Home » Analize »Infrastructura » Citesti:

Autostrada Lugoj-Deva: un proiect blocat și sabotat chiar de compania de drumuri CNAIR

Catalin Drula martie 30, 2018 Analize, Infrastructura
36 comentarii 10,612 Vizualizari

Proiectul autostrăzii Lugoj-Deva, veriga lipsă din coridorul european între Sibiu și Nădlac (granița cu Ungaria), este în continuare blocat și fără vreun plan concret de finalizare.

Drumul național care merge în paralel, DN68A, arată ca după război. Traficul de marfă care merge înspre și dinspre Europa se târăște din groapă în groapă și nu se întrevede nicio șansă ca autostrada să mai fie făcută prea curând.

O randare a viitoarele tunele din zona Holdea/Coșevița

Secțiunea E din lotul 2 (între Nemeșești și Holdea) care are 9km este complet în aer. Astă-vară Compania de drumuri a comunicat constructorului de pe acest lot o “încetare unilaterală a contractului” pentru această secțiune. Asta, în condițiile în care pe 6 din cei 9km (subsecțiunea E1) constructorul ar fi putut începe lucrările (existau toate avizele, acordurile, exproprierile), doar să-i dea “verde” CNAIR-ul. Pe ceilalți 3km, constructorul a lucrat 2 ani la proiectul tehnic (care include 2 tunele în lungime combinată de aproximativ 2km) la cererea CNAIR, planul fiind să livreze acest proiect tehnic companiei care să scoată separat la licitației lucrările pe baza lui.

În loc sa avem lucrări pe cei 6km unde se poate lucra si o licitație de lucrări pe ceilalți 3km, n-avem nimic! Ba, cel mai probabil, vom plăti și despăgubiri constructorului pentru că operațiunea de “încetare unilaterală” a unei părți din contract, nu prea există juridic vorbind. Din vara lui 2017 – CNAIR n-a mai făcut nimic pentru acest sector. Ultima promisiune era că până la sfârșitul lui februarie se scoate la licitație toată secțiunea E. A fost o minciună, nu există nicio licitație până astăzi. Nici nu prea e clar ce-ar putea sta la baza acestei licitații – studiul de fezabilitate din 2008 în care nu existau tunelurile?

Cert este că secțiunea aceasta critică de autostradă e abandonată în prezent. Atât directorul Ioniță de la CNAIR, cât și ministrul Transporturilor Șova au adoptat poziția struțului și lasă să treacă timpul așteptând nu se știe ce.

Lucrările sunt avansate pe lotul 3, dar se pregătește rezilierea

Pe lotul 3 (de la Holdea în jos spre Mureș și mai departe până la Ilia) lucrurile nu stau mult mai roz.

Aici există constructor, dar nu i se recunoaște nodul făcut la Holdea în plus față de contract, precum și un pod pentru animale (un ecoduct) care era obligatoriu a fi făcut prin acordul de mediu. Nodul Holdea a fost adăugat în 2016 pentru că altfel n-ar fi existat descărcare de pe autostradă și lotul ar fi rămas un muzeu în aer liber. Statul român a făcut exproprieri pentru acest nod, i-a cerut constructorului să-l proiecteze, a aprobat acest proiect tehnic în consiliul CNAIR, a emis autorizație de construire pentru el și acum se face că nu știe ce e cu lucrarea ca și cum constructorul l-ar fi făcut de capul lui.

Tot pe lotul 3 pe câțiva km din zona Mureșului trebuie refăcute o parte din lucrări pentru că sunt probleme cu terasamentele. Aici e evident culpa constructorului care trebuie să refacă acea zonă pe banii lui. E neplăcut că avem situații din acestea în construcția de drumuri din România, dar până la un punct problemele în execuție sunt firești și remediabile. Probabil suntem dincolo de acel punct în România, dar nici n-ar putea fi altfel într-o piață în care totul merge strâmb – așa stat, așa constructori.

Acum CNAIR vrea să rezilieze contractul pentru acest lot folosindu-se de pretextul acestor zone ce necesită remediere. “Ia uitați cum s-a crăpat!”. De fapt, e doar un pretext comod pentru a evita să recunoască acele lucrări pentru Nodul Holdea și ecoduct, de care se ferește toată lumea ca dracul de tămâie în CNAIR.

