Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Anti-nostalgii: Adevar, responsabilitate, neuitare

Vladimir Tismaneanu decembrie 30, 2013 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
16 comentarii 1,494 Vizualizari

Motto: “Aceasta a fost de­sta­li­ni­zarea la noi: un stalinism mai perfid, mai abject, dar tot atât de sălbatic ca cel vechi, cu singura deosebire că e fără Sta­lin.“–Paul Cornea

Socot memoriile lui Paul Cornea, fericit catalizate de Daniel Cristea-Enache, drept un veritabil manual al dezvrajirii, o analiza de maxima onestitate a ceea ce Raymond Aron a numit opiul intelectualilor. Profesorul Cornea scrie fara patima, dar si fara a face concesii utopismului revolutionar, de fapt un sectarism mesianic cu pretentii izbavitoare. A fost vorba de o religie seculara pe care a imbratisat-o in tinerete si de care s-a despartit, asemeni unor Koestler, Silone, Gide, Manes Sperber, Camus, Annie Kriegel, Pierre Daix, Belu Zilber, Tibor Dery, Carlos Franqui, Leszek Kolakowski, Jan Kott, Alain Besançon ori François Furet. Il amintesc aici pe Imre Toth, istoric al matematicii, ilegalist din specia idealistilor si spirit nobil, lamurit devreme si din vreme, caruia Gabriel Liiceanu ii face un superb portret in “Dragul meu turnator”. As mai aminti numele lui Tudor Bugnariu, pentru care adevarul trebuia rostit pana la capat, fara temeri inutile si omisiuni oportuniste. Nu trebuie uitata Ileana Vrancea cu ale sale importante contributii, apreciate de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca.

Din pacate, alti intelectuali de stanga din Romania nu au ajuns la acest liman al recladirii identitare prin ruptura cu legendele unei teodicei istoriste menite sa justifice orice faradelege. Ma gandesc la George Macovescu, Niculae Bellu ori Ion Ianosi. Despre “Internationala mea”, volumul de memorii al lui Ion Ianosi, am scris pe larg. Ca efort analitic, critic si autocritic, cartea este un esec: autorul nu a reusit sa se confrunte radical nici cu propriul trecut, nici cu acela al miscarii politico-filosofice careia i-a ramas, in fond, fidel. Teza “vinovatilor fara vina” minimalizeaza ori chiar anuleaza chestiunea responsabilitatii ideilor politice pentru modul in care sunt traduse in realitate. Niculae Bellu merita respect pentru onestitatea sa filosofica din anii 70 si 80, dar nu a stiut cum sa explice coerent marile sale iluzii. A ramas prins in clestele paradigmei marxiste. La fel, un ganditor de o scaparatoare inteligenta si o mare sinceritate precum Henri Wald. Facut din alta plamada, Sorin Toma a fost ceea ce se numea un “ostas credincios” pana cand partidul l-a mazilit. Subit, a descoperit racilele sistemului. Dogmatismul sau era unul ontologic. N-a avut nici macar umorul (lugubru) al prietenului sau de-o viata, Leonte Rautu.


Multi dintre artizanii dictaturii ideologice au refuzat sa vorbeasca despre acele vremuri intunecate.
Groparul filosofiei romanesti care a fost C. I. Gulian nu a avut regrete, nu a scris niciun rand in care sa se intrebe cum a putut sa se prostitueze definitiv si irecuperabil. Altii si-au refacut biografiile pentru a poza in inocenti aparatori ai valorilor nationale amenintate de cominternistii gen Ofelia Manole, N. Moraru si Roller. Pe Pavel Tugui, activist dur care incearca sa se prezinte drept un fel de mare liberal in Directia Propaganda si Cultura a lui Leonte Rautu, pe care, vezi Doamne, l-ar fi sfidat, l-a vestejit cu ani in urma regretatul Mircea Zaciu. Despre memoriile unor Dumitru Popescu si Paul Niculescu-Mizil, passons…

