Home » Administratie »Dezbatere » Citesti:

Tranzitie si reforma administrativa (2)

Gabriel Pascariu iulie 26, 2011 Administratie, Dezbatere
4 comentarii 2,337 Vizualizari

Secvenţialitatea pare a fi devenit o formulă firească a vieţii românului în tranziţie. Timpul se scurge ca într-un film regizat parcă de cineva şi derulat la nesfârşit dintr-o rolă infinită. Simpli spectatori, devenim un receptacol de informaţii, ostenit şi blazat, asupra cărora rareori mai avem timp să reflectăm. Dacă Marx ne-ar fi fost contemporan ar fi afirmat probabil că informaţia, şi nu religia, este opiul poporului!

O chestiune atât de importantă şi serioasă precum reorganizarea administrativă ţine „capul de afiş” în media românească timp de 1-2 săptămâni, după care dispare într-un con de umbră, acoperită fiind de alte evenimente care se succed: drama bacalaureatului, victoria lui Lucian Bute, cazul Borbély, criza financiară … Grecia, Italia, SUA, scandalul din presa tabloidelor britanice, inaugurarea unui „China Town” la Afumaţi ş.a.. Evenimentele sunt desigur condimentate din plin cu ştiri despre crime, descinderi ale mascaţilor prin „bârlogurile” unor reţele mafiote, deprecierea leului, pensiile militarilor… Peste toate, nelipsitele ştiri despre caniculă însoţite de îndemnurile voioase de a ne duce să ne răcorim în weekend-uri la mare şi … eventual la munte.

Există totuşi opţiunea de a te „decupla” de la şuvoiul vâscos al informaţiilor, de a ignora diferitele canale de transmisie şi de a te concentra pe lucrurile care contează. Pentru că între timp în „conul de umbră” se lucrează şi, peste o lună, două, trei, problema regionalizării ar putea reveni în forţă, iar publicul va fi din nou surprins şi capturat o vreme. Furat de alte „noutăţi” ale verii, publicul românesc va fi uitat însă ce s-a discutat, unde s-a ajuns şi totul se va relua din punctul „zero”. Sub presiunea timpului vor apare din nou reacţii subiective, emoţionale, superficiale. Totul se va sfârşi lamentabil, într-un cor difuz de vociferări balcanice.

A transforma chestiunea reorganizării teritorial-administrative într-un eveniment mediatic, care să genereze presiune politică, este un act profund greşit şi nociv. Presa serioasă şi politicienii care vor să fie credibili trebuie să evite astfel de abordări şi să susţină prin orice mijloace un dialog constant, consistent, cuprinzător pe această temă şi exprimarea unei game cât mai largi de puncte de vedere.

Reformă administrativă sau ceva mai mult?

Un prim aspect care trebuie clarificat se referă la însăşi definirea problemei. Despre ce vorbim: reorganizare administrativ-teritorială, reformă administrativă, regionalizare? Reorganizarea se referă de regulă la o redesenare a limitelor diferitelor teritorii (comune, oraşe, judeţe în cazul României), însoţită sau nu de o redefinire a nivelurilor administrative. Astfel, în cadrul unei reorganizări administrativ-teritoriale se pot face regrupări sau se pot diviza teritorii şi se pot introduce sau desfiinţa niveluri teritoriale. Reorganizarea poate fi însoţită şi de redefinirea unor competenţe de administrare. Reforma administrativă se poate referi exclusiv la măsuri de îmbunătăţire a eficienţei şi eficacităţii instituţiilor administraţiei publice, fie ea centrală sau locală. Poate să fie sau nu însoţită de o reconfigurare a decupajelor teritoriale. În fine, termenul de regionalizare poate exprima într-un sens restrâns simpla sub-divizare a unui teritoriu (de regulă naţional) în regiuni, dar poate avea şi o semnificaţie extinsă în condiţiile în care se atribuie anumite competenţe şi se recunoaşte o anumită autonomie respectivului teritoriu regional.

