura – mahnit de etichetarea in corpore a bugetarilor ca fiind doar niste non plus valori ! Nu vreau sa las senzatia de ”sirop narativ” a acestui demers – sau doar de refulare virtuala in lipsa posibilitatii reale de dialog si sustinere a propriilor convingeri – nu sunt genul… Dar sunt de prea mult timp in acest malaxor de nervi si acuzatii – cum a devenit sistemul public de salariati din Romania – si incep sa devin prea batrân pt. a mai accepta, fie si de la persoane simpatice , etichetari care – asa cum sper ca am descris cat de cat obiectiv si fara pretentia de coerenta absoluta – incep sa devina periculoase deopotriva pt emitenti ca si pt cei ce sunt vizati de acestia !
    Inainte de a fi bugetari , producatori sau nu de plus valoare , membrii sau nu ai unui sistem neloial fata de altii – culmea , proprii cetateni ! – captivi sau nu ai unor bombe si petarde ideologice de diverse culori politice , suntem toti si fiecare in parte oameni ce traim intr-o societate – e drept, pulverizata moral, legislativ, social, financiar, medical s.a.m.d – si este absolut hidos si incorect a fi unii pusi la zid de catre altii , fie si academic si impersonal , pentru simplul fapt ca sursa amaratilor de bani ai unora poarta stampila unui SRL fata de aceeia a unui minister de resort pt altii !
    A crede si a sustine zi de zi ca ramanerea la nivele economice si de prestatie pe care doar unii le clameaza ca fiind singurele adevarate si necesare – pt. faptul ca ei , poate nu sunt in stare si , mai ales , nu vor sa le ofere pt a nu-si diminua profitul – este pt mine cel putin periculoasa… In final , indiferent ca voi parea patetic sau nu , deopotriva si cei salariati ai unui sistem ce produce plus valoare si cei sunt non producatori de plus valoare , ne vom regasi in postura cumplita, dar reala – recunosc si ii dau dreptate autorului – de viitori inselati ! Si nu doar de catre un lider maxim al unui partid… chiar si o analiza de specialitate poate cauza erori de apreciere , nu credeti ?!
    Cu deosebit respect !

    • Dedalus spune:

      Atata vreme cat ne mentinem in organizarea sociala in care statul decide si nu piata nu vom avea cum sa gasim o metoda de salarizare justa si sa evitam corectiile – legitime sau nu.

      Piata nu functioneaza in Romania.

      Nu este nici corectata, nici lasata in pace. Partidele politice o impiedica sa se exprime. Interventia statul este in sensul blocarii pietei si a inlocuirii legilor sale cu decizii din birou.

      Ce descrieti Dvs. este una din numeroasele forme prin care aceasta blocare a pietei se exprima.

      Evident, asmenea fenomene nu pot fi corectate punctual. Sau, corectarea lor punctuala inseamna de fapt inlocuirea totala a pietei cu statul = communism.

      ====

      De obicei, lumea spune “astea sunt teorii! Eu vreau sa stiu cum faci tu sa am salariu mai mare si corespunzator asteptarilor mele!”

      Ei bine, tocmai in sintagma “cum faci tu” rezida eroarea: nimeni nu poate “face” ceva care sa inlocuiasca piata.

      In aceasta incercare fundamentat gresit, eforturile merg spre complicare – mai multe conditii, mai multi factori luati in consideratie la stbilirea salariilor.

      Incercare bolnava si sortita esecului de a compara din birou diverse “munci”

      Un stat minimal nu are aceasta problema, nu are pretentia de a fixa salarii din birou decat pentru un numar minim de functionari.

      Stiu -”Iarasi teorii!” – Da, dar altfel nu se poate. Istoria recenta a lumii a aratat ca pur si simplu nu poti avea un stat al bunastarii daca statul este cel care decide cum sa fie platit fiecare.

      O economie de piata fara piata muncii, car va sa zica ca nu se poate…:-)

      ===

      In Romania, fiecare vede cate o bucata din efectul global al acestui “progressivism” = pretentie a statului de a decide direct in toate aspectele vietii personale si de a “corecta” piata, nu pentru ca nu functioneaza, ci pentru ca nu functioneaza cum doreste el, statul.

      Lipsind politica, adica modalitatea de rezolvare a celor descrie, fiecare incearca sa rezolve cae o bucatica, administrative. Intarind pana la urma incercarea statului de a decide in locul pietei.

      Ne zbatem degeaba sa rezolvam caz cu caz. Nu se poate. Decat daca dorim intoarcerea la communism.