Dupa ce traise in schizofrenia minciunii totalitare, Paul Cornea a ales sa traiasca in adevar. Fara gesturi eroice, dar, in mod cert, fara abdicari penibile de la ceea ce ii aparea drept verticalitate. Si-a recucerit onoarea si a inteles sa o apere impotriva intruziunilor unui politic distructiv. A renuntat la sofismele cinice ale “ratiunii dialectice”. L-am comparat cu Mihai Sora si nu cred ca am gresit. Carturari umanisti si spirite liberale, cei doi stiu unde duce divinizarea Istoriei. Cand unii continua sa se excite la discursuri salvationiste si sa exalte colectivisme de varii culori ideologice, Paul Cornea si Mihai Sora apara drepturile individualitatii de a nu accepta dictatul niciunei instante care pretinde ca detine cheia fericirii universale.

Recomandari:

http://adevarul.ro/cultura/carti/anii-iluziilor-anii-dezvrajirii-1_52bd3b81c7b855ff5605925d/index.html

http://adevarul.ro/cultura/carti/anii-iluziilor-anii-dezvrajirii-2-Intalniri-oameni-arta-stiinta-literatura-Si-nu-numai-1_52c01beec7b855ff5612d2e5/index.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2013/12/23/un-manual-al-dezvrajirii-i/

http://www.revista22.ro/povestea-unei-vieti-cu-tlc-35784.html

http://www.revista22.ro/serul-ideologic-537i-apostazia-memoriile-profesorului-paul-cornea-35783.html

http://www.revista22.ro/profesorul-ianosi-si-obsesia-ingerului-rosu-19478.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Gigel spune:

    ” Multi dintre artizanii dictaturii ideologice au refuzat sa vorbeasca despre acele vremuri intunecate ”

    ” Despre memoriile unor Dumitru Popescu si Paul Niculescu-Mizil, passons…”

    O la la ! Carevasazica , daca nu scriu memorialistica , nu e bine ! Iar daca au scris ,
    atunci ….”passons ” ! Numa’ si numa’ daca isi pun cenusa-n cap , daca se apostaziaza . carevasazica, numa’ atunci merita respect si consideratie.

    SI eu, domnule profesor, care ma gindeam zilele astea ca veti scrie un articol recenzie la recenta ” Din frac in zeghe” sau relativ recentul ” O viata de om ” . Oooops , am uitat , nici
    Stefan Andrei , nici generalul Olteanu “…nu accepta dictatul niciunei instante care pretinde ca detine cheia fericirii universale. ” :wink: Deci , probabil , desarte sperante ca le veti acorda atentie. Pacat.

  2. Riucochet spune:

    La multi ani cu sanatate si putere de munca, domnule Tismaneanu.
    Multumiri pentru efortul dumneavoastra singular de a exorciza raul comunist, intr-o maniera atat de staruitoare, categorica si verticala.
    Va asigur ca, cel putin in ceea ce ma priveste, semintele adevarului nu sunt aruncate in van.

  3. amanda13 spune:

    Am un mare respect pentru domnul profesor Cornea, ale carui carti le-am citit cu placere in studentie. Marturisesc ca nu am reusit sa citesc volumul la care faceti referire, insa sunt convinsa de verticalitatea autorului sau si de calitatea analizei celui care a scris recenzia de mai sus.

    Va multumesc, domnule Tismaneanu pentru felul in care stiti intotdeauna sa limpeziti apele si sa faceti distinctiile corecte. Aprecierile dumneavoastra, in ciuda distantei care va separa de tara, sunt intotdeauna pertinente si foarte sincere. Va urez un an nou plin de normalitate, de sanatate si bucurie alaturi de cei dragi si de impliniri profesionale! Nu va urez sa ramaneti la fel de vertical, fiindca de asta sunt absolut convinsa :)

  4. georges spune:

    domnule profesor,

    vad ca nu puteti sa incheiati anul fara un mic comentariu referitor la Ion Ianosi. eu cred ca nu-i puteti ierta caracterizarea pe care v-a facut-o. de aventurier al ideilor. pana la urma hai sa recunoastem ca e cea mai “simpatica” dintre toate care va sunt potrivinice.

    revenind la subiect. si la cei enumerati de catre dumneavostra in primul paragraf. multi dintrei ei au rupt relatiile cu miscarea comunista. dar au ramas pana la finele vietii legati de ideile de stanga. nu stiu vreunul care a devenit brusc neoconservator.