După cum se poate constata, cele trei noţiuni nu se exclud una pe cealaltă, putând fi complementare în cadrul unui proces complex. Există însă un factor comun foarte important: şi anume faptul că procesele mai sus-amintite sunt iniţiate de sus în jos, respectiv de către o putere şi o autoritate centrală. Este aşadar un proces voluntar prin care statul de tip unitar (în cazul statelor federale lucrurile pot fi mai complicate) doreşte să optimizeze modul de administrare al teritoriului naţional. În situaţia actuală a României problemele care se pun sunt diverse şi privesc nu doar stabilirea de noi niveluri administrative, ci şi o reaşezare a limitelor şi a modului de agregare a unor teritorii. Aici intră în discuţie atât comunele de mici dimensiuni, cât şi ariile periurbane din jurul marilor centre urbane regionale. Un caz particular, complex şi mult dezbătut îl reprezintă capitala şi aria pe care aceasta o polarizează şi care impune o soluţie particularizată. Limitele actualelor judeţe şi regiuni pot fi de asemenea reanalizate. Într-un alt plan, atribuirea de noi competenţe autorităţilor locale, odată cu optimizarea funcţionării instituţiilor şi a sistemului de taxe locale, completează gama de măsuri care trebuie luate în calcul. Nu în ultimul rând ar trebui amintite impactul în plan legislativ, reglarea cadrului electoral sau nevoia de formare a unui corp de experţi bine pregătiţi pentru administraţie. Un astfel de proces cuprinzător ar putea fi mai corect numit: reformă administrativ – teritorială.

Din nou modelul francez?

În Franţa este în curs un astfel de proces, denumit „reforma colectivităţilor locale”. Pentru realizarea acestei reforme a fost înfiinţat încă din octombrie 2008 un comitet condus de Edouard Balladuri, fost Prim Ministru în ultimii ani ai preşedinţiei lui François Mitterand. Procesul este în curs şi se desfăşoară prin ample dezbateri publice şi prezentarea de rapoarte întocmite de comitet şi este planificat să îşi producă efectele în 2014. Franţa are astăzi 3 niveluri administrative principale, dar dacă se iau în considerare şi alte forme de agregare, precum structurile sale specifice de intercomunalitate, aşa-numitele „ţări”, şi cantoanele, se pot număra chiar 6 niveluri. În plus, Franţa este cea mai fragmentată ţară europeană din punct de vedere al nivelului teritorial de bază, numărând nu mai puţin de 36.783 de comune (rurale şi urbane), adică peste 30% din numărul total al municipalităţilor din statele membre ale Uniunii Europene. O structură de tip „mille-feuillesii” cum au denumit-o chiar unii dintre raportorii comitetului. Principalele justificări ale reformei iniţiate: suprapunerea de competenţe, eficienţa scăzută şi costurile mari ale sistemuluiiii. Principalele obiective formulate se referă la o simplificare a sistemului, la clarificarea competenţelor şi eficientizarea şi modernizarea finanţelor locale. Soluţiile preconizate sunt complexe şi vizează multiple aspecte, începând cu alegerea simultană a reprezentanţilor departamentelor şi regiunilor, continuând cu încurajarea regrupărilor voluntare la toate nivelurile – regiune, departament, comună – şi până la revizuirea fundamentală a sistemului de calcul al impozitelor şi taxelor locale. Demnă de menţionat este propunerea referitoare la crearea unui număr de mari metropole de talie europeană, cu competenţe şi teritorii extinse, ca o formă particulară de agregare în mari comunităţi teritorialeiv.

În dezbaterea care are loc în Franţa se pot găsi elemente care indică sursa de inspiraţie pentru cel puţin două dintre motivaţiile invocate de unii dintre promotorii reformei „dâmboviţene”:

  1. nevoia de regiuni puternice şi competitive, articulate în jurul unor puternice centre urbane cu rol de poli teritoriali, capabile să joace un rol semnificativ pe scena unei economii globalizate şi
  2. oferirea unui răspuns adecvat noilor dinamici demografice şi sociale, care implică o extindere şi diversificare a serviciilor de proximitate şi, prin urmare, competenţe sporite autorităţilor locale de prim nivel.

Discuţiile în Franţa nu sunt lipsite de luări de poziţii alternative, uneori radical diferite. De exemplu, în raportul „Comisiei pentru liberalizarea creşteriiv”, comisie prezidată de Jacques Attali, se propune eliminarea nivelului departamental. Numai că spre deosebire de ceea ce se propunea ca o soluţie unică şi iminentă, pe ecranele televiziunilor de ştiri din România în urmă cu o lună, recomandarea din raportul francez vorbeşte despre o posibilă dispariţie a departamentelor (echivalentul judeţelor de la noi) într-un interval de 10 ani – nu peste noapte şi nu printr-un gest de autoritate – şi numai după consolidarea intercomunalităţii, adică a formelor de regrupare şi cooperare a nivelurilor locale (comunale, municipale) şi clarificarea competenţelor acestora într-un sens care să demonstreze în final inutilitatea nivelului intermediar dintre cel regional şi cel local. De altfel raportul Attali este un document extrem de consistent, care formulează 316 recomandări şi măsuri menite să relanseze în mod durabil creşterea economică a Franţei. Ambele rapoarte amintite sunt de o credibilitate greu de pus la îndoială şi pot fi luate drept model în privinţa modului în care sunt abordate probleme de importanţă capitală pentru viaţa unei naţiuni şi sunt fundamentate deciziile politice. Implicarea specialiştilor, transparenţa şi comunicarea cu opinia publică, argumentarea solidă a unor măsuri indică o democraţie funcţională şi responsabilitatea factorilor de decizie. Fără a idealiza modelul francez, nu se poate să nu constanţi distanţa enormă care încă ne separă de vechile democraţii europene.