Este evident o prostie și o mare sursă de pierderi economice să reziliezi un contract la 80% finalizare, un contract la care ai constructor în teren. Sarabanda rezilierilor și umflărilor de mușchi din ultimii ani ne-a lăsat cu șantiere abandonate, cu betoane și armături care ruginesc a pagubă în vânt.

Lucrări pe lotul 4

Pe lotul 4 lucrurile stau ceva mai bine, deși sunt mult întârziate și acolo. O întârziere care vine din urmă din anul 2014 când s-au pornit șantiere de autostradă fără autorizații de construire ceea ce ulterior a dus la nenumărate blocaje si lucrări suspendate. Artizanul acestei strategii catastrofale este fostul director al CNADNR, Narcis Neaga. În mod incredibil, se pare ca PSD se pregătește să îl reungă director al drumurilor din România.

Am încercat să sumarizez poza zilei pentru acest proiect esențial de pe coridorul european. O poză care nu e deloc veselă:
- niciun plan pentru contractarea lucrărilor pe lotul 2
- un lot 3 pe care CNAIR vrea să-l rezilieze
- un lot 4 care merge rezonabil, deși mult întârziat (2016 era data inițială de finalizare).

Dacă mă întrebați ce s-ar putea face, vă spun că e incredibil de frustrant cât de ușor s-ar putea pune lucrurile pe un făgaș normal. Evident, e nevoie de un pic de inițiativă, curaj și determinare pe care nu par să le aibă nici ministrul Șova, nici dl. Ioniță (și pentru că se pregătește de pe bancă și dl. Neaga, trebui spus că dumnealui chiar e groparul original al tuturor acestor proiecte).

Le e mult mai comod să se cantoneze în niște clișee despre “constructorii neserioși”, “contestațiile care ne blochează” și eventual și ceva cu “urși și lilieci”.

Pentru că speranța moare ultima și mai cred că se poate pune pe roate acest proiect, pun totuși aici un plan de deblocare. Ce-ar trebui făcut:
- pe lotul 4: rezolvate ultimele probleme tehnice/birocratice – se va finaliza probabil anul viitor, 22km
- pe lotul 3: recunoscut nodul Holdea și ecoductul din punct de vedere contractual si refăcut lucrările cu probleme – rezultatul? La finalul anului am avea 20km de autostradă circulabili .
- pe lotul 2: dat drumul la lucrări pe secțiunea E1 cu constructorul actual, recepționat proiectul tehnic deja elaborat și scos la licitație secțiunea E2, cea cu tunelele – rezultatul? Realist – undeva în 2023-2024 am avea autostrada completă.
- în paralel, refăcut de urgență DN68A la un standard cât de cât rezonabil pentru că pe o lungime 15km (între Holdea și Margina) va fi cel puțin 5 ani, bypass la bucata de autostradă cu tuneluri (secțiunea E lot 2).

Între timp – dați mai departe, e important ca lumea să știe că în prezent secțiunea cea mai critică a coridorului Sibiu-Nădlac e complet în aer: n-are nici constructor, nici licitație, nici vreun plan concret!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. ion spune:

    Nu stiu cine le proiecteaza, dar nu puteau face Arad – Deva? De ce trebuie sa ocolesti prin Timisoara?

    Eu inteleg ca vrea si Timisoara sa fie conectata, e foarte bine, dar intai faci drumul direct, si dupa ocolisuri. Arad – Deva, Arad-Timisoara, Timisoara – Deva, asa ar fi trebuit sa fie, le facem ca sa consumam mai multi km …

    Daca ma uit si la Bucuresti – Ploiesti, Sibiu, toate par ca ocolesc, poate puteau merge pe calea cea mai scurta?

    • Paul spune:

      Proiectul initial al autostrazii nu includea Aradul, traseul mergea in linie dreapta dinspre Timisoara inspre Cenad. Este meritul lui Falca si a guvernarii PDL ca au reusit sa o devieze spre Arad.

    • Mircea spune:

      Pe calea cea mai scurta sunt deja drumuri DN7 pentru Arad – Deva, DN68A pentru Timisoara – Deva, respectiv DN1 pentru Bucuresti – Ploiesti. Problema la primele 2 este ca DN-urile urmeaza relieful, care nu este prietenos cu autostrada, care necesita curbe lungi si urcari line – unde nu se putea asigura asta insemna ca trebuie construite viaducte si tuneluri, care sunt foarte scumpe. Nu sunt sigur de ce nu s-a dus A1 pe valea Muresului, dar presupun ca ar fi fost nevoie de foarte multe poduri peste Mures la cum arata meandrele raului.

