sâmbătă, mai 18, 2024

Intenții de vot ale românilor la europarlamentarele din 2019: comparații europene și sondaje contradictorii

Care era imaginea publică rezultată din sondajele de opinie – naționale sau internaționale, mai vechi sau mai noi, comandate sau nu de partide – referitoare la alegerile românilor din 26 mai , anul acesta? Cum au evoluat așteptările referitoare la rata de participare și la câștigători sau la ierarhia între opțiunile pentru partidele politice? Ce știm despre motivația participării la vot sau a opțiunilor politice în România, în context european? Răspunsurile mă interesează nu pentru a acorda note ci pentru a înțelege rădăcinile sociale ale votului . Politicienii nu intră în ecuația pe care o reconstituim pentru că ei, oricum, lucrează pe logica ”declarației politice” adică în virtutea interesului de partid. Votul în sine este alt termen al ecuației și va putea fi adăugat la tabloul pe care îl reconstituim la nivelul așteptărilor de dinainte de data votului. Oricum, la momentul la care scriu textul, rezultatele votului nu sunt cunoscute.

Procesul de vot nu poate fi redus la rezultate. Înțelegerea lor poate fi mai bună dacă se au în vedere și predicțiile electorale anterioare. Sper ca exitpoll-urile și sondajele care le-au precedat , produse în firmele acreditate pentru sondajele de la urne, vor furniza date suplimentar pentru o mai bună înțelegere a procesului electoral. În plus, o analiză a votului la europarlamentarele din mai 2019 ar fi de dorit să se facă, pe modele anterior aplicate, la nivel de comunități locale[1].

Participarea la vot

În 2014, prezența la vot la EP în România a fost de 32%, cu aproximativ zece puncte procentuale sub media Uniunii Europene. În cadrul noilor state membre ale UE România avea o rată de participare foarte apropiată de cea Ungariei și Letoniei, mai mică decât în țări precum Bulgaria (36%), dar superioară față de cea din Polonia (24%)[2]. În seria vechilor state membre ale UE, rata de participare cea mai apropiată se înregistra în Portugalia.

În februarie 2019, 30% dintre românii intervievați în Eurobarometrul (EB) 91.1 apreciau că este foarte sigur că vor merge la votul pentru EP din mai și 15% considerau că prezența lor la vot va fi sigură sau de probabilitate ridicată (Figura 1). În context european România reapare tot în proximitatea modelului de participare din Letonia și Ungaria, ca și în 2014. Lucrând cu exact aceeași scală de măsurare ca și Eurobarometrul, sondajul INSCOP din aprilie-mai  a.c. indică o tendință puternică de creștere a celor pe deplin deciși să meargă la vot (39%). Este plauzibil să interpretăm tendința ascendentă de participare la EP ca fiind un răspuns la un context electoral marcat de controverse publice puternice. Dezbaterile prilejuite de Consiliului European informal de la Sibiu din 9 mai și de organizarea referendumului pe teme de justiție în aceeași zi cu EP au contribuit, se pare, la accentuarea tendinței menționate. În plus, din același context fac parte și efectele de durată ale mișcărilor sociale din România, în seria celor marcate prin protestele din 10 august 2018.

Am reconstituit motivația individuală a votului la EP așa cum era structurată cu aproximativ șapte luni înainte de vot, pornind de datele EB 90.1 din septembrie 2018. Desigur, ar fi fost preferabil ca această reconstrucție să fie făcută cu date la nivel individual (microdate) cât mai apropiate de momentul votului. Din păcate, EB91.1 din februarie-martie  2019 nu a publicat încă decât date agregate care nu permit analiza adecvată la nivel individual. Am adoptat soluția de a lucra cu estimările din septembrie 2018 în ipoteza că nivelurile fenomenului de vot au o mare variabilitate în timp și spațiu dar relațiile între variabilele de interes au o stabilitate mult mai mare .

Figura 1.Probabilitatea autoestimată de a participa la votul EP din mai 2019

Sursa de date: Eurobarometrul 91.1. Subiecții au estimat probabilitatea de participare pe o scala de la 1 (improbabil) la 10 (foarte sigur). Categoriile specificate în grafic rezultă din regruparea valorilor de scală. Exemplu: în februarie 2019 când a fost realizat sondajul, 30% dintre românii intervievați apreciau că este sigur că vor merge la vot (scor 10) sau ca există o mare probabilitate (scor 8-9) pentru 15% din intervievații din România.