Adevărata miză: descentralizarea

Unul dintre rapoartele preliminare raportului Balladur conţine o afirmaţie relevantă asupra importanţei problemei: „A reflecta asupra organizării noastre teritoriale nu este o simplă reflexie asupra guvernanţei, competenţei, problemelor de organizare, asupra aspectelor financiare ci înseamnă a gândi fundamental asupra concepţiei noastre despre Franţa şi despre adaptarea sa la modernitatea europeană.viDe reţinut că problema necesită reflecţie! Că nu este o chestiune care se face bătând din palme!

În statele Uniunii Europene, reaşezarea şi redefinirea structurilor teritoriale şi a competenţelor administrative este un proces care se desfăşoară în mod curent, în forme diverse, de vreo 3-4 decenii. Sunt puţine statele care nu au cunoscut astfel de reforme în acest interval. Sunt destule însă care au experimentat transformări semnificative: Franţa însăşi în anii ’80 când a introdus regiunea ca nivel administrativ, Portugalia şi Marea Britanie au introdus corecţii în sistem în anii ’90, apoi Polonia – înainte chiar de a deveni membru al UE – şi, mai recent, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Grecia au produs reforme importante ale structurilor administrativ-teritoriale. Şi în noile state membre, ca Cehia, Ungaria, Bulgaria, România, crearea nivelului regional în ultimii 10-12 ani, chiar dacă strict limitat la gestionarea Fondurilor Structurale, se înscrie în acest proces.

Indiscutabil, politica de coeziune şi dezvoltarea regională promovate constant de comunitatea europeană şi devenite mult mai consistente şi articulate după reformele iniţiate de Jacques Delors la sfârşitul anilor ’80, au stimulat şi orientat aceste evoluţii. Consolidarea regiunilor şi descentralizarea statului sunt în continuare piloni de bază ai construcţiei politice europene şi modul socotit optim de a face faţă transformărilor care se petrec la scară mondială în plan economic, social, cultural. Mai recent se pune accentul şi pe consolidarea structurilor urbane şi, mai ales, a marilor metropole ca forţe tractante la scară regională. Binomul regiune – metropolă pare a fi azi formula câştigătoare într-o lume tot mai competitivă.

Descentralizarea este cuvântul cheie, adică transferul de competenţe de la nivelul statului către structuri teritoriale mai mici, mai apropiate de colectivităţile locale, dar totuşi suficient de mari (ca populaţie, suprafaţă) pentru a fi competitive economic. Descentralizarea priveşte cu precădere statele unitare. De aceea ţări federale, precum Austria sau Germania, sau cu autonomie regională ridicată, precum Italia sau Spania, nu au cunoscut reforme administrativ-teritoriale în ultimele decenii. Descentralizarea o face statul, adică cedează în mod voluntar din atribuţiile sale altor niveluri de administrare, cu scopul – aparent paradoxal – de a-şi eficientiza funcţionarea şi a stimula creşterea economică şi dezvoltarea socială.

Şi totuşi…unde ne aflăm?

În România, în ciuda schimbării de regim politic şi a transformărilor economice şi sociale din ultimii 20 de ani, există un status-qvo în materie de organizare administrativ-teritorială şi care face pe mulţi comentatori să afirme că: da, o schimbare este necesară. Să remarcăm totuşi faptul că această stabilitate este numai aparentă şi că din 1968 până în prezent au avut loc permanente revizuiri şi reaşezări ale teritoriului: au apărut şi au dispărut judeţe, au fost declarate noi oraşe şi municipii, s-au înfiinţat comune prin fragmentarea celor existente, ba chiar şi noi localităţi, după cum unele aşezări au dispărut prin contopire. În fine, noile legi ale administraţiei publice locale apărute după 1990 au definit noi atribuţii şi competenţe pentru aceste instituţii, conferindu-le un anumit nivel de autonomie şi reprezentativitate la nivelul colectivităţilor locale. O regionalizare în formă incipientă se produce odată cu înfiinţarea regiunilor de dezvoltare în 1998 şi a unor structuri instituţionale cu atribuţii specifice de planificare şi dezvoltare. Şi totuşi aceste transformări au fost formale şi nu de fond. Statul, prin ministere, agenţii, regii autonome şi structuri deconcentrate, controlează încă o mulţime de domenii ale vieţii socio-economice. Se vorbeşte despre ineficienţa instituţiei judeţene, dar nu se spune ce competenţe are şi de ce resurse beneficiază pentru exercitarea acestora. Atât legea administraţiei publice locale (215 /2001), cât şi legea descentralizării (195 /2006) – o lege cvasi-inexistentă de altfel, conferă atribuţii minore şi limitate judeţului.