    • neamtu tiganu spune:

      Am un mare respect pt. meseria de medic si intr-adevar mi se pare ca acestia sunt platiti mizerabil.

      Chiar si-n Germania medicul de spital, spre deosebire de cel cu cabinet privat, cistiga f. putin, putin in comparatie cu alte meserii mult mai putin importante pt. societate si mult mai putin solicitante.
      Dar cel care imbratiseaza aceasta meserie e altfel decit muritorii de rind, stie inca din timpul studiilor ca nu va deveni bogat, bucuria si satisfactia lui e atunci cind vede ca pacientii sunt fericiti!

      Sunt de acord ca incercarea politicienilor de a-i asmuti pe unii impotriva altora, pe privati contra bugetari, pe tinichigi contra taximetristi, pe profesori contra parinti, pe romani contra unguri, tigani, corporatisti contra tarani, e o tactica de divide et impera, tactica dusa la un mare rafinament de ultimul imperator Traian.

    • Dragos spune:

      Salut @Rares,
      O sa incerc sa-ti raspund(neintrebat, stiu) din punctul meu de vedere(subliniez) la prima intrebare ” cat valoreaza salvarea vietii sau vindecarea unui producator de plus valoare , in comparatie cu restul ? “…
      Raspunsul e simplu si e absolut economic .. dumneavoastra din 5 vieti care le salvati 4 nu produc, si din punctul meu de vedere asta ii da valoare muncii dumneavoastra si in principal a tuturor bugetarilor.
      Ca o comparatie, asa ca doctorilor le place sa se compare cu Germania :
      In Romania doctorii trebuie sa trateze 20 de mil de oameni din resurse acumulate de la 4 mil(oameni care produc… inclusiv bugetarii care dpmdv produc) cu un salariu mediu de 500 e.
      In Germania doctorii trebuie sa trateze 80 de mil de oameni din resurse acumulate de la +40 mil cu un salariu mediu de 2300 e .
      … si tot de Germania.. ei au 4 mil de bugetari la 40(chiar 44) mil de oameni muncitori … noi avem 1.4 mil bugetari la 4 mil..
      Comparatia e destul de simpla si rezulta(dupa parerea mea) ca o viata salvata in Germania merita sa fie platita de vreo 12 ori mai mult decat cea din Romania.

      Si nu e vorba numai despre o viata salvata , la fel se poate vorbii si de educatia unui copil si de o zi stata in frig si ploie de un politist..

      Acum sa nu crezi ca incerc sa te trolez doar de dragul de a ma certa cu cineva pe un forum, si cunosc punctul tau de vedere pentru ca si eu provin dintr-o linie de vreo 3,4 generatii de bugetari(profesori) dar ma dispera cand oameni inteligenti aduc argumente emotionale si sociale intr-o discutie economica.

      Spor la munca!

    • ViR spune:

      domnule (cadru medical), desi va inteleg (perfect) durerea, trebuie sa fac o precizare – la bugetari muncesc doar doi din zece si pentru constiinta lor beneficiaza de veniturile cele mai mici si in capul lor se sparg toate cele facute prost sau nefacute la timp ! nu sunteti acel bugetar incriminat de cei cu spirit critic ! deviza trebuie sa fie # REZIST , caci daca va bate gandul sa va lasati pe tanjala, sa va abateti de la crezul pe care l-ati urmat pana acum, o puteti lua pe cocoasha si zau ca nu meritati – asta din cauza karmei personale, nu aveti voie sa mai si gresiti ! cu respect si toate cele bune !

  3. Rudolf Kruger spune:

    Acesta este inceputul dezastrului, dezastru care se va resimti acut in (cel putin) urmatorii 3 ani in Romania. Politicul PSD, pentru a-si crea/fideliza o parte a populatiei va realiza aceasta crestere, chiar daca pretul acestei cresteri salariale va fi cumplit. Masa fidelizata este, bien-sur, masa bugetarilor, care constienti ca orice derepaj de la votarea PSD-ului poate atrage o (fireasca) reducere a salariilor va vota (din interes, nu se pune aici in discutie problema princiipilor) partidul roshu. Nu se va tine cont de absolut nimic in aceasta deciziede marire, nici macar de faptul ca economia reala, cea platitoare de taxe si impozite, are probleme mari (ca sa nu zic foarte mari) cu forta de munca (intrebati orice societate, in primul rand multinationalele – care multinationale sunt major contributoare la buget).