Datele din tabelul 1 au caracter tehnic și sunt destinate numai specialiștilor și, în plus, sunt menite să transmită cititorului obișnuit ideea că estimările pe care le voi formula în continuare nu sunt pure opinii personale ci rezultate solide de sondaj, referitoare la motivația și determinații votului la EP pentru alegătorii din România comparativ cu cei din Polonia, restul noilor state membre ale UE (fără cele două țări anterior menționate), și electoratul din vechile state membre ale UE. De ce am ales Polonia drept termen de comparație? Din simplul motiv că procesele de comunicare electorală au, foarte probabil, și o determinare care ține de mărimea demografică a spațiului național. Sub acest aspect, Polonia este un termen de comparație relevant pentru România în spațiul Central și Est European. Similar, așa cum rezultă din datele efective de vot din 2014 dar și din sondajele de tip EB, ratele de participare la EP tind să fie mai mari în vechile, comparativ cu noile state membre ale UE.

Participarea la votul pentru EP în România tinde să fie cu atât mai probabilă cu cât imaginea pozitivă despre UE este mai puternic consolidată. Așa se întâmplă și în Polonia, și în restul statelor membre care au fost primite în UE după 2004, și în vechea UE. Diferă numai intensitatea impactului pe care această evaluare o are asupra probabilității de participare la vot. În România efectul în cauză pare să fie mai redus decât în restul noilor state membre sau al vechii UE. Similar, până la un punct, stau lucrurile și cu rolul pe care îl are evaluarea beneficiilor aduse țării de apartenența la UE. Cei care cred că țara a beneficiat de calitatea de membru al UE tind să fie mai determinați să participe la vot. Numai în Polonia evaluarea respectivă nu pare să aibă un impact semnificativ asupra propensiunii de prezență la vot. Ar putea fi vorba de faptul că Polonia face parte din gruparea celor șapte țări în care peste 80% din populația de peste 14 ani este mulțumită de beneficiile aderării la UE ( Irlanda, Malta, Estonia, Lituania, Polonia, Luxemburg, Danemarca). La momentul sondajului în discuție (septembrie 2018) România se afla la un procent de 64% mulțumiți de beneficii, sub media UE de 68%.

Tot în seria aspectelor pozitive legate de UE, cu impact asupra prezenței la vot, este și gradul de satisfacție cu lupta anticorupție la nivelul UE. Românii și polonezii care au o atitudine pozitivă , cristalizată puternic din acest punct de vedere tind să fie orientați în mai mare măsură să meargă la votul pentru EP din mai. Și mai simplu spus, percepția pozitivă a UE ca instituție continentală care promovează reducerea corupției contribuie nemijlocit la implicarea lor în votul de la EP, cel puțin pentru cazul votanților din România și din Polonia. În conștiința publică din România și din Polonia, indiferent de ce spun unii sau alții dintre politicieni, mediul instituțional european este unul perceput ca fiind  favorabil luptei anti-corupție.

Unul dintre elementele care dau specificul în profilul motivațional al participării la vot pentru români este optimismul, sentimentul că în anul următor cel chestionat va trăi mai bine. Impactul acestui sentiment asupra intenției de participare la votul pentru EP este de departe mai mare în România decât în Polonia, în restul noilor state membre sau în vechile state ale UE. Fără a dispune de detalii putem admite, ipotetic, faptul că mulți dintre români își vad viitorul în legătură cu soarta UE. Într-o țară în care aproape o cincime din gospodării au pe cineva plecat în străinătate și aproximativ 17% dintre adulți au locuit pentru mai mult de trei luni de zile în afara țării[3] este normal ca viitorul personal să fie strâns legat de percepția UE și de alegerile europarlamentare.

Orientarea politică de dreapta, așa cum este ea autoasumată de către cei intervievați favorizează mai mult decât cea de stânga participarea românilor la votul pentru EP. Tendința este specifică pentru noile state membre ale UE, nu și pentru Polonia unde ambele orientări politice par să susțină cu influență egală tendința de participare la vot.

Din aceeași analiză comparativă din tabelul 1 rezultă că românii cu situație materială bună, care nu au probleme frecvente cu plata facturilor, sunt orientați în mai mare măsură spre participarea la EP. Tendința pare să fie mult mai puternică decât în restul țărilor din gruparea Central-Estică a UE, dar similară cu cea din vechile state membre ale UE. Altfel spus, raportarea românilor la UE, inclusiv prin participarea la votul pentru EP, este puternic dependentă de poziția pe scala stratificării sociale.