Problema actualului sistem de organizare administrativ-teritorială nu este birocraţia excesivă, cum încearcă unii să acrediteze. Adevărata slăbiciune este pur şi simplu lipsa unui proces real de descentralizare.

Despre aceasta însă…într-un număr viitor.

i Primul raportul al Comitetului Balladur din martie 2009 precum şi dezbateri pe marginea propunerilor din raport pot fi consultate la adresa: http://www.reformedescollectiviteslocales.fr/actualites/?id=77.

ii Aluzie la o cunoscută delicatesă a patiseriei franceze care necesită suprapunerea unui număr foarte mare de foi de aluat.

iii În Franţa numărul aleşilor locali este de cca. 520.000! De mai bine de 10 ori decât cel al aleşilor locali din România la o populaţie de 2,5-3 ori mai mare. Statistica alegerilor locale din 2008 indică un număr de 44.914 mandate (http://www.beclocale2008.ro/documm/locale_2008/manpart.pdf).

iv În afară de Paris, este vorba de mari oraşe precum Lyon, Lille, Marseille, Bordeaux, Toulouse, Nantes, Nice, Strasbourg.

v http://www.liberationdelacroissance.fr/index.php?accueil.

vi Raport de sinteză a lucrărilor parlamentare ale majorităţii cu privire la reforma colectivităţilor locale, 2009. Raportul a fost coordonat de Dominique Perben şi Jean-Patrick Courtois.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Europa este de acord cu criteriul etnic, cu alte criterii culturale și economice pentru regionalizare. În Franța, regiunea Alsace are specific etnic, Bretagne are specific etnic.

    La noi este bulibășeală dâmbovițeană. La un moment dat ungurii vor folosi Europa, Germania pentru a le prinde degetele românilor la ușă (Viktor Orban a și zis că așteaptă momentul). Consecința va fi mult mai gravă decât înființarea unui Ținut Secuiesc cu aceeași autonomie ca Oltenia. Fiecare cu angoasele și prostiile lui. Și cu consecințele lor.

  2. …..da…. in filozofia Marxista religia este impotriva dezvoltarii si este negata nu in sensul existentei. Daca ar fi sa privesc in perspectiva tentindei de dezvoltare la nivel global as pune ca nu descentralizarea este varianta aleasa in procesul de globalizare. Consider ca descentralizarea este un lucru bun dar in acelas timp foarte nociv. Este apt un stat sa recurga la o astfel de masura atunci cand sistemul sau este sanatos si functioneaza corect. In opinia mea in Romania acest lucru ar duce tara la colaps, iar ca sa fac o mica referire chiar deunazi prin prea controversatul caz de la Deta s-a observat foarte usor cum sistemul politienesc si nu numai aplica legi proprii asupra ariei pe care o are in administrare. Dat fiind faptul ca nu sunt controlati de la nivel central a dus la o debandada generala asa cum exista si prea bine se cunoaste in zonele de frontiera. Pana la urma ceea ce este cel mai important, este cine are banul?!, in cazul nostru cine are acces la el, iar o astfel de masura ar favoriza in tara noastra furtul, deoarce totul ar deveni mult mai accesibil si nu va mai exista asa cum se precizeaza in presa un “Tatic” care sa dea acordul, ci vor fi mai multi. Concluzia ar fi ca in urma unei astfel de masuri controlul ar fi aproape inexistent. Un alt caz concret este cel intamplat recent cu Sarmisegetuza si vizita primului ministru (autosesizat dupa distrugerea vestigiilor). Sincer, atunci cand un om de factura primului – ministru viziteaza Spitalul de Urgenta si afirma “Parca am fi in serialul acela Spitalul de Urgenta” atunci de ce ne plangem? NE MERITAM SOARTA – am ajuns sa ne minunam de banalitate si normalitate!!!
    P.S.: din motive administrative cred sau nu imi pot explica am dat un raspuns comentariului dumneavoastra referitor la primul subiect, dar nu s-a salvat…. (scrisesem ceva….)
    PP.SS.: precizam faptul ca sunt de acord cu dumneavoastra si ca nu contest faptul ca as putea avea o perspectiva gresita dat fiind faptul ca sunt in formare, dar ma justificam prin faptul ca ceea ce gandesc si gustul amar pe care-l am sunt rezultatul prezentului pe care-l traiesc si prin prizma caruia judec viitorul, trecutul nu-mi poate influenta o stare prezenta rezultata in urma unor repercursiuni ale mediului actul nu trecut. Si va contraziceam prin faptul ca eu sunt de origine din jud, Gorj mai exact Tg. Jiu si ca am avut sansa si norocul sa am parinti care m-au plimbat prin toata tara in copilarie si am vizitat o mare parte. Da am ramas placut surprins de fiecare data. Pacat ca nu s-a salvat acel comentariu era mai cuprinzator si aveam o parere pe care m-as fi bucurat sa o aflati.

