Home » Administratie »Cultura »Economie »Energie »Opinie » Citesti:

Valea Jiului sau mirabila viziune a trei dimensiuni, pe trei axe

Cristian Felea septembrie 4, 2017 Administratie, Cultura, Economie, Energie, Opinie
15 comentarii 1,524 Vizualizari

Va fi vorba și în acest text tot despre Valea Jiului, pentru că se poate vorbi mult și cu folos despre această zonă minunată, încă minieră. Inițial plănuisem să zăbovesc mai mult asupra trecutului recent, dar comentariile postate la primul meu articol pe acest subiect m-au determinat să încerc acum să zugrăvesc mai degrabă o viziune personală asupra viitorului.

Aleg să văd viitorul Văii Jiului întâi pe dimensiunea (prozaică a) dezvoltării infrastructurii rutiere naționale, apoi a dezvoltării unui învățământ universitar performant, conectat la un anumit tip de tradiție europeană și, în fine, din perspectiva tezaurizării unui tip de istorie și cultură cu specific local, așa cum numai viziunea magică a lui Ion Barbu a fost în stare să rafineze și să ne propună.

Textul de față nu va fi, așa cum s-ar putea crede, vreo pledoarie pentru o cale sau niște soluții de a ”salva Valea Jiului”. Valea Jiului, la fel ca și România, nu poate fi separată de propriu-i destin. Nu, este mai mult un exercițiu cu ”ce-ar fi dacă” și ”cum ar fi, dacă ar fi” ca în fibra comunităților zonei, dar și la nivelul guvernului, o sinergie incredibilă să facă posibilă eliberarea unor energii intens creatoare, care să transforme drama dezindustrializării într-un experiment post-industrial inedit și de succes.

Un experiment (reușit!) de care statul român, pășind în al doilea centenar, are nevoie – printre multe altele de același fel – pentru a arăta că este demn să fie privit ca pilon al refondării Casei Europene a Națiunilor, al noii Uniuni Europene. Vorbe mari? Vom vedea.

AXA PLANĂ ȘI VIZIUNEA ASUPRA UNEI DORITE GEOGRAFII RUTIERE

Pentru cei mai puțin familiarizați cu geografia (să-i zicem rutieră) am să încep să creionez viziunea mea rugându-vă, în același timp, să vă apropiați de o hartă turistică a României, ca să fie totul mai ușor de urmărit.

La acest moment, Valea Jiului este străbătută pe axa nord-sud de o șosea europeană (adică DN 66) aflată în modernizare de peste 12 ani, care face legătura între autostrada A1 și podul de la Calafat, apoi, peste Dunăre, cu Bulgaria.

Pe axa est-vest, șoseaua unește Valea Oltului, prin Voineasa și Petroșani cu vestul Văii Jiului, unde se oprește după circa 10-15 kilometri de Câmpu lui Neag, imediat la limita dintre parcurile naturale Retezat și Domogled-Valea Cernei. Acești ultimi kilometri sunt denumiți și ”Drumul lui Băsescu”, pentru că au reprezentat primul tronson dintr-o șosea de munte ce ar fi trebuit să lege Valea Jiului, pe Valea Cernei, de Herculane și pe care Traian Băsescu, în perioada când era ministru al transporturilor, a decis să o promoveze.

Întreg sistemul rutier căruia ar trebui să i se subsumeze cele două axe care străbat în cruciș Valea Jiului ar permite ca, într-n viitor nu foarte îndepărtat, turiștii să poată opta să parcurgă Carpații Meridionali pe trasee cum sunt:

(i) venind dispre Banat (Timișoara, Arad etc.), pe autostrada ce va lega Lugojul de Calafat (A6), turistul ajuns la Herculane va putea să se abată nu doar către Clisura Dunării, ci și către Valea Jiului;

(ii) odată ajuns aici, de la Cheile Buții poate urma unul din cele mai interesante trasee prin Munții Retezat, sau își poate continua drumul către pârtiile din Munții Straja, Vâlcan sau Parâng;

(iii) desigur, poate continua și, din Petroșani, poate opta să o pornească în avalul Jiului, spre sud, către Târgu Jiu și, mai departe, prin Oltenia, către Craiova sau direct spre Dunăre și Bulgaria, ori spre nord către Țara Hațegului, pe cursul Streiului, până la Deva, Hunedoara sau Orăștie, unde pe Valea Mureșului întâlnește autostrada A1;

(iv) tăind Munții Parâng, spre est, prin Cheile Jiețului, ajunge la Obârșia Lotrului unde intersectează Transalpina. De aici se poate decide să urmeze către sud spectaculosul drum alpin peste Parâng, ajungând până la 2145 de metri altitudine, către stațiunea Rânca și apoi Novaci;

(v) poate continua către est, prin stațiunea Voineasa, către Valea Oltului și viitoarea autostradă A1, ori spre nord, tot pe Transalpina, către Sebeș și, din nou, autostrada A1, ce va fi făcut o buclă pe cursuri de ape (Olt, Târnave, Mureș) de aproape 160 de kilometri.

Opțiunile sunt relativ similare, după cum veți alege să întoarceți harta și dacă vii din sud (Craiova, de pildă) sau sud-est (București, Pitești, de ce nu Constanța) și alegi să parcurgi un traseu turistic de munte, cu priveliști de creastă și de plai, cu ape repezi, chei și cascade, către vestul sau sud-vestul României. La fel dacă, venind dinspre nord (să zicem Cluj, Târgu Mureș sau Alba Iulia), alegi să treci Mureșul către sud și apoi să explorezi Meridionalii între culoarul Timiș-Cerna-Jiu și Valea Oltului.