  4. florinakis spune:

    pai devine tot mai vizibil ca doamna ‘ anvelopa ‘ bate campii si nu leaga deloc conceptele enuntate…

  5. andrei spune:

    Toți ne dăm de ceasul morții că salariile la stat sunt prea mari sau prea mici, dar nimeni, din cei cei au sau avut la un moment dat, puterea de a face ceva nu s-a preocupat să vadă de câți angajați are statul nevoie și unde să fie ei distribuiți. Așa cum e total nefondată afirmația că în privat salarizarea ar fi legată de performanță și productivitate. Ar fi bine să fie așa, dar, din păcate, nu este. Apoi, suntem ipocriți, vrem ca cei din administrație să facă muncă patriotică și să o facă bine. Evident, nu o vor face. Mai ales că nimeni nu se preocupă de introducerea unor proceduri obiective de recrutare, evaluare și promovare.

    • Dedalus spune:

      Intai trebuie sa vezi ce rol atribui statului. Apoi numarul de functionari si ce face fiecare vine de la sine.

      Noi vrem un stat atotcuprinzator, care sa inlocuiasca piata si sa decida cat e platit fiecare, indifferent de unde si pentru cine lucreaza. Un stat care sa plateasca direct oamenii din toate serviciile necesre, care sa intervina cat de mult poate, de la ce mananca fiecare (vezi legea cu Marfa romaneasca in supermarketuri), la ce invata fiecare (vezi programa unica si extinsa si inexistenta autonomiei preuniversitarului) pana la cat e platit fiecare la stat si chiar la privat.

      Pentru un asemenea stat, e nevoie de foarte multi functionari, in multe domenii. Cam cum era in communism.

      De fapt, incercam sa reface statul communist. De asta e vorba, nu e cazul sa ne furam caciula.

      • andrei spune:

        Corect, și mai întâi ar trebui să ne definim așteptările de la ce înțelegem noi prin stat și, astfel, de la administrația publică. Doar că noi nu facem decât să ne aruncăm în cap cu salarii mai mici sau mai mari. Din păcate și domnul Pîslaru face același lucru. Altfel, evident, putem argumenta orice, că tot se vor găsi unii să ne aplaude. Putem zice că salariile bugetarilor sunt prea mari și ilustrăm asta cu salariul mediu în privat care e mai mic decât al bugetarilor, sau putem spune că prima cale e să mărim salariile bugetarilor și găsim și aici exemple de primari care iau câteva mii de lei și, evident, e greu să argumentezi că cineva vrea neapărat să ajungă primar de mare oraș pentru salariul respectiv și nu pentru alte câștiguri mai puțin legale. Cum putem zice și că ar trebui lăsată piața să decidă nivelul salariului minim, că așa e la alții. Dar și că alți alții, cum ar fi Coreea de Sud, s-au dezvoltat doar după ce au mărit salariile.

    • Ghita Bizonu' spune:

      Scuze dar amandoi gresiti findca porniti de la teorie ..
      In viata de zi cu zi ce am observat este ca avem prea putini functionari la ghisee sau oriunde altundeva unde fonctioneru de stat este util publicului si un exces de sefi , sefuti si bagatori de seama mult mai bine platiti decat cei utili si ata de multi incat incurca treburile.
      Bine-nteles ca daca se se reduc cumva .. se mai inchide un ghiseu, se mai da fara unu care chiar facea ceva util si raman toti sefii, sefutii si incurcatorii de treaba …

  6. of of spune:

    Sporul de doctorat este de 50% din nivelul salariului de baza MINIM brut pe tara (daca isi desfasoara activitatea in domeniul pentru care detine titlul).

    • Dedalus spune:

      Intrebara mea este: de ce atat?

      De ce nu 75% din salariul minim net pe tar?

      Sau de ce nu 5% din mediana salariilor din domeniul respective?

      Sau 20% din indemnizatia de conducere?

      ==
      Pe scurt, tare as fi curios sa stiu calculul care a stat la baza stabilirii acestui procent, nu balarii de genul “mi se pare echitabil asa!” Din simplul motiv ca mie )sau altuia) s-ar putea sa nu I se para echitabil.

      ===

      Si mai am o tona de intrebari: ce inseamna “domeniul respctiv”? Cum si cine stabileste ca un anume om isi desfasoara activitatea “in domeniul respectiv”? Nu asa, ca “e evident! ” Ca in majoritatea cazurilor nu e evident deloc, decat daca te plasezi la un nivel de superficialitate inaceptabil.

      Pentru ca clasificarea ocupatiilor in Romania arata intr-un fel, domeniile de doctorat intr-altul, iar codurile CAEN sunt altfel facute, plus ca nu se aplica la stat.