    • Alex, interpretarea asta legata de religie am mostenit-o pe filiera leninista. Lenin este cel care a legat indisolubil ateismul de marxism si nu Marx, care a comentat e drept intr-un mod interpretabil, dar mult mai nuantat, chestiunea religiei in “Critica filozofiei lui Hegel”. Pe de alta parte globalizarea si descentralizarea nu se exclud. Ma ingrijoreaza insa pesimismul tau si perspectiva negativa pe care o ai asupra situatiei. Nu ca nu ar trebui sa fim ingrijorati de abuzuri si lipsa de profesionalism, dar nici nu ar trebui sa generalizam doar fenomenele grave, deviante. Am umblat mult prin tara si lucrurile sunt mult mai complicate si diverse decat se vede din capitala via canale de stiri si prin prisma unor asa zisi analisti care compun mituri simplificand realitatea de dragul ratingului. Speram ca scoala noastra care indeamna la o abordare analitica obiectiva a realitatii prin prisma unor indicatori si metode sa genereze altfel de abordari. Sigur ca ambele perspective sunt necesare (adica si analiza lucida a unor date si perceptia individual-subiectiva a unor fapte) in final pentru a trage concluzii realtiv corecte. In cazul la care te referi tocmai esecul centralismului este pus in evidenta si nu invers. Tocmai distanta mare de centru face inoperante structurile deconcentrate. La fel, dependenta de fondurile centrale face ineficienta protectia MI desi in cazul unui ansamblu UNESCO, responsabilitatea centrului este evidenta! Cred ca ne indepartam de subiect totusi. In final ce pot intelege? Ca nu esti de acord cu regionalizarea? De Gorj ne leaga mai multe lucruri, inclusiv niste studii recente (vezi pe pag. CJ info despre PATJ si multele elemente de patrimoniu din judet – chiar deosebite). Legat de comentarii e prudent sa salvezi intr-un doc. word mai intai. Cele bune.

      • Sigur, recunosc ca poate am fost mult prea pesimist si mult prea axat pe partea negativa a lucrurillor in momentul in care am facut aceste comentarii dar imi asum aceste lucruri intrucat trebuie sa realizam ca este vorba de o dezbatere a unor probleme si ca intr-adevar trebuie sa privim din ambele persepctive, dar bineinteles sunt de acord cu dumneavoastra si impartasim aceleasi idei in ceea ce priveste partea profesionala dar eu am decis ca intr-o discutie pro si contra sa aleg partea “murdara” nu inseamna ca nu gandesc si opusul. Eu atat incerc sa semnalez partea negativa a lucrurilor. Nu am sa generalizez niciodata, de la un incident izolat, si spun ca da cu anumite exceptii avem o tara superba din toate punctele de vedere si numai pentru acest lucru trebuie sa dam totul pentru ea.
        Ca raspuns la intrebarea dumneavoastra sunt de parere nu neaparat de acord ca este buna o regionalizare dar acest lucru trebuie facut prudent in timp asa cum ati si spus si nu prin intermediul media, sau chiar prin dezbatere publica intrucat existe unele probleme care necesita rezolvari doar din partea specialistilor, iar opinia publica (binecunoscuta dezbinatoare) nu trebuie implicata la acest nivel.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Pascariu


Gabriel Pascariu

Cadru didactic si secretar stiintific al Facultatii de Urbanism din UAUIM, coordonator al programului de specializare post-universitara "Amenajarea teritoriului si dezvoltare regio... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)