    la multi ani si un 2014 cat mai prosper!

    cu bine,

    • V-am mai spus ca nu am nimic personal cu Ion Ianosi. Credeti, bine. Nu credeti, la fel de bine. Neo-conservatorismul: Irving Kristol a pornit ca om de stanga. La fel si Norman Podohoretz. Nu mai vorbesc de un Whittaker Chambers, devenit conservator inca din anii 50. Furet spunea ca se situeaza la “extrema dreapta a stangii” :)

      Besancon este in mod cert un conservator (ori, daca vreti, un liberal clasic, tocquevillian). Annie Kriegel, fosta Annie Besse, a devenit si ea conservatoare. Era editorialista la “Le Figaro”. Agnes Heller, candva discipola lui Georg Lukacs, este azi o ganditoare liberala. La fel, Janos Kis. Silone a ramas, intr-adevar, de stanga, dar nu marxist. Nu si Koestler, a carui ruptura cu stanga a fost una cat se poate de categorica. Sa-l amintesc pe infocatul om de stanga Malraux devenit gaullist si ministru al culturii in a V-a Republica? Nu judec, ofer informatii verificabile. La Multi Ani cu tot ce va doriti!

  5. Razvan spune:

    ihm… eu imi pastrez rezervele fata de asemenea asumari.
    Adevarul trebuie marturisit, daca tot e sa folosim limbaj liturgic.
    Adevarul trebuie spus atunci cand este tocmai mai periculos sa il spui. Abia atunci e adevar, abia atunci este intarit de sacrificiul pe care il face cel care il marturiseste.
    Nu stiu cum am ajuns ca apostatii au ajuns mai eroi decat eroii care au avut curajul de a spune nu.
    Sunt mai laudati (nu ma refer la textul de fata), mai respectati. Si apoi ceilalti care au spus adevarul atunci!? Cei care au spus ca totul este minciuna si crima… ?
    Cum spuneam, imi pastrez rezervele mele. Nu zic ca nu e laudabil, vorba romanului, mai bine mai tarziu decat niciodata, dar nu fac elogii.

    PS. O observatie referioare la adevar si responsabilitate… am citit un comentariu referitor la chestiunea cu Maurer si cu interviul din ICJ… si autorul comentariului avea dreptate. Diana Ionescu a foat putin luata de val si i’a bagat acolo si pe Gheorghe Cuza sau Istrate Micescu a caror contributii la cultura jurudica si cea politica a statului nostru nu sunt tocmai departe de cele ale lui Maurer. Da, avea dreptate cel care a facut acel comentariu (Ilie Iancu). Istrate Micescu a condus romanizare baroului de Ilfov… nu el este tocmai cel care sa fie contrapus lui Maurer. Dar chiar de loc. De Gh. Cuza ce sa mai spun.

    • In articolul despre Maurer am mentionat ca acum 50 de ani se stingea din viata, in inchisoare, Ion Mihalache, martir si model de lupta democratica. Intram foarte curand in anul centenar Corneliu Coposu (1914-1995). Am scris un articol care va apare in revista electronica LaPunkt. Urari de noroc si sanatate!

  6. Razvan spune:

    Va doresc un an nou plin de bucurii si realizari. La multi ani!

  7. Adrian Petreanu spune:

    Domnule profesor,
    Majoritatea exemplelor pe care le dati de oameni care au avut conceptii de stanga si au renuntat la ele, unii chiar devenind de dreapta, sunt oameni care nu au trait intr-un regim comunist. Cred ca este acceptata, destul de larg, ideea ca intre teoria sistemelor sociale de stanga sau chiar comuniste si aplicarea acestora in practica este o mare diferenta. Celor care au crezut si au teoretizat in carti si articole despre binefacerile ideologiei de stanga le- a venit mai usor sa spuna ca s-au inselat fata de cei care au participat in mod activ si chiar de pe pozitii inalte la “opera” de transpunere in practica a ideologiilor de stanga. Chiar si indirect sunt partasi si la ororile unui regim comunist. Cred ca de aici vine si greutatea acestiora de a recunoaste ca s-au inselat si ca au o vina. Uniii, majoritatea, chiar au crezut in regimul comunist si au participat cu buna credinta la “edificarea” acestui tip de regim. I-am auzit pe cativa dintre ei spunand ca regimul comunist, in ansamblu, a fost bun, dar s-au facut si excese, greseli etc. Nu cred ca de la acsti oameni asteptati sa-si puna cenusa in cap. Ma intreb daca dumneavoastra ati fi fost admis la concursul pentru un post la Institutul de Constructii ati mai fi trecut asa de repede printr-o apostazie. Poate ca da sau cine stie….Oricum atitudinea anticomunista s-a intamplat dupa ce ati iesit din sistemul comunist. Ma insel ?