Dacă această rețea rutieră ar exista în prezent, șansele Văii Jiului ca zonă turistică ar crește cu circa 60-80%. Mă veți întreba cum am calculat, dar răspunsul, deși exprimat în procente, este ceva mai complicat când trebuie să-l așterni pe hârtie.

Mai important este de reținut faptul că în ultimii 40-50 de ani s-au făcut destul de puține progrese în dezvoltarea acestei rețele rutiere. Planurile sale au fost puse în perioada interbelică și intens promovate de ambițiosul rege Carol al II-lea, care nu și-a dorit doar metroul pentru București, dar a și încurajat diverse investiții în regat, așa cum a fost și construcția șoselei de legătură dintre Petroșani și Târgu Jiu, precum și a ”Drumului Regelui”, pe care îl numim astăzi Transalpina.

Războiul a stopat investițiile (Transalpina a primit un rol strategic și atenția armatelor germane staționate în România), dar s-a reușit, în 1948, printr-o emulație populară pe care comuniștii au exploatat-o intens propagandistic, străpungerea Defileului Jiului, de la Livezeni (Valea Jiului) către Bumbești Jiu (Gorj). Transalpina a fost finalizată ceva mai de curând (să zicem în 2009) și a devenit rapid un traseu extrem de popular printre turiști.

Pe axa est-vest nu s-au făcut, însă, aproape niciun fel de progrese. În anii 1997-1998 guvernul Ciorbea a promovat extrem de intens soluția construcției unei șosele montane pe Valea Cernei, între Câmpu lui Neag și Herculane, pentru a oferi Văii Jiului o șansă reală să atragă turiști. Scenariul de dezvoltare era acela al unei unități conceptuale, prin care să poată fi legate zonele turistice de pe Valea Oltului, Valea Jiului, Valea Cernei și Defileul (Clisura) Dunării.

În mod evident, aceasta era (și încă este) soluția corectă, doar că, la fel cum nu s-a investit într-o șosea între Valea Jiului și Herculane, nu s-a finalizat nici A1 și nu a pornit nici investiția în A6 (Lugoj-Calafat). De asemenea, nici după 12 ani, modernizarea DN 66 pe Defileul Jiului nu a fost finalizată, chiar dacă s-au făcut ceva progrese în ultimii ani între Bumbești Jiu și Lainici.

Probleme sunt și cu DN 67C, care face legătura între Petroșani și Transalpina (Obârșia Lotrului), secțiune care a fost serios deteriorată la momentul construcției șoselei alpine de camioanele grele ale constructorilor și care nu a mai fost refăcută de administrația locală a județului Hunedoara.

Aceste detalii, care arată cât de deficientă este administrația (guvernul central și cele locale) în construcția unor politici publice coerente, sunt responsabile de atingerea a doar 30-40% din potențialul real al fluxului de turiști către sau prin Valea Jiului. Cu alte cuvinte, doar cei cu adevărat pasionați ajung în zonă, ceilalți preferând, în mod evident, alte destinații.

O altă problemă este aceea a stațiunilor turistice din Valea Jiului, a căror zestre de cazare este redusă și de slabă calitate. Serviciile, la rândul lor, sunt de slabă calitate. Nu s-au făcut investiții nici în alimentarea cu apă, canalizare, rețele de alimentare cu energie electrică, drumuri de acces etc. pe măsura standardelor pe care ar trebui să le ofere o stațiune turistică europeană.

În perioada de glorie a sindicatelor miniere, angajații din minerit aveau posibilitatea, prin contractul colectiv de muncă, să primească contravaloarea a aproape un salariu pentru finanțarea unei vacanțe în concediul de odihnă. Această prevedere contractuală, nu întâmplător menținută în contractul colectiv de muncă inclusiv în perioada în care Compania Națională a Huilei era în topul companiilor cu datorii la bugetul general consolidat al statului, a generat o rețea de profitori care și-au achiziționat sau închiriat capacități de cazare pe litoral, pentru a avea acces la respectivele resurse financiare.

Aprecierea mea este că circa 3 până la 6% (în anii de glorie a acetui tip de afacere) din cheltuiala cu munca vie din mineritul Văii Jiului (care reprezenta chiar și peste 80% din costurile totale la Compania Huilei) se drena astfel către rețelele de profitori, fără ca, în final, să beneficieze cu adevărat cineva. Nici litoralul, nici angajații și, foarte curios, până în final nici așa-zișii oameni de afaceri.

Și nu poți să nu te întrebi: dacă măcar jumătate din acele mari sume de bani erau îndreptate spre infrastructura turistică locală a Văii Jiului, cum ar fi arătat acum stațiunile montane locale? Nimeni nu știe, nimeni nu poate aprecia. Doar rezultatele, realitatea, așa cum o vedem, ne oferă perspectiva întunecată a marilor ocazii pierdute.

AXA VERTICALĂ, A EDUCĂRII TEMEINICE ȘI A CULTURII CREATOARE

După succesiunea destul de tehnică de aspecte de la subtitlul anterior, să încercăm să ne înălțăm pe o altă axă, aceea a educației și culturii, absolut perpendiculară – eu așa mi-o imaginez – pe planul geografic de prozaică expresie rutieră.