  7. neamtu tiganu spune:

    in mod sigur cresterea cheltuielilor statului poate duce la o catastrofa, vezi Grecia. Dar exista si o parte pozitiva, cresterea salariilor bugetarilor va duce si la cresterea salariilor celor din mediul privat, chiar cu riscul ca cei din urma sa sufere din acest motiv. Dar aceste cresteri vor putea duce la frinarea exodului fortei de munca din Ro, omul vazind ca si-n Ro se poate cistiga binisor. Frinarea exodului ar putea duce la cresterea bazei de impozitare..

    Desigur cele de mai sus sunt speculatii, e greu de dat cifre, dar e o speranta.

    P.S Poate e doar o impresie dar pe aici, prin Ge, pe linga fiacare santier pe linga care trec aud romaneste, am senzatia ca a crescut masiv numarul muncitoriulor romani.

  8. Kurt spune:

    Prezentarea e pe intelesul tuturor. Rămîne intrebarea: care este cadrul real în care un guvern /executivul poate acționa în problema salarizării budgetarilor. Ce poate fi îmbunătățit sau în caz contrar risipit de politică în privința economiei (încasările statului, impozitele, etc.) în democrația tinără din România?

    Exemplul Greciei cu peste 300 miliarde Euro datorii de stat, cu peste 170 % din BIP (numai 60 % e permis în UE27), nu prea e discutat în spațiul public românesc. De ce? Grecia e foarte aproape în multe privințe, criza permanentă la Atena e controversat dezbătută în mediile europene de multi ani, prea puțin se discută la București. Cine a fost alimentat în Grecia în ultimile decenii, ani în care s-au acumulat 300 miliarde Euro datorii publice la bănci (cele private s-au furișat -cu ajutor „politic”UE28” -afară din cartelul deținătoriilor de hîrtii de stat grecești fără valoare. BCE Frankfurt a rămas cu paguba, deci contribualii, atît despre clauzele solemne semnate pe hîrtie în UE28, Maastricht etc., și aplicarea lor).

    … „…Ce este trist cu adevărat este că la capătul zilei vorbim despre oameni, care fiind hrăniți cu promisiuni abracadabrante tind să își modifice poate prematur comportamentul de consum în mod optimist sau să mai ia un credit pentru casă cu mai mare tragere de inimă. Acești oameni riscă să fie înșelați, pentru că guvernul dacă insistă cu astfel de abordări nesustenabile va ajunge să ia cu două mâini ceea ce dă acum cu una. Dar astăzi se pare că unii trăiesc clipa, și o trăiesc pur politicianist, pentru partid și liderul maxim al acestuia.
    …… „…..

    In Franța 2017 apare un politician de stînga, în sondaje e taxat azi la 15%, înaintea lui Fillon, cu șanse pentru turul doi la presidențialele 2017. J. L Melenchon (pensionare la 60 de ani, părăsirea zonei Euro, etc., naționalist- populist de extremă stîngă) e permanet prezent în internet și e favoritul tinerilor francezi 2017!

    Anul 2017 se anunță deja ca un an plin de surprize. Să sperăm ca nu va fi un scenariu cu bad news (turul doi la Paris 2017: J.L. Melenchon și Marine Le Pen) în șir pentru contribualii români 2017- 2021. Autorul a pus întrebările arzătoare care privesc pe cei mulți în România de ieri, de azi și de mîine. Conflictele de interese sunt normalitatea în democrație. Prezentarea autorului merită atenție și dezbateri „partinice”, PRO și CONTRA.

    Există exemple asemănătoare cu ”budgetarii” și banii publici în trecut. Bundesrepublik D. a avut două momente în care pensionarii / budgetarii au fost motivati să voteze pentru K. Adenauer /CDU (pensii dinamice 1957- cu Ludwig Erhard ca adversar critic- nu mai sunt bani peste 30 de ani- a scris o carte în anii 1960) sau Willy Brandt (1970 sindicatele mari în domeniul public- Kluncker -au cerut și a primit 13 % măriri de salarii în serviciile publice- Öffentlicher Dienst /apare primul deficit de budget în Germania după 1949 / Deutsche Mark a fost forte și din cauza budgetelor publice echilibrate în anii 1950- 1969 /la LSE a fost si Ralf Dahrendorf).

    Diferența mare între Germania 1957- 1970- 2017 cu „economie de piață socială” (Soziale Marktwirtschaft- după Katholische Soziallehre și Protestantische Ethik- ca inspirația conservatorilor din CDU/CSU- vezi azi Papa Francisc …. / soziale Gerechtigkeit e propagat pînă azi de către M. Schulz/SPD) și „democrația originală” dîmbovițeană 1990- 2017 (facem aici abstracție de 1939- 1989- dictatura autohtonă, centralismul, naționalizarea) bate la ochi.