  8. Bio-Forum spune:

    La Multi Ani! un 2014 cu bucurii si impliniri! …si fie ca malefica odisee a romanilor in taramul minciunii, fraudei si lipsei de iubire a semenilor sa ajunga la sfarsit!

  9. Klopo_tare spune:

    Stimate domnule Tismaneanu
    Se pare ca ignorati cea mai crasa evidenta: stanga este nedreapta prin insasi esenta ei.

  10. Sergiu Simion spune:

    ” Nu stiu cum am ajuns ca apostatii au ajuns mai eroi decat eroii care au avut curajul de a spune nu.
    Sunt mai laudati (nu ma refer la textul de fata), mai respectati. Si apoi ceilalti care au spus adevarul atunci!? Cei care au spus ca totul este minciuna si crima… ? ”

    Intr-o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact o societate a diversiunii ( http://www.contributors.ro/cultura/cultura-libertatii-si-sansele-dreptei-intelectuale/#comment-35075) transformarea albului in negru si a negrului in alb este un principiu de baza valabil in acest caz si pentru problema adevarului si responsabilitatii .
    Din acest punct de vedere, din comentariul lui Ilie Iancu pe care il citati din nou , lipseste o singura sintagma ( ” miscarea legionara” ) pentru ca sa avem panoplia completa a tezelor de baza folosite in combaterea dusmanului de clasa din trecut si pana in zilele noastre de catre Securitate si adeptii mentalitatii securiste :

    “…se aduce un omagiu si se clameaza meritele politice ale unei liste intregi de personalitati ale extremei drepte romanesti, antisemita si xenofoba, din perioada interbelica.”

    ” Nu stiu cate persoane au fost ucise prin Codul penal din 1968 ( ce a fost inainte nici nu mai conteaza ! -s.n.) , dar ceea ce cunoastem cu totii este faptul ca, in baza legislatiei rasiste din perioada 1940-1944, promovata de multi din cei omagiati in articolul de fata, sute de mii de oameni au fost jefuiti de bunurile lor si trimisi inclusiv in lagarele mortii.
    Ma mir ca o tanara profesoara de drept, cu studii in occidentul democrat, precum doamna Diana Ionescu, sa ceara public omagierea si supralicitarea meritelor politice ale unor “personalitati” ale fascismului romanesc! ”

    Conform acestor ” teze ” , Noica, Cioran , Mircea Eliade, etc. ar trebui radiati din cultura romana pentru ca in tinerete au avut simpatii de dreapta , iar daca unii dintre ei au facut inchisoare , au meritat-o , si atunci nu trebuie sa ne mai miram ca auzim in spatiul public
    si fraze criminale de genul :

    ” Imi pare rau ca n-au murit mai multi oameni in Revolutia din 1989 ”
    Mircea Dogaru
    ( http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=U7d3uT15gt0)

    Probabil de aceea am ajuns sa traim in democratia lui Ilie Iancu si a lui Mircea Dogaru, nu in democratia lui Corneliu Coposu.

    P.S. Dupa comentariul de tip “invatamant politico-ideologic” al lui Ilie Iancu, la acelasi articol
    a mai aparut un comentariu de substanta al unui al unui cercetator care, dincolo de Gheorghe Cuza si Istrate Micescu , pune degetul pe rana intr-o societate inca plina de tabu-uri.

