Se vorbește adesea despre existența unui complex de inferioritate sau de minorat săpat adânc în conștiința românească. Unul dintre motivele acestei situații este mentalitatea oii mioritice sau a celei care își urmează turma fără prea multă conștiință de sine. Sursa blamată pentru această stare de fapt este folclorul național, care ne-a făcut părtași fără voie, prin intermediul experienței noastre școlare, la exaltarea meritelor și a năravurilor oii naționale. Mai mult decât atât, e „folclor” tot ceea ce nu aparține cunoașterii raționale, tot ce e zvon nefondat, instinct paseist, atitudine umilitoare.
La o privire generală asupra modului în care cultura populară pătrunde în discursul public, se constată o serioasă lipsă de convergență între acțiuni publice de promovare a unor idei sau produse folclorice (când acestea devin eficiente din punct de vedere economic sau politic) și altele de lepădare grăbită de anacronisme și idilism anost, mai precis între a te bate cu pumnul în piept că ești neaoș și a-ți turna cenușă în cap că nu ești occidental.
Pe lista scurtă a domeniilor de cunoaștere pentru care declararea expertizei nu face necesară o instrucție specială, ci e de ajuns conviețuirea îndelungată cu fenomenul în discuție (chiar dacă inerent superficială și parțială), – pe care tronează fotbalul și politica, se adaugă și folclorul. Această prejudecată a fost probabil încurajată de complicata istorie a influențelor sămănătoriste, pașoptiste și naționalist-socialiste asupra diverselor instrumente culturale susceptibile de a sprijini interesele de moment ale unui regim sau altul. Din păcate, această deprindere hrănită prea mult din colportarea unor prejudecăți și idei doar pe jumătate înțelese de opinia publică a condus la crearea unui automatism mental care ne face să asociem „folclorul” cu muzica de petrecere promovată de către așa-zișii „interpreți de folclor”, eventual cu câteva imagini agro-turistice și cu specialități gastronomice.
Studierea folclorului nu echivalează cu introducerea în mintea elevilor a unui nou cumul de teorii, referate, idei primite de-a gata, ci înseamnă a-i ajuta să construiască ei înșiși, din informațiile pe care le acumulează din jurul lor, care există deja în identitatea lor pe cale de fundamentare, semnificații, opinii. Ajungem astfel la faimoasa teorie a educației prin experiență propusă de John Dewey. Copiii din mediul rural nu ar trebui să vină la școală cu sentimentul că, pentru a se integra în educația formală, le sunt necesari pași premergători de epurare a bagajului de obișnuințe primitive cu care au venit de acasă. O astfel de strategie ar produce o ruptură nedorită, un blocaj psihologic, și i-ar îndepărta pentru totdeauna de la colaborarea eficientă cu catedra. Din contră, ei ar trebui tratați ca participanți activi și prețioși la configurarea în dialog a identității generației lor.
Academicianul Solomon Marcus scria acum câteva săptămâni pe această platformă că nu de matematici complicate au nevoie elevii de la începutul ciclului școlar, ci de a înțelege mediul înconjurător, de a descoperi identitatea bunicilor, străbunicilor lor, de a cunoaște prin intermediul simțurilor, de a-și îmbogăți imaginarul simbolic. Citit așa cum trebuie, folclorul propune modele atemporale de moralitate și comportament social, mult mai potrivite decât cele oferite de media și cultura de masă. Narațiunile populare nu descriu o lume perfectă, imposibilă, ruptă de realitate, așa cum s-ar crede, ci ele desfășoară în fața elevilor toată gama de sentimente și experiențe umane, de la pasiunea extremă la ura înverșunată, oferind în același timp soluțiile pentru depășirea momentelor de criză individuală sau socială.
Blazonul uitat al apartenenței noastre la o societate înfrumusețată cu povești și sărbători, subestimat sau supraestimat, în funcție de vremuri, poate fi însă repus în strălucire. Un lucru important de cunoscut este că revenirea la folclor presupune, în mod paradoxal, sincronicitatea cu lumea occidentală, cea din care ne extragem de multe ori exemplele pozitive, lume care și-a pus la contribuție de timpuriu întreaga zestre de tradiții, reanimând domeniul și deschizându-l spre teme noi, dinamice. Americanii nu aveau cum să viseze măcar la valorificarea în educație a unui vechi patrimoniu folcloric național, așa că au procedat strategic numind „folclor” studierea obiceiurilor și a valorilor asumate de diverse grupuri socio-profesionale ori s-au concentrat pe tradițiile grupurilor de colonizatori europeni sau de minorități etnice.