În privința condiționărilor demografice sau sociodemografice ale votului am constatat că românii cu mai mare probabilitate de prezență la vot sunt cei cu educație universitară, nu foarte tineri și cu rezidența mai ales în orașele mari. Faptul de a locui în orașele mari favorizează votul EP în România mult mai mult decât în cele trei unități teritoriale alese pentru comparație (Polonia, noile state membre fără Polonia și România, statele din UE15). Constatarea de sondaj trimite la ideea că votul în marile orașe va fi determinant pentru EP din România.

Este surprinzătoare constatarea că propensiune de vot la tineri este mai redusă pe tot teritoriul UE. Efect de structurare a unei mentalități continentale de exprimare a atitudinilor politice la EP mai ales în spațiul virtual decât în cel real[4]?

Tabelul 1. Predictori ai probabilității de fi prezent la votarea pentru europarlamentarele din mai 2019

Controversa asupra ierarhiei intențiilor de vot

Identificarea intențiilor de vot pe partide sau alianțe politice a dat naștere unei puternice controverse între institutele de sondaj și, implicit, în spațiul public.

În aprilie, 2019, CURS comunica un sondaj în care PSD era câștigător detașat, la 32%, urmat de PNL cu șapte procente mai puțin (Tabel 2). O distribuție foarte apropiată dădea și AVANGARDE cu trei luni anterior. Să îl denumim, după numele principalului câștigător, modelul PSD. Contrastiv, în mai, IMAS publică un sondaj pentru Europa FM în care votul majoritar era pentru PNL (29%), urmat la opt puncte procentuale mai jos de PSD. Ilustrare clară pentru modelul PNL. Intermediar, între cele două modele apare în aprilie modelul parității PNL (28%)-PSD (26%) , pus în circuit de INSCOP[5].

Tabelul 2. Patru institute, trei modele de intenții de votare

Sursa de date: raportări ale celor patru institute în media. Cifrele din ianuarie puse în circuit de AVANGARDE prezentau separat USR cu 10% și PLUS cu 3%.[6]

Schimbări în intenția de vot

Cum să alegi între cele trei modele de predicție? Singura modalitate de a lua o decizie pentru cel obișnuit cu domeniul este să ai acces la microdate, așa cum a fost pentru EB90.1, sau, pe teren românesc, la ultimul barometru de gen din 2018 (menționat deja în notele de final) sau, cu ani mai devreme, la Barometrul de Opinie Publică realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă, în perioada 1997-2007. În lipsa microdatelor[7], pentru toate cele patru sondaje, rămâne numai soluția estimării indirecte de validitate: acorzi mai mare credit sondajelor care vin pe linie de continuitate lunară, sau similar, ca realizare, au fost publicate , conțin elemente de descriere metodologică (tip de eșantionare specificat în limbaj adecvat domeniului, mod de culegere a datelor, specificare beneficiarului , ponderare etc.) și prezintă analize cât mai dezagregate (minimal tabele care intersectează opțiunea de vot cu caracteristici de condiționare). Din perspectiva acestor criterii, incomplete, desigur, dar relevante, situația cea mai bună sub aspectul validității probate metodologic o au sondajele IMAS și INSCOP.

Un element suplimentar de credibilitate  a rezultatelor de sondaj este dat de interpretabilitatea schimbărilor  în intenția de vot raportate de către aceeași unitate de sondaj. Din păcate, frecvent, rezultatele de sondaj ajung în spațiul media și sunt interpretare numai de către jurnaliști sau comentatori nespecializați în sondaje. Fără a intra aici în detalii tehnice menționez câteva din concluziile analizei pe care am întreprins-o asupra tendințelor în intenția de vot raportată de IMAS, INSCOP și Novel Research[8]:

  • Datele IMAS prezintă evoluții relativ monotone, de  scădere a opțiunilor pro-PSD ( de la 22.7% în februarie a.c la 21.1%  în mai)  și de creștere constantă a opțiunilor favorabile PNL (de la 22.6% în februarie, la 28.5% în mai 2019). Sondajul din martie indică preluarea votului majoritar de către PNL.
  • Datele INSCOP semnalau o predominanță a votului pro-PSD în noiembrie 2018 (27.4%) și o evoluție în zig-zag astfel încât se ajunge la 25.5 preferințe  în aprilie. Modelul este însă unul de egalitate între PNL și PSD pentru că , începând din ianuarie 2019 diferența de procente în intenția de vot pentru cele două partide nu este mai mare de un punct procentual.
  • Rezultatele Novel Research sunt foarte apropiate de cele de la INSCOP, între februarie și mai 2019, cu numai două puncte procentuale diferență între preferințele de vot pentru cele două partide.