  11. Adrian Petreanu spune:

    La Multi Ani, domnule profesor !
    Chiar ati citit comentarioul meu ? Inclusiv ultimele trei randuri sunt in legatura cu tema pusa in discutie in articol. In limita timpului si a interesului mai si citesc unele carti, dar am si opinii proprii pe care nu mi le modifica radical o carte sau un articol. Imi aduce informatii si unghiri diferite de a aprivi o chestiune pusa in discutie.

  12. Sergiu Simion spune:

    “ Despre “Internationala mea”, volumul de memorii al lui Ion Ianosi, am scris pe larg. Ca efort analitic, critic si autocritic, cartea este un esec: autorul nu a reusit sa se confrunte radical nici cu propriul trecut, nici cu acela al miscarii politico-filosofice careia i-a ramas, in fond, fidel. Teza “vinovatilor fara vina” minimalizeaza ori chiar anuleaza chestiunea responsabilitatii ideilor politice pentru modul in care sunt traduse in realitate. Niculae Bellu merita respect pentru onestitatea sa filosofica din anii 70 si 80, dar nu a stiut cum sa explice coerent marile sale iluzii. A ramas prins in clestele paradigmei marxiste.”

    Despre formatorii formatorilor actuali

    Daca vorbim despre anii 70 si 80 , in mod cert existau “marile iluzii” ale unora sau altora , dar nu stiu in ce masura putea exista onestitate filozofica intr-o facultate politica si intr-o dictatura ideologica .
    Pe Ion Ianosi si Niculae Bellu i-am avut profesori la “ Estetica” si respectiv la “ Etica” si , volens-nolens, la cursuri si la seminare am facut cunostinta cu sistemul de valori, gandirea si reactiile lor. Fara iluzii, detasat si retras in lumea cursurilor sale pe care nu le lua nimeni in serios intr-o societate bolnava ( incercati sa va imaginati acum cat de suprarealist suna in acele vremuri de cosmar o discutie la seminar despre “ etica” ) Nicolae Bellu privea cu sarcasm spectacolul lumii in care traiam atunci cu totii.
    Ion Ianosi era exact opusul. Subiectiv si resentimentar , adora sa discute despre cartile sale , sa dea autografe si sa fie inconjurat de o trena de studenti lingusitori la fel ca si Mircea Flonta ( epistemologie ). Amandoi aveau o preferinta inexplicabila pentru studentii care aveau functii in ASC ( membri de partid, bineinteles ) si care , la ambii , obtineau frecvent note bune. In plus , Ion Ianosi avea si unele preocupari atipice pentru un estetician incercand sa diferentieze studentii pornind de la sistemul lor de valori personale. Chiar concepuse un fel de “ test “ axiologic pe care ni l-a aplicat si noua , test ai carui “ itemi” erau de fapt citate din diversi filozofi, esteticieni, critici, scriitori,etc. Scopul era acela de a identifica pe cei care se situau departe de ceea ce considera a fi un fel de “ medie sociala “ din punct de vedere estetic. S-a declarat surprins de rezultate , dar fara alte amanunte .

    In sfarsit, cred ca o evaluare a activitatii profesorilor de la facultatile de istorie , filozofie, sociologie, psihologie, pedagogie existente inainte de 1990 in Bucuresti, Cluj, Iasi, etc. , dar facuta si prin prisma celor care le-au fost studenti , poate fi foarte utila pentru un diagnostic al mentalitatii de sistem cu atat mai mult cu cat ierarhiile valorice promovate de acei profesori au avut un impact major nu numai in societatea de atunci , ci si in societatea de acum.
    Profesorii dintr-o asemenea facultate faceau in mod inevitabil concesii sistemului politic de atunci ( e adevarat, in grade diferite ) iar ierarhiile stabilite in facultate de catre profesori nu puteau face abstractie de cerintele sistemului. Teoria spunea ca in partid trebuiau sa intre “cei mai buni studenti” iar practica nu putea decat sa confirme ca membrii de partid primeau si cele mai bune note. Un detaliu picant , inca din anul I si impreuna cu toti colegii mei , stiam deja numele viitorului nostru sef de promotie ( din surse neoficiale avea tatal in CC al PCR si mama profesoara de socialism stiintific la o facultate ) iar profesorii nu puteau sa impiedice o astfel de cariera la care au contribuit din plin cum au fost de exemplu prof. Gheorghe Cazan ( prorector in acel moment ) si prof. Alexandru Boboc . In catedra de filozofie si la examenul de istoria filozofiei moderne din anul III , ambii si-au aratat pe deplin onestitatea filozofica ( colegii mei Santini Cezarina si Dan Stoicescu stiu exact la ce ma refer pentru ca au fost martori ) . De asemenea, imi aduc aminte de un coleg de an de la sectia filozofie care in 1981 lua nota 10 la lucrarea de diploma cu o lucrare epocala despre ” Conceptia revolutionara despre lume si viata a tovarasului Nicolae Ceausescu” ( sic !).
    De fapt, actualii lideri de opinie din spatiul social ( analisti politici, istorici, filozofi, sociologi, psihologi, jurnalisti, etc.) , si chiar unii decidenti politici , sunt in mare parte produsul acelor facultati existente inainte de 1990 , sau sunt pregatiti de oameni care s-au format in acestea. In plus ,incepand cu anul 1980, orasele mari au fost inchise pentru repartitii, posturile au fost blocate deci concursuri si transferuri nu mai existau. O simpla investigatie asupra celor care au absolvit dupa anii 1980 , au fost repartizati in sate si in conditiile de atunci, dupa cei doi ani de stagiu obligatoriu , au reusit sa sparga blocada si sa ajunga in Bucuresti de exemplu, ar arata nu numai legatura cu sistemul de atunci ci si propulsarea in sistemul de acum.
    Cum sangele apa nu se face si sistemul de valori al unei persoane se construieste intr-o viata intreaga , este foarte putin probabil ca acesta sa fi fost resetat complet , deci cele mai multe “convertiri” la democratie sunt in realitate formale , de suprafata si orientate dupa cum bate vantul.
    Pe cale de consecinta nu se poate construi cu adevarat o lume noua tot cu liderii lumii vechi care in mod constient sau nu promoveaza un sistem de valori depasit de istorie, iar pana la momentul convergentei intre vorbele si faptele liderilor nostri politici si sociali, respectiv pana la aparitia onestitatii si increderii sociale , societatea mai are inca un drum foarte lung de parcurs.

  13. Sergiu Simion spune:

    “ Despre “Internationala mea”, volumul de memorii al lui Ion Ianosi, am scris pe larg. Ca efort analitic, critic si autocritic, cartea este un esec: autorul nu a reusit sa se confrunte radical nici cu propriul trecut, nici cu acela al miscarii politico-filosofice careia i-a ramas, in fond, fidel. Teza “vinovatilor fara vina” minimalizeaza ori chiar anuleaza chestiunea responsabilitatii ideilor politice pentru modul in care sunt traduse in realitate. Niculae Bellu merita respect pentru onestitatea sa filosofica din anii 70 si 80, dar nu a stiut cum sa explice coerent marile sale iluzii. A ramas prins in clestele paradigmei marxiste.”

    Despre formatorii formatorilor actuali

    Daca vorbim despre anii 70 si 80 , in mod cert existau “marile iluzii” ale unora sau altora , dar nu stiu in ce masura putea exista onestitate filozofica intr-o facultate politica si intr-o dictatura ideologica .
    Pe Ion Ianosi si Niculae Bellu i-am avut profesori la “ Estetica” si respectiv la “ Etica” si , volens-nolens, la cursuri si la seminare am facut cunostinta cu sistemul de valori, gandirea si reactiile lor. Fara iluzii, detasat si retras in lumea cursurilor sale pe care nu le lua nimeni in serios intr-o societate bolnava ( incercati sa va imaginati acum cat de suprarealist suna in acele vremuri de cosmar o discutie la seminar despre “ etica” ) Nicolae Bellu privea cu sarcasm spectacolul lumii in care traiam atunci cu totii.
    Ion Ianosi era exact opusul. Subiectiv si resentimentar , adora sa discute despre cartile sale , sa dea autografe si sa fie inconjurat de o trena de studenti lingusitori la fel ca si Mircea Flonta ( epistemologie ). Amandoi aveau o preferinta inexplicabila pentru studentii care aveau functii in ASC ( membri de partid, bineinteles ) si care , la ambii , obtineau frecvent note bune. In plus , Ion Ianosi avea si unele preocupari atipice pentru un estetician incercand sa diferentieze studentii pornind de la sistemul lor de valori personale. Chiar concepuse un fel de “ test “ axiologic pe care ni l-a aplicat si noua , test ai carui “ itemi” erau de fapt citate din diversi filozofi, esteticieni, critici, scriitori,etc. Scopul era acela de a identifica pe cei care se situau departe de ceea ce considera a fi un fel de “ medie sociala “ din punct de vedere estetic. S-a declarat surprins de rezultate , dar fara alte amanunte .