Spre deosebire de cazul special al „folclorului” american, națiunile cu o istorie consistentă nu-și autoanihilează patrimoniul cultural pe considerentul modernității cu orice preț, ci și le repun inteligent în funcțiune, folosindu-le ca instrumente de educație interculturală, de promovare a incluziunii sociale, de învățare a istoriei locale, sau pur și simplu din motivul aparent frivol de a face educația mai interactivă, mai vioaie, mai pe placul elevilor. Își ajută astfel membrii tineri ai comunității să evite căderea în teorie, în conținuturi stereotipe fără legătură cu existența reală, să-și conștientizeze identitatea culturală, să învețe din autocunoaștere și din contactul nemijlocit cu familia și mediul social. În cadrul multiplelor organizații educative occidentale care au drept scop încurajarea predării temelor folclorice s-au găsit moduri eficiente și captivante de transformare a faptului de viață, a aparentului anodin în resursă a extraordinarului. Astăzi, asumarea identității folclorice nu mai trebuie să fie privită ca un act de legitimare geopolitică sau de autoglorificare searbădă, ci o trăire firească în partea pozitivă, naturală a datelor esențiale, sociale și culturale ale poporului nostru, oricât de pedant patriotic ar suna această formulă.
Dacă e „doar folclor”… e de bine, dar să fie
În sprijinul acestor idei, în cadrul Departamentului de Etnologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română – Filiala Iași, s-a organizat luna trecută o manifestare dedicată dialogului între mediul academic, în care folclorul este arhivat și studiat în termeni de specialitate, și cei care-l pot transmite elevilor. S-a mizat pe ruperea barierelor atât de înrădăcinate între forul academic înălțat frecvent deasupra intereselor publice și nivelul cel mai important la care se realizează transmiterea cunoștințelor și adoptarea valorilor practice. Cercetătorii, educatorii, profesorii din învățământul preuniversitar și universitar, muzeografii și meșterii populari s-au pus de acord în privința necesității dialogului atât între ei, cât și îndreptat mai departe, spre cei care pot decide în mediul didactic național. Aceste puncte comune au fost transformate într-un memoriu adresat Ministerului Educației și Cercetării Științifice, document care poate fi consultat în comunicatul de presă publicat pe site-ul Academiei Române – Filiala Iași: http://home.acadiasi.ro/ro/content/memoriu-privind-integrarea-elementelor-culturii-folclorice-%C3%AEn-programa-de-studiu
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Citit așa cum trebuie, folclorul propune modele atemporale de moralitate și comportament social, mult mai potrivite decât cele oferite de media și cultura de masă.”
Folclorul a fost inventat în aceeași dimineață în care a fost inventată televiziunea, probabil dimineața în care mediul a devenit mesajul, dar nu bag mâna în foc*.
*folklore (n.) „traditional beliefs and customs of the common people,” 1846, coined by antiquarian William J. Thoms (1803-1885) http://www.etymonline.com/index.php?term=folklore&allowed_in_frame=0 (Folclorul e o milenaritate de 100-150 de ani)
„Modele atemporale”? Pentru numele lui Furdui-Iancu, ce înseamnă așa ceva? Tocmai că „modelul atemporal” este oferit-propus-dezvoltat de media: imaginile filmate în 1935 cu „folclorul autentic” al călușarilor vor fi aceleași și în 2015 și în 2215 (dacă se va chinui cineva să le păstreze), dar nu fiindcă folclorul e același, sursă de identitate trans-temporală, ci fiindcă celuloidul, șirurile de 1 și 0 sunt aceleași.
Iar acel „citit așa cum trebuie” nu poate decât să-ți inspire un tremur de spate sau un căscat. Lenin trebuie „citit așa cum trebuie”, folclorul trebuie „citit așa cum trebuie”. Nu știu la care să tremuri și la care să caști.