      In cazul DN1, drumul cel mai scurt este plin de constructii si localitati; daca autostrada era perfect paralela cu DN1 le-ar fi taiat pe toate pe jumatate. In plus, A3 a fost gandita sa faca legatura cu A7 catre Moldova. Daca asta a fost o strategie buna, nu stiu sa zic – A7 este inca doar o linie trasa cu carioca pe harta, cu licitatii pentru studiul de fezabilitate care se amana de zeci de ori.

      • Harald spune:

        Autostrada nu ar trebui să țină loc de șosea de centură pentru localitățile de pe traseu. DN-1 și DN-68 permit și ”non-motorway traffic” și așa trebuie să fie, numai că acel trafic nu trebuie să treacă prin localități. Nu știu dacă există în românește o formulă consacrată pentru ”non-motorway traffic”, dar acel trafic există și nu trebuie să treacă prin localități.

        Autostrada e pentru altceva și nu are de ce să facă oficiul de șosea de centură, cum se întâmplă la Sibiu.

    • DUNE vorbi spune:

      NU intotdeauna linia dreapta intre doua puncte de pe harta e si cea mai scurta. Vezi Strimtoarea lui Magelan sau ocolishul Africii de Sud, inainte de Panama si Suez; dar si ratiunea de a fi a cailor de comunicatii in general = aceea de interconecta! Pana cand vom reusi sa pliem spatiul si sa ne deplasam fara sa ne miscam, prin nicio modalitate, vom ramne sclavii Ratziunii, deoarece pentru toata lumea este evident ca cea mai scurta distanta dintre Bucuresti si Timisoarea e Linia Dreapta care trece prin GORJ, eventual pe Transalpina, iar dintre Bucuresti si Cluj e cea care STRAPUNGE Fagarasii, pe sub Moldoveanu, la fel cum cea dintre Iashi-Cluj straPunge Tg.MU!

    • dorin valeriu spune:

      Chiar aveti dreptate ! Se pare ca e “un obicei”; vezi si proiectul metroului Bucuresti-Otopeni : porneste din Bucurestii Noi !!! prin Pajura, ca sa ajunga la Gara de Nord. Si cei de la UE s-au crucit si – normal – au respins proiectul. Pe cine pacalim ? Se pare ca s-a dorit mult ca Timisoara sa aiba autostrada pe bani europeni. Dar drumul Arad-Deva-Sibiu era mai scurt si , pe valea Muresului, nu avea de strabatut un lant muntos ca segmentul Lugoj – Deva. De acord, Poiana Ruscai nu-i Himalaia dar parca totusi …

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Îndrăznesc să vă ofer o explicaţie. În plan ar putea fi o autostradă pe traseul Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj-Caransebeş-Băile Herculane-Drobeta-Craiova-Calafat. Ştiu, este de domeniul science-fiction să crezi că o asemenea autostradă va fi gata în următorii 10 ani.

      • Harald spune:

        Aceea e A6 și ar fi trebuit să fie o ramură desprinsă dn A1, dacă ar fi fost gândită de oameni sănătoși la cap. Există modelul M3 în Ungaria, care nu merge în zig-zag printr-un sfert de țară, ci merge drept spre granița cu Ucraina, dar are ramuri spre Miskolc (M30) și spre Debrecen (M35).

        Ce sens are ca traficul de la Deva spre Budapesta să treacă pe la Giarmata? Sunt zeci de mii de mașini care fac asta zilnic, parcurgând fiecare câteva zeci de kilometri în plus. Traficul de la Deva trebuia să meargă cât mai direct spre Budapesta ca A1, iar o ramură dinspre Lugoj și Giarmata să se racordeze undeva la acest A1.

      • Harald spune:

        În altă ordine de idei, traseele astea ar arăta mult mai bine dacă ar avea acoperire și pe hartă :) De la Severin la Calafat nu merge nimeni prin Craiova, de ce ar merge autostrada?

        • Petre Opris Petre Opris spune:

          Probabil pentru a se ajunge la Deveselu, unde este baza de rachete Patriot. Altă explicaţie logică nu am găsit.