    Cum se ajunge la performanță & competitivitate economică în România, pentru ca riscul unui faliment al guvernului PSD 2017- 2021 să fie mai mic decît în prezentarea autorului? Cum e azi situația în cercetare, inovație, ramurile economice de vîrf în țară? Cum e salarizarea 2017 acolo unde e competență și responsabilitate în serviciile publice, învățămînt, educație, cercetare, sănătate? Rezolvă noile legi PSDiste ceva?

    Renumerație după budget mică, dar familie mare.. după I.L. Caragiale

  9. blackone spune:

    Am lucrat ca functionar public 2 ani, pornind de la debutant apoi asistent, pe studii superioare. Motivul pentru care am plecat a fost nu atat salariul care era putin peste cel minim pe economie, cat orizontul de timp (10 ani) pentru a ajunge la un sal. decent si inechitatea in ceea ce priveste salarizarea.Exemplu, un sef de serviciu (aceasta categorie reprezenta 30% din personal) care avea in subordine 3-4 salariati avea un salariu de 5 ori mai mare decat al meu in conditiile in care singurul lucru pe care stia sa-l faca era verificarea condicii. Pe langa saricinile de serviciu trebuia sa-l invat sa tehnoredacteze, sa puna formule intr-o foaie de calcul, sa-i corectez greselile, de limba straina ce sa mai vorbesc. Practic era un monument de incompetenta, nu putea face nimic fara ajutorul subalternilor, singura lui “calitate” era obedienta fata de conducere, de altfel asa a si ajuns sef de serviciu. Iar ca el erau majoritatea sefilor din aceea institutie. Acele concursuri pe post sunt doar simulacre, se stie dinainte cine va reusi. Majoritatea tinerilor bine pregatiti care intrau in sistem plecau dupa cel mult 1-2 ani din aceleasi motive. Pentru ca nu poti accepta ca unul care nu ar obtine la un interviu in mediul privat mai mult decat sal. minim pe economie sa aibe la stat de 5 ori salariul tau. Cu sefi numiti pe spranceana nu ai cum sa faci performanta oricat de mult le-ai creste salariile .

  10. Ghita Bizonu' spune:

    Ieri dimineata s-a implinit o saptamana cand vecinii mei tineri (sub 30) au plecat directia .. Franta.
    Medici amandoi.
    Si stiti ceva?
    Daca eu as fi medic, sau asistent si as avea sub 35 de ani … vaps saluta din mers sai chiar din Frnata ori Germania …
    Cat despre “sectoare intensive în muncă, cum ar fi textile/confecții, mobilă, turism, construcții” .. sa nu mai zic alte ramuri derja au dificultai sa gaseasca oameni cu minime calificari si deprinderi.
    Ca in constrictii .. cum invata (la locu de munca) cum sa puna gledu si alte asemenea cum isi ia bilet la microbuz ….
    Turism ? Poate domnule doctor nu ati auzit ca in gnl se cam face la Neselbar sau Chios.
    Mobila? CILPipera este inchis .. de prin 2000 ..

    Domnule doctor .. in realitatea aia mizera nuin iluzile medeiilor de “cercetare academica” lumea nu mai accepta salari ca in Africa si preturi ca in Belgia . Cu ”
    bosorogii” a mers.. aveam o casa (ma rog apartament “comunist”) , aveam HTA si late belele, mai aveam si sperante ca pana la urma vom ajunge sa traim mai bine , adica la un nivel decent si nu mai aveam timp sa lucram in vest destul ca sa cotizam de o pensie …
    Tinerii sub 35 nu mai au decat frustrari : case nu, sperante nu, sunt inca sanatosi si au timo (30-35 de ani de activitate in fata) in care sa poata sa isi faca rost si rost de o pensie in vest!!!!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Nicolae Pîslaru


Dragos Nicolae Pîslaru

Dragoş-Nicolae Pîslaru este de profesie economist, are un Master in Relații Internaționale la London School of Economics și titlul de doctor de la Institutul Naționale de Cer... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Nu ma asteptam sa ajungeti sa dati citate din Basescu... va discreditati, nu-mi amintesc ca exul in ...

de: neamtu tiganu

la "NATO iese din joc. Se încălzește, pe margine, încălzirea globală (Actualizat 2)"

Cauta articole

iunie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)