În condițiile în care prezența sigură la vot pentru români a crescut de la 30% în februarie 2019 (EB91.1) la aproximativ 39% în aprilie-mai (INSCOP) este puțin probabil că structura votului s-a menținut identică . Cu acest argument înclin să acord o validitate sporită sondajului IMAS care raporta schimbări semnificative în intenția de vot, de trecere de la modelul predominanței PSD în opțiunile electoratului la cel al trecerii în prim plan a preferințelor pentru PNL.

De unde vin schimbările în intenția de participare și de vot?

Nu poate fi vorba de un răspuns complet la întrebarea din acest subtitlu. Voi alege , însă,  exemple pentru care dispunem de date. În analiza anterioară a motivației de participare la vot (tabelul 1) am constatat că o percepție pozitivă asupra beneficiilor nete ale apartenenței la UE mărește semnificativ, și pentru români, probabilitatea de a fi prezent la urne. Dacă această percepție a câștigat aderenți în perioada pre-electorală este legitim să ne așteptăm și la o creștere a probabilității de a participa la vot. Dacă nu, evident, consecința ar fi o reducere a probabilității de participare. Pentru a afla răspunsul am apelat la compararea datelor dintre Eurobarometrele din septembrie  2018 (EB90.1) și cel din februarie-martie 2019 (EB91.1)[9]. În mai puțin de jumătate de an procentul românilor care percep ca fiind predominante beneficiile aderării la UE pentru România a crescut de la 64% la 72%. Alături de finlandezi , românii au fost cei care au înregistrat cea mai mare rată de creștere a ponderii celor care au perceput beneficii nete ale apartenenței la UE pentru propria țară. Desigur , în această schimbare nu este vorba de o creștere efectivă a beneficiilor  în câteva luni ci de consolidarea opiniei pozitive în contextul dezbaterilor  prilejuite de alegerile EP. Este un argument empiric din seria celor care justifică așteptarea unei rate foarte mari de participare la vot.

În același sens pledează și o altă măsură a raportării la UE, respectiv indicele atitudinii față de UE. Cu datele EB91.1, Romania se situa în grupul primelor cinci țări cu ponderi maxime (apropiate de 30%) ale celor încadrați în categoria celor cu atitudine înalt pozitivă (Irlanda 41%, Bulgaria 33%, Romania 30%, Portugalia 29% și Lituania 29%). Între septembrie 2018 și februarie-martie 2019  ponderea românilor cu indice de mare favorabilitate față de UE  a crescut de la 23% la 30%. Este o  creștere maximă în UE.

Concluzii și discuție

1 Intenția de participare la vot a fost în continuă creștere, cu ultimele estimări disponibile din sondaje mergând la peste 40%-45%.
2 Principalul suport motivațional al acestei creșteri a fost dat de o din ce în ce mai bună cristalizare a atitudinii pozitive a populației față de UE. Creștere puternică a indicelui de favorabilitate a atitudinii populației față de  UE , măsurată pentru septembrie 2018 și februarie-martie 2019 este un argument convingător în acest sens. Este probabil că declarațiile oficiale eurosceptice au contribuit la accentuarea atitudinii pro-UE a Românilor și implicit la sporirea accelerată a celor cu intenții structurate de participare la vot.
3 Mediul de dezbatere politică din România a fost, foarte probabil, unul dintre factorii importanți care a contribuit la acest proces. În mediul de favorizare a participării la EP și la referendum se integrează dezbaterile dintre putere și opoziție, summitul informal al Consiliului Europei de la Sibiu, organizarea simultană a referendumului pe justiție.

4 În contextul social al structurării intențiilor pentru votul din 26 mai au contat, iarăsi, foarte probabil, nemulțumirile populaței față de funcționarea instituțiilor publice așa cum s-au manifestat  în marile orașe ale țării, în diaspora, în 10 august 2018 etc.
5 Tendința de a merge la votul pentru EP în România este specifică celor care

  • au o atitudine pozitivă față de UE,
  • apreciază rolul acesteia în combaterea corupției
  • își judecă propriul viitor în relație cu modul de funcționare a UE,
  • au un nivel de educație peste cel mediu,
  • locuiesc mai ales în orașele mari,
  • au o situație materială ,medie sau peste medie
  • au o orientare politică structurată în termeni de stânga sau dreapta (cu favorabilitate mai mare de participare la vot pentru această ultimă categorie).