Uitați: nu există nicio esență dez-nobilată, in-autentificată de către EtnoTV, FavoritTV, TarafTV. Domnii și doamnele care comercializează ii (pluralul de la ie, ce cuvânt dubios, nu cred să-l mai fi scris-gândit până astăzi — cât spune asta despre folclor?), țesături/cuverturi, mojare rustice et alia în Cheile Bicazului nu au niciun interes în ceea ce vând: it’s just business, se întâmplă să existe o piață pentru asemenea chestiuni (care ajung în 95% din cazuri să decoreze poduri și debarale), iar dacă te dai bine pe lângă vânzător îți spune că toate acele „autenticități” sunt produse în vreo făbricuță din Ardeal, pe linie de asamblare, uneori chiar cu ajutorul roboților (căni injectate etc.). Unde e folclorul în producția fordistă? Evident că nu e, tot la fel cum nu e nici în muzica „folclorică” produsă/transmisă cu/prin ustensile Hi-Tech de mai multe mii de euro, tot la fel cum nu e nici în „poveștile de la gura sobei”. Da, am bunici la țară; da, niciunul dintre ei nu (mai) este țăran: își trăiesc folclorul și se trăiesc în folclorul strict inerțial. Bunică-mea are smartphone, un model mai vechi, de acum câțiva ani (deci e tehno-folclorică, nu?), e drept. Iar poveștile pe care mi le spun când ne mai întâlnim („de prin tinerețile mele”), pe lângă faptul că nu au nicio valoare formativă (nu au cum să aibă, sunt întotdeauna la nivel de relatare de multiplicități de fapte, lipsite de orice accedere la semn și la semnificație), ar putea fi la fel de bine să-și aibă sursa originativă în world-of-warcraft-lore și nu în folc-lor(e).
Nu știu exact ce cercetează (științific! [pe bune, chiar e nevoie de o asemenea acaparare de prestigiu pentru a putea obține finanțare?, de ce (mai) acceptați astfel de simulacre?]) etnografia românească contemporană, dar cred că accesând link-ul pe care l-ați dat mai sus se primește adevăratul răspuns: Page not found.
oooups, iata pe cineva si mai suparat ca mine… :)
Talmes-balmes de etnologie si multe altele… Este un titlu de carte, o carte frumoasa-frumoasa, precum basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, asa cum este si cea care a scris-o, doamna Irina Nicolau. (ARS DOCENDI – 2007, Universitatea din Bucuresti).
Cine citeste cu atentie programa scolara, poate vedea ca nimeni si nimic nu-l impiedica pe profesorul de romana sa le vorbeasca copiilor si despre folclor; chiar am avut norocul – acum cativa ani – sa mi se aprobe o ora pe saptamana, la clasa a VIII-a, optionalul „Elemente de folclor” – printre altele am studiat rolul si rostul podoabelor si al impletiturii parului la fata si femeie etc. (tot in vremea aceea am avut ideea unui curs optional de Literatura universala pentru copii, la clasa a VI-a, ale carui baze erau basmele din toata lumea). [Preocupari asemanatoare exista inca, mai sunt profesori care se ocupa si de latura aceasta, nu este neaparat nevoie de memorii catre MECS]. Norocul meu a avut scurta viata, pentru ca optionalele de mai sus au dat prioritate optionalului de/pentru matematica si pentru sus-pusa „informatica”.
E frumos ce scrieti dv., dar se cam simte graba cercetatorului tanar si mirajul doctoratului, concluziile pripite referitoare la invatamantul preuniversitar, iar o parte din acest material pare a fi fost luata din alta parte, dintr-un alt material, scris cu alta ocazie. In rest… semnalul est bun, nimic de zis, aveti si dv.dreptate. Pana una, alta, in mediul didactic national – cum scrieti dv. – decide dorinta de avere si putere, adica este un talmes-balmes de activitati extracurriculare si multe altele…
@ÎnsășiFolclorul:
Bună ziua!