Am să încep cu învățământul universitar, ingineresc, de tradiție din Valea Jiului, în parte și pentru că actuala Universitate din Petroșani este une dintre continuatoarele fostei Școale de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură înființată în 1864 printr-un decret emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

De fapt, în anul 1957, Institutul de Mine, continuatorul (despre care vorbeam mai sus al) instituției de învățământ superior ingineresc înființată de Cuza, a fost mutat de guvernarea comunistă în Petroșani, care a devenit, astfel, un centru universitar pe care avem toate motivele să-l numim de tradiție.

Vreau să mă opresc asupra acestui aspect, pentru că existența unui centru universitar într-o zonă ca Valea Jiului, într-un mic oraș minier, se apropie mai mult de tradiția universitară anglo-saxonă decât de cea franceză, de exemplu. În România, după știința mea, Universitatea din Petroșani este un caz mai degrabă singular printre centrele universitare de tradiție din România, care ființează în special în orașele mari. O altă excepție (ce poate fi respinsă, dar asupra căreia eu insist) ar mai putea fi centrul universitar de fizică a atomului de la Măgurele.

Să funcționezi ca universitate de tradiție într-o zonă în care urbanismul, ce se sprijină pe un minerit falimentar, se află în declin accentuat, reprezintă o provocare din toate punctele de vedere; astăzi, dar nu și în România de mâine, așa cum eu mi-o imaginez. O Românie în care ideea unui campus universitar într-un mic orășel este tot ce-și poate dori atât universitarul magistru, cât și studenții săi.

La acest moment Universitatea are trei facultăți, în primul rând cea de mine, apoi de inginerie mecanică și, în fine, de științe. Potențialul acestora este imens și depinde doar de managerii, profesorii și studenții de aici cum va fi valorificat. Care va fi domeniul sau domeniile unde Universitatea din Petroșani se poate angaja în avangarda europeană și poate oferi – așa cum o face astăzi platforma universitară și de cercetare de la Măgurele – modele de progres pentru economie și societate.

În minerit, oportunități excelente sunt în domeniul tehnologiilor care permit recuperarea energiei zăcămintelor de cărbune in situ (adică direct în subteran, prin gazeificare). Asta dacă tot adusesem în discuție modul în care acest tip de resursă energetică mai poate fi o alternativă de viitor. Apoi, mineritul și metalurgia metalelor rare și disperse, fără de care tehnologiile IT&C nu sunt posibile, sunt o altă excelentă provocare la care universitarii din Petroșani pot răspunde competent și oportun. Pentru că România dispune de astfel de resurse minerale.

Universitatea din Petroșani și-a dezvoltat în ultimele două decenii și alte ramuri didactice și de cercetare care pot să o transforme într-un centru de gândire și cunoaștere cu ample contribuții la progresul social. În primul rând, ar trebui să participe la dezvoltarea unei economii a turismului și să construiască o școală a administrării politicilor publice pentru zonele monoidustriale care se adaptează la economia viitorului.

Pentru a alimenta cu idei astfel de oportunități de educare și cercetare este nevoie de formarea unei școli de gândire, de studiul unor experimente sociale cum au fost cele care au creat comunitățile din Valea Jiului, dar și asupra efectelor dezindustrializării care generează mulțimi de marginali ce nu pot fi trecute cu vederea ci integrate într-un proiect de țară.

Petroșaniul, în speță, dar și Valea Jiului în genere, nu sunt nepregătite pentru a face pasul de la o comunitate gregară, administrată minimal pentru scopuri strict economice, către o comunitate creativă și generatoare de experiențe societale și curente de gândire progresiste.

În ultimul deceniu aceste comunități s-au schimbat, au început să-l înțeleagă pe caricaturistul Ion Barbu în eforturile sale de a-l reda memoriei colective pe scriitorul și gânditorul I.D. Sârbu, iar apoi i s-au alăturat (poate puțin timid) în efortul de a proteja istoria locală, de conservare și valorificare creativă a spațiilor cu destinație industrială din minerit.

În aceste comunități s-au găsit și numeroși voluntari care să se alăture ONG-ului Petroaqua în efortul de a transforma Peștera Bolii (5 km distanță de Petroșani, pe drumul către Hațeg) într-un spațiu nonconformist de celebrare, loc în care se produc și performează orchestre de cameră și soliști de muzică clasică și se încheie căsătorii ale unor cupluri romantice. Și asta pentru că Peștera Bolii nu este doar un fenomen carstic, ci și un spațiu de istorie (frumos povestită de petroaqua.ro).

Dar, probabil renașterea teatrului în Petroșani este evenimentul cel mai remarcabil, atât timp cât în stagiunile Teatrului I.D. Sârbu au ajuns să se joace piesele cu casa închisă. Acest ultim exemplu este corolarul care mă îndreptățește la speranță, pentru că întrunește aproape toate elementele de care au nevoie proiectele educaționale, de cercetare ori culturale pentru a reuși.

La teatrul I.D. Sârbu, sub o zodie fericită, s-au reunit o trupă de actori talentați, un manager dăruit și dedicat, dar și aportul administrației publice locale (iată, poate fi posibil), iar rezultatul a fost reîntoarcerea oamenilor către actul artistic. Probabil că în spatele aplauzelor de la finalul spectacolelor stau nu doar multă muncă, ci și greutăți infinit de multe și decepții, dar rezultatul este uluitor – un câtig la care comunitatea nu are voie să renunțe.