    • victor L spune:

      Te cred ca nu intelegi, caci habarnistii care “proiecteaza” nu se gindesc sa faca o autostrada doar intre doua localitati, ci pentru mai multe localitati.
      Daca tu vrei sa mergi doar de la Arad la Deva, direct, fara ocolisuri, o poti face, nu neaparat doar pe autostrada.
      Dar te sustin: dece vrea Timisoara sa fie conectata la autostrazi? ajung cele de la Bucuresti la Brasov si de la Bucuresti la mare.

      • Harald spune:

        Timișoara trebuie conectată la autostrăzi, dar care a fost scopul A1, să conecteze Timișoara cu Arad și cu Sibiu?!

      • ion spune:

        Eu cred ca ar trebui in primul rand autostrazile sa serveasca traficului comercial, si el ar fi intre ungaria marea neagra, bulgaria ungaria, r. moldova ungaria, de ucraina deocamdata nu vorbesc, dar eu as vedea autostrazile cam asa:

        Constanta – Bucuresti – Sibiu- Deva -Arad – Budapesta
        Arad – Timisoara dupa care se putea conecta la Arad si Deva
        Bucuresti – Russe nu e mult, e de ras cum trec camioanele pana la podul Russe prin sat
        Odessa – Galati-Braila-Tulcea- Constanta – Varna ar lega porturile de autostrada spre vest, am putea deveni poarta in europa produselor venite pe marea neagra
        Sofia-Craiova-Timisoara de ce nu am prelua trafic de la bulgari spre nord vest?
        Iasi-Targu Mures-Cluj-Napoca-Oradea-Budapesta
        Bucuresti – Brasov
        Brasov-Targu Mures
        Brasov- Buzau
        Bucuresti – suceava
        Iasi – R. Moldova

        O fi podul scump, dar fiecare masina sa faca 50-100 km in plus o fi economie? La limita pe unele segmente puteau construi un sens de autostrada paralel cu drumul actual, si dupa upgradau sensul actual, poate era mai repede, mai rau ca acum nu cred ca ar fi fost.

        Drumurile nationale ar trebui sa ocoleasca satele, daca ne uitam atent in multe state vecine asa sunt construite, viteza pe drum national ar trebui sa fie cat de cat constanta, e bine si pentru sateni fiindca nu inghit atata praf si mizerie, nu se tem sa traverseze o strada. Cred ca aceasta problema ar trebui corectata indiferent de existenta autostrazii.

        Eu ma gandesc ca pe langa faptul ca autostrada stimuleaza economia grea, scurteaza timpul petrecut in drum, combustibilul ars, ea poate aduce venituri sectorului hotelier, restaurante, service-uri auto, pana la urma cand o traverseaza cineva mai si mananca, doarme, repara masina, cumpara combustibil.

        Daca ne uitam, tari precum Belgia, Olanda, au porturi si o reatea foarte buna de autostrazi dar si cai ferate, transport fluvial care duce de la aceste porturi. Noi avem porturi la marea neagra si dupa nimic … Ce vine in porturile din bulgaria si ucraina, ar putea merge prin romania spre nord – vest

    • Codruta spune:

      Nu mai stiu pe cine a vrut sa satisfaca proiectul care includea Timisoara (probabil pe Sarbu sau / si pe alti mahari timisoreni care sa le gadile orgoliul “banatzenesc” votantilor) insa a fost o foaaaaaaaaarte lunga negociere cu Comisia Europeana, ca sa includa Timisoara in proiect ;)
      Pe de alta parte, de-a lungul Muresului, intre Ilia si Arad, e un spatiu relativ ingust si nu chiar ok dpdv. geologic si ar fi fost prea complicat sa faca o autostrada “adevarata”. Dar… in fine! se pare ca nici pe varianta astalalta nu e situatia mai breaza cu complicatiile – daca nu le avem de la Mama Natura, incercam sa le cream noi!
      Daca astia mai continua MULT asa, cu acest Coridor European (sa nu uitam ca pe tronsonul Sibiu – Pitesti nici macar n-au INCEPUT lucrarile!!) am sa incep sa sufar si eu de “conspiratita”! >:

      • victor L spune:

        @ Codruta,
        ce bine le zici:ce le trebuie taranilor de banateni autostrada? tarii ii ajung, cum ziceam mai sus, autostrazile care pleaca de la Bucuresti la munte si la mare. Ori pina la Videle :P
        Si ca sa vezi pocinog, dar sa nu uiti sa te revolti, de “Schengen militar” ai auzit? tot pe la Timisora va trece :P

  2. drumaru spune:

    cu siguranta puteau fi ,,mai scurte, mai directe”, dar interesul politic, e mereu deasupra..trebuie sa primeasca si polititicenii ceva..erau unii care aveau terenuri pe acolo si se asteptau la despagubiri mari, cu pretul pagubirii tarii..de ce sa meri de la arad direct la deva, cand poti ocoli prin timisoara????

    • BaLiza Radio spune:

      Nici macar Liniile Aeriene NU formeaza o LINIE dreapta intre doua destinatii. Astea, cu Liniile drepte, pe un Geoid sunt niste utopii care nu tin cont de curbura Pamintului!

      • Harald spune:

        Hai să nu ne jucăm de-a semantica. Și în aviație, obiectivul e ”traseul cel mai scurt”, zborurile de la București la Budapesta nu trec pe deasupra Belgradului. Atât timp cât autostrada trece pe la Deva și nu prea are cum altfel, continuarea trebuia să fie ”traseul cel mai scurt” spre Budapesta, iar asta însemna pe valea Mureșului, chiar dacă parțial pe malul sudic.

    • victor L spune:

      Pentru un motiv care nu-tiu trece prin minte: e un oras mai important decit Aradul si Deva la un loc. Si e locul unde au murit multi (altii au fost arsi la Crematoriul bucurestean) ca sa poti tu acum sa vorbesti vrute si nevrute.

      • Harald spune:

        Poate să fie cel mai important oraș din lume, în problema autostrăzii contează volumul de trafic. Ai un număr de vehicule care ajung pe traseul cel mai scurt de la Timișoara la Budapesta sau de la Timișoara la Deva, dar asta trebuia raportat la numărul de vehicule non-timișorene care ocolesc inutil pe la Giarmata.

        Trebuia să existe un asemenea studiu și rezultatele lui să fie publice. Dacă ai 20.000 de mașini pe zi trafic însumat de la Timișoara la Budapesta și de la Timișoara la Deva, atunci 6 – 7.000 de mașini pe zi pot să ocolească pe la Giarmata, chiar dacă ele merg de la Deva la Budapesta. Dar ai asemenea cifre, în realitate?

        • victor L spune:

          Imi permiti sa te recomand pe tine cu proiectele tale? tu chiar crezi ca Timisoara e un satuc, iar judetul Timis doar un apendice la restul tarii.

          • Harald spune:

            E cam al treilea comentariu fără niciun argument bazat pe cifre. Dacă repeți o aserțiune de mai multe ori, ea nu devine valabilă prin simpla repetare.

            • victor L spune:

              Tocmai ce spuneam: habar nu ai ce reprezinta Timisoara si Timisul in Romania; vrei sa iti dau eu cifre

  3. donquijote spune:

    Pe zi ce trece, mie imi este din ce in ce mai clar ca psd NU VREA (adica se opune din rasputeri) sa deruleze astfel de proiecte cu bataie mai lunga.
    Nu pot sa cred ca toate proiectele sunt blocate, in diverse faze – efectiv exista blocari in toate fazele posibile, de la simpla evaluare la receptia unor lucrari finalizate doar din motive obiective sau eventual din simpla incompetenta (fie si prostie inocenta).
    Prefera sa arunce bani efectiv de pomana sau sa-i piarda, in loc sa ii cheltuie pe ceva palpabil, cu rezultate fizic masurabile (atatia km de autostrada, atatia mc de pamant dat la lopata fac atatia bani…)
    Este clar ca psd duce lipsa de oameni competenti in pozitii tehnice, numarul simpatizantilor (sau a celor dispusi sa fie asociati in imagine alaturi de) psd in randul specialistilor din orice domeniu scade pe zi ce trece dar nu este numai atat.
    Ca si-au promovat in toate functiile simpatizanti cu singura calificare ca sunt cunoscuti intre ei (prieteni/neamuri) nelasand loc si pentru alte calitati cum ar fi competenta in diverse specialitati este din ce in ce mai evident.
    Problema este ca dezvoltarea economica ar duce la cresterea nivelului de trai pentru mai multi oameni si, asta nu se poate…
    Psd nu poate exista decat pe un model de tara de tipul sa zicem, imperiului tarist, in care o majoritate covarsitoare sunt super-saraci si absolut dependenti iar o mica minoritate sunt super-bogati si superpotenti. Numai asa cred ei ca puterea lor poate sa se mentina.
    Problema este ca aceasta situatie nu poate sa fie tinuta sub control la nesfarsit si le poate exploda in fata.
    Din pacate intr-o astfel de iesire se alege praful de tot, nu numai de cei (i)responsabili.

  4. Adrian spune:

    Exproprierile au fost făcute, scrieți dvs. Poate blestemul celor „expropriați“ își face efectele. Am mai scris și mai scriu și aici: 1 (un) leu per mp nu este expropriere, nici măcar furt, este incalificabil.

    • Harald spune:

      Depinde care e prețul de piață al terenului respectiv, în starea existentă la expropriere. Admit că nu sunt la curent cu prețurile terenurilor la nivel de 2018, dar 1 leu/mp înseamnă cam 2.200 euro/ha și a foist o vreme când terenul agricol se vindea și cu mai puțin.

      • Adrian spune:

        Prețul de piață cum scrieți dumneavoastră există dacă există totodată și un vânzător fără consimțământ viciat. Nu e cazul la exproprieri. În afară de manipularea prețului unor proprietăți vecine.

        Dincolo de toate astea de mai sus, imaginați-vă că vă alimentați autovehiculul cu un „plin“ pe care-l consumați în câteva zile și conform socotelilor simple acela ar echivala cu o grădină de zarzavat de 250 mp din care poți trăi destul. Socoteala asta devine și mai sinistră dacă acel conducător auto care și-o face este expropriatul pentru, nu-i așa, cauză de utilitate publică. E de neînțeles ce oprește statul să ofere terenuri la schimb, în imediata vecinătate(plus eventuale alte drepturi: de publicitate pe autostradă în acel loc ori locuri în imediata vecinătate etc.)

        • Harald spune:

          Dacă de procurarea terenului s-ar ocupa o companie privată și nu statul, probabil exact asta s-ar întâmpla: ar cumpăra teren în vecinătate, la prețul pieței, după care ar oferi la schimb acel teren (eventual cu un bonus de 10 – 20% raportat la suprafață) pentru terenul aflat efectiv pe viitorul amplasament al autostrăzii.

          Dar chiar și la exproprierile organizate de stat, e greu de susținut că în pofida vânzării în satul vecin a terenului agricol cu 2.000 euro/ha, terenul agricol aflat efectiv pe viitorul amplasament al autostrăzii ar valora 10.000 euro/ha. De altfel, simpla raportare la mp (1 leu/mp) e destinată să șocheze. Cam atât valorează terenul agricol în RO, asta este. Dacă era intravilan în Frankfurt pe Main, valora 2.000 euro/mp li s-ar fi construit clădiri de birouri pe el, nu autostrăzi..

  5. Goe spune:

    Ionita, Neaga si toti ministrii transporturilor de sub ponta, grindeanu, tudose, dancila ar merita executati pe stadion ca la arabi. PSD = Prostie, Saracie, Delicventa. Un partid profund antiromanesc, asa cum au fost si comuistii!

  6. Turmentat spune:

    Cred ca este mai simplu: PSD a facut mult prea multe promisiuni fara acoperire si pur si simplu nu are bani pentru ce vrem sa se construiasca ! Puteti observa ca absolut TOATA infrastructura de transport este compromisa: drumurile – alea care mai sunt – sunt intr-o stare jalnica, pe caile ferate deraiaza vagoanele (cu ocazia asta se vad chiar transporturile de lemn mascate in vagoane ! ) , pe aeroporturi , dupa aterizare este necesara schimbarea pneurilor, etc. :(

  7. corbul109 spune:

    citesc situatia lotului 3 si ma crucesc… Sa vad daca am inteles bine…

    Ati cerut sa se construiasca un nod pentru a putea folosi acest tronson. Spun ati cerut pentru ca aflu ca erati consilierul premierului pentru transport la acea data. Dar nu s-a semnat un act aditional la contrac sau un contract nou pentru nod.. In schimb ati acceptat sa se faca exproprieri si sa inceapa constructia fara a exista un contract legal si un pret negociat.. Sunteti atat de imbecil??? Cum a fost posibil sa acceptati aceste lucruri??

    Si acum e vina ministrului actual ca nu inghite in sec si nu plateste cat ii cere constructorul pentru un nod care nu exista oficial in contract? Cum credeti ca va putea justifica toate aceste plati cand OLAFul va veni in control? Cand DNA se va sesiza si va incepe sa ancheteze aceste plati?

    E clar, in 2016 nu am fost condusi de hoti, am fost condusi de AMATORI!!!! Amatori care acum sar cu solutii simple LOL.

    • victor L spune:

      Te invidiez sincer pentru formularea scurta si clara: “E clar, in 2016 nu am fost condusi de hoti, am fost condusi de AMATORI!!!!”
      Functionarii de gradul doi si trei la Bxl voiau sa conduca Romania.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Ce frumos ați întors-o ca la Ploiești :) Păi consilierul a făcut înțelegerile sau CNAIR? Cine trebuia să semneze contractele? Consilierul primului ministru? Oricât am încerca să o dregem, pisica e la cimitirul elefanților de la CNAIR. Din păcate, politica PSD a fost peste tot aceeași: “nu facem nimic”. Mergeți în oricare din orașele conduse neîntrerupt de ei și veți vedea că nimic nu s-a schimbat din ’89, dacă scotociți cu atenție probabil găsiți și lozincile din metal cu Trăiască ….. România ( partea cu Republica Socialistă a fost dată jos în 89, dar nu de ei :) ) . Puteți spune că, de exemplu, constructorul s-a hazardat și a lucrat fără un contract, asta pot admite ( dar pe de altă parte constructorul are și el nevoie de niște timpi tehnologici, dacă nu începi podul anul ăsta n-ai cum deschide la finalul anului). Bineînțeles, putem da vina pe inginerul șef că a vrut să salveze abatajul, dar între oameni serioși genul ăsta de promisiuni se țin ( presupun că s-a dat și un estimat de preț care se încadra în suplimentările admise de lege). Bineînțeles, când populezi instituțiile cu genul ăsta de suboameni, ar trebui să te aștepți….

  8. Roman Dac spune:

    Toată lumea stie că aceasta firmă CNAIR, cu toti directorii si conducerea ei in general, impreuna cu ministrii transporturilor si capii penali din ultimele doua decenii si jumatate sunt vinovatii criminali ai haosului de pe autostrazi, sosele, drumuri, CFR Marfa si Calatori. Eu adaug și vina mare cu nepăsarea guvernelor din această perioadă, de pe timpul când lupul de mare, era ministrul Transporturilor, care susținea că România nu are nevoie de Autostrăzi.. Toate fondurile financiare care veneau de la U.E. și intern, se redistribuiau în alte direcții, dar nu pentru infrastructură. Acesti demoni malefici sus mentionati trebuie ca sa-si primeasca dupa lege pedeapsa. Anul trecut am circulat intre Lugoj si Deva pe o “sosea”, ca o aratura , plina de gropi si santuri, iar la trecerea pe calea fierata, drumul era prapastios si se circula cu maxim 5 km pe ora, dar după lungi perioade de stationare. Această aratură de 40 km, am strabătut-o în 7-8 ore.Unde se stătea pur și simplu, am auzit păreri, înjurături și amenințări la adresa celor menționați mai sus. Majoritatea șoferilor doreau o demonstrație cu prăștii, arcuri, cu bâte, ouă, roșii, pietre și pumni,prin ….spargerea geamurilor instituțiilor menționate cu scopul ca să schimbe conducerea de la guvern, CNAIR și Ministerul Transporturilor. O altă categorie, care au avut în familie victime *cu morți*, vor să se înarmeze, cu mitraliere, Molotov-koktail, grenade și chiar bombe, ca să se răzbune, pe dușmanii și trădătorii neamului românesc, care intenționat fac genocid cu românii.Într-un cuvânt după expresiile lui Băsescu, poporul suferind vrea ca să ciuruiască toți vinovații care vor să facă genocid cu neamul. Unul foarte nervos care și-a pierdut în accident, mama, tata, fratele geamăn, și două surori,este hotărât ca să facă praf instituțiile *bestiei*, care vrea distrugerea așa zis *inteligent* a României.

    PS: Atâta batjocoră, care se petrece cu neamul românesc, din partea instituțiilor statului, al partidelor malefice,, mafiei, camerei deputaților, parlamentului și guvernului, mă face ca să cred, că Satana trăiește printre ei și chiar trebuie lichidată.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Drula


Catalin Drula

Licență și master în Computer Science la Universitatea din Toronto. Inginer software la o serie de startupuri din Silicon Valley. Cetățean implicat pe forumurile care urmăre... Citeste mai departe


Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

octombrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)