Liberul arbitru vă dă dreptul la opinie, inclusiv în cazul în care „bateți câmpii”, așa cum, după părerea mea, procedați dumneavoastră mai sus. Vă dați cu părerea în legătură cu chestiuni pe care fie nu le cunoașteți și nu le înțelegeți, fie le cunoașteți doar superficial sau, acceptând că știți despre ce vorbiți, le răstălmăciți, tendențios. Subliniez din capul locului că nu sunt adeptul folclorului (re)descoperit ca parte a politicii național-comuniste din anii „Epocii de Aur”. De exemplu, din perenitatea folclorului face parte și balada „Miorița”, ale cărei versuri precizează câteva aspecte utile în cercetarea științifică. Astfel, primele versuri (Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai) sunt, poate cea mai sintetică și mai condensată caracterizare geografică a spațiului românesc (sau a circa două treimi din el – exceptând câmpiile tabulare), iar cele în care ne sunt prezentați cei trei ciobani explică faptul că, la data creării acestei variante a Mioriței, Țara Vrancei NU aparținea Moldovei (altfel n-are nici o logică prezența baciului vrăncean alături de cel moldovean), ceea ce permite, cu aproximație, o datare a acestei Miorițe pe la 1400. O variantă basarabeană a Mioriței, în care se vorbește despre 3 păcurărei, în loc de ciobănei, atestă o imigrație istorică ardeleană la est de Prut (termenul păcurar, cu sensul de păstor nu mai este astăzi cunoscut de către românii de la sud și est de Carpați, datorită dezvoltării, în ultimii peste 150 de ani a extracției păcurii/petrolului, care nu este prezentă în Transilvania – care are doar zăcăminte de gaz metan). Faptul că Miorița are variante și la românii sud-dunăreni (aromânii au una, numită „Niala a laie” – miala cea neagră/laie; cuvântul a supraviețuit și în dialectul dacoromân în expresia „ori e laie, ori bălaie!”) arată o vechime de cel puțin un mileniu a unor variante ale Mioriței, deoarece aromânii s-au desprins de dacoromâni în urmă cu cel puțin 1000 de ani și că și aromânii sunt parte a românității. În altă ordine de idei, o altă baladă, „Toma Alimoș”, dă indicii, aproximative, atât despre originea geografică a acestui haiduc („din Țara de Jos” – deci din sudul Moldovei – undeva în aria Bârlad-Tecuci-Tigheci), cât și despre numele său inițial (Toma al lui Moș)… Și exemplele ar putea continua… Așa că…, mai ușor cu… foclorul pe scări!
Nu prea cred că am ce să-i spun cuiva care vede o explicație ultra-generalistă în două versuri de rimă forțată: Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai. Vă gândiți vreodată la superba arbitraritate care generează cuvintele?
În fine, mulțumesc că mi-ați mai spus ce-ați mai aflat, păcurărei, păcuri, miorițe, tomi-ali-moși etc. Nu prea înțeleg ce treabă ar avea Miorița în ce am spus eu (remarca mea inițială asupra puterii folclorului de a crea „modele atemporale de moralitate”), dar dacă tot ați deschis subiectul, o să-mi permiteți să nu fiu impresionat de datarea asta ad-hoc a Mioriței la 1400 (care poate să fie prea bine extrem de adevărat-reală) într-un teritoriu care și-a stabilizat limba abia acum 150-170 de ani, iar toate astea într-un univers de 13-14 miliarde de ani.
Sigur că exemplele pot mereu continua, lore-ul din universul DC (http://fanlore.org/wiki/DC_Comics) este și el [potențial] infinit, dar, și aici e în drept și de fapt buba, indiferent de numărul exemplelor, băieții din Vaslui, care pe pariu știu de această „poate cea mai sintetică și mai condensată caracterizare geografică a spațiului românesc” și au auzit și de Toma a lui Moș și de Batman, nu și-au putut opri hârlețul. Sau poate că voiau cu toții să reproducă Miorița? Aș, domnule, cum de nu am văzut și acum văd! Deci ăsta e „modelul atemporal”? Și mai explicați-mi ceva, Toma Alimoș nu e cu un individ care e ucis mișelește și care, ce să facă și ‘mnealui?, moare resemnat? Ah, da, curat model atemporal, Je suis Toma.
E drept, nu am nicio cunoaștere&competență folcloristică, dar reacțiunea mea nu a fost împotriva unui domeniu de real pe care-l găsesc din opțiune proprie, e adevărat, ridicol (ridicol așa cum este și orașul chinezesc Chinatown inventat de *tobele* americani), ci împotriva unei forme de retard: România de astăzi o fi având nevoie de multe, dar nu are nevoie de mai mult folclor și cu siguranță nu de „adevăratul folclor”.
Inlocuiti „folclor” cu „identitate nationala” si veti fi, poate, mai putin ironizata de cei, foarte numerosi (!), care nu vad padurea din cauza copacilor!
„Un copil nu este un vas pe care-l umpli, ci un foc pe care-l aprinzi”, indiferent ca s-a nascut in SUA, Nepal sau Romania! Or, atunci cand se ignora aceasta realitate, ca in RO, se distrug generatii si se dezintegreaza, practic, un popor…
Un copil caruia-i este rusine de familia din care provine, de scoala in care invata, de hainele pe care le poarta, care-si desconsidera stramosii si propria istorie, din pura ignoranta, si caruia nu i se iau in consideratie nici suferinta, nici dorinta neexprimata de cunoastere, ci i se impune mediocritatea, drept fatalitate, va mocni…dupa care, ori se va stinge, ori va exploda!
Putini sunt oamenii care, aflandu-se in strainatate, vorbesc despre tara lor numai in termeni critici, romanii reprezinta insa majoritatea covarsitoare a acestei minoritati…
Atunci cand tot ceea ce este valoros este doar la altii, cand insasi propria originine reprezinta o povara, cand e preferabil sa te exprimi (prost!) in engleza, decat bine in romana, situatia este extrem de grava! Pentru a o complica si mai tare, personaje indoielnice acapareaza discursul, cat de cat, patriotic, in campaniile lor electorale, ceea ce transforma sublimul in dezgustator! Prin aceasta patetica uzurpare, dispare orice urma de speranta in reabilitarea neamului, orice om cu un minimum de bun simt respingand insasi ideea de a fi mandru ca e roman…daca asta inseamna ca-i la fel ca „respectivul”!
Solutiile se gasesc, ca intotdeuna, exact acolo unde sunt si problemele:
1. Ignoranta propriei istorii, se trateaza cu o „altfel” de interpretare a acelorasi evenimente, una LOGICA!!! De ex: de ce pe Columna lui Traian, singurul monument (!) care comemoreaza marele imparat, sunt inscrise NUMAI victoriile impotriva Dacilor? N-a avut altele, sau Dacii erau adversarii cei mai de temut, atat de valorosi incat infringerea lor a reprezentat cea mai mare mandrie a lui Traian?
2. Mentalitatea paguboasa, se trateaza cu intelegerea psihologiei umane, universal valabile.
Un copil prefera sa se joace cu un camarad plangacios?
Un adolescent admite in grupul sau de prieteni un frustrat care-si plange de mila, se scuza si se justifica permanent?
Un adult respecta pe cel care nu-si respecta propria familie?
Aducand discursul abstract la dimensiuni concrete, palpabile si pe intelesul fiecaruia, se poate spera intr-o ameliorare, altfe…nu stiu…!?
mai sa fie!/haida de!…
Cica „soluții pentru depășirea momentelor de criză individuală sau socială”…
Ba si mai naiv (citeste „parsiv”): „Astăzi, asumarea identității folclorice nu mai trebuie să fie privită ca un act de legitimare geopolitică sau de autoglorificare searbădă, ci o trăire firească în partea pozitivă, naturală a datelor esențiale, sociale și culturale ale poporului nostru…”
Penibil!
Măcar „legitimarea geopolitică” aparea oarecum firească și necesară în sec. XIX, iar „autoglorificarea searbadă” era foarte necesară pentru a putea prosti tot poporul ca să puna mâna pe furcă și coasă și să deservească bine, drept carne de tun, interesele politicienilor beligeranți.
Dar să vorbești despre ”trăire firească”, „parte pozitivă” și „date esențiale”… e chiar mai găunos, cabotin, futil.
Oricum, sloganistica respectivă sună nu atat „pedant patriotic” – chiar și doar așa, tot ar trebui lepadata, nu rejustificata/relegitimata – pe cat reprezintă o strepeziciune care insultă orice inteligenta (de la mediu/mediocra-ncolo).
Adicatelea, ca sa nu ma-ncurc, precum autoarea, in sofisme, zic asa:
Incetând cu ascunderea după degete patriotarde și exaltari naive, merită știut că domniile voastre, adică foarte mulți dintre folcloriștii și etnografii „de amplă respirație”, ați participat cât se poate de activ la efectuarea colectivizării (deh, erați fii de tarani „sanatosi”, si convingeați taranii mai abitir decât comuniștii urbani și bataușii miliției). Tot pe-atunci, va umpleați casele cu blidele de lut si mai ales cu icoanele vechi ale țăranilor (deh, tineri intelectuali cu liceu seralist si facultate făcuta-n brigăzile de danțăuși și de agitațiuni politice, trebuia și să luptați împotriva misticismului și obscurantismului de la sate). Unii, mulți, tot re-editand pe „inaintasi” și glorificand institutiile statului (plus folclorul care dovedește că românii erau aici de dinaintea ungurilor si bulgarilor), repede ați ajuns și mari cercetatori, profesori universitari, directori de muzee si de Comitete de Cultura si Educatie Socialista prin toate judetele. Iar de la concursurile și jurizările „Cântării României” vă întorceați cu bocelele pline de cârnați și țuici. Altii, nu puțini, tot pe atunci cutreierați mapamondul în calitate de lăutari, dansatori și guriști (in paralel, ofiteri efectivi ai Securitatii, Militiei si al altor Armate). Timp in care vă mai umpleați buzunarele și traficând palincă prin Scandinavia si chiloti de bumbac in Ungaria/Polonia, plus vânzând discuri și casete inaintea si dupa concertele de ”folclor autentic”. Asadar, în anii 70-80, insi de tipul acestui mare intelectualism, ati fost foarte bine-mersi acoperiti, sustinuti si promovati de catre retelele PCR (adica pile-cunoștințe-relații), de informatori-turnatori si securisti propriu-zisi. Ulterior, de altminteri tot în baza patrioticelor relatii securistice, mulți v-ati infipt tot nemușagul prin universități, conservatoare, instituții de „cercetare științifică”, etc.
Pensionați au ba (desi, adesea ar cam fi fost cazul), stindardul patriotismulor ipocrite, fie la fel de sforatiorare, fie chinuit (sau tembel) ascunse, este preluat și continuat de discipolii (alesi elocvent pe criterii de subordonare intelecuală) sau progeniturile și încrumetririle exclusiv fidele.
Caci, sa fim serioși, după două generații de telectuali (mărșăluitori, tot-inainte!, cu folclorul, tradiția, „valorile românești”, conservatorismul ciufut), din folclor ati invatat si aplicat, de fapt, doar pro-nepotismul, cumetria lacomă, interesul personal, familial, tribal.
Și-acuma ce se tot găndesc și măsoară – de-adevaratelea – mulți dintre domniile voastre:
<>
( text intrerupr de site. Continuarea: )
Și-acuma ce se tot găndesc și măsoară – de-adevaratelea – mulți dintre domniile voastre:
<>
iar continuarea (respectiva), era:
Și-acuma ce se tot gândesc și măsoară – de-adevaratelea – mulți dintre domniile voastre?…
Pai dacă sistemul așa-zis academic, ca și acela universitar, tot e „autonom”, necontrolat de niciun DNA, ANI, parchet, etc.etc., de ce sa nu punem noi mâna pe altele-alte? Adică pe noi resurse, venituri, pozitii, comisii, băbănet?
Adică de ce să nu ne-nfigem, noi și urmașii noștri (noii vechi magiștrii și tartori), și peste alte forme de învățământ? De ce să nu mai păpăm noi banii bugetului și de pe urma compilării a tot felul de manuale școlare ? De ce sa nu mai facem noi niște bani predând niscai adormitoare cursuri de „reciclare a cadrelor”, noi ore suplimentare, inspecții, promovări, atestări de noi veleitari?
Desigur, folclorul isi are locul si rolul sau in educatie.
Desigur, el trebuie sa fie amintit in scoala, cel putin ca un element al identitatii nationale.
DAR:
– nu trebuie ca tot ce e necesar in educatie sa devina materie de studiu, ci doar sa fie inglobat in ceea ce exista
– altfel spus, se poate vrbi mult si interesant despre folclor la romana, la muzica etc. Este chiar idnicat si nimeni nu opreste profesorii respective sa o faca, acum si cu programele existente si in cadruol numarului de ore existent.
Din pacate, nu puteam crea cate o materie de studiu pentru fiecare element de continut si nici nu putem mari numarul de ore, altfel am depasi capacitatea varstei respective (si asa suntem peste in multe cazuri…).
Din pacate, nu se poate ca fara sa te pregatesti ca profesor, bazandu-te doar pe manual si pe ce ai invatat la facultate (demult si fragmentat, lacunar) sa ai pretentia de a avea success in demersul instructiv. Este o chestiune de pregatire profesionala personala, nu de metodlogii, reguli samd.
=========
Am citit si memorial postat. Imi cer scuze, dar este doar logoree. Ca sa poti promova folclorul trebuie mai intai sa intelegi ce este cu el. Ceea ce in mod evident semnatarii memoriului nu cunosc.
„Da bine” sa faci memorii de-astea, dar hai sa ne abtinem de la utilizarea noii limbi de lemn ca paravan pentru lipsa de cunoastere.
„Haideti sa haidem” – cam asa as descrie eu memoriul.
Spre exemplu: „Mai multe ore de romana” spuneti?! Cate si de credeti asta, pe ce va bazati? Afirmatia aceasta in sine asa seaca nu e decat o remarca de berarie pe care si vecinul macaragiu putea sa o faca la una mica la birtul din cartier.
Si eu cred in necesitatea folclorului, dar in nici un caz nu sustin memoriul. Dimpotriva, folosesc prilejul pentru a imi exprima opozitia fata de cele scrise acolo. Atat cat opozitia mea conteaza.
======
Extras din articol acum:
„Un lucru important de cunoscut este că revenirea la folclor presupune, în mod paradoxal, sincronicitatea cu lumea occidentală, cea din care ne extragem de multe ori exemplele pozitive, lume care și-a pus la contribuție de timpuriu întreaga zestre de tradiții, reanimând domeniul și deschizându-l spre teme noi, dinamice”
Asta este din meandrele concretului…
Jumatate din articol este asa, cu pretentii de exprimare, cu pretiozitati si intortocheli fara obiect.
Eu ma opresc aici, am pierdut prea mult timp cu cititul si comentatul unei initative a dinozaurilor care doresc sa invete mamiferele sa faca pui vii.
folclorul e cultura primordiala a umanitatii. restul, speculatii gen jurnal de licean…(parerea mea, vorba lui radu vasile, fost premier al romaniei). radu vasile n-a ramas in mentalul colectiv, folclorul da, fiind chintesenta unor trairi ale populatiilor devenind popoare (devenirea asta e fabuloasa!)
Cultura sai identitatea se schimba, astazi, datorita familiaritatii cu internetul si cu tipurile de socializare care modifica radical relatiile, straturile sociale, mentalitatea.
Asadar, SOLUTIA – „stimati tovarasi si pretini” – e una singura:
1) reducerea, pana la eliminare (!!!), a computerului, tabletei, netului si traficului online in absolut TOATE scolile,
2) INTERZICEREA tuturor orelor de IT (si orice altceva legat de comunicarea globala)
3) inlocuirea tuturor resp. ore cu… cursuri de folclor!
Plus cursuri de patriotism sforaitor si de legionarism cu ifose!
Cu alte cuvinte, impunerea unei educatii medievale peste absolut orisice cerebel nevinovat, revenirea populatiei la preasfanta traditie a indobitocirii!
Caci cum altfel sa se bucure si sa profite politrucii, ex-stalinistii si ex-securistii (care au dat pita si pozitii „intelectuale” tuturor beizadelelor folcloristice)?