AXA TRADIȚIEI, AXA ISTORIEI, AXA ETOSULUI LOCAL

Sunt cel mai puțin calificat să abordez acest subiect, dar nu pot să nu alunec puțin pe această axă a sufletului, o dimensiune transcendentă ce izbucnește în lumea noastră coborând din stele, dintr-o lume în care sperăm cândva să ne întoarcem.

Valea Jiului este oarecum un loc anistoric, unde din secolul II p.Ch. și până în secolul XV, sau cu certitudine până în secolul XVIII pare să nu se fi întâplat nimic. Decât o blândă, continuă transhumanță.

Etosul local nu poate fi separat de comunitatea momârlanilor, pentru că ei sunt demiurgii locali ai transhumanței – dacă se poate spune așa. Au fost și vor continua să existe, ca mărturii ale permanenței anistorice și după ce comunitățile de barabe (sau bărabe) din Valea Jiului vor fi total remodelate, conform cu procesul de devenire istorică care le va atinge.

Evoc această comunitate pe care am observat-o cu multă curiozitate din copilărie și despre care am înțeles mult mai multe lucruri din teza de licență a fiicei mele, coordonată de reputatul sociolog, antropolog și cadru didactic universitar Vintilă Mihăilescu (sper să o conving cândva să o revadă și să încerce să o publice).

Cel mai mult mi-a plăcut legenda identitară a momârlanilor, pe care aș vrea să o redau aici, citând-o din teza fiicei mele (apud http://ciobaniijieni.blogspot.ro/), pentru că vorbește mult mai bine decât aș putea-o face eu, cu săracele mele cuvinte, despre etosul local și anistoric: „Dac-o văzut ce-o pațât cu ingerii șî cu oaminii cuminț, o pus Dumnezău la oi neşte oamini naroz şî cân sa pusă ploaia, vini Dumnezău c-o crezut că pate la fel, da i-o gasât facân la foc şî dzâcân din floieră şî la minciuni şî chiotin. Şî i-o-ntrebat: Vă place la oi? Place, or raspuns narozî. Cân i soare-i Rai, cân i ploaie-i bai. Şî s-or pus iar pe dzâs din floieră şî pe chiotit, de giuca șî Dumnezău cu iei. Noa,o dzâs Dumnezău, voi să staț ciobani la oile mele șî numiele vost să ramână jîieni.”

Ca un ”popor al lui Dumnezeu”, așa cum se autodefinesc momârlanii prin legenda lor întemeietoare, aceștia vor rămâne constanta ce scapă devenirii istorice sau landmark-ul Văii Jiului – doza permanentă de atracție pentru oamenii lumii trecătoare.

I se pot alătura vestigiile istoriei recente, pentru care răspunsul nu este neapărat lama buldozerului, ci reconvesia smart in obiective turistice. Clădirea acelor ziduri, estacade, bazine, cariere, puțuri, guri de mină etc. înseamnă sacrificii umane, idei și planuri, proiecte economice și sociale care au durat ceva mai mult decât, să zicem, Imperiul Carolingian. Nu poate fi valorificat prin negare, ci prin potențare.

Lumea nu ne aparține nouă (sau doar nouă), ea aparține mai ales generațiilor care ne vor urma și pentru care nu trebuie să retransformăm Valea Jiului într-un spațiu anistoric, pentru că această dimensiune, așa cum am arătat mai sus, deja există.

Din aceste motive sunt un susținător convins al ideilor lui Ion Barbu, cel care a creat fenomenul cunoscut acum ca ”Planeta Petrila” (vezi documentarul cu același nume, regizat de Andrei Dăscălescu). Argumentele mele sunt mai multe. Pe unele le-a înfățișat, înaintea mea și mult mai temeinic argumentat, Vintilă Mihăilescu în articolul ”Planeta Petrila și dreptul la memorie” (Dilema Veche, nr.697 din iunie-iulie 2017). Altele țin de puținele minute pe care le-am petrecut împreună cu Ion Barbu, cu o săptămână înainte de a se inaugura oficial, în Petroșani, Muzeul Instalatorului Român.

Am beneficiat de un tur ante-inaugurare, am asistat la ultimele pregătiri, am schimbat câteva cuvinte cu Ion Barbu și, mai ales, i-am privit ochii. Foarte vii, deși obosiți, oglindeau determinarea omului care își servește comunitatea. Chiar dacă comunitatea nu îl înțelege întotdeauna. Iar cu aleșii săi (primari, consilieri) trebuie să poarte adevărate lupte pentru a-i determina să participe, să-și asume proiectele de conservare a istoriei și etosului local (se miră cineva?).

În aceeași zi aveam să mă confrunt chiar eu cu această realitate, încercând să vizitez, pe lângă Casa Memorială I.D. Sârbu și Sala ”Pompadou” (clădirea pompelor) salvată de demolare după ce au demarat lucrările de închidere și ecologizare a Minei Petrila. La poarta minei, aflată la circa 30 de metri de Sala ”Pompadou”, am fost opriți (eu și soția mea) de un agent de pază.

Mi s-a spus că obiectivul nu se poate vizita, pentru că este incinta unui agent economic. Am insistat puțin, ca de la om la om, sperând să-l conving. La urma urmei erau doar 30 de metri. ”Ne uităm, facem și noi câteva fotografii și plecăm, nu deranjăm pe nimeni…”am încercat eu, rațional, să-l îmbunez. Asta i-a trezit noi suspiciuni: ”Sunteți ziariști?” Nu, nu eram. Am înțeles atunci că vremurile sunt necoapte și că e încă dificil să fii turist în Valea Jiului, dar probabil e și mai dificil să fii ziarist. Am plecat împăcați și cu o și mai mare empatie pentru eforturile lui Ion Barbu.

Sper că, după ce documentarul ”Planeta Petrila”va rula prin țară, cu succes din ce am înțeles, mai mulți turiști să își dorească să o viziteze, iar bariera din fața Sălii ”Pompadou” să cadă. Altminteri e mai greu de înțeles de ce autoritățile și managerii din minerit au acceptat proiectul lui Ion Barbu și nu au lăsat buldozerele să-și facă treaba. Și că multe alte bariere, care mai țin Valea Jiului prizonieră, vor continua să cadă, cu fiecare nouă și firavă inițiativă, cu fiecare proiect dus până la capăt.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Aoleu, ce o sa spuna un aradean ca l-ati facut banatean!? peste poate.
    Pentru dl Ion Barbu, jos palaria!

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Îmi cer scuze pentru ca nu am fost foarte clar. Nu ideea era ca si arădenii ar trebui sa vina tot dinspre Banat, adică pe A6, de la Lugoj spre Herculane. Nu, nu-mi doresc sa rânesc orgolii locale, acesta fiind si motivul pentru care am ținut sa fac precizarea. Mulțumesc!

      • victor L spune:

        Nu era nevoie de scuze, nu sint aradean. Si am dedus ce spuneati, desi exprimarea era neclara, iar un aradean nu suporta sa i se spuna banatean :P

  2. Dedalus spune:

    “La acest moment Universitatea are trei facultăți, în primul rând cea de mine, apoi de inginerie mecanică și, în fine, de științe. Potențialul acestora este imens și depinde doar de managerii, profesorii și studenții de aici cum va fi valorificat. ”

    Potentialul acelei Universitati depinde exclusiv de cererea pentru absolventii sai, daca ne referim la conditiile capitalismului.

    Oricat de minunati ari fi profesorii unei universitati si oricat de bune dotarile sale, daca nu exista cerere pentru pregatirea profesionala livrata, universitatea nu va insemna nimic.

    In capitalism, hotaraste cererea, nu oferta.

    In ROmania cererea e pentru diplome, nu pentru pregatire. Se cauta diplome cat mai ieftine si obtinute cu effort cat mai mic. Asta vrea clientul, asta e cererea.

    ===

    “Dacă această rețea rutieră ar exista în prezent, șansele Văii Jiului ca zonă turistică ar crește cu circa 60-80%.”

    Nu zic nu, dar a creste cu 80% ceva ce inseamna zero virgula nu e de foarte mare folos.

    Situatia jalnica a turismului in ROmania e generata nu doar de starea drumurilor ci si de personalul sub-calificat si de atractiile monotone si imprastiate.

    ===

    Decizia investitiei e legata de piata libera. Daca un investitor poate castiga investind in Valea Jiului, o va face. Dar nu exista nici o modalitate economica sau politica prin care sa determini capitalul sa vina in Valea Jiului.

    Stabilizarea unei afaceri intr-o zona sau alta este rezultatul competitiei dintre conditiile pe care respectivele zone le ofera. Dar acest lucru este valabil numai daca exista posibilitatea de a obtine astfel profit, daca exista piata libera.

    Ori, in Romania nu exista piata libera, noi doar o mimam. Romania nu prezinta un mediu concurential suficient de dezvoltat. Veniturile nu sunt dependente de effort si “plasa de siguranta” excesiva a asistentei sociale descurajeaza orice incercare de antreprenoriat.

    ===

    Imi permit sa va pun o intrebare: daca ati fi strans timp de 20 de ani prin munca asidua sau din afaceri pentru care nu ati dormit noaptea, 500,000 EUR ati investi acesti bani acum in Valea Jiului?

    Dar daca starea drumurilor ar fi impecabila, i-ati investi?

    De unde ati alege angajatii? Cui ati vinde si cum?

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      As vrea sa incep prin a va multumi mult pentru comentariul dumneavoastra. Cand am inceput sa scriu pentru Contributors, la cititori ca dumneavoastra m-am gandit.
      Raspunsul meu la intrebarea pe care ati pus-o este da. Cu mana pe inima. Si va spun si pe ce ma bazez: pe faptul ca deja exista astfel de afaceri. Unele nu doar ca au sediul in Valea Jiului, dar au chiar si filiale in Germania sau Polonia. Si au piata din Vestul Europei si pana in Federatia Rusa.
      Aveti insa dreptate. Toti au probleme cu gasirea de angajati bine pregatiti si cu infrastructura, dar si cu fiscalitatea. Sau cu lipsa de performanta a administratiei.
      Articolul meu era insa despre ce anume poate avea Valea Jiului ca o marca, ceva care sa o individualizeze. Oferta poate stimula cererea. Daca este inovativa si de calitate. De aceea am insistat pe exemple ca maestrul Ion Barbu, ori pe fenomenul cultural Teatrul I.D. Sarbu din Petrosani.
      Am asteptari mari si de la Universitatea din Petrosani si sunt sigur ca nu voi fi dezamagit.

      • Dedalus spune:

        Multumesc pentru raspuns si pentru aprecieri.