    In sfarsit, cred ca o evaluare a activitatii profesorilor de la facultatile de istorie , filozofie, sociologie, psihologie, pedagogie existente inainte de 1990 in Bucuresti, Cluj, Iasi, etc. , dar facuta si prin prisma celor care le-au fost studenti , poate fi foarte utila pentru un diagnostic al mentalitatii de sistem cu atat mai mult cu cat ierarhiile valorice promovate de acei profesori au avut un impact major nu numai in societatea de atunci , ci si in societatea de acum.
    Profesorii dintr-o asemenea facultate faceau in mod inevitabil concesii sistemului politic de atunci ( e adevarat, in grade diferite ) iar ierarhiile stabilite in facultate de catre profesori nu puteau face abstractie de cerintele sistemului. Teoria spunea ca in partid trebuiau sa intre “cei mai buni studenti” iar practica nu putea decat sa confirme ca membrii de partid primeau si cele mai bune note. Un detaliu picant , inca din anul I si impreuna cu toti colegii mei , stiam deja numele viitorului nostru sef de promotie ( din surse neoficiale avea tatal in CC al PCR si mama profesoara de socialism stiintific la o facultate ) iar profesorii nu puteau sa impiedice o astfel de cariera la care au contribuit din plin cum au fost de exemplu prof. Gheorghe Cazan ( prorector in acel moment ) si prof. Alexandru Boboc . In catedra de filozofie si la examenul de istoria filozofiei moderne din anul III , ambii si-au aratat pe deplin onestitatea filozofica ( colegii mei Santini Cezarina si Dan Stoicescu stiu exact la ce ma refer pentru ca au fost martori ) . De asemenea, imi aduc aminte de un coleg de an de la sectia filozofie care in 1981 lua nota 10 la lucrarea de diploma cu o lucrare epocala despre ” Conceptia revolutionara despre lume si viata a tovarasului Nicolae Ceausescu” ( sic !).
    De fapt, actualii lideri de opinie din spatiul social ( analisti politici, istorici, filozofi, sociologi, psihologi, jurnalisti, etc.) , si chiar unii decidenti politici , sunt in mare parte produsul acelor facultati existente inainte de 1990 , sau sunt pregatiti de oameni care s-au format in acestea. In plus ,incepand cu anul 1980, orasele mari au fost inchise pentru repartitii, posturile au fost blocate deci concursuri si transferuri nu mai existau. O simpla investigatie asupra celor care au absolvit dupa anii 1980 , au fost repartizati in sate si in conditiile de atunci, dupa cei doi ani de stagiu obligatoriu , au reusit sa sparga blocada si sa ajunga in Bucuresti de exemplu, ar arata nu numai legatura cu sistemul de atunci ci si propulsarea in sistemul de acum.
    Cum sangele apa nu se face si sistemul de valori al unei persoane se construieste intr-o viata intreaga , este foarte putin probabil ca acesta sa fi fost resetat complet , deci cele mai multe “convertiri” la democratie sunt in realitate formale , de suprafata si orientate dupa cum bate vantul.
    Pe cale de consecinta nu se poate construi cu adevarat o lume noua tot cu liderii lumii vechi care in mod constient sau nu promoveaza un sistem de valori depasit de istorie, iar pana la momentul convergentei intre vorbele si faptele liderilor nostri politici si sociali, respectiv pana la aparitia onestitatii si increderii sociale , societatea mai are inca un drum foarte lung de parcurs.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)