6 În legătură cu trendul opțiunilor de vot la EP s-au înregistrat, în sondajele naționale, trei modele  funcție de ponderea majoritară a opțiunilor de vot – PNL, PSD sau modelul intermediar, cu cele două partide cumulând ponderi apropiate de susținători.
7 Trendul sigur de creștere a probabilității de participare la vot a favorizat, foarte probabil, primul model dintre cele trei anterior menționate.
8 Tematica justiției care se regăsește în principal în întrebările de la referendum nu este una ruptă de tematica europeană a eurparlamentarelor. O buna parte dintre români și-au justificat tendința de a merge le EP prin faptul că au evaluat pozitiv lupta anticorupție din UE.
9 Motivațiile pentru EP și pentru referendum , legate de raportarea la US și de organizarea justiției este probabil că, în conștiința colectivă se cumuleză în bună măsură. În consecință este probabil ca, majoritar, cei care vor votează la EP să voteze și la referendum.
10 În măsura în care predicțiile formulate în această analiză vor fi susținute  de rezultatele efective de la vot rezultă, între altele, că nivelurile fenomenelor de participare la vot au evoluat conform tendințelor semnalate iar nucleul motivațional al votului relevat prin analiza datelor EB90 a avut o mare stabilitate în timp. Și așa pare să fie de așteptat în logică socială.

* Intenții de vot ale românilor la europarlamentarele din 2019: comparații europene și sondaje contradictorii

Note


[1] Vezi, , spre exemplu, Sandu, D. (2014). Lumile de acasă ale diasporelor românești de astăzi. Contributors.ro(25 noiembrie) sau  Sandu, D. (2018). Referendumul pentru familie în spirala nemulțumirii sociale. Contributors.ro , 17 octombrie.

[2] Pentru detalii vezi http://www.europarl.europa.eu/elections2014-results/en/turnout.html (consultat 24 mai 2019)

[3] Sursa evaluărilor – Barometrul de gen 2018 realizat de FILIA, coordonat de  profesoara Laura Grunberg.

[4] Nu este clar de ce vârsta corelează pozitiv cu probabilitatea subiectivă a prezenței la vot. Am rulat același model de regresie și cu introducerea unei variabile de control referitoare la gradul de folosire a internetului. Chiar în această nouă variantă corelația anterior menționată se menține ca sens si semnificație statistică. Rezultă că, foarte probabil, propensiunea de participare redusă la vot pentru tineri este efect de generație. Pentru cazul României propensiunea redusa tineretului de a merge la vot pare să fie limitată la grupa 15-24 ani (conform unor rezultate de analiză neprezentate în acest caz).

[5] Novel Research, firmă de cercetare de piață, publică în Hot News, pe 22 mai, rezultate ale unor sondaje  la comanda  PNL.Specificare beneficiarului de sondaj este o marcă de transparență. Seria de date  pe care o ilustreză, din  noiembrie 2018 , februarie 2019 și mai 2019 este una oscilantă. Inițial , în noiembrie 2018 PSD ar fi avut un scor de 30%, cu scadere în februarie 2018 la 25% și revenire la 28% în mai. Nu am găsit detalii metodologice publicate în legătură cu acest sondaj și nici publicări imediat după sondaje. Ilustrează tot un model de egalitate PSD-PNL ca și în cazul INSCOP.

[6] Vezi, pentru detalii, https://www.romaniatv.net/marius-pieleanu-psd-are-o-intentie-de-vot-de-34prc_458077.html#n . Pentru sondajele IMAS vezi Hot News 22 mai 2019 iar pentru INSCOP vezi prezentarea din INSCOP, Barometrul de Opinie Publică al Academiei Române la https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2019-05-13-23138870-0-sondaj-alegeri-europarlamentare-referendum.pdf. Datele CURS din aprilie le-am preluat  de la https://adevarul.ro/news/politica/sondaj-curs-luna-aprilie-psd-preferat-32-cei-indicat-optiune-vot-europarlamentare-scor-pnl-alianta-2020-usr-plus-1_5ccdb0ec445219c57e3f1b02/index.pdf. Link-urile pentru această notă au fost consultate în 24 mai 2019.