        ===

        Daca ziceti ca ati investi in Valea Jiului, atundi imprumutati bani de la banca (presupun ca aveti ce pune gaj, de exemplu locuinta personala) si investiti.

        Teoretic, pe baza argumentelor emotionale, multi ar spune “Da! Investesc!”.

        Dar incercati sa va imaginati acest lucru ca pe o decizie reala: maine mergeti la banca, luati conditiile de imprumut, decideti asupra gajului Vindeti-va masina pentru avans. Apoi luat imprumutul si construiti sau cumparati pensiunea. SAu faceti fabricuta.

        ====
        Oferta stimuleaza cererea doar in cazuri exceptionale si cu pretul unei foarte costisitoare publicitati. Nu e imposibil, dar e foarte improbabiul in cazul VJ, din cauza cheltuielilor prelijuite extreme de ridicate.

        Va admir pentru asteptarile mari de la Universitatea respectiva, dar ce parinte credeti ca si-ar indemna copilul, sau ce tanar credeti ca ar decide sa mearga la acea Universitate? Ce-i ofera?

        In capitalism totul se compara.

        Daca vreau studii ieftine, le aleg pe cele mai ieftine. Costul include si cazarea si masa. La acest capitol Universitatea din Valea Jiului marcheza foarte putin.

        Daca vreau viata universitara, iarasi Universitatea respective marcheaza putin fata de altele.

        La capitolul “pregatire professionala” – trebuie sa fim naivi sa credem ca o Universitate din ROmania chiar ofera studii competitive fata de altele din UE. In plus, la orice universitate din strainatate ai beneficiul contactului cu o lume normal si posibilitatea de a-ti face o cariera acolo. La acest capitol iarasi Universitatea repectiva marcheaza putin.

        ===

        Intotdeuna vor exista persoane cu spirit pregnant de jucator. Acestea vor investi in afaceri si zone ale caror perspective sunt cvasinule. Cum castigul este proportional cu riscul, daca din 10 astfel de investitii una singura iese, ea va recupera banii pierduti in celalalte 9.

        Dar nu poti sa te astepti la dezvoltare regionala mizand pe astfel de investitii. Eu cel putin nu cunosc cazuri. OK, avem silicon Valley si India, dar avantajele celor 2 tari sunt immense si eu personal nu vad ceva asemanatoar in VJ din Romania.

        ===

        O marca a Vaii Jiului? Da, subscriu. Numai ca o astfel de marca ar trebui, in mod logic, sa indeplineasca 2 conditii:
        a) sa fie intr-o tara cu perspective foarte bune (= capitalista)
        b) sa include o resursa umana puternica in sectorul de afaceri (nicidecum in zone culturale sau de tip “traditie”, din simplul motiv ca asemenea lucruri nu aduc bani).

        Daca am avea indeplinite aceste conditii (nici una nu depinde insa de eforturile locale din VJ !), atunci avantajele comparative ale VJ ar putea fi puse in valoare.

        Sau, trebuie sa acceptam si acest lucru. chiar in conditii superfavorabile, VJ s-ar putea prabusi toatal din simplul motiv ca alte zone ar avea avantaje mult mai mari.

        Capitalismul garanteaza doar sanse, nu si rezultate egal excelente pentru toata lumea. Unii pierd.

        Asta e si una din cauzele ezitarilor noastre si a incremenirii in socialism: am dori sa infiintam un capitalism in care nimeni sa nu piarda, sa nu existe saraci, sa nu existe zone dezavantajate etc. Si cum asta (Raiul pe Pamant) nu se poate, ne infundam din ce in ce mai mult in utopia socialista. Sau ne incapatanam sa gasim solutii locale, geographic sau in diferite domenii (de exemplu in invatamant) ajungand in final la aceeasi concluzie: nu se poate.

        Vreti sa aveti sanse pentru VJ? Atunci singura solutie (cum au demonstrate zeci de ani de capitalism, nu e nici pe departe o parere personala) este sa luptati pentru trecerea Romaniei la capitalism. A intregii Romanii.

        • Cristian Felea Cristian Felea spune:

          Piață libera si democrația politica sunt, deocamdată, modelul de pact social care întoarce membrilor societății cele mai multe beneficii. Din SUA (cine ar fi zis înainte de Trump?) si pana la noi, in Romania, menținerea funcțională a acestui tip de contract implica conștiința civica, competenta, idealism, munca si lupta. Dar repet ce am scris, Valea Biului nu trebuie neapărat salvata, are destinul sau. Are nevoie de o șansă corecta si de cetățeni liberi, competenți, idealiști, muncitori si de un stat sănătos si liber. Deci, va dau dreptate, dar cu o precizare: idealismul si speranta fac mai mult decât pesimismul cel mai realist.

          • Dedalus spune:

            Pe scurt, capitalismul inseamna profit.

            Este in firea omului sa vrea ca prin alegerile sale si prin efortul sau sa obtina cat mai mult.

            Cu cat libertatea individuala este mai mare (adica posibilitatea de a allege este mai mare) cu atat sansele individuale cresc. Iar daca indivizii sunt multumiti de cat castiga prin alegerile lor, si societatea merge bine.

            Romania prezenta este foarte departe de modelul capitalist, in special piata libera (in sensul laissez-faire). Romania este de fapt socialista, Seamna mai degraba cu fosta Jugoslavie decat cu SUA :-) .

            ==

            Va dau doar cateva dintre directiile unui capitalism authentic:
            - un stat care raspunde doar de apararea nationala si de autostrazi => 5-6 ministere cu 10% din personalul actual
            - consacrarea educatiei private libere, in afara invatamantului primar, pastrat exclusiv in sarcina statului, cu alocarea de resurse corespunzatoare
            - o legislatie a muncii care consacra vointa suverana a partilor (“at will”)
            - o reducere drastica a impozitelor si a birocratiei, simplificarea fiscala pentru a permite un control puternic al colectarii
            - privatizarea totala a serviciilor medicale, pe baza caselor de asiurari private
            - reducerea asistentei sociale la cazurile cu adevarat sociale

            Aplicarea unui asemenea program ar conduce in primii doi trei ani la o saracire masiva a populatiei si la destule suferinte. Dar acestea ar fi cu usurinta suportate cand se va observa ca treptat sansele individuale de realizare cresc, veniturile si investitiile straine cresc, educatia isi recapata rolul sau de a furniza competenta (in loc de diplome), sanatatea se imbunatateste.

            Asa ar avea sanse si VJ, in societatea ce s-ar naste in urma unor asemenea masuri.

            Calea astea nu e inventia mea. Este calea spre capitalism. In multe state ale lumii a dat rezultate.

      • Dan Nicolescu spune:

        Ma bucur mult sa aflu despre ” fenomenul cultural” numit Teatrul I. D. Sarbu din Petrosani.
        Este o bine meritata rasplata pentru acest mare om si scriitor, copil al societatii multi etnice din Valea jiului, simbol al amagirii unor intelectuali de virf ai Romaniei in fata ideologiei marxiste si al tragicei si inutilei lor treziri.
        Stiu ca ID Sarbu a fost modelul lui Marin Preda pentru ” Cel mai iubit dintre paminteni “. Ma gindesc ce superb omagiu ar fi pentru cele trei mari nume ale literaturii romane, Lucian Blaga, Marin Preda si ID Sirbu, o editie omagiala, festiva, care sa se constitue ca un tot, intr-o mapa, a trei mari scrieri care oglindesc perfect epoca tragica a comunismului in Romania. Ma gindesc la ” Luntrea lui Caron ” a lui Blaga, ” Jurnalul ” lui ID Sarbu si ” Cel mai iubit dintre paminteni ” al lui Preda .
        Poate gasiti vreun mecena prin Valea Jiului, Dle Felea ?

  3. migus spune:

    Invatamantul local a fost traditional legat de ENERGIE (azi tema centrala la scara globala!) si s-ar putea axa in viitor pe surse si tehnologii energetice alternative.

    Gazeificarea este doar un prim pas, istoric testat de aproape un secol.

    Puturile si galeriile pot deveni ‘Mega-baterii’ cu aer comprimat din surse solare (coastele de munte stancoase sudice acoperite cu panouri solare PV ca’n Elvetia) si eoliene.

    Idem, tot ptr. green energy storage se poate pompa apa in sus (Elvetia, Norvegia) in lacuri de acumulare; destule lab-uri si firme fac asta si e loc de mai bine.

    Sau cu aceeasi energie solara/eoliana se pot ‘pompa’ in amonte trenuri sau funiculare incarcate cu masa inertiala (sunt startup-uri americane).

    Sau studii fizico-chimice de noi materiale anod/catod baterii, dupa LiIon (inca de 100x prea slab ptr. a concura in densitate energetica cu petrolul).

    … idei pot fi multe inca, nu exista limite in imaginatia tehnica – dar trebuie munca de ani, ca’n orice alt domeniu.

    Necesar: Cativa dascali si ingineri dedicati, ce-si formeaza colective de studenti si asistenti ptr. un maraton de generatii!

    Fonduri: 80% EU/H2020 (din care eu si multi altii ne bugetam) + 15% buget national/local + 5% sponsorari private/comerciale.

    Precum trupa pasionata de teatru, omul sfinteste locu’: Cu pasiune, efort zilnic, daruire si multa munca, orice vis devine realizabil!

  4. NN spune:

    Felicitari pt articol!

  5. Alin Cristea spune:

    Domnule Cristian Felea,

    Sint cel mai mic (am 50 de ani) dintre trei frati, toti trei am absolvit topografie miniera in Petrosani, iar tatal nostru a practicat (ca maistru, cred) topografia toata viata, la Petrila, iar la pensie la Livezeni si Valea de Brazi.

    Am locuit pina la 28 de ani in Petrosani, de 22 de ani sint in Oradea, unde am studiat, tot cursuri la zi, teologie baptista.

    Am citit si articolul anterior, dar articolul asta m-a dat gata. Va multumesc.

    Nu sint darnic de obicei cu aprecierile, am un spirit critic dinamic, dar acest articol il voi tine minte toata viata.

    Lucrez cu FOARTA multa informatie in fiecare zi, din multe domenii.

    Fratele meu mai mare (care locuieste de 27 de ani in California) a fost coleg de serviciu cu Ion Barbu si, pe vremea lui Ceausescu, de Craciun, l-am colindat, un mic grup de tineri de la Biserica Baptista, cum i-am colindat si pe alti ingineri si medici.

    Da, am citit cu nostalgie articolul dvs., dar, dincolo de nostalgie, obisnuit fiind sa selectez (sever) informatia, am avut parte de o imensa delectare intelectuala, cum am avut, cu mai multi ani in urma, citind ce scria Traian Ungureanu despre Dobrin.

    Exact cum atunci am ramas gura casca vazind cu ce competenta si pasiune poate sa scrie cineva despre un fotbalist (nu sint sportiv, doar joc scrabble pe Internet, am peste 50.000 de partide in ultimii 8-9 ani), tot la fel am ramas gura casca citind un articol scris cu competenta si pasiune despre… Valea Jiului.

    Mi-ar placea sa citesc astfel de articole despre… Romania.

    Va multumesc si sper sa va regasesc la fel de interesant si in viitor.

    Alin Cristea

    https://www.facebook.com/alin.cristea.9

  6. Dan Nicolescu spune:

    Sint de acord cu Dvs, ca Universitatea Tehnica din Petrosani este capabila sa formeze specialisti de valoare in ” arta mineritului “, cum era denumita odata tehnica exploatrii in subteran ( pe atunci , nu se vorbea de exploatari la suprafata ). Nu numai romani , dar si din alte zone care detin o puternica industrie miniera ( America de Sud, Austraia, Africa ).
    Dar sint patru intrebari majore :
    ( 1 ) Unde si cum asiguri practica studentilor, cind nu mai exista practic mine de niciun fel. sa ii formezi numai pentru deja muribundele cariere de carbune sua pentru potentialele cariere dea Rosia Poieni, Rosia Montana ( nomine odiosa ! ) sau Moldova Noua ? Nu poti sa ii formezi numai din carti, fotografii si filme ?
    ( 2 ) Unde si cum isi vor gasi de lucru absolventii ?
    ( 3 ) Si poate cea mai spinoasa chestiune. Cum mentii competitvitatea unui corp profesoral care nu are unde sa faca cercetare aplicativa ?
    ( 4 ) Cine va sustine financiar, in timp, aceasta institutie, atit timp cit in Romania nu mai exista piata pentru absoventi ? Taxele studentilor straini ?

    Ma gindesc ca si aici, cu tenacitate, dar si cu multi bani, se poate construi cu sprijin European, un program prin care Universitatea din Petrosani sa fie conceputa drept un centru international de inginerie miniera . Avesta ar putea pregati ingineri minieri pentru ce mai exista minerit in Europa, dar mai ales in cadrul ( GENEROS FINANTAT ) al sprijinului EU pentru tarile africane . Se arunca bain enormi in aceste tari africane care ajung in buzunarele elitelor corupte de acolo. Cred ca la Bruxelles s-ar gasi minti luminate care sa inteleaga acest proiect, acest concept
    Si in America de Sud, inginerii minieri romani se bucurau de un bun prestigiu acum 40 de ani si poate o mai fi ramas vreo urma . Cred ca Universitatea din Petrosani are deja un prestigiu consolidat prin performantele profesorilor si absolventilor sai, pentru a sta la baza unui astfel de program.
    Cine se inhama la el ? Cine este acum rectorul acestei Universitati din Petrosani ? Ce relatii are el in lumea universitara Europeana ? Stie cineva cam cum se claseaza Universitatea din Petrosani intr-un clasament al scolilor superioare cu profil minier din lume ? este Universitatea din Petrosani capabila sa elaboreze un astfel de studiu program, daca ( prin absurd ) vreun guvernant roman sau vreo comisie dela Bruxelles il cere ?

    Dupa cum vedeti, m-am lasat si eu purtat de viziunea Dvs. admirabila, Dle. Felea, fiindca cunosc si iubesc Valea Jiului , minerii si momirlanii ei, desi realitatea romaneasca ma contrazice minut de minut.Actualii diruguitori ai tarii, pe care poprul i-a vrut la putere in marea lui majoritate, nu sint decit aceia ( sau urmasii acelora ) care au implementat constructii faraonice inutile in Valea Jiului, au distrus specificul si populatia acestei zone si apoi, dupa 1989, au distrus sistematic totul, pentru a jefui si se imbogati. Poate Romania scapa defintiv de ei, acum, pina nu isi creaza si baza legala a nemerniciei lor ?

    A propos,
    - ( 1 ) Stie cineva ( autorul sau vreun forumist ) ce se mai intimpla azi cu celebrele scoli miniere dela Liege ( Belgia ) si Chemnitz ( Germania ) ? Au supravietuit diparitiei practice a mineritului in tarile lor Cum ? Cineva imi spunea ca nu bazinul Ruhr ci Charleroi in Belgia este cel mai bun model de conversiune .
    - ( 2 ) Ati incercat cumva, Dle Felea, ca in scurtul rastimp al guvernarii Ciolos,sa discutati cu vreun membru de profil al cabinetului ?

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Nu, nu am discutat cu niciun membru al Cabinetului Ciolos. Dar acest lucru este mai puțin important. Oricum, cei care construiesc Platforma 100 a lui Ciolos, sunt convins, urmăresc Contributors (si bine fac), așa ca vor extrage destule idei din dezbaterea noastră.
      In ce privește învățământul minier european, s-au găsit diverse tipuri de soluții. Cea mai pragmatica mi se pare soluția consorțiilor. Universitatea din Petroșani avea si sper ca mai are parteneriate in Germania, Anglia, Italia, Franța, Ungaria, Cehia, Ucraina etc. Totul este sa fii inovativ si să-ți urmărești obiectivele.
      Sugestie: pe youtube puteți găsi un film de promovarea al Universității din Petroșani. Merita urmărit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)