[7] Desigur, beneficiarul sondajului este cel care poate decide, în primul rând, dacă datele pot fi publicate sau nu. Invocarea acestui detaliu o fac pentru a semnala faptul că instituțiile , politice sau nu, care comandă sondaje pot spori credibilitatea sondajelor prin publicarea miscrodatelor astfel încât specialiștii să poată face verificări de validitate. Într-un mediu în care instituțiile de presa nu verifică nicicum calitatea datelor pentru sondajele ale căror rezultate le publică , publicarea microdatelor ar fi salutară. Cu atât mai mult cu cât, evident, nu toate institutele de sondaj pot avea dreptate cu predicții complet diferite folosind date din aceeași perioadă.

[8] Datele la care fac referire pot fi găsite în media. Nu le mai introduc aici pentru a nu încărca textul cu detalii tehnice.

[9] Pentru detalii vezi rezultatele de la  EN91.1, comparativ cu datele din EB90.1 CLOSER TO THE CITIZENS, CLOSER TO THE BALLOT. COMPLETE SURVEY RESULTS, EP 20119, disponibil la  http://www.europarl.europa.eu/at-your-service/files/be-heard/eurobarometer/2019/parlemeter-2019/results-annex/en-parlemeter-2019-results-annex.pdf (consultat  mai 2019).

26 mai 2019

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Stimate dle profesor, din câte înțeleg datele pe care vă bazați au fost colectate de la cetățeni români ne-migranți. Ați putea indica o analiză asemănătoare, a dvs. sau a colegilor, pentru românii din afara României, cuprinși cu numele de generic de „migranți”? Iar în cazul inexistenței acestora, ați putea exprima o părere bazându-vă pe cercetările dvs. precedente? Mulțumesc, AC

    • Stimate domnule doctor Cohal , din păcate, după știința mea, nu exista date similare pentru românii din străinătate, indiferent cum îi numim (migranți sau diaspora). Tema este amplă și , pentru a rămâne în limitele unui răspuns rapid, notez numai câteva aspecte.
      Datele. Intențiile de participare la vot ale românilor din străinătate puteau fi ușor identificate prin sondaje simple, on-line, ale ambasadelor. Organizarea votului, iarăși, putea fi ne-umilitoate. Din păcate, logica pe care merge Guvernul României, de ani de zile, ar putea fi rezumată așa: ”diaspora e de dreapta, nu ne votează, și în consecință inventăm pretexte de tipul nu se știe, nu se poate, legea nu ne permite. Eventual dacă presiunea publică e mare , ne cerem scuze pentru proasta organizare dar scăpăm de voturile incomode și nu ne dăm demisia ca la noi nu se poartă”.
      Cum au votat efectiv românii din străinătate în 26 mai , pe țări și secții de votare , se poate vedea ușor din datele BEC. În curând cred că vor fi în formă definitivă.
      Motivația votului. În absența unor date de sondaj accesibile public se poate face o estimare pornind de la modelul pe care l-am folosit în analiza asupra răspunsurilor din Eurobarometru (Tabelul 1). Votul din mai 2019, și la europarlamentare și la referendumul pe teme de justiție, a fost unul de protest față de PSD (dar și față de modul duplicitar de a face politică din parte partidelor tradiționale, oricum s-ar numi ele), de integrare în UE și de susținere a modernizării instituționale a țării. Această orientare se regăsește din plin și la românii din diaspora. Din cauza proastei organizări din țară ( nu numai a salariilor cum ni se tot spune de la vârful piramidei puterii) sunt obligați să se rupă de familii, să lucreze în condiții nu tocmai ușoare în străinătate. Vor, firesc, instituții care să lucreze ”ca afară”. Nivelul de aspirații de organizare socială, și la cei din diaspora și la rudele și prietenii lor din țară (”proiecția de acasă a diasporei”) este setat la nivel european. De aici gândire critică, proteste, vot de protest și mișcări sociale de tip 10 august. Votul din 26 mai a fost unul de continuitate a mișcărilor sociale de tip 10 august. Reacția Minister de Externe-Guvern la cerințele care vin pe cale de protest și gândire critică este cea care se vede de ani de zile.
      După cum se va vedea din analiza datelor de vot efectiv în străinătate se vor înregistra și aici diferențieri. Este probabil ca votul în favoarea USR-PLUS să fie mai frecvent în nordul și vestul decât în sudul Europei.
      În alt registru, felicitări pentru povestea votului de la Mândrești-Corod, din